Podcast cuMINTE este primul podcast din Republica Moldova despre dezinformarea din media, tehnici de manipulare și știrile false. În fiecare ediție, jurnaliști, cercetători și experți media analizează și explică cum sunt interpretate faptele, de ce o anumită afirmație poate să nu fie adevărul în ultimă instanță, de ce educația media este crucială și cum să nu ne lăsăm manipulați în avalanșa informațională a erei în care trăim. Demascarea falsurilor și manipulărilor din presă va fi la ordinea zilei, în vizorul celor mai buni specialiști, cu explicații în cele mai mici detalii și pe înțelesul tuturor. Podcast cuMINTE este un produs al Centrului pentru Jurnalism Independent din Moldova.
Reziliența, un termen nu prea popular printre cetățenii noștri, a început să fie menționată tot mai des în ultima vreme în contextul importanței de a asigura mai multă securitate statelor și cetățenilor. Mai ales în zona Europei de Est, unde trăim perioade dificile, cu un război convențional, război hibrid și un șir de amenințări. Cât de rezilientă este societatea noastră în fața tuturor acestor provocări, ne întrebăm. Sunt Ana Sârbu, și în această ediție de Podcast CuMinte discutăm despre importanța rezilienței – societale și informaționale, în special – cu Ovidiu Alexandru Raețchi, președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România. *** Iar tu, drag ascultător, dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul Podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube. —————————————————– Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.The post De ce avem nevoie de reziliență informațională și cum o cultivăm first appeared on Mediacritica.
2/23/24 • 36:24
61% dintre copii, la nivel global, primesc primele dispozitive digitale între 8 și 12 ani, iar 11 la sută primesc primul lor gadget înainte de a împlini vârsta de 5 ani, potrivit unui sondaj realizat de compania Kaspersky, specializată în securitate cibernetică și confidențialitate digitală. În condițiile în care tehnologia joacă un rol major în viața oamenilor, copiii devin expuși și învață cum să o folosească de la vârste din ce în ce mai mici. Pe de o parte, utilizarea tehnologiei de către copii are avantajele sale, cum ar fi dezvoltarea abilităților de alfabetizare digitală și multitasking. Pe de altă parte, utilizarea anumitor tehnologii de către copii poate avea efecte negative, așa cum ar fi probleme de sănătate și interacțiune socială, expunerea la conținut dăunător și hărțuirea cibernetică. Din aceste motive, părinții ar trebui să încerce să creeze un mediu digital sănătos și sigur pentru copiii lor. Dar cum oare? Sunt Ana Sârbu, și în această ediție de Podcast CuMinte vom explora modurile în care tehnologia afectează viața copiilor, potențialele riscuri și beneficii ale tehnologiei, dar și cum trebuie să intervină un părinte în relația copilului său cu lumea virtuală. Alături de mine se află Zinaida Soroceanu, expertă în educație și comunicare relațională. *** Așadar, această discuție ne convinge încă o dată că accesul copiilor la lumea virtuală are atât beneficii, cât și efecte negative. Și fiecare dintre noi – părinți, copii, profesori, autorități – are un rol. Ne rămâne să sperăm doar că tot mai mulți dintre noi vom fi cât mai conștienți și vom ține cont de sfaturile Dvs. Iar tu, drag ascultător, dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube. —————————————————– Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.The post Cu sau fără gadgeturi? Avantajele lumii virtuale, pericole și mijlocul de aur first appeared on Mediacritica.
1/26/24 • 42:53
„Nu am nimic de ascuns” este unul dintre argumentele celor care navighează în online și distribuie, cu ușurință, datele cu caracter personal la cererea aplicațiilor sau platformelor de comunicare. Orice site sau platformă colectează anumite seturi de date despre noi, care ulterior pot fi vândute unor persoane terțe sau utilizate pentru a crea publicitate direcționată. Potrivit unui studiu lansat de Identity Theft Resource Center, 2023 a fost cel mai rău an din istorie pentru cetățenii digitali din Statele Unite ale Americii la capitolul confidențialitate online. Doar în primele șase luni ale anului au fost scurse datele personale medicale a peste 156 de milioane de americani. Dincolo de SUA, majoritatea oamenilor care navighează pe Internet riscă să se confrunte cu probleme similare. Și asta dacă nu se protejează corespunzător. Dar cum să o facem? Sunt Ana Sârbu, și împreună cu directoarea Institutului European de Studii Politice din Moldova, Natalia Spînu, vom discuta despre acest subiect în ediția acestui podcast. Ana Sârbu: Sunt moldovenii suficient de precauți în mediul online? Ce spun studiile? Natalia Spînu: Ascultam cu atenție ceea ce ai prezentat la început despre acel studiu realizat în SUA și, probabil, după pandemie, cifrele au crescut pentru că am fost forțați să folosim toate aceste aplicații, să facem cumpărături online și comunicarea s-a întâmplat în acest spațiu digital. Spațiul cibernetic este o lume paralelă, unde facem practic totul – de la cumpărături online, la comunicare, socializare. Ne bucurăm de aceste oportunități, dar suntem și vulnerabili. Și în momentul în care ai făcut referire la acel studiu, mă gândeam la un studiu pentru Republica Moldova, dar nu avem un astfel de studiu la nivel național. Cunosc însă din niște rapoarte mai vechi despre faptul că Republica Moldova se află printre primele țări din Europa în ceea ce privește rata de infectare cu malware. Aproximativ 30% din computerele din Republica Moldova sunt infectate cu virus sau programe de malware. Sunt niște statistici mai vechi, dar companiile de securitate care au efectuat aceste studii arată că suntem în topuri – nu din cele pozitive, dar negative. Este vorba, mai exact, despre phishing – scamatorii virtuale. Sunt foarte răspândite nu doar în Republica Moldova, dar pe întreg globul. Dacă o să vă uitați la acele rapoarte de securitate, aceste tehnici domină topurile pentru că sunt niște tehnici vechi cu instrumente noi. Ele există de când lumea. Naivitatea noastră, a utilizatorilor simpli, le permite acestor răufăcători, atacatori cibernetici să profite. Dacă o să vă uitați și la rapoartele în care sunt menționate sumele pe care le câștigă acești atacatori, veți vedea că sunt niște cifre extrem de mari. Utilizatorii nu sunt suficient de precauți în ceea ce privește parolele. Mulți folosesc parole slabe, ușor de ghicit, pe care le folosesc pentru mai multe conturi. Și aici aș vrea să atrag atenția la lipsa educației digitale. Din această cauză, utilizatorii accesează linkuri și atașamente nesigure, instalează programe pe care le primesc de la surse necunoscute. Chiar dacă de zece ani există campanii de conștientizare a riscurilor online, desfășurate de ENISA (Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică), oricum rămânem vulnerabili. Continuăm să vorbim despre acele lucruri de bază, pe care le numim igiena cibernetică. Este exact cum învățăm copiii să respecte reguli simple de comportament în stradă, cu străinii, exact aceleași lucruri trebuie să le respecte și aplice atunci când sunt în spațiul cibernetic. Trebuie să fim conștienți, noi – simplii utilizatori, că putem fi folosiți ca proxy (intermediari) pentru lansarea unor atacuri. Cineva poate să-ți acceseze contul sau profilul și să facă anumite acțiuni din numele tău. Încearcă să demonstrezi că nu tu ai fost cel care a distribuit anumite mesaje cu conotație negativă sau care a luat un credit. Există multe tipuri de situații și exemple din cele mai variate, urâte. Ce este, de fapt, cultura de securitate cibernetică? De ce le lipsește ea cetățenilor noștri? Atunci când vorbim despre cultura de securitate cibernetică ne referim la acel comportament și acele practici despre cum să ne comportăm în mediul online, pe care ar trebui să le implementăm, fie că vorbim de o organizație, fie că vorbim de noi, cetățenii. Așa cum vă ziceam mai devreme, încă sunt mulți dintre cei care cred că „nu am ce ascunde”, „nu dețin informație sensibilă”. Trebuie să recunoaștem – securitatea este complicată. Avem nevoie, probabil, de un Steve Jobs care să facă securitatea simplă, accesibilă pentru simpli utilizatori. Securitatea este complicată și costisitoare, dar lipsa securității te poate costa mult mai mult. Am văzut, începând cu demnitari de stat până la pensionari, care și-au pierdut banii din conturile bancare din cauza securității slabe. Iată câteva aspecte-cheie pe care trebuie să le implementăm, respectăm, să le cunoaștem atunci când vorbim despre cultura de securitate. Un aspect ar fi conștientizarea riscului. Să nu mai fii în tabăra aia care consideră că nu are ce ascunde. Noi trebuie să înțelegem riscul de securitate cu care se confruntă organizația în care muncim, dar și ca simpli cetățeni – să ne asumăm responsabilitate pentru protejarea informațiilor, pentru că nimeni nu va fi responsabil pentru securitatea noastră. De obicei, în instituții există departamente IT sau un responsabil IT, dar de fapt este responsabil de totul, de la instalarea sistemelor de operare până la securitate. Este nevoie să facem o delimitare clară. Și să existe persoane concrete care să răspundă de securitate. Un al doilea aspect ar fi crearea unor politici și proceduri clare pentru cei din departamentul IT. Trebuie să se înțeleagă rolul și responsabilitățile fiecăruia, cine și ce are de făcut, mai ales la capitolul probleme de securitate. La fel, trebuie să înțelegem cât de importantă este raportarea incidentelor de securitate, inclusiv de către consumatorii simpli – adică noi. Există acest mit că dacă nu raportez, publicul nu va afla și nu risc să-mi fie afectată imaginea. Dar, credeți-mă, nu ai cum să ascunzi asemenea lucruri. Un alt moment important este ca, în calitate de instituție, să nu avem așteptarea că simpli utilizatori de Internet vor cunoaște aceste reguli de securitate. Mai ales că acest domeniu se dezvoltă cu pași rapizi. Dacă ne uităm la rapoartele de securitate, zilnic apar până la 200.000 de programe malițioase. Nicio companie antivirus nu ar reuși să facă față la acest număr. Și atunci este foarte important să existe instruiri și acest lucru să nu se întâmple doar o dată pe an. Mereu când apar noi programe malițioase, să fie create și răspândite ghiduri pentru cetățenii virtuali. Mai simplu este să facem profilaxie, exact ca în pandemie. Măsurile de prevenire sunt, de obicei, mai ieftine, dar și eviți riscurile. Au fost situații în care unele companii chiar și-au pierdut businessul din cauza securizării slabe. Li s-au furat datele, au fost publicate și, evident, cine va mai avea încredere într-o astfel de companie din moment ce nu se ține cont de securitate? Toți suntem vulnerabili, doar că avem roluri și responsabilități diferite. De la conducere, până la angajați, toți trebuie să luăm securitatea în serios, să înțelegem că securitatea este responsabilitatea tuturor, nu doar a unui departament sau a unui minister care ar putea face magie. Ce trebuie să facă o persoană ca să se asigure că este protejată atunci când navighează pe Internet? Haideți să le oferim ascultătorilor noștri câteva sfaturi utile. Din instruirile pe care noi le facem, fie cu cetățeni, fie cu profesori, am înțeles că este importantă parola. Pare un lucru simplu și elementar, dar nu este suficient. Sunt acele câteva reguli și măsuri care ar trebui respectate. Nu este îndeajuns să îți pui doar o parolă. Dacă vorbim de emailuri, trebuie să înțelegem că nu trebuie să dăm click pe ori link primit în poștă. Curiozitatea este mare, dar și atacatorii sunt foarte creativi și, de obicei, este greu de rezistat. Acum inteligența artificială creează niște mesaje care sunt foarte greu de identificat, ar fi complicat să îmi dau seama dacă este un mesaj de la tine, Ana. Ce mai fac atacatorii? Au nevoie de acces la poșta noastră ca să expedieze, disemineze mesaje către alți colegi, rude. În momentul când primești un mesaj de la o persoană cu un nume dubios, șansele sunt mai mici că îl vei deschide. Dar din moment ce îl primești de la o persoană pe care o cunoști – un coleg de serviciu sau membru al familiei – probabilitatea că-l vei deschide este mare. În momentul în care cineva de la universitate va primi un email de la doamna Ana, aceștia vor accesa acest email. Pentru că au încredere. Din acest motiv, este necesar să fiți prudenți, atenție maximă la mesajele pe care le primiți. Verificați întotdeauna sursa. Uneori, poate fi vorba de un punct sau o literă în plus, dar anume aceasta face diferența. Cum mai putem să ne dăm seama că este un mail cu un conținut fals sau un email dubios? În primul rând, verificați dacă este corect scrisă adresa de e-mail a expeditorului. Așa cum am menționat, dacă nu există un extra punct sau extra caracter, pe lângă adresa expeditorului. Mai există și acel sentiment interior atunci când citim un mesaj și ni se pare că ceva nu este în regulă, că nu a fost scris de o altă persoană, ci de inteligența artificială, de exemplu. Dacă apare acel sentiment că ceva nu este în regulă, mai bine ignorați acel mesaj. Este clar că numărul de emailuri pe care le recepționăm este extrem de mare. De multe ori, verificăm direct în telefon, în grabă pe stradă și atunci șansele de a apăsa pe un link dubios trimis în email sunt mari. Dar vreau să vă zic că sunt și soluții care ne ajută. Este vorba de instalarea unui antivirus în telefon. El ne va ajuta ca acele mesaje dubioase să meargă direct în spam și atunci șansele că vom face click pe un email dubios sunt mai mici. O altă recomandare ar fi utilizarea unor parole puternice, diferite pentru fiecare cont. Dacă faceți un research pe Google o să vedeți că, în 2023, cele mai populare parole sunt în continuare „1234” și „I love you”. Îmi spunea cineva că din numele adresei personale de email a transmis colegilor un virus, fără să știe de acest lucru, pentru că era anexat direct la e-mailurile pe care le trimitea la serviciu. L-am întrebat care a fost primul lui pas când a aflat, mi-a spus că a schimbat parola. Da, este o decizie corectă. Dar nu este suficient. Din moment ce calculatorul tău, și cel mai probabil și telefonul, sunt infectate cu un virus nu este destul și este cam târziu doar să schimbi parola. Este necesar să se facă scanări în calculator și telefon, să fie curățate de programe malițioase. Exact cum ai merge la un medic când te-ai infectat cu un virus. Este nevoie să-ți reinstalezi sistemul de operare. Deci este cu mult mai complicat. Acum, mai nou, avem nevoie de autentificare multifactorială. Vedem că și băncile ne obligă să accesăm această opțiune. Nu doar să te autentifici cu parola, dar să existe autentificarea în doi pași. Chiar și experții în securitate recomandă autentificarea cu un token. O altă recomandare ar fi să efectuăm constant back-upuri, adică copii de rezervă ale datelor noastre importante. Astfel că, în momentul în care ai pierdut telefonul sau laptopul sau cineva a avut acces la gadgeturile tale și le-a șters, tu vei avea acele date într-un alt spațiu depozitat. Unde păstrăm aceste date? Dacă o să întrebăm ascultătorii, cu siguranță mulți o să zică în cloud. Recomandarea experților este să păstrăm în cloud, dar și pe CD-uri, dispozitive externe de memorie. Și nu uitați că și ele au un termen de valabilitate. Nu înseamnă că ți-ai salvat datele pe un dispozitiv extern și îl păstrezi în safeu. Sunt șanse ca după trei ani să descoperi că datele tale au fost pierdute. De asemenea, ar fi bine să fim precauți ce informații personale distribuim în mediul online. Ne place expunerea online, dar mă șochează în continuare tinerii, adolescenții care au tot felul de bloguri și vloguri, publică video despre ce fac și fac publice locații exacte în care se află. Expun totul atât de minuțios încât pentru un criminal este foarte ușor să-i găsească și urmărească, pentru că știe unde se află și ce fac. Este important să cunoaștem, chiar și ca părinți să avem grijă de tineri și să le explicăm riscurile, pentru că ei probabil nu le conștientizează. Și o altă recomandare: trebuie să ținem cont de faptul că trebuie să facem actualizări la software și la aplicații, pentru că în ele se regăsesc ultimele modificări de securitate. În aceste actualizări sunt remediate vulnerabilitățile. Nu trebuie să ignorăm aceste actualizări. Există experți de securitate, fie ca vorbim de Android sau Apple, care identifică vulnerabilitățile și le includ în actualizări. De exemplu, parola se schimbă o dată la două luni. Noi, cetățenii digitali trebuie să ne comportăm în așa fel încât să nu ne afecteze securitatea. Trebuie să fim la fel de responsabili ca și în viața noastră offline. Dar atunci când este vorba de securitatea pe rețelele sociale – cum ne protejăm? Dacă vorbim despre rețelele de socializare, o primă recomandare ar fi să revizuim setările de confidențialitate și securitate. Personalizați cine vede informațiile pe care le distribuiți. Nu ne expunem viața în așa fel încât toată lumea să vadă unde locuim, ce avem. Nișăm și oferim acces limitat la informațiile pe care le distribuim. Să nu fie pentru toată lumea. Un alt aspect important: nu deschideți link-uri postate de prieteni fără să verificați întâi sursa lor. Atacatorii și-au mutat activitatea pe rețelele de socializare. Trebuie să fim precauți. Atunci când primim tot felul de oferte de la anumite companii sau premii câștigate, trebuie să înțelegem că nu poți deveni bogat peste noapte. Cei care vor să profite de noi sunt creativi și încep să devină tot mai autentici. Spuneam că de multe ori nu reușești să-ți dai seama dacă este vorba de ceva fals, pentru că este foarte greu să delimitezi falsul de adevăr. Este foarte important ca și atunci când primim mesaje de la persoane cunoscute să fim precauți și să nu accesăm orice. Să verificăm, mai întâi, informația și sursa. Cel mai grav este că noi distribuim și date personale. Pe lângă faptul că am accesat linkul, imediat vor fi preluate datele noastre personale. Iar dacă mai distribui pe rețelele sociale, datele personale și ale prietenilor care vor accesa linkul vor fi preluate. Deci trebuie să fim precauți și să nu cădem în plasa acestor tentații. Trebuie să înțelegem că nu există nimic gratuit. De ce cineva ne-ar da bilete gratuite sau oferte atât de tentante? Când anumite companii fac tombole, verificați. De obicei, astfel de informații ar trebui să se regăsească pe site-ul oficial al acestora. Întotdeauna atunci când primiți un mesaj, fie prin mail, fie prin SMS sau pe rețelele de socializare, dacă simțiți că ceva nu este în regulă, mai bine puneți mâna pe telefon și verificați. De asemenea, trebuie să înțelegem că nu este destul să avem o parolă puternică pe telefon, nu este o soluție de securitate, este necesar mai mult de atât. Unul al doilea pas ar fi să evităm să ne conectăm la o rețea Wifi gratuită neverificată. De obicei, ne place să ne conectăm la Wifi-ul gratuit din aeroport sau în anumite restaurante. Dar nu știm ce risc ne asumăm în acel moment. Prin intermediul acestui Wifi, răufăcătorii ne pot accesa datele din telefon sau laptop în orice moment. Din acest motiv, aveți nevoie de un VPN. Este un lucru extrem de important, pentru că în momentul în care vă veți conecta la o rețea de Internet gratuită, VPN-ul o să vă cripteze datele și infractorii nu vor putea să vă acceseze informațiile și nici mesajele pe care le transmiteți. Mai este o altă recomandare, dacă nu utilizați Wifi sau Bluetooth, să le deconectați. Asta pentru că prin intermediul unui device, care costă aproximativ 40 de euro pe Amazon, aș reuși să vă citesc informațiile din telefon. Dar și să le copiez sau să le șterg eventual. După pandemie a apărut această tendință în restaurante de a avea QR code în locul unui mediu fizic. Dacă sunteți într-un astfel de local, este bine să vi se pună la dispoziție un gadget unde vi se prezintă meniul. În niciun caz nu utilizați telefonul personal pentru așa ceva. QR code-ul este o bună modalitate prin care răufăcătorii vă pot accesa datele din telefon. Și dacă nu ai o aplicație de securitate în telefon, riști să te pomenești fără date importante. Un coleg a nimerit într-o astfel de situație. Concurenții acestuia cunoșteau în ce restaurant lua prânzul în fiecare zi și la ce masă se așeza. Răufăcătorii au lipit acest QR cod cu program malițios pe masă și colegul meu l-a utilizat. La scurt timp, toate informațiile din telefon i-au fost șterse. Și iarăși este important să avem copii de rezervă. Deci, deconectăm bluetooth-ul, pentru că este la fel de vulnerabil ca și Wifi-ul. Dacă nu aveți nevoie de ele – trebuie să le deconectați. Atunci când vorbim de telefon este foarte important să ținem cont unde îl încărcăm, ce prize utilizăm. Ai văzut în stații peco sau aeroport spații unde ai putea să încarci telefonul mobil? Aceste zone sunt și ele periculoase, pentru că răufăcătorii reușesc să instaleze stații cu diverse programe malițioase în prize și nu doar. Recomandarea este să evităm acele zone, să le folosim doar în cazul în care avem nevoie stringentă sau să avem un device special care să permită ca prin cablul de încărcare să treacă doar curentul, nu și informațiile voastre către acele stații instalate de răufăcători. Copiii sunt, cu siguranță, un grup distinct atunci când vorbim despre securitate cibernetică. Pe de o parte, ei sunt foarte conectați la tot ceea ce înseamnă Internet şi tehnologie, iar pe de altă parte, sunt fără experiență și foarte vulnerabili. Cum îi protejăm? În primul rând, noi adulții trebuie să conștientizăm că din moment ce postăm în mediul online avem o amprentă digitală. Chiar dacă este șters, nimic nu dispare din mediul online. Oricât de mult ți-ai dori și chiar dacă ai avea toți banii din lume, nimic nu dispare. Din moment ce ai publicat ceva în mediul online, nu va dispărea niciodată. Întrebarea este: cine deține acele date și unde sunt păstrate? De exemplu, adolescenții, adolescentele, nici nu cunosc despre amprenta digitală și se pot ancora în sexting, în hărțuire sexuală, cyberbullying, dacă vorbim despre mediul online. Din acest motiv, este important să alegem cu atenție ce aplicație descărcăm sau ce informații copiem din online. Vreau să vă zic că am descoperit că părinții și profesorii sunt nepregătiți la acest capitol. Deși ar trebui să le explice copiilor despre aceste riscuri, ei înșiși nu le cunosc. Copiii trebuie să înțeleagă, în primul rând, cum să se apere, să nu devină victime în mediul online. Copiii sunt vulnerabili. Din acest motiv, este foarte important ca educația să înceapă de la grădiniță. Am văzut în state precum Finlanda, Estonia că din grădiniță se învață cum să utilizeze telefoanele, gadgeturile, să cunoască soluții de securitate, să fie instalat control parenting. De asemenea, trebuie să discutăm cu copiii despre faptul că nu trebuie să divulgăm date personale. Mă șochează când văd un copil de un an, doi în cărucior și cu telefon în față. El nu are nevoie de un telefon și nici de acea muzică. Și atunci, ce să facă părinții când este vorba de adolescenți și gadgeturi, securitatea cibernetică? Exact aceleași lucruri pe care le-am menționat când am vorbit de profesori. Este important să existe campanii de conștientizare la nivel național despre cunoașterea riscurilor care îl pasc pe un copil în mediul online. Dacă până acum eram neliniștiți când un copil ieșea în stradă sau curte să se joace, mergeam să-l verificăm, îi explicam că nu trebuie să comunice cu străinii, să nu ofere informații personale și să nu lase cheia de la casă altor persoane. Același lucru ar trebui să-l facem cu referire la mediul online. Aceste reguli ar trebui aplicate și pentru spațiul cibernetic. În spatele unei poze se poate ascunde un infractor cu o identitate falsă, care creează istorii manipulatoare și atrage în plasa lor copii și adolescenți. Sunt cazuri în care copiii au ajuns la suicid pentru că au fost șantajați, manipulați prin intermediul rețelelor sociale. În securitate, trebuie să punem foarte mult accent pe măsuri de prevenire decât pe cele de după incident. Sunt unele cazuri când poate fi deja prea târziu. De asemenea, părinții ar trebui să instaleze control parenting pe telefoanele mobile ale copiilor. Veți vedea astfel pe ce pagini navighează, cu cine comunică. Este trist atunci când îți pierzi banii sau o anumită informație, dar imaginați-vă atunci când vorbim despre vieți umane. Am avut acel caz cu Balena Albastră, când autoritățile s-au autosesizat. Administratorul grupului „Balena Albastră” a creat parole complexe, astfel că instituțiilor de forță le-a fost foarte greu să intre în acele grupuri, pentru că erau setate foarte multe măsuri de securitate. Administratorul acelui grup cunoștea, probabil, că unii părinți o să încerce să intre în grup. Dacă nu toată lumea, măcar 10%, cu siguranță, ca să vadă în ce se joacă și ce fac acolo. Ca să nu se repete astfel de situații, trebuie să monitorizăm, să instalăm VPN-uri, să comunicăm transparent cu copii, să avem încredere. Încrederea este cel mai greu de construit, dar cel mai important aspect. Dincolo de băncile școlii, cât de mult ar trebui să se implice statul în procesul de educare a cetățenilor digitali? Pe lângă campaniile de conștientizare, este nevoie de cadru legal. Pentru că, în momentul în care un cadru legal nu există, mai greu poți impune sau solicita ca instituțiile să aibă acea politică de securitate, să implementeze acele măsuri de securitate. Securitatea costă, și nu doar resurse financiare, ci și umane. Atunci când se întâmplă un accident, descoperim că, de fapt, a fost ignorată și la nivel de politică, și la nivel de tehnologie, pentru că a fost cumpărată una mai ieftină, pentru că politica tenderelor cam asta permite. Dar m-aș întoarce la educarea cetățenilor, pentru că trebuie să înțelegem că toți suntem responsabili. Și nu cred că doar statul, nu cred că doar o instituție ar reuși să facă față acestei probleme. Nu există securitate 100%, da? Imaginați-vă că pentru răufăcători este suficient să găsească o fisură, o breșă de securitate. Apropo, conform datelor, 80% din incidentele cibernetice se întâmplă din cauza factorului uman. Veriga slabă, în continuare, este factorul man. Fie că este simplu utilizator, fie că este un administrator IT, fie că menține acele tehnologii sau chiar le dezvoltă. Ceea ce înseamnă că educația rămâne prioritatea numărul unu și ar trebui să înceapă din școală, grădinițe. Trebuie să înțelegem că digitalizarea avansează cu pași rapizi și nu putem să ne oprim, nu putem să renunțăm la toate aceste tehnologii, că există riscuri. Avem nevoie de campanii naționale de informare cu privire la riscurile digitale, cum ar fi fraude online, furtul de identitate, șantaj cibernetic. Și, bineînțeles, trebuie să avem unde să le raportăm. În cazul în care am devenit victime, să avem unde raportăm despre acest incident, să știm cine ne apără. Pentru că statul trebuie să aibă grijă de cetățeni. Indiferent că te afli la Chișinău, la Edineț, într-un sat îndepărtat de Chișinău, ar trebui să avem grijă de toți cetățenii noștri. Noua lege a securității cibernetice este o soluție? Aduce ea vreo schimbare în ceea ce privește cultura de securitate a țării? Această lege era atât de necesară. De mai mulți ani vorbim despre necesitatea unui cadru legal. Fără el este greu să implementezi. Prin această lege se stabilește un cadru legal și instituțional în domeniul securității cibernetice și sunt desemnate autorități responsabile, sunt reglementate competențele și obligațiile diferitor entități. Până acum tot dădeam vina, fie că ăla este responsabil, celălalt. Acum este clar rolul și responsabilitatea fiecărei instituții. Și această autoritate națională de securitate cibernetică se va ocupa exact de ceea ce am vorbit noi mai devreme, acele campanii de conștientizare, educarea, diseminarea de ghiduri, bune practici și exerciții. Atunci când vorbim de securitate, îți pare că nu ți se întâmplă ție, pare ceva neimportant. Trebuie să combatem aceste stereotipuri și mituri. Mai bine să avem plan B, plan C. Deci înființarea acestei echipe naționale de răspuns la incidente cibernetice va avea un rol activ în prevenirea și gestionarea atacurilor cibernetice. Anterior, chiar și dacă unele instituții sau simpli catățeni au fost victime în atacuri cibernetice, nu aveau cui să telefoneze, la cine să apeleze. Noua lege are prevederi dedicate acestui aspect, dar și creșterii gradului de educație, conștientizare a publicului general cu privire la aceste riscuri, campanii naționale de informare. Astfel, vom crește nivelul de cultură de securitate prin acele măsuri de prevenire și de conștientizare, pentru că este foarte important de a conștientiza aceste riscuri, pentru că sunt foarte multe informații pe Internet, găsești tot felul de ghiduri, tutoriale. Securitatea are foarte multe nivele și factorul uman este veriga cea mai slabă. Ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să fim acea primă linie de apărare împotriva tuturor acestor amenințări. *** Așadar, această discuție ne convinge încă o dată că păstrarea informațiilor personale în siguranță este o parte esențială a siguranței noastre la general. Deși devine din ce în ce mai greu să trăiești o „viață privată” online, nu este imposibil. Ține cont de sfaturile invitatei mele și nu înceta să înveți, să afli mai multe, să te instruiești. Iar dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube. —————————————————– Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.The post Securitatea cibernetică. Cum ne protejăm în mediul online? first appeared on Mediacritica.
12/22/23 • 40:44
Zilnic, în mediul online apar instrumente ce pot imita vocea omului sau pot să creeze imagini și texte care nu au vreo legătură cu realitatea și adevărul. Toate aceste „minuni” tehnice au loc în câteva secunde. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale, a implicării inteligenței artificiale practic în fiecare domeniu al vieții noastre, au apărut și noi tehnici de răspândire a dezinformării. Bună, sunt Ana Sârbu și în această ediție a Podcastului CuMinte vorbim despre tendințele de dezinformare tot mai populare în ultima perioadă în mediul online. Printre cele mai recente instrumente folosite ca și metodă de a dezinforma în mediul online sunt boții. Un bot este un program de calculator, un robot care îndeplinește diverse sarcini recepționate de la noi – utilizatorii. De exemplu, atunci când primești variante de a corecta greșelile ortografice în documentul tău Word sau în textul pe care îl tapezi pe tastatura telefonului mobil, să știi că opțiunile sunt propuse de un bot. O altă sarcină pe care o execută un bot este răspunsul automat pe care îl primești de la paginile companiilor sau persoanelor publice de pe rețelele sociale, în momentul în care le scrii mesaje. Un bot poate, dar și este utilizat în prezent, drept instrument de răspândire a dezinformării în mediul online. Din moment ce programăm răspunsurile unui bot, acesta poate genera postări sau poate interacționa cu publicul pe rețelele sociale, distribuind informații false sau care manipulează. Actorii dezinformării, adică persoanele care gândesc campanii de dezinformare, pot genera cu ajutorul acestor boți milioane de informații false în doar câteva secunde, transformând munca jurnaliștilor și experților care combat aceste dezinformări în una practic inutilă. O altă tehnică de dezinformare, utilizată intens pe rețelele sociale, este microtargetarea. Cum funcționează? Această metodă constă în acumularea a cât mai multor informații despre interesele consumatorilor. Ulterior, în baza acestor informații se generează mesaje personalizate și direcționate targetat către grupul-țintă. Din moment ce o platformă deține informații și date personale despre voi, sunteți o potențială victimă în fața persoanelor și instituțiilor care au drept scop să vă manipuleze și dezinformeze. Cunoscând detalii despre ce limbă vorbiți, ce partid politic susțineți sau domeniul în care activați, aceștia vor înțelege modul în care gândiți și acționați. Astfel, vor putea merge mai departe și pune în aplicare o altă tehnică de dezinformare – răspândirea conținutului personalizat. Ce înseamnă aceasta? Din moment ce dețin informații despre consumatorii media, actorii implicați în procesul de dezinformare vor ști cum să creeze mesajele în așa fel încât să influențeze procesul vostru de luare a deciziilor. Fie că este vorba de alegeri, dorința de a participa la un protest sau aderarea la un bloc politic. Aceștia vor crea conținut adaptat pentru diferite grupuri de persoane, care rezonează cu informația pe care o promovează. După o anumită perioadă, ei câștigă credibilitate în fața voastră și atunci când vor distribui anumite informații false – există riscul să aveți din start încredere în ele. Pentru a oferi și mai multă credibilitate atunci când se răspândesc conținuturi personalizare, se aplică o altă tehnică de dezinformare – crearea unor personaje false. Aceste persoane false sunt, de fapt, trolli care pretind a fi experți, jurnaliști, academicieni și se expun pe diverse subiecte în mediul online. Astfel oferă credibilitate informațiilor false și promovează mesajele unui partid politic, influencer sau al unui brand. Atunci când într-un text apare părerea unui expert, conținutul devine mai credibil în ochii cititorului. Puțini consumatori media vor verifica identitatea expertului. Vă amintiți fotografiile create cu ajutorul inteligenței artificiale, în care apare fostul președinte al SUA, Donald Trump, care ar fi fost reținut de polițiști și ar fi încercat să fugă? Sau imaginile în care Papa Francisc apare îmbrăcat într-o geacă luxoasă de iarnă? Acestee au fost create în medii sintetice, adică de inteligența artificială. Această metodă tot intră în categoria instrumentelor de răspândire a dezinformării și falsurilor. Din conținutul media sintetic fac parte fotografiile, videoclipurile și secvențele de sunet care au fost manipulate sau fabricate în întregime în mediul digital (adică fără participarea diretă a omului), cu scopul de a-i induce în eroare pe cei care le ascultă sau privesc.Tehnologiile de inteligență artificială pot face conținutul sintetic aproape imposibil de distins de cel real. Astfel de imagini, informații false sunt utilizate în campaniile de dezinformare pentru a manipula cetățenii și a le impune o anumite părere sau viziune asupra unui eveniment sau unei persoane. Ai auzit de teoriile conspirației? Cu siguranță nu este o noțiune străină pentru tine. Multe dintre aceste teorii le-am descoperit în pandemia de Covid-19. Un exemplu este informația falsă potrivit căreia atunci când suntem vaccinați în corp ne este introdus un cip care ulterior este utilizat pentru a ne controla mințile. Deși vechi de când lumea, autorii lor nu încetează să se reinventeze. Teoriile conspirației încearcă să explice evenimentele importante ca fiind comploturi secrete ale unor actori puternici. Ele nu influențează doar înțelegerea de către un individ a unui anume subiect, dar pot să modeleze întreaga noastră viziune asupra lumii. Anume teoriile conspirației sunt utilizate drept argumente de către actorii în dezinformare în timpul unei dezbateri în mediul online. O noțiune relativ nouă este astroturfing. Această tehnică de dezinformare a apărut în timpul „războiului rece”, când era utilizată pentru a manipula opinia publică. Astroturfingul urmărește crearea unei false impresii că o anumită opinie este populară în rândul oamenilor. Mai exacr, din moment ce vei repeta același mesaj, intenționat și continuu, pe rețelele sociale sau în presă, îi vei conferi informației o pretinsă „popularitate” pe care nu o are, de fapt. Totodată, există și alte forme de astroturfing, de la mascarea conexiunilor financiare ale unui partid politic cu un agent economic, până la forme mai complexe, care implică inventarea unor persoane și identități fictive, care distribuie falsuri. Verificarea identității acestora este practic imposibilă. Toate aceste noțiuni pot să te deruteze și, probabil, te întrebi ce acțiuni trebuie să întreprinzi pentru a nu deveni o victimă a dezinformării și manipulării în mediul online. Iată câteva recomandări pentru a face față noilor instrumente de dezinformare: Fii atent de unde te informezi. Facebook, Instagram și TikTok nu sunt o sursă de informare, ci doar platforme pe care utilizatorii distribuie conținutul pe care îl creează. Inclusiv cei care au intenția să te manipuleze. Acest lucru înseamnă că pe rețelele sociale devii vulnerabil și poți fi ușor dezinformat. Dacă obții informații de pe vreo platformă de acest fel, verifică sursa originală. Citește dincolo de titlu. Pentru o informare clară este necesar să citești întreg articolul sau să vizionezi reportajul în întregime. Uneori, este necesar să accesezi și alte site-uri de știri sau televiziuni. Asta pentru a vedea mai multe unghiuri de abordare a subiectului. Când vezi că prietenii sau membrii familiei distribuie știri false sau informații eronate în mediul online, discută cu ei și recomandă-le să corecteze mesajul sau să șteargă conținutul din spațiul virtual. Raportează falsurile. Durează câteva secunde, dar poate salva mii de oameni de la manipulare. *** Așadar, o varietate de tactici sunt folosite pentru a influența și manipula oamenii. Fiecare dintre aceste tehnici de dezinformare este concepută pentru a face mesajele răuvoitorilor cât mai credibile și a convinge publicul să acționeze într-un fel anume. Ei caută adesea să-și polarizeze audiența, făcând publicul mai predispus spre dezinformare. Cunoașterea și înțelegerea acestor tehnici poate crește gradul nostru de pregătire și reziliență în fața dezinformării. Sper că ediția de astăzi te va face mai vigilent, iar dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm la Podcast cuMINTE, trimite-le la adresa de email redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube. —————————————————– Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.The post De la microtargetare, la campanii de astroturfing. Tendințe recente în materie de dezinformare first appeared on Mediacritica.
11/24/23 • 11:03
Timp de șapte ani, disciplina opțională Educație pentru media este parte a programului școlar, fiind predată în instituțiile de învățământ din Republica Moldova la toate treptele – primară, gimnazială și liceală, atât în limba română, cât și limba rusă. Până acum, peste 16.000 de elevi, mici și mari, au trecut prin acest curs, la care învață să consume critic informația ce-i înconjoară. Cursul rămâne și de-acum încolo unul opțional, adică la alegerea școlarilor și părinților lor. Dar ce urmează? Ar putea să devină obligatoriu oare? Sau, poate, unul integrat în disciplinele de bază? A fost una dintre întrebările abordate la cea de-a doua ediție a Forumului de Educație Media. Am fost și eu acolo și am să vă spun ce opinii am auzit la subiect. Sunt Ana Sârbu și bine v-am găsit la podcast cuMINTE. Experții din domeniu consideră că nu e cazul ca școala să se limiteze la o singură modalitate de predare a educației media. Mai multe explicații ne oferă Loretta Handrabura, care este și una dintre autoarele manualelor de Educație pentru media: „Am înțeles că există câteva rute, dacă vreți, câteva abordări pe care țara noastră, Ministerul Educației le poate implementa. Fie să fie o abordare infuzională, integrată – atunci când elemente de educație pentru media vor fi integrate firesc la diferite materii pe care le predăm facultativ sau opțional. Fie să fie un curs opțional separat. Decizia noastră de a dezvolta un curriculum scris, manuale pentru cele trei trepte, a fost corectă la acel moment și rămâne. Cadrele didactice au nevoie și de competență digitală. În altă ordine de idei, trebuie revizuită curricula, ca profesorii și profesoarele noastre să știe cum se integreze, să aibă înțelegere exactă a faptului cum se formează competența pentru media prin acces, selecție, analiză, reflecție, creare și acțiune. Aceștia sunt pașii care demonstrează că sunt o persoană cu o competență media dezvoltată. Respectiv, punctul meu de vedere este că trebuie să menținem în continuare acest curs opțional, care este fără precedent, este unul de pionerat, cu manuale pentru toate treptele, care nu există nici în Europa, nici în Europa de Est și nici de Vest. În altă ordine de idei, în paralel, desigur să umblăm și la curriculum formând cadrele didactice și ca să integrăm și în disciplinele pe care le predăm, fie că e limbă și literatură română, engleză. Nu doar în obiectele socio-umaniste, dar și în arte, tehnologii, științele reale. Toată speranța este că va crește bazinul elevilor și elevelor care vor beneficia de dezvoltarea acestor competențe pentru media, care este o metacompetență pentru viață”, a precizat formatoarea de Educație pentru media. „Consider că disciplina educația pentru media trebuie să fie integrată în curriculum la toate disciplinele școlare. Acest lucru este o necesitate în era digitală”, se arată ferm convinsă profesoara de Educație pentru media Galina Sîrbu de la Brânzenii Vechi. „Înțeleg destul de bine că această disciplină nu ar putea să fie una obligatorie. Curricula școlară și așa este foarte mare. Ceea ce discutăm noi, de fapt, în ultimii doi ani – fiind și parte a unui grup de lucru – vrem să integrăm module din educația pentru media în celelalte discipline școlare. Este o disciplină foarte importantă pentru creșterea tinerilor și pentru valoarea lor ulterioară în societate”, subliniază și Angelica Plămădeală de la Puhăceni. Iar Tatiana Cătănoi, din Ursoaia, spune că procesul de integrare a Educației pentru media l-a început cu mai mulți ani în urmă: „Am încercat, după instruirea CJI, să aduc și în comunitatea mea de profesoare aceste informații. Am desfășurat două seminare, ca să diseminăm informația, inclusiv cu colegii mei, la orele de dezvoltare personală. La acest obiect, în clasa a 5-a, a 9-a – bineînțeles nu la fiecare oră, dar la modulul unde este vorba de securitate – a fost integrată Educația pentru media”. „Includerea acestor conținuturi în alte discipline este foarte importantă. Astăzi, sunt multe subiecte care se doresc a fi acoperite de către școală, fie că vorbim de educației financiară, educației pentru media, educație ecologică, educație pentru sănătate. Din păcate, numărul de ore este limitat și noi deja avem un curriculum și un plan cadru destul de mare, comparativ cu multe alte țări. Respectiv, opțiunea de a adăuga disciplina drept una obligatorie nu este întotdeauna fezabilă. Și atunci trebuie să ne întrebăm cum putem utilizând acele ore, care sunt deja prevăzute la alte discipline, să dezvoltăm acele competențe pe care vrem să le regăsim în rândul elevilor și cum pot fi utilizate conținuturile elaborate, inclusiv în cadrul acestor proiecte, pentru a dezvolta aceste competențe la limba română, la oricare disciplină la care se pretează, fie că este dezvoltarea personală, fie că este vorba de aceleași ore de dirigenție, unde la fel pot fi făcute mai multe activități”, a subliniat ministrul Educației, Dan Perciun, prezent la forum. „Educația pentru media nu este doar un curs pe care îl învățăm în școală, sau explicăm copiilor cum trebuie să recunoască anumite informații, sau cum să navigheze în acest spațiul informațional. Dar este, de fapt, despre felul de a trăi, felul de a comunica cu cei din jur, este despre viața noastră cotidiană. Pentru că educație pentru media, și așa și puncta aici, educația mai exact informațională, pentru că cei care produc conținut nu sunt doar din domeniul media. Nu este un subiect, dar și nici doar un curs, este de fapt un mod de viață, este felul în care noi pregătim generațiile următoare ca să trăiască, ca să ia decizii informate, ca să poată lua decizii, chiar și atunci când merg la votare, de ce nu?! Pentru că orice conținut pe care îl citesc, pe care îl văd la televizor, este important să îl poată analiza”, a conchis Oxana Iuteș directoarea Internews în Moldova. Așa ori altfel, experții din domeniu și profesorii care predau această disciplină vorbesc în continuare despre relevanța competențelor media în rândul cetățenilor. Loretta Handrabura, bunăoară, se referă la îngrijorările pe care le are în contextul evoluției tehnologiilor informaționale din ultima perioadă: „Cetățeanul și cetățeanca digitală de astăzi au foarte multe oportunități prin dezvoltarea tehnologiilor informaționale, să acceadă la resurse informaționale multiple din țară și din afară. Tehnologiile informaționale, pe lângă avantajele de accedere la un flux informațional de ultimă oră, ne duc și într-o zonă de riscuri multiple ce țin de informațiile false, dezinformarea, manipulare, propagandă. Noi, cadrele didactice, promotorii Educației pentru media, nu reușim să ținem ritmul cu alte provocări care țin de interacțiunea în ceea ce privește resursele online, unde noi nu doar consumăm, dar și suntem cei care comentăm, care ne atacăm prin limbajul agresiv. Formele de violență și de hărțuire online, de la an la an se multiplică în formate foarte diferite și ne pun în pericol atât securitatea datelor cu caracter personal, datelor financiare, furtul și spargerile conturilor, fie individuale, fie instituționale. Noi desigur că trebuie să rămânem conectați cu informația de ultimă oră, să o aducem copiilor în sala de clasă chiar dacă curriculum și manualul încă nu a prins această informație, fiindcă s-a întâmplat astăzi, iar manualul a fost editat acum un an sau cinci ani în urmă. Expunerea publică fără limite, fără discernământ a copiilor, a adulților, de asemenea, conduce la furtul de date, la menținerea casetelor de viață privată, care trebuie să fie consumate într-un mediu foarte restrâns. Și o altă îngrijorare este faptul că noi nu reușim să convingem elevii, elevele actuale sau viitori cetățeni, care vor dezvolta această societate, că trebuie să se raporteze la modele veritabile. O bună parte din influenceri sunt cei pe care trebuie să-i urmăm, să învățăm de la ei, dar avem antimodele de influenceri care distorsionează valoarea, care vin cu nonvalori, modelează comportamentele și atitudinile elevilor noștri”. La forum a participat și profesoara Svetlana Borș, care predă, de mai mulți ani, Educația pentru media la liceul „Mihai Stratulat” din Boșcana, raionul Criuleni: „De când este predată educația media în liceul Mihai Stratulat, modalitatea de gândire a elevilor a suferit schimbări. Elevii care gândeau oarecum plat, au început să pună întrebări, să fie curioși. Au început să creeze propriile produse media. Trebuie să vă spun că, din toți elevii pe care i-am avut, acum sunt și jurnaliști profesioniști. Trebuie să vă spun că alți elevi au creat o revistă școlară, i-au pus numele «Esența». Este un generic pentru gândirea lor critică, să găsească esența adevărată a lucrurilor. Această revistă are câteva rubrici permanente: Am depistat un fals, Gândire critică și altele. Acum, elevii vor o rețea de radio în școală, pentru a produce propriile emisiuni media, pentru a transpune în practică tot ceea ce studiază la această disciplină opțională”. Din anul 2020, profesoara Galina Sîrbu predă Educație pentru media în gimnaziul Brânzenii Vechi din raionul Telenești. Până acum, a predat atât la treapta gimnazială, cât și cea primară: „Pe parcursul acestor ani, elevii și elevele mele pot cu ușurință depista știrile false și ce înseamnă manipularea. De asemenea, am observat că ceea ce învățăm la lecțiile de educație pentru media se discută și acasă, cu părinții. Am văzut acest lucru, în special, când părinții veneau la ședințele generale în școală. O parte dintre întrebări erau despre Educația pentru media. Deja și părinții sunt interesați să înțeleagă diferența dintre știrea falsă de cea adevărată, cum să gestioneze timpul aflării copilului în fața calculatorului, ce fel de aplicații sunt utile pentru utilizare. Interesul a apărut printre părinți și săteni, iar acest lucru dă dovadă de faptul că Educația pentru media este binevenită în școli, în sate”. Angelica Plămădeală este profesoară de limba rusă în gimnaziul „Olimp” din Puhăceni, raionul Anenii Noi. Până acum, a predat la peste o sută de elevi și eleve cursul de educație mediatică: „Este un curs extrem de frumos, important, necesar pentru elevii de la toate treptele de școlarizare. Şi schimbările au început să se producă chiar de la prima oră de predare. Pentru ca un curs opțional să-l menținem este necesară o permanentă motivaţie a copiilor. Îmi lua foarte mult timp pregătirea pentru aceste ore. Permanent trebuia să am instrumente, exerciții de motivare şi să-i aduc pe copii în albia adevărului pe care îl promovează această disciplină şcolară. Vedeam schimbarea pentru că copiii dădeau întrebări. Permanent încercam să le propun careva sarcini pentru acasă, de extindere. Să aibă posibilitatea să lucreze cu fraţi, cu surorile, cu părinţii. Buneii, de ce nu. Pentru că sunt nişte teme de interes comun. Şi iată-i vedeam cu ochii mei, cum ei, de la temă la temă, de la domeniu la domeniu, de la modul la modul cresc. Cea mai mare plăcere este că se implicau în activitățile pe care le propuneam. Elevii analizează mai mult. Au motivația de a lectura. Când au apărut podcasturile care promovează educația pentru media – Podcastul cuMINTE – ne-am implicat și într-un concurs. Erau foarte interesați, veneau, îmi spuneau ce au privit, încercam să analizăm, să pătrundem în esență. Și dacă la început o făceau foarte timid, chiar și speriați, pe urmă au prins la putere, au prins la aripi, cum zicem noi, și analizau, și își spuneau părerea, veneau cu niște soluții dacă era necesar”. În cadrul forumului a participat și Tatiana Cătănoi, profesoară de limba română și directoare adjunctă în gimnaziul Ursoaia, raionul Căușeni. Din acest an, predă și Educație pentru media. În 2018 a participat în cadrul instruirilor organizate de CJI și, de atunci, a încercat să integreze elemente de alfabetizare mediatică la obiectele de bază predate în școală: „Bunăoară, am integrat la studiul textului la limba română, educația pentru societate, dezvoltarea personală. Pe lângă toate, mai eram și directoare adjunctă, și acolo unde un profesor era plecat la cursuri, la formări sau concediu de boală, eu predam Educație pentru media. La sfârșitul anului, m-am convins că elevii mei aveau cu totul altă gândire, modalitate de exprimare. Scopul profesorului este să propună o sarcină pentru acasă ca să integreze și familia. Chiar dacă tehnica nu este atât de profesionistă, scopul meu nu este să văd un film închegat cap-coadă, dar să văd un interviu realizat. Cum vede elevul, să discutăm a doua zi ce a fost bine, ce a fost mai puțin bine, să tragem niște concluzii. Eu sunt foarte mulțumită de ceea ce fac copiii. Ei așteaptă cu nerăbdare. Dar depinde și de creativitatea unui profesor, cum încadrează Educația pentru media la orele de dezvoltare personală, orele de română. Nu cred că ar fi nevoie de ora ceea opțională”. *** Așadar, educația mediatică încă de pe băncile școlii rămâne importantă și va fi extrem de relevantă și de acum încolo. Dacă ești curios să afli mai multe despre această disciplină, mergi pe site-ul Centrului pentru Jurnalism Independent – Cji.md. Iar dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email a Centrului – redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube. —————————————————– Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.The post Viitorul alfabetizării mediatice în școli, abordat la Forumul de Educație Media first appeared on Mediacritica.
10/31/23 • 18:54
ChatGPT, Jasper Chat, Lensa, ChatSonic, Remini, YouChat – sunt doar câteva platforme de inteligență artificială lansate în ultimul an. Potrivit datelor oficiale, doar ChatGPT are peste 100 de milioane de utilizatori, iar în luna iunie 2023, site-ul a înregistrat peste 1,6 miliarde de vizitatori. Chatbotul a devenit o adevărată senzație, dar și o provocare pentru mai multe industrii, inclusiv mass-media. Chiar dacă inteligența artificială este folosită în unele redacții pentru a extrage date, a disemina rapid informația și a genera automat conținut media, utilizarea zilnică a acestei tehnologii trezește mai multe întrebări. Despre avantajele și dezavantajele acestor algoritmi pentru presă vorbim astăzi, în cadrul primei ediții din noul sezon al podcastului cuMINTE. Vom discuta cu Maia Metaxa, directoarea Școlii de Jurnalism din Moldova și Felicia Nedzelschi, redactora-șefă a portalului Agora.md. Ana Sârbu: Din momentul apariției sale, ChatGPT a căpătat rapid popularitate și în Moldova. Felicia, aș vrea să discutăm cum au reacționat redacțiile media și să aflu mai exact cum a fost în cazul vostru. Ați discutat în echipă? Ați creat o anumită strategie? Felicia Nedzelschi: Când au apărut primele vești despre ChatGPT, colegii au început să testeze, să-i dea niște taskuri simple, să facă haz despre răspunsurile ChatGPT, să le pună pe chat-ul comun al redacției. După care am văzut că treaba devine din ce în ce mai serioasă și că trebuie să luăm atitudine față de tehnologia care apare la orizont și am testat-o cu toții. După care am avut un training pe care ni l-a ținut colegul nostru, Alex Gurdilă, producătorul AGORA, și ne-a mai spus și niște tips and tricks despre cum să-l utilizăm și la ce este bun. Dar nu cred că am avut o strategie concretă sau foarte serioasă cu privire la ChatGPT, nu face parte încă din strategia noastră editorială. Îl folosim din când în când, dar nu ca o unealtă pe care să o încorporăm deocamdată în strategia noastră. Ai spus că doauneori o utilizați. Când, mai exact, sau unde? Este vorba despre procesarea datelor statistice sau poate a unui raport mai complex? Felicia Nedzelschi: Da, până la urmă ChatGPT este un generator de texte din texte deja existente. Este bine să înțelegem asta. Este un instrument care te ajută să pui cap la cap informații care deja au fost undeva out pe web, nu este ceva care generează textele de la zero. Este bine să știm asta pentru că conținutul pe care îl generează el nu este original. El te ajută să faci texte să zicem la știri, care-s niște „conserve”. Dar aceste conserve sunt niște știri standardizate, cum ar fi știri din meteo, cum va fi vremea săptămâna viitoare, despre cursul bancar, știri din sport. Tu poate nu ești foarte bun la sport, dar îl rogi pe ChatGPT să-ți facă o știre despre meciul cutare din championshipul cutare. Respectiv, toate informațiile astea deja sunt acolo pe web, el le sintetizează într-o știre care nu necesită efort colosal. Maia, dar care a fost reacția echipei Școlii de Jurnalism? Utilizați deja aceste platforme de inteligență artificială în procesul vostru de lucru? Maia Metaxa: Am început să le integrăm în munca noastră de birou. Le utilizăm uneori, nu întotdeauna. Folosim ChatGPT pentru a genera texte ce țin de marketing, de promovare. Noi acum suntem în campania de admitere și când suntem în pană de idei putem să-i dăm un cadru, niște sarcini și el generează texte pe care nu întotdeauna le poți folosi, nu întotdeauna sunt foarte bune. Totuși, depinde foarte mult și ce cadru îi dai și ce îl rogi să facă, respectiv, în funcție de asta, îți generează un text cât de cât potrivit pentru ceea ce ai tu nevoie. Dar aș putea povesti despre cum prima dată l-am folosit. Noi la școală, deocamdată, nu avem o politică de utilizare a ChatGPT sau a inteligenței artificiale. La un moment dat va fi nevoie și de o astfel de politică să elaborăm. Imediat cum a fost lansat și a venit valul și în Moldova, am încercat să intru de mai multe ori, dar era extrem de încărcat sistemul și nu permitea accesul. La vreo câteva luni distanță, lucram la un text pentru un proiect, în engleză, și am scris o pagină destul de detaliată, am explicat în ce constă activitatea, am dezvoltat subiectul activităților și am expediat textul acolo unde era așteptat. La un moment dat, la câteva minute distanță, primesc un răspuns în care se spunea: „Da, mulțumim pentru efortul depus, că ne-ai descris atât de detaliat toată activitatea, dar te rugăm să ne spui concis, într-un alineat de vreo șase rânduri cel mult”. Eu deja lucrasem vreo trei-patru ore și zic „Doamne, eu nu mai am niciun fel de energie să mă concentrez acum să rescriu acest text”. Voi, cu siguranță, știți ce înseamnă să lucrezi la un text. Și atunci m-am gândit la ChatGPT, atunci era momentul să-l testez și i-am dat exact sarcina pe care am primit-o eu. În câteva secunde, ChatGPT mi-a dat un alineat de șase rânduri și eu am rămas blocată. Nu îmi venea să cred. Sigur că a trebuit să redactez puțin textul, să pun accentele, să formulez în felul în care aveam nevoie, dar m-a scutit de încă vreo trei ore în care eu să mă gândesc, deja leșinată, fără energie. Și atunci m-am gândit ce coleg bun am găsit (poate colegă). Am venit la birou, eram foarte entuziasmată, luni la ședință am povestit și mi-a rămas că da, el poate fi utilizat din când în când. L-am utilizat pentru a scrie tot felul de anunțuri de angajare, i-am dat la fel cadrul și i-am zis că îmi trebuie un anunț așa, ca tonul să fie așa, să se adreseze unui astfel de grup-țintă și când am citit zic: „Nu pot să cred, este cam exact ce aș fi scris eu”. Noi suntem șocați de viteză, mai degrabă, nu de faptul că vorbim cu o mașină și că ne răspunde în stilul uman, dar de viteza cu care îți livrează niște informații. Acești algoritmi pot analiza cantități mari de date și pot genera știri în câteva secunde. Acest lucru permite diseminarea mai rapidă a informațiilor, iar jurnalistul economisește timp. Totuși, care este părerea voastră: ar trebui ca jurnaliștii/jurnalistele să utilizeze AI în procesul de creare a materialelor de presă? Maia Metaxa: Cred că dacă această tehnologie poate furniza informații factuale credibile, da, jurnaliștii pot utiliza astfel de creaturi digitale, eu așa le-am numit. Dacă este folosit greșit, pe subiecte care necesită nuanță și înțelegere fină a detaliilor, o înțelegere culturală, atunci ar putea fi credibilitatea nu numai a instrumentului propriu-zis de inteligență artificială, dar și a organizațiilor media. Trebuie să fim foarte atenți când îl folosim, în ce context. Pentru că ai pomenit mai devreme, inteligența artificială are menirea să ne ușureze munca și acest instrument trebuie să fie, în primul rând, în slujba jurnaliștilor, nu trebuie să le facă munca în locul lor. Felicia Nedzelschi: Țin să fiu de acord cu Maia. Acest instrument cu siguranță trebuie folosit în slujba noastră și ca să ne ușureze munca. Cred că trebuie de precizat că jurnalismul este foarte versatil și complex și nu se rezumă doar la scrierea știrilor. Când vorbim despre jurnalism este vorba despre data gathering, despre data analysis, ieșiri în teren, storytelling, investigații, despre filmare, podcasting – ceea ce facem noi acum. Jurnalismul și jurnaliștii sunt foarte multilaterali și nu se rezumă la niște scrieri de texte. Respectiv, ceea ce face ChatGPT este o asistență care se rezumă strict la niște texte, un procent foarte mic din munca jurnalistică, ceea ce poate fi de ajutorul nostru și nicidecum nu poate fi vorba despre înlocuirea noastră ca breaslă, cu siguranță, pentru că este o complexitatea atât de mare de activități. Eu zic că jurnalismul are o bună parte din creativitate sau din artă asta în sine, respectiv, la acest capitol nu ne poate înlocui pe noi și nici la analiza datelor și trecerea printr-un filtru. Până la urmă, ceea ce fac jurnaliștii pe lângă toată culegerea de informații, e că mai sunt și un filtru. Ceea ce ne oferă ChatGPT oricum este necesar să trecem prin noi. Dacă la modul mai concret, noi în redacție îl utilizăm la crearea unui rezumat a textelor extrem de mari, cum ar fi proiectele de legi de sute de pagini de la Parlament sau Guvern, pe care nu le poți citi integral și cu atenție. Și chiar și dacă le poți citi integral, este un instrument care te ajută să rezumi informația asta în niște pasaje: „Hey, Chat GPT, rezumă-mi într-o pagină ceea ce scrie în 200 de pagini”. Maia Metaxa: Aici, în context, vreau să zic că Bloomberg folosește foarte mult inteligența artificială, anume în analiza datelor. Mai poate fi folosită pentru a identifica modele și anumite tendințe și pentru a genera un draft de articol, adică să începi de la un schelet, să nu începi de la zero, dar să începi de la ceva, iar jurnalistul vine cu experiența lui și pune în context, adaugă perspectiva și vine cu creativitatea necesară ca să facă o poveste, un storytelling captivant, relevant și bine documentat. Una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facă față jurnaliștii/jurnalistele care folosesc inteligența artificială în munca lor este să înțeleagă dacă datele generate de AI sunt corecte. Cum considerați, care sunt cele mai mari pericole ale AI în general? Și care sunt temerile voastre cu privire la utilizarea algoritmilor AI? Maia Metaxa: Cu siguranță, temerea rezidă în faptul că poate perpetua propagandă, dezinformare, fake news, deep fake, informații părtinitoare. Cum ai zis și tu: ChatGPT are acces la miliarde de date de pe tot Internetul, nu are emoții, nu știe ce este bine și ce este rău. Mie mi-a plăcut ghidul scris de echipa de la BBC, unde se vorbește despre ce este AI, se aduc exemple, se menționează tipurile de AI și se mai spune despre ChatGPT că ar fi un papagal. Dacă stai un pic să te gândești și analizezi, el acționează ca un papagal. Jurnaliștii, cu siguranță, trebuie să fie implicați în procesul de monitorizare, în verificarea conținutului. Noi putem și trebuie să verificăm corectitudinea informațiilor, pentru a identifica aceste nuanțe subtile, ca să evităm difuzarea știrilor false și a dezinformării. Noi suntem obligați să asigurăm imparțialitatea informației. Felicia Nedzelschi: Pentru mine, deocamdată, ChatGPT nu este o sursă pe care o pot cita. Și îți spun de ce: nu știu de unde ia informația pe care o livrează. Citând ceea ce spune ChatGPT mă tem să nu ajung într-o situație foarte proastă în care informația pe care o dau să nu poată fi verificată sau să nu fie în general una credibilă. Următorul pas în credibilitatea ChatGPT, pentru mine sau pentru redacție, ar fi ca toată informația pe care o generează să aibă note de subsol. Fiecare paragraf sau frază să fie menționat de unde a fost luată, să mi-o citeze cu link direct sau să facă niște referințe, ca o notă bibliografică, pentru că asta m-ar ajuta pe mine să fac o analiză a conținutului pe care mi-l dă și să văd cu ochiul meu de om, nu de mașinărie, dar de inteligență naturală, și să decid dacă această informație poate fi folosită sau nu. Este nevoie de traininguri pentru jurnaliști sau poate este necesar un ghid pentru instituțiile media? Maia Metaxa: Și una, și alta. Noi trăim niște vremuri care se schimbă atât de repede din cauza sau datorită noilor tehnologii. Lumea se schimbă atât de rapid, inclusiv profesia de jurnalist. Și ca să poți să ții pasul, dacă vrei să ții pasul trebuie să te schimbi, să te adaptezi, să fii flexibil, iar pentru asta trebuie să înțelegi în ce lume trăiești și să înțelegi aceste instrumente care, vrem noi sau nu vrem, vin peste noi. Ele sunt aici și o să rămână pentru foarte multă vreme. Respectiv, este nevoie de traininguri, jurnaliștii înșiși trebuie să fie conștienți că au nevoie să se instruiască constant ca să fie la zi cu ce este nou și cu noile instrumente. În paralel, și același ghid să fie elaborat. Felicia Nedzelschi: Am o întrebare către voi, fetelor: dar cine să facă ghidul acesta? Până la urmă, tehnologia aceasta atât de rapid se schimbă încât cine reușește să facă ghiduri? Un an în urmă nimeni nu știa foarte bine despre ChatGPT și uite că acum facem podcasturi despre el. Respectiv, un ghid ar fi binevenit, însă el atât de rapid ar fi trebuit reînnoit. Mă sperie cât de repede se dezvoltă această tehnologie. Este bine să o avem în vizor, din când în când să trecem aceste traininguri, dar eu am impresia că nu suntem ocoliți de potențiale riscuri sau cazuri în care nu știm ce să facem doar pentru că avem un ghid. Pe de altă parte, eu văd un fenomen – Ana, tu câți jurnaliști ai văzut până acum, de la noi, care folosesc cu ardoare ChatGPT, pentru că eu am văzut mai mult din acei care ezită. Ana Sârbu: O perioadă destul de îndelungată, am realizat emisiuni de analiză a știrilor false și văd o serie de pericole în ChatGPT mai degrabă decât beneficii. Site-urile care produc conținut fals, în acest moment, pur și simplu înfloresc pentru că autorii nici măcar nu trebuie să mai miște degetele pe tastă ca să construiască știri false – ChatGPT o face tare simplu în locul lor. Se dă comanda, iar AI creează conținutul fals. Lor le rămâne doar să copieze și să publice aceste informații. Iar noi, cei care analizăm conținutul fals și care manipulează, cheltuim ore întregi ca să combatem aceste conținut. Maia Metaxa: Pe de altă parte, noi în redacții sau cei care vor să îmbrățișeze noile tehnologii și să fie în pas cu vremurile, trebuie să definească clar rolurile „Iată aici folosim AI, pe partea asta, iar aici o să fim noi, jurnaliștii. Facem jurnalism uman, dacă pot să zic așa, și nu sintetic”. Și atunci, fiind rolurile bine stabilite, știind regulile care sunt, colegii din redacție vor ști: „Aha, iată eu în situația asta, când am cantitate mare de date, o dau ChatGPT-ului sau oricărui alt instrument din ăsta digital și atunci el pe mine mă ajută, iar eu îmi pot elibera timpul ca să fac altceva, de exemplu storytelling sau o altă muncă complexă”. Felicia Nedzelschi: Mie îmi place contrastul pe care l-ai arătat tu, Ana, când ai zis că cei care fac o sumedenie de fake-uri și dezinformare folosesc pocnind din degete ChatGPT. De ce te-am întrebat, pentru că eu cunosc mulți jurnaliști care ezită să folosească ChatGPT: „Nu cred că o să-mi trebuiască, respectiv nu particip la trainingul despre el, eu doar fac jurnalismul old school”. Desigur, bravo jurnaliștilor care continuă să-și facă munca indiferent de greutăți sau de un potențial de ușurare a muncii, pe care poate să-l ofere ChatGPT. Dar, în momentul în care se duce o luptă mult mai mare între informare și dezinformare, iar inamicul are niște instrumente de partea sa, care îi ușurează munca foarte tare, atunci da, revenim la întrebarea ta de mai devreme. Da, eu cred că trebuie să fim mereu instruiți cu privire la modul în care se schimbă AI-ul. Menționăm în articolele noastre despre faptul că am utilizat AI? Unde și în ce circumstanțe? Felicia Nedzelschi: Cred că trebuie de menționat neapărat. Îți spun un caz în care redacția noastră a folosit imagini generate de AI. Era vorba despre o campanie a redacției, în care ne promovam abonamentele. Au fost niște imagini generate de AI, în care lideri de țară erau afișați ca fiind în vacanță, citind ceva pe telefon. Era vorba de știrile Agora și îndemnul era: „Ia-ne cu tine în vacanță”. Mai jos am scris un disclaimer că aceste imagini sunt generate de AI. Mi se pare absolut firesc ca și în texte să spunem asta – un asterisc acolo unde sunt pasajele de informație preluate de pe aceleași instrumente, fie este ChatGPT, fie altul. Până la urmă, în cazul în care apare o situație conflictuală, ceva în care tu ești acuzat sau redacția ta este acuzată de dezinformare sau de greșeală în text, tu răspunzi pentru aceste informații publicate. Nu poți da vina pe ChatGPT. Este vorba de respectul și angajamentul tău față de etică în jurnalism, pentru că menționând că alineatul cutare, graficul sau datele au fost generate de ChatGPT, de exemplu, sau de oricare altă platformă/instrument, arăți că ești transparent și în felul acesta îți crești credibilitatea în fața cititorilor. Noi trăim niște vremuri în care mereu trebuie să punem la îndoială orice. În România a fost creat Consiliul Științific și de Etică în Inteligență Artificială. 28 de experți în inteligență artificială, profesori și cercetători la mari universități și companii tech din România, dar și din străinătate, sunt parte din acest consiliu guvernamental, care sunt responsabili de crearea și implementarea unui mediu sigur și etic pentru domeniul inteligenței artificiale, va oferi suport informațional cu privire la securitatea datelor, folosirea inteligenței artificiale în securitate și respectarea legislației și va pune accent pe protejarea dreptului la confidențialitate, a libertăților civile, precum și drepturilor fundamentale ale omului. Credeți că este necesar un astfel de consiliu și în Moldova? Maia Metaxa: Trebuie să ne schimbăm cumva atitudinea, nu trebuie să facem față valului, trebuie să mergem pe val. Bun, probabil la un moment dat neapărat va fi nevoie de politici clare și legi care să reglementeze acest domeniu, dar cât de mare este necesitatea astfel încât noi să creăm un astfel de consiliu? Cred că înainte de asta ar trebui să știm la ce nivel și la ce scară este utilizat, astfel încât să venim cu un răspuns fie de reglementare, fie de elaborare a unor politici. Felicia Nedzelschi: Sunt de acord cu Maia, acest val în Moldova nu este atât de mare. Ideea cu consiliul din România este simpatic, dar nu știu cât de funcțional în țara noastră. Având în vedere că nu suntem încă parte a Uniunii Europene și a reglementărilor lor cu privire la datele personale – la noi nici spațiul online nu este reglementat, toată presa online nu este reglementată în Republica Moldova – să reglementezi inteligența artificială și folosirea ei în Moldova mi se pare un vis îndepărtat. S-a întrezărit între timp o primă mișcare de autoreglementare a presei. O comisie internațională va elabora o cartă privind utilizarea inteligenței artificiale în mass-media. Despre această inițiativă a anunțat organizaţia neguvernamentală internaţională Reporteri fără Frontiere. Potrivit acestora, dezvoltarea platformelor de AI ameninţă „integritatea informaţiei”. Rolul comisiei este să elaboreze un set de principii, drepturi și obligații pentru profesioniștii din domeniul media cu privire la utilizarea sistemelor bazate pe inteligență artificială. Poate fi luată această cartă drept reper pentru echipele de jurnaliști din țara noastră? Ar fi un cod de care s-ar conduce echipa Agora, de care ar ține cont? Felicia Nedzelschi: Cu siguranță. De ce nu? Eu aș citi-o și chiar aș introduce elemente din ea în politica editorială. Este vital să mai schimbi din când în când politica editorială, pentru că toate se schimbă și toate trebuiesc împrospătate. Dacă există un asemenea document, mai ales specific pentru jurnaliști, eu zic că este musai să ne uităm peste el și să tragem niște concluzii. Cu siguranță, haideți să-l vedem și să-l analizăm. Maia Metaxa: Președinta acestei comisii este Maria Ressa, laureata premiului Nobel, și textul sau carta se vrea un document de referință pentru jurnaliști la nivel global. Respectiv, cred că dacă redacțiile își doresc acest lucru, dacă jurnaliștii/jurnalistele țin la reputația lor și vor să rămână credibili/credibile – trebuie să adere la această cartă. Apropo, ați adaptat cumva politica editorială după ce a apărut Chat GPT și celelalte platforme? Felicia Nedzelschi: Nu, dar tocmai suntem într-un proces în care cu niște experți internaționali lucrăm la asta, așa că va fi momentul oportun să facem schimbarea. Totuși, cum găsim un echilibru între valorificarea sistemelor AI și păstrarea elementului uman în crearea materialelor de presă? Maia Metaxa: Eu cred că putem găsi echilibrul prin colaborarea cu aceste platforme/instrumente/creaturi digitale și prin definirea clară a rolurilor. Am zis mai devreme, să știm când să apelăm la ChatGPT, de exemplu, sau la oricare altă platformă, și când ne vedem de treabă și ne exercităm rolul de jurnaliști adevărați. Aceste instrumente AI deja fac parte la nivel global din trusa de instrumente ale jurnaliștilor. Multe redacții ca Bloomberg, Forbes și The Guardian o folosesc, așa că cred nu trebuie să ne speriem de ele, dar să le studiem atent, să definim rolurile și să fim flexibil. Nu ne amenință munca și joburile noastre, pentru că munca de jurnalist presupune altceva, este vorba de creativitate, curiozitate, de același storytelling, de investigații și de a trage la răspundere guvernanții. Felicia Nedzelschi: Țin să fiu de acord cu Maia. Pentru mine nici nu este vorba de păstrarea unui echilibru, pentru că eu nu văd încă un dezechilibru dintre munca mea și influența ChatGPT. Munca mea din fiecare zi implică editarea de texte, scriere și poate din când în când un raport ocazional în care tot eu îl rog pe ChatGPT să îmi adapteze propriul meu text, să-l facă mai lung, mai scurt, să-mi găsească niște cuvinte mai potrivite. În munca mea jurnalistică eu nu simt ca acest instrument să mă copleșească, nu sesizez dezechilibru. Mai degrabă am dilema cum să păstrez echilibrul între viața profesională și personală, în tot ce privește sănătatea mentală. Cred că aici trebuie de vorbit despre echilibru, iar ChatGPT deocamdată este departe de a mă dezechilibra. Atâta timp cât ținem la niște regulamente și mai trecem și niște traininguri la timpul util, mai introducem noțiunile astea în politicile noastre editoriale și ținem pulsul pe știrile despre AI, eu cred că suntem bine. La nivel internațional, totuși, acest dezechilibru a început deja să apară. Tehnologia deep fake creează constant videoclipuri, fotografii false. Cum să facem față acestor tipuri de conținut și cum noi să nu cădem în plasa acestor falsuri? Maia Metaxa: Eu am un răspuns tare scurt: prin atitudine profesionistă, respectând standardele în jurnalism, aplicând rigorile meseriei, punând totul la îndoială și verificând în primul rând. Felicia Nedzelschi: Double check, triple check – munca noastră cea de toate zilele, care înseamnă verificare și răsverificare. Și până la urmă, mai este și faptul că trebuie să-ți asculți intuiția. Totuși, ce facem? Apelăm la un specialist în IT ca să ne explice care fotografie sau video este fals? Felicia Nedzelschi: Absolut. Bine, nu este vorba neapărat de un IT-ist de serviciu care te ajută să deconspiri ceva. Dar în breaslă noi utilizăm instrumente care ne ajută să verificăm originea unei poze sau a unui video. Acum nu o să mi le amintesc pe toate, dar ce pot să-mi amintesc este o simplă căutare a unei fotografii care te ajută să găsești sursa originală, de unde a apărut această fotografie. Încarci fotografia prin Google Search și o să vezi originea ei. Pentru video există același Invid, care te ajută să vezi cine a generat prima dată secvența sau dacă este vorba de AI la mijloc. Mai există platforme care te ajută să treci prin filtrele lor niște imagini sau video și pot să spună dacă sunt reale sau generate de AI. Eu cred că este timpul să ne facem nu doar liste cu platforme de AI, dar și liste cu platforme care ne ajută să detectăm ce-i aia AI și cum să discernem fake-ul de realitate. Acum este momentul. Maia Metaxa: Iar dacă nu știți de unde să luați listele astea, eu îndemn oamenii să vină la Școala de Jurnalism, să se înscrie la programele și evenimentele noastre. Acum este perioada de admitere. *** Drag ascultător al podcastului nostru, îți mulțumim pentru fidelitate. Ești al treilea an alături de noi. Dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email a Centrului pentru Jurnalism Independent – redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube. —————————————————– Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.The post Inteligența artificială și etica presei: avantaje, riscuri privind dezinformarea și cum găsim mijlocul de aur first appeared on Mediacritica.
9/1/23 • 36:08
„Pe tata l-am lăsat în Kiev, tata va vinde ceva, va ajuta eroii noștri, militarii noștri. Poate chiar va lupta.”Această voce aparține unui băiețel din Ucraina, care povestește cu lacrimi în ochi cum a reușit să fugă de război, lăsându-l pe tatăl său să ajute soldații care se află pe câmpul de luptă. Secvența video a fost publicată pe 28 februarie de o televiziune din Orientul Mijlociu, iar jurnalistul a decis să păstreze identitatea copilului, arătându-i fața și menționându-i numele integral. De la declanșarea războiului, la TV și în presa online au apărut zeci de materiale jurnalistice similare, care ilustrează minori afectați de conflictul armat din statul vecin. Majoritatea copiilor apar în ipostaze dramatice, plângând, fiind vădit tulburați și dezorientați, iar unii chiar pătați de sânge.Sunt aceste secvențe video o exploatare a tragediei unor oameni cu scopul de a aduna mai multe vizualizări și aprecieri? Sau, totuși, este vorba de interesul public? Este o dilemă a mai multor jurnaliști care, de când a început războiul în Ucraina, trebuie să ia decizii complicate atunci când realizează materiale de presă în care apar minori: să-i intervieveze pe copiii care au fost afectați de război, care fug din țara lor, care dorm în subsoluri, stau pe întuneric și se ascund de explozii? Și mai apoi: să le divulge sau nu identitatea? Bună, sunt Ana Sârbu și astăzi la podcast cuMINTE vorbim despre imaginea copilului, între senzațional și etică jurnalistică, în materialele de presă cu o conotație negativă.***În Codul serviciilor media audiovizuale din Republica Moldova, adoptat în anul 2018, există un capitol aparte cu reguli pentru posturile TV privind reflectarea imaginii copiilor. Printre altele, legea indică faptul că dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare, inclusiv în cazul minorului aflat în situaţii dificile, și că în cadrul programelor audiovizuale copilul nu poate fi folosit sau expus de către părinţi, rude, reprezentanţi legali, avocaţi sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea acestuia cu scopul de a obţine avantaje de orice tip sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice. De asemenea, din anul 2011, prevederi referitoare la copii există în Codul deontologic al jurnaliștilor din Republica Moldova, iar din anul 2013 există și o lege cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației.Codul deontologic al jurnalistului specifică: „Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora”. De asemenea, (citez) „jurnalistul protejează identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor”. Totuși, Codul reține și anumite excepții (citez): „Fac excepție situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor”. Anterior, UNICEF a lansat un Ghid pentru jurnaliștii și jurnalistele care realizează materiale despre copii. Specialiștii au inclus o serie de principii care trebuiesc respectate de persoanele angajate în instituțiile de presă. În ghid, experții UNICEF menționează (citez): „Nu publicați o poveste sau o imagine care ar putea pune în pericol copilul, frații sau colegii săi, chiar și atunci când identitatea lor este schimbată, ascunsă sau nu este folosită”.Totodată, ghidul explică despre cum trebuie să ne comportăm în anumite circumstanțe de risc sau risc potențial de vătămare sau răzbunare. Specialiștii recomandă „să fie schimbat numele și să fie ascunsă identitatea vizuală a oricărui copil care este identificat ca un solicitant de azil, un refugiat sau o persoană strămutată în interior”.Într-un îndrumar publicat în 2017 de jurnalista și președinta Consiliului de presă de la Chișinău, Viorica Zaharia, autoarea precizează că (citez) „specialiștii recomandă evitarea intervievării copiilor victime sau martori la abuzuri. Le divulgăm identitatea numai în cazurile în care acest lucru este în interesul superior al copilului, adică o facem pentru a-l proteja de un abuz sau, de exemplu, atunci când copilul este căutat. De asemenea, când avem acordul părinților sau al tutorilor pentru divulgarea identității. Dar, atenție! Uneori părinții pot să nu-și dea seama că divulgând identitatea copilului, îi pot face un rău, adică îl pot expune la discriminare sau la noi abuzuri. De aceea, jurnaliștii sunt chemați să cântărească foarte bine urmările care pot surveni în urma divulgării identității. Faptul că va ști numele adevărat al copilului nu îi va aduce cititorului/telespectatorului o informație foarte prețioasă. Mai importante sunt faptele și cum sunt tratate ele, însă copilului, divulgarea identității ar putea să-i provoace daune serioase”.***Războiul este un eveniment tragic, însă unul de interes public. Jurnaliștii și jurnalistele din întreaga lume nu au cum să ocolească subiectele legate de acest fenomen. Ei sunt cei care transmit mesaje importante telespectatorilor, ascultătorilor și cititorilor. Oamenii trebuie să fie informați despre ceea ce se întâmplă sau urmează să se întâmple.Totuși, în situație de conflict armat, divulgăm sau nu identitatea minorului atunci când îl intervievăm? Ce facem atunci când un copil ne povestește despre cum a fugit de război sau în ochii lui au decedat rudele? Și unde este limita dintre interesul public și dorința de senzațional, de a crea materiale exagerat de emotive?Jurnalista Svetlana Gore, care realizează reportaje pe teme sociale la postul TVR Moldova, recunoaște că misiunea de informare este complicată. „Adevărul este că războiul a schimbat radical realitatea în care trăim și aici mă refer inclusiv la jurnalism. Cândva ni se părea aproape imposibil să intervievăm, în țara noastră, un copil despre război. Și într-adevăr, este la limita eticii jurnalistice divulgarea identității unui copil trecut prin astfel de drame, doar că revenind la noua realitate, astfel de practici ajung o normalitate. Și se întâmplă din cauza atrocităților comise acolo, nu departe de Republica Moldova, iar telespectatorii trebuie să primească și astfel se informații. Totuși, în aceste cazuri sensibile, trebuie să ne întrebăm: 1. Avem acordul unui părinte/tutore să facem interviul? 2. Dacă da, atunci cum îl vom realiza? De la spate, din față, dar blurăm ochii, distorsionăm vocea? 3. Care este mesajul acestui copil și cum jurnalistul va purta discuția? Sunt reguli elementare și, în funcție de răspunsurile care ni le oferă, decidem cum acționăm mai departe. Nu trebuie să uităm nici de contextul în care includem un interviu cu un copil și pe ce vor fi puse accentele”. Ea consideră că războiul trebuie mediatizat din toate unghiurile, iar copiii sunt parte a conflictului, fără voia lor. „Dar este de datoria noastră să arătăm adevărata față a războiului, lucru care îl poate face presa. Și aici aduc exemplu băiețelului ucrainean care, în hohote de plâns, traversa granița cu Polonia. Imaginile au făcut înconjurul lumii! Toți au văzut emoții reale și au simțit drama acestor oameni. Or, cred că acesta este un precedent care poate rescrie anumite norme jurnalistice”. Membra Consiliului de Presă, Natalia Porubin, insistă că este important să ținem cont de fiecare dată că urmează să realizăm interviuri cu persoane care au trecut printr-o traumă, mai ales când este vorba de copii. Comunicatoarea face referire și la Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, unde se stipulează clar că orice minor are dreptul să-și exprime opiniile și părerile, fie personal, fie prin intermediul unui tutore/ reprezentant. Dar interviurile trebuie să se desfășoare întotdeauna într-un mediu sigur, confidențial, confortabil.„De fiecare dată când relatează despre copii, mai ales despre cei care se află în situații vulnerabile cum sunt cei refugiați din cauza războiului, jurnaliștii trebuie să se gândească în mod prioritar la interesul copiilor și numai după aceasta la interesul publicului despre subiectul pe care-l scriu. Iar interesul unui copil care a fugit din calea războiuluieste în primul rând să nu-l revictimizăm impunându-l să-și amintească despre experiențe devastatoare și grave, cărora și unii mături le-ar face față cu greu. La fel, să nu uităm că orice persoane despre care scriem, inclusiv copii, trebuie tratate cu demnitate. Este inadmisibil să filmezi un copil plângând din cauza fricii pe care i-o inspiră amintirea despre război sau, și mai grav, pierderea unei persoane dragi și după asta să arăți aceste secvențe la știri. Știm cu toții că lacrimile și durerile aduc audiență bună, dar un jurnalist profesionist trebuie să găsească de fiecare dată abordarea care, pe de o parte, să răspundă interesului public, iar pe de altă parte să nu dăuneze în nici un fel copilului. Codul deontologic al jurnalistului obligă toți profesioniștii media să protejeze identitatea copiilor care sunt implicați în evenimente cu conotație negativă și războiul se înscrie perfect în astfel de situații, de rând cu accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență sau abuz de orice fel. În astfel de situații, trebuie să protejăm neapărat identitatea copiilor. Excepție o constituie situații când jurnaliștii au permisiunea părinților sau când interesul superior al copilului cere ca identitatea lor să fie dezvăluită. Un exemplu ar fi atunci când vorbim despre identificarea copiilor care s-au pierdut. Vreau să mai spun că mai este foarte important să se respecte și câteva reguli de bază pentru interviurile cu copii refugiați. Astfel, jurnaliștii ar trebui să evite subiectele sensibile care pot genera emoții pe care ulterior nu le vor putea gestiona. De exemplu plânset, frica și altele de felul acesta. Jurnaliștii ar trebui să adapteze abordarea, limbajul la vârsta copiilor cu care discută. Să vorbească suficient de clar, astfel încât copii să-i poată înțelege. Este important să întrerupem interviul imediat ce acesta devine prea dureros pentru copil din punct de vedere emoțional”. ***Psihologa Silvia Strogotean împărtășește opinia Nataliei Porubin cu privire la impactul intervievării unui minor în situație de stres. „Imaginea unui copil în suferință întotdeauna va sensibiliza. În contextul evenimentelor actuale ale războiului, aceste imagini pot avea un impact puternic emoțional și pot influența sănătatea psihică, pot fi folosite drept instrument pentru manipulări și propagandă, întrucât mesajele care folosesc imaginea copilului ce suferă în urma războiului pot transmite diferite mesaje: cineva promovează ideea încetării războiului, cineva – colectarea de fonduri, iar altcineva va instiga la război și revendicare. Cea din urmă va atinge strunele sensibile ale persoanei și devine un factor de stres, căci imaginea copilului va face apel la propria siguranță sau la poziția de părinte care va tinde să protejeze fie proprii copii, fie alte persoane vulnerabile. Elementul-cheie de aici, care va influența sănătatea, este dacă acest factor stresogen va fi de durată și va avea intensitate emoțională. În asemenea situații stresul a fost corelat cu apariția afecțiunilor cardiace, a problemelor pielii, a tulburărilor de somn, a anxietății și a depresiei. Dacă imaginea copilului victimă e folosită în mass-media, atunci acest copil, factologic, are înregistrată informația despre experiența lui traumatică în afara câmpului lui psihic. Nu știm ce manifestări va dezvolta acest copil în urma acestei experiențe, deși cu siguranță putem spune că va avea impact. Însă, dacă copilul se va confrunta o dată în plus cu mărturia traumei lui, urmările pot fi nefaste. De aceea este important, atunci când copilul este subiect jurnalistic, să se evite plasarea lui într-o lumină dramatică și vulnerabilă sau să se reducă semnificativ”. Psihologa vorbește și despre riscurile care apar în afara unor situații și contexte negative. „Copilul este o ființă care nu are capacitatea de a gestiona ce se întâmplă și nu își poate asuma responsabilități, dar va suporta consecințele dacă imaginea va fi expusă în spațiul virtual. Riscurile în asemenea situații presupun, în primul rând, accesul liber la imaginea copilului pentru persoanele rău intenționate, mai ales că printre aceștia se pot găsi abuzatori pentru care imaginile copiilor pot fi sursă de alimentare a fanteziilor perverse sau îi pot motiva la acțiuni urâte. Odată ce un copil apare la TV sau pe social media, el este expus în fața întregii lumi virtuale, cu toate riscurile care aceasta le presupune și aceasta poate diminua încrederea în sine sau sentimentul propriei valori. Unul dintre riscuri îl constituie diferitele forme de violență virtuală: agresiune online sau cyberbullying, cyberstalking, flamingul, trollingul, care devin o sursă de stres, anxietate, neadaptare socială și chiar pot fi experiențe traumatice. Copilul nu-și poate proteja singur identitatea. Astfel, pe termen lung, există riscul ca copilul să se pomenească în situații foarte neplăcute și jenante atunci când o imagine de a sa, copil fiind, este descoperită de cineva dintre colegi sau prieteni în ipostaze deloc plăcute pentru el. Aceasta poate afecta imaginea de sine, reputația”.***Și din punct de vedere social, un copil poate fi afectat dacă nu i se respectă dreptul la protecția identității, susține experta în politici privind protecția copilului, Lorina Ghițu. Specialista activează de mai mulți ani în cadrul organizației CCF Moldova, care oferă suport financiar, psihologic și social familiilor aflate la ananghie, în special copiilor. „În opinia mea, este foarte important textul, ceea ce scriem, cum prezentăm problema, cum căutăm soluții la problemă. Desigur, atunci când vrem să postăm o fotografie este bine ca copilul să fie fotografiat din spate, dintr-un unghi de unde nu-i este arătată fața. Și atunci copilul este protejat, identitatea lui este protejată. În general, de la o anumită vârstă, trebuie să avem permisiunea copilului de a posta, indiferent despre ce scriem, fie că este vorba de o problemă sau o postare pozitivă. Oricum, avem nevoie de acordul copilului din moment ce postăm pe rețelele sociale, la TV sau emisiune. Dacă vorbim despre postarea unei imagini cu un copil care suferă, plânge sau care este într-o suferință, sigur că trebuie să ne gândim la efectele pe care le are această postare, mai ales pe termen lung. Este vorba despre viața intimă a copilului, despre demnitatea lui, despre imaginea copilului și desigur, relația lui cu semenii. Cea mai importantă este starea de bine și starea emoțională a copilului, care pe termen lung poate să aibă efecte negative”. Dar ce se întâmplă atunci când identitatea copilului nu este în totalitate protejată? Ajung redacția sau jurnalistul în instanța de judecată? În același îndrumar menționat mai devreme, jurnalista Viorica Zaharia afirmă că, dacă este vorba despre știri TV, atunci Consiliul Audiovizualului aplică sancțiuni. În cazul presei scrise sau online, jurnaliștii pot fi acționați în judecată pentru astfel de abateri doar dacă părinții sau alte părți interesate reclamă abaterea.Potrivit judecătorului Vladislav Holban, profesor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei de la Chișinău, organele de drept recomandă evitarea difuzării imaginii copilului în context negativ. „Difuzarea în context negativ a imaginii copilului poate constitui o încălcare a drepturilor acestuia prin prisma prevederilor legale și anume a Legii cu privire la drepturile copilului, precum și a tratatelor internaționale, în special a Convenției cu privire la drepturile copilului. În special, în situația actuală de conflict armat, este aplicabil protocolul facultativ al Convenției cu privire la drepturile copilului din 25 mai 2000, ratificat de Republica Moldova la 8 februarie 2002, unde este interzisă folosirea copilului în conflicte armate. Respectiv, difuzarea imaginii acestora nu este binevenit și urmează a fi evitată difuzarea acestora întru respectarea interesului superior al copilului. Deși, nu în toate situațiile difuzarea imaginii copilului în context negativ atrage răspundere legală, nu este recomandată difuzarea imaginilor date pentru a nu afecta copii în cauză”, a precizat judecătorul Vladislav Holban.Desigur, acest lucru nu înseamnă că trebuie să evităm să intervievăm minorii sau să nu-i filmăm, fotografiem în vreme de război. Există soluții pe care le regăsim și în ghidurile predestinate breslei jurnalistice. Oamenii din presă pot filma/fotografia din unghiuri în care nu se vede fața copilului, pot folosi în articolele lor nume false, imagini estompate și așa mai departe.***Camera telefonului mobil este omniprezentă în viața noastră. Și nu doar jurnaliștii ar trebui să țină cont de reguli, dar și părinții atunci când postează fotografii cu copiii lor sau adolescenții minori.„Acum toată lumea vrea să fie populară, să se vadă pe rețele, în postări și aici trebuie să lucrăm și cu adulții. Dacă adultul vrea să-și pună poza, este o problemă și este problema lui. Dar în momentul când apar copii, în special cei minori, care nu înțeleg exact care sunt perspectivele sau care ar fi consecințele pe termen lung a acestei postări, atunci, noi trebuie să le explicăm, să avem o discuție și cu părinții, cu tutorele sau reprezentanții legali ai copiilor și să le explicăm de ce nu este bine să postăm copilul într-o suferință și care ar fi efectul pe termen lung în viața sau starea acestui copil”, conchide Lorina Ghițu.Principala recomandare a specialiștilor psihologi și a celor care apără drepturile copiilor este ca, prin ceea ce scriu, jurnaliștii și jurnalistele să nu dăuneze. Mai ales când este vorba de copii. Să se conducă de interesul superior al său. Adică să înțeleagă faptul că un copil este o personalitate care are dreptul la condiții de viață ce nu i-ar afecta securitatea și dezvoltarea. Chiar și așa, obținerea consimțământului unui copil nu este suficientă pentru a justifica punerea sa în lumină negativa. Părinții sau tutorii trebuie să acorde permisiunea liberă și informată pentru publicarea oricărui astfel de material după ce le-au fost explicate riscurile și beneficiile. Adulții trebuie să protejeze copiii, care din punct de vedere tehnic ar putea „da consimțământul”, dar de fapt nu au maturitatea de a înțelege consecințele pe termen lung ale publicității negative.Drag ascultător, nu uita că și tu poți contribui la protejarea identității unui copil: evitând să distribui imagini sau secvențe video în care apar minori în context negativ. Și nu uita – filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Toate bune.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. Podcast: Play in new window | Download The post Între senzațional și etică jurnalistică. Imaginea copilului în context negativ first appeared on Mediacritica.
8/29/23 • 22:59
Atunci când dreptul tău la libera exprimare a opiniei este încălcat, iar instanțele de judecată din țară nu-ți fac dreptate, poți apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Poate deja știi asta. La CEDO se adresează anual sute de cetățeni din statele membre ale Consiliului Europei, iar Curtea are misiunea să se asigure că, în cazul fiecăruia, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului sunt respectate. Dreptul la libera exprimare este unul dintre ele. Republica Moldova a fost condamnată până în prezent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 568 de cazuri, 21 dintre care se referă la încălcarea Articolului 10 al CEDO privind libertatea de exprimare. Dar ce înseamnă libertatea de exprimare și cum anume poate fi ea încălcată? Sunt Ana Sârbu și în ediția din martie a Podcastului cuMINTE aflăm răspunsurile de la Daniel Goinic, director al programului Drepturile Omului în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova. Tot el ne va explica circumstanțele în care statul poate fi condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că a încălcat libertatea de exprimare a cetățenilor sau a presei.Ana Sârbu: Pentru început, să explicăm pe înțelesul tuturor ce înseamnă libertatea de exprimare.Daniel Goinic: Libertatea de exprimare este un drept fundamental. Pentru el, în trecut, mulți oameni au luptat, chiar au fost sacrificați pentru ca acum să beneficiem de acest drept. Chiar dacă aceste oscilații în trecut au fost ca un pendul – uneori oamenii primeau satisfacție, uneori guvernele încercau cât mai mult să stopeze dreptul oamenilor de a se exprima liber – chiar și până în prezent există state autoritare, unde acest drept nu este garantat. Ca fiecare dintre noi să înțelegem libertatea la exprimare – acesta este un drept fundamental, care permite fiecărui cetățean, fiecărei comunități să exprime orice opinie scrisă, verbală, prin intermediul unei opere de artă, desen, pictură sau cântec un anumit mesaj, care trebuie să fie transmis și recepționat de către cineva.Referindu-ne în particular la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în continuare CEDO, hai să vedem care sunt cele trei caracteristici centrale ale dreptului la libertatea la exprimare: libertatea la opinie, libertatea de a primi orice informație sau idei și libertatea de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prin urmare libertatea la exprimare permite oricăruia să vorbească, să spună, să primească mesaje fără ca să fie cenzurat, sancționat sau cumva obstrucționat”. Teoria drepturilor în general se împarte în drepturi absolute și drepturi relative. Chiar dacă vorbeam anterior că dreptul la libertatea de exprimare este unul fundamental, în sensul că a pus căpătâiul de exemplu a marii constituții americane, care în primul amendament prevedea că nimeni nu poate fi obstrucționat și fiecăruia îi este garantat dreptul la libera exprimare, totuși, în teoria CEDO, acest drept este unul de natură relativă, în sensul că statul, dacă ia toate măsurile, poate obstrucționa dreptul la libera exprimare.De ce dreptul la libertatea de exprimare se numără printre drepturile fundamentale? Cât de relevant este acest drept pe scara valorilor unui stat democratic? Libertatea de exprimare, de fapt, este un drept natural, unul civil, politic, care s-a născut odată cu persoana și este cu el toată viața. În lipsa dreptului de a te exprima corect, de a-ți spune ideile, opiniile față de guvernare, partide, față de stat, angajator, față de oricine, nu vei mai avea voce în societate, nu vei putea fi un cetățean veritabil al unei societăți democratice.Libertatea de exprimare este, de fapt, un drept intrinsec. Ce înseamnă asta? El trăiește de sine stătător, este individual, legat de persoană. Dar, totodată, vorbind la figurat, el trăiește în cooperare cu alte drepturi. De exemplu, o persoană când pleacă la un protest, la un manifest, se întrunește și se asociază cu altcineva și, desigur, în cadrul acelui protest el exprimă anumite idei. Deci, libertatea la exprimare este legată și de libertatea la asociere. Libertatea la exprimare este legată și de dreptul la viața privată. De exemplu, atunci când statul urmărește sau înregistrează video sau audio o persoană care se află în apartament, la muncă sau în stradă, atunci acest drept poate fi lezat. Libertatea la exprimare este legată și cu dreptul de a nu fi discriminat, adică persoana, atunci când utilizează un discurs de ură, care nu este protejat de dreptul la libertatea de exprimare, lezează dreptul altei persoane. De ce spun aceste exemple? Fiindcă libertatea de exprimare este totodată un drept, dar este și o obligație, ele merg mână în mână și fiecare dintre noi, cetățeni, trebuie să cunoaștem granița – când trebuie să folosim dreptul la libertate de exprimare și când nu.Dreptul meu se încheie acolo unde se începe dreptul tău. Exact, când mesajul persoanei este unul care nu implică sau nu provoacă anumite sentimente urâte față de altcineva sau când nu instigă la ură, violență atunci acesta este mesaj protejat de Convenția Europeană, este un discurs protejat de autorități. În caz contrar, mesajul poate fi supus anumitor sancționări, restrângeri sau chiar cenzură.În ce circumstanțe poate fi încălcată libertatea de exprimare? Sau, mai exact, cum ne dăm seama că libertatea noastră de exprimare a fost încălcată?Până a răspunde la această întrebare, spuneam anterior în ce condiții statul poate restricționa mesajul nostru sau libertatea la exprimare și ar putea-o face legal. Convenția Europeană, la alineatul 2, prevede o listă exhaustivă, adică sunt anumite condiții, iar dacă statul impune alte condiții deja va fi o problemă și o sancțiune. O să dau câteva exemple: limitarea exercitării dreptului la libera exprimare poate fi atunci când el duce la încălcare sau la dezordine, atunci când duce la încălcarea securității naționale, a integrității teritoriale sau când este necesar pentru a preveni săvârșirea unei acțiuni, când este necesar pentru a proteja reputația, morala sau drepturile altuia sau pentru a proteja imparțialitatea sistemului judecătoresc. Și aici este o problemă, fiindcă aceste convenții prevăd aceste tipuri de probabilități când statul poate leza sau diminua libertatea la exprimare, totuși există cazuri la CEDO când aceste criterii de fapt erau folosite de stat ca să încalce drepturile persoanei. Ce putem face când simțim că dreptul la libertatea de exprimare este limitat? De exemplu, atunci când a început războiul în Ucraina, multe persoane din Federația Rusă au ieșit pașnic pe străzi ca să trimită un mesaj guvernului rus ca acesta să-și retragă trupele, să oprească războiul. Ce s-a întâmplat? Pentru acest protest sau libertate de exprimare pașnică – aici este elementul-cheie, pașnică – ei au fost pur și simplu abuziv arestați, torturați sau sancționați și închiși, condamnați prin penitenciare. Iată acesta este un exemplu clasic și dureros care se întâmplă în secolul XXI, atunci când oamenii își exercită pașnic dreptul pentru că ricine poate ieși în stradă și poate pașnic să-și demonstreze manifestul, opoziția. Apropo, libertatea de exprimare are trei elemente și în sensul că orice mesaj care poate șoca, care poate deranja sau jigni partidele, guvernarea, altă persoană, este protejat de CEDO. Este important ca acest mesaj să nu ducă la violență, să nu instige la ură sau la discriminare. Îmi amintesc și de 7 aprilie 2009, când pe lângă tinerii care au provocat anumite incidente violente au fost și tineri arestați chiar dacă au protestat pașnic. Anume acestor persoane li s-a fost încălcat dreptul la libera exprimare?Acestea sunt o cauză mult mai strigătoare la cer, fiindcă acelor persoane nu doar libertatea de exprimare le-a fost încălcată, le-a fost limitat dreptul lor la libera circulație, la un proces echitabil și au fost supuși relelor tratamente, au fost arestați abuziv. Adică a fost un conglomerat de drepturi încălcate, care sunt prevăzute de convenții și nu au fost respectate de către statul Republica Moldova. Dar să vă dau încă un exemplu din Republica Moldova: din cele 21 de cazuri pe care le avem noi pierdute la CEDO pentru încălcarea libertății de exprimare, cam jumătate vizează mass-media. De exemplu, politicienii intentau dosare împotriva anumitor instituții, care făceau anumite investigații despre eventuale abuzuri, fapte de corupție ale unor politicieni de atunci, iar aceștia considerau că acele cazuri sunt defăimătoare și le-a fost încălcată onoarea. Straniu, dar instanța de judecată le dă câștig de cauză politicienilor și nu mass-mediei, și respectiv, Curtea Europeană spunea că asemenea situații nu sunt necesare într-o societate democratică, fiindcă rolul mass-mediei este unul de a păzi, de a fi garda societății și atunci când sunt informații de interes public ei trebuie să facă asemenea investigații, să arate societății despre anumite abuzuri sau fapte de corupție. Din păcate, instanțele naționale le dădeau câștig de cauză politicienilor de atunci și nu mass-mediei. Astfel, libertatea de exprimare a dus la multe cazuri pierdute la Curtea Europeană, dar a adus și rezultate bune, pentru că datorită lor avem o lege mai bună, care protejează dreptul la libertatea de exprimare, în special a mass-mediei, dar și a cetățenilor ca urmare a acestor hotărâri la Curtea Europeană.Ce facem și la cine apelăm în astfel de situații?Există două proceduri. Prima este atunci când persoana poate depune o cerere în prealabil atunci când a fost vizată în mass-media, prin care solicită ca, timp de 15 zile, cel care a scris articolul sau a postat pe blog ori pe rețele să șteargă acel conținut sau să aducă scuzele de rigoare. În cazul în care solicitarea nu este respectată, persoana poate merge în instanța de judecată și acolo, conform procedurilor, să i se examineze cauza. Dacă libertatea de exprimare este încălcată față de anumite persoane fizice sau persoane juridice atunci aceștia pot sesiza Poliția, Procuratura sau Consiliul de Egalitate, în funcție de circumstanțele cauzei și gravitatea acesteia. Într-un final, deciziile Poliției, Procuraturii, Consiliului de Egalitate vor fi ajunse în instanța de judecată și aici intervine rolul activ al judecătorului, care trebuie să pună în balanță uneori dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de a nu fi discriminat. Deci judecătorul trebuie să se pronunțe într-un final dacă persoana a fost lezată în drepturi sau nu. Și, probabil, întrebarea ta următoare este ce se întâmplă dacă instanța de judecată nu îi dă câștig de cauză sau considerăm că libertatea noastră la exprimare este în continuare lezată, indiferent de soluția instanței de judecată. Republica Moldova are trei nivele de instanță: instanța de fond, ceea ce este la nivel de raion, Curtea de Apel și instanța de Apel, Curtea Supremă de Justiție. Deci, persoana este obligată să treacă toate aceste etape și dacă atunci consideră că este victimă în continuare, în particular vorbim de libertatea de exprimare, atunci ea poate aplica, timp de patru luni, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Trebuie să înțelegem că CEDO nu este a patra instanță, cu alte cuvinte nu se va uita la toate circumstanțele de fapt și de drept, dar va avea o privire de ansamblu, generală, de sus despre cum procedurile la nivel național au fost respectate vizavi de reclamant sau compania reclamantă. Procedura poate fi lungă. De regulă, cazurile privind libertatea de exprimare se examinează mai mult timp. Vorbeam anterior despre cauzele Flux, faptele au fost prin 2004, 2005, dar hotărârile au fost pronunțate mult mai târziu (2013, 2014, 2015). Și avem și cazuri, cum de exemplu Mătăsaru, în care faptele au avut loc prin 2014, 2015, dar hotărârea s-a emis în 2021. Vreau să explic că acest lucru nu înseamnă că CEDO neglijează libertatea de exprimare, pur și simplu volumul de muncă a Curții este destul de mare și există anumite drepturi absolute, despre care vorbeam eu. Țin să menționez aici, absolut e în sensul în care nimeni nu poate fi torturat, supus relelor tratamente, muncii forțate sau sclaviei, precum și în cazurile care implică minori. Deci, Curtea Europeană are o anumită listă de priorități și când primește cererea care vede că este admisibilă va examina bunăoară tortura, fiindcă persoana este, de exemplu, în penitenciar sau se află în custodia poliției. Adică libertatea de exprimare va fi puțin mai prejos, dar nu înseamnă că ea nu există într-o ierarhie a Curții Europene. Cum să-și dea seama o instituție de presă că uite până aici are dreptul să publice informații? Există anumite reguli pentru presă și instituții media, pe care jurnaliștii le cunosc. Totuși, un cititor de rând, un telespectator cum să realizeze, privind televizorul sau ascultând radio, că uite aici instituția de presă a încălcat libertatea de exprimare a persoanei?Să începem de la faptul că orice jurnalist, încă de pe băncile facultății, cunoaște despre codurile și ghidurile de etică și conduită a jurnalistului, unde există acele principii de activitate. Dacă ne referim la cazuistica CEDO, Curtea dă prioritate mass-mediei. Majoritatea cazurilor care implică mass-media versus anumiți politicieni, guvern, persoane fizice, Curtea le va analiza foarte atent și, de regulă, va da câștig instituției media. Și avem multe exemple, cum ar fi cazul Poloniei, Ungariei, nu vorbim doar de Republica Moldova. Important este că Curtea analizează dacă acel articol, acea informație are ca scop prezentarea informațiilor de interes public, acesta este elementul-cheie – interesul public. Ce înseamnă interes public? De exemplu, banii contribuabililor pleacă în bugetul de stat și dacă cineva de acolo face anumite scheme ca banii să fie furați, estorcați sau implicați în spălări de bani, la sigur Curtea va da câștig jurnalistului, fiindcă el a depus maximă diligență să aducă la cunoștința persoanei ce se întâmplă cu acești bani sau cazuri de corupție, vorbim clasic, mă refer la Republica Moldova. Rămâne, până la urmă, diligența jurnalistului să arate că acel articol este de interes public sau nu. Interesul public reprezintă ceea ce este necesar ca publicul să afle. Viața privată a unui funcționar public, după ora 18:00, dacă implică viața lui în familie, cu rudele, cu copiii, anumite localuri de agrement – toate astea nu cad sub interes public, doar dacă jurnalistul demonstrează că la acea întrunire sau petrecere privată funcționarul public discută despre acele scheme de corupție sau despre anumite abuzuri sau este influențat de către anumite persoane despre care se vehiculează în spațiul public că au lipsă de integritate. Această informație poate deveni de interes public. Viața privată a unui funcționar public este mai puțin protejată ca a unei persoane fizice obișnuite, dar cu toate acestea funcționarul public, demnitarul de stat au dreptul la viața privată și în asemenea circumstanțe, când el pleacă să ia cina sau să plece la o petrecere privată, el tot are acest drept ca orice alt cetățean și pare că aici rolul jurnalistului nu este de a reflecta cum petrece el această viață privată, deja ar fi o repercusiune asupra vieții lui private în detrimentul libertății jurnalistului de a face un articol sau de a informa societatea.Spuneam la începutul discuției noastre că sunt peste 20 de cazuri până acum în care Moldova a fost condamnată pentru încălcarea libertății de exprimare. Care ar fi cele mai răsunătoare 2-3 cazuri? Țin ele doar de presă? Am să prezint o cauză care este, de fapt, fundamentală în cazuistica Curții Europene a Drepturilor Omului și se studiază inclusiv la marile universități din Occident. Este vorba de cauza Guja – dacă ați auzit de whistleblower sau avertizor de integritate, de aici a început acest concept pentru Republica Moldova. Domnul Guja era comunicator de presă a procurorului general de atunci. În pofida acestor atribuții ca șef de departament și comunicator al procurorului, el a aflat despre anumite documente sau înscrisuri potrivit cărora procurorul general dădea indicații procurorilor ce să facă sau să nu facă pe anumite dosare, ceea ce este o încălcare a legii și este condamnabil penal. Domnul Guja a ieșit într-o conferință de presă și a anunțat despre aceste abuzuri ale Procuraturii Generale. Ce s-a întâmplat peste o zi sau două? El a fost concediat, tras la răspundere disciplinară pentru faptele sale. Atunci Republica Moldova – era anul 2009, dacă nu greșesc – nu avea o lege care să protejeze avertizorii de integritate. Domnul Guja s-a adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a spus că, de fapt, acesta este un caz strigător la cer. Statul trebuia să protejeze o astfel de persoană ca domnul Guja, dar nu, dimpotrivă, să fie puse anumite represalii, sancționări, mustrări și chiar concedieri. Ce s-a întâmplat în istorie? Noi, Republica Moldova, ca stat parte a Convenției Europene suntem obligați să modificăm legislația, practicile, ca să fie în aceeași albie cu standardele curții. Și am adoptat legea cu privire la avertizorii de integritate. Straniu, dar a apărut cauza Guja 2. Domnul Guja a solicitat restabilirea în drepturi după ce a câștigat la CEDO. El a fost restabilit în drepturi, adică s-a întors la serviciu la Procuratura Generală, dar peste vreo două zile i s-a dat un scaun pe coridor, nici nu în cabinet, fără laptop, fără rechizitele necesare, gen: „Uite, acesta este locul tău de muncă” și peste câteva săptămâni i-au spus că, din cauza unor insuficiențe financiare, organigrama va fi schimbată și el din nou rămâne fără loc de muncă. În sensul că, în pofida legislației, oamenii din sistem nu s-au schimbat și încă mai aveau acea pică de rigoare față de oamenii care au adus la cunoștință societății faptele de abuz care se întâmplă la Procuratura Generală. Domnul Guja s-a adresat din nou la Curtea Europeană și a câștigat și cel de-al doilea caz. Acum, de ce vreau să spun asta, pentru că în spatele oricărei hotărâri este o istorie, un drept lezat, dar Curtea Europeană ne învață să devenim mai buni, să ne schimbăm legislația, să ne schimbăm practicile și cei care au dus la condamnarea Republicii Moldova să fie sancționați. O să spui că noi, în practică, nu avem astfel de cazuri, dar cel puțin la nivel de percepție, la nivel de practici, la nivel de norme imperative, în Republica Moldova multe s-au schimbat din 2009-2010 când erau cele mai mari abuzuri și încălcări ale libertății de exprimare, adică la o distanță de 10 ani cel puțin nu mai avem cazuri noi la Curte, care vizează încălcarea acestui articol. Această cifră – 21 de dosare pierdute sau de condamnări – este una mare pentru Moldova? Este o stare gravă a lucrurilor sau nu neapărat? Când spunem această cifră cred că trebuie să luăm în calcul un criteriu de comparare. M-am uitat peste statisticile Curții. Ungaria, Polonia, statele vecine au mult mai multe condamnări pe libertatea de exprimare. Bine, demografic și geografic sunt mai mari, dar o să reiterez ceea ce am spus anterior: libertatea de exprimare este mult mai bine protejată decât alte drepturi din Convenție. 21 de cazuri sunt și multe, și nu. Hai să privim în trecut, de când vin acele cazuri? Și, cum am spus anterior, ele sunt mult mai vechi, încă de atunci când nu aveam practici bine definite la nivel de instanțe și nici o legislație adecvată. Acum, lucrurile s-au mai remediat. Dar, vorbind statistic și cazuistic, prin prisma Curții Europene, acum Republica Moldova stă mai bine la acest capitol.Aplicarea la Curtea Europeană nu este scumpă și e accesibilă pentru orice persoană fizică. Formularul de cerere este disponibil în toate limbile statelor membre ale Consiliului Europei (46 de țări), inclusiv în limba română. El poate fi descărcat și completat. Problema este că uneori – sau deseori chiar – și un jurist specializat în reprezentarea la Curte poate greși la scrierea acestui formular, care este unul standard și nu poate fi de alt tip, deci există riscul ca atunci când îl depui la Curtea Europeană el să fie declarat inadmisibil. Poți scrie în limba română cu descrierea tuturor circumstanțelor de fapt și de drept, dar, ca sugestie generală, este bine să ai un avocat care știe anumite detalii, aspecte practice, comentarii. Oricum, ca regulă generală, oricine poate depune cerere la CEDO, indiferent ce background profesional are. Dacă cererea este declarată admisibilă, atunci Curtea impune ca persoana – reclamantul sau compania reclamantă – să fie reprezentată de către o persoană ce are licență de avocat. Procedurile ulterioare vor fi deja în limba franceză sau engleză. O altă cifră curioasă, scoasă la iveală de Centrul de Resurse Juridice, arată că nouă din zece cereri depuse de cetățenii moldoveni la Înalta Curte de la Strasbourg au șanse mari să obțină câștig de cauză. Ce ne arată asta? Încep cu cifra de 568 de hotărâri. Noi suntem membri la Convenția Europeană din 1997, adică de 25 de ani, timp în care au fost emise 568 de hotărâri. Da exemplu, Marea Britanie, Germani – state ce au pus fundamentul Convenției și Curții Europene, fiind membri din anul 1990 încoace – nu au atâtea hotărâri cum avem noi în 25 de ani. Alte state care geografic, demografic, teritorial sunt similare nouă (Olanda, Estonia, Lituania) au tot mai puține hotărâri ca noi. Este o problemă, oamenii noștri se plâng mult la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și aceasta le dă câștig de cauză. De ce spun asta? Ca să revin la întrebarea ta, doar că cu o mică rectificare. Când spunem nouă din zece, nu ne referim la cereri depuse la Curtea Europeană, fiindcă nu știm statistic câte dintre ele sunt admisibile, această informație nu este raportată Guvernului. Când spunem nouă din zece, este vorba de cereri pendinte (cereri care deja au fost declarate admisibile și Curtea le va examina de curând sau în anii viitori). Conform ultimului nostru raport privind cazurile moldovenești la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, există în prezent 1.000 de cazuri pendinte, dintre care nouă sute și ceva – ceea ce statistic spuneam că sunt nouă din zece – au șanse mari de succes. Ele au fost alocate unor complete de trei judecători sau șapte. Revenind, nu degeaba am spus despre cele 568 de hotărâri timp de 25 de ani, aproape 900 de cereri în următorii 3-5-10 ani pot fi din nou hotărâri de condamnare. Deci, avem pendinte dublu decât avem condamnări. Mă tem ca peste zece ani să avem peste 1.000 de hotărâri de condamnare a Republicii Moldova. Astea sunt predispoziții și tendințe de fapt. Cineva poate spune că sunt negative, dar atâta timp cât nu schimbăm sistemul la nivel național și nu vom avea procurori, judecători ce vor aplica legea în sensul strict al legii, mă tem că vom avea probleme și în continuare cu violări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și Consiliul Europei, și Curtea ne laudă, noi avem legislație foarte bună, chiar una dintre cele mai bune în regiune, dar problema noastră este modul defectuos a implementării acestor legi. Nu știu ce se întâmplă că, în pofida legii privind libertatea la exprimare, care prevede pașii concreți sau standardele de protecție a dreptului la libera exprimare a opiniei, oricum am văzut că avem condamnări și după adoptarea acestei legi. Sunt mai puține, dar ele există, fiindcă, în detrimentul legii, apar practici vicioase ale persoanelor care aplică acele legi.Bine, să ne închipuim că statul Republica Moldova pierde împotriva mea un dosar la CEDO. Ce se întâmplă mai departe? Ce rezolvă această decizie, ce îmi oferă în calitate de cetățean?Bună întrebare. Pronunțarea unei hotărâri de către CEDO nu este finalul. Există o instituție în cadrul Ministerului Justiției, un agent guvernamental, persoana care este cheia între legătura dintre Guvern și Curte, și care conduce un departament cu o echipă care îl ajută, îl asistă în această activitate. Timp de trei luni, persoana care a câștigat cazul primește banii sau satisfacția echitabilă care a fost pronunțată în hotărâre față de reclamant. De regulă, noi suntem mereu concentrați pe acest termen de trei luni în care se face plata. Dar trebuie să înțelegem că hotărârea de condamnare nu se rezumă doar la plata satisfacției echitabile. Da, plata este importantă, dar nu va produce satisfacție persoanei căreia i s-a încălcat un drept grav. Deci Curtea, uneori, prevede în hotărâre: voi, la nivel național, ați avut proceduri de judecată care nu au respectat nicio garanție a persoanelor, deci trebuie să faceți tot efortul ca să le remediați. Sau cazuri când Curtea presupune expres că persoana a fost arestată în lipsa unor bănuieli rezonabile: faceți tot posibilul ca să o scoateți din detenție. Sau proceduri ce au dus la o condamnare neechitabilă: faceți tot posibilul pentru a reexamina cauza. Deci una sunt măsurile de ordin individual – plata satisfacției – și alta ține de remedierea situației de facto. Curtea Europeană obligă la remedieri prin intermediul Comitetului European de Miniștri, acesta este un organ al Consiliului Europei care monitorizează cum statul execută hotărârile CEDO. De regulă, Comitetul de Miniștri solicită ca statul să-și modifice legislația, dacă ea este problematică, să verifice instrucțiunile, regulamentele Procuraturii, instanței de judecată, politici și așa mai departe, dacă ele sunt defectuoase; practicile și modul de activitate a procurorilor, judecătorilor, poliției și altor funcționari publici. Acest lucru se întâmplă prin instruiri, capacitări, simulări etc. și e un proces care ia timp, nu se face totul pe loc, dar impune anumite obligații pozitive din partea Guvernului Republicii Moldova, pentru ca asemenea situații sau probleme să nu mai apară pe viitor. Asta înseamnă măsuri generale, dacă o persoană a fost lezată – alți 99 sau alți concetățeni să nu mai aibă asemenea probleme pe viitor. S-a îmbunătățit situația privind libertatea de exprimare în Republica Moldova în toți acești ani? A avut CEDO un rol mare în acest sens? Categoric, da. În partea ce ține libertatea de exprimare, Curtea Europeană ne-a ajutat foarte mult, legea privind libertatea la exprimare a fost evaluată și de către Consiliul Europei, este una dintre cele mai bune legi și chiar am văzut recent un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent, care a făcut o evaluare a prevederilor și, din câte se pare, la fel le-au lăudat.Aceste legi sunt rezultatul activității noastre ca urmare a condamnărilor CEDO. Cum spuneam și anterior, din păcate, cel care vrea să încalce sau să violeze drepturile unei persoane mereu va găsi scuze sau căi ca să evite prevederile legale, dar eu rămân ferm convins că, în partea ce ține de libertatea de exprimare, în 2023 situația este mult mai bună decât era în 2013, totul se vede în comparație.***Drag ascultător al podcastului nostru, probabil ai înțeles că respectarea drepturilor fiecărui om este vitală, pentru că toți noi merităm și trebuie să beneficiem de o viață demnă, care să corespundă unor valori și standarde acceptate la nivel general în lume. Respectul opiniei celor din jur și garantarea libertății de exprimare este deopotrivă importantă, la fel ca apărarea acestui drept atunci când știi că îți este încălcat. Filtrează cuMINTEa trează orice informație pe care o asculți, vezi sau citești! Ascultă-ne, tradițional deja, pe site-ul Mediacritica.md, pe Google Podcasts, Apple Podcasts și Soundcloud.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI in perioada noiembrie 2022- martie 2023. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi. The post Despre CEDO și libertatea de exprimare first appeared on Mediacritica.
3/15/23 • 35:58
La ce te gândești când spun „război hibrid”? La atacuri armate oare? Soldați? Bombe? Războiul hibrid nu e neapărat despre asta. Dezinformarea, bunăoară, atacurile cibernetice și multe alte instrumente sunt des utilizate în astfel de confruntări, iar termenul se pare că a devenit tot mai relevant mai ales de când avem un război pe bune peste graniță, în Ucraina. Este oare Republica Moldova implicată într-un război hibrid? Cum se manifestă acest fenomen în țara noastră, ce metode sunt utilizate și cine este ținta?Sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast cuMINTE, vom încerca să aflăm răspunsurile la aceste întrebări de la Mihai Mogîldea, director adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.Ana Sârbu: Noțiunea de război hibrid nu este una tocmai nouă. Totuși, pentru mulți, este încă neclară. Cum explicăm simplu, pe înțelesul tuturor, ce este războiul hibrid? Mihai Mogîldea: În primul rând, este un război diferit față de cel pe care l-am studiat noi în cărțile de istorie. Deci, nu mai luptăm cu armele în mână, nu mai luptăm cu tancurile pe câmpul de luptă, mai degrabă utilizăm alte instrumente care sunt menite să ne ajute să obținem același scop, adică să înfrângem adversarul.De cele mai multe ori, ținta unui război hibrid este un stat care se află în vizorul unui alt stat agresor, deci avem un stat agresor pe de o parte, care încearcă prin mai multe metode să slăbească, să vulnerabilizeze, să scadă din capacitatea de luptă a celuilalt stat. Aceasta este prima diferență când auzim termenul de război hibrid – trebuie să înțelegem că el este diferit de unul convențional. Al doilea lucru pe care trebuie să-l reținem este că acest termen – hibrid – este menit să îmbine mai multe elemente care sunt utilizate de către statul agresor. În acest caz putem avea atacuri cibernetice, putem avea instrumente de dezinformare, putem avea de exemplu sistări de energie, de gaz, curent electric, putem avea inclusiv alte mecanisme cu care operează statul agresor, precum de exemplu finanțarea unor partide politice care, prin intermediul alegerilor – organizate de altfel într-un mod democratic – ar trebui să preia puterea și să răspundă comenzilor statului agresor. În cazul Republicii Moldova, ca să fim mai exacți, vorbim despre un stat agresor la ora actuală, care este Rusia, și care încearcă de mai mulți ani, prin diferite metode, prin diferite instrumente pe care le-am enumerat anterior să slăbească, să înfrângă, să vulnerabilizeze și să-și aducă la cheremul său un stat victimă, care în cazul nostru este Republica Moldova. Deci, războiul hibrid, dacă dorim să-l observăm cum arată în realitate, trebuie să ne uităm la experiența noastră din ultimii ani și vom vedea că acesta se manifestă pe mai multe fronturi și că, de altfel, a reușit mai mult sau mai puțin să vulnerabilizeze statul nostru care în ultimul an, cel puțin încearcă să-și recapete din capacitatea de răspuns, de luptă, încearcă să-și consolideze mai multe capacități care în trecut îi lipseau. Din ceea ce ne spui, înțelegem ușor că Moldova este parte a unui război hibrid lansat demult și exploatat în continuare de Rusia. Cât de gravă este situația? Indiscutabil, și se află de mai mulți ani, lucru ce poate fi ușor observat. A fost menționat de mai mulți experți și analiști și, din păcate, astăzi unul din grupurile țintă care a căzut victimă a acestui război este populația Republicii Moldova. Nu atât guvernarea, nu atât instituțiile care conduc statul, ci mai degrabă populația, pentru că statul agresor (nr. Federația Rusă) dorește să influențeze gândirea, deciziile, opțiunile de vot ale populației. Asta și este diferența pe care o explicam anterior față de un război convențional – atunci când ai un război convențional, încerci să înfrângi armata statului advers. În acest caz, când ne uităm la Republica Moldova, ne dăm seama că Federația Rusă nu-și dorește să ocupe Republica Moldova prin dislocarea aici a unor forțe armate sau să-și mute tancurile în Republica Moldova. Astăzi, singura opțiune pe care o are la îndemână Federația Rusă este să obțină controlul din punct de vedere politic al țării noastre, care i-ar permite să utilizeze Republica Moldova așa cum utilizează Belarusul, pe care îl cunoaștem că este statul prieten al Federației Ruse în contextul agresiunii împotriva Ucrainei.Cum să ne dăm seama că anume acestea sunt semnele care ne indică prezența unui război hibrid, în special când vorbim despre Republica Moldova?Este dificil să înțelegi cum este declanșat și cum este instrumentalizat, dezvoltat acest război hibrid, pentru că pentru asta ai nevoie să analizezi mai bine cum evoluează lucrurile pe anumite fronturi. Să zicem că ești un bun cunoscător al domeniului energiei, de exemplu, și la un moment dat observi că din Federația Rusă nu ajunge cantitatea de gaze pe care Republica Moldova sau companiile din Republica Moldova au contractat-o prin semnarea unui contract. Prima ta întrebare ar fi să înțelegi de ce se întâmplă acest lucru și, în mod normal, dacă urmărești doar declarațiile oficiale, dacă urmărești doar ce zic conducătorii sau oficialii din Federația Rusă, atunci nu ai observa niciun semn care te-ar pune pe gânduri, pentru că ei ar vorbi mai degrabă despre o criză la nivelul Federației Ruse, despre faptul că nu sunt destule resurse în aceste țevi care transportă gazul ș.a.m.d., deci pot inventa o mie de motive în acest sens. Dar, dacă stai să te gândești că această decizie de limitare a transportului de gaze a fost luată în pragul iernii, dacă te gândești la faptul că cetățenii noștri sau Republica Moldova este practic la ora actuală parțial dependentă de aceste resurse de gaz din Federația Rusă – și când zic asta mă refer în special la costurile mai mici pe care le presupuneau transportul de gaze din Rusia – și dacă urmărești, în același timp, cum în aceeași perioadă mai multe partide, mai multe grupuri, mai multe mișcări exploatează foarte abil acest subiect prin intermediul diferitor posturi de televiziune, prin intermediul site-urilor, diferite bloguri ș.a.m.d. și încearcă să pună această problemă în cârca guvernării de la Chișinău, atunci poți să înțelegi că este vorba despre mai mult decât o simplă încercare de limitare a transportului de gaze. Mai degrabă este vorba despre o încercare a Federației Ruse de a utiliza această problemă pentru a slăbi din autoritatea, din încrederea, din suportul politic de care se bucură guvernarea de la Chișinău. Deci, asta îl poate ajuta pe un cetățean, pe orice locuitor, pe orice consumator de informație să înțeleagă mai bine care ar fi diferența dintre un episod individual și unul care are mai multe tentacule.În același timp, sunt și alte incidente de acest fel care te pot pune pe gânduri. Faptul că la o emisiune din Federația Rusă, la un moment dat apare o știre despre Republica Moldova precum că aici ar exista anumite proteste, anumite incidente la nivel local sau național și, ulterior, exact aceeași știre este preluată de către anumite site-uri, politicieni, jurnaliști, așa-ziși jurnaliști din Republica Moldova și este exploatată în sensul în care să infecteze spațiul informațional cu informații false, care nu sunt verificate, care nu sunt susținute de dovezi. Acest lucru ne demonstrează că este mai mult decât o încercare de a promova o știre falsă, este practic o încercare de a dezinforma și prin această încercare să fie creată senzația că în țara noastră situația este una gravă, că, în această situație, guvernarea nu mai ține controlul asupra situației interne ș.a.m.d. Uite, un exemplu pe care probabil l-au văzut toți sunt acele poze care au fost redactate, din aeroportul Chișinău, cu așa-zișii mii de moldoveni carea stau la coadă la aeroportul Chișinău pentru a pleca din țară, când de fapt era vorba despre o poză a câtorva zeci de moldoveni care au ieșit din aeroport din cauza unei alerte cu bombă. Deci, era o încercare a cuiva de a denatura situația. Același lucru s-a întâmplat cu zecile de știri false, informații false care au circulat pe site-urile de socializare în luna martie a anului trecut, precum că în Republica Moldova ar fi obligatorie înrolarea în armată și că acest lucru urmează să se întâmple în câteva zile, că tancuri au intrat în Republica Moldova și pot fi văzute pe drumurile naționale, deci, clar, niște informații care erau menite să crească această stare de îngrijorare, frică în societate și să creeze tulburări sociale, să creeze o stare de neîncredere, incertitudine, care să se răsfrângă evident asupra guvernării. Oamenii, dacă nu mai au încredere că cei care guvernează își fac datoria cum trebuie, pur și simplu nu mai sunt motivați cumva să asculte ce spune legea, însă respectă regulile care le sunt impuse prin intermediul legii și mai degrabă în asemenea situații oamenii sunt tentați să plece, să fugă, să găsească o soluție ca să părăsească acest teritoriu pe care nu-l consideră sigur. Acesta ar fi unul din efectele pe care și-ar dori să-l atingă Federația Rusă, mai ales în contextul războiului din Ucraina, ca să crească această neîncredere, nesiguranța, frica nu neapărat în actuala guvernare, ci în general în capacitatea Republicii Moldova de a-și susține, menține și coordona domeniile-cheie de activitate.Presupun că acesta este unul din punctele vulnerabile ale Republicii Moldova în acest război hibrid? Mai există și altele?Da, există mai multe puncte vulnerabile și unul dintre ele ține de faptul că la ora actuală noi nu avem instrumente eficiente care să ne ajute în lupta împotriva acestui război hibrid. Dacă o luăm segmentar, pe mai multe domenii, și ne uităm la cum am reușit noi să combatem toate aceste acțiuni de destabilizare, de atac împotriva Republicii Moldova în ultimii ani, atunci putem vedea că multe lucruri vizibile în acest sens nu s-au întâmplat din păcate și, până nu a început războiul din Ucraina, autoritățile noastre au fost destul de timide când vine vorba de răspunsul pe care ar trebui să-l ofere acestor acțiuni care veneau dinspre Federația Rusă. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimul an, vedem că am avut atacuri cibernetice la adresa mai multor instituții, inclusiv cu spargerea unor conturi de Telegram, care a fost reflectată de mass-media și probabil este bine cunoscut celor care ne ascultă. Deci, însuși faptul că în Republica Moldova niște oficiali, demnitari de stat au utilizat aplicația Telegram, care conform protocoalelor de securitate nu este sigură în contextul în care a fost dezvoltată în Federația Rusă, existau mai multe zvonuri ca ar fi controlată de Serviciile din Federația Rusă sau de anumite instituții din Federația Rusă și niște oficiali, demnitari publici din Republica Moldova au utilizat această aplicație în scop de lucru, nici măcar în scop personal, dar pentru a discuta activități ce țin de instituțiile în care activează, ce țin de activitatea lor de zi cu zi și conturile lor au fost sparte, vorbește foarte mult despre cât de bine stăm noi la capitolul securitate cibernetică, cum am menționat anterior. Este un exemplu care ne arată cât de prost stăm și cât de slab pregătiți sunt chiar și cei mai înalți oficiali și demnitari de stat ca să respecte anumite reguli și cel puțin să nu utilizeze aplicații nesigure pentru comunicarea acestora cu omologi, cu alte persoane din aparatul de stat din instituțiile publice. Un alt exemplu pe care l-am avut ține de lupta împotriva dezinformării și faptul că până la începutul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, până în luna februarie anul trecut, noi am avut pe piață mai multe canale clar controlate din Federația Rusă prin interpuși, prin finanțare, bani care își aveau sursa în Federația Rusă. Fiecare retransmitea programe din Federația Rusă – știri, dezbateri – care de altfel lucrau bine-mersi în Republica Moldova și licența cărora nu a fost retrasă ani de-a rândul, deși era clar că aceste canale nu făceau altceva decât să slăbească din înțelegerea și cunoașterea oamenilor de rând privind evenimentele care se întâmplă în țară, atât cât și în afara țării noastre. Ca să dăm un exemplu și să fim mai exacți: să ne imaginăm că într-o zi în țara noastră au loc alegeri parlamentare sau prezidențiale și în urma acestor alegeri, care sunt organizate democratic, este ales președintele țării spre exemplu. Dacă acest președinte nu este pe placul Federației Ruse, atunci canalele publice din Federația Rusă vor găsi motive pentru care să critice procesul de vot, alegerea acestui președinte sau vor inventa motive ca să critice întreg procesul, inclusiv candidatul, pentru că aceste canale din Federația Rusă sunt controlate de un regim autoritar, ce nu respectă nicio normă democratică și asta este foarte clar pentru toți acum. În momentul în care un locuitor al unui sat sau unui oraș din țara noastră deschide seara televizorul și urmărește mai întâi un program de știri retransmis aici, în Republica Moldova, din Federația Rusă, la care i se spune niște informații, iar peste o oră ascultă un alt program de știri din țară la care aude o altă versiune și alte informații, în mintea acestuia se creează o confuzie, în cel mai bun caz, sau, într-un caz mai puțin optimist, acel om ar putea fi dezinformat și ar putea să i se creeze o percepție greșită din cauza faptului că aici, în țara noastră, ajung informații false, informații denaturate, speculații cu găleata din Federația Rusă. Acest lucru se întâmplă zilnic, nemaivorbind de situații precum războiul actual din Ucraina, și noi vedem când televiziunile sau alte instituții media merg prin țară și întreabă oamenii despre războiul din Ucraina. Vedem că în anumite zone, de exemplu unii cetățeni zic că fie Ucraina se face vinovată de declanșarea acestui război, fie ambele țări se fac vinovate și cu precădere acești oameni sunt vorbitori de limbă rusă, pentru că la ei, pe parcursul ultimilor ani, au ajuns în special informații, știri transmise de către televiziunile ce operau fie cu suportul Federației Ruse, fie retransmiteau știri, produse analitice, dezbateri din Federația Rusă, iar astăzi noi vedem efectul acestei perioade în care noi nu am acționat la timp, nu am interzis activitatea acestor canale de televiziune rusești, nu am sistat toată această dezinformare care venea pe mai multe canale, dar în special în orele de vârf, prin intermediul acestor produse transmise din Federația Rusă. Impactul îl vedem astăzi și se vede când oamenii sunt întrebați despre războiul din Ucraina și nu Dă Doamne dacă ar exista o situație similară în țara noastră și noi am fi atacați de Federația Rusă, să nu ne mirăm că unii oameni ar crede că noi ca societate ne-am face vinovată de declanșarea acestui război, pentru că, din păcate, decenii de-a rând acești oameni au consumat doar informații care veneau din Federația Rusă.Ce trebuie să facă guvernarea, statul Republica Moldova în miezul acestui război hibrid?Guvernarea are toate instrumentele la îndemână, în sensul în care poate vota legi, poate dezvolta anumite instrumente de luptă mai eficiente împotriva acestor acțiuni ale Federației Ruse, poate să le comunice oamenilor, să-i informeze, să încerce cumva să lupte împotriva dezinformării, știrilor false și altele. În ultimul an, am văzut într-adevăr că Guvernul s-a activizat pe această dimensiune, încearcă să fie mai activă, să răspundă mai bine la toate aceste încercări pe care le-am enumerat anterior, dar evident că încă multe lucruri sunt necesare și în special trebuie să vedem instituții care lucrează independent, care sunt mai funcționale, mai pregătite să răspundă tuturor acestor probleme.Dacă ne-am uita la ce s-a întâmplat în ultimul an, pentru că asta ar fi perioada cea mai importantă pentru noi, mai ales în contextul războiului din țara vecină, putem observa că, pe de o parte, pe dimensiunea luptei împotriva dezinformării au existat niște acțiuni. Astăzi programele de știri, analitice din Federația Rusă nu mai sunt retransmise în Moldova. Acest lucru se întâmplă din luna martie a anului trecut. Totodată, există amenzi mult mai mari pentru potențiale încercări de a promova știri false, de a dezinforma, pe care poate să le introducă instituția care monitorizează sectorul audiovizualului, adică televiziuni și radiouri, și mă refer la Consiliul Audiovizualului.Astăzi, șase canale TV care erau clar controlate de către oligarhi, de către foști politicieni, buni prieteni ai Federației Ruse, și care evident primeau de acolo finanțare, primeau suport, primeau orice aveau nevoie ca să promoveze aici agenda Federației Ruse, nu mai operează și au fost sistate pe perioada stării de urgență. Deci, lucruri s-au făcut, au existat încercări – de altfel, unele dintre ele criticate, unele dintre ele care au trezit dezbateri în societate – care, din punctul meu de vedere, ajută în această situație de a curăța spațiul informațional de toți acești actori care nu făceau decât să slăbească, cum am spus anterior, capacitatea noastră de luptă și aici mă refer în special la cetățenii de rând. Un stat, ca să fie funcțional, puternic, ca să poată opera conform normelor democratice, în primul rând trebuie să aibă niște cetățeni care sunt conștienți despre faptul că Federația Rusă încearcă prin mai multe metode să slăbească Republica Moldova și să răstoarne guvernarea de la Chișinău, să-și instaureze aici un regim marionetă, care să răspundă ordinelor ce vin de la Moscova. Dacă toată populația ar înțelege acest mesaj și acest mesaj ar fi comunicat de către mai mulți politicieni, de către mai mulți lideri de opinie, de către, inclusiv, mai mulți jurnaliști și am încerca să lucrăm împreună pentru a comunica eficient oamenilor acest lucru, poate mai puțini oameni ar cădea pradă acestor dezinformări, știri false promovate de către Federația Rusă. În același timp, trebuie să înțelegem că lupta împotriva războiului hibrid nu vizează doar dezinformarea sau doar știrile false, ea vizează și toate acele domenii-cheie care sunt menite să securizeze statul. Pe de o parte, de exemplu în ultimul an și jumătate, am atras o atenție sporită sectorului energetic. Am văzut că după situația cu care ne-am confruntat iarna trecută, în această iarnă suntem mai bine pregătiți, am găsit resurse alternative de import, avem canale prin care putem aduce gaz și din alte țări și ăsta este un mecanism în plus prin care putem lupta împotriva presiunii constante care vine din partea Federației Ruse prin intermediul exportului de gaz. Dacă ne uităm la domeniul apărării, pentru că și el este important, până acum câțiva ani Republica Moldova avea o armată care era subfinanțată, care deținea o tehnică militară învechită, care nu era bine pregătită, bine antrenată să răspundă unui atac din afară. Bugetul pentru Apărare în țara noastră era anterior cifrat la 0,2 – 0,3% din PIB, mult mai puțin în comparație cu statele membre NATO, de exemplu, pentru care există stabilit un prag de 2%, care trebuie atins de către orice stat NATO într-o anumită perioadă de timp. Țara noastră investea în apărare de 8-9 ori mai puțin decât investeau țările membre NATO, inclusiv decât țări care aveau ca teritoriu și ca populație cam aceleași dimensiuni ca și Republica Moldova. Astăzi, noi investim practic dublu decât investeam ca proporție acum patru sau cinci ani. Chiar dacă nu este mult, este deja un pas înainte și anul trecut țara noastră a început să primească finanțare inclusiv de la Uniunea Europeană pentru sectorul de Apărare. A fost anunțată o sumă de 47 de milioane de euro, care practic dublează bugetul de Apărare și asta ne face mai bine pregătiți să ne antrenăm, să achiziționăm acele echipamente de care avem nevoie, să avem niște soldați mai bine antrenați ș.a.m.d., pentru că odată ce un stat agresor vede că alt stat pe care dorește să-l vulnerabilizeze este pregătit, are capacități de răspuns, atunci se va gândi de două sau mai multe ori dacă acest stat poate fi atacat și dacă acel stat poate fi vulnerabilizat. Deci, asta este diferența majoră, când ne uităm la faptul că, de exemplu – și lucrul ăsta poate fi ușor observat – că anumite țări investesc masiv în apărare chiar dacă nu se confruntă cu un război, chiar dacă riscul de a fi atacat este destul de mic, chiar dacă se află la mii de kilometri distanță de state agresoare ca Federația Rusă. Trebuie să ne dăm seama că aceste investiții nu sunt menite decât să descurajeze un potențial atac. Deci asta nu a făcut Republica Moldova în ultimele trei decenii, nu a investit în acele sectoare-cheie care ar fi ajutat-o să descurajeze un potențial atac din partea unui stat din afară și, mai mult decât atât, inclusiv când vine vorba despre probleme precum neutralitatea noastră, precum dependența noastră din punct de vedere a resurselor naturale, de unii furnizori. Nu am reușit să înțelegem că cea mai bună formă de asigurare a securității este împreună cu alte alianțe, alte organizații, precum Uniunea Europeană sau NATO. Astăzi, dacă trăiești la Chișinău, ești supus unui risc mult mai mare de a deveni victima unui război, decât dacă ai trăi la Iași, la 150 km de Chișinău. Probabil, un cetățean român care trăiește la Iași se simte mult mai sigur decât unul de la Chișinău sau se simțea mult mai sigur în luna februarie sau martie a anului trecut, pentru că România este membră NATO și, conform regulilor care funcționează în această alianță, atunci când un stat membru este atacat de către un stat din afara alianței, în cazul nostru Federația Rusă, toate țările NATO trebuie să-i acorde asistență, ajutor militar pentru ca să răspundă acelui atac, iar Federația Rusă la ora actuală nu ar îndrăzni în niciun caz să atace un stat membru NATO, pentru că capacitățile sale de luptă sunt mult mai mici decât ale tuturor statelor NATO luate împreună. Și cred că același lucru ar fi și dacă am vorbi de știrile false, dacă am ști că avem un anumit mecanism în țară, anumite legi, care nu ar permite știrile false propagandă, nu ar veni astfel de emisiuni și nu ar putea fi Moldova o platformă potrivită pentru ca ele să funcționeze aici. Anterior, Institutul pentru Politici și Reforme Europene a prezentat un mecanism de avertizare timpurie la amenințările hibride. Ce este asta și la ce servește?Un mecanism de identificare timpurie a amenințărilor hibride ar trebui să ajute instituții ale statului să identifice mai ușor acele acțiuni care s-ar încadra în categoria amenințărilor hibride la adresa securității Republicii Moldova. Să ne imaginăm că ești funcționar sau unul din oamenii care lucrează la Ministerul Agriculturii și, la un moment dat, observi că guvernarea sau partidul de la guvernare a votat în Parlament o lege care ține de vânzarea unei cantități mari de grâu din rezervele de stat către un agent economic care dorește să cumpere această cantitate și ulterior să o vândă pe alte piețe. În mod normal, această decizie poate fi prezentată ca fiind una pur comercială, adică Guvernul sau Parlamentul în acest caz, observând că în rezerva de grâu a statului mai sunt încă destule tone care pot fi vândute, ia decizia să vândă o parte din acestea ca să acumuleze mai mulți bani la buget. În același timp, ar trebui să te pună în gardă faptul că rezerva de stat se golește și, eventual, dacă în următorul an cantitatea de grâu ar fi mai mică, atunci există riscul ca în această situație țara să se confrunte cu o criză alimentară, adică să nu dețină o cantitate de grâu destulă ca să producă pâine și ca să o vândă la un preț bun, avantajos, în special pentru oamenii care nu-și permit să plătească mult pentru această pâine. Deci, pe de o parte, ai o decizie comercială, dar pe de altă parte îți dai seama că există și niște riscuri de securitate. În acest caz, un mecanism de avertizare timpurie te-ar ajuta să înțelegi dacă această decizie luată la nivel politic ar avea și altă conotație și ar putea cumva să vulnerabilizeze statul și să creeze potențiale crize. Exact același lucru s-a întâmplat de exemplu cu furtul miliardului, care poate este mai bine cunoscut de către cei care ne urmăresc. Anumite decizii care au fost luate în perioada 2012-2013, care atunci nu trezeau mari nedumeriri în societate, păreau că țin doar de domeniul financiar și de activitatea Băncii Naționale, până la urmă, s-au dovedit a fi orchestrate, coordonate ca să scoată bani din sistemul bancar ca să vulnerabilizeze această țară și până la urmă să pună pe brânci întregul buget al statului pentru că, dacă ne aducem aminte că acest furt al miliardului s-a tradus până la urmă în devalorizarea leului și multe alte consecințe grave pentru oameni și noi am fost practic impuși să întoarcem acești bani înapoi în buget. Iată acest exemplu vorbește și mai clar despre necesitatea ca instituțiile statului, când observă că se orchestrează, că există o înțelegere și există mai multe semnale că o anumită decizie are o conotație mai mare sau o valoare mult mai mare decât una pur comercială, pur politică și se încearcă de fapt organizarea unei scheme de furt, de vandalizare, de devalorizare ș.a.m.d., să acționeze conform legii și mai degrabă să semnalizeze aceste presupuneri, aceste îngrijorări pe care le au către o instituție care ar trebui să încurajeze toate aceste semnale și să le pună practic în același tablou și să se înțeleagă mai bine ce se încearcă și cine sunt actorii acestei scheme, ce încearcă ei să obțină.Noi avem mai multe exemple pe care le putem da aici, dar cel mai important să înțelegem este că sunt acțiuni care uneori ni se par individuale, separate, care uneori nu creează îngrijorare, pentru că s-ar părea că ele țin doar de anumite domenii, s-ar părea că ele sunt niște decizii individuale, dar care mai târziu arată că ele sunt parte a unei întregi scheme, a unui întreg sistem de furt, de extragere a unor bunuri care aparțin statului și care până la urmă ajung în mâinile unor persoane private. Cam despre asta ar fi un mecanism de identificare timpurie, despre identificarea acestor semnale care ar trebui comunicate instituțiilor responsabile și acestea ar trebui să acționeze. În cazul nostru, noi avem ministere, avem agenții neguvernamentale despre care unii ar spune că nu au nicio treabă cu securitatea. Ministerul Mediului sau Ministerul Agriculturii, așa cum spuneam, în percepția omului simplu nu au nicio treabă cu securitatea, doar că atunci când se iau anumite decizii care vizează doar acel minister, s-ar putea ca ele să impacteze asupra securității naționale și de aceea fiecare instituție din sistemul guvernamental ar trebui să fie antrenată să identifice aceste riscuri și să le comunice Serviciului de Informație și Securitate, de exemplu, pentru că ei sunt cei care trebuie să vegheze asupra securității statului, iar Serviciul trebuie să adune în acest caz semnalele de la toți actorii care vin din sistem, să le analizeze și să ia o decizie cum trebuie să reacționeze în acest caz, ca acele consecințe negative despre care noi vorbim să nu se producă și noi practic să anticipăm toate acele lucruri care mai apoi nu fac decât să slăbească statul și să creeze respectiv o imagine negativă a țării noastre în exterior.Spre final, aș vrea ca cei care ne ascultă să rămână cu o concluzie și anume cum ei ar trebui să se protejeze atunci când este vorba de un război hibrid? Am discutat astăzi că analizând informația pe care o primesc, dar aș vrea să-i ajutăm să găsească și alte soluții cum ar putea să se protejeze.Cea mai bună armă de protecție împotriva acestui război hibrid ține, cred eu, de informare. Aici este punctul cel mai sensibil și din păcate această problemă a informării incomplete, uneori denaturate a publicului își lasă amprenta asupra deciziilor pe care le iau oamenii. Mă întorc la discuția noastră de la începutul acestui podcast: până la urmă, victima oricărui război hibrid în această regiune se dorește a fi populația mai degrabă decât instituțiile statului, decât clasa politică, decât oamenii pe care îi vedem noi zi de zi la televizor. La această concluzie ajungem după ce ne uităm la instrumentele cu care operează statul agresor, în cazul nostru Federația Rusă. Ei sunt interesați, în Republica Moldova, să controleze clasa politică, să controleze deciziile pe care le ia conducerea statului și dacă au la cheremul lor această conducere pot ușor manipula multe domenii-cheie de activitate ale statului, inclusiv pot obține mai multe beneficii prin conducerea țării.Dacă pornim de la această prezumție, înțelegem că atâta timp cât populația, societatea va fi capabilă să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor, să înțeleagă mai bine cine și cum acționează în special pe această dimensiune a războiului hibrid, atunci probabil și încercările de a dezvolta acest război hibrid vor fi sortite eșecului. Principalul mecanism ar fi o informare mai bună, o cunoaștere mai bună, să trecem dincolo de actualitățile din viața de zi cu zi și să încercăm să urmărim dintr-o perspectivă mai largă evenimentele care se produc, să încercăm să facem conexiuni între deciziile care se iau, evenimente, între anumite procese care se întâmplă și care pot fi ușor observabile, să nu tratăm individual fiecare caz, ci mai degrabă să urmărim evoluția unui proces în timp. Dacă ne interesează, de exemplu, situația politică din Republica Moldova, atunci putem să urmărim zi de zi actualitatea politică și în același timp să nu uităm atunci când ieșim la vot, când alegem, despre comportamentul actorilor politici, nu doar în ultimul an, nu doar în campania electorală, dar să ne gândim ce au făcut ei 5-6 ani în urmă, inclusiv când erau în alte funcții ș.a.m.d. Dacă ne interesează domeniul economic, la fel, trebuie să analizăm bine, să avem o înțelegere globală a dezvoltării economice, a principalelor sectoare, a modului în care anumite decizii au reușit să impulsioneze dezvoltarea unor sectoare economice și evident să analizăm foarte bine cum și ce se întâmplă la nivel internațional. Dincolo de țara noastră, contează foarte mult și lucrurile care se întâmplă în regiune, în Europa. Și ele sunt în măsură să ne afecteze foarte mult, pentru că noi trăim într-o lume interconectată și de aceea este important să avem o perspectivă mult mai largă asupra acestor probleme. De aceea, eu îi încurajez pe cei care ne ascultă să utilizeze arma pe care o au la îndemână, care este disponibilă tuturor și gratuită – informarea, educația mediatică, cultivarea acestei cunoașteri a spațiului informațional și dezvoltarea spiritului analitic, pentru că asta este foarte important. Nu încercăm doar să preluăm anumite informații, să le consumăm, ci încercăm și să intrăm în esența lucrurilor, să analizăm bine ceea ce ne comunică actorii, să vedem în ce măsură acele lucruri sunt adevărate și să punem la îndoială mesajele care sunt comunicate, să le trecem prin propriul filtru analitic. Cred că asta ar fi cea mai bună și cea mai eficientă armă, care, în timp, s-a dovedit că poate ajuta la dezvoltarea democrației, a societăților, în special a celor occidentale.***Vă mulțumesc, domnule Mogîldea, pentru explicațiile utile oferite astăzi ascultătorilor noștri. Nu ne rămâne decât să-i îndemnăm, tradițional deja, să filtreze cuMINTEa trează orice informație care le iese în cale. Ascultați-ne în continuare pe site-ul Mediacritica.md, pe Google Podcasts, Apple Podcasts și Soundcloud.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI în perioada noiembrie 2022- martie 2023. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi. The post Ce este un război hibrid și cum afectează Republica Moldova first appeared on Mediacritica.
2/24/23 • 42:02
Din aprilie 2017, elevii și elevele din Republica Moldova studiază cursul opțional de Educație pentru media. În ultimii șase ani, aproape 12.000 de școlari de la toate treptele de învățământ din toată țara au trecut prin această disciplină, predată de peste 130 de profesori în peste 100 de şcoli. În cadrul orelor de educație mediatică – care, apropo, se predau și în instituții de limbă română, și în cele de limbă rusă – copiii și adolescenții studiază nu doar să gândească critic, ci și cum să se protejeze de bullying, dezinformare și sexting. Dar și multe alte informații utile despre mediul informațional în care trăim. Probabil tu, drag ascultător fidel al Podcastului cuMINTE, cunoști deja toate aceste detalii. Dar să știi că în acest domeniu se întâmplă mai mult de atât. În ultima perioadă în regiune se discută tot mai des despre faptul că nu este suficient ca educația media să fie o disciplină separată. Specialiștii spun că este necesar ca anumite concepte ce țin de alfabetizarea media să fie introduse în cadrul altor discipline, cum ar fi istoria, limba română sau geografia. Bună, sunt Ana Sârbu, și tocmai despre necesitatea introducerii educației media în curriculumul școlar discutăm astăzi. Recent, un plan în acest sens a fost pus pe hârtie și în Moldova. Câteva luni în urmă, Centrul pentru Jurnalism Independent, în colaborare cu DW Akademie, a lansat un document strategic care stabilește etapele pe care trebuie să le parcurgă țara noastră pentru a integra conceptele de educație media în cadrul disciplinelor de bază.„Inițiativa includerii conceptelor de educație pentru media în cadrul disciplinelor de bază a apărut treptat, din momentul în care, în anul 2017, Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat, cu acordul Ministerului Educației și Cercetării, procesul de predare a disciplinei opționale Educație pentru media în școală. Am început cu pași mici, dar siguri, să înrădăcinăm Educația pentru media în instituțiile de învățământ, implicând an de an tot mai mulți elevi și profesori. Pe parcurs, însă, ne-am convins de faptul că despre educație, despre media și gândire critică trebuie să discutăm nu doar la orele de Educație pentru media. Evenimentele din ultimii doi ani ne-au convins de faptul că fără gândire critică, fără discernământ și fără abilitatea de a analiza critic informațiile din spațiul public nu putem dezvolta o societate sănătoasă. Respectiv, inițiativa de a include conceptele de Educație pentru media în cadrul altor discipline a venit inclusiv din rândul profesorilor care predau disciplina și care au conștientizat cât este de important să le dezvoltăm elevilor capacitatea de analiză critică. În premieră, în spațiul public am lansat discuțiile despre acest subiect în cadrul primului forum de Educație pentru media, care s-a desfășurat la Chișinău pe 17 septembrie 2021. Ulterior, pentru a face primul pas concret în acest sens, în anul 2022, susținuți de Deutsche Welle Akademie, am lansat și un grup de lucru cu implicarea subiecților din România, Lituania, până și Ucraina, pentru a studia experiența acestor țări în domeniu. În rezultat, a fost elaborat un document strategic, care prevede pașii pe care urmează să-i întreprindem ulterior în acest sens”, ne explică Mariana Tabuncic, manageră de proiecte la Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova.Documentul a fost elaborat de către un grup de experți ghidați de către experta în educație Natalia Grîu, care este și una dintre autoarele manualelor de Educație pentru media. „Documentul pornește de la o analiză exhaustivă a realizărilor pe segmentul Educației pentru media, începând cu anul 2017, când în baza unor memorandumuri de colaborare dintre Deutsche Welle Akademie și CJI au fost dezvoltate atât curriculum, cât și manuale, ghiduri și realizate formări. Acest document oferă pași pertinenți privind formarea cadrelor didactice, atât cea inițială, cât și cea continuă, privind integrarea la nivel de curriculum a conceptelor de educație media, privind colaborarea intersectorială dintre Ministerul Educației și Cercetării și alte ministere, dar și ce este foarte important – dintre Ministerul Educației și societatea civilă, pentru că educația pentru media este o responsabilitate a tuturor actorilor educaționali”, argumentează Natalia Grîu.De asemenea, documentul stabilește introducerea rubricii Educație pentru media în grila televiziunii publice Moldova 1 și consolidarea acesteia la Radio Moldova. „Acest document prevede și crearea și pilotarea resurselor didactice în instituțiile de învățământ școlar. La moment discutăm despre integrarea activităților de educație media la ciclul gimnazial și liceal. În acest context, în următorii trei ani de studii, cu suportul partenerului nostru DW Akademie, vom pilota această inițiativă în 30 de școli, respectiv câte zece școli în fiecare an. În acest proces vor fi implicați câte doi profesori din fiecare școală, care predau discipline din aria Limbă și comunicare. Profesorii vor fi instruiți de către Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul mai multor sesiuni de formare pe parcursul anului. De asemenea, experții noștri vor elabora și resurse didactice specifice, care vor fi puse la dispoziția profesorilor. După fiecare an de pilotare vom realiza o evaluare pentru a vedea cum decurge procesul și dacă sunt necesare anumite schimbări și ajustări în funcție de conținutul predat. Ulterior, dacă rezultatele obținute vor fi la nivelul așteptărilor noastre, atunci modulele elaborate în cadrul acestor trei ani de rotare vor putea fi introduse în programul școlar în rezultatul următoarei revizuiri curriculare, evident cu acordul Ministerului Educației și Cercetării”, mai spune Mariana Tabuncic.„Cum noi cunoaștem că Ministerul Educației a realizat o revizuire curriculară? Din anii 2018 și 2019 avem un nou curriculum pe care îl implementăm, care are anumite elemente de educație media integrate, dar sigur că nu sistemic, ci doar sporadic, la anumite discipline. Ar urma ca în perioada premergătoare următoarei etape de revizuire curriculară să facem acțiunile de pregătire necesară și să vedem cum dezvoltăm acel profil de competențe media, care ulterior să devină parte a cadrului de referință pentru curriculumul național. Ideea de bază pe care vrem să o promovăm la această etapă, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării și alți actori interesați, este că Educația pentru media trebuie să devină o temă cross-curriculară, care să se integreze firesc în unitățile de conținut ale tuturor disciplinelor, pentru că toate disciplinele școlare lucrează cu informația, informația este esența la ceea ce numim noi cultură informațională și Educație pentru media. De acest lucru trebuie să-i sensibilizăm și să-i formăm pe cei care lucrează nemijlocit cu copiii, cadrele didactice și trebuie să facem acest lucru de la cea mai fragedă vârstă, cum am văzut în Ucraina chiar de la grădiniță. Să știți că este foarte ușor să realizezi o integrare firească a conținutului media în procesul educațional, pentru că media este ceea cu ce copilul se întâlnește zi de zi”, a adăugat Natalia Grîu.Anterior, la lansarea documentului strategic ce vizează integrarea conceptelor de educație media în disciplinele de bază, Valentin Crudu, șeful Direcției învățământ general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, s-a arătat deschis ideii de a integra conceptele de educație media în cadrul altor discipline, pornind de la experiența Ucrainei, României și Lituaniei în acest sens. (citez) „Bănuiesc că pentru următorul an de studii am putea pregăti terenul pentru a pilota într-un anumit număr de școli integrarea conceptelor de educație media. Până atunci însă trebuie să decidem pentru care treaptă de școlaritate vrem să introducem aceste modificări, în cadrul căror discipline și pentru care module. Consider că este o inițiativă bună și nu cred că colegii mei de la minister s-ar împotrivi”, s-a arătat convins atunci Valentin Crudu.Această inițiativă este susținută și de pedagogii care predau educație mediatică în instituțiile de învățământ din țară. Rodica Bogdan este, de aproape 13 ani, profesoară de geografie la Liceul „Miron Costin” din Florești și predă Educație pentru media din 2019. „Acest curs este important, fiindcă este pilonul în formarea cetățeanului în viitor. Împreună cu celelalte discipline, Educația pentru media are menirea să dezvolte abilități de analiză și gândire critică.Trecerea de la școala tradițională la una digitală nu poate avea loc fără disciplina Educație pentru media, care îi ajută pe elevi la creșterea personală, cât și la dezvoltarea socială a lor. Tinerii în ziua de azi au nevoie să fie ascultați și să le cerem opinia deoarece ei știu mai multe, au informație mult mai vastă, dar uneori nu știu ce să facă cu ea. Discuțiile cu părinții sau cu bunicii pentru a disemina informația, a ajuta generația mai mare, a analiza informația și a alege informația adevărată. Cred că aceasta este menirea Educației pentru media în școală. Educația pentru media pregătește tânăra generație să folosească instrumentele multimedia, îi încurajează pe elevi să critice ceea ce văd, ceea ce citesc, ceea ce aud”, crede profesoara.Și Nadejda Iacob, profesoară de limba română și educație media la Liceul „Ion Vatamanu” din municipiul Strășeni, consideră că această disciplină este un element esențial în dezvoltarea gândirii critice a elevilor.„Datorită subiectelor abordate se determină diferența dintre fals și realitate mass-media, dintre opinie și fapt. În fine, datorită Educației pentru media se formează tineri conștienți, ei dețin o percepție adecvată, ce înseamnă ca atare acest proces. În prezent, dar și în viitor, sper, ei vor fi cetățeni responsabili, deci vor putea educa la rândul lor semeni implicați civic. Care sunt modificările aduse de Educația pentru media în școli, ne-am întreba. Din ceea ce am observat, aceste modificări par foarte subtile, totuși ele sunt reale, sesizabile, astfel elevii, gimnaziștii, liceeni fac deja discernământul dintre produsul media de calitate și ceea ce este o vădită manipulare.Totodată, sunt mai sensibilizați în privința aspectelor de siguranță online, utilizarea unor parole, bullying. Aceste aspecte sunt îmbucurătoare. Pe de altă parte, părinții sunt și ei dornici să învețe, astfel se stabilește o comunicare apropiată cu copiii, fiindcă le înțeleg lumea, interesele și viceversa. La momentul actual, cursul de Educație pentru media, știm bine, este unul opțional. Ce determină acest fapt? Există modelul tradițional din învățământul nostru din țară, constrângerea oarecum de a alege un singur curs opțional la clasă pentru anul respectiv. Pe lângă concurența tuturor cursurilor opționale, este și mai dificilă oarecum asigurarea continuității a ceea ce predai. O soluție viabilă ar fi integrarea elementelor cheie ale educației media la diferite discipline. Evident, pentru a atinge această finalitate este nevoie de o perioadă mai îndelungată, pentru că urmează a fi realizat acest proces în cadrul unei noi reforme curriculare, dar astfel aș zice că vom ajunge la o abordare sistemică și la rezultate de durată”, susține profesoara. Drag ascultător al podcastului, dacă ești elev sau elevă și urmezi acest curs în școala ta – felicitări! Iar dacă nu, atunci este momentul potrivit să afli cum ai putea să te înscrii la orele de Educație pentru media. Întreabă-ți părinții și profesorii. Și, bineînțeles, filtrează cuMINTEa trează! Ascultă-ne în continuare pe site-ul Mediacritica.md, pe Google Podcasts, Apple Podcasts și Soundcloud.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI in perioada noiembrie 2022- martie 2023. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi. The post Integrarea educației media în disciplinele școlare de bază first appeared on Mediacritica.
1/23/23 • 13:55
Jurnalistul își exercită profesia în scopul servirii interesului public.Jurnalistul pune la îndoială orice informație colectată.Jurnalistul nu folosește în interes personal sau în interesul unor persoane apropiate lui informația confidențială aflată în posesia sa. Acestea sunt doar trei dintr-un șir lung de norme de etică profesională ce fac parte din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Ai auzit și tu de el? Cel mai probabil că da. Și, la fel de probabil, ai auzit de faptul că jurnaliștii ar trebui să respecte anumite reguli de etică profesională în tot ceea ce fac. Ce presupun aceste reguli, mai exact? Și, în general, de ce presa trebuie să țină cont de niște norme deontologice? Sunt Ana Sârbu, și împreună cu mai mulți experți vom încerca să răspundem la aceste întrebări în ultima ediție a Podcastului cuMINTE din acest an.Un prim cod de etică al presei a văzut lumina zilei în urma unei sugestii a Comisiei Hutchins, în anul 1947. Comisia Hutchins era, de fapt, Comisia pentru Libertatea Presei, care a fost formată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, comisia a considerat că ziarele, radiodifuzorii și jurnaliștii trebuie să fie responsabili pentru modul în care informează cetățenii. Cele cinci linii directoare pentru presă, create de comisie, au stat la baza codurilor deontologice ale jurnaliștilor din întreaga lume.În țara noastră, Codul deontologic al jurnalistului a fost aprobat abia pe 3 mai 2011, după ce a fost elaborat de un grup de experți media din cadrul Consiliului Europei și din Republica Moldova, în baza textului „Codului principiilor de etică profesională al jurnalistului din Republica Moldova”, adoptat în 1999 de Uniunea Jurnaliştilor.Documentul a suferit redactări și completări în 2019, urmare a unor dezbateri desfășurate de Consiliul de Presă din Republica Moldova, iar din mai 2020, Codul poate fi semnat atât de redacțiile instituțiilor de presă, care nu făcut acest lucru anterior, jurnaliștii ca persoane fizice, dar și studenții absolvenți ai facultăților și școlilor de jurnalism din țara noastră.Codul deontologic al jurnalistului este unul dintre instrumentele de autoreglementare a presei, ceea ce înseamnă că jurnaliștii au convenit acest set de norme singuri, ei între ei, fără a fi obligați de stat, de exemplu. Prin urmare, ei își asumă să respecte acest cod de bunăvoie, dar nu sunt obligați prin lege să o facă. Codul deontologic nu este o lege. Iar dacă cineva din presă a încălcat vreo normă din acest cod, el sau ea nu vor fi trași la răspundere legală pentru ceea ce au făcut. Așa deci, aplicarea Codului deontologic îi revine fiecărui jurnalist și fiecărei redacții din Republica Moldova. Felul în care el este respectat urmărește Consiliul de Presă din Republica Moldova, care examinează încălcările, emite decizii de constatare și face recomandări. Atenție, doar recomandări.Întâi de toate, să explicăm ce presupune un cod deontologic. Este un ghid cu norme etice, care îi încurajează pe cei care profesează o anumită meserie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce fac. În cazul presei – pentru informațiile pe care le oferă. Mai multe detalii ne oferă Aneta Gonța, cercetătoare media și, în prezent, vicepreședinta Consiliului Audiovizualului:„Deontologia provine etimologic de la cuvintele grecești dentos, care înseamnă obligație, responsabilitate, datorie, și logos, care înseamnă știință sau teorie. Prin urmare, deontologia este știința sau teoria datoriei, aplicate unei profesii, unei meserii. Etica la rândul său provine și ea de la un cuvânt grecesc – ethos, care înseamnă datină sau obicei, iar adus în actualitate, în modernitate, tradus în limbajul folosit astăzi, etica înseamnă un set de norme de conduită și obligații în același timp, atribuite unei profesii, unei meserii, unui domeniu de activitate. Cod deontologic al jurnalistului este, de fapt, un document sinteză al principalelor norme etice și deontologice pe care este bine să le respecte jurnalistul, jurnalista care se respectă și care vrea să-și facă bine meseria. Codul deontologic dublează, în sensul cel mai bun al cuvântului, normele legale, acolo unde avem reglementare, dar și ajută foarte mult ca meseria să se dezvolte în direcția potrivită, în direcția bună, acolo unde această reglementare lipsește. De exemplu, în cazul Republicii Moldova, când vorbim despre domeniul audiovizualului, care este reglementat de Codul serviciilor media audiovizuale, atunci Codul deontologic al jurnalistului este o complementare, un ajutor în plus pentru lege, o detaliere, dacă vreți, a legii speciale care reglementează domeniul, iar acolo unde este vorba despre domenii nereglementate, cum ar fi online-ul la noi, presa sau jurnaliștii care își fac meseria, activează doar pe online, codul deontologic al jurnalistului este de fapt legea lor, chiar dacă face parte din autoreglementare și nu din reglementare. Respectarea codului deontologic și a normelor care sunt listate acolo este o dovadă, de fapt, a profesionalismului unui jurnalist. Cu cât mai mult sunt respectate aceste norme, acest set de norme de conduită și de obligațiuni morale din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, cu atât probabilitatea, posibilitatea ca jurnalistul respectiv să evolueze și să-și facă din ce în ce mai bine, mai corect meseria, să fie corect în raport cu publicul pe care îl servește este mai mare. De aceea, Codul deontologic trebuie să rămână important, o biblie, o carte de căpătâi dacă vreți, pentru toți jurnaliștii care pretind că sunt într-adevăr jurnaliști și își fac această meserie din cele mai bune intenții, care nu au alte interese în afară de cele de informare a publicului din Republica Moldova”.Potrivit președintei Consiliului de Presă de la Chișinău, Viorica Zaharia, te poți numi jurnalist numai dacă respecți Codul deontologic. „De fapt, deontologia face diferența, mai ales acum, când producătorii de conținut media sunt și bloggerii, și vloggerii, si oricine utilizează rețele de socializare. Ei nu au și nu pot avea norme etice, cum avem noi, jurnaliștii. Normele deontologice sunt, de fapt, niște repere pentru exercitarea profesiei și cuprind totul – cum trebuie corect să aduni, să procesezi informația, s-o prezinți, cum să te comporți cu sursele și în societate. În afară de faptul că sunt indicii de calitate, corectitudinea și acuratețea sunt, în același timp, o protecție a jurnalistului. Cine respectă, puțin probabil să fie dat în judecată pentru defăimare sau afirmații care nu corespund adevărului. Eu și studenților le spuneam adesea – jurnalistul trebuie să fie gata să răspundă pentru orice virgulă pusă în text, în caz că cineva sau cel despre care ai scris are pretenții sau te dă în judecată – asta înseamnă să verifici, să te asiguri că ai scris corect, că nu ai exagerat, că nu ai greșit nimic. De asemenea, să scrii deontologic înseamnă să ai respect pentru public și chiar și pentru persoana pe care o critici. Să-i ceri reacția, să îi redai vorbele cu acuratețe, netendențios. Deocamdată, deontologia la noi este o alegere, dar nu ar trebui să fie. Sunt jurnaliști care aleg să nu o respecte și lucrează pentru politicieni – adică prezintă informațiile tendențios, unilateral, trunchiat. Alții, dimpotrivă, nici nu înțeleg de ce te-ai mai numi jurnalist dacă lucrezi pentru cineva pe care, de fapt, trebuie să-l monitorizezi atent”.Despre importanța Codului deontologic al jurnalistului se discută în primii ani de facultate la universitățile de la Chișinău. Mariana Tacu este șefa Departamentului Teoria şi Practica Jurnalismului la Universitatea de Stat din Moldova, acolo unde predă Etica jurnalistică studenților din anul II:„Cu siguranță, studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării cunosc despre existența unui Cod deontologic al jurnalistului încă din primul an din facultate, fiindcă se poartă discuții în cadrul a mai multor discipline despre normele etice. Însă, în mod detaliat acesta este studiat în anul 2, ciclul 1 licență, în cadrul cursului de Etică și Integritate profesională. Este un curs fundamental, de bază, acesta este unul complex, cuprinde atât o parte teoretică, dar și lecții practice. Anume în cadrul acestor lecții practice în a doua parte a semestrului noi organizăm o serie de dezbateri în baza fiecărui principiu din codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. În procesul de organizare a acestor dezbateri, studenții își asumă anumite roluri, selectează cazuri actuale, fie de încălcare a principiilor și normelor etice, fie de respectare a acestora, fiindcă trebuie să aducem în fața lor atât practici pozitive, cât și exemple negative, din păcate. Și la finalul cursului se observă o viziune critică a lor asupra materialelor din presă: identifică mult mai ușor erorile etice și știu și înțeleg ce înseamnă acuratețe informațională, respectarea regulilor surselor, prezumție de nevinovăție, protecția minorilor în mass-media și alte, alte aspecte foarte importante în munca unui jurnalist, care se desfășoară zi de zi”.„Consider respectarea Codului jurnalistului ca fiind un mod de viață. Un element crucial în meserie, deoarece aceștia să află în prima linie și ei trebuie să fie sursa de adevăr, liberă și independentă, pentru că despre aceasta este jurnalismul – verticalitate și veridicitate. Un model pentru întreaga societate”, a precizat studenta în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM, Iuliana Crețu.Și elevele din gimnaziul Brânzenii Vechi, raionul Telenești, studiază despre normele de etică ale jurnaliștilor la orele de Educație pentru media. „Jurnaliștii sunt persoane publice și mă gândesc că este absolut inadmisibil ca un jurnalist să insulte sau să jignească, să fie agresiv în exprimare, să fie indecent în exprimare, să atace alte persoane care au o altă opinie decât a lor. Părerea mea este că jurnaliștii ar trebui să aibă mare grijă de reputația lor profesională, fiindcă ei sunt cei care ne aduc știrile în casele noastre”, spune Corina Bolocan, elevă în clasa a 7-a.„Societatea în care trăim, mediul virtual este deosebit de intoxicat de propagandă, manipulare și răspândirea falsurilor. Este foarte important ca jurnaliștii să respecte normele de etică, să păstreze echidistanța și să nu-și exprime deschis preferințele politice. Părerea mea este că un jurnalist are dreptul să-și exprime părerea pe rețelele sociale, dar acest lucru trebuie făcut foarte atent”, a adăugat colega de clasă a elevei, Sorina Sîrbu.Despre deontologia în presă se vorbește și la cursurile de Jurnalism TV de la centrul republican pentru copii și tineret ARTICO. „Consider că este important ca jurnaliștii să respecte normele de etică. Aceștia sunt cei ce informează întreaga populație și atunci nerespectarea normelor deontologice poate duce la dezinformarea populației și la manipularea ei. Acest fapt ar putea duce la destabilizări, haos în societate. Astfel, orice jurnalist ar trebui să mediteze zilnic și să acționeze în corespundere cu normele stabilite în Codul deontologic al jurnalistului. Un jurnalist care respectă Codul deontologic este independent în gândire”, a subliniat Cătălin Oceretnîi, elev în clasa a 7-a într-un liceu din Capitală.„Mă bucur că publicul din Republica Moldova începe să înțeleagă și să simtă conținuturile care respectă mai mult sau mai puțin deontologia. Mi se întâmplă foarte des să fiu întrebată: da nu se poate de făcut nimic cu emisiunile în care este exploatată suferința umană numai ca să se facă audiență? Sau cum poate cutare jurnalist să se comporte în emisie cam obraznic sau elementar, să stea culcat pe masă? Sau mi se spune că nu mai abonează cutare ziar de când a început să-l laude exagerat pe X. Lucrurile se mișcă, câte puțin, inclusiv datorită activității de Educație pentru media care se face de câțiva ani deja la noi, abordării tot mai des în public a subiectului propagandei și manipulării, dar și imixtiunii evidente a unor politicieni în afacerile mass-media. Oamenii au obosit de asta și caută jurnaliști onești și independenți. Sper să nu-i dezamăgim”, subliniază Viorica Zaharia.Potrivit datelor Consiliului de Presă, 145 de instituţii şi asociaţii mass-media, dar și jurnaliști, au semnat Codul deontologic, asumându-şi public respectarea principiilor etice şi profesionale. Chiar și așa, ONG-urile de media constată că mulți dintre cei care și-au asumat să-l respecte comit abateri de la normele de etică.„Centrul pentru Jurnalism Independent monitorizează periodic, atât presa scrisă și online, cât și posturile de televiziune, în mod special ne referim la știri pe care le avem în vizor, dar și emisiunile de dezbateri, reportaje sau unele programe de divertisment. Într-adevăr, identificăm în continuare cazuri când jurnaliștii încalcă norme prescrise clar în Codul deontologic. De exemplu, de multe ori nu se oferă dreptul la replică unei persoane sau instituții care a fost acuzată de ceva de către cineva. La fel de des, autorii știrilor amestecă faptele cu opiniile personale, ceea ce este contrar regulilor. Din păcate, în multe cazuri sensibile cu implicarea minorilor, victimelor, cazuri despre omoruri, sinucideri jurnaliștii nu protejează identitatea acestor persoane sau informează într-un mod senzaționalist. Astfel de abateri pot avea consecințe grave asupra celor despre care scriem. Respectiv, este foarte important să încurajăm jurnaliștii să înțeleagă că respectarea normelor deontologice este crucială”, subliniază Victoria Dodon, redactoră-șefă la Centrul pentru Jurnalism Independent. De ce este important să vorbim despre etică și deontologie? De ce jurnalistul face parte din categoriile de meserii care trebuie să aibă un set de norme de acest fel?Potrivit Anetei Gonța, meseria de jurnalist este una extrem de complicată și una în care apar zilnic dileme cum să procedeze în diverse situații: „Ce fac? Cum fac? Cum procedez astfel încât să nu dăunez, astfel încât să nu fac rău cuiva involuntar, dar în același timp să respect legea? Și tocmai de asta este important ca, pe lângă reglementare, adică pe lângă legi care să spună mai mult sau mai puțin clar ce este permis și ce nu este permis și ce este pasibil eventual de o pedeapsă aplicată conform legii de către un judecător, eventual, sau de către o instituție care veghează asupra acestei reglementări, acestei meserii, este nevoie ca să mai existe și un set de norme etice și deontologice care, în cazuri când apar astfel de dileme, să-l ajute pe jurnalist să-și facă meseria cât mai corect și mai bine posibil, respectând în același timp legea, dar rămânând etic, moral, corect deontologic și respectând drepturile tuturor celor pe care îi vizează eventual în materialele jurnalistice. Este extrem de important să existe aceste norme și nu doar pe hârtie, dar ele să fie și cunoscute de către jurnaliști, dar și să fie respectate, bineînțeles”.Drag ascultător al podcastului, sper că acum ai înțeles cât de important este ca un jurnalist să respecte normele etice, iar tu să te informezi din mai multe surse pentru a te asigura că nu ai fost dezinformat de instituțiile de presă pe care le urmărești. Filtrează cuMINTEa trează! Ascultă-ne în continuare pe site-ul Mediacritica.md, pe Google Podcasts, Apple Podcasts și Soundcloud.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI in perioada noiembrie 2022- martie 2023. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi. The post Ce sunt normele deontologice și de ce jurnaliștii trebuie să le respecte first appeared on Mediacritica.
12/23/22 • 19:29
Te-ai gândit vreodată că anumite știri se scriu și se publică doar pentru a distrage atenția de la evenimentele importante ce au loc în țară sau peste hotare? Ca să diminueze, de exemplu, importanța unui conflict militar sau aprobarea unui proiect de lege? Astfel de trucuri sunt utilizate de persoane publice sau, bunăoară, de unele instituții media afiliate politic, pentru a scoate din vizorul public anumite decizii, acțiuni sau informații. Acest lucru, evident, se face intenționat și este cunoscut mai mult în spațiul nostru drept „infoșum”, termen din limba rusă, echivalentul „zgomotului informațional” în română sau „bullshit”-ului, în limba engleză. Anume despre asta îți povestesc astăzi.Pentru început, să-ți explic cum a apărut fenomenul și care este legătura lui cu apariția surselor de informare în masă. Potrivit expertului media Oleg Khomenok, din Ucraina, zgomotul informațional a luat naștere odată cu apariția propagandei.„Din punctul meu de vedere, la începutul secolului XX, una dintre sursele care răspândea zgomot informațional era radioul. Invenția lui a influențat mult atitudinea oamenilor față de informațiile pe care le recepționau. În acea perioadă, majoritatea locuitorilor pământului nu știau să citească, adică nu erau alfabetizați, iar radioul a fost și rămâne o sursă de informare pentru care nu este necesar să poți citi. Totodată, este și cel mai puternic manipulator, deoarece creează efectul prezenței și face posibilă manipularea. Înainte de asta, desigur, exista propagandă, deoarece existau publicații în masă. Factorul principal a fost inventarea unei prese de tipar rotativ, care a făcut posibilă tipărirea a sute de mii de exemplare pe oră, iar acest lucru se aplica nu numai ziarelor, dar și pliantelor, și altor instrumente de propagandă, care, printre altele, conțineau și acest zgomot informațional. Aș spune că tocmai odată cu apariția surselor de informare în masă a apărut și zgomotul informațional”.Zgomotul informațional nu înseamnă știri false – poate fi vorba de un eveniment real sau o declarație actuală, dar cărora li se dă o mult prea mare importanță sau semnificație, în detrimentul altor evenimente care sunt cu adevărat „arzătoare”. Știrile care „fac zgomot” nu ne afectează în vreun fel viața. În schimb, ne pot debusola – putem astfel să deviem ușor de la informațiile ce ar trebui să ne intereseze primordial și cele care contează în primul rând. Dacă te întrebi de ce la noi este mai popular termenul în limba rusă, „infoșum”, asta e pentru că un astfel de conținut este promovat în mod activ de presa pro-Kremlin, de la Moscova, mai ales în situația războiului din Ucraina. Expertul media Roman Kifliuk, din țara vecină, consilier în cadrul organizației International Media Support, susține că zgomotul informațional este un mijloc de manipulare.„Infoșumul ar fi undeva la mijloc între adevăr și dezinformare. Este folosit, în general, pentru a distrage atenția publicului de la unele informații importante sau de la un eveniment important, căruia, în principiu, publicul ar fi trebuit să-i acorde atenție în primul rând. Iar infoșumul este folosit pentru a distrage atenția publicului de la această informație importantă. Acest truc este utilizat la diferite niveluri. Poate fi utilizat și la nivel local. De exemplu, dacă primăria va lua o decizie scandaloasă, poate lansa un fel de infoșum, o distragere a atenției, pentru ca oamenii să aibă subiect de discuție, ceartă și să nu aibă timp să analizeze decizia scandaloasă. De asemenea, infoșumul poate fi folosit la nivel guvernamental, cu același scop. Spre exemplu, dacă unul dintre deputații partidului aflat la guvernare a fost surprins luând mită, se va lansa infoșum pentru a distrage atenția publicului și a oamenilor de la această știre de rezonanță”.Surpriză sau ba, avem mult zgomot informațional și în Moldova. O confirmă inclusiv președinta Consiliului de Presă, Viorica Zaharia.„În spațiul informațional al Republicii Moldova suntem martorii unor fenomene care pot fi încadrate în conceptul de infoșum deja de vreo 10 ani, cred. Noi ne-am obișnuit deja cu asta și, cel puțin în dezbateri verbale, operăm cu noțiunile de zgomot informațional sau de gunoi informațional. Ne referim la așa-numitele știri sau informații care vin să umbrească importanța informației cu adevărat relevante și de interes public. Dacă portalurile sau media de clickbait, care aleargă după audiență cu orice preț, practică asta în mod obișnuit ca strategie de piață, atunci media care urmărește scopuri propagandistice (de regulă, pro-Est, pro-Rusia), o face intenționat și cu obiective clare”.Potrivit expertei media, zgomotul informațional poate avea drept scop inclusiv dezinformarea cetățenilor. „Primul exemplu care îmi vine în minte este o știre citită, recent, pe Komsomolskaia Pravda, în care se spune că Alla Pugaciova, interpreta din Rusia, de fapt nu mai are nicio valoare, că ea de 100 de ani nu mai cântă și nu mai susține concerte de mult timp. Părerea aparține unui critic de muzică din Rusia și este citat de către Komsomolskaia Pravda. Știind contextul, și anume că recent artista a făcut declarații împotriva Kremlinului și a și plecat din Rusia, îmi dau seama imediat ce scop se urmărește cu o astfel de știre. Se dorește discreditarea interpretei ca fiind o persoană ce nu merită atenție. Este o tehnică obișnuită utilizată în dezinformare. În același timp, știrea se încadrează în acel bullshit informațional, unde autorul se preocupă foarte puțin de adevăr, urmărind doar să convingă. O astfel de știre și poate, și nu poate fi dezmințită. Ori, cât înseamnă 100 de ani cât nu a cântat Alla Pugaciova în accepția acestui critic muzical? Noi nu putem presupune. Eu, de exemplu, am căutat pe Google când ultima dată Pugaciova a susținut concerte și am văzut că ea ar fi avut concerte în 2019. Bun, dar de fapt nu cred că o astfel de știre merită atenția fact checkerilor, întrucât, mă rog, ea nu este atât de importantă și nu schimbă viața nimănui până la urmă. Dar scopul știrea asta și l-a atins – a acoperit o anumită nișă informațională, a făcut ceva zgomot, a mai răspândit ceva dezinformare despre Pugaciova, exact acum când puterii de la Kremlin îi convine ca interpreta să fie discreditată și redusă la cineva neimportant. Deci, prin exemplul ăsta am vrut să vă arăt că avem în presa de proastă calitate din Republica Moldova elemente de infoșum și nu sunt puține”. Dar, atenție, uneori nu e despre dezinformare. Unii jurnaliști nu prea pretențioși vor doar să obțină trafic prin orice mijloace și chiar nu le pasă dacă sunt știri reale sau… mai puțin. „Există două puncte legate de zgomotul informațional. În primul rând, aceasta este diseminarea deliberată a unei cantități mari de informații pentru a provoca o supraîncărcare informațională în societate, în public, iar oamenii nu au acordat atenție sau nu au putut determina care este cel mai important eveniment pe agenda informațională a zilei. Iar a doua este diseminarea de informații care în mod intenționat atrage atenția oamenilor asupra unor știri mai puțin importante, scandaloase, care abate din nou atenția de la lucruri importante. Acestea sunt elemente ale războiului informațional. De fapt, aici poate exista atât dezinformarea, adică diseminarea deliberată a informațiilor false care este dăunătoare, cât și diseminarea informației, care este secundară, dar provoacă o anumită reacție emoțională în rândul oamenilor. Provoacă anumite sentimente sau pur și simplu atrage atenția prin neobișnuința sa, faima personajelor implicate în evenimentul care este aruncat în societate”, ne explică Oleg Khomenok.Îl completează și Roman Kifliuk: „Acum există mult zgomot informațional între state, în special despre evenimentele din Ucraina. De exemplu, Ucraina a provocat pagube mari mândriei rușilor, cum ar fi cu podul Kerci sau atunci când a eliberat foarte repede aproape întregul teritoriul din regiunea Harkov. Atunci când ucrainenii au întors Hersonul, pentru a distrage atenția publicului lor de la o înfrângere atât de puternică, rușii au lansat o mulțime de informații de tip zgomot în câmpul lor de informare”.„Zgomotul informațional aruncat în spațiul informațional al Ucrainei este pregătit destul de bine. Dintre exemple, ceea ce îmi vine acum în minte este știrea despre fiul lui Oleg Gazmanov, care a deschis o pizzerie undeva în SUA și că ar fi fost bătut acolo pentru că a afișat sloganuri antiucrainene. A fost destul de evident că este infoșum, al cărui scop a fost să creeze un val de reacții și care să distragă atenția oamenilor de la ceea ce se întâmplă în timpul războiului dintre Rusia și Ucraina. Aceste informații nu au reprezentat vreo valoare politică sau strategică mare, dar au fost distribuite intens pe rețelele sociale. Au câștigat o popularitate atât de mare încât știrea că Hersonul a fost reîntors Ucrainei s-a pierdut în spațiul informațional”, mai adaugă Oleg Khomenok.Totuși, cum și când putem distinge că o anumite informație este nimic mai mult decât zgomot? Iată ce ne recomandă specialiștii media. Roman Kifliuk: „În primul rând, să puneți la îndoială orice informație, să vă puneți întrebarea cine beneficiază de pe urma acestei informații. Dacă aceste informații sunt prea multe și se revarsă din aproape fiecare televizor, trebuie să vă întrebați de ce mă abundă anume pe mine. Cel mai probabil, dacă aceste informații sunt prea multe, probabil sunt benefice cuiva și este deosebit de important să-ți dezvolți propria gândire critică pentru a privi în culisele acestui vorba de zgomot informațional și pentru a vedea principalul lucru care este ascuns. Poate există un eveniment sau o anumită informație care se află în câmpul informațional, dar vor să-l ascundă. Este foarte important să ne angajăm în alfabetizarea media, în special a copiilor, astfel încât atunci când vor crește, aceștia să facă față cu ușurință unei astfel de amenințări, deoarece infoșumul este rău pe de o parte, dar tăcerea informațională este și mai gravă – când un eveniment important are loc în țară sau în oraș și nimeni nu spune nimic despre el”.Oleg Khomenok: „Dacă te uiți îndeaproape la exemplele de zgomot informațional care au devenit recent cunoscute, de regulă, acestea sunt știri în care există un personaj celebru (personaje publice, vedete și așa mai departe). Ele provoacă o anumită reacție emoțională, fie furie, fie bucurie, fie frică. Și destul de des, când este vorba de războiul dintre Ucraina și Rusia, astfel de știri sunt pregătite în Rusia și poți observa probleme cu traducerea, foarte des propagandiștii ruși folosesc Google Translate pentru munca lor, care se traduce complet inadecvat. Oamenii trebuie să acorde atenție detaliilor, să se uite la ce fel de reacție provoacă acest mesaj în ei, să se uite cine este sursa acestui mesaj sau ce media este sursa primară a acestui mesaj. Dacă există o imagine sau o fotografie acolo, este logic să vedeți dacă această imagine a mai apărut pe Google și poate acum această imagine a fost publicată din nou. De multe ori, există fotografii care provoacă o reacție emoțională și care nu au legătură cu evenimentul căruia au fost atribuite”.Prietene, sper că acum ai o înțelegere mai bună a termenului de zgomot informațional și vei ști ce atitudine să ai atunci când auzi de „infoșum” în jurul tău. Filtrează cuMINTEa trează. Urmărește-ne în continuare pe site-ul Mediacritica.md, pe Google Podcasts, Apple Podcasts și Soundcloud.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI in perioada noiembrie 2022- martie 2023. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi. The post „Инфошум” sau „zgomot informațional”. Cum ne este distrasă atenția de la știrile importante first appeared on Mediacritica.
11/30/22 • 14:41
Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă dacă, atunci când participi la un protest în oraș și vezi inclusiv atacuri violente asupra participanților, iar seara, la televizor, reporterul care se afla la fața locului îți spune că evenimentul a fost pașnic? Poate fi calificată decizia televiziunii de a trece cu vederea aceste detalii drept manipulare? Dacă nu ești sigur pe răspuns, te ajutăm noi. Un astfel de truc se numește omisiune, o tehnică de manipulare folosită nu doar de jurnaliști, dar și de alte persoane publice. Se întâmplă atunci când din materialele de presă sau din buletinele de știri sunt omise evenimente care s-au întâmplat și sunt de interes public sau anumite detalii importante din cadrul acestor evenimente. De cele mai multe ori, acest lucru se face intenționat și din rea-credință. Despre pericolul acestei tăceri intenționate discutăm la microfon cu expertul media Ion Bunduchi.Ana Sârbu: Domnule Bunduchi, este pentru a doua oară când vă avem drept interlocutor la Podcast cuMINTE și, dacă data trecută ne-ați explicat ce înseamnă propaganda, care spune într-un anumit fel lucrurile, astăzi ne propunem să aflăm ce înseamnă a nu le spune deloc. Ce este omisiunea? Ion Bunduchi: Este o temă foarte bună pentru că, după mine, omisiunea este tehnica de manipulare cred că cea mai des utilizată și are o explicație. Esența tehnicii constă în a trece cu vederea niște informație relevantă și a o trece cu vederea în mod intenționat, chiar dacă uneori am putea să trecem cu vederea niște lucruri importante, nu neapărat intenționat: dintr-o eroare, dintr-o neglijență, din lipsa acestei informații. La baza acestei manipulări rezultatul este același și, de ce spuneam că după mine este cea mai răspândită tehnică, pentru că e foarte familiară cu noi această tehnică, ea există de când există lumea și o utilizăm sau este utilizată din cea mai fragedă copilărie. Atunci când el și ea fac cunoștință, evident ca nu își spun unul altuia totul despre sine, da? Oricum, în mod intenționat, niște cusururi le mai pun sub preș. Și este aceeași tehnică – am omis ceva din bibliografia noastră. Cusururile mai devreme sau mai târziu vor ieși la suprafață, dar atunci când vrem să facem cunoștință vrem să arătăm bine. Bunăoară, luăm toate rapoartele de activitate a tuturor instituțiilor publice și câtă critică o să găsim acolo sau autocritică. Evident vor fi rapoarte cu mulți ditirambi: „Uitați-vă, din bani publici ce realizări am făcut”. Doar că viața nu se face mai bună, rapoarte am făcut, viața este proastă. De aceea zic, această tehnică este utilizată de toți, de demult și foarte straniu e că, știind aceste lucruri, nimerim în capcană foarte ușor. Și partea cea mai proastă a acestui lucru este că o parte din jurnaliști în mod intenționat trec cu vederea niște informație relevantă, care ar putea să-l orienteze pe beneficiarul acestei informații în lumea înconjurătoare. Atunci când o faci intenționat, atunci cel mai bine ar fi să te lași de jurnalism pentru că, știm, jurnalismul este de două feluri: de bună calitate și de proastă calitate sau non-jurnalism. Iată când luăm drept armă tehnicile de manipulare, atunci ar fi mai bine să lăsăm jurnalismul și să mergem acolo unde toată lumea știe că aceste tehnici sunt utilizate, dar când știi că sunt utilizate, atunci poți și să te ferești de ele. Cea mai proastă fațetă a acestei tehnici, când niște cunoscători sau jurnaliștii sunt niște cunoscători și mânuitori ai cuvântului, ai informației, și atunci când, în mod intenționat, treci cu vederea niște fapte, atunci uiți că de fapt ar trebui să ai respect pentru beneficiarul informației, pentru cel care te citește, te ascultă, te privește și vrea și să-ți creadă. Când nu-i spunem, atunci cineva se ferește de această tehnică, de această manipulare, cineva nimerește în mrejele ei și rezultatul este același – știi ceva despre ce ți s-a spus, dar nu știi până la capăt. Atunci, dacă nu ai imunitate sau deprinderea să cauți ce spun și alții, ca să ai un tablou complet, atunci rămâi cu informație trunchiată, pentru că ăsta-i rezultatul tehnicii omisiunea, o informație trunchiată sau jumătate de informație sau o jumătate de adevăr. Dar noi știm: jumătate de adevăr este neadevăr. Iată asta-i o tehnică foarte cunoscută, dar și foarte eficientă.Apropo, discutam și înainte de a începe discuția noastră în podcast despre manipularea prin tăcere și prin omisiune. Și eu de multe ori mă întreb: este manipularea, propaganda prin tăcere același lucru ca și omisiunea? Pot fi ele puse în aceeași categorie sau totuși sunt diferite prin forma lor?După mine, sunt diferite și eu pornesc de la semnificația cuvântului omisiune și mă gândesc că, dacă este omisiune, înseamnă că avem ceva din care în mod intenționat am scos ceva. Atunci când este tăcere nu avem nimic, adică nu avem ce omite din tăcere. Tăcerea, după mine, este o altă tehnică de manipulare și se manifestă atunci când există un eveniment de interes public, iar mass-media ori o parte din mass-media nu reacționează, nu-l reflectă, îl neglijează, îl ignoră și, vorba americanilor, dacă a căzut un copac în pădure și nimeni nu a scris despre asta înseamnă că acel copac nu a căzut. Așa e și aici dacă a fost un eveniment important și nimeni nu ne-a spus despre asta. Utilizând tehnica de manipulare tăcerea nu s-a întâmplat evenimentul și vă dați seama dacă este un eveniment vital. Bunăoară, s-a dărâmat damba unui lac de acumulare și apa riscă să vină peste noi și nu ni se spune, deci e și periculos. În cazul acesta, informația chiar este vitală pentru cei care stau în calea apelor. Iată cam ce valențe au aceste tehnici de manipulare, de la lucruri jucăușe sau neimportante, până la niște lucruri tragice. Aș dori să revenim la omisiune. Există mai multe tipuri de omisiune? S-ar putea să existe, eu nu aș face o categorizare științifică pentru că nu știu la ce ne-ar ajuta. Ceea ce după mine contează este să înțelegem esența omisiunii și cel mai bine am putea înțelege această tehnică, ca să putem să ne protejăm ,prin niște exemple. Pentru că avem război de opt luni prin preajmă, bunăoară, Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse foarte rar spune despre pierderile din acest război, se pare de două sau de trei ori a numit niște cifre ale pierderilor, să zicem de soldați, și făcea comparație, 2-3 săptămâni în urmă: „Iată ce pierderi are Ucraina în morți și răniți și iată pierderile Rusiei”, doar morți, fără a aminti de răniți. În mod intenționat, adică uitați-vă câți sunt acolo, dușmanii noștri. Și atunci s-ar putea întâmpla ca cineva să întrebe: „Stai, dar câți răniți avem noi?”, dar ar putea și să nu întrebe, ar putea să se mulțumească cu faptul că la dânșii sunt mai mulți, când cei uciși, cei răniți sunt un număr enorm, și să se mulțumească cu asta. Iată pericolul – te mulțumești și nu începi a căuta și în alte părți dacă sunt aceste cifre, numerele sunt corecte ori ba, dacă sunt măcar pe aproape corecte. Altfel cum să-ți faci un tablou al situației? Și informația asta este foarte importantă, chiar și pentru cetățenii de acolo, ca să-și dea seama spre ce merge această așa-numită operație, pentru că îi privește, țara lor e în război.Spuneam că eu nu aș categoriza tehnica de manipulare omisiunea, deși poate fi făcută. Iată, bunăoară, este un tip, în situația foarte concretă. Dacă luăm toate rapoartele cu ditirambi ar fi altă categorie. Dacă luăm la nivelul cel mai banal, cel mai obișnuit, în viața de zi cu zi, când ceva cumpărăm și nu spunem că am cumpărat asta sau când venim de la școală și arătăm doar pagina din agendă unde-i nota bună, nu și pagina din urmă, unde-i și o notă mai proastă. Adică le putem categoriza, dar contează să înțelegem esența, că în mod intenționat dosim, ascundem, trecem cu vederea, nu vrem ca partea de informație să ajungă la destinatar. Când este vorba de ziariști, este trist de tot, pentru că, iarăși, dacă vedem cum reflectăm cele mai dureroase teme, probleme, atunci vedem foarte clar cine și unde trage. Vorbeam zilele trecute cu un coleg și ziceam: „Iată în mod vădit un jurnalist a utilizat tehnica omisiunii” și amicul meu întreba: „Da, dar pentru asta jurnalistul poate fi pedepsit?”. Într-adevăr, în legislație nu există normă pe care, dacă n-o respecți, să fii sancționat, dar există alte norme și în legislație, și în deontologie. Dacă este o știre conflictuală și dacă nu iei și o a doua opinie de la a o doua sursă, deja putem spune că este încălcare și se supune jurisprudenței tehnice de manipulare omisiunea, tu ai omis a doua sursă. Sau iei a doua sursă, dar neimportantă, nu cea mai relevantă. Iarăși, vedeți cum se întâmplă, o sursă care nu ne-a dat toată informația, în mod intenționat nu am găsit sursa care să echilibreze informația și să prezinte un tablou complex al faptului despre care comunici. Cum spuneam în alte rânduri, tehnicile de manipulare acționează asupra tuturor cetățenilor, indiferent de pregătirea lor, că este doar cu douăsprezece clase sau doctor habilitat, acționează și asupra unuia, și asupra altuia. Dacă o să zicem că nu am avut timp să căutăm răspuns la ceea ce ne dădea durere de cap este un fel de scuză, asta nu înseamnă că ne-am iluminat, nu înseamnă că am elucidat ceea ce trebuia de elucidat. Asta este un fel de scuză și încetul cu încetul se atrofiază mintea, ne deprindem cu ceea ce ne dă televizorul. Ăsta e adevărul, în ultima instanță, și în baza acestuia încep a judeca toată lumea. Ați menționat și la începutul podcastului, dar aș vrea să reiterăm și poate să ne spuneți și mai multe. Care credeți că ar fi motivele care se ascund în spatele acestor omisiuni? De ce o persoană, sau chiar și jurnalistul, și-ar dori să omită anumite informații?După cum spuneam, motive pot fi multe, rezultatul poate fi același. Un motiv este atunci când jurnalistul face cu bună știință, când face intenționat pentru că vrea să placă șefului, bunăoară, sau are o comandă de partid, sau o comandă politică, sau o comandă economică, pentru că omisiunea joacă ori trage jăratic nu doar la turta politicului, dar și economicului, financiarului etc., adică oriunde poate și este utilizată. În publicitate, când spui multe lucruri bune, calități bune ale unui produs și treci cu vederea o parte proastă, iată un motiv. Atunci când zicem de motive economice, producătorul vrea să-și vândă marfa și atunci caută un cetățean, un specialist bun în a manipula. A făcut un text frumos și atunci când îl auzi, te pregătești să alergi la magazin, să iei produsul. Și doar atunci când îl utilizezi poți să-ți dai seama că, de fapt, acolo… Iată de ce în toată lumea este interzisă publicitatea neonestă sau cea care prezintă un serviciu ce nu corespunde adevărului. Poate fi la bază motivul cârdășiei cu un comanditar, că este partid politic, că este organizație, că este o persoană fizică interesată de ceva, sunt foarte multe motive. Zice și regula deontologică: jurnalistul trebuie să spună ceea ce a găsit, ce a căutat, informația pe care a căutat-o și ceea ce a găsit să spună. Și dacă nu reușește, pentru că viața-i viață, nu reușește până la ora difuzării să afle toată informația, trebuie să spui: „Oameni buni, iată ce am reușit până la ora aceasta să găsesc despre evenimentul cutare, partea cealaltă nu am găsit-o”. Și atunci când suntem preveniți, atunci așteptăm, poate găsește și informația lipsă sau noi încercăm să o găsim. Sau, altă regulă, dacă ai informația dintr-o sursă nesigură ori dintr-o sursă în care parcă ai îndoieli, care n-ai reușit să o verifici cât de credibilă e, asta zici. Și, atunci, eu când ascult asta, îmi dau seama că informația care a fost obținută dintr-o sursă nesigură am să o tratez ca atare. Altfel spus, toate regulile pentru jurnaliști zic: „Fii onest cu cel pentru care lucrezi”. Adică pentru cititor, ascultător, telespectator. Fii onest! Dă cărțile pe față! Dacă motivarea e că cineva ți-a plătit ca să nu dai în vileag o informație, atunci, spuneam, treci în categoria nonjurnalismului și mai bine du-te și vinde pastă de dinți. Acolo mai mult folos o să aduci decât să manipulezi, pentru că asta-i cea mai crasă manipulare. Și noi suntem așa, noi putem să judecăm despre ceva în temeiul informației pe care o avem despre acel ceva. Și dacă informația este trunchiată, atunci vom judeca trunchiat. Și s-ar părea că e o practică nevinovată, dar nu, mai devreme ori mai târziu ajungem să judecăm îngust. Dacă nu avem toată informația ajungem să judecăm îngust. Și apropo, prin asta se deosebesc analiștii care atunci când analizează ceva, analizează din toate punctele și din toate colțurile și analiști care au citit ceva și s-au referit doar la ceea ce știu. Asta-i explicația de ce sunt analiști profunzi și analiști superficiali.Ați menționat de consecințe. Care este impactul omisiunii, de ce omisiunea este periculoasă?Pentru că ne prostește, dacă să vorbim academic. Cineva în mod intenționat ne dă jumătate de informație sau ne dă informația care nu este relevantă pentru mine. Bunăoară, dacă a avut loc o întâlnire la nivel înalt și mie mi se spune doar ce culoare au avut hainele celor care s-au întâlnit, cam cum mă ajută să mă orientez? Esența este că au bătut palma la ce s-au înțeles. Asta-i esența. Dar dacă mi se spune că pantofii erau de o culoare ori alta, nu mă ajută. Iată impactul sau rezultatul tehnicii omisiune – ne dă jumătate de adevăr. În mod intenționat trece cu vederea niște informații relevante pentru mine. Iată acesta-i impactul și dacă nu am toată informația nu pot judeca adecvat despre evenimentul despre care mi s-a comunicat. Te lasă cumva fără instrumente, ți-a luat instrumentarul care te ajută să judeci evenimentul despre care mi se comunică – este bine, este rău, ar putea să mă afecteze, nu ar putea să mă afecteze. Dar dacă nu se spune, vedeți iarăși câte feluri de omisiuni sunt. Atunci când toată presa scrie „Crescătorii de mere se plâng că nu au unde să-și vândă producția”. Asta-i de ani de zile. De ce crești dacă nu te-ai înțeles cui să vinzi? Adică cine pornește să-și facă casă dacă nu are materiale de construcție întâi?Asta-i început de subiect și te duci mai departe, de ce sunt scumpirile astea, că este un „nene” rău acolo în frunte și asta a ordonat sau poate este o consecință a unei situații ample, majore, regională, mondială etc. Și aici e un fel de omisiune pentru că dacă nu dăm contextul, dacă nu dăm anturajul, cum, de unde a apărut asta, atunci, evident, este foarte ușor să vii la putere fiind populist.Deci un vox populi realizat de jurnalist/jurnalistă poate să devină o practică de omisiune dacă nu este pus într-un anumit context?Da, pentru că dacă s-a oprit jurnalistul la un vox populi în stradă și mai ales întrebarea e cea răspunsul la care eu îl știu, ce om „netot” ar zice „Da, mă bucură galoparea prețurilor, așa de tare mă bucură că Doamne ferește”? Evident, nouă nu ne place când ceva se scumpește, evident. Și eu zic, răspunsul este clar. De ce să pierzi timpul, să ieși în stradă, să înregistrezi, să vii, să fonotechezi, să dai pe post, să ai salariu de la asta. De ce? Dacă nu spui și „B”. Omisiunea înseamnă când ecuația e „A” și „B”, dar noi spunem doar „A”. Iată și aici, noi am omis partea cea mai importantă pentru că presa mai are și rolul de a explica de ce prețurile cresc zi de zi, și mâine, și poimâine, și mai poimâine. Iată, când înțelegem cum funcționează asta și că prețurile nu… Bine, sunt țări unde este interzisă inflația, președintele din Belarus a interzis inflația. Perfect, poate așa să fie într-o economie de piață? Sigur că nu poate. Și, pe cât timp poți să ordoni? Noi am avut economie de comandă și la ce ne-a adus? La destrămarea marii țări. Dar dacă nu venim cu aceste explicații, atunci suntem rătăciți, pentru că nu avem informația asta. Căutăm cine-i vinovatul. Și, evident, îl căutăm cel mai aproape de noi, că n-o să ne ducem să-l căutăm în Rwanda. Aici o să îl căutăm și în mod eronat o să zicem iată, ăsta-i vinovatul. Și apropo, că la putere în toată lumea, în ultimii ani, vin populiștii, iată până unde se ajunge. Dacă vin eu, rezolv tot. Ai venit, în patru ani n-ai făcut, ai plecat. Vine alt populist. Vin eu și rezolv. Nu se poate să rezolvi tot de cum vii la putere. Dar lucrurile astea trebuie explicate. Noi ce facem acum, ultimele luni? Căutăm pe cine să răstignim, pentru că nu avem toate explicațiile adecvate ca să înțelegem cum funcționează lucrurile. Este în Republica Moldova omisiunea o practică frecventă în spațiul mediatic?Este foarte frecventă și nu neapărat este utilizată cu intenție ori cu rea-credință. Poate fi din prostie, din neatenție, din lene profesională, când mai degrabă nu mai ies din birou ca să caut informația ce nu-mi ajunge, am să pun punct acolo, poate data viitoare am să caut și altceva. Parcă nu ar fi rea-credință, dar rezultatul e același și avem foarte multe cazuri de astea și în Moldova, pentru că nu suntem noi mai altfel decât în alte părți. Jurnaliștii, după mine, în toată lumea sunt așa. Cineva se străduie să găsească tot ce se poate, dar cineva se mulțumește cu ce a găsit până atunci. Există și regula profesională încearcă să dai informația în același buletin de știri, sau în același număr de ziar, sau pe același site, să nu te liniștești cu gândul că azi dau asta, mâine poate voi găsi și voi da cea de-a doua parte. Se întâmplă și așa, dar cel care a citit azi, mâine ar putea să nu citească și rămâne iarăși cu informația trunchiată. Jurnalismul de calitate e cel care îți dă toată informația în același loc, în același moment, nu peste… Sunt cazuri și cazuri. Sunt cazuri când nu poți obține toată informația azi și atunci, iarăși spun, cea mai bună ieșire din situație, cel mai corect joc cu beneficiarul informației este să-i spui: Iată azi atâta informație există, mai mult nu este, dar tabloul nu-i complet, mai căutăm, căutăm în continuare și vedem cum găsim informația care să-ți ofere, drag cititor, tabloul integru al evenimentului. Iată cam așa ar trebui să acționăm și atunci tăiem din cazurile care nimeresc să fie catalogate ca utilizând această tehnică de manipulare, omisiunea, cu rea-credință, din prostie, intenționat, din neglijență sau din lene profesională. Apropo, a devenit mai frecventă omisiunea în Republica Moldova de când a început escaladarea războiului din Ucraina, în februarie?Da. Și asta s-a văzut cu ochiul neînarmat, lao parte din mass-media, mai ales care e cu viziuni proruse, deși e foarte anapoda să zici că există mass-media cu viziuni pro-Rusia și pro nu știu ce. Jurnalismul trebuie să caute adevărul, dar pentru că așa e moda la noi, pentru că așa tradiții avem, o bună parte din presă, după mine, inițial a rămas dezorientată, că nu știa cum să reflecte ceea ce se întâmplă și atunci o habă de vreme a tăcut. Iată atunci a fost utilizată această tehnică, tăcerea, tehnică de manipulare, pentru că, mai ales în situația în care se întâmplă lucruri tragice, dramatice, atunci avem nevoie de informație. Dacă nu scriem despre pandemie – pandemia undeva pleacă? Nu pleacă. Dacă nu scriem despre război – nu se întâmplă războiul și nu ne afectează?Deci, inițial, o parte din presă a rămas dezorientată și atunci a vârât capul în nisip. Când s-au mai limpezit lucrurile, să zicem așa, au încercat să reflecte evenimentele astea tragice și, iarăși, în măsura în care au considerat că e corect. Dar cum au înțeles că e corect? Încercând să dea poziția unei țări și uitând, din întâmplare, să dea poziția altei țări și să nu mai zicem că, de fapt, în Moldova nu am avut jurnaliști de război, nu am avut specialiști pregătiți să priceapă din prima cum poate fi reflectat subiectul. Ulterior, au fost niște traininguri și niște schimb de experiențe, niște plecări și veniri și cumva ne-am adaptat, dar inițial, spuneam, a fost sesizată masiv tehnica tăcerii, apoi, și continuă și până azi, tehnica omisiunii, când cu lux de amănunte spunem ce a zis cineva și nici nu încercăm să amintim că și altcineva ceva a zis. Este mai mult vorba despre televiziunile care retransmit produsele rusești?În primul rând, e vorba despre mass-media în limba rusă, pentru care este o tradiție să favorizeze o țară și să uite de alte țări, să favorizeze o țară uitând de propria țară și cu atât mai mult de alte țări. Și e aceeași tehnică de manipulare. Dar nu e vorba doar despre televiziuni, pentru că avem și radiouri, avem o mulțime de site-uri, pentru că avem ziare și reviste cu un tiraj mare. Vă dați seama, dacă este război și o revistă nici nu amintește despre asta? Cam cum stau lucrurile în cazul dat? Nici nu amintește.Dacă presa bună inițial a rămas un pic dezorientată, și-a revenit destul de repede, din ceea ce am putut observa. Presa bună de la noi destul de repede și din mers a învățat. Sunt niște reguli, din mers au apelat la colegii care știu ce-i asta, pentru că și-n România, și-n Ucraina, și-n Bulgaria redacțiile mari evident că trimit jurnaliști să reflecte ce se întâmplă în punctele fierbinți de pe glob. Și atunci, evident, experiența lor a fost foarte bună pentru colegii noștri, care au vrut să abordeze profesionist tema. Și eu zic, din mers, foarte repede au însușit și ne-au prezentat și ne prezintă în continuare un tablou cât de cât complex al acestui război. Zic complex pentru că un război, și mai ales de proporția asta, nu poate fi abordat simplist și superficial, deci trebuie să ne bucurăm că au crescut niște profesioniști în perioada asta, cărora putem să le strângem mâna și pentru care avem respectul că încearcă să ne dea un tablou astfel încât să putem judeca ce se întâmplă acolo. Spre final, aș vrea să ne oferiți niște soluții. Poate aveți idee care ar fi soluțiile pentru a rezolva problema omisiunii sau pentru a lupta cu acest fenomen. Ce au de făcut cititorii, telespectatorii în astfel de situații?Da, spuneam că răspunsurile sunt cunoscute demult, ceea ce rămâne de făcut este să fie urmate, pentru că cel mai bun antidot contra dezinformării, manipulării, propagandei – nu obosesc să îndemn colegii de breaslă, să îndemn jurnaliștii – este să-și facă onest meseria. Jurnalist înseamnă cel care caută informație, o verifică la veridicitate și apoi ne-o oferă nouă. Să nu uităm această definiție și această misiune a jurnalistului – caută și verifică informația. În cazul în care ar merge pe panta asta, nu și-ar găsi loc tehnica omisiunii. Cât privește beneficiarul de produse jurnalistice, noi nu trebuie să așteptăm mură în gură ori pară mălăiață, noi tot suntem responsabili de modul în care ne informăm. Dacă ne-a informat acest jurnalist și ne pare ceva dubios, hai data viitoare să nu-i mai dăm click, da? Să nu-l mai citim, ascultăm sau să privim. Fiecare dintre noi are practica în care de ani buni ori de luni bune știm cui să credem și cui să nu, și atunci mai economisim pe seama celor care „de ce ar trebui să privesc televiziunea, să ascult radio sau să citesc ceea ce știu, căci data trecută m-a prostit”, da? M-a mințit, pentru că omisiunea, de fapt, ne minte, – „îți dau atâta și tu trebuie să mă crezi că am găsit doar atâta”. Eu vreau să-mi dai tot ce e important despre un eveniment cutare și atunci, zic, noi ca beneficiari de produse jurnalistice, având responsabilitatea de a ne informa, ne oprim la sursele, la redacțiile, la instituțiile media cărora le credem, dar le credem pentru că le-am verificat cât de credibile sunt și când nu avem tot tabloul informațional, să căutăm și să găsim, ca să nu așteptăm jurnalistul să ne aducă de-a gata informația toată. Pentru că suntem cetățeni responsabili, să fim responsabili și pentru modul în care ne informăm despre evenimente. Altă modalitate de a ne orienta în viața de toate zilele nu există, decât să avem tabloul informațional al lumii, care începe cu ce-i la mine în ogradă și se termină cu globul pământesc.***Domnule Bunduchi, vă mulțumesc pentru informațiile foarte valoroase într-un context în care, sunt sigură, cam fiecare persoană a fost martorul sau victima tăcerii din presă cel puțin o dată în viață. Așadar, drag ascultător, filtrează cuMINTEA trează și informează-te din mai multe surse. Urmărește-ne pe Google Podcast, Apple Podcast și Soundcloud. Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Despre omisiune sau manipularea prin tăcere first appeared on Mediacritica.
11/4/22 • 39:04
Te-ai gândit vreodată că ai putea să te protejezi de manipularea onl ine exact cum te-ai proteja de anumite infecții și boli prin vaccinare? Acest lucru este posibil. Cel puțin asta afirmă un grup de experți în psihologie și sociologie de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Într-un studiu publicat recent, specialiștii vorbesc despre teoria inoculării – o modalitate de a dezminți anticipat o informație falsă. Potrivit lor, anume așa poți crea rezistență psihologică împotriva încercărilor de a fi manipulat în mediul online. Specialiștii de la Cambridge au proiectat și testat cinci videoclipuri scurte, pe Youtube, care „prelucrează” spectatorii pentru a-i inocula cu tehnici înșelătoare și manipulatoare, folosite pentru a induce în eroare oamenii. Peste un milion de oameni au vizionat aceste videoclipuri, în care este aplicată teoria inoculării. Datorită acestei tehnici de dezmințire anticipată a manipulării, așa cum o mai numesc autorii studiului, videoclipurile nu doar îi ajută pe oameni să identifice dezinformarea în experimente controlate, ci și în lumea reală.Dragă ascultător, probabil te-am zăpăcit nițel cu această relatare, dar nu până la capăt, pentru că astăzi, la Podcast cuMINTE, discutăm cu unul dintre autorii acestui studiu – Jon Roozenbeek, bursier postdoctoral în psihologie la Universitatea din Cambridge. În acest moment, Jon se află în Londra și discuția noastră are loc în mediul online.Bună Joh, vă mulțumesc că ați acceptat să discutați cu noi. Pentru început, aș vrea să explicați noțiunea de inoculare, pe care ați descoperit-o, ați observat-o în rezultatul unor analize și studii. Care este explicația? Teoria inoculării este un concept din psihologia socială, originar din anii 1960, deci este destul de vechi. Ideea generală este de a nu convinge pe cineva de un anumit lucru, dar de a preveni necesitatea convingerii. Modul în care funcționează inocularea sau, așa cum îi mai zicem noi, dezmințirea anticipată, în esență, este ca un vaccin psihologic. Adică funcționează exact ca un vaccin medical. Atunci când introducem vaccinul, adică virusul mort, în organism se crează anticorpi care, în momentul infectării cu virusul real, se activizează și protejează corpul uman. Un vaccin psihologic funcționează asemănător unui vaccin medical. După „administrare”, când expuneți pe cineva unei dezinformări inofensive prin dezmințire anticipată, preveniți oamenii că ei pot fi induși în eroare prin dezinformare, că cineva îi poate manipula. În teorie, dar și vorbind din experiență, oamenii acumulează rezistență împotriva acestei dezinformări. Atunci când cineva încearcă să-i convingă pe oameni că anumite lucruri sunt adevărate, dar de fapt sunt false, atunci persoanele dețin instrumentele necesare pentru a se opune dezinformării. Aceasta este o explicație foarte simplă a modului în care funcționează teoria inoculării. Să vă dau un exemplu. Să zicem, spălarea dinților nu este ceva despre care aveți opinii ferme, adică oamenii de spală pe dinți deoarece presupun că este o idee bună, corect? Totodată, acest lucru înseamnă și că nu v-ați gândit vreodată la motivul pentru care vă spălați pe dinți și acest lucru denotă faptul că sunteți destul de vulnerabili de a fi convinși de o anumită idee. Așadar, dacă ceva sună convingător, de exemplu fraza „Dacă vă spălați pe dinți de două ori pe zi, deteriorați smalțul dinților și acest lucru vă face rău. Ar trebui să vă spălați pe dinți mult mai rar”, chiar dacă este un lucru fals, pentru că nu v-ați gândit niciodată la așa ceva, ați putea considera că informația este adevărată. Însă, dacă înainte de a auzi această informație, cineva vă v-ar spune: „Ascultați, cineva ar putea încerca să vă spună că este rău să te speli pe dinți deoarece deteriorează smalțul. Dar acest lucru nu este adevărat, iată motivele…”, atunci, când cineva chiar va încerca să vă spună aceste informații, vă veți gândi mai atent și veți afirma „Păi, am mai auzit-o, dar nu, nu cred așa ceva”. Înțelegeți? Ideea teorii inoculării constă în a reduce probabilitatea convingerii nedorite. Pentru a ajuta la contracararea răspândirii rapide a dezinformării online ați dezvoltat un „joc de știri false” în care participanții au sarcina să creeze un articol despre o problemă puternic politizată. Dar cum, mai exact, funcționează inocularea? Până în acest moment, noi am creat mai multe intervenții de inoculare. Câteva dintre acestea sunt jocuri, de exemplu Bad News, Harmony Square, Go Viral, care au o durată de timp scurtă și prin intermediul cărora poți afla cum poți fi manipulat online. Acestea sunt jucate în sălile de clasă, de elevi și studenți, ca parte a atelierelor de lucru etc. Am mai creat și alte instrumente, cum ar fi videourile. Am creat filmulețe scurte cu desene animate, care arată cum funcționează dezinformarea. Le-am încărcat și pe Youtube, apar și ca publicitate pe platformele de socializare, astfel ca oamenii care utilizează rețelele sociale să poată vedea unul din aceste videouri. Anume așa țintim direct utilizatorii platformelor de socializare, care se ciocnesc cu dezinformarea online. Aceste jocuri și videouri sunt metode utilizate în teoria inoculării și ajută la crearea imunității împotriva manipulării. Ceea ce înseamnă că teoria are efecte și intenții bune? Da, are efecte pozitive. Scopul teoriei este destul de limitat, dar este eficient într-o anumită măsură. Fiecare filmuleț video este despre o anumită tehnică de manipulare. De exemplu, un video este despre dihotomie falsă sau dilemă falsă, iar dilema falsă este un raționament greșit. Cum funcționează această tehnică de manipulare? Le dai oamenilor două opțiuni atunci când în realitate sunt mai multe. De exemplu, eu zic „dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”. Ceea ce ar însemna că tu ori poți să mă susții, ori ești dușmanul meu. Ceea ce nu este adevărat, este un raționament greșit, deoarece poți să mă susții și în același timp să mă critici. Corect? Sau poți fi pe o poziție de mijloc între a mă susține și a fi dușmanul meu. Dar, prin intermediul acestei tehnici de manipulare, eu fac în așa fel încât să-ți pară că ai doar două opțiuni. Acesta este un exemplu de dihotomie falsă pe care o vedem permanent online. Astfel, în aceste videouri pe care le creăm, sunt explicate aceste tehnici, cum funcționează și de ce sunt raționamente greșite. De asemenea, explicăm motivele pentru care sunt folosite atât de des în dezinformare. Ulterior, pe baza unei întrebări simple, am verificat dacă cei care au privit video sunt mai buni la identificarea unei dihotomii false în mediile de socializare decât cei care nu au privit video. Și ei sunt mai buni. Rezultatele sondajului nostru arată că o pot face. Considerați că inocularea este un instrument mai eficient pentru a combate dezinformarea comparativ cu altele, deja bine cunoscute, cum ar fi verificarea faptelor sau dezmințirea știrilor false?Mai eficient – nu știu. Eu cred că diferite abordări pot fi eficiente în ceea ce încearcă să realizeze, dar fiecare are limitele sale. Deci, nu cred că inocularea sau dezmințirea anticipată poate neapărat înlocui orice altă intervenție. Eu nu spun să nu mai dezmințim și să facem doar inoculare. Bineînțeles că nu. Cred că verificarea faptelor este o idee excelentă, foarte utilă; educația în sălile de clasă este o idee excelentă, foarte utilăM dar există și inocularea, care la fel merită a fi luată în considerare. De exemplu, Telegram are mult conținut care dezinformează. Ce facem în acest caz? Cred că sunt foarte multe modalități de a aborda această problemă și una dintre ele este inocularea. Dar aș îndemna utilizarea acestei metode cu prudență, ca să nu se promoveze exagerat. Teoria inoculării se referă la împuternicirea oamenilor să ia propriile decizii cu privire la ceea ce să creadă. Ar trebui să o folosim în procesul de studiu la universitate, în școli? În principiu, da. Educația mediatică, dezmințirea anticipată, dar și alte metode de combatere a știrilor false își au locul în sălile de clasă. Asta dacă există cerere, desigur, dacă oamenii vor să învețe cum funcționează aceste procese. Ele sunt foarte utile. Nu știu dacă videourile sau jocurile pe care le-am creat sunt cele mai bune instrumente în acest sens. Totodată, nu știu dacă profesorii au timp pentru a studia atât de multe lucruri noi. Programul lor este deja foarte încărcat cu ceea ce trebuie să învețe copiii sau studenții, cum ar fi matematica, limbile, multe lucruri. Ar trebui să fim atenți să nu punem prea multe responsabilități pe profesori. Credeți că jurnaliștii ar trebui să studieze această teorie pentru o mai bună înțelegere a tehnicilor de manipulare? Sau chiar să o utilizeze în articolele de educație media?Aveți dreptate. Pentru jurnaliști este bine să știe cum pot fi manipulați, dar și să învețe cum lucrează manipularea, care sunt consecințele etc. Deci, sigur, cred că este util. Dar nu doar pentru jurnaliști, ci și editori, deoarece editorii scriu titlurile. Unele titluri de știri nu sunt scrise bine. Multe dintre titluri sunt create cu scop de „momeală”, sunt amăgitoare, uneori false. Acest lucru, de asemenea, este o problemă, deoarece majoritatea oamenilor citesc doar titluri. Deci, sigur, pentru jurnaliști cu intenții bune, care vor să transmită informații cititorilor, ascultătorilor sau spectatorilor săi, este foarte util. Este adevărat și faptul că nu întotdeauna avem de-a face cu producători de conținut onești. Există oameni care produc conținut nu pentru că vor să transmită informații corecte publicului dar o fac din motive politice sau le pasă doar de bani și aceștia nu vor dori să învețe aceste lucruri, sau poate vor dori, dar din considerente greșite. Dar cei mai mulți dintre jurnaliști nu au asemenea intenții.Jon, împreună cu un grup de experți ați realizat un studiu dedicat teoriei inoculării. Puteți să ne spuneți mai multe despre acest studiu și concluziile acestuia?În cadrul studiului am creat cinci video-uri scurte, fiecare cu o durată de circa un minut și jumătate, care inoculează oamenii împotriva unei anumite tehnici de manipulare. Am menționat deja despre dihotomiile false, dar sunt și altele. În cadrul studiului, am avut un grup de oameni care au privit unul dintre aceste materiale video și altul care nu l-a vizionat. Apoi, am evaluat abilitatea ambelor grupuri de a identifica dezinformarea și conținutul manipulator. Am realizat acest studiu online, am plătit oamenilor pentru participare. Am avut un mediu ideal și a funcționat destul de bine. A fost minunat, dar a fost doar pentru a demonstra conceptul. Faptul că rezultatele de laborator arată ceea ce ați așteptat nu spune multe. De asemenea, două dintre videourile create le-am plasat și ca publicitate pe YouTube. Scopul acestei acțiuni a fost să vedem dacă rezultatele studiului erau valabile și pentru oamenii care nu au participat în studiu, ci sunt consumatori de conținut pe această platformă. Studiul a funcționat în felul următor: unui grup de oameni acest video le-a fost arătat ca publicitate și am avut și un grup de persoane care nu a văzut publicitatea. Astfel că am avut două grupuri de utilizatori și ambele grupuri, în decursul primelor 24 de ore, au văzut o întrebare care suna în felul următor: „Iată un titlu de știre. Ce tehnică de manipulare a fost folosită în acest titlu, dacă a fost folosită vreuna?” Ei au avut mai multe opțiuni, dintre care una a fost corectă. Ce am vrut să vedem este dacă grupul care a privit video-ul de inoculare va răspunde corect mai des decât grupul de control, deoarece așa am afla dacă informațiile despre manipulare din publicitatea pe care au vizionat-o anterior a fost memorizată și a influențat pozitiv. Iar rezultatul studiului asta a și demonstrat. Chiar și într-un mediu precum YouTube, unde oamenii pot închide sunetul, trece la alt video, pot sări peste publicitate, adică au modalități de a evita intervenția de inoculare în format video – mulți nu au făcut acest pas, dar au privit videourile integral. Vizionarea doar unuia dintre videoclipurile noastre a sporit capacitatea utilizatorilor YouTube de a recunoaște informațiile greșite și este minunat că am aflat acest lucru.Câte persoane au participat în cadrul studiului?Am încercat să arătăm publicitatea la cinci milioane de oameni, dintre care un milion au privit-o, și din acel milion circa 22.000 au răspuns la întrebările din sondaj. Deci, în final, eșantionul pentru acest studiu a fost de 22.000 de persoane, ceea ce este mult pentru psihologie, dar, de asemenea, este dificil să faci oamenii să răspundă la astfel de întrebări, nu este deloc ușor.Cum putem folosi aceste concluzii în sens mai larg, pentru a ajuta la educarea cetățenilor? Și este inocularea o soluție pentru viitor? O putem folosi la scară largă? Un lucru important pe care l-am obținut din acest studiu este faptul că am arătat că asemenea videouri scurte sunt destul de eficiente pentru a îmbunătăți abilitatea oamenilor de a recunoaște conținutul manipulator, chiar și pe rețelele sociale. Asta înseamnă că oricine dorește poate folosi videourile pe care le-am creat noi în calitate de publicitate în medii de socializare. Doar că aceste filmulețe sunt în limba engleză, deci nu pot fi folosite în țările în care nu se vorbește engleza. Însăși abordarea de a crea videouri proprii și a le transmite ca publicitate TV, în medii de socializare sau oriunde, cred că este un instrument util. Există potențial de a ajunge la un număr mare de oameni. Aceasta este partea benefică. Este acest lucru îndeajuns? Nu, desigur că nu. Sunt necesare și alte soluții.Credeți că trebuie să continuați implementarea acestui studiu? Poate să încercați să implicați și mai mulți oameni?Da, mai sunt câteva întrebări la care nu am primit răspuns în timpul studiului. De exemplu, dacă oamenii care au privit publicitatea, videoul creat de noi, și-au schimbat comportamentul. Dacă ei sunt prezenți pe o rețea de socializare și au vizionat videoclipul de inoculare, a redus oare acest lucru cantitatea dezinformării pe care ei le împărtășesc cu alții? Este o întrebare bună, la care eu nu știu răspunsul. Nu este clar. Rămâne o întrebare deschisă. O altă întrebare deschisă – este suficient să privești o singură dată videoul? În caz contrar, ai putea uita informația, așa funcționează memoria, nu? Așadar, de câte ori trebuie să privești acest video pe parcursul unui an ca să nu uiți informația? Putem să numim asta doza de rapel a inoculării. Exact ca la vaccin. Când trebuie să facem acest lucru pentru ca oamenii să nu uite? Și aceasta rămâne o întrebare deschisă. Teoria inoculării este eficientă doar pentru a preveni convingerea nedorită. Sperăm, cel puțin într-o situație ideală, ca oamenii care privesc aceste videouri sau folosesc aceste jocuri să poată identifica mai ușor când sunt manipulați. Aceste videouri sunt folositoare, dar nu rezolvă problema. Asta pentru că ele nu te învață cum să verifici faptele ori care sunt sursele de încredere. Jocurile și videourile nu te învață aceste lucruri. Nu afli asta dintr-un singur video scurt. Deci este util, dar limitat. Videourile nu sunt despre ce este adevărat și ce este fals, deoarece este foarte complicat… în multe cazuri nu știi, de fapt, ce este adevărat. Astfel că videourile nu sunt despre asta, dar despre cum poți detecta manipularea, aceasta este esența. Fiecare video a fost despre un anumit tip de manipulare. Nu există doar cinci tehnici de manipulare, ci cu mult mai multe, dar noi am ales cinci. Iată despre ce este fiecare video. Explică cum manipularea funcționează și oferă exemple. Iar exemplele sunt din cultura populară, cum ar fi „Războiul stelelor” sau „Familia Simpson”, nu exemple din politică sau așa ceva. Sunt teme inocente, non-politice.Ceva ce le este aproape oamenilor, așa e?Da. Dacă le faci despre politică, oamenii manifestă rezistență, deoarece ar putea spune „De ce vorbiți despre acest politician, care îmi place, și nu despre altul, care nu-mi place?”. Nu acesta este sensul. Sensul este că iată așa poți identifica manipularea, dar nu să discuți despre politică.Cum credeți, cât de grav este fenomenul dezinformării și știrilor false la nivel mondial și cât de optimist sunteți dacă vom putea reduce acest fenomen în viitorul apropiat sau îndepărtat?Cred că este o problemă care necesită o atenție mai mare. De asemenea, această problemă este cu mult mai mare în unele țări comparativ cu altele. Cred că în Marea Britanie problema există, desigur, dar este cu mult mai limitată decât în Ucraina. Este indiscutabil faptul că Ucraina este bombardată cu dezinformare, în fiecare zi, și așa se întâmplă de mult timp. În prezent, este cu mult mai rău, dezinformarea este furnizată în măsură mult mai mare de către Rusia. Este foarte important acolo, pe când aici, în Marea Britanie, există polemici, dar ele sunt mai puțin importante, mai puțin presante. În alte țări, dezinformarea în chestiuni de sănătate este o problemă foarte serioasă, legată de COVID, de vaccinuri, de bolile sexual-transmisibile etc. India, de exemplu, este locul unde are loc o dezinformare serioasă în chestiuni de sănătate, e o problemă enormă. Deci, cred că dacă este să privim asupra lumii în general, problema este destul de presantă. Așadar, există o discrepanță în acest sens. O putem rezolva? Nu poți rezolva problema furnizării. Nu poți opri oamenii să nu producă dezinformare. Nu cred. Ei vor găsi modalități pentru a răspândi conținut manipulator prin medii de socializare, televiziune sau alte canale, deoarece acest lucru are un beneficiu strategic pentru anumite persoane, comunități. Putem însă să minimizăm furnizarea sau putem face astfel încât furnizarea și crearea dezinformării să fie mai dificilă. Acest lucru este posibil, dar este altceva decât ceea la ce lucrăm noi, și anume dacă se poate reduce cererea sau spori rezistența. Teoretic, cred că există posibilitate. În practică, rămâne să vedem ce înseamnă imunitatea colectivă psihologică, dacă putem să facem oamenii din fiecare țară să fie mai rezistenți la dezinformare. Este o întrebare bună. Eu nu știu răspunsul. Sunt destul de optimist, cred că teoretic este posibil. Nu știu, însă, dacă funcționează. Este dificil. Jon, îți mulțumesc pentru discuție. Chiar dacă este un subiect nou pentru majoritatea ascultătorilor podcastului nostru, dar și pentru mine, ne-am convins că acest instrument poate să ne ajute și mai mult în lupta cu știrile false și manipularea online. Iar pe tine, drag ascultător, te îndemn să filtrezi în continuare cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcast, Apple Podcas și Soundcloud. Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. Ascultă podcastul https://mediacritica.md/wp-content/uploads/2022/09/12-Poți-să-inoculezi-oamenii-împotriva-dezinformării.mp3 Share : Facebook Twitter Google+ Share via Email The post Poți să inoculezi oamenii împotriva dezinformării înainte ca ei să o vadă? first appeared on Mediacritica.
9/30/22 • 22:21
Spațiul online este accesat zilnic de milioane de utilizatori. Aceștia devin, în mod indirect, părtași ai violenței online, hărțuirii sexuale, a discursului de ură sau al celui discriminatoriu. Potrivit unei cercetări realizate de Parlamentul European, 20% dintre tinere au fost victime ale hărțuirii sexuale online în 2018, în statele membre ale Uniunii Europene, iar trei la sută din discursul de ură prezent pe rețelele sociale este adresat femeilor. Bineînțeles, proprietarii rețelelor sociale și ai altor platforme din online nu sunt responsabili și nici nu pot fi trași la răspundere pentru actul inițial de violență, hărțuire sau propagare a urii. Totuși, companiile setează reguli pe care utilizatorii trebuie să le respecte. Prieteni, astăzi, la Podcast cuMINTE, discutăm despre discursul de ură și hărțuirea online, efectele lor, precum și politicile de combatere a acestor fenomene de către giganții IT. Interlocutorul meu este Dumitru Sliusarenco, care ocupă funcția de specialist principal în politici la Google. Mai exact, Dumitru este specializat în hărțuire online și discursul de ură în departamentul de politici Youtube, care face parte din compania Google. În acest moment, Dumitru se află în San Francisco, ceea ce înseamnă că discutăm cu el prin intermediul rețelelor sociale. Dumitru, bună!După aproape 10 ani în care ai activat în sectorul non-profit din Republica Moldova, ai ales sectorul privat, la Google, și, mai exact, în Statele Unite ale Americii. Cum s-a întâmplat acest lucru?Dumitru Sliusarenco: Am făcut zece ani de avocatură în Moldova, pe domeniul drepturilor omului. Am lucrat pentru Promo-Lex, care este o organizație mare axată pe drepturile omului în Moldova. Acolo, am făcut în mare parte litigare strategică pe domeniul discriminare și alte domenii conexe. În ultimii trei ani m-am specializat pe discursul de ură, un fenomen nu nou, dar în creștere în special cu apariția rețelelor sociale. Mi s-a părut atunci ceva de perspectivă. Făceam un proiect mai special de monitorizare pe discurs de ură, cu date exacte, cu statistici. Cât am lucrat la acest proiect am realizat că asta merge mână în mână cu tehnologiile avansate, cu tot felul de algoritmi, cu inteligența artificială, care este utilizată pentru a analiza conținutul online. Pur și simplu, volumul este imens. Toate aceste tehnologii ajută să identificăm exprimările de ură. Am lucrat pe dosare extrem de sensibile, interesante. A apărut posibilitatea de a pleca în SUA, să fac un master. Am ajuns acolo chiar în perioada marcată de Covid și planurile mele de mi lua un job în domeniul respectiv s-au evaporat. Am folosit acest timp ca să mă pregătesc pentru aplicările la universități. Procesul este destul de complicat. Trebuie mult timp și efort. Am fost acceptat la majoritatea universităților la care îmi doream. Am ales Universitatea Berkeley din California. Am făcut un an de masterat, am învățat tot ce m-a interesat pe domeniul reglementării platformelor online. Trebuia să aplic la un job. Am fost la interviuri și Google m-a acceptat.Ai anunțat recent că vei conduce eforturile YouTube de dezvoltare a politicilor globale în ceea ce privește discursul de ură și hărțuirea online. De când ți-ai început munca? Ce faci mai exact în cadrul Google?În momentul când accesezi Youtube, postezi ceva sau scrii un comentariu și acesta este șters, alterat, este făcut invizibil – asta înseamnă că acest lucru a fost făcut de cineva din echipa noastră sau care lucrează cu echipa noastră. Noi suntem oamenii care creăm regulile. Ele se numesc politici. Politicile, din moment ce sunt globale, afectează o sumedenie de domenii diferite. Din acest motiv, există o sumedenie de echipe care se specializează de la monetizare, publicitate, tot felul de dezinformări etc., până la extremism, terorism, tot felul de violențe. Iar echipa noastră se ocupă de hărțuire și discursul de ură. Ce înseamnă asta? Mai multe echipe colaborează pentru ca conținutul care apare pe Youtube și este contrar politicilor de ură sau hărțuire să fie eliminat, fie redus în algoritmii de recomandări, ca să nu fie popular. În linii generale, noi ne ocupăm cu asta – să ținem Youtube curat de ură, de dezinformare, atacuri la persoană etc. Este un efort extraordinar din ce am învățat de când sunt aici. Există mii de oameni care lucrează pentru un scop comun în fiecare zi. Este un efort global. Azi discutăm despre Brazilia, mâine putem vorbi despre India și în fiecare colț al lumii ceva se întâmplă. Efortul este unul imens și complex. În echipa ta există oameni care se ocupă de politici și alții care se ocupă de partea tehnică? Aceasta este structura verticală. Există verticala care se ocupă de la politici, în jos, până la implementare, executare, analiză, statistică și engineering – oamenii care creează tot felul de algoritmi. Asta se numește verticală și rolul meu de aia se numește Policy Lead, adică lider, eu conduc eforturile de a avea un proces sistematizat de creare a unei politici. Ca ea să fie aranjată și coordonată cu toate echipele. Tu, în prezent, elaborezi politici sau te conduci de politici create până acum?Ambele. Pe interior, Youtube are multe politici. Domeniul discursului de ură este împărțit în subpolitici și ele toate trebuiesc ajustate. Uneori, trebuiesc create politici noi, pentru că e vorba de un fenomen în dezvoltare. Oamenii caută să mintă sistemul. Dacă există algoritmul care șterge cuvântul urât, atunci oamenii o să folosească diferite simboluri în locul unei litere ca să treacă de algoritmi și să păstreze comentariul sau videoul. Respectiv, politicile tot timpul trebuiesc ajustate, modificate. Un alt exemplu e când apar domenii noi, de exemplu așa un domeniu precum intersecționalitatea. Atunci când mai multe grupuri de oameni se manifestă diferit în video. Și este complicat să aplicăm câte o politică separat. Atunci se dezvoltă politici noi. Noi facem ambele lucruri, le ajustăm și pe cele vechi. Cât de gravă ți se pare situația privind prezența discursului de ură și a hărțuirii în mediul online la general și pe rețelele sociale în particular? Pentru mine, ura online este un fel de Covid – invizibil, dar care ne afectează extrem de mult. La această concluzie am ajuns încă în Moldova, când monitorizam discursul de ură. Nu putem măsura cât de tare ne afectează ura, nu putem măsura ceea ce citim online sau cât de tare ne afectează sănătatea mintală. Dar fenomenul nu poate fi neglijat. Dacă ar exista un algoritm care l-ar putea măsura, sunt sigur că am vedea că efectul este devastator. Din moment ce lumea migrează în comunicare pe domeniul online, este evident că există tot mai multe interacțiuni și tot mai multe emoții negative exprimate, chemări la violență, discurs de ură, discriminare. Youtube- a înregistrat aproape 3 miliarde de utilizatori, ceea ce este extrem de mult. Oficial, conform statisticilor, cred că în jur de 1-2% din conținutul de pe Youtube este discurs de ură, ceea ce e mult. Din calculele mele, în fiecare oră se încarcă circa 500 de ore de conținut cu ură. Nu este o statistică, sunt niște calcule proprii. Deci, pe zi, se încarcă extrem de mult conținut pe Youtube. Ura ne afectează, mai ales generațiile tinere care folosesc tot mai mult online-ul. Nu doar psihologic, dar modul în care ne dezvoltăm, educăm, vedem lumea, interacționăm cu lumea. Aici, în Statele Unite, problema discursului de ură este privită ca o problemă și este tratată serios. În Europa la fel. Am văzut că în Germania s-a deschis un centru pentru victimele urii cibernetice. Este un fenomen grav. Care sunt cele mai grave consecințe asupra oamenilor, efectele de lungă și scurtă durată, pe online și chiar offline?Cred că unul din efectele cele mai vizibile este că sunt afectate comunitățile vulnerabile, afectate de stereotipuri și prejudecăți. Este vorba de femei care sunt abuzate, persoane cu dizabilități sau cele de culoare. Aceste pături sociale se confruntă primele cu acest val de agresivitate. Atunci când acest conflict apare în viața reală, această încărcătură de emoții negative din online răbufnește foarte ușor. Acest lucru poți să îl vezi în SUA prin school shootings – împușcăturile în școli – un fenomen tragic și foarte răspândit, când copiii împușcă alți copii în școli sau locuri publice. Un alt efect este că oamenii pur și simplu cresc o doză de intoleranță și cu cât mai multă ură există, cu atât mai mult se dezvoltă și tot mai mult impact are. Ura are un impact mult mai rapid decât o știre pozitivă sau discutarea unui fenomen pozitiv. Este mult mai ușor să internalizezi ura decât să internalizezi ceva constructiv. Atunci, asta devine automat, extrem de repede împrăștiat printre oameni. Un alt efect la care mă gândesc este că discursul de ură descurajează dezbaterea constructivă. Unul dintre scopurile de bază pe care ni le punem este să avem în spațiul public discuții constructive. Fie că este vorba de politică, tratament pentru o boală etc., vrei să ai o dezbatere constructivă, ca oamenii să-și folosească capacitățile intelectuale și să ajungă la adevăr. Când apare elementul de ură, acest fapt reduce dialogul constructiv, totul se reduce la ură. Ce mai exact fac companiile care dețin rețele sociale ca să combată aceste fenomene? Tu lucrezi pentru YouTube. Ce eforturi întreprindeți? Se lucrează pe segmente strategice. Se face mult lucru. Cel mai important – crearea regulilor și cum să moderezi comunitatea online cât mai eficient, așa ca, pe de o parte, să înregistrezi participarea oamenilor și să le asiguri libertatea de exprimare, pe de altă parte, să nu admiți toate aceste fenomene negative care se întâmplă pe online. Se depune un efort imens. Se lucrează pe sectorul academic, de cercetare, pe abordări științifice, cu experți pentru a găsi metode eficiente de a reglementa aceste fenomene. Pe de altă parte, se folosesc tehnologiile noi, despre care am aflat câte ceva de când sunt la Berkeley și Google, dar cred că sunt departe de ele și să le înțeleg mi-ar trebui o viață. Există multe tehnologii noi, care pot foarte ușor să clasifice discriminările și discursul de ură. Clasificatorii sunt, în esență, cuvinte-cheie recunoscute ca fiind elemente de ură. De exemplu, când spui unei persoane de culoare cuvântul care începe cu litera N, acesta este un clasificator pe care algoritmii îl pot recunoaște ușor și pot identifica aceste cazuri, automat ele pot fi șterse sau trimise moderatorului spre analiză. Dacă postezi conținut cu elemente de ură, ți se ia dreptul de a monetiza, adică nu mai poți obține bani. Pentru multă lume este vorba de un venit considerabil. Acum se fac mulți bani pe online. La fel, riști ca videourile tale să fie scoase din lista de recomandări, așa ca nimeni să nu le vadă. Sunt sute de modalități de investiție în comunități, ca să fie educate. Cel mai bun răspuns îl primești când oamenii sunt educați, își cunosc drepturile, sunt activi și luptă pentru drepturile lor. Se investește în educație. Google, ca și companie în sine, are un program separat – Empowering Vulnerable Communities (capacitarea comunităților vulnerabile). Se alocă mulți bani pentru a construi școli, pentru a îmbunăți accesul diferitor comunități la educație, la oportunități, joburi etc. Asta face parte dintr-un fenomen global – Literacy, care se axează foarte mult pe dezvoltarea noilor metode de a contracara tot felul de fenomene online. Cât de ușor este să monitorizezi discursul de ură în online, care este un spațiu imens? Ce tehnologii folosiți pentru asta? Există metode și tehnologii interne despre care nu pot să vorbesc. Multe dintre ele sunt la diferite etape de dezvoltare. Noi folosim versiuni Beta a diferitor tehnologii. Vreau să fac o clarificare. Majoritatea moderării online pe Youtube se face manual. Algoritmii, la moment, funcționează mult mai bine pe Facebook, unde este prezent formatul text. Textul este mult mai ușor de moderat decât un video. Pentru video sunt necesari algoritmi extrem de avansați, iar pentru fiecare clasificator (cuvânt) trebuie un algoritm separat. Este extrem de mult de lucru, este complicat să înveți un algoritm. Este ca un copil: îi dai câteva cuvinte – învață; apoi alte două cuvinte și așa milioane de versiuni și combinații. Asta necesită extrem de mult timp și investiții. Discursul de ură este un domeniu extrem de contextual. Totul depinde de context. Poți să spui un cuvânt cu o intonație, cu sens bun, să lauzi. Și poți spune același cuvânt cu altă intonație, dar cu sens negativ. Respectiv, deocamdată, doar oamenii pot face asta. De aceea există mii de oameni, în toate colțurile lumii, și noi avem huburi pe diferite continente care lucrează toată ziua doar la asta – vizionează videouri și decid dacă sunt potrivite sau nu. De obicei, algoritmii intermediari identifică ceva problematic, după care aceste persoane verifică manual. Youtube se bazează pe flagging, adică semnalarea de utilizatori însuși. Acesta este un instrument foarte folosit de Youtube. Există alte tehnici de lucru, există parteneriate cu societatea civilă, care raportează seturi – cazuri care sunt asemănătoare și sunt raportate la pachet. Să zicem că ați depistat un caz de discurs de ură sau hărțuire. Ce faceți? Eliminați conținutul pur și simplu? Sau e o procedură mai complicată? În cât timp un astfel de conținut poate fi eliminat? Procedura internă nu pot să o explic. Dar, în linii generale, asta funcționează ca și atunci când depui o plângere. Cineva examinează cazul în primă instanță, se dă o decizie. Tu poți face apel. Și la acel apel se emite o altă decizie. Dreptul de apel este tot timpul asigurat. Ideea este că pe intern, de multe ori, cazurile sunt complicate și ajung în așa-numita grey area – zona gri, în care politica fie este neclară, fie încă nu acoperă domeniul nou care s-a dezvoltat. În așa cazuri este necesară implicarea mai multor specialiști. Dacă cazul este extrem de complicat, atunci o să ajungă la noi – echipa de politici. Noi suntem ultima treaptă de emitere a unui verdict. Au giganții IT pârghii speciale prin care pot să monitorizeze ceea ce publică presa? Care, de altfel, este în Moldova una dintre sursele principale de răspândire a discursului de ură, potrivit celor mai recente rapoarte. Este unul dintre cele mai sensibile subiecte, mai ales în contextul războiului din Ucraina, când apar multe instituții, dar și tot felul de canale care se autointitulează instituții media. Este extrem de greu ca să determini cât din ceea ce postează ei este conținut informativ și care este nivelul de echilibru. În general, Youtube trebuie să facă tot felul de excepții pentru media, ca să poată acoperi cât mai mult conținut. Youtube permite să acoperi un video în care este discurs de ură. Însă, este necesar ca acolo să existe semnale că acest conținut este informativ, sau documentar, sau are scop educațional. Dar dacă este, pur și simplu, discurs de ură, chiar dacă este publicat de o publicație media – probabil, o să fie șters sau aplicată o altă măsură. Dar atunci când apar tot felul de mass-media care, de fapt, nu sunt media – la asta se lucrează foarte mult, ne gândim cum să le abordăm. Majoritatea deciziilor se iau individual. Se analizează fiecare caz aparte, se verifică tot conținutul publicat de instituție, apoi se ia decizia dacă sunt șterse secvențele video sau profilul, în general, în cazul în care este vorba de propagandă sau incitare la ură. Dumitru, ce sfaturi le-ai da ascultătorilor noștri cu privire la comportamentul în mediul online?Pe online, ca și pe offline, trebuie să te comporți cu oamenii exact așa cum ai vrea ca ei să se comporte cu tine. Existența unei sticle în față nu scoate umanitatea din noi. Omul cu care discuți tot poate avea lacrimi, problemele sale, durerile sale. Trebuie să te gândești că exact cum te afectează pe tine multe chestii sensibile, așa și pe el poate să îl afecteze. Fiecare discurs de ură, fiecare exprimare care incită la violență sau la discriminare este o pietricică mică pusă într-o clădire mare a urii, care într-o zi se sparge și cineva este împușcat, apare un război, un stat se duce în colaps. Asta pentru că liderii lui sunt conduși de ură, de propagandă, de tot ce este mai urât. Să fim pur și simplu oameni. Dumitru, îți mulțumesc pentru conversație și pentru sfatul care încheie această discuție. Dragă ascultător sau ascultătoare, te încurajez și eu să ții cont de îndemnul interlocutorului meu! Totodată, raportează mesajele de ură sau hărțuirea online la care ajungi să fii martor. Și nu uita: filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcast, Apple Podcast, Spotify și Youtube.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Discursul de ură în online. Specialist în Politici la Youtube: „Ura are un impact mult mai rapid decât o știre pozitivă” first appeared on Mediacritica.
8/25/22 • 29:37
Presa are un rol important în stimularea dezbaterii publice a anumitor subiecte și adesea dă tonul felului în care acestea sunt abordate și sunt percepute de societate. De multe ori, tradițiile istorice și culturale influențează agenda articolelor și reportajelor realizate de jurnaliști. Un exemplu este subiectul minorităților, fie că vorbim despre cele naționale, religioase sau sexuale.În Republica Moldova și nu doar, minoritățile se ciocnesc frecvent cu stereotipuri și stigmatizare, iar mass-media nu întotdeauna își îndeplinește rolul de promotor al drepturilor omului, al toleranţei și nediscriminării. Deseori jurnalistul, în loc să combată discriminarea și să promoveze diversitatea, fiind în goana după senzaţionalism sau poate din necunoaștere, promovează stereotipuri și prejudecăţi în raport cu semenii săi care au altă religie, etnie, situație socială etc.Dragă ascultător, sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast cuMINTE, discutăm despre modul în care este abordat subiectul minorităților în mass-media din Moldova, probleme și soluții. Invitații media sunt activista civică Angelica Frolov, coordonatoare de program la Centrul de informație Genderdoc-M, Yan Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (de curând, și expert din partea Republicii Moldova în Comitetul Consultativ al Convenției Cadru pentru protecția minorităților naționale al Consiliului Europei) și Vasile Micleușanu, expert în comunicare, fondatorul platformei Bang-Bang.Pentru început, aș vrea să aflu care este părerea voastră despre modul în care presa de la Chișinău reflectă subiectul minorităților? Îi puteți da o notă? Și care sunt cele mai grave greșeli pe care le comit jurnaliștii atunci când informează despre subiecte ce vizează minorități? Yan Feldman: Cred că nota 5 sau 6. Cele mai frecvente greșeli nu o să le citez, ar fi prea grav să le promovez. Dar este vorba de pinii stereotipice despre diverse minorități, despre minorități etnice, lingvistice, despre persoanele care trăiesc cu HIV, despre cele din comunitatea LGBTQ+, o multitudine de stereotipuri. O a doua greșeală ar fi instigarea la discriminare, ceea ce noi numim hate speech sau discursul de ură. Uneori, în necunoștință de cauză, sunt redate prost anumite obiceiuri, anumite tradiții, dacă vorbim de minoritățile etno-lingvistice. Ceea ce este problematic. Trăim în secolul 21, există Google, putem să găsim persoane care cunosc ce se întâmplă, experți și să ne consultăm înainte de a scrie. Angelica Frolov: Eu sunt de acord cu privire la nota 5, mai ales în ceea ce ține de comunitatea LGBT+. Am să fiu mai puțin modestă și am să numesc greșelile comise de jurnaliști în raport cu minoritățile și comunitatea LGBT+. Cea mai gravă greșeală: nu se moderează comentariile, care este responsabilitatea platformelor mass-media. Avem precedente. Avem două cazuri câștigate în instanță, cum că dacă tu ai o platformă, atunci ești obligat să moderezi. Altfel, tu răspunzi de toată instigarea la ură, discriminarea, uneori la instigare la nimicire în masă. Majoritatea conturilor sunt false, nu le poți monitoriza, dar tu poți avea un moderator care va urmări, citi, bloca persoane care incită la ură sau care va șterge comentariile. Dacă nu ai posibilitatea de a avea un moderator, atunci oprește posibilitatea de a comenta la postare, link, articol. Problema numărul doi este faptul că se folosesc termeni învechiți, care nu sunt corecți. De exemplu, termenul minoritate sexuală este unul greșit. Orientarea sexuală nu este despre minoritate. Sunt lucruri diferite. Și problema numărul trei: lipsa de informare. Atunci când un om scrie despre ceva, trebuie să cunoască subiectul. În mass-media, de regulă, trebuie să fie un om care scrie despre politică, altul despre economie, iar altcineva despre minorități. Și să cunoască subiectul. Pentru că se face confuzie între identitatea de gen, sexualitate etc. Vasile Micleușanu: În general, media este un catalizator al formării opiniei publice. Observ că presa utilizează, de multe ori, metoda de clickbait pentru a avea cât mai multă audiență. Media este dependentă de audiență. Ar părea că este un cerc vicios și nu există o soluție, dar există. Cel mai tare când este abordat subiectul minorităților mă deranjează faptul că se promovează multe stereotipuri, prejudecăți, etichete. Astfel, se alimentează frică, ura – emoții ușor de trezit și utilizat în campaniile de clickbait. Respectiv, persoanele care se află într-un grup minoritar ajung să internalizeze toate stereotipurile. Nu există în media ca membrii acestor comunități să își povestească poveștile. Apropo, parada LGBT+ din acest an a fost una dintre cele mai mari din istoria țării. Cum a fost tratat acest subiect în presă?Angelica Frolov: Noi am monitorizat această perioadă, tot ceea ce ține de festivalul Moldova Pride. Presa a început să scrie cu mult mai devreme de evenimentul în sine, încă din momentul când domnul primar [Ion Ceban, n.r.] a început să facă declarații absolut aberante despre faptul că el va interzice [parada, n.r.], ceea ce el nu poate interzice. Făcea aceste declarații destul de des. Chiar am întrebat presa de ce îi oferă atât de multă atenție: zbine, el a făcut aceste declarații, voi ne-ați întrebat și noi am răspuns că „el nu are această împuternicire să interzică un marș”. El poate ieși și spune că interzice să iasă soarele. Poate veți face un articol, dar cam aici vă veți opri. Nu veți face zilnic articole despre asta. De ce cu Pride-ul prelungiți? Ulterior, nici nu mai cereau opinia noastră. Nu înțelegeam de ce i se acordă atâta atenție. Organizațiile internaționale s-au expus și ele. Oricum, presa insista să scrie despre asta. Presa afiliată socialiștilor a tratat subiectul negativ, presa liberă a tratat relativ neutru acest subiect. Cu excepția comentariilor, care nu au fost monitorizate.Trebuie să existe organizații competente să monitorizeze mai din strâns, să aibă anumite pârghii ca atunci când presa o ia prin păpușoaie să coordoneze aceste procese? Cum ar fi corect? Yan Feldman: Doar cu bâta nu ajungem departe. Noi trebuie să avem educarea populației, educarea jurnaliștilor și sancțiuni.Cine să sancționeze?Angelica Frolov: Trebuie creat un mecanism care să se ocupe de sancționar a presei scrise, a presei online. O instituție care să monitorizeze.Yan Feldman: Proiectul 301 a fost votat și acolo Ministerul Afacerilor Interne este responsabil pentru discriminare, instigarea la ură. Dar trebuie să existe o entitate care să analizeze.Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova vine să precizeze că „jurnalistul tratează echitabil toate persoanele cu care intră în contact în exerciţiul meseriei sale și nu face discriminări pe criterii de gen, vârstă, etnie, religie, stare socială sau orientare sexuală”. Pe de altă parte, Legea cu privire la libertatea de exprimare reglementează discursul care incită la ură și spune că garanţiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violenţă. Este cadrul nostru de autoreglementare, dar și cadrul legal suficient, la etapa asta, așa ca să descurajeze discriminarea minorităților în presă? Yan Feldman: Discursul de ură există peste tot. Nu este un fenomen prezent exclusiv în Republica Moldova. Problema există peste tot. Ideea mea nu este să fim indulgenți. Noi toți dansăm în întuneric, noi știm că discursul de ură trebuie combătut. Probleme sunt, dar modele nu-s. Și noi cumva elaborăm propriul modelul, care poate fi chiar mai bun ca al altora. Conștientizarea problemei, training, autotraining, căutăm pe Google, încercăm să aflăm mai multe.Care este relația ONG-urilor ce susțin și oferă suport minorităților cu presa?Angelica Frolov: Dacă vorbim de organizația noastră, suntem căutați. Nu avem o problemă cu presa. Dar există o altă problemă: presa nu poate fi scoasă la instruiri, pentru că jurnaliștii nu au niciodată timp. Cu instruirile este problematic. Redactorii ar trebui să aibă grijă de asta. Asta e unica ce ar putea face. Ei să meargă măcar o dată pe lună la instruire ca să nu facă gafe. În rest, cu jurnaliștii probleme nu sunt. Mai greu cu redactorii. Jurnalistul vine și realizează un material frumos, creezi o relație cu acesta, dar când te uiți ce a făcut redactorul ulterior cu materialul… îți pui mâinile în cap. Redactorul face ceea ce îi va aduce vizualizări, scandaluri. Iată asta este problema. Credeți că reprezentanții minorităților ar trebui să creeze campanii de comunicare, să vorbească mai mult, să se facă auziți? Există lipsa de comunicare din partea acestor organizații?Vasile Micleușanu: De fapt, problema este mai complexă. Pe de o parte, sunt comunicatorii care trebuie să comunice corect. De cele mai multe ori, mesajele sunt însă formulate într-o formă complicată. Publicul țintă se vrea a fi toată societatea, dar asta nu este posibil. Nu poți capta atenția tuturor. Mesajul prin care vrei să prinzi atenția unui om nu trebuie să fie foarte complicat. Când lucram în comunicare, de fiecare dată mă ciocneam cu ideea că trebuie să impresionez în 7 secunde. Evident că nu am să vin cu titluri foarte complicate. Pe de altă parte, comportamentul nostru digital contează. Nu mai avem timp să analizăm unele situații. Ne place totul foarte repede, fără multă încordare a creierului. Angelica Frolov: Comunic cu multe ONG-uri și știu problema. ONG-urile consideră că nu au nevoie de comunicatori. Dar fără unul nu ajungi departe. Dar un comunicator bun are nevoie de un salariu bun. La noi, ONG-urile consideră că nu au nevoie de unul. Astfel că, comunicare fac cei care nu pricep în comunicare. De campanii se ocupă oameni care nu au idee cum să facă asta. Și așa, de multe ori, mesajele lor sunt slabe. Nu doar că nu aduc informația, ci mai și dăunează prin activități, mesaje. Stau treburile foarte prost la nivel de comunicare în ONG-urile noastre. Asta trebuie schimbat. Apropo, vă îndemn să aplicați la Comunicare. Pe viitor, va fi una dintre cele mai întrebate specialități.Aș vrea să încheiem cu niște sfaturi practice pentru cititori și ascultători. Atunci când cineva se pomenește discriminat într-un material de presă sau poate nu este vizat, dar dă peste un astfel de material problematic, în care cineva este discriminat pe diferite criterii, ce pași ar trebui să întreprindă? Unde să se adreseze? Yan Feldman: Am două tipuri de sfaturi. Unul pentru cel care scrie și al doilea pentru cel care citește. Pentru primul: cel mai eficient mod atunci când scrii despre ceva real și negativ este să te pui în locul persoanei despre care scrii. Dacă tu ai vrea ca despre tine să scrie așa ceva, atunci ai trecut testul. Pentru al doilea: Dacă simțiți că drepturile voastre au fost lezate, trebuie să vă adresați la Consiliul pentru Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, Consiliul Audiovizualului, Consiliul de Presă. Sau pur și simplu să dați o replică. Angelica Frolov: Dacă reprezinți un ONG și ai văzut un articol scris greșit, încearcă să iei legătura cu redactorul sau administrația, așa ca să rezolvi problema pe cale pașnică. Poate fi o scăpare, una neintenționată. Dacă vezi că s-a produs intenționat, atunci mergi mai departe, în instanța de judecată. Cel mai important este să nu lași așa, pentru că schimbările se fac doar atunci când acționezi.Vasile Micleușanu: Ar trebui să fim atenți la comportamentul nostru digital, pentru că de multe ori și noi, inconștient, putem contribui la un mesaj greșit. Mediile au și extensii pe TikTok, Instagram, unde există o anarhie, unde se face tot ce vrei. Să fim atenți la comportamentul nostru digital deci. Înainte de a distribui, să ne asigurăm că mesajul este clar, nu este ambiguu. Când vrem să ne informăm, trebuie să punem semnul întrebării, să vedem care este scopul. În spatele oricărui mesaj există un scop. Să vedem care este scopul. Vă mulțumesc pentru aceste informații utile. Ghidul de bune practici jurnalistice, editat de Consiliul de Presă, conține mai multe recomandări pentru jurnaliști, la tematica discutată astăzi. Astfel că jurnalistul are obligaţia morală să-și respecte semenii, indiferent de sex, nivel de educaţie, vârstă, apartenenţă etnică, religioasă, orientare sexuală sau politică și să nu promoveze stereotipuri și prejudecăţi în raport cu ei. Jurnalistul trebuie să fie echilibrat și să înlăture din textele sale termenii discriminării negative sau pozitive. Nu trebuiesc utilizate expresii frazeologice, proverbe sau zicale discriminatorii din punct de vedere etnic, care duc la perpetuarea stereotipurilor și prejudecăţilor. Jurnalistul trebuie să corecteze gramatical citatele dacă ele pun într-o lumină nefavorabilă sursele. De asemenea, el va întreba persoanele despre care scrie cum doresc să fie identificate și va folosi această denumire în articol. Jurnalistul va menţiona apartenenţa etnică, religioasă, nivelul de educaţie, vârsta, orientarea sexuală sau politică a unei persoane doar când acest lucru este relevant din punct de vedere editorial. Jurnalistul va evita senzaţionalismul bazat pe stereotipuri și prejudecăţi.Chiar dacă pe umerii jurnaliștilor cade cea mai mare responsabilitate, și tu, drag ascultător, nu trebuie să uiți că rămâi responsabil pentru informația pe care alegi să o consumi, ceea ce distribui mai departe, felul în care vorbești și acționezi. Filtrează cuMINTEa trează nu doar știrile din presă, ci și modul în care te exprimi. Și ascultă-ne pe Mediacritica.md, Soundcloud, Google Podcasts, Apple Podcasts și, mai nou, pe Youtube. Ne reauzim curând! Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Subiectul minorităților în presa din Moldova first appeared on Mediacritica.
7/29/22 • 19:09
L-ai văzut pe Vladimir Putin anunțând pacea pe Twitter sau pe Mark Zuckerberg afirmând că deține „controlul total asupra miliardelor de date furate”? Sau poate ai asistat la scuzele americanului Jon Snow, care apare la finalul serialului Game of Thrones? Dacă ai răspuns măcar o singură dată cu „da”, atunci ai fost martor al unui produs deepfake. Bună, sunt Ana Sârbu, și astăzi, la Podcast cuMINTE, vorbim despre tehnologia secolului 21 care a răsturnat percepția întregii lumii despre modul în care poate fi manipulat un conținut media și anume fenomenul deepfake.Pentru a crea un deepfake este utilizată tehnologia „deep learning” – o formă a Inteligenței Artificiale (AI), ai cărei algoritmi sunt folosiți pentru a schimba fețele oamenilor din conținuturile digitale și a crea, astfel, un fals cu aspect realist. Dacă o persoană vrea să pună anumite cuvinte în gura unui politician sau chiar să joace în rolul principal al serialului „Stăpânul Inelelor”, acest lucru a devenit posibil anume prin crearea unui deepfake.Experții în domeniu consideră că deepfake-ul este mult mai periculos și cu un impact mult mai puternic decât știrile false cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. Asta pentru că fenomenul cuprinde toate elementele unui produs media integrat: text + fotografie + video + audio. Combinația dintre inteligența artificială (deep learning) și fals (fake) are la bază un concept numit Generative Adversarial Network (rețea generativă adversarială), ce poate fi folosit pentru a reproduce imagini video și sunet superficial, care par a fi reale pentru ochiul uman.Deepfake-urile s-au născut în 2017, când un utilizator al platformei Reddit a postat clipuri pentru adulți falsificate. În acele secvențe, fețele unor celebrități precum Gal Gadot, Taylor Swift, Scarlett Johansson și alții au fost înlocuite cu cele ale unor actori din filme pentru adulți.În prezent, cercetătoarea în digital media Viorica Budu susține că videoclipurile false generate de Inteligența Artificială devin din ce în ce mai frecvente și mai convingătoare. „Atât în mass-media, cât și la nivel academic internațional, a apărut îngrijorarea că o dată cu era deepfake-ului ne îndreptăm către o infoapocalipsă, în care nu putem distinge ceea ce este real de ceea ce nu este. Într-un studiu cu numele «Deepfake și dezinformare, explorarea impactului video-ului politic sintetic asupra înșelăciunii, încrederii în știri», Cristian Vacari și Andrew Chadwick, în 2020, analizaseră evaluările oamenilor despre deepfake pe un eșantion reprezentativ al Regatului Unit. Aceștia constată că oamenii sunt mai predispuși să se simtă nesiguri, decât să fie induși în eroare de către deepfake. Aceștia mai concluzionează că deepfake-urile pot contribui la determinarea cinismului generalizat, intensificând și mai mult provocările recente la adresa cultivării civice online în societățile democratice”. Programele de AI, în momentul creării unui videoclip de tip deepfake, sunt setate să studieze clipurile video pentru a înțelege cum arată persoana dintr-o varietate de unghiuri și condiții de mediu, apoi să cartografieze persoana respectivă, adică să o copieze/replice pe corpul din videoclipul țintă, găsind caracteristici comune. „Inteligența artificială sau AI permite acum crearea în masă a ceea ce a devenit cunoscut sub denumirea de deepfake – videoclipuri sintetice care seamănă foarte mult cu cele reale. Acestea tind să înfățișeze oameni spunând și făcând lucruri pe care de fapt nu le-au spus sau nu le-au făcut vreodată. Probabil, cele mai recent exemplu relevant ar fi deepfake-urile președinților Zelenski și Putin, circulate pe Internet nu târziu după începutul războiului din Ucraina. În unul dintre videoclipurile deepfake, distribuit pe Twitter, care pare să-l arate pe președintele rus Vladimir Putin declarând pacea, a reapărut pe Internet. Nu mult după, Vladimir Zelenski apare în spatele unui podium spunându-le ucrainenilor să pună armele jos. Evident – într-un video deepfake. Capul lui pare prea mare și pixelat, iar vocea lui sună mai profund decât este în realitate. Pasul neconvingător în care era înfățișat Zelenski a fost ridiculizat de mulți, iar video-ul cu Putin a fost considerat satiră”. Dar este oare vorba doar despre videoclipuri? Nu. Tehnologia deepfake poate să genereze fotografii convingătoare, dar complet fictive. „O jurnalistă inexistentă Bloomberg, Maisy Kinsley, care avea un profil pe LinkedIn și Twitter, a fost probabil un deepfake. Un alt fals LinkedIn, Katie Jones, a susținut că lucrează la Centrul de Studii Strategice și Internaționale, dar se crede că este un fals deepfake creat pentru o operațiune de spionaj străină. Audio poate fi, de asemenea, falsificat pentru a crea fake-uri de voce sau clone de voce ale unor persoane publice”.Un alt exemplu e din martie anul trecut, când șeful unei filiale din Marea Britanie a unei firme germane de energie a transferat aproape 200.000 de lire sterline într-un cont bancar din Ungaria, după ce a fost sunat de un fraudator care a imitat vocea directorului german. Asiguratorii companiei cred că vocea a fost un deepfake, deși dovezile sigure nu există până în prezent. „În contextul moldovenesc, echipa ProFact Moldova a depistat câteva tentative ale instituției media Sputnik Moldova de atribuire a unor identități false unor poze manipulate prin combinarea de multiple fotografii, prezentându-le drept editorialiști”, reamintește Viorica Budu.În prezent, aplicații software precum FakeApp sau FaceSwap, Snapchat sau Facebook Messenger, utilizează această tehnologie în care fața reală a persoanei este suprapusă cu fața unei alte persoane sau animații. Chiar dacă majoritatea video-urilor false pot fi relativ ușor depistate, potrivit experților, această tehnologie avansează zilnic. Foarte curând ne va fi complicat să discernem dacă un anumit video este sau nu în realitate fals. Pe de altă parte, chiar dacă deepfake-urile pot părea inofensive, în realitate acestea pot avea efecte negative de lungă durată. Ele pot să distorsioneze discursul democratic, pot să manipuleze alegerile, să erodeze încrederea în instituții, pot pune în pericol siguranța publică și securitatea națională, aduc daune reputației persoanelor etc. Potrivit juristului Ilie Chirtoacă de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), riscul principal al tehnologiilor deepfake este că, la un moment dat, prin conținutul audio sau video fals poate fi reflectat un fapt sau un eveniment în care o persoană spune și face orice. „Implicațiile drepturilor omului în acest caz sunt majore, în special asupra drepturilor civile și politice. Să ne imaginăm că, în timpul desfășurării unui scrutin electoral, din declarațiile unui politician care are șanse de a învinge conform ultimelor sondaje este creat conținut fals prin care această persoană instigă la ură, manipulează. Astfel, în final, pot fi manipulate rezultatele alegerilor. Fiindcă din cauza acestor declarații, ratingul acestei persoane va scădea. Faptul că ulterior va fi depistat că întreg video-ul este un fals – acest lucru este de natură secundară”, ne explică juristul. Ilie Chirtoacă spune că o altă posibilitate prin care poate fi afectată democrația ține de instigarea la ură: „Și tehnologiile deepfake pot fi utilizate pentru a exacerba realitățile, pentru a crește vrajba interetnică prin anumite declarații ale unor formatori de opinie, care nu s-au întâmplat în realitate. Aceste tehnologii pot afecta demnitatea umană, dreptul persoanei la reputație, deoarece prin conținut deepfake poate fi replicat un video sau audio prin care o persoană este pusă într-un film de adulți, cum s-a întâmplat deja, dar faptul că este fals este de a doua natură. Dar implicațiile pe care acest video le poate avea asupra rudelor persoanei, asupra părinților sunt majore”.Juristul susține că este vorba de un furt de identitate, „care implică sancțiuni penale și care la momentul dat, în formula în care tehnologia deepfake nu a ajuns să fie reglementată nici în Republica Moldova, nici în regiune… Trebuie să fim atenți la capitolul reglementare, pentru că o reglementare simplistă poate în sine limita libertatea de exprimare și poate avea efecte negative. Putem vedea acest lucru în Rusia, unde pentru orice conținut considerat fals de către autorități o persoană poate primi sancțiune și până la 15 ani de închisoare”.Cum sunt create deepfake-urile? Cercetătorii, dar mai ales studiourile care creează efecte speciale, au depășit demult limitele a ceea ce este posibil cu manipularea video și a imaginilor. Viorica Budu: „Este foarte greu să facem un deepfake bun pe un computer standard. De cele mai multe ori, acestea sunt create pe desktopuri de ultimă generație, cu plăci grafice puternice sau mai bine cu putere de calcul în Cloud. Acest lucru reduce timpul de procesare de la săptămâni, la zile, chiar la ore. Este nevoie și de expertiză, nu în ultimul rând pentru a retușa videoclipurile finale, pentru a reduce așa-numita pâlpâire și alte defecte vizuale. Acestea fiind spuse, o mulțime de instrumente sunt acum disponibile pentru a ajuta oamenii să facă deep fake-uri, mai multe companii le dezvoltă pentru consumatorul de rând cu sistem de operare în Cloud. Un exemplu aici ar fi aplicația gratuită pe telefonul mobil numită Zao, care le permite utilizatorilor să-și adauge fețele la o listă de personaje de televiziune și filme pe care sistemul s-a antrenat. Un alt exemplu este platforma care permite utilizatorilor să își producă propriile video după principiile deepfake. Această companie își numește produsul tehnologie deepfake responsabilă, menționând că fiecare defect generat pe instrumentul lor are un filigran clar vizibil, care indică faptul că videoclipul este un deepfake. De asemenea, sunt plasate urme clare de manipulare în datele video astfel încât să fie ușor de identificat ca fals. Ei zic că tehnologia deepfake că ar trebui să fie etichetată în mod clar”.În timp ce videoclipurile deepfake de proastă calitate pot fi ușor depistate, identificarea unora poate fi o provocare totuși. S-ar descurca un om simplu oare? Să știți că există indicii ce vă pot ajuta să identificați falsurile profunde pe cont propriu și cu ajutorul AI. Mișcarea nenaturală a ochilor. Mișcările ochilor care nu par naturale – sau lipsa mișcării ochilor, cum ar fi absența clipirii – sunt semnale că ar putea fi vorba de un deepfake. Este o provocare să reproduci actul de a clipi într-un mod care să pară natural. De asemenea, este dificil să reproduci mișcările oculare ale unei persoane reale și asta pentru că ochii cuiva urmăresc de obicei persoana cu care se discută. Expresii faciale nenaturale. Când ceva arată dubios la o față ar putea semnala transformarea feței. Acest lucru se întâmplă atunci când o imagine a fost suprapusă peste alta.Poziționare incomodă a caracteristicilor faciale. Dacă fața cuiva este îndreptată într-o direcție, iar ochii – în alta, ar trebui să-ți pui întrebări. Mișcări nenaturale ale corpului. Dacă cineva pare distorsionat atunci când se întoarce în lateral sau își mișcă capul sau dacă mișcările sale sunt sacadate și dezarticulate de la un cadru la altul, ar trebui să bănuiești că videoclipul este fals.Colorare nenaturală. Tonul anormal al pielii, decolorarea, iluminarea ciudată și umbrele deplasate sunt toate semne că ceea ce vezi este probabil fals.Păr care nu arată real. Nu vei vedea într-un deepfake păr creț sau vâlvoi. De ce? Imaginile false nu pot genera aceste caracteristici individuale.Dinți care nu arată tocmai real. Este posibil ca algoritmii să nu poată genera dinți individuali, așa că absența contururilor dinților individuali ar putea fi un indiciu.Încețoșare sau nealiniere. Dacă marginile imaginilor sunt neclare sau imaginile sunt nealiniate – de exemplu, acolo unde fața și gâtul se întâlnesc cu corpul – vei ști că ceva nu este în regulă.Viorica Budu: „Firmele de tehnologie lucrează acum la sisteme de detectare care urmăresc să semnalizeze falsurile ori de câte ori acestea apar. Dar multe sisteme de detectare existente au o slăbiciune serioasă, funcționează cel mai bine pentru celebrități, deoarece se pot antrena ore întregi pe filmări disponibile gratuit. The Guardian listează câteva elemente care ar ajuta la depistarea acestor tipuri de deepfake și anume faptul că cercetătorii americani descoperiseră că fețele deepfake nu clipesc în mod normal. Dar îndată ce cercetarea a fost publicată, producătorii de deepfake-uri au remediat problema și au redus clipirea. Cam așa este natura jocului – de îndată ce o slăbiciune este dezvăluită, aceasta este remediată. La fel, deepfake-urile de proastă calitate sunt mai ușor de observat, sincronizarea buzelor poate fi proastă sau pielea poate fi neregulată, poate exista acea fâlfâire a fețelor transpuse, detalii fine cum ar fi părul, mai ales acolo unde și șuvițele sunt vizibile, bijuteriile și dinții prost redați pot fi de asemenea un element de detectare a deepfake-urilor. La fel cum și efectele ciudate de lumină, cum ar fi iluminarea inconsecventă și reflecțiile asupra irisului. Însă, cum în alte părți ale lumii, unde știința nu este atât de dezvoltată, jurnaliștii și grupurile pentru drepturile omului accesează aceste instrumente pentru a detecta sau a dezminți deepfake-uri”. Giganții rețelelor sociale, cum sunt Facebook și Instagram, au creat un departament special pentru detectarea și informarea internauților despre falsurile distribuite pe social media. Deepfake Detection Challenge a fost conceput de compania Meta, care deține cele două platforme, pentru a măsura progresul în tehnologia de detecție deepfake. În special, acest lucru a fost vizibil la începutul războiului din Ucraina, când postările vedetelor sau persoanelor publice de la Moscova conțineau informații false sau eronate despre ceea ce se întâmplă în țara vecină. Meta blura postarea și anunța internauții despre faptul că această informație este falsă și a fost verifică de echipa lor. Meta colaborează cu mai multe organizații care luptă cu falsurile. Chiar dacă fenomenul de deepfake pare să aibă doar efecte negative, cercetătoarea Viorica Budu afirmă că există și o parte bună. „Deepfake-urile sunt adeseori utilizate în industriile creative, multe sunt distractive, iar unele chiar sunt de ajutor. Spre exemplu, clonarea vocii deepfake poate restabili vocile oamenilor atunci când le pierd din cauza unor boli, videoclipurile deepfake pot anima galerii și muzee. Spre exemplu, în Florida, muzeul Dali are un deepfake al pictorului suprarealist, care își prezintă arta și își face selfie-uri cu vizitatorii”. Și ca să încheiem pe o notă pozitivă, nu am decât să-mi exprim optimismul că tu, drag ascultător al acestui podcast, nu ai cum să cazi în plasa deepfake-urilor și asta inclusiv pentru că ne asculți lună de lună. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Toate bune!Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Ce este deepfake? first appeared on Mediacritica.
6/24/22 • 16:24
Din momentul invadării Ucrainei de către Federația Rusă, pe lângă confruntările de pe câmpul de luptă a pornit un adevărat război informațional. Este primul război din regiune care se duce la TV și pe rețelele sociale, iar imaginile trucate, declarațiile false, cifrele manipulative și propaganda masivă au ajuns parte din arsenal. Deși a devenit o rutină ca evenimentele majore să genereze știri, fotografii și videoclipuri fabricate, războiul din Ucraina a venit cu noutățile sale. Se pare că manipularea a fost reinventată. La fel și metodele de luptă împotriva ei.Prietene, sunt Ana Sârbu, iar astăzi, la Podcast cuMINTE, câțiva jurnaliști și experți media din Ucraina ne spun cum arată dezinformarea și manipularea pe timp de război, cum îi fac față și dacă adevărul, în opinia lor, are sorți de izbândă. Jurnalistul Ruslan Deynychenko este directorul executiv al proiectului STOPFAKE.org din Ucraina, care din anul 2014 luptă cu propaganda și dezinformarea. De la începutul războiului, aceste fenomene, cu rădăcini la Kremlin, s-au intensificat și au luat forme mai complexe, spune el. „De la începutul războiului s-a intensificat fenomenul știrilor false. Propaganda a acoperit întreg spațiul media și online rus, dar și cel ucrainean. Propaganda încearcă să pătrundă acolo unde există fisuri, pentru ca, exact ca în acești opt ani, să influențeze ucrainenii. De la începutul războiului, noi nu am văzut o propagandă evidentă prorusă, a lumii ruse („русский мир”), îndreptată spre ucraineni. Chiar și vorbitorii de limbă rusă din Harkov, Odesa, Nikolaev – majoritatea vorbesc rusa – chiar și pentru ei lumea rusă („русский мир”) a devenit mai puțin atractivă din moment ce rachetele le bombardau casele. Din moment ce au avut loc toate aceste tragedii, violuri, explozii în orașele lor, milioane de ucraineni și-au lăsat casele – eu cred că pentru mulți ani, chiar zeci de ani – iar lumea rusă („русский мир”) a încetat să mai fie atractivă pentru ei”.Totodată, s-au schimbat metodele de dezinformare, manipulare și propagandă a așa-numitelor ferme de trolli de la Kremlin, mai spune jurnalistul. „Propaganda rusă s-a schimbat. Se maschează în spatele unei propagande patriotice, proucrainene. Profilurile pseudoucrainene încearcă să creeze conflicte interne, să incite la ură, să creeze conflicte între partide. De exemplu, partidul lui Poroșenko împotriva partidului lui Zelenski, adică conflicte între guvernare și opoziție. Se încearcă crearea unui conflict între organizațiile militare și guvernare. Anumite conflicte interne se doresc a fi create. Conflicte lingvistice, religioase se încearcă a fi inventate sau reanimate pentru ca ucrainenii să nu mai fie uniți ca națiune, ca ei să lupte între ei, dar nu împotriva dușmanului comun. Se încearcă crearea artificială a unui dușman intern în Ucraina, ca să canalizeze această ură pentru dușmanul din exterior. Toate acestea se petrec sub motto-ul: Dușmanul nu este la Kremlin, dar în Ucraina. Adică președintele nu a acționat corespunzător pentru a preveni războiul, pentru a pregăti armata pentru război. Pe de altă parte, opoziția nu susține îndeajuns guvernarea. Și trebuie să o urmărim, să suspendăm anumite canale de televiziune care aparțin opoziției. O astfel de propagandă este mai complicat de combătut pentru că se maschează în spatele unor profiluri ucrainene pe rețelele sociale. Nu este liniară, deci lupta este dificilă, este extrem de complicat să-i convingi pe oamenii care sunt influențați de această propagandă. O astfel de propagandă este mult mai periculoasă decât cea prorusă”.Un alt jurnalist de la Kiev, Serhiy Zakharchenko, de câteva luni încearcă să ajute consumatorii media din Ucraina să facă față propagandei informaționale. Tânărul spune că, din momentul avansării războiului pe teritoriul ucrainean, jurnaliștii luptă în regim non-stop cu dezinformarea. „Cel mai complicat pentru jurnaliști și reprezentanți media este nu doar pericolul iminent de a muri în timp ce relatează de pe câmpul de luptă, ci să și facă față valului de informații apărute pe online. De multe ori, acestea sunt false și fac parte din propaganda Kremlinului. Anume asta mi se pare una dintre cele mai mari provocări. În ceea ce privește modalitățile de dezinformare nimic nu s-a schimbat. În contextul în care războiul din Ucraina durează de opt ani, suntem bine familiarizați cu propaganda rusă. În continuare Moscova relatează pe canalele sale media informația că noi am pornit războiul, nu ei; că nu armata rusă bombardează orașul Mariupol, dar cea ucraineană. Noi trăim într-un regim continuu de luptă cu dezinformarea, luptă cu presa de propagandă, care este într-un număr mare”.Directorul executiv al proiectului STOPFAKE.org îl completează. „Desigur, este complicat să lupți împotriva unei astfel de propagande, dar este posibil. Este necesară educație mediatică. Mai exact, este necesar să le explici oamenilor cum să se comporte sau să procedeze în astfel de situații, când țara ta este în război, cum să reacționezi, de unde să te informezi, ce să faci și ce să nu faci. Este complicat, dar noi asta facem, toți fac asta și lupta noastră înregistrează în parte succese. De exemplu, noi lucrăm cu Facebook, suntem partenerii companiei, îi ajutăm să curețe mediul online de dezinformare, știri false și propagandă. Facebook, cu ajutorul fact-checkerilor noștri, marchează articolele false care apar și sunt distribuite de către internauți pe rețeaua lor socială. Astfel, dacă cineva a scris un fals sau cineva l-a distribuit, Facebook anunță despre faptul că această informație a fost verificată și este falsă, utilizatorii fiind notificați. Este o metodă corectă și eficientă, pentru că nu se elimină materialele false, ci sunt informați internauții despre faptul că aceste articole sunt false. Facebook îi informează targetat. Dacă ar șterge pur și simplu acest articol, persoana care a citit falsul s-ar putea să nu afle că a fost vorba de un fals. Este deci o metodă mai eficientă. Mi-aș dori ca și alte rețele sociale să aleagă această abordare și să nu permită propagandiștilor să distribuie informații false. Să nu aibă nicio șansă”. Jurnalista Nataliia Shymkiv spune că lupta cu propaganda ține și de fiecare cetățean. „Cea mai bună metodă de luptă cu dezinformarea este adevărul pe care îl transmitem nu doar prin intermediul presei, dar și pe canalele personale. Distribuim fotografii, le arătăm prietenilor ce se întâmplă, rudelor care nu se află în țară. Refugiații din Ucraina au început să protesteze în diferite țări, oamenii din întreaga lume s-au trezit și văd ce se întâmplă în Ucraina. Lumea s-a trezit în special după ce pe social media au apărut fotografiile oamenilor pașnici din Bucea, care au fost omorâți. Lumea a început să înțeleagă că ceea ce au făcut rușii cu ucrainenii este oripilant. Acum, este imposibil să nu vezi ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina”. Jurnalista de la Kiev remarcă despre faptul că, în această perioadă, nu doar presa are rol de informare, dar și cetățenii, care și-au creat propriile canale pe rețelele sociale pentru a transmite calvarul prin care trec. Astfel, adevărul din Ucraina ajunge la urechile tuturor. „Este important să citim atent articolele din presă înainte de a le distribui, să nu ne rușinăm să punem întrebări. Asta am făcut și eu când nu înțelegeam, când nu-mi era clar domeniul. Mă străduiesc să relatez oamenilor experiența mea prin intermediul rețelelor. Mulți, la fel, au început să-și creeze profiluri pe social media pentru a-și povesti experiențele. Am devenit oarecum un front de luptă informațional, care încearcă să combată dezinformarea. În general, mie mi se pare că noua metodă de luptă cu propaganda și dezinformarea este să arătăm lumii întregi adevărul”. Serhiy Zakharchenko îi dă dreptate: „Una din metodele de luptă cu propaganda rusă este să relatăm poveștile reale și înfiorătoare ale oamenilor simpli – oameni care sunt martorii oculari ai acestui război, cei care au trecut prin bombardamente, ocuparea de către soldații ruși a localității în care trăiesc, care au simțit pe propria piele ce înseamnă acest război. Mi se pare că anume această metodă de luptă cu propaganda rusă este cea mai eficientă. Declarațiile oamenilor care au văzut războiul cu ochii lor sunt mult mai puternice, mai convingătoare și au efect asupra dezinformării. Aceste istorii combat cele mai mari fake-uri. Aceste istorii ne ajută să înțelegem mai bine ce înseamnă războiul, să înțelegem mai bine prin ce trec oamenii care au făcut față exploziilor, care au fost ocupați de soldații ruși. Desigur, este complicat să-i numim soldați în contextul acțiunilor pe care le întreprind în Ucraina. Consider că una dintre cele mai prețioase metode de combatere a propagandei și dezinformării este anume această strategie – să povestim istorii reale ale oamenilor care au trecut sau continuă să treacă prin război. Era o strategie actuală, dar acum a devenit mai actuală și mai importantă în procesul de luptă cu propaganda”. Nataliia Shymkiv: „Să-i convingem pe ruși de acest fapt nu are sens, este un lucru pierdut. Ei știu foarte bine ce se întâmplă și mulți chiar susțin ceea ce se întâmplă sau spun: „Nu totul este sigur”. Să luptăm cu propaganda rusă este o cauză pierdută și fără sens. Propaganda a rămas mai mult în Rusia decât în Ucraina sau alte țări libere. Nu sunt știri false despre care nu am putea să nu ne dăm seama că sunt false. În special, când este vorba de Bucea, Irpin, de ceea ce se întâmplă la Harkov, Cernigov, Kiev sau în alte orașe din Ucraina, care au fost bombardate de armata rusă. Da, este foarte complicat cu informația din orașele și satele ocupate de ruși. Este vorba de Herson, Berdyansk, în special este complicat în Mariupol, pe care armata rusă l-a distrus și continuă să-l bombardeze. Acum, în Ucraina activează foarte mulți jurnaliști străini. Au început să lucreze din februarie, transmit informații din diferite zone ale Ucrainei, sunt ajutați de jurnaliștii ucraineni să ajungă în diverse zone afectate. Jurnaliștii străini prezintă informația complex și veridic. Nu fac acest lucru doar cei din Rusia, care spun că totul este un fake. Cred că deja nimeni nu mai acordă atenție la dezinformarea din Rusia, cu excepția cetățenilor ruși”. Pe vreme de război este foarte importantă și informarea corectă a soldaților, atenționează expertul Victor Timohin din Ucraina, care până în luna februarie a făcut parte din echipa „STOPFAKE”. De câteva luni, el se află însă pe front și luptă alături de militari. „În unitățile soldaților ucraineni – atât cei care se află pe front, cât și cei care sunt implicați în alte activități legate de război – se desfășoară zilnic sesiuni informative despre situația actuală din țară. Acestea sunt organizate de către șefii de departamente, pentru a menține starea emoțională și psihologică a soldaților. Se organizează briefinguri informative. Soldații se bazează pe informațiile oficiale oferite de Serviciul de Securitate, ministrul Apărării, generalul și nu doar. Toți acești oameni verifică informația și mai apoi o oferă soldaților. Desigur, pe social media, dar și pe alte canale de informare circulă zvonuri, dezinformări, dar dacă în unități toți își fac treaba bine și la timp, în special șefii de departamente, adjuncții acestora, aceste fake-uri sunt identificate și contracarate, astfel că soldații au acces la informație verificată și corectă.” Prietene, sunt sigură că urmărești și tu ce se întâmplă în Ucraina și în regiune, fie că privești buletine de știri, răsfoiești feeduri de pe Telegram sau deschizi site-uri de noutăți. Îndemnul nostru rămâne același: filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Toate bune.Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Propagandă și dezinformare pe timp de război first appeared on Mediacritica.
5/31/22 • 14:54
Într-o perioadă complicată din perspectiva securității informaționale, dar și pe fundalul ultimelor evenimente politice și economice, libertatea presei este amenințată la nivel mondial. În continuare, jurnaliști și jurnaliste din întreaga lume se confruntă cu presiuni politice din partea guvernelor, constrângeri economice, condiții dificile de muncă, amenințări, atacuri și multe alte provocări. Mai mult, în ultimii 25 de ani, potrivit UNESCO, peste 1.500 de angajați ai breslei au fost uciși în timp ce-și desfășurau activitatea sau pentru munca pe care o făceau. În 2022, acest număr continuă să crească. Dar tocmai pentru că trăim în continuare vremuri tulburi, presa liberă are o valoare colosală. De ce? Ne vor răspunde în acest podcast mai mulți experți și jurnaliști media. An de an, în luna mai, marcăm la nivel mondial Ziua Libertăţii Presei, un prilej să ne reamintim despre importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, așa cum este proclamată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.Ziua Mondială a Libertății Presei își are originile în Africa. Pe 3 mai 1991 a fost adoptată Declaraţia Windhoek privind pluralismul şi independenţa mijloacelor de informare în masă. Documentul a fost rezultatul întrunirii ziariștilor de pe continentul african în cadrul unui seminar organizat de UNESCO şi Organizația Națiunilor Unite (pe scurt, ONU) în capitala Namibiei. Acest text a fost primul dintr-o serie de astfel de declarații în întreaga lume, care afirmau angajamentul comunității internaționale față de libertatea presei. În 1993, această zi a fost proclamată oficial. De atunci, multe s-au schimbat în felul cum se face presă, dar cum ne informăm noi, publicul. Mai mult, amestecul de informație și dezinformare a atins noi limite. Totuși, rolul jurnaliștilor a rămas incontestabil indiferent de orice. Ne-o amintește și expertul media Ion Bunduchi: „Doar mass-media este cea care caută, verifică și livrează informație. Astăzi, informație livrează toți, absolut toți, și este normal așa să fie. Doar că există o asemenea meserie cum este jurnalistul. Jurnalistul nu doar livrează informația, ci o colectează și o verifică. Cuvântul-cheie este verifică și doar atunci o livrează. Anume în vremuri tulbure profesionalismul contează cel mai mult. Tocmai atunci când societatea așteaptă răspunsuri la unele întrebări, este bine să dăm răspunsurile sau cel puțin informația care este verificată la veridicitate. Anume în asemenea vremuri omul așteaptă informație. Este avid de informație. Și dacă nu o dă mass-media, o găsește în altă parte: la vecin, prieteni, rude, propagandiști, portavoce. Avem de pierdut toți. Mai ales în timpuri de restriște, mass-media trebuie să rămână în picioare, să facă același lucru pe care îl face întotdeauna. Să demonstreze că este utilă cetățeanului”.De-a lungul anilor, presa din Republica Moldova a trebuit să lupte pentru a-și câștiga libertatea, remarcă Nadine Gogu, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent: „În ultimele decenii am avut parte de perioade în care presa de la noi nu a putut fi considerată liberă, pe timpul guvernării comuniste, de exemplu. Apoi, statutul s-a schimbat, presa devenind parțial liberă. Și în ultimii zece ani, ne tot zbatem să creștem, să ajungem alături de statele în care presa este liberă. Nu ne reușește, deocamdată. Aș zice că traseul Republicii Moldova este în formă de zigzag, cu urcușuri și coborâșuri, în funcție de partidele ce au fost la guvernare”. Ion Bunduchi: „Nu cred că au dispărut aceste etape, pentru că și libertatea trebuie să ți-o aperi. Libertatea există atât timp cât poți să o aperi și să o menții. Dacă îți pare pară mălăiață, atunci cam de ce ai ține la libertate?! Pericolele pentru drepturile omului vin dinspre guverne. De ce vin? Pentru că de actul guvernării răspunde Guvernul. Au fost timpuri când monopolul asupra informației îl deținea puterea, guvernarea. Demult au trecut aceste timpuri. Libertatea mass-mediei a fost posibilă prin mecanism de autoreglementare pe care să-l respecte toți. Să nu așteptăm să ne facă cineva reguli, haideți să ni le facem singuri, urmând scopul pe care îl are profesia. Dacă mass-media își face de cap, cineva trebuie să o pună la punct. Cine o pune la punct? Cel care este responsabil de actul guvernării. Dar să nu uităm: dacă așteptăm legile, ele pot fi foarte drastice. Noi am avut perioade când defăimarea era pedepsită penal. Slavă domnului, s-au mai schimbat timpurile. Ne-am amintit ce angajamente avem ca țară, fiind membră a Consiliului Europei. Sunt niște standarde, statul are niște îndatoriri pentru a asigura libertatea. A simțit toată lumea că libertatea mass-mediei sau mass-media liberă aduce mai multe beneficii, că între libertate și bunăstare există o legătură directă. Mass-media liberă poate lucra bine sau prost, mass-media controlată nu poate lucra decât prost. Să alegem și vom demonstra că suntem înțelepți”. Jurnaliștii mărturisesc că încă luptă ca să poată munci liber, fără constrângeri și amenințări. Potrivit Alinei Radu, directoarea Ziarului de Gardă, accesul îngreunat la datele publice este una dintre provocări: „După atâția ani de disconfort și lupte, vrem imediat să avem tot accesul de care avem nevoie. Deocamdată, accesul este dificil. Pe de o parte, jurnaliștii de investigație încă mai plătesc taxe pentru a avea acces la bazele de date controlate de stat. Noi plătim statului. Pe de altă parte, este încă dificil procesul de obținere a informației, fie prin telefon, nu sunt toate informațiile publicate pe web, iar autoritățile ne cer scrisori. Scrisorile încă sunt examinate, în unele cazuri, destul de mult. Uneori, săptămâni în șir. Toate aceste lucruri considerăm că nu ar mai trebui să aibă loc începând cu luna septembrie 2021, dar ele se mai întâmplă”. Și pandemia, și războiul și-au spus cuvântul în felul în care activează mass-media în țara noastră, susține Nadine Gogu: „După doi ani de pandemie, care și-au lăsat amprente pe bugetele redacțiilor, ne-am trezit cu un război în țara vecină, care a redus și mai mult veniturile din reclamă. Plus, redacțiile au trebuit să facă față unui aflux de informație. Mai ales în primele săptămâni de război, să țină în vizor evenimentele. Și să nu țină doar în vizor cu privire la ce se întâmpla, dar și să explice în emisiuni, ediții speciale atunci când era necesar ca oamenii să înțeleagă ce se întâmplă. Respectiv, colegii de la unele media au lucrat non-stop ajungând uneori la epuizare fizică și psihologică. Iar pentru acei colegi care au decis să meargă să reflecte războiul de la fața locului, a însemnat și instruire suplimentară pentru a ști cum să se protejeze și cum să abordeze subiectele sensibile fără ca să instige la ură”. Ion Bunduchi îi dă dreptate: „Ne-am trezit că nu avem jurnaliști de război și urma să-i pregătim tare repede. Jurnaliștii să se orienteze și să livreze informații, să ne poată orienta în tumultul acestor evenimente. Aceasta ar fi o provocare inedită, pe care nu am mai avut-o, cu excepția anului 1992 [nr. războiul din regiunea transnistreană]. O altă provocare ar fi sustenabilitatea redacțiilor. Într-o situație în care este război, criză economică, criză energetică, inflație galopantă în toată lumea și la noi, cum să supraviețuiască economic redacțiile? Ce fel de publicitate pe timp de holeră? De unde să aibă acești bani pentru a putea organiza funcționarea de rând cu provocările care țin de pregătirea profesională, de noi abilități, vine și această provocare de unde să găsim bani. Acestea sunt două mari provocări la care mass-media trebuie să facă față”. Cel mai proaspăt Indice mondial al libertății presei, lansat de organizația Reporteri fără Frontiere tot pe 3 mai, evidențiază pe de altă parte și efectele dezastruoase ale haosului informațional, generat de un mediu online globalizat și nereglementat, care încurajează răspândirea știrilor false și a propagandei. În viziunea Alinei Radu, una dintre cele mai mari provocări ale anului 2022 rămâne a fi combaterea dezinformării și manipulării: „Modul în care se dezvoltă piața, platformele de informare fac tot mai facil procesul lor de acaparare a oamenilor în informații false. Fac tot mai dificil efortul celor bine intenționați să ajute oamenii să înțeleagă unde este informație falsă și poate să mai și blocheze sau să oprească acest proces. O altă provocare sau problemă ar fi faptul că piața mediatică este destul de distorsionată și rămâne distorsionată la moment. Mă refer la faptul că o mulțime de televiziuni și instituții de presă sunt încă controlate politic, sunt plătite dubios. Acest lucru înseamnă că aceste televiziuni ajung în casele oamenilor cu un mesaj plătit politic. Oamenii îl cred pe bune, uneori. Pe această piață este dificil să te menții dacă ești presă independentă”.Între timp, sondajele din ultimii 20 de ani arată că încrederea cetățenilor Republicii Moldova în presa pe care o consumă a scăzut simțitor, iar o bună parte din oameni se arată siguri că mass-media din țara noastră nu este liberă. Nadine Gogu: „Nu aș căuta vinovați. După mine, tuturor le revine o parte din vină: și guvernanților care au încercat să subordoneze presa publică fără ca să asigure condiții de dezvoltare pentru presa independentă; un rol îi revine și mass-mediei, pentru că au fost și manageri care nu s-au opus și au acceptat să facă jocul guvernării și al politicienilor de-a lungul timpului, dar și a audienței care a continuat să consume produse media chiar și atunci când a înțeles că acestea sunt propagandistice. (…) Pentru a câștiga încrederea publicului, jurnaliștii ar trebui să facă onest meseria, să se detașeze de actori politici, oameni de afaceri cu interese în domeniul politic, să-și cunoască auditoriul și să lucreze pentru el. Iar publicul ar trebui să susțină presa de calitate”. Alina Radu: „Oamenii sunt dezamăgiți de presă. Dar haideți să vedem de care presă, pentru că dacă ne uităm peste sondajele de opinie, cele mai populare platforme de presă sunt televiziunile. În mare parte, televiziunile încă aparțin lui Plahotniuc, Dodon și lui Ilan Șor. Deci, dacă oamenii își pierd încrederea în aceste televiziuni, nu este rău. Aceasta este o media compromisă și controlată politic. Dar dacă ne uităm la date, începând cu această pandemie, datele Ziarului de Gardă arată că audiența a crescut constant. Dar nu doar la noi. Și la alte pagini web care sunt independente, audiența a crescut foarte mult. Acum, în acest război, audiența a crescut foarte mult. Am văzut că tot mai mulți oameni au încredere în noi și vor să afle de la noi ce se întâmplă cu acest război. Este și o presiune enormă pe jurnaliști liberi și independenți, pentru că să ai o audiență mai mare înseamnă să fii și mai responsabil să oferi acestor oameni cât mai multe răspunsuri la întrebările pe care le au ei. Nu m-aș lăcomi să mă uit la sondaje să văd că ei se dezamăgesc, pentru că ei se dezamăgesc, probabil, de unele instituții de presă. Iar cele independente, din ceea ce văd eu, câștigă și mai multă încredere”.Ion Bunduchi: „Dacă încredere nu este, nimic nu este. Dacă nu ai încrederea celor care te privesc, ascultă, atunci dispare motivația existenței tale. La ce bun ar fi?! Că dispare încrederea ori că se diminuează, în ultimii ani, poate pentru că este un semnal pozitiv. În toată lumea, în mass-media încrederea era scăzută și doar la noi (nr. Republica Moldova), decenii la rând, încrederea în mass-media era pe piedestal. De ce zic că poate este un semnal bun? Asta ar indica o înțelegere mai profundă a informației livrată de mass-media de către cetățeni. Gândirea critică – s-ar putea să fie un semnal că ceva cu gândirea critică se întâmplă și crește. Cu atât mai mult, mass-media trebuie să câștige încrederea cetățeanului, care are gândire critică. Asta ar ridica mass-media la un nou nivel calitativ. Este anapoda ca 100% din populație să creadă în mass-media. Mass-media nu este Dumnezeu. Mass-media nu le știe pe toate. Jurnaliștii nu trăiesc în alte realități. Din grabă, din lene, din diferite motive, nu este verificată informația până la capăt și o pune pe conveier. Dacă așa procedează mass-media, dar deseori procedează anume așa, atunci foarte bine ca încrederea în astfel de materiale jurnalistice să fie corespunzătoare. Un cititor pretențios, în sensul bun al cuvântului, responsabilizează jurnalistul ca să livreze produse de calitate. Cetățeanul nu este obligat să cumpere ziarul, dacă acolo nu găsește ceea ce caută. Nu are vreo obligație să urmărească vreun canal TV anume, pentru că are alături încă o mie. Lupta pentru încrederea cetățeanului trebuie să aibă un efect benefic pentru creșterea profesională a mass-mediei”. Dragă ascultător, tu câtă încredere ai în ceea ce citești, asculți sau vizionezi zilnic? Crezi că mass-media noastră este suficient de liberă sau dimpotrivă? Ești gata să o susții? Indiferent de răspunsurile pe care le ai, noi te încurajăm să nu te lași dezamăgit, să rămâi avid de informație și să filtrezi tot timpul, indiferent de orice. Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Despre valoarea presei libere first appeared on Mediacritica.
5/31/22 • 19:09
„Noul coronavirus este o bacterie și se tratează cu antibiotic.”„Parlamentul european interzice cuvintele «mamă» și «tată».”„Uniunea Europeană vrea să «anuleze» Crăciunul.”„La Frankfurt s-au dat câte 50 de euro de vot.”„Masca de protecție conține viermi sau nanotehnologii.”Sunt câteva dintre dezinformările răsunătoare care au circulat online și offline în anul 2021, inclusiv în spațiul mediatic de la Chișinău. O parte au fost preluate și traduse de pe site-uri străine de tip clickbait. Anul trecut, ca și în cei precedenți, instituții de presă afiliate politic au promovat mesaje pro-Kremlin, anti-UE și anti-NATO, în contextul conflictului înghețat din regiunea transnistreană sau a disensiunilor din estul Ucrainei. Anul 2021 a fost și un an electoral în Republica Moldova, care s-a remarcat prin dezinformări și falsuri promovate intenționat și agresiv. Mai mult, am trecut prin al doilea an de pandemie, când spațiul nostru informațional a continuat să fie intoxicat cu știri false și teorii conspiraționiste despre importanța vaccinării ori a măștilor de protecție. Prietene, bine te-am regăsit la Podcast cuMINTE! Sunt Ana Sârbu și în ediția din ianuarie vorbim despre cele mai răsunătoare dezinformări ale anului 2021. Cine se ascunde în spatele acestora, care le este scopul și, mai ales, ce efecte au asupra noastră?Pentru început, să ne amintim ce este, de fapt, dezinformarea. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, a dezinforma înseamnă a informa greșit, tendențios (în mod intenționat); a induce în eroare. După Vladimir Volkoff, autorul celebrului „Tratat de dezinformare”, este tehnica ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori. Despre cele mai periculoase și virale dezinformări ale anului trecut discutăm astăzi cu expertul Centrului Român de Politici Europene, Alexandru Damian.Alex, bună! Mă bucur să te aud chiar dacă te afli peste hotarele țării. Tu ai urmărit și ai analizat anul trecut modul în care au fost promovate știrile false și campaniile de dezinformare în spațiul din Republica Moldova. Care au fost, în opinia ta, cele mai răsunătoare dezinformări? Alexandru Damian: Este o întrebare grea. Cred că a fost atât de multe încât mi-e foarte greu să fac un top şi asta pentru că în Moldova am avut şi alegeri şi au fost foarte multe gândite, cred, împotriva Maiei Sandu, în principal, şi probabil PAS în secundar. Dar, desigur, au continuat şi dezinformările privind pandemia de Covid-19. Acestea ocupau, de fapt, agenda. Credeam că nu mai au ce inventa după 2020, când au fost spuse o grămadă de trăsnăi în Republica Moldova pe ceea ce înseamnă ştiri false, dar ştiţi cum se spune – „sky is the limit” pentru ştiri false, pentru dezinformări şi probabil şi pentru laboratoarele ruseşti unde se coc aceste idei. Preferata mea a fost aceea că vaccinul Pfizer provoacă infertilitate. A fost excelentă, pentru că a avut şi componenta asta transnațională, a fost folosită și în România, unde au preluat şi au adăugat că provoacă infertilitate pentru trei generații, nu doar pentru o generație, așa cum se menționa în Republica Moldova. La fel, masca de protecţie, care conţinea ba viermișori, ba nanotehnologie. Și cred că cele clasice, regândite din 2020, când apărea Bill Gates care voia să controleze lumea şi probabil şi Moldova în particular, precum și cele promovate intens de bisericile ortodoxe din Moldova. Pe mine, sincer, m-au speriat ce circumstanțe puteau să aibă şi au fost şi în 2020, şi 2021 şi sunt convins că vor continua în 2022.Dar de ce anume aceste falsuri, pe care le-ai enumerat, crezi că au devenit virale?Sunt analizate și sunt gândite special pentru Republica Moldova. Asta este clar. Cred că se pliază foarte bine pe ideea că fostul leadership de la Chișinău, și cel de anul trecut, și media pro-rusă, lucrează pentru a fabrica alte realități în Moldova și asta va submina încrederea în Uniunea Europeană. Respectiv, partidele din Est, cu „respectăm și promovăm familia tradițională, suntem creștini, onorăm tradițiile” s-au mișcat pe aceste mesaje. Scopul mi se pare clar: a fost o încercare de a scădea încrederea în UE, în special din cauza faptului că partidele pro-ruse nu au produs rezultate tangibile. Aici a fost problema – multă dezinformare și rezultate foarte puține. Una dintre țintele dezinformărilor care au circulat insistent anul trecut au fost partidele și politicienii de dreapta din țara noastră. Bunăoară, citez un titlu: „O nouă lovitură pentru producătorii autohtoni. Maia Sandu a respins legea care sprijină agricultorii”, care este un fals promovat de site-uri afiliate socialiștilor. Un alt articol tendențios spune: „Guvernările proeuropene i-au descurajat pe copii să învețe. Intenționăm să schimbăm radical această situație!”. Astfel de dezinformări nu sunt o noutate. Cine se ascunde în spatele lor – cunoaștem, chiar autorii articolelor, adică susținătorii partidelor pro-Kremlin. Care este însă scopul acestora, pe lângă denigrarea imaginii oponenților? Și ce ar trebui să înțelegem din aceste mesaje?Cred că fiecare dezinformare vine cu ținta sa și cu grupul pe care îl țintește în mod special. Ceea ce am văzut anul trecut în Republica Moldova au fost multe fake-uri îndreptate împotriva UE, împotriva NATO, împotriva partidelor proeuropene, împotriva Maiei Sandu. Cei care le creează țintesc bine, au resurse ca să le promoveze, sunt oameni plătiți care să le promoveze, dar sunt și foarte mulți „idioți utili”, care citesc aceste dezinformări pe un site, îl văd repetat în alte părți și au impresia că este un adevăr. Ei (n.r. persoanele care creează campaniile de dezinformare) se bazează foarte mult pe această lipsă de spirit critic, care este în Republica Moldova. Și nu doar.Care sunt efectele pe termen lung ale răspândirii unor astfel de mesaje tendențioase? Există oare și consecințe asupra relației dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană?Cred că dezinformările împotriva UE sau a valorilor europene nu sunt de ieri și nici de astăzi. Sunt probabil de când lumea, iar Moldova este un poligon de testare pentru multe dezinformări și știri false. Sau ce se coace în Rusia sau în spațiul Estic este testat în Republica Moldova, ca mai apoi să fie livrat în România, în mod special. Eu chiar mă gândeam că, pe termen scurt, asupra la cele două rânduri de alegeri, alegeri prezidențiale cu Maia Sandu și parlamentare. De cealaltă parte, pe termen lung, este subminarea încrederii în UE. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat, nici în alegeri, nici privind încrederea. Au fost momente atunci când se credea că aceste campanii au succes, erau viralizate, foarte multe știri false penetrau spațiul media. Însă, atâta vreme cât nu le-ai cuplat cu ceva practic, tangibil pentru cetățeni, la alegeri a fost un răspuns clar împotriva știrilor false, împotriva acestor politici pro-Kremlin, iar cetățenii au votat cu ceilalți, cu partidele de dreapta și cele cu valori europene. Nu au subminat valorile europene pe cât s-au așteptat cei care au livrat știrile false pe piață. Efectul nu a fost atât de dramatic, dar rămân un pericol.Pe lângă geopolitică, un alt subiect a dictat agenda publică de anul trecut în toată lumea – pandemia. Pe măsură ce vaccinurile împotriva Covid-19 devin tot mai accesibile pentru populație, informarea eronată în privința acestora se răspândește rapid pe platformele online. Unul dintre falsurile care a devenit viral pe rețelele sociale a fost, citez, „Noul coronavirus este o bacterie și se tratează cu antibiotic”. Au fost și o multitudine de alte articole precum „De ce ascunde Guvernul reacțiile adverse la vaccinare” sau „Masca de protecție conține viermi și nanotehnologii”. Cum ar trebui să reacționeze oamenii atunci când se ciocnesc cu astfel de falsuri? Falsul cu masca a început cu faptul că transmitea virusul, apoi – că avea viermi în interior și abia mai apoi au trecut la partea de nanotehnologiile prin care controlau populația. În aceeași pagină erau toate, mi s-a părut extraordinar ca și campanie de viralizare, de crezut de creduli. Trebuie să ne amuzăm când vedem aceste dezinformări, ar trebui să zâmbim, dar, din păcate, nu putem să facem asta. Vedem că efectele acestor campanii de știri false sunt prezente peste tot. Au fost foarte puternice în 2021, țintite pe campania de vaccinare. Aici a fost problema. Dar avem instrument preventiv, se numește vaccin. Este sigur, este testat și retestat. Sunt câteva miliarde de oameni care s-au vaccinat și este deja un an și ceva, dar oricum continuă dezinformările legate de vaccin. Mi se pare amuzant și trist. Faptul că avem 30% de persoane vaccinate în Republica Moldova – media este foarte mică – acesta este și efectul acestor dezinformări. Și nu doar în Moldova. Este un efect foarte mare.Apropo, anterior, ai lansat împreună cu Vladlena Șubernițchi și cei de la Centrul Român de Politici Europene studiul „Intoxicare și propagandă în gestionarea crizei Covid-19 în Republica Moldova”. Te rugăm să ne explici pe scurt ce conține acest studiu și la ce concluzii ați ajuns. L-am lansat în vara lui 2020. Am fost mai pesimiști la subiectul alegerilor. Credeam că o să submineze mai mult alegerile din Republica Moldova. A eșuat un pic previziunea noastră. Atunci s-au adaptat pe Delta, acum pe Omicron. Pe măștile de protecția s-au adaptat la fel. Ceea ce era legat pe partea de vaccin, sunt preluate unele știri tot de atunci. Ceea ce am presupus atunci este că Guvernul de la Chișinău nu s-a schimbat. Cred că asta este principala idee. Nu a fost nicio politică care să combată aceste știri false. Cred că, acum, poți să asculți doar de specialiști și de oamenii care înțeleg și au experiențe în astfel de povești. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Cred că autoritățile publice din Republica Moldova și autoritățile medicale sunt, de fapt, în defensivă. Așteaptă să apară falsurile, dezinformările și mai apoi le combat. Ar trebui să fie invers. Să faci prevenție pe toată partea asta, dar nu se întâmplă asta. Dar asta se întâmplă nu doar în Republica Moldova.Care este efectul acestei „politici de intoxicare” pentru cetățenii din Republica Moldova? Intoxici un om într-atât de mult cu știri false încât el începe să creadă. Nu mai poate înțelege ce este adevărat și ce nu. Dacă spui de o sută de ori o prostie, s-ar putea să o crezi până la urmă. Au fost multe politici de intoxicare. Și interne, și externe. Sunt prezente în continuare în Republica Moldova. Asta este problema. Sunt foarte mulți în Republica Moldova care le preiau și le publică încă o dată. Cred că Guvernul de la Chișinău ar trebui să creeze un ghid de supraviețuire în Republica Moldova privind lupta cu știrile false. Efectiv trebuie să ai o politică de supraviețuire în astfel de situații, când ești lovit de atât de multe dezinformări. Asta afectează de la ceea ce citești, până la partea familiară, la școală. Este un proces continuu de intoxicare și sunt puține metode de prevenire. Ar fi să ascultăm de specialiști, de dezvoltarea spiritului critic și educarea mediatică. Este cel mai simplu lucru pe care îl putem face sau sfătui. Ce ar putea să facă Guvernul de la Chișinău? Să se uite ce se întâmplă în Vestul Europei. Să preia câteva modele de bune practici în lupta cu campaniile de dezinformare. Nu trebuie să inventăm roata la Chișinău, București sau Kiev. Este vorba de educație, de specialiști. Ceea ce și sunt de altfel – specialiștii din funcțiile publice, dar de luat oameni de comunicare, care să creeze campanii de comunicare pe grupuri specifice. Un lucru complicat, îmi este mai simplu mie să vorbesc.Crezi că ai noștri vor și/sau pot pe bune să facă asta?Există specialiști la Chișinău care ar putea face acest lucru. Noi am lucrat în Republica Moldova cu elevi și profesori, oameni din sistemul medical pe o serie de activități: workshopuri, dezbateri. Aduceam oameni cu experiență, medici care au lucrat în zona de Covid-19, care explicau profesorilor și elevilor de liceu care este problema cu Covid, de ce trebuie să avem o politică de prevenție, de ce ar trebui să ne vaccinăm. Genul acesta de comunicări are efecte. Funcționează să mergi la grupurile țintă, care încă nu s-au decis dacă cred o știre falsă sau nu. Iată acolo trebuie de mers și de țintit.Ești optimist că Moldova va fi pe viitor capabilă să-și asigure o securitate informațională deplină? Nu cred că există vreo țară care să aibă așa ceva și cred că este imposibil să ai așa ceva în zona estică, unde sunt atât de multe campanii de dezinformare. Nu se va schimba prea curând asta. Vom avea campanii de dezinformare și peste un an, și peste zece ani. Contează foarte mult cum ne repliem, și cum putem să limităm efectele lor. O concluzie: trebuiesc urmărite acele portaluri care lucrează să combată dezinformările. Ele există și în Republica Moldova. Trebuie doar urmărite și citite factual. Ar fi un exercițiu util pentru absolut toată populația Republicii Moldova.Alexandru, îți mulțumim pentru informațiile prețioase oferite astăzi, iar ție, drag ascultător, nu îți rămâne decât să filtrezi cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Noi ne reauzim curând! Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Cele mai răsunătoare dezinformări din 2021. Expert: „Credeam că după 2020 nu mai au ce inventa” first appeared on Mediacritica.
1/28/22 • 21:07
În acest an, China a interzis elevilor să se joace online în zilele când studiază la școală. Înaintea noului an de învățământ, copiii s-au pomenit că mai au voie să se joace virtual doar câte o oră pe zi și doar în zilele de vineri, weekend și de sărbători, anunța The New York Times la sfârșitul verii. Doi ani în urmă, Statista concluziona că aproape jumătate dintre copiii americani cu vârsta între 13 și 18 ani au jucat zilnic jocuri video pe mobil. Numărul lor este în creștere nu doar în SUA, ci și în toată lumea. Anul trecut, un studiu realizat în premieră în România a scos la iveală că aproape 8 milioane de români joacă jocuri video, adică cam jumătate de țară.Salut! Sunt Ana Sârbu și astăzi la Podcast cuMINTE vorbim despre jocurile virtuale, consecințele utilizării excesive a lor, dar și cum le putem integra în procesul de studiu în așa fel încât să contribuim la dezvoltarea gândirii critice.Dorința de a juca virtual este populară și printre copii, și în rândul adulților. Unii petrec zilnic ore în șir în fața ecranelor fără a se gândi cum acest hobby le afectează modul de viață. Pentru început, să analizăm care sunt efectele negative ale jocurilor virtuale. Un aspect important despre care vorbesc tot mai des specialiștii în psihologie este dependența pe care le generează, asociată cu un șir de probleme de sănătate, de ordin psihologic și comportamental, potrivit unui articol științific realizat de Universitatea Harvard.Un studiu al Jurnalului American de Psihiatrie arăta încă în 2016 că până-n 1,0% dintre americani sufereau de internet gaming disorder. Este vorba despre o tulburare la nivel psihologic, care se manifestă prin comportamente dezechilibrate și reacții violente în situații de stres. Soluția pentru a scăpa de această tulburare ar fi terapia cognitiv-comportamentală, chiar dacă această dereglare nu este pe deplin înțeleasă de către specialiștii în sănătate.„În ultimii ani, într-adevăr, dependența de jocuri capătă o nouă formulă. Probabil, ați identificat în multe dintre articolele de specialitate noțiunea de autism digital, cu toate că nu toți specialiștii sunt de acord cu ea. Însă, o să găsiți subdefiniția dependenței față de a petrece mai mult timp în mediul online și nu atât la jocuri, cât în mediul online. În cazul copiilor, este mai puțin întâlnită, pentru că este vorba totuși de o dependență mai mare. Însă, dacă se începe de la vârste mici în a petrece mai mult în fața gadgetului, atunci poate să existe și acest tip de dependență”, ne spune psihologa Dorina Vasilache.Potrivit aceluiași articol al Universității Harvard, există îngrijorarea că expunerea la violența extremă, care se găsește în mod obișnuit în jocurile video, poate să cauzeze probleme emoționale și să ducă la comiterea actelor de violență de către tineri. Dorina Vasilache consideră că gradul de percepție a agresivității din jocuri este diferită totuși, iar părinții, care le permit copiilor să se joace în mediul online, ar trebui să țină cont de câteva aspecte.„Vreau să vă zic că gradul de inofensivitate diferă în funcție de specificul copilului. Cineva poate să vizioneze toată ziua jocuri în care sunt bătăi și este mai puțin afectat. În schimb, altcineva poate vedea cum lupul a căscat gura și s-au văzut dinții și imediat să rămână afectat. Recomand ca jocurile, în primul rând, să aibă conținut agresiv mai mic. Părinții, adulții trebuie să decidă ce le arată celor mici în funcție de gradul lor de predispoziție la frică. Foarte mult contează personalitatea celui mic și gradul în care acesta percepe tot felul de jocuri. Foarte mulți părinți, din câte am observat, utilizează gadgeturile ca un fel de biberon atunci când ei fie sunt ocupați cu treburile casnice sau sunt în mașină și trebuie să fie atenți la drum, sunt undeva în supermarket și desigur că au alte activități decât să se joace cu copilul, și în astfel de momente, telefonul lui ia rolul de adult și părintele este fericit atunci când copilul tace indiferent la ce se uită acesta. În primul rând, dacă tot se decide să i se dea unui copil telefonul, atunci să fie setate anumite limite – la ce se poate uita. Ideal ar fi ca, până în vârsta de doi ani, copilul să nu aibă acces la acest gadget. Ca specialist recomand părinților să îmbine puțină vizualizare a desenelor animate sau jocurilor pe Internet cu anumite activități ce implică diverse materiale reciclabile sau orice alte obiecte, care ar putea să le fie interesante copiilor. Dar este important să fie și prezența cuiva fizică acolo”, explică psihologa.În pofida efectelor negative enunțate de către specialiști, jocurile virtuale pot fi utilizate și cu scop educativ. Organizațiile internaționale cu profil academic afirmă că este prioritar să învățăm tinerii una dintre cele mai importante abilități ale secolului 21 – să rezolve creativ problemele. Jocurile online ne pot fi de mare ajutor aici, susține bunăoară Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În unele, participanții pot să învețe cum să devină lideri civici. În altele – bancheri de succes. Anume cu ajutorul activităților distractive elevii dobândesc abilități și cunoștințe prin învățare experiențială – adică „a învăța din experiență” -, care de multe ori lipsește în sălile de clasă tradiționale.Jesper Juul, expert în studierea jocurilor video, în cartea sa „Arta eșecului”, menționează că înfrângerile în bătăliile virtuale îl fac pe jucător să se simtă incomod, dar îl ajută să-și îmbunătățească abilitățile de joc. Și cercetătorul Gonzalo Frasca, în teza sa despre jocurile video ca mijloc de gândire critică și dezbatere, afirmă că acestea nu sunt un mediu bun doar pentru divertisment, ci ar putea fi și o formă puternică de încurajare a gândirii critice și schimbării sociale.Pentru a explora beneficiile jocurilor online, am stat de vorbă cu Stas Khanin, cercetător și doctor în științe la Universitatea din Astana, Kazakhstan. „Studierea experimentală, jocurile ne permit să învățăm să facem lucruri. Nu ești doar parte a unui proces ipotetic, dar tu încerci lucruri. Încerci, pierzi, apoi iar încerci. Și anume așa progresezi într-un joc. În asta rezidă puterea – în tehnica jocului. De asemenea, în învățarea activă de a socializa – participanții jocului rezolvă probleme colaborând. Și multe alte lucruri care dovedesc că gândirea critică poate să funcționeze în lumea digitală”, precizează Stas Khanin.Și el a realizat un studiu la subiect și a concluzionat că jocurile virtuale ne pot ajuta să dezvoltăm un șir de abilități. În cadrul cercetării sale au participat 36 de experți. „Pentru că nu erau prea multe în domeniu, m-am gândit că aș putea face o cercetare care ar ajuta oamenii ce vor să creeze un joc nou sau care ar folosi jocurile existente pentru a preda gândirea critică. Ce am făcut? Am realizat The Delphi Study, în cadrul căruia, la diferite etape, am implicat și intervievat experți. Accesând site-ul web, găsești o varietate de lucruri despre ce este gândirea critică în opinia unui anumit expert și ce elemente ale jocurilor digitale pot fi folosite pentru a dezvolta gândirea critică, ce tipuri de joc sau ce moduri de predare ar fi potrivite pentru a dezvolta gândirea critică”, mai spune el.Specialiștii în domeniu afirmă că jocurile virtuale pot fi utilizate cu îndrăzneală în procesul educațional, odată ce pot avea un impact pozitiv dacă sunt utilizate eficient. „Ar trebuie să fie integrate jocurile în procesul educațional. În primul rând pentru că cei mici, dar și pentru cei mari, pentru că învață în baza mai multor simțuri, atunci când este implicat și aspectul vizual, și kinestezic. Aceste simțuri amplifică gradul de procesare informațională, este unul mult mai profund. Astfel, copilul poate să învețe mai ușor și mai interesant. La școală, procesul educațional, de cele mai multe ori, este perceput ca fiind unul dificil, greoi. Datorită acestor jocuri, poate să se creeze o altă atitudine, una mult mai deschisă și una cu mai mult interes, cu mai mult impact asupra celor mici”, susține Dorina Vasilache.Ce cred oare elevii noștri? Unii le privesc sceptic și dau prioritate jocurilor educative. Este și cazul lui Liviu Danilov, elev în clasa XI-a la Liceul teoretic „Andrei Straistă” din raionul Anenii Noi. „După părerea mea, este pierdere de timp, nu sunt un mare fan al jocurilor. Mai bine prefer să mă ocup cu beatmaker, sunt interesat de acest domeniu. Și de la asta poți primi și venit. Cred că este mai ok să te ocupi cu asta decât să fii dependent și să joci zile întregi. La noi în liceu, în cadrul lecției Educație pentru societate, jucăm în Dialogica – un instrument ce poate fi utilizat în mediul tradițional, cât și în online. Acesta permite copiilor și adolescenților un dialog pe teme importante și actuale, contribuie la dezvoltarea gândirii logice și critice, a lucrului în echipă și a abilităților de negociere”.Mihaela Mihalachi are 17 ani și învață în același liceu cu Liviu Danilov. Adolescenta preferă jocurile de societate online și consideră că anume ele sunt potrivite pentru dezvoltarea personalității. „Mi se pare că jocurile sociale online sunt cele mai tari jocuri inventate până acum. În primul rând, sunt online, este un plus foarte mare, deoarece sunt mereu la îndemână, sunt accesibile în orice parte a zilei. În al doilea rând, este o modalitate de a te relaxa, atât fizic, cât și mental. Sunt jocurile perfecte pentru a petrece timpul împreună cu prietenii sau familia, fiindcă prin aceste jocuri sunt mai aproape de cei apropiați, atât fizic, cât și spiritual”.Constantin Vasilița este elev în clasa a 10-a la liceul teoretic din Molești, raionul Ialoveni. Adolescentul susține că există și jocuri online care pot dezvolta o serie de abilități. „Mă joc des în jocuri de calculator, pentru că este un mod în care mă relaxez. Așa îmi dezvolt creativitatea și spiritul de observație. Sunt jocuri în care învăț informații ce țin de istorie și cred că îmi vor fi utile pe viitor. Din păcate, la noi în școală nu se practică foarte multe jocuri la obiectele de studiu. Mi-ar plăcea dacă am face asemenea jocuri. Astfel, vom asimila și noi mai ușor informația”.Bogdan Pruteanu învață în clasa 8-a la liceul teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală. El se arată sigur că jocurile virtuale pot afecta negativ dacă nu este controlată limita de vârstă și timpul petrecut în fața gadgetului. „Da, eu joc jocuri video. În opinia mea, ele necesită o limită. Mie îmi place să joc jocuri video când vin de la școală, după o zi obositoare. Jumătate de oră, poate o oră, atunci când știu că următoarea zi nu avem prea mult de lucru. Trebuie să-ți stabilești o limită. Știu să-mi controlez timpul de joacă, de asemenea, părinții mei îmi dau semne sau zic când m-am jucat suficient. Jocurile video pot să aibă un impact negativ, cât și pozitiv, în funcție de vârsta persoanei și tipul de joc. Un impact negativ, în exces, jocurile video pot afecta văzul. Și, de asemenea, în funcție de vârsta recomandată de joc, te poate afecta emoțional. În școli consider un lucru necesar să se implementeze modalități distractive de învățare. Astfel, elevul poate învăța mai bine și asimilează mai bine informația atunci când joacă”.Între timp, profesorii și profesoarele din țară încearcă să utilizeze jocurile virtuale educative în cadrul lecțiilor. În viziunea Galinei Sîrbu, profesoară de Educație pentru media la gimnaziul din Brânzenii Vechi, raionul Telenești, anume ele pot ajuta elevii să-și dezvolte abilități unice de gândire critică. „În cadrul orelor de Educație pentru media utilizăm o varietate de jocuri digitale. Consider că este important să le mixăm cu instrumentele pe care le avem, pentru o mai bună înțelegere din partea elevilor și a elevelor. Există o suprasaturație de informație și, evident, copiilor le este complicat uneori să rețină totul doar din manuale. Din acest motiv, jocurile offline, dar cel mai important – cele online, sunt de ajutor. Utilizez jocuri ca Insula Adevărului, quiz-uri, Kahoot și multe altele. Am observat cum elevii și elevele înțeleg mai ușor, rețin mai repede anumite lucruri prin intermediul jocurilor virtuale educative. Sunt pentru modernizarea viziunilor, dar țin cont și de faptul că nu trebuie să existe exces. Excesul nu are efecte pozitive, iar când este vorba de jocurile virtuale, excesul poate avea consecințe mai puțin prielnice”.Și profesoara Aliona Pulbere de la liceul „Mihail Bârcă”, comuna Mileștii Mici, Ialoveni, utilizează jocuri virtuale în procesul de predare. „Învățarea prin joc, pe lângă faptul că îi motivează pe elevi, contribuie la dezvoltarea gândirii critice, promovează creativitatea. Jocurile interactive online sunt o adevărată provocare pentru elevi, dar și pentru profesori. Dar, cu o bună pregătire, reușesc să creez lecții interesante, iar elevii sunt încântați când în procesul de predare și învățare integrez și jocuri prin platforme ca Kahoot, Uklap. Jocurile aduc o stare de bucurie în raport cu monotonia și creează o stare de bine elevilor, deoarece tehnologiile se dezvoltă permanent, școala trebuie să se reinventeze pentru a oferi elevilor ceea de ce au nevoie aceștia”.Centrul pentru Jurnalism Independent a creat o serie de jocuri virtuale educative în ultimii ani, cu scopul de a dezvolta o serie de abilități profesionale și personale. „Noi, la CJI, încercăm în permanență să diversificăm activitățile de promovare a educației media și, la un moment dat, am optat și pentru jocuri pentru că le considerăm o modalitate inedită și interesantă de a ajunge la cât mai mult public și de a implica cât mai mulți beneficiari în ceea ce facem zi de zi prin activitățile de educație media. Primul joc a fost lansat în 2016, când organizam primul Hackathon de educație media. Ulterior, am repetat această experiență frumoasă și am lansat și alte jocuri care s-au bucurat de succes printre elevi și profesori. Toate jocurile le găsiți pe platforma de educație mediatică. Îmi amintesc, de exemplu, despre jocul Insula Adevărului, care a fost foarte popular printre elevi și profesori și chiar vă încurajez, dacă aveți timp, să vă testați cunoștințele de educație media și să vă jucați”, spune Ina Grejdeanu, directoare de dezvoltare strategică la CJI.Este bine să înțelegem că jocurile video online pot fi o modalitate de a ajuta copilul să învețe abilități-cheie, utile pentru viață. Studiile demonstrează că anumite tipuri de jocuri pot contribui la dezvoltarea capacităților de multitasking. Deși jocurile online sunt o formă de divertisment, cu sprijinul și îndrumarea părinților, ele pot ajuta copiii să-și dezvolte creativitatea, să cultive relațiile cu prietenii și să îmbunătățească gândirea strategică. De asemenea, îi poate ajuta să-și dezvolte reziliența, perseverența, pentru a atinge obiectivele setate, și să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, astfel încât să știe cum să respecte punctele de vedere ale altora.Filtrează, în continuare, cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Noi ne reauzim în ultima zi de vineri a fiecărei luni.—————————————————————————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Jocurile online și gândirea critică. Trebuie sau nu să le integrăm în procesul educațional? first appeared on Mediacritica.
12/23/21 • 19:57
Salutare și bine te-am regăsit într-un nou sezon al Podcastului cuMINTE. Sunt Ana Sârbu și mă bucur foarte mult că vom continua, alături de cei mai valoroși profesioniști din țară, cât și din afară, să ne dezvoltăm gândirea critică și să devenim cetățeni responsabili în raport cu tot ceea ce gândim și facem. Sper că, în aceste luni cât am lipsit, nu te-ai relaxat și ai ținut cont de sfaturile invitaților din primul sezon al podcastului nostru. Ține-te bine – urmează noi ediții la fel de interesante.Apropo de cetățeni…Astăzi vreau să te invit să facem un mic exercițiu de imaginație.Să ni-l închipuim, bunăoară, pe Diego. Dimineața, Diego deschide telefonul și trece rapid prin rețelele sociale preferate. Pe TikTok, el vizionează un video publicat de un canal anonim, despre faptul că la granița regiunii transnistrene ar fi fost observați militari americani și români. Pe newsfeed-ul de pe Facebook îi apare o știre, de pe un site mai puțin cunoscut, despre faptul că Moldova va găzdui Jocurile Olimpice. Iar pe Instagram, o influenceră îi spune că a slăbit 20 de kilograme după ce a consumat niște pastile-minune. Diego, totuși, le pune pe toate la îndoială și accesează imediat câteva portaluri cunoscute de știri, ca să verifice și să se convingă dacă cele văzute pe rețele sunt adevărate sau ba. Nu găsește nimic. În schimb, distribuie o știre la subiectul aprovizionării cu gaze, care face trimitere la 3 surse oficiale diferite.Diego pornește spre serviciu și, în transportul public, aude o doamnă fără mască spunând că ele nu sunt necesare pe timp de pandemie. Cetățeanul nostru imaginar o sfătuiește respectuos să consulte datele Ministerului Sănătății și ale altor organizații acreditate în domeniul medical.La muncă, în pauza de masă, Diego îi explică colegului său de ce nu ar fi trebuit să insulte, în comentarii, autorul unei postări cu care nu este de acord, ci să recurgă strict la argumente, iar seara, la cină, el le vorbește copiilor săi despre faptul că zvonul auzit la școală, de la alți colegi, nu trebuie crezut orbește, ci verificat – la părinți, învățători sau alte persoane de încredere.La două cartiere distanță locuiește un alt cetățean, Carlos, care își începe dimineața la fel ca Diego, doar că primul lucru pe care-l face e să trimită o pretinsă știre exclusivă în chaturile cu prietenii săi și familia. El nu cunoaște cele mai importante site-uri de știri din țară, la radio ascultă doar muzică și spune că televizorul amăgește populația. Tot ce urmărește și de unde se informează sunt rețelele.Carlos poartă mască doar pentru că este impus atunci când vrea să intre într-un local ori alt spațiu închis și zice că se va vaccina doar dacă nu va mai avea încotro. De altfel, l-a auzit în troleibuz pe Diego vorbind ceva despre „instituții medicale acreditate”. N-a înțeles însă termenul și nici nu știe unde să-l verifice. În schimb, cât a mers în transportul public, a tot comentat și criticat la tot felul de postări despre cum nu este de acord și nu-i plac variate opinii. Fără argumente logice. Faptul că nu-i plac i se pare suficient.La birou, Carlos încearcă să-și convingă colegii că Moldova pe bune nu va mai fi aprovizionată cu gaz, căci văzuse asta nu mai știe unde pe Internet, iar la revenirea acasă rămâne debusolat când fiica îi spune că a învățat, la ora de Educație pentru media, ce înseamnă un zvon și că nimic nu trebuie împărtășit dacă nu este verificat. Ah, uitasem să vă spun: Carlos nu a participat niciodată la alegeri. „Toți sunt răi!”, obișnuiește el să spună la fiecare scrutin.Deosebirile dintre cei doi cetățeni sper că-ți sunt evidente. Surpriză sau nu, astfel de personaje trăiesc printre noi, sunt fiecare dintre noi și tot noi avem libertatea să alegem cui să semănăm, lui Carlos sau Diego.Și nu e doar despre verificarea informației, punerea la îndoială a ceea ce citim în presă sau auzim la TV și radio, evitarea site-urilor de tip clickbait sau phishing. Comportamentul nostru zilnic, atitudinea față de anumite persoane, comentariile pe care le scriem, gândurile pe care le expunem într-o discuție – fiecare detaliu ne arată dacă avem sau nu o gândire critică.„Gândirea critică ține în mare parte de abilitatea noastră de a alege, modul în care noi percepem lucrurile, modul în care noi le interpretăm, modul în care le expunem. De multe ori, oamenii confundă gândirea critică și capacitatea de a face alegeri cu aspectul de «a critica» sau dezbate cu scop de denigrare. A avea o gândire critică înseamnă a-ți forma o părere pe care nu o impui din punct de vedere personalizat, făcând etichete oamenilor din jurul tău. Esențial este să putem face distincția dintre gândirea critică și a critica, sunt două lucruri total diferite. Gândirea critică impune într-un mod direct procese de analiză, de sinteză, de comparație, de a analiza lucrurile având un suport științific, un suport pragmatic, un suport logic, care să aducă argumente. Nu doar o părere oarecare, impusă de cineva”, ne explică experta în psihologie, Ecaterina Moga.Psihologa Dorina Vasilache afirmă că gândirea critică ține și de sistemul nostru de valori, de modul în care am fost educați și mediul din care provenim.„În primul rând, gândirea critică vine pe fundalul sistemului de valori pe care și-l formează omul or prin prisma stilului de viață, a familiei din care provii, într-un cuvânt – sistemul de valori care te ghidează în viață și ți se formează un anumit soi de a gândi, de a veni cu o reacție, de a-ți expune punctul de vedere. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, știrile sau informațiile pe care le auzim din anumite surse vin să contureze sau să accentueze felul încare noi gândim sau, din contră, provoacă reacții din partea noastră. Plus, aici putem menționa și atitudinea pe care o ai vizavi de un anumit subiect. Spre exemplu, eu am studenți bravi și responsabili la disciplinele lor de specialitate, însă atunci când ajung să discut cu ei despre homosexualitate, despre aspectul gender, unii dintre ei devin foarte agresivi. Și atunci eu încerc să explic că este ok să gândești așa, dar este iresponsabil și expunându-ți punctul de vedere într-o manieră agresivă ar putea ca să instigi la ură, ar putea ca ceilalți să-și schimbe părerea despre tine. Dacă îți exprimi părerea în așa mod și ești mai puțin tolerant la alte fenomene sociale”, precizează Dorina Vasilache.Probabil, te întrebi ce legătură există între gândirea critică și sexism, homofobie sau discursul de ură? „Comportamentul nostru zilnic ne demonstrează nivelul de gândire critică pe care îl avem. Ceea ce avem, ceea ce comentăm, ceea ce vorbim spune cum gândim noi. Inclusiv atunci când facem un comentariu și discriminăm, avem un comportament sexist sau unul rasist. Iar asta depinde, iarăși, de nivelul nostru de gândire critică”, completează psihologa Ecaterina Moga.O persoană care gândește critic este și o persoană care manifestă un comportament tolerant față de preferințele și deciziile oamenilor. Despre asta ne vorbește activista civică Diana Guja, care susține că, în Republica Moldova, „gândirea critică este foarte puțin dezvoltată”. „Gândirea critică se datorează, în ghilimele, cred că educației, sistemului nostru de învățământ învechit și istoriei noastre. Am trăit decenii într-un stat totalitar, în care nu era voie să gândești. Dacă gândeai critic și dădeai dovadă de o gândire critică puteai să ai probleme. Asta ni se trage de atunci și, din păcate, lucrurile nu s-au schimbat. Copiii noștri nu sunt încurajați să analizeze, nu sunt încurajați să pună întrebări, nu sunt încurajați să sistematizeze informația. Noi nici nu avem de unde să avem o gândire critică. Discriminarea, discursul de ură, sexismul și toate celelalte fenomene din această categorie vin din faptul că noi avem o optică îngustă și nu ne putem imagina, nu vrem să acceptăm că în lumea mare există oameni de tot felul, lumea este diversă și fiecare om are același drept la viață și la demnitatea umană pe care noi pretindem să o avem. Gândirea critică înseamnă deschidere, să fie deschis la tot felul de informații, fără a avea niște preconcepții în cap. Informația să vină la tine într-o formă neutră. Și deja după ce o citești să o analizezi, să o compari cu ceea ce ai mai citit. Să îți găsești niște repere în sistemul tău de coordonate, după asta să ajungi la o concluzie”, a subliniat activista.Unii experți în comunicare susțin că mintea noastră nu mai are timp pentru reflecție din cauza avalanșei informaționale și, de multe ori, reacționează bazându-se pe propriile convingeri, fără ca să analizeze. „Creierul nostru este bombardat zilnic de informații care provin din toate direcțiile, iar acest lucru înseamnă că și mintea noastră suferă modificări în felul în care percepeaceastă informație. Asta înseamnă că mintea noastră nu are timp de reflecție, ci doar timp de reacție. Ceea ce ar trebui să ne ajute, și anume gândirea critică, a căpătat și ea mutații. De cele mai multe ori, persoanele care consideră că au o părere critică, de fapt vin cu niște opinii subiective bazate pe convingerile proprii. A gândi critic nu înseamnă doar a te informa din mai multe surse. A gândi critic înseamnă a analiza profund. Și pentru că din cauza vitezei nu dispunem de suficient timp pentru a reflecta autentic asupra subiectelor ce ne interesează în mod direct, de cele mai multe ori reacțiile noastre sunt limitate în a ne arăta acordul sau dezacordul. Sau cum se întâmplă de multe ori, persoanele devin violente în mediul online și recurg la discursuri de ură, pentru a-și impune părerile lor, care sunt în contradicție. Acest lucru înseamnă că nu mai asistăm la o gândire critică, dar într-un război al opiniilor într-un mediu necontrolat”, precizează expertul în comunicare Vasile Micleușanu.Psihologii spun că obiectivitatea este o parte fundamentală a gândirii critice. Asta înseamnă să analizezi problema fără a permite opiniilor personale, emoțiilor sau presupunerilor să influențeze modul în care gândești. Un gânditor critic puternic va analiza o problemă doar pe baza contextului și faptelor colectate după efectuarea unei cercetări amănunțite și imparțiale.Dar ce putem face pentru a avea o gândire critică dezvoltată? O modalitate eficientă este metoda lui Socrate, ne sfătuiesc experții. Această tehnică implică identificarea unor puncte slabe în propriile teorii și eliminarea lor printr-un șir continuu de întrebări. Să explicăm lucrurile printr-un exercițiu practic.Gândește-te la un lucru pe care cineva ți l-a spus recent și l-ai crezut, după care ai distribuit informația prin intermediul comentariilor sau chiar în discuțiile offline. Iar acum întreabă-te: Cine a spus asta? Ți-a oferit fapte concrete sau doar opinii personale? A furnizat toate faptele? Unde ți-a fost spusă această informație? S-a întâmplat în public sau în privat? Când au spus-o? A fost înainte, în timpul sau după un eveniment important? De ce au spus-o? A explicat el/ea raționamentul din spatele acestei opinii? A pus pe cineva într-o lumină bună sau proastă? Cum a spus-o? Era fericit sau trist, supărat sau indiferent?Cam multe întrebări? Dar anume datorită faptului că adresăm multe întrebări, afirma Socrate, ajungem să gândim critic în raport cu o situație. De exemplu, în cazul lui Carlos, atunci când se afla la birou și încerca să-și convingă colegii că Moldova pe bune nu va mai fi aprovizionată cu gaz, cetățeanul imaginar ar fi trebuit să-și adrese următoarele întrebări, înainte de a vorbi cu atâta certitudine despre această informație: De unde cunosc această informație? Sunt echidistante sursele care mi-au oferit această informație? Pot să am încredere în sursele de unde m-am informat? Care ar fi scopul diseminării? Care ar putea fi persoanele sau actorii interesați de răspândirea unei astfel de informații? Cine ar putea profita în final? Și altele.Un cetățean cu o gândire critică dezvoltată va adresa întrebări, va aduna răspunsurile și va evalua informațiile relevante, le va interpreta în mod eficient, ajungând la concluzii și soluții bine motivate, testându-le în raport cu criterii și standarde relevante. Nu este simplu, dar amintindu-ne de impactul nefast al dezinformării și falsurilor la nivel global, e un efort care merită.Filtrează, în continuare, cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Mai mult, acum poți asculta toate edițiile podcastului nostru și pe Youtube. Noi ne reauzim în decembrie și în fiecare ultimă zi de vineri a fiecărei luni.—————————————————————————————————–Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi. The post Doi cetățeni, Socrate și ce înseamnă să gândești critic first appeared on Mediacritica.
11/26/21 • 15:20
Unii urcă pe clădiri cu înălțimi de zeci sau sute de metri, alții organizează curse ilegale cu mașini. Tot mai mulți adolescenți și tineri din țară, dar și de peste hotare, sunt gata să meargă la orice doar ca să adune cât mai multe like-uri și vizualizări pe rețelele sociale, fiind vorba în special de Instagram și, mai nou, TikTok. Bună, sunt Ana Sârbu, iar astăzi la Podcast cuMINTE vorbim despre goana după popularitate și consecințele acesteia. În Republica Moldova, 40% dintre copiii de sub zece ani au deja un cont pe rețelele sociale, iar două treimi din cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani accesează zilnic Internetul. Sunt datele unui studiu național realizat de Centrul „La Strada”. În mediul online, adolescenții nu doar studiază, citesc sau urmăresc filme documentare. Mulți dintre ei își creează profile pe rețelele sociale, unde încearcă să adune câți mai mulți urmăritori și … să devină faimoși. Unii recunosc că o fac pentru a câștiga bani, alții însă – pentru că duc lipsă de atenție și apreciere, spun specialiștii.Psihoteraupeta Inga Russu: „Mulți adolescenți sau tineri sunt gata la practic orice pentru a ajunge populari și, cu părere de rău, unii dintre ei nu înțeleg care este limita și până unde se poate de mers, asta devenind destul de riscant, inclusiv pentru viață. Persoana conștient se implică în niște riscuri, considerând că asta ar merita. La asemenea lucruri recurg și ajung tinerii sau adolescenții care au avut nevoie – și le mai au – nevoi emoționale neîndeplinite, pentru că această popularitate deseori este doar o iluzie: poți să fii popular pentru 30 de persoane, poți să fii popular pentru 300 de mii de persoane și uneori cei 300 de mii sau cele 3 milioane ar putea fi încă insuficiente”.În era like-urilor și sutelor de mii de followeri, goana după faimă poate să atingă cote extreme – tinerii își riscă viața, sănătatea și integritatea fizică în schimbul aprecierii fanilor. Câteva săptămâni în urmă, Poliția din Chișinău a reținut mai mulți tineri pentru că ar fi organizat curse ilegale de mașini în Capitală. Cei care se aflau la volanul automobilelor au recunoscut în fața oamenilor legii că voiau să filmeze secvențe video pentru rețeaua TikTok. Tinerii au fost amendați de către polițiști. Nu este însă unicul caz de acest fel. În ultima perioadă am tot dat peste filmulețe în care diferiți tineri se laudă că sunt opriți sau reținuți de oamenii legii pentru că au comis fapte ilegale. Astfel de videouri au devenit un adevărat trend în rândul tinerilor care nu dețin încă un permis de conducere. Unii dintre ei postează cum se deplasează cu viteză excesivă, alții – cum conduc neregulamentar la volanul unor automobile luxoase.Probabil ați auzit și de tinerii care au urcat pe o clădire înaltă din Capitală, un hotel părăsit, și au încercat să facă parcour, uimindu-și urmăritorii cu trucuri extrem de periculoase. Iar unul dintre cele mai recente incidente e al băiatului care a căzut de la o înălțime de câțiva metri, într-un centru comercial din Capitală, în încercarea de a filma un video pentru TikTok. Potrivit medicilor, drept consecință, el a suferit mai multe intervenții chirurgicale complicate și chiar dacă a fost externat, urmează să mai fie operat. Inga Russu: „Popularitatea este o nevoie umană caracteristică nu doar tinerilor. Acest lucru ne conduce spre iluzia fericirii, care este doar o iluzie, și punem pe umerii acestei nevoi de recunoaștere socială dependența noastră de a ne simți bine”.Cu doi ani în urmă, Ana-Maria Ion, o tânără de 20 de ani din Chișinău, a decis să devină vloggeriță, fiind inspirată de o altă tânără faimoasă din Rusia. Ana-Maria postează scurte secvențe video umoristice, fiind urmărită de peste 120.000 de persoane pe pagina sa de Instagram și aproape 90.000 pe TikTok.Ana-Maria Ion: „Când am postat primul video, aveam mari emoții, îmi făceam griji pentru ceea ce va zice lumea. Majoritatea adolescenților cred că vor să devină populari anume pentru popularitate, dar și bani. Când eu am început, nu credeam că voi avea vreun venit. Știam că poți face bani, dar eu nu credeam că am să ajung la 100 și ceva de mii”.Tânăra spune că-i place atenția fanilor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care continuă să creeze conținut pentru social media.Ana-Maria Ion: „Este tare plăcută această atenție. Chiar și când merg undeva pe stradă oamenii se interesează, se uită la tine, te recunosc și vor să facă fotografii cu tine. Cred că din acest motiv mulți vor să fie bloggeri”.Totuși, zice ea, și goana după popularitate are limite. Nu toți tinerii influenceri ar fi gata de orice pentru vizualizări și aprecieri. Ana-Maria Ion: „Când oamenii sunt gata la chestii pentru mine inacceptabile, ca să-și mărească auditoriul, când este vorba de hype murdar, când oamenii nu au principii – pentru mine este inacceptabil. Dacă vrei să-ți faci auditoriu printr-un anumit talent, el o să se tragă la tine, dar dacă nu se trage, posibil ceea ce faci nu ți se porivește. Eu nu iubesc să fac ceva pentru urmăritori, eu fac ceea ce fac și dacă place oamenilor – se uită, dacă nu, sau dacă nu le mai plac, pot să-mi dea unfollow. Nu alerg după urmăritori ori după vizualizări. Interacționez cu publicul, fac videouri amuzante, postez fotografii, asta este cam tot ce fac pentru a atrage publicul”.Am înțeles cauza tendinței spre popularitate a multor adolescenți, dar ce trebuie să facă părinții în astfel de cazuri? Să le interzică să facă postări pe rețele? Să nu le ofere telefoane? Să le deconecteze Internetul?Inga Russu: „Atâta timp cât părintele este corect față de sine în atitudinea lui de părinte, este corect față de copilul pentru care el este responsabil, atunci copilul acesta va crește deja cu limitele foarte clare pentru această viață. El va înțelege ce-i face bine și ce nu-i face bine, asta pornește din primii ani de viață alături de părinți, nu prin impunere, restricționări, limitări în ceea ce înseamnă utilizarea Internetului sau control excesiv – nu, ci prin propriul model de viață, prin propria corectitudine, prin propria securitate emoțională. Este posibil ca fiecare dintre copiii care cresc în maximă siguranță și securitate să nimerească și pe un teren riscant. Este ceva firesc, părintele nu tot timpul va fi alături, părintele nu va putea controla orice la acest copil, însă un copil care pornește deja cu resursele de acasă – și vorbim aici de resursele emoționale- , el va înțelege până unde se poate merge sau chiar dacă am mers pe un teren greșit, mă pot întoarce înapoi și asta nu este greșit – să te întorci înapoi de acolo unde ție îți face rău. Psihoterapeuta susține că atunci când creezi conținut pentru social media trebuie să înțelegi „regulile de bază ale unui conținut: Ce fac? Pentru cine o fac? De ce o fac? Răspunsul la aceste întrebări deja ne va ajuta să respectăm o anumită integritate. Un principiu din psihologie spune în felul următor: noi putem să facem orice, absolut orice în această lume, atât timp cât asta nu produce rău mie sau altuia din această lume”.O regulă pe care echipa cuMINTE te îndeamnă să o respecți, drag fan al podcastului nostru, fie că ești pe post de influencer și generator de mesaje în online, fie că te numeri printre miile de followeri care urmăresc zilnic postările influencerilor și pot să încurajeze sau descurajeze un anumit comportament. Iar dacă ești părinte sau ai în grija ta un adolescent, amintește-i mai des că, mai presus decât orice, viața are prioritate. Ai grijă ce alegi să consumi. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. ——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Limitele popularității pe rețele: la ce recurg tinerii pentru like-uri first appeared on Mediacritica.
2/10/21 • 10:32
Mii de conturi și pagini false ce aparțineau unei renumite ferme de trolli, susținută de guvernul Federației Ruse, au fost eliminate de Facebook în ultimii ani, inclusiv în 2020. Potrivit gigantului, profilurile false distribuiau știri dubioase, preponderent în engleză, care-l vizau inclusiv pe fostul președinte american Donald Trump, activitatea NATO, variate teorii conspiraționiste, dar și campania electorală a lui Joe Biden, noul președinte al Statelor Unite. Rețeaua are legătură cu Agenția de Cercetare pe Internet, o companie rusă cu sediul la Sankt-Petersburg, cunoscută în întreaga lume pentru promovarea intereselor Kremlinului prin conturi false pe rețelele socializare. Deconspirată de jurnaliști ruși încă în 2013, fabrica sau ferma trollilor, așa cum a fost botezată, continuă să inunde online-ul cu falsuri și propagandă. În februarie 2019, cu zece zile până la alegerile parlamentare din Republica Moldova, tot Facebook anunța că a închis aproape 200 de pagini și conturi originare din Moldova și gestionate de trolli. Cine sunt trollii? Cât de persistent mai e acest fenomen și cum luptăm cu el? Discutăm astăzi, la Podcast CuMINTE, cu Victor Spînu, creatorul extensiei Trolless, și sociologul Nicolae Ţîbrigan, cercetător în cadrul Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică de la București.Întâi de toate, aș vrea să explicăm ce este trollingul și cine este un troll?Victor Spînu: Noțiunea de troll, la origini, este foarte departe de explicația pe care o folosim noi astăzi, aici în această emisiune. Troll-ul este un personaj din mitologia greacă, pe culmile Internetului a ajuns pornind de la ideea că este o persoană căreia îi place să ducă cu zăhărelul și să creeze un pic de conflict în chaturi, în forumuri și el primește plăcere de la acest lucru. Noi astăzi discutăm despre trolli ca fiind postaci: un grup de persoane care lucrează în cumul pentru a distorsiona câmpul informațional, pentru a manipula și a promova anumite interese obscure de cele mai multe ori. Trolling este acțiunea coordonată de persoane care muncesc împreună pentru a distorsiona anumite informații referitoare la un personaj politic sau public.Nicolae Țîbrigan: Aș vrea să mai adaug că un troll poate ținti atât persoane publice, cât și politicieni, dar ne poate ținti și pe noi. Și noi putem deveni mâine victime ale trollingului. Scopul, așa cum a spus și Victor, este să comentezi cât mai emoțional, ca mai apoi acesta să aibă argumente ca să te hărțuiască din nou prin comentarii provocatoare, iar trollingul în sine reprezintă lanțul de a trolla, adică de a posta pe social media, pe bloguri, pe forumuri. O manieră agresiv-ofensatoare, denaturând într-adevăr scuze destul de controversate, deseori teme neinteresante, care nu au nici o legătură cu postarea ta.De ce și prin ce sunt periculoși ei? Nicolae Țîbrigan: Haideți să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat în timpul alegerilor americane din 2016, când fabrica de trolli din Okinovo din a lansat o adevărată campanie împotriva candidatei democrate Hillary Clinton. Ne amintim și de celebra teorie conspiraționistă Pizzagate – practic din cauza bombardamentelor de știri false, precum că într-o pizzerie niște oameni răi care țineau un copil acolo, în subsolul pizzeriei, l-a determinat pe un simpatizant pro-Trump să ia arma și pur și simplu să meargă la pizzeria aia și să elibereze chipurile copiii. De fapt nu exista nimic acolo. Aceste atacuri de trolli prin distribuirea de știri false au impact și în viața reală. Ceea ce se întâmplă online poate să se extindă offline. Eu întotdeauna spun: dacă suntem pe online nu înseamnă că ne izolăm de viața reală, aici pur și simplu este o extensie a vieții de zi cu zi. Trollii acționează la nivel psihologic și deseori operează cu fake-uri și anume cu fake-urile care sunt foarte aproape de adevăr. Pot să aduc exemplul celor 30.000 de sirieni, în 2016, atunci când unul dintre candidați a fost acuzat că urma să închidă bisericile în cazul în care câștigă și multe alte exemple de acest fel, unde trollii preiau practic informații din circulația zvonurilor și le amplifică.Victor Spînu: În primul rând, cred că este important pentru noi și pentru cei din apropierea noastră, de exemplu părinții, să-i instruim un pic pe cine să accepte în cercul nostru de prieteni, dacă e să vorbim de rețelele sociale. Există o regulă de aur pe care o folosesc și îmi place să o repet mereu: eu nu accept niciodată în cercul meu de prieteni persoane pe care nu aș fi gata să le invit acasă la o cafea. Anume creându-ți un cerc de persoane pe care le cunoști te asiguri că nu vei da niciodată de un troll și nu vei accepta persoane care ar putea fi troll în cercul tău de prieteni, respectiv minimalizezi contactul cu astfel de personaje. Al doilea sfat pe care l-aș da este să fim calmi, întotdeauna să verificăm informațiile. Trolii operează foarte mult cu știri sau informații breaking, wow, de cele mai multe ori aceste informații se adeveresc a fi neadevărate sau parțial adevărate, ceea ce scade din importanța lor, dar odată ce o persoană dă de astfel de știri și distribuie practic îi face o favoare unui troll, pentru că fără a verifica informația o distribuie mai departe în cercul său de prieteni și iată cu astfel de situații operează trollii.Fenomenul trollingului a apărut și evoluat odată cu evoluția rețelelor sociale așa încât astăzi fiecare dintre noi, odată ce postează, distribuie, comentează, interacționează cu alți internauți, trebuie să fie pe fază, pentru că oricând „de după colț” se poate ivi un troll. Cum îi depistăm? De exemplu, ei au intenția să provoace răspunsuri emoționale, apelează mult la emoțiile noastre. La ce șiretlicuri mai recurg trollii atunci când vor să ne controleze sau manipuleze?Nicolae Țîbrigan: Bine, există mai multe tehnici de manipulare pe care le utilizează troll-ul, de multe ori acesta improvizează pe moment. De exemplu, din teribilism acesta poate posta pe forumuri sfaturi dăunătoare, să trimită linkuri insistent cu site-uri infectate cu viruși ca să-ți provoace daune sau pur și simplu te poate hărțui de pe mai multe conturi false, fiind că momentan Facebook permite în continuare să administrezi câte două conturi de pe un cont real. Așa a fost în cazul jurnalistei Jessica Aron, care a observat că atacurile constante din partea trollilor la articole scrise de ea i-a determinat pe urmăritorii ei să nu mai comenteze în niciun fel, practic i-a alungat audiența. Asupra publicului ei fidel se instalase spirala tăcerii, iar trollii păreau că sunt puternici și mulți, pentru că aceștia au nevoie de o aparență a majorității legitime, că suntem mulți, într-un fel avem dreptate. Aceștia devin mai agresivi atunci când simt că măsurile și comentariile lor sunt eficiente, adică pe măsură ce văd că ei reușesc devin mai mulți, devin mai agresivi și te pot ataca. Deseori se enervează atunci când nu sunt băgați în seamă, apoi sunt și campaniile de trolling folosite de state pentru a manipula opinia publică care furnizează dezinformări și știri false. Alea sunt campaniile vizibile detectate de comunitatea de pe Facebook.Totuși, Internetul este plin de oameni reali, care țin pe bune să-și exprime opiniile, inclusiv oameni supărați care insistă să-și împărtășească convingerile lor negative, dar sincere. Cum facem diferența între un postac și un troll? Nicolae Țîbrigan: În primul rând, trebuie să înțelegem faptul că aceste două noțiuni se cam intersectează, adică un postac se poate transforma în troll și viceversa – un troll poate prelua activitatea de postac, iar eticheta asta de atribuire „Tu ești troll, tu ești postac” este destul de subiectivă și este foarte greu la nivel obiectiv să spunem cine e troll și cine este postac, e practic imposibil. Dacă este să vorbim în mod practic, există câteva caracteristici care diferențiază postacul de troll. Postacul este interesat să amplifice un mesaj, să distribuie pe mai multe grupuri. Un postac întotdeauna vrea să fie membru al sute de grupuri și asta se poate vedea chiar din profilul lui. Așa că atunci când invitați pe cineva într-un grup sau îi acceptați în prieteni, uitați-vă cam în ce grupuri se perindă acel cont. Pe lângă asta, trollul comentează, are niște activități destul de dubioase pe social media, adică scrie comentarii kilometrice, insistent și cu foarte multe linkuri ca să demonstreze că are dreptate și că argumentele lui sunt susținute pe „dovezi”. Trollul, de multe ori și postacul, folosesc pseudonime și avatarul ușor identificate. Poți să iei o poză a trollului, să o descarci pe desktop și o încarci pe Google Images ca să vezi dacă nu cumva acea imagine a mai fost folosită de alte conturi, de pe alte rețele sociale, sau chiar rețeaua socială în care te afli. Aici aș vrea să insist mai mult: ultimul aspect e că deseori comentariile trollilor sunt atât de enervante că practic te determină să nu mai încetezi de a le răspunde. Aici ar trebui să se declanșeze semnul exclamării și să declanșeze o alertă maximă, deoarece dacă continui să interacționezi cu el, vei ajunge într-un final poate să folosești un limbaj injurios după care să-ți facă o captură a postării tale și să o publice prietenilor tăi. La începutul discuției noastre am adus exemplul vestitei ferme de trolli din Rusia și eforturile gigantului Facebook de a lupta cu acest fenomen. Rețeaua anunță periodic că a închis felurite grupuri de conturi folosite în diferite părți ale lumii. Cum stăm însă cu trollingul în această regiune a Europei? Nicolae, cât de mare și prezent este acest fenomen în Europa de Est și, mai ales, în Moldova? Nicolae Țîbrigan: Pentru a determina exact numărul de trolli, ar trebui să am acces la bazele de date al tuturor rețelelor de socializare folosite în Europa de Est. Să spunem că ne putem lua după rapoartele Facebook, care a arătat și a indicat un procent de 11 la sută de conturi duplicate la nivel global, conturi false. Vorbim de circa 275 de milioane de profiluri de utilizatori clonați. De asemenea, proporția conturilor false este estimată undeva la 5 la sută, adică peste 170 de milioane de profiluri. Activitatea de trolling se situează undeva între aceste două segmente de conturi, adică 16%. Dar asta nu înseamnă că toate conturile sunt active sau că sunt folosite pentru activități de trolling, procesul ar putea să fie mai mic. În Republica Moldova, procentul este estimat undeva la 4.500 de conturi false, adică sub 1%, și asta din cauza ratei relativ scăzute de utilizare a social media de către moldoveni – 35%. Ei bine, cifra asta ar putea să crească în următorii ani. Văd o creștere și o diversificare a participării moldovenilor pe mai multe conturi.Victor, în anul 2016 ai lansat, împreună cu alți doi colegi, aplicația Trolles – o extensie pentru Google Chrome care identifică profiluri dubioase și deconspiră așa-zișii postaci. De ce a fost nevoie de un astfel de instrument? Victor Spînu: În 2016, trollingul și activitatea inautentică coordonată în scopuri politice abia începea, pentru că în 2016 practic a fost cea mai masivă implicare a trollilor și postacilor dintotdeauna în campania prezidențială. Atunci am simțit că există o grupare care stă în spatele acestor profiluri și am venit cu ideea să facem ceva în legătură cu asta, să optimizăm comunitatea, pentru că în comunitatea din Moldova de pe Facebook erau mulți oameni care simțeau că ceva se întâmplă, o mișcare tectonică, dar pe care nu o puteai vizualiza: cum asta are loc și unde anume asta are loc. De asta am venit cu ideea să cerem ajutorul comunității în a identifica aceste profiluri care se comportă extrem de dubios și să le afișăm în feed-ul fiecăruia, de pe Facebook, ca fiecare dintre noi să vadă unde acționează trollii. Mai exact, îți instalezi extensia și în momentul când deschizi o pagină pe Facebook, dacă persoana care comenta are un semn al exclamării de rând cu numele și prenumele, îți dai seama că este un troll. Înainte de a include acest semn al exclamării, verificați pe mai multe rețele sau pe mai multe surse dacă persoana este sau nu adevărată. Victor Spînu: Da, de fapt este foarte greu să identifici sau să înțelegi dacă o anumită persoană este un postac sau un troll, de asta noi am mers pe anumite aspecte care puteau fi relativ ușor demonstrate. Pentru noi, prioritatea era să identificăm persoanele sau profilele care fură identitatea altor indivizi și se dau drept aceștia. Foarte des am avut cazuri când familii întregi sau poze ale familiilor întregi din Rusia, Ucraina erau copiate și erau create conturi false și era indicat că ei sunt originari din Republica Moldova.În cei cinci ani de când există Trolles, cu ce rezultate vă lăudați? Victor Spînu: Probabil cel mai mare rezultat, sau cel mai însemnat, a fost în 2019 când, cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare, Facebook a ieșit cu un comunicat în care declara că într-adevăr existau așa profile care se ocupau cu activitate inautentică, existau și pagini și, mai mult decât atât, ei lucrau împreună. Facebook a indicat în comunicatul lor o frază scurtă în care spuneau că ar putea avea legătură aceste profile cu Guvernul de atunci, ceea ce mi se pare absolut genial și oribil în aceeași măsură.Sunt toate aceste blocări și suspendări ale unor conturi suficiente pentru a contracara fenomenul trollingului? Nicolae Țîbrigan: Eu zic că sunt destul de eficiente, dar nu suficiente, în sensul în care scoți din priză activitatea lor – n-am văzut să se poată reface rapid acea rețea. Așa că eu văd orice blocare a acestor activități inautentice pe Facebook, așa cum le denumesc companiile, destul de eficiente. Încă ce s-a observat în 2019, după ce au fost blocate, trolli au cam dispărut, n-au cam reușit să-și mai plieze forțele și nici nu mai aveau rostul, fiindcă alegerile trecuseră.Victor Spînu: După mine, aceste eforturi sunt destul de eficiente, nu destul de suficiente, și destul de întârziate. Activitatea trolillor într-adevăr a fost perturbată de faptul că Facebook se implică în ștergerea acestor profiluri sau în distrugerea acestor comunități, dar aceste lucruri se întâmplă foarte greoi și este un nivel colosal de muncă. Probabil Nicolae poate să confirme cât de mult trebuie să muncești pentru ca un profil creat acum câteva ore să-l raportezi către Facebook, să-i demonstrezi Facebook-ului că el are o activitate foarte dubioasă și că ar trebui să întreprindă măsuri în legătură cu el și, de multe ori. această intervenție este întârziată pentru că fake-ul a fost lansat. Oamenii deja discută despre el și, atunci când acel cont este dezactivat, deja este prea târziu. Ce altceva s-ar putea întreprinde la nivel de state, guverne, companii IT etc? Victor Spînu: Eu am o viziune mai avansată la ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca acest fenomen să fie distrus complet. Eu aș zice că trebuie de pus un pic mai multă presiune pe rețelele sociale – și aici vorbim nu doar de facebook, ci și același Twitter, TikTok, mai nou. Ei au nevoie să simtă presiunea asta venită din partea comunității, din partea guvernului, pentru că și guvernul este diferit, dar anume atunci când este prezent fenomenul acesta a presiunii publice, pentru ca rețelele să facă ceva. Pentru că nu putem noi, niște organizații terțe, să demonstrăm cum anume lucrează rețeaua socială. Doar atunci când companiile mari de social media simt presiune sau au de suferit, doar atunci ele încep să facă anumite mișcări în acest sens. Ca să fie clar: pot să existe 100 de oameni care să lupte cu trollii într-o țară, însă niciodată ei nu vor avea controlul sau posibilitatea de a lupta definitiv cu acest fenomen. Aceasta o poate face doar o bază de date, pe care o poți vedea relativ ușor, în care sunt conexiunile dintre anumite profiluri, ce fac anumite profiluri fără ca să intervii în informațiile lor personale și să vezi cu ce anume se ocupă aceste profiluri și, relativ ușor, să le dezactivezi, pentru că aceste profiluri fac ceva dăunător pentru societate. Ce poate face fiecare dintre noi pentru a ne proteja de trolli și trolling? Ce alte instrumente mai recomandați? Nicolae Țîbrigan: Bine, instrumentele nu sunt sofisticate, ele se află la îndemâna oricăruia dintre noi. Ce putem face nivel individual este în primul rând să identificăm trollul sau roiul de trolli insistenți și care au năvălit pe wall-ul nostru – ei pot fi identificați ușor, adică ei comentează mult, ei sunt în afara contextului, manifestă semne de agresivitate în argumentare și în discurs și unii chiar comit niște erori de expresie sau erori gramaticale. Victor Spînu: Sunt de acord cu Nicolae, aș rezuma totul la trei acțiuni de bază pe care putem să le facem noi ca să ne simțim mai în siguranță pe Internet. Primul ar fi să ne antrenăm creierul nostru, să ne antrenăm gândirea critică ca să putem identifica relativ ușor acele conturi sau acele știri care sunt false, astea se poate de făcut ușor cu un search pe google, doi este să izolăm aceste profile, cum a zis și Nicolae – să le raportăm, să ne asigurăm că ceilalți participanți la discuție cunosc că este un trol și trei este să educăm. Dacă noi suntem bine mersi, atunci ar trebui să ne gândim ce oare mai fac copiii noștri pe internet, dar mai ales părinții noștri, pentru că ei sunt cei mai afectați probabil de acest volum imens de informații.Victor, Nicolae, vă mulțumesc pentru informațiile utile împărtășite cu noi astăzi. Iar tu, drag fan al podcastului cuMINTE, reține: dacă te-ai angajat într-o discuție virtuală pe un subiect sensibil, iar interlocutorul insistă pe punctul său de vedere până la extremă, exagerează, este categoric, încearcă să te înfurie sau să-ți provoace alte emoții negative, pe scurt – are o atitudine dubioasă, atunci păzea! S-ar putea să fie vorba de un troll. De-acum încolo știi ce trebuie să faci. Ascultă podcastul cuMINTE și nu te lăsa manipulat. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. ——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Trolli & trolling – între pericole și soluții first appeared on Mediacritica.
1/26/21 • 22:39
Peste 4,5 miliarde de oameni, adică aproape 60% din populația globului, sunt utilizatori activi ai rețelei Internet, arată ultimele date publicate de site-ul Statista în luna octombrie a anului trecut. Acum un deceniu, lucrurile arătau cu totul altfel – în 2008, cam 83% din locuitorii Terrei nu utilizau Internetul, potrivit European Computer Driving Licence, un program internațional de certificare a competențelor digitale. Ne-au trebuit doar 10 ani ca să răsturnăm cifrele și să ne pomenim cu toții într-o imensă societate digitală. Și asta pentru că Internetul a îmbunătățit și, pe alocuri, a ușurat majoritatea proceselor din viața noastră, atât acasă, cât și la muncă. Dar cu cât mai mulți oameni, servicii și oferte mișună pe online, cu atât cresc și riscurile care apar atunci când navigăm pe Internet, fie că este vorba de phishing, hărțuire cibernetică, știri false sau trolling.Pe 9 februarie vom celebra la nivel mondial Ziua Siguranței pe Internet, un prilej să readucem în discuție multitudinea problemelor legate de mediul online, dar și să ne reamintim despre importanța unei bune conduite pe Internet. Salut! Sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast CuMINTE, vorbim despre netichetă, cetățeni digitali și regulile pe care trebuie să le respectăm atunci când ne aflăm în mediul online.Ai auzit de netichetă? Este un termen relativ recent care presupune un set de reguli de „bună purtare” în lumea virtuală – exact ca bunele maniere pe care le urmăm atunci când interacționăm cu cei din jur, doar că aplicate comunicării din online. Acest cuvânt provine de la îmbinarea termenilor etichetă şi net, adică Internet, iar conceptul a apărut din necesitatea de a proteja utilizatorii din mediul online, odată ce riscurile și comportamentele inadecvate au sporit. De-a lungul timpului, regulile de netichetă au fost separate în funcție de mijloacele de comunicare folosite – mail, chaturi, rețele sociale, forumuri, bloguri, jocuri și tot așa.Și chiar dacă nu există o singură netichetă proclamată la nivel universal, principalele reguli pe care trebuie să le respecţi atunci când navighezi pe Internet sunt în mare parte aceleași și sunt, de fapt, similare cu cele din viaţa reală. Regula de aur este să-i tratăm pe ceilalți așa cum dorim să fim tratați noi înșine. Să vedem ce alte norme presupune neticheta.Verifică ortografia și corectitudinea mesajelor. Indiferent de ceea ce scrii, trebuie să te asiguri că în postările tale nu sunt greșeli, deoarece erorile pot diminua din credibilitatea celor afirmate.Evită site-urile de tip clickbait pentru a nu face spam. O dată ce ai dat click pe link-uri cu mesaje pop-up, riști să cazi în plasa viruşilor, spyware şi malware. Distribuind astfel de link-uri, va crește riscul de a-ți „infecta” cu viruși prietenii virtuali, care au încredere în mesajele pe care le distribui. De asemenea, atunci când te înregistrezi pe variate site-uri, în măsura posibilităților, nu introduce date personale precum numărul de telefon sau adresa domiciliului.Nu vorbi cu necunoscuți și nu oferi informații confidențiale despre tine sau familia ta persoanelor de pe Internet. De asemenea, nu accepta întâlniri cu persoane necunoscute care ți-au propus online să faceți cunoștință în realitate.Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoști pe cei cu care comunici. Nu jigni şi nu răspunde la jigniri sau oricare alte insulte comunicate în mediul virtual. Hărțuirea și incitarea la ură sunt condamnabile atât în viața reală, cât și în cea virtuală.Nu trimite e-mailuri sau mesaje pe rețele sociale la o oră nepotrivită, deoarece acest detaliu poate pune în discuţie stilul tău de viaţă. Toate mesajele de serviciu, și nu doar, se recomandă a fi expediate până la ora 18:00 și nu mai devreme de ora 8:00.Evită să scrii mesaje utilizând Caps Lock, deoarece în lumea virtuală, textele scrise integral cu litere majuscule arată ca şi cum ai striga la persoana care citeşte ceea ce ai scris.Fii discret în tot ceea ce faci pe Internet. Asta include crearea profilurilor pe reţelele sociale şi postarea comentariilor. Fii tu însuţi în online, pentru că nu eşti anonim şi ceilalți utilizatori sunt, de asemenea, oameni reali. Nu spune şi nu fă lucruri pe care nu le-ai face în realitate. Imaginea ta online este importantă indiferent de circumstanțe.În mare parte, regulile stabilite în mediul online nu sunt reglementate prin lege. Chiar și așa, trebuie să știi că orice faptă comisă pe Internet poate avea aceleaşi consecinţe legale ca şi în viaţa reală și nu scapă pe nimeni de răspundere atunci când atinge vreun drept universal proclamat.Bunăoară țările membre ale Uniunii Europene aplică diferite politici, fie de reglementare, fie de autoreglementare a online-ului, în special când este vorba de controlul parental. În Regatul Unit, spre exemplu, există un cod al bunelor practici, adoptat la nivel oficial, iar în Germania, utilizatorii pot folosi un software autorizat de „protecţie a tineretului”, pentru a împiedica accesarea de către copii a site-urilor web care au conţinut nepotrivit. Germania aplică de asemenea un cadru de autoreglementare care permite furnizorilor să clasifice diferite tipuri de conţinut online, cum ar fi materialele video, site-urile web sau jocurile online.În Spania, Italia și Cehia sunt aplicate diverse mecanisme de semnalare a conţinuturilor şi a comportamentelor ilegale sau condamnabile, cu sprijinul poliţiei și a organizațiilor neguvernamentale. De asemenea, în douăsprezece state membre ale Uniunii Europene, incitarea la ură, violenţă sau discriminare pe motive de orientare sexuală în mediul online reprezintă o infracţiune penală. Cristina Durnea, jurista Centrului pentru Jurnalism Independent: În Republica Moldova, dacă răspândești informații mincinoase ce defăimează o altă persoană ori îi adresezi expresii injurioase, fie într-un discurs public sau pe rețelele de socializare, te poți trezi cu o plângere la poliție sau cu o cerere de chemare în instanță din partea persoanei vizate. Deși mulți consideră că exprimările inacceptabile făcute în mediul online nu presupun vreo consecință juridică, acest fapt nu corespunde sub nicio formă realității. Asta pentru că atât Legea privind libertatea de exprimare, cât și Codul contravențional îi penalizează pe cei care ofensează sau denigrează alte persoane, inclusiv în fața ecranului calculatorului. Bunăoară, pentru plasarea pe Facebook a unui simplu comentariu injurios, care lezează onoarea şi demnitatea unei persoane, riscați o amendă de la 450 la 900 de lei, iar în cazul răspândirii unor informații mincinoase ce defăimează o altă persoană, poate urma o amendă mai usturătoare, ce variază între 2.400 și 3.600 de lei.Mai mult, destinatarul unui astfel de comentariu vă poate solicita în instanța de judecată să-i exprimați scuze și să-i compensați prejudiciul moral cauzat. În navigarea ta prin teoria despre netichetă și în general atunci când ești pe post de internaut, s-ar putea să fi dat de noțiuni necunoscute sau neclare. Îți propun să trecem în revistă câteva: Spam – utilizarea sistemelor electronice de mesagerie, cum ar fi emailul, pentru a trimite mesaje, de obicei, publicitare, care nu au fost solicitate de destinatarVirus – o aplicaţie care se poate multiplica singură şi răspândi de la un computer la altul, afectând sistemul calculatorului, preluând date din el și nu doar.Malware – un virus instalat în sistemul calculatorului fără ştirea sau aprobarea utilizatorului, exploatând vulnerabilităţile din securitate.Spyware – este un software, adică un program, care ajută la colectarea informaţiilor despre o persoană sau o organizaţie fără ştirea lor. De asemenea, acest program poate trimite informaţii despre tine către o altă persoană sau companie fără acordul tău și poate chiar să-și asume controlul asupra unui calculator fără ştirea proprietarului.Trolling – este o violare deliberată a regulilor implicite ale spațiilor sociale de pe Internet și se caracterizează drept o formă de agresiune socială în mediul on-line.Cyberbullying – hărțuire online. Despre asta am vorbit într-o ediție din luna noiembrie a podcastului.Se prea poate ca până astăzi nici să nu fi auzit despre netichetă ori despre faptul că există o zi specială când marcăm importanța siguranței pe Internet. Ce mesaje transmitem în mediul online? Cum o facem? Este atitudinea noastră un exemplu de urmat? Sunt întrebări la care merită să căutăm răspunsuri. Iar până una-alta, să avem grijă ce alegem să consumăm. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud.——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Neticheta și regulile de comportament în mediul online first appeared on Mediacritica.
1/19/21 • 09:27
„Masca de protecție favorizează apariția cancerului pulmonar.”„În patru spitale din România se testează aşa-zisul vaccin anti-Covid fără să ştie pacienţii?”Bill Gates „vrea să controleze tot globul prin microciparea populației”.„Termometrul electric și termoscanerul marchează oamenii.” 2020 a fost un an complicat. Pandemia și infodemia i-au marcat cursul. Începând cu teorii ale conspirației despre cum a apărut virus ul – încă atunci, la început – și până la născocirile sau interpretările din jurul vaccinului anti-Covid, dezinformarea și falsurile propagate inclusiv în mass-media i-au debusolat pe mulți și continuă să afecteze oamenii. Să nu crezi orbește ceea ce citești sau auzi, să filtrezi, să verifici sursele, să fii conștient de pericolul manipulării și falsurilor rămân, prin urmare, aptitudini esențiale și în anul care ne-a pășit pragul. Salut, sunt Ana Sârbu și în prima ediție a podcastului cuMINTE din 2021 continuăm să vorbim despre importanța gândirii critice. Astăzi o vom face cu ajutorul „ochiului critic” al elevilor și profesorilor antrenați în cursul școlar Educație pentru media.Elevă: „Masele de oameni zilnic sunt manipulate de reclame, de rețelele de socializare”Elev: „Educația pentru media este o cale spre gândirea critică. Fiind mereu supuși unei cantități mari de informații din diverse surse, mai mult sau mai puțin credibile”.Ce înseamnă să fii educat în sens mediatic? Întâi de toate, să ai abilități, afirmă cei care au ales să predea cursul de educație media în școli le din Moldova. Bunăoară, abilitatea de a căuta în fiecare știre standardele pe care trebuie să le respecte orice jurnalist – să includă opiniile tuturor persoanelor vizate și să trateze subiectul echidistant, fără a se implica emoțional, amintește Aliona Pulbere, profesoară la liceul teoretic „Mihail Bârcă” din comuna Mileștii Mici, raionul Ialoveni.„După jumătate de an de predare a disciplinei, avem dobândite cunoștințe importante. Elevii sunt mai atenți și manifestă discernământ cu privire la informații, știri, publicitate. Ca profesor de limba și literatura română, găsesc oportun să avem posibilitatea de a diversifica temele studiate la disciplină. Am certitudinea că educația pentru media este una nu doar actuală, dar și cea care se va menține în viitor în programul școlar, prin necesitatea și importanța acestor subiecte”, spune Aliona Pulbere.„Sunt în primul an de predare a disciplinei Educație pentru media. Conținutul abordat în curriculum din start m-a provocat să cunosc în detaliu temele date. Vreau să remarc că și elevii claselor a 8-a, cărora le predau, manifestă același interes pentru subiectele pe care le studiez. În mod deosebit le-a plăcut să discut despre calitatea informației, manipularea mediatică. Chiar am încercat să creăm postere digitale în cadrul orelor”, adaugă profesoara.Elevii, fiind activi pe rețelele sociale, mărturisesc că se ciocnesc tot mai des cu informații eronate și care manipulează. Unii dintre ei spun că, datorită cursului de educație media, nu cred oricărui text apărut pe Internet, ci îl verifică pe mai multe site-uri de știri.„Disciplina Educația pentru media este o oră opțională foarte utilă. Această lecție a fost introdusă pentru generația nouă, care folosește mult Internetul. La această materie studiem lucruri foarte utile, cum ar fi despre evoluția mass-media sau cum să stabilim dacă o informație este adevărată sau falsă. Recomand această disciplină ca oră opțională”, ne spune Marin Pavalachi, elev în clasa a 8-a.Colegul său de clasă, Alex Graur, recunoaște că educația media îl ajută să găsească diferențele dintre o informație falsă și cea care merită a fi crezută. Ce înseamnă o informație credibilă? Una semnată de un autor – un om real și nu anonim; una care conține argumente și citează surse oficiale, persoane sau instituții reale; una scrisă fără generalizări, adjective, fără titluri șocante și cu trei semne de exclamare. „Educația pentru media este o cale spre gândirea critică, fiind mereu supuși unei cantități mari de informații din diverse surse, mai mult sau mai puțin credibile. La lecțiile de Educație pentru media învăț cum să deosebesc informația adevărată de cea falsă ”, a precizat Alex.Iana Borisova, o altă adolescentă din Ialoveni care studiază educația pentru media de la începutul lunii septembrie a anului trecut, spune că, în doar câteva luni, a învățat cum să facă față manipulării pe rețelele sociale. Ea nu mai cade în plasa titlurile șocante și care îi trezesc emoții puternice, iar dacă site-ul care a scris știrea îi cere să distribuie articolul înainte să-l citească, ea știe – este un site de tip clickbait.„Educația pentru media este un curs foarte util și interesant pentru prevenirea manipulării în mediul online, pentru că masele de oameni zilnic sunt manipulați de reclame, de rețelele sociale. Este foarte important să știm cum să prevenim aceste manipulări, pentru că consecințele, în cel mai rău caz, pot fi grave”, explică Iana.Un alt coleg de-al ei, și el elev în clasa a 8-a, spune că opționala i-a dezvoltat simțul de competiție și cel de echipă – pentru că la ore lucrează în echipe, analizează informații din variate surse, elaborează proiecte proprii. „Educația pentru media este o disciplină nouă și interesantă, predată într-un mod interactiv și captivant, deoarece mă pot dezvolta pe plan individual, cât și într-un grup, antrenându-mi simțul de competiție și de echipă, stimulat de cel de a gândi”, ne spune Tudor Căldare.În anul 2019, Educația pentru media a ajuns și în instituțiile de învățământ cu predare în limba rusă. Anghelina Gaidarji, din Taraclia, a devenit profesoară recent, fiind de meserie chiar jurnalistă.Ea povestește că, de fiecare dată când se întâlnește cu elevii, discuția începe cu analiza știrilor citite de ei mai devreme. „Ei îmi spun «Știți, ați văzut? Pe acest portal de știri, în acest material este clar prezentă părerea jurnalistului. Haideți să analizăm știrea.» Acum, nouă ne reușește să depistăm minciunile, știrile false ale jurnaliștilor, să deosebim adevărul de o informație falsă. Elevii acum cunosc când sunt manipulați, ce instrumente folosește presa pentru a-i manipula. Începem lecția discutând, de multe ori, despre ceea ce s-a întâmplat în această săptămână. Le analizăm și discutăm din perspectiva cum sunt percepute aceste știri de către părinții lor”, spune profesoara de la liceul „Ivan Vazov”.Anghelina Gaidarji recunoaște că mulți dintre locuitorii raionului Taraclia sunt influențați de propaganda rusească. Totuși, copiii acestora, care sunt și elevii ei, au o altă gândire.„Este important să menționez că mulți dintre copii se deosebesc de părinții lor. Deja încep să gândească altfel. Îi învățăm că tot ceea ce consumă trebuie să pună la îndoială. Ca ei să poată filtra informația pe care o consumă. În doar câteva luni, elevii au reușit să învețe când sunt manipulați și că dacă o știre le trezește un anumit tip de emoții, să verifice informațiile din ea. Evident, acest fapt mă încântă”, a mai spus profesoara.Oare ce ne-a pregătit anul 2021? Ce pare a fi sigur e că COVID-19 rămâne, deocamdată, prezent în viețile noastre. Dar pe lângă criza din Sănătate, și alte domenii vor fi marcate de evenimente importante în întreaga lume – și politice, și economice, și culturale, de ecologie, lifestyle și multe, multe altele. Inevitabil, vor apărea zeci de provocări, urmate de materiale informative în mass-media și postări pe rețele, urmate, la rândul lor, de dezinformare și fake news, teorii conspiraționiste și manipulare. Așa arată realitatea acestui secol. Suntem oare pregătiți să-i facem față? Cert este că avem toate instrumentele la îndemână. Despre ele am vorbit în edițiile anterioare și vom continua să o facem la Podcast cuMinte.Ai grijă ce alegi să consumi și în anul 2021. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud.——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Gândirea critică, pe timp de pandemie și nu numai – de ce ne trebuie și cum o cultivăm first appeared on Mediacritica.
1/5/21 • 10:05
„Incredibil, dar adevărat”, „Nu o să-ți vină să crezi”, „ȘOC! Decizie de ultimă oră” – de câte ori ți s-a întâmplat să accesezi o știre cu un astfel de titlu? Cu siguranță, fiecare dintre noi a căzut cel puțin o dată în plasa titlurilor senzaționale. Ceea ce ar trebui să știm însă este că articolele cu astfel de titluri, de multe ori, fac parte din categoria conținuturilor de tip clickbait. Dacă atunci când un titlu de știre te impresionează în așa fel încât te întrebi dacă ceea ce scrie acolo este adevărat, s-ar putea să fi dat peste un clickbait. Bună, sunt Ana Sârbu și astăzi, la podcast „cuMINTE”, voi vorbi despre pericolele site-urilor de tip clickbait și cum, de fapt, funcționează acestea. Tot mai multe portaluri care pretind a fi informaționale inventează titluri exagerate doar ca să ne facă să accesăm linkul și să deschidem știrea… falsă. Te întrebi de ce? Simplu. Creatorii acestor conținuturi fac bani din vizualizările pe care le adună atunci când noi le cădem în plasă. Mai multe click-uri înseamnă mai mulți oameni care au accesat site-ul și, respectiv, cu atât mai mare va fi suma pe care o vor cere pentru plasarea publicității pe acest site. Întâi de toate, să explicăm noțiunea de clickbait. Cei care creează astfel de conținuturi utilizează cuvinte sau expresii care îi trezesc cititorului emoții puternice. Este vorba de milă, indignare sau tristețe. Anume așa, cel care îl vede este atras să acceseze link-ul, iar dând click, el prinde momeala persoanei care a creat textul și titlul. De multe ori, site-urile de tip clickbait promovează zvonuri, informații eronate sau false, născocite pe loc gol de cei care le gestionează, adesea persoane care nu au vreo legătură cu jurnalismul. Apropo, există mai multe tipuri de site-uri din categoria de clickbait. Unele postează falsuri sau articole care manipulează, altele – știri cu titluri scoase din context. Asta-i de exemplu când o informație sau declarație din text este dată pe jumătate în titlu, deci sensul sau mesajul se poate schimba complet. Toate sunt la fel de periculoase. Dar nu te speria, le putem evita. Să analizăm un caz:: „MIRACULOS! Cum poți scăpa de kilogramele în plus în doar câteva zile”. Evident, este atrăgător și chiar și cei mai sceptici dintre noi se vor abține cu greu să nu facă click pe articol, dar nu uita că miracolele nu-și au locul în presă. Titlul aparține unui site de tip clickbait, jurnalstiri.site, și nu este unicul care fabrică astfel de materiale. De obicei, autorii acestor texte au scopul să promoveze produse pentru slăbire, recomandate de experți inexistenți și persoane anonime. Se folosește chiar și imaginea unor vedete care ar fi slăbit datorită acestui „produs miraculos”, pentru a fi mai credibili. În realitate, cei care scriu astfel de materiale se folosesc de imaginea unor persoane cunoscute pentru a-și vinde produsele și o fac fără a le cere permisiunea. Un exemplu este și cel al cântăreței Dara, care după ce a slăbit, a fost „victima” unui astfel de site: „Cântăreața a slăbit datorită acestui produs. Încearcă-l și tu. Experții recomandă pentru eficiență sigură”. Interpreta de la Chișinău a negat, de numeroase ori, cele scrise. Ea a precizat că nu a utilizat acest produs, iar imaginea ei a fost folosită ilegal.Fie că vorbim despre remedii naturiste ciudate, produse pentru slăbit sau alte transformări peste noapte, dacă ești tentat să accesezi articole de acest fel, cel mai probabil, devii victima site-urilor de tip clickbait. Problema este că astfel de materiale nu doar dezinformează, dar îți pun în pericol și sănătatea, propunându-ți produse suspecte.Un alt șiretlic la care recurg adesea site-urile de tip clickbait sunt știrile cu titluri dramatice. „DOLIU în lume! Nu o să-ți vină să crezi cum a murit o artistă de la Hollywood”. Sunt titluri tipice tabloidelor, dar experiența a fost preluată și de cei care se ocupă de clickbaituri. De multe ori, din text afli că protagonistul materialului este viu și nevătămat, dar scopul autorilor este să te aducă pe site… cu orice scop. De multe ori, articolele clickbait despre decese, accidente aviatice sau rutiere sunt false. Tot ce poți concluziona din ele este că ai fost manipulat. Mai există un subiect atractiv și intens exploatat de generatorii de clickbait – dezastrele naturale, în special avertizările despre cutremure, codul galben de îngheț sau aversele de ploi. Da, de multe ori, aceste știri sunt adevărate. Dar noi știm că depindem mult de schimbările meteorologice, or asta e un prilej pentru a mai atrage niște vizualizări. Bunăoară, citez: „Cod galben de îngheț în toată țara. Agricultorii vor rămâne fără roadă”. Articolul a apărut pe stiripesurse.site, un portal de tip clickbait. La prima vedere, nimic suspect, dar câteva indicii ne ajută să ne dăm seama că acest material dezinformează. În primul rând, când îl accesăm, suntem notificați că dacă vrem să citim, trebuie să distribuim știrea pe rețelele sociale. Al doilea semnal se conține în titlu – „Agricultorii vor rămâne fără roadă” – o presupunere prezentată ca ceva practic împlinit, dar fără vreun argument al specialiștilor în domeniu. Doar un expert în agricultură ar putea lansa astfel de teze, iar asta ar trebui să se regăsească și în titlu. Ar fi sunat cam așa: „Cod galben de îngheț în toată țara. Experții susțin că agricultorii vor rămâne fără roadă”.Totuși, de ce site-urile continuă să folosească această tehnică de atragere a oamenilor? Pentru că încă funcționează. Chiar dacă, după ce prind momeala, cititorii rămân dezamăgiți de informația superficială sau scoasă din context, oamenii continuă să fie curioși, să acceseze linkuri și să genereze mai multe vizualizări, adică mai mulți bani pentru proprietarii acestor portaluri. Din nefericire, pe Internet există sute de site-uri care creează conținut de tip clickbait. Este vorba despre un mix de falsuri, date neverificate, teorii ale conspirației sau noutăți politice copiate din presa independentă, iar mai apoi modificate.Acest fenomen a fost analizat și de Centrul pentru Media, Informații și Societate al Universității Central Europene (Center for Media, Data and Society, CEU School of Public Policy), care a publicat rezultatele cercetării în februarie 2020. „Publicitatea sub formă de bannere, ferestre pop-up și conținut sponsorizat este atât de întâlnită, încât pe unele din aceste site-uri nici măcar pagina de contact nu este accesibilă, din cauza cantității uriașe de advertising. Din 50 de site-uri analizate în profunzime pentru acest studiu, aproximativ 16 erau parte dintr-o astfel de familie”, se menționează în analiza experților.Totuși, sunt sau nu periculoase site-urile de tip clickbait?Evident că sunt. În primul rând, suntem dezinformați și dezinformăm alți oameni atunci când le distribuim. În al doilea rând, materialele care conțin sfaturi și produse-minune ne pot dăuna grav sănătății și ne pot pune viața în pericol.Iată indiciile care te vor ajuta să-ți dai seama că ai dat peste un site de tip clickbait:Site-ul folosește titluri care îți trezesc emoții puternice;De obicei, cuvintele și expresiile care generează emoții puternice sunt scrise cu majuscule, pentru mai multă vizibilitate și atractivitate;Pentru a putea citi materialul, trebuie să îl distribui pe rețelele sociale. De obicei, pe pagina personală de Facebook.Site-ul este unul dubios, nu are date de contact, iar numele autorilor lipsesc. Despre aceste detalii importante am vorbit și în podcasturile anterioare. Deocamdată, nu există vreun instrument care să analizeze calitatea unui articol și să ne avertizeze imediat că este vorba de un clickbait. În schimb, există alte instrumente care îți vin în ajutor: site-ul Mediacritica, care te ajută să-ți dezvolți gândirea critică; aplicația Media Radar, care arată credibilitatea celor mai populare site-uri de știri din Moldova și, evident, podcastul cuMINTE.Ai grijă ce alegi să consumi. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. ——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Clickbaiturile. Ce sunt? De ce apar? Cum să ne ferim de ele? first appeared on Mediacritica.
12/15/20 • 08:46
Fiecare al patrulea elev din Republica Moldova (85%) este victimă a bullying-ului sau a asistat la situații de acest fel asupra altor copii. Cazurile sunt mai frecvente în rândul fetelor și al elevilor din clasele gimnaziale. Cel puțin așa arată un studiu al organizației UNICEF, desfășurat în 36 de instituții de învățământ din țară.Dar ce este bullying-ul? Marea majoritate a părinților nu cunosc acest termen. Nici copiii nu-l prea înțeleg. De obicei, părinții operează cu sinonime precum „înjosire”, „intimidare” sau „hărțuire prin cuvinte, prin fapte”. Trebuie să înțelegem însă că bullying-ul este o formă specifică de agresiune, cu caracter repetitiv, împotriva unei persoane care nu se poate apăra. Prin bullying se dorește demoralizarea victimei, diminuarea stimei de sine și minimalizarea rolului în grupul social. Bullying-ul include violență verbală, care se manifestă prin insulte, porecle și amenințări. Poate fi vorba și de violență relațională, prin izolare și răspândire de zvonuri. Există și violență în mediul online, numit și cyberbullying, care se manifestă prin distribuirea mesajelor și pozelor denigratoare pe Internet și, mai ales, pe rețelele sociale. Bună, sunt Ana Sârbu și în această ediție a podcastului cuMINTE vorbim despre bullying și cyberbullying. Alături de mine este psihologa Lucia Maxim, care ne va ajuta să înțelegem mai bine acest fenomen și cum să acționăm corect în astfel de situații. Despre cum se manifestă bullying-ul și cyberbullying-ul la școală, dar și pe rețelele sociale, vom afla de la cea de-a doua invitată – Mădălina Boțan, elevă în clasa a 9-a la Academia de arte Igor Vieru. Adolescenta este urmărită de peste 91 de mii de persoane pe platforma TikTok și de peste 33 de mii de oameni pe Instagram. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația mea.Ana Sârbu: Aș vrea să ne spui, Mădălina, până să ajungi o adolescentă influencer, te-ai ciocnit cu situații de bullying la școală? Cum anume s-au manifestat ele?Mădălina Boțan: Da, mi s-a întâmplat foarte des. S-a manifestat prin porecle diferite, pe alocuri cu violență fizică. Toate aceste chestii s-au început din clasa a 3-a și nu neapărat erau colegi de clasă. Erau persoane mai mari, persoane pe care chiar nici nu le știam. Pur și simplu au auzit ceva despre mine și au început să-mi de-a hate (mesaje de ură). Doamna Maxim, cum ar fi trebuit să se comporte Ana în așa situații? Lucia Maxim: Atât copiii din școlaritatea mică, cât și adolescenții să știe că au dreptul să primească un spirijn și găsesc un adult de încredere, fie că este părintele/ părinții sau dirigintele de clasă, sau un oricare alt adult din preajmă, și că se pot adresa după ajutor și după sprijin ca să nu fie singuri. Așa cum spunea și Mădălina, asta duce la izolare și avem un cerc vicios în care copilul/ adolescentul este necăjit, tachinat și intimidat, ceea ce îi provoacă izolare și închidere. Avem diverse stări de tristețe, de deprimare și alte consecințe nefaste pentru copil/adolescent. În momentul când un copil este agresat verbal sau fizic la școală, ce trebuie să facă ceilalți colegi?Lucia Maxim: Bullying-ul este un proces foarte pervaziv, pătrunde cu o intensitate, cu o frecvență sporită, de aceea este foarte important ca întreaga comunitate să se implice, în special vorbesc de cadrele didactice, părinții, copiii și nu doar copiii care sunt supuși bullying-ului, dar și copiii spectatori- cei care văd. Bineînțeles că atunci când sunt întrebați „Tu ce ai făcut?”, „Tu ce ai zis?”, „Am văzut, am observat, dar nu am zis nimic, pentru că îmi este frică să nu fiu și eu supus”. Chiar uneori apare o bucurie că nu sunt eu tachinat, dar este important să informăm, este important atât cadrele didactice, cât și părinții, chiar și adulții, să informăm copiii, să-i încurajăm. Să se ia o atitudine, pentru că au și ei, spectatorii un rol foarte important, să nu treacă nepăsători sau să nu se facă neobservați. Deci, toți este foarte important să înțelegem că avem să ne implicăm și să facem anumite lucruri. Să vină și să ajute, să sprijine acest copil sau acești copii/adolescenți. Mădălina, tu spuneai despre faptul că în momentul când ai nimerit în astfel de situații te-ai închis în sine și nu prea ai comunicat despre acest lucru. După mai mulți ani de la aceste situații, ai reușit să comunici cu părinții tăi? Le-ai povestit despre aceste experiențe? Mădălina Boțan: Da, eu acum foarte liber vorbesc cu părinții, din cauza că eu am observat că sunt oameni care foarte mult mă susțin și văd ceva bun în mine. Am început să devin mult mai deschisă de când s-a început chestia cu Tik-Tok, cu Instagram și altele. Până la urmă am decis și le-am spus părinților despre faptul că eu am primit bullying foarte mult la școală.Cum au reacționat ei? Cum au încercat să te încurajeze?Mădălina Boțan: Cel mai important lucru pe care poate să-l spună un părinte: „Nu atrage atenția, nu intra în conflicte cu oamenii care vor să te tachineze”. Eu m-am simțit foarte bine, pentru că nu aveam cu cine să vorbesc și toate acestea eu țineam pe suflet și îmi era foarte greu. Eu nu puteam să mă deschid în fața la nimeni și într-un sfârșit când am făcut-o am început să mă simt foarte bine, chiar mai încrezută în sine. Am început să îmi expun părerea fără să-mi fie frică că oamenii nu o să mă primească. Crezi că ar trebui adolescenții imediat să anunțe părinții în momentul în care se întâmplă acest lucru? Crezi că în cazul tău lucrurile s-ar fi schimbat dacă ar fi fost o altă continuitate a evenimentelor în viața ta?Mădălina Boțan: Da, eu cred că trebuie de comunicat numaidecât cu părinții. Părinții tot trebuie să se implice să afle despre faptul cum se simt copiii lor, despre ce se întâmplă în școli, despre persoanele care îi jignesc. Sunt detalii pe care copiii le fac, dar părinții cred că asta este ceva normal și adolescentul se întâmplă că trece peste, nu-i mereu așa. Doamna Maxim, ceea ce a spus Mădălina acum este extrem de important, despre comunicarea dintre copii și părinți, un lucru care, din păcate lipsește în anumite familii și lucru care duce la consecințe cum ar fi bullying-ul față de alți oameni. Cum trebuie să se comporte părinții a căror copii suferă în urma bullying-ului și părinți a căror copii sunt participanții acestui bullying? Lucia Maxim: Este important să ia o atitudine. Acel părinte a copilului care suferă să-l vadă, să-l observe. Așa cum spunea Mădălina, să aibă contactul acesta zilnic, să știe cum se simte copilul. Într-o primă fază ajută când îi spunem copilului: „Nu lua în seamă sau neglijează”, dar dacă copilul nu spune asta și noi urmărim, nu doar i-am spus, dar urmăresc părinții ce se întâmplă, „Cum e, te descurci?” și atunci este foarte important ca părintele să intervină, să anunțe, să discute cu cadrele didactice ca copilul să se simtă sprijinit, să nu se perceapă singur. Avem situații în care ar putea să vină de la părinți: „Păi tu ești băiat, ești bărbat, de ce trebuie să te plângi, descurcă-te singur” și atunci copilul se percepe neînțeles de către părinți, de către cei care ar trebui să-l sprijine și asta e destul de periculos pentru sănătatea lui fizică și emoțională. Mai mult, m-ați întrebat și despre părinții a căror copii agresează, deci este foarte important fiecare părinte să întrebe despre copilul lui ce face, ce nu face, care este viața lui socială, dacă are prieteni. Și atunci dacă observă, își dă seama despre anumite lucruri pe care le face copilul său într-o formă de a primi atenție sau de a se da cool, a-și manifesta puterea, neapărat părintele trebuie să intervină și să vorbească, să discute, să-l informeze, să-l ajute să impatizeze și cu celălalți copii care sunt agresați ca să înțeleagă ce simte și celălalt copil. Și să înțeleagă că, atât timp câte pentru el este un joc, pentru celălalt nu este un joc, este o suferință. Fiecare al cincilea elev, participant la studiul UNICEF pe care l-am menționat mai devreme, a semnalat că, în școala în care își face studiile, „nu se iau măsuri cu elevii bătăuși”. Situațiile date sunt mai frecvente în instituțiile de învățământ din mediul rural, unde astfel de cazuri au fost raportate de fiecare al patrulea elev. Doamna Maxim, totuși, unde greșesc profesorii/părinții? Ce măsuri trebuie întreprinse?Lucia Maxim: Nu neapărat este vorba despre cine greșește și cine e vinovatul, mai degrabă e nevoie de resurse și de informare, de suport atât pentru cadrele didactice. Ei la fel au nevoie să știe ce să facă, cum să facă, cum să colaboreze cu părinții. Asta ar sprijini anumite campanii de informare, anumite seminare, anumite lecții de care să știe și cadrele didactice, ce face, cum face, să facă în clasă diverse discuții, să pună copiii în diferite situații și să-i sensibilizeze, dar pentru asta trebuie să cunoască, trebuie să fie informații și suport informațional și chiar emoțional. Mădălina, ce s-a întâmplat după ce ai devenit influencer? Cum s-au schimbat lucrurile? Cu ce situații te-ai ciocnit în mediul online? În special, cyberbullying sau îi mai zicem hărțuirea online.Mădălina Boțan: Am primit foarte mult hate: de aspectul meu, de caracterul meu, de modul după cum vorbesc. Foarte multe lucruri de care înainte eram foarte ofensată, dar acum pur și simplu nu atrag atenție. Eu nu eram deprinsă atunci, pentru că eu nu știam ce înseamnă asta mediul online, ce e asta să fii influencer, să ai mulți urmăritori, o grămadă de oameni care se uită la tine și te urmăresc în fiecare zi și care-ți dau hate/care te apreciază. Pentru mine a fost destul de obijduitor, chiar au fost momente când m-au rănit. Mă uitam în oglindă la aspectul fizic și mă gândeam: „Băi, chiar sunt așa de grasă?” sau „Chiar sunt așa de urâtă?” și de aici apar complexele și foarte multe chestii. Mama a fost alături de mine, m-a susținut și mi-a spus că totul este ok, să nu-mi fac griji că oamenii pur și simplu sunt răi. Ai încercat cumva să iei atitudine în mediul online?Mădălina: Încerc în timp ce răspund la un comentariu de hate, să le dau și o lecție: „Nu-i normal să dai hate. Da, tu ai venit și mi-ai spus că eu sunt grasă, te simți mai bine? Care este sensul?”, în acest mod încerc să educ și oamenii. Eu nu sunt părinții lor, dar acum totul este pe internet, în mediul online. Eu cred că cum noi petrecem majoritatea timpului pe internet, să dai teme de discuții normale care să educe oamenii, asta este foarte bine. Doamnă Maxim, în viziunea mea, atitudinea pe care a lut-o Mădălina este o atitudine corectă. Dumneavoastră ca și expertă, cum credeți, dacă a fost atitudinea potrivită în situația când primești comentarii negative?Lucia Maxim: Aici e momentul să adaug, așa cum spunea Mădălina, când ai căpătat mai multă încredere în sine, atunci știi să fii mai ferm ca și copil sau adolescent de cel care este necăjit sau tachinat. Asta ar fi o sarcină să-i învățăm pe părinți să nu aștepte să aibă copii docili și cuminți, dar să-i învețe să se apere, să se protejeze, să știe să fie fermi atât corporal, cât și verbal, cât și emoțional și asta o poate face un copil cu încredere în sine, poate să răspundă într-un fel anume – nu să agreseze, dar să răspundă asertiv, ceea ce este foarte important și să-i spună că ceea ce face nu-ți aduce bine. Într-un anumit moment putem ignora, în alt moment putem răspunde asertiv și cu anumite sentimente.Doamnă Maxim, care pot fi consecințele pe termen lung ale bullying-ului și cyberbullying-ului?Lucia Maxim: Da, spuneam că suferă fiecare. Chiar și acei copii care agresează, ei tot sunt într-o suferință. Avem aici mai multe cauze la bullying în special la agresori. Ei își doresc atenție și e trist că nu cunosc alte modalități de a atrage atenția, decât să necăjească și să tachineze pe colegii lor în special. Acești copii pot mai degrabă să observe o delicvență juvenilă, ulterior o abandonare a școlii sau la maturitate un comportament anti-social. Copiii cei agresați, cei care suferă cu siguranță, așa cum spunea și Mădălina, le scade foarte mult imaginea de sine și încrederea în forțele proprii scade. Pot înregistra reușita academică să scadă, emoțional au stări de deprimare, tristețe, lacrimi, crize de furie, tulburări alimentare.Acum aș vrea să vorbim și despre un subiect mai complicat, dar, extrem de important – hărțuirea sexuală în mediul online. Doar în primele zece luni ale anului, Inspectoratul Naţional de Investigaţii a înregistrat 42 de cazuri de abuz sexual al copiilor în mediul online. Atenționez, este vorba doar de cazurile raportate. Cu siguranță, cifra reală este mai mare. Doamna Lucia, cum arată mai exact abuzul sexual online? Ce înseamnă asta?Lucia Maxim: Mai des li se întâmplă adolescenților și copiilor, atunci când li se cere să facă anumite lucruri, li se spune anumite cuvinte ceea ce ține de organele sexuale sau li se cere să se dezgolească, sau le sunt puse anumite întrebări destul de incomode, cam asta ar fi. Atunci când copilul sau adolescentul imediat ce simte un discomfort de la cel care îl agresează, imediat trebuie să apeleze la un sprijin. În mediul online este mult mai ușor, pentru că poți imediat să blochezi, poți imediat să închizi și nu este ca în mediul real. Imediat să ceri sprijin.Mădălina, fiind urmărită de mii de oameni în mediul online, te-ai ciocnit cu situații când oamenii deveneau insistenți sau te amenințau? Cum ai reacționat și care au fost etapele? Mădălina Boțan: Da, s-a întâmplat foarte des. Am foarte multe mesaje în cereri anume de la băieți care cer anumite lucruri, eu pur și simplu ignor mesajele și nu răspund sau blochez. Nu dau reacții. Am spus mamei despre asta. La mine în cereri 200% trebuie să fie un mesaj de genul dat și eu mă împărtășesc cu mama cu absolut toate mesajele mele și cu tot ce am eu în telefon, pentru că nu am nimic ce să ascund de ea. Nu că ea mi-l cere sau cere să vadă ce este, eu din plăcere pot să îl ofer. Ce trebuie să facă copiii în astfel de situații? Și ce măsuri trebuie să întreprindă părinții?Lucia Maxim: Fiecare copil, chiar de la cea mai mică vârstă trebuie să știe că nimeni nu are dreptul în afara familiei sale și vorbesc doar de părinți, să ceară anumite lucruri. Cu atât mai mult adolescenții care cunosc mai multe și atunci, așa cum spuneam, odată ce simt un disconfort de la ceea ce li se cere imediat trebuie să apeleze, să sesizeze, să ceară ajutorul. Dacă vorbim despre adolescenți poate nu s-ar grăbi imediat la mama sau la tata, pentru că asta este vârsta în care comunică foarte mult cu semenii, dar chiar spunându-i unei prietene sau unui prieten despre ceea ce mesaj ai primit, deja ai o altă perspectivă că te poate susține, te poate ajuta prietenul/ prietena, te poate încuraja că nu este bine ceea ce se întâmplă. În momentul în care părinții au fost anunțați că adolescentul/minorul a fost hărțuit sau este urmărit de cineva online, cineva insistă să-i trimită fotografii, cineva îl urmărește în mod insistent pe o anumită rețea de socializare. Ce trebuie să facă în acel moment părinții?Lucia Maxim: Primul lucru de care ar avea nevoie ar fi suportul emoțional. Asta înseamnă că i se înțeleg emoțiile lui, că îi este părintele aproape, faptul ăsta că îți înțelege cineva starea emoțională, deja te face să te simți mai bine și împreună deja știu ce să facă. Să ia anumite decizii, să blocheze persoana respectivă, să facă poze la ceea ce s-a discutat, să se adreseze la anumite centre. Oamenii legii vin și cu un set de recomandări tehnice pe care să le urmăm, inclusiv să configurăm setările de confidențialitate, în special pe rețelele sociale; să instalăm programe antivirus şi programe de control parental. Poliția recomandă ca, în cazul unui abuz online, să apelăm la numărul de telefon 112. Aș vrea ca la final să veniți cu un mesaj, despre cum ar trebui să se comporte în mediul online?Mădălina Boțan: Anume persoanele care oferă bullying-ul dat, niciodată nu îl voi face cu o persoană la nivelul lui de inteligență, mereu o să facă cu persoanele mai slabe. Subconștientul lui știe că persoana respectivă nu va putea face nimic, ea pur și simplu o să se închidă în sine și o să tacă. Așa că persoanele care dau bullying-ul, niciodată nu o va face cu o persoană de nivelul lui de inteligență. În primul rând, așa cum am accentuat de foarte mult astăzi, nu trebuie să dea nici o reacție și să aibă pe cineva aproape cui să-i poată spune ce are pe suflet, asta cred că este cel mai important, pentru că nu-i ok când ții totul în tine.Lucia Maxim: Să știe și copiii și adolescenții că au dreptul la protecție. Întotdeauna există o soluție. Să nu creadă că s-au pomenit într-un labirint din care nu au ieșire, că sunt oameni în jur care pot să îi ajute, pot să-i sprijine. Să se simtă liberi, să se simtă încrezători, să se poată bucura de relațiile sociale.***Vreau să le mulțumesc invitatelor noastre pentru că au acceptat să discutăm despre un subiect sensibil, dar crucial pentru a crește viitoare generații sănătoase emoțional. Bullying-ul și cyberbullying-ul se abordează și la lecțiile de Educație pentru media, care se predă în școlile din Moldova. Dragi prieteni, să rămânem sceptici și să avem grijă ce consumăm. Mediacritica.md și podcastul cuMinte ne vin de fiecare dată în ajutor. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. ——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Siguranța online a copiilor: bullying și cyberbullying first appeared on Mediacritica.
11/30/20 • 20:36
„Este complicat să înțeleg ce site-uri de știri sunt credibile, am nevoie de ajutor.”„Am nevoie de un instrument care să-mi zică dacă un site este credibil sau nu. Prea multe dezinformări și prea multe știri false. Nu vreau să fiu manipulată de știrile false.”„Folosesc site-ul Mediaradar, care arată veridicitatea portalurilor media. Mă bucur că site-urile din care mă informez se află în topul celor credibile.”„Cred că avem nevoie de astfel de aplicații pentru situații critice cum ar fi alegerile prezidențiale, cum oponenții se atacă cu minciuni și sunt publicate pe site-uri false. Asta influențează modul în care votăm și astfel, și viitorul nostru.”Cantitatea informațiilor pe care o asimilăm zilnic este una chiar… industrială, aș zice, și nu cred că exagerez: știri, spoturi video, investigații, emisiuni TV și radio, articole, comentarii și opinii. O parte dintre ele sunt departe de a fi corecte și circulă în special pe site-urile web. Care-s și ele foarte multe. Recunoaște, de câte ori ți-a fost complicat să te lămurești în toate site-urile de știri pe care le cunoști, ca și tinerii pe care i-ai auzit mai devreme? Cu siguranță, nu o dată. Tuturor ne-ar fi de ajutor să ne putem da seama care instituții media sunt credibile.Bună, sunt Ana Sârbu și în această ediție a podcastului cuMINTE vorbim despre cum să ne dăm seama, cât mai simplu, care portaluri de informare sunt de încredere și care nu.Să presupunem că tocmai ai deschis un link cu o știre. În primul rând, în momentul când îl accesezi, asigură-te că nu este un site de tip clickbait, adică nu are un titlu senzațional, scris cu CAPSLOCK și semne de exclamare, dar mai ales, fii sigur că nu te obligă să-l distribui pe rețelele sociale ca să-l poți citi. După ce te-ai asigurat că nu ai accesat un astfel de site, verifică prezența datelor de contact. La categoria DESPRE NOI sau CONTACTE, o instituție media care se respectă afișează informații despre proprietar, numele jurnaliștilor, numărul de telefon, adresa fizică și cea electronică. Este foarte important să știm cine a scris știrea și să putem lua legătura cu acea persoană sau cu proprietarii site-ului. Asta arată că instituția media nu are nimic de ascuns, este deschisă și credibilă.„Întâi de toate, trebuie să spunem că politica editorială este un set de reguli și principii asumate de o redacție, pe care aceasta o respectă și după care se ghidează în reflectarea realității. Prin urmare, orice redacție care pretinde a fi credibilă și respectă cititorii își va prezenta politica editorială în compartimentul «despre noi». Astfel, beneficiarul sau beneficiara de știri va ști la ce să se aștepte de la un site sau altul. Urmează numele și datele de contact ale autorilor/autoarelor materialelor, sunt ei personaje reale, pot fi identificați? Dacă aceste date lipsesc sau nu sunt suficiente, atunci trebuie să ne punem întrebări. La fel, gradul de actualizare a site-ului – dacă sunt sau nu suficiente materiale, atunci trebuie să ne punem întrebări. De asemenea, titlurile în acord sau dezacord cu textul sau semnarea de către redacție a Codului deontologic al jurnalistului sunt și ele indicii pentru credibilitate. Ultimul criteriu nu trebuie tratat decât în complex cu celelalte, pentru că avem în Moldova site-uri care respectă normele deontologice, dar care încă nu au reușit să semneze Codul”, potrivit cercetătoarei media Aneta Gonța.Să recapitulăm: numele autorilor, datele de contact, politica editorială, semnarea Codului deontologic – toate aceste elemente sunt importante să înțelegem dacă un site de știri este credibil sau ba. La ele se mai adaugă și calitatea cu care a fost scris fiecare articol.Pare un pic complicat și presupun că ai prefera un instrument ce ar face toată treaba pentru tine. Ghici ce? Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat recent un astfel de instrument. Se numește Media Radar și este o aplicație mobilă care evaluează credibilitatea site-urilor. Mai exact, cele mai populare platforme de știri din Moldova sunt monitorizate conform criteriilor despre care ți-am vorbit mai devreme și fiecare dintre ele primește la final un scor. Dacă descarci aplicația în telefonul tău și o accesezi, vei găsi acolo un top – de la cel mai credibil la cel mai puțin credibil site. Vei mai vedea și punctajul acumulat de fiecare portal pentru fiecare criteriu, ca să știi ce e bine și ce mai puțin bine pe portalurile de unde obișnuiești să te informezi. În prezent, aplicația oferă scoruri pentru 35 de instituții media. Ele sunt monitorizate periodic și își pot schimba punctajul, iar având aplicația în telefon, poți să te abonezi la notificări. Așa vei fi anunțat când un anumit site își schimbă punctajul și își sporește credibilitatea sau, invers, pierde din ea.„Un alt criteriu important este calitatea materialelor, fără de care nu putem vorbi despre credibilitate. Pentru a determina dacă un material este calitativ sau mai puțin calitativ, acesta este evaluat pentru a vedea dacă corespunde anumitor rigori. În primul rând este evaluat pentru a vedea dacă subiectul este de actualitate și de interes public, dacă are impact asupra majorității populației. De asemenea, sunt evaluate sursele citate, dacă sunt citate, ar trebui să fie surse diverse. Atunci când avem materiale controversate, este obligatoriu să fie citate ambele părți. Urmează imparțialitatea din partea redacției sau autorului, mai ales când vorbim de știri -ele trebuie să se bazeze pe fapte, nu trebuie să conțină opinii, adjective, etichete. Și o altă rigoare – materialul trebuie să fie semnat de un autor, redacție. Doar întrunind toate aceste rigori, putem să spunem că un material este calitativ”, potrivit Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI.Descarcă Media Radar din Google Play sau App Store. Mai mult, aplicația are și o variantă web – radar.mediacritica.md. Astfel, poți verifica oricând credibilitatea unui portal sau altul – de pe telefon, tabletă sau computer. Media Radar te va ajuta să rămâi informat.Fii sceptic și ai grijă ce alegi să consumi. Iar dacă nu ești sigur, Mediacritica.md și podcastul cuMinte îți vin în ajutor. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud.——————————————Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Media Radar. Cum înțelegi dacă un site de știri este credibil sau nu first appeared on Mediacritica.
11/10/20 • 08:12
Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud Șase zile până la alegerile prezidențiale – atât a mai rămas până vom decide cine ne va fi președintele pentru următorii patru ani. Sau, cel puțin, care doi dintre candidați vor lupta pentru acest fotoliu în al doilea tur de scrutin.Campania electorală a început pe 2 octombrie și chiar de atunci, ba chiar de mai devreme, suntem inundați zilnic de articole propagandistice și tendențioase despre alegeri și candidați – cu acuzații fără replică, cu cifre ce manipulează, cu realizări inventate și laude peste laude despre cine-i cel mai bun. Mulți dintre noi nu reușesc să facă față fluxului imens de dezinformare. Totuși, nu putem să ne deconectăm de la știri, or informarea este esențială ca să evaluăm candidații, să analizăm ceea ce spun, să cunoaștem ceea ce fac și să alegem, conștient, cel mai bun președinte.Și atunci, cum să ne informăm corect despre alegeri și să facem față luptelor informaționale care acompaniază, de obicei, orice campanie electorală? Bună, sunt Ana Sârbu și în cea de-a patra ediție a podcastului cuMINTE discutăm la subiect cu Viorica Zaharia, jurnalistă și președintă a Consiliului de Presă din Moldova.Ana Sârbu: Bună, Viorica! Campania electorală pentru alegerile din 1 noiembrie e pe ultima sută de metri. Cum ți s-a părut până acum lupta pentru fotoliul prezidențial din punct de vedere informațional?Viorica Zaharia: Deocamdată, dacă să mă raportez la campania prezidențială, nu prea au fost chestii mizere, cum au existat anterior. Dar avem foarte multă manipulare, o parte din portalurile care transmit știri pot scoate declarații ale politicienilor din context, pot să răstălmăcească unele declarații, astfel încât acestea capătă un cu totul alt sens.Primul pas al politicienilor ca să-și informeze potențialii votanți este să-și publice programele electorale, să-și publice declarațiile de avere. Practic toți au făcut-o. Nu știu câți dintre cetățeni s-au interesat de acestea, dar un sfat ar fi ca, atunci când vrei să te informezi corect într-o campanie electorală, să deschizi informația primară, din prima sursă despre candidații respectivi. E bine ca omul să se uite la programele electorale, la declarațiile de avere. Cum au luptat candidații între ei? Deocamdată, nu aș zice că avem atacuri foarte dure, care să pornească exact de la candidați. Cum am zis, presa care sprijină acești candidați sau presa care este finanțată de acești candidați își permite să manipuleze, să încadreze greșit anumite declarații sau informații.Cât de proactive au fost și sunt autoritățile la capitolul informării despre scrutinul prezidențial? Ce notă le-ai oferi?Nu prea am văzut deschidere din partea unor politicieni atunci când erau întrebați la emisiuni cum au trăit cu atâția bani sau cum a fost finanțat grupul de inițiativă pentru a strânge semnături. În unele cazuri, politicienii se mai enervau când primeau astfel de întrebări din partea jurnaliștilor. Este un detaliu din care publicul ar trebui să-și facă o părere despre un anumit politician. La capitolul deschidere și informare corectă, dacă ar fi să fac o medie, ar fi un șapte. Dar trebuie să spunem că există politicieni care au deschidere și transparență totală, nu fug de jurnaliști, nu evită anumite întrebări dificile.În perioadele electorale, și cea de acum nu e o excepție, în presă apar numeroase articole denigratoare la adresa unui candidat sau altul. Cum să ne dăm seama că această știre sau acest material este unul scris cu rea-intenție și ce facem în momentul în care am citit un astfel de articol?Aici formula este simplă: un jurnalist onest, care nu vrea să manipuleze publicul, ci urmărește doar informarea lui, nu va apela la calificative, mai ales în materiale informative. Va relata doar faptele, se va abține de la aprecieri. Jurnalistul trebuie să relateze doar fapte. Doar așa ne dăm seama. Dacă vedem că sunt aprecieri, note negative, atunci mai bine să ne ferim de astfel de articole.Apelul pe care îl facem tot timpul despre faptul că oamenii trebuie să se informeze din mai multe surse are două tăișuri. De ce? Omul de acasă nu are timp să consulte mai multe surse. El are dreptul la o informare corectă. Totuși, realitatea din Moldova arată că, atunci când o declarație ni se pare ciudată, atunci merită să căutăm. O simplă căutare pe Google – dacă declarația respectivă este un fals, pe o sursă de informare sigură va exista o dezmințire. Avem destui jurnaliști care dezmint rapid.Și dacă nu avem acces la Google? Ce facem?Există presa credibilă în afara Google-ului, care respectă standardele profesională, care și-a construit o reputație în timp și tocmai spre această presă încercăm să-i orientăm pe consumatori.Am mai observat o multitudine de știri în care, de exemplu, celebrități, oameni de cultură și artă își exprimă susținerea față de un candidat sau altul. Sau știri cu opiniile a tot felul de experți și pseudo-experți. Este acesta un instrument la care se recurge pentru a da mai multă credibilitate informației? Cum să filtrăm tot ce spun acești oameni mai mult sau mai puțin notorii?Este un instrument de promovare neonestă în politică. Mă rog, să atragi diverse persoane publice, să spui că te susțin poate fi și un caz real – există vedete care au simpatii politice și acest fapt nu este un delict, desigur. Dar când ceea ce se afirmă ni se pare ciudat sau contrar convingerilor pe care noi le cunoaștem despre un actor, verificarea este soluția. Dăm o căutare pe Google. De obicei, când e vorba de un fals, persoana vizată reacționează, anunță fie pe Facebook, fie în presa independentă. Omul de acasă va vedea că această informație a fost dezmințită. Dacă știrea apare pe cele mai importante portaluri informaționale, atunci este o știre adevărată.La ce alte instrumente se recurge în presă pentru a conferi credibilitate unei informații? Ca să știm de ce să ne mai ferim…Apelul la emoție este o componentă importantă a propagandei și dezinformării. Emoțiile puternice deconectează creierul și asta nu o spun eu, o afirmă specialiștii. Atunci când simțim o emoție puternică, ni se deconectează gândirea critică. În știri suntem supuși permanent unor emoții. Fie că suntem revoltați de cruzimea cuiva care bunăoară a bătut un copil sau și-a bătut joc de un animal – asta ne creează un sentiment de revoltă -, fie ni se generează sentimente de milă sau de compasiune față de cineva căruia, de exemplu, i s-a făcut o nedreptate. Este firesc să avem emoții. Dar, cuprinși de o emoție negativă sau pozitivă, noi uităm să mai includem și filtrul critic, să verificăm dacă ceva este adevărat sau nu. Sfatul este ca după ce trăim emoția din plin, după ce să zicem că s-a încheiat buletinul de știri, să facem o pauză și să analizăm critic ceea ce am auzit sau văzut.Și zvonurile devin foarte populare în perioadele electorale. Cunoaștem exemple când știri bazate pe zvonuri și meme-uri au devenit virale în trecut, în special pe rețelele sociale, și au influențat semnificativ opiniile alegătorilor. Sunt și în această campanie astfel de exemple? Care este impactul lor?Chiar și în 2016, când au fost precedentele alegeri prezidențiale, nu s-au făcut măsurători ca să putem spune exact că acestea au fost influențate. Noi putem bănui, dar măsurări sau sondaje de opinie care să arate impactul acelui celebru fals cu migranții nu există. Un fals care a revenit este că „pământurile vor fi vândute străinilor”. A apărut și în 2016, l-au folosit și de data aceasta. Un alt fals – că „președintele care va veni va da mai multe drepturi persoanelor LGBT”, chiar dacă nu înțeleg de ce acest lucru l-ar face președintele. Iar se speculează cu stereotipuri.Cred că astfel de exemple modelează gândirea alegătorului, a unei părți din electorat, cu siguranță. Mai ales că ele sunt repetate, iar atunci când repeți o informație de mai multe ori, ea poate fi luată drept un adevăr. Acesta e pericolul cel mare.Dacă am tot pomenit de rețele… De multe ori, oamenii distribuie un articol de presă doar după ce au citit titlul, fără a vedea conținutul știrii. Evident, nu este o idee bună să distribuim un link dacă am citit doar titlul. Ce riscuri își asumă o persoană când face acest lucru?Standardele jurnalismului profesionist spun că titlul trebuie să conțină esența materialului, cel mai bine – să fie o propoziție cu subiect și predicat. Această propoziție trebuie să fie neutră, fără aprecieri sau cuvinte din seria „șocant, „exclusiv” și altele. Atunci când cineva doar scanează vizual un titlu și îl distribuie, riscul este că astfel poate multiplica un fals sau o informație care manipulează.Pe rețelele sociale am observat o serie de materiale distribuite de pe site-uri dubioase, care încurajează modalități alternative de votare. Ca de exemplu, informații eronate precum că vom putea vota prin mesaje text sau prin intermediul rețelelor sociale. Cum să ne dăm seama că e vorba de falsuri?Nu am văzut astfel de mesaje, dar bănuiesc că este o inițiativă a cuiva de a se distra. Nu cred că în staff-ul unui politician, chiar și al celor care folosesc metode mai puțin oneste de promovare în campanie, stă cineva să inventeze astfel de lucruri. Dimpotrivă, politicienii ar trebui să fie interesați ca oamenii să se prezinte la urne cât mai mulți. Cum să ne dăm seama? Deschidem știrea și căutăm să vedem dacă se face trimitere la vreo decizie a Comisiei Electorale Centrale despre schimbarea modalității de vot sau implementarea unei alte modalități de votare. Tot timpul trebuie să căutăm sursa oficială a unei informații.Viorica, au mai rămas câteva zile până duminică, 1 noiembrie, când ne vom prezenta la urne. Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da ascultătorilor noștri despre cum să consume informația în acest scurt timp rămas?Nu vă lăsați copleșiți de emoții, de titluri care vi se par intrigante sau interesante. Încercați să vă informați din media credibilă, le avem în Moldova. Da, sunt puține, dar ele nu vor minți niciodată, vor prezenta informații despre toți candidații și o vor face neutru. Vor lăsa consumatorul să-și creeze singur o opinie, dar nu să-i influențeze subtil alegerea.Viorica, îți mulțumim pentru discuție și sfaturile prețioase pe care ni le-ai oferit. Dragi ascultători, cel mai probabil, în următoarea perioadă, tematica politică va domina pe ecranele televizoarelor, în ziare și pe site-uri, dar și în feed-urile noastre din social media. Nu vă lăsați duși de nas, iar dacă dați peste un fals sau un articol ce manipulează, nu-l propagați, raportați, avertizați-i și pe ceilalți. Rămâneți sceptici și aveți grijă ce alegeți să consumați. Iar dacă nu sunteți siguri, Mediacritica.md și podcastul cuMinte vă vin în ajutor. Filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud.___________________Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”. The post Prezidențiale 2020: cum ne informăm în prag de alegeri first appeared on Mediacritica.
10/27/20 • 16:53
