Redescoperă Evanghelia

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VI)Ioan 15:1–6 (Rămânerea în viță)Ioan 15:1–6 (BTF2015)1 Eu sunt adevărata viță și Tatăl meu este viticultorul.2 Pe fiecare mlădiță ce este în mine neaducând rod, El o îndepărtează; și pe fiecare mlădiță care aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.3 Voi sunteți deja curați din cauza Cuvântului pe care vi l-am vorbit.4 Rămâneți în Mine și Eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în Mine.5 Eu sunt vița, voi mlădițele; cel ce trăiește în Mine și Eu în el, acesta aduce mult rod, pentru că fără Mine, nu puteți face nimic.6 Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca o mlădiță și se usucă; și oamenii le adună și le aruncă în foc și sunt arse.Acest pasaj este adesea folosit pentru a-i învăța pe creștini că își pot pierde mântuirea. Este ușor de înțeles de ce gândesc ei așa, mai ales când ne uităm la versetele 2 și 6: „Pe fiecare mlădiță ce este în Mine neaducând rod, El o îndepărtează”; „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară și ars”. În special, expresia „în Mine”, care este folosită de două ori, sugerează aparent o pierdere a mântuirii. Mlădițele care nu dau roade – semnele mântuirii – sunt adunate și „aruncate în foc”, un simbol clar al judecății veșnice. Întrebarea se pune totuși că, din moment ce aceste mlădițe care se îndreaptă spre iad erau inițial „în” Isus, înseamnă aceasta oare că ele reprezentau credincioși adevărați care și-au pierdut mântuirea? A fi „în” viță în această pildă este totuna cu a fi mântuit? Aș sugera că răspunsul este nu și cred că aceasta este concluzia corectă din câteva motive. În primul rând, cuvântul grecesc tradus cu verbul „a îndepărta” sau „a tăia” din versetul 2 este airo, care înseamnă de fapt „a ridica de la pământ” sau „a ridica cu scopul de a ține, de a purta”. Traducerea „The Passion Translation (TPT)” a Bibliei pare să ofere o redare mai exactă a acestui cuvânt în primele două versete din Ioan 15:Ioan 15:1–2 (TPT)1 Eu sunt o adevărată viță încolțită, iar fermierul care îngrijește vița este Tatăl meu.2 El are grijă de mlădițele legate de Mine, prin a ridica și propti mlădițele fără rod și prin a curăți fiecare mlădiță rodnică pentru a da o recoltă mai mare.Același cuvânt grecesc airo este folosit în Ioan 5:8 pentru verbul „a ridica” atunci când Isus îi spune ologului de la piscina Betesda să-și ridice patul și să meargă. Apoi, în Matei 16:24, când Isus spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”, airo este folosit din nou pentru verbul „a lua (crucea)”. De fapt, orice altă utilizare a acestui cuvânt grecesc airo din Noul Testament este tradusă cu „a înălța” sau „a ridica”, cu excepția lui Ioan 15:2, unde este interpretat ca „a tăia” sau „a înlătura”, și am și o explicație pentru această stare de lucruri. „Lentilele” teologice ale traducătorilor contează foarte mult. Cu toții purtăm anumite „lentile” de interpretare atunci când citim Scriptura, indiferent dacă suntem conștienți de aceasta sau nu. Îi aud uneori pe credincioși spunând: „Eu ascult doar de ceea ce spune Cuvântul”, când de fapt ei ascultă de ceea ce cred ei că spune Cuvântul, de cele mai multe ori. Și ceea ce zic ei că spune Cuvântul este filtrat prin „ochelarii” pe care îi folosesc. Fericiți sunt cei care știu ce fel de ochelari folosesc! Așadar, cred că traducătorii au ales să redea airo drept „a tăia” și „a îndepărta” din cauza înțelegerii lor teologice, dar ar fi trebuit să fie tradus ca „a ridica”. De ce? Pentru că vița de vie este o plantă cățărătoare. Deseori vezi viticultorul cum ridică mlădițele de pe pământ și le leagă cu sfoară de stâlpii viței de vie. Dacă mlădițele stau pe pământ în praf, nu dau roade. În acest pasaj, Isus spune că Tatăl ridică fiecare mlădiță fără rod pentru a o ajuta să aducă rod. El nu așteaptă ocazii de a tăia oamenii, ci de a-i face să dea roade. Aceasta este lucrarea Tatălui. Isus este vița și Tatăl Dumnezeu este viticultorul care se asigură că dăm roade.Mai mult, versetul 2 din acest pasaj spune că Dumnezeu, Tatăl, curăță (sau scurtează) orice mlădiță care aduce rod, astfel încât să aducă mai multă roadă. Când Dumnezeu curăță, El o face întotdeauna având în vedere scopul vieții. Chiar și așa-zisa Sa disciplină dă viață. Isus pare să fi înțeles aici potențialul și capacitatea noastră de a interpreta greșit scripturile. Așa că imediat, în versetul următor, El ne spune ce folosește pentru a curăța. „Voi sunteți deja curați din pricina Cuvântului pe care vi l-am vorbit” (Ioan 15:3). Cuvântul grecesc pentru „a curăța” și „a scurta” este același: kataros. Instrumentul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne curăța este Cuvântul Său și nu un cancer sau un accident de mașină în care îți pierzi unul din membrele trupului, schimbându-ți astfel viața pentru totdeauna în rău.Mai mult decât atât, praful vorbește despre mentalitatea șarpelui. În grădina Edenului, Dumnezeu a blestemat șarpele, spunând: „De acum încolo, praful va fi hrana ta”. Ori de câte ori mlădița este în praf, nu dă roade. Ori de câte ori ne hrănim cu ceea ce se hrănește șarpele, când hrana șarpelui devine atmosfera vieții noastre, nu dăm roade. Dacă continuăm să ne hrănim cu minciunile dușmanului, nu vom da roade. De aceea, Dumnezeu ne înalță și ne curăță prin Cuvântul Său – ca să aducem roade. Faptul că un cuplu are un certificat legal de căsătorie nu înseamnă neapărat că au o căsătorie grozavă. Certificatul validează uniunea, dar viața în uniune este pur relațională. Un certificat nu dă naștere copiilor. Nu uniunea juridică aduce roade, ci uniunea intimă relațională. La fel, în umblarea noastră cu Cristos, uniunea noastră intimă relațională cu El este cea care aduce roade și viață.Al doilea motiv pentru care cred că Ioan 15 nu este un pasaj despre posibilitatea credincioșilor de a-și pierde mântuirea este acela că metaforele sunt menite să meargă doar până la un punct. Isus vorbește aici printr-o pildă. El folosește o ilustrație pentru a evidenția o idee. Ca în orice imagine sau pildă, ea poate fi dusă la extremă. În înțelepciunea Sa, Isus folosește o imagine de zi cu zi – în special pentru oamenii Estului din vechime – pentru a transmite un punct spiritual: rodirea și creșterea noastră spirituală continuă aici pe pământ. Imaginea viței de vie, a mlădițelor și a grădinăritului era o referință pe care omul de rând o putea înțelege. Scopul principal al textului din Ioan 15 este de a dovedi că Isus este sursa întregii vieți spirituale. Acest lucru este clar, deoarece concluzia este că a aduce roade vine doar prin a sta în Isus. Așa cum o mlădiță despărțită de viță se va ofili și va muri, tot așa vor fi și oamenii care sunt despărțiți de Cristos. În acest context al rodirii, despărțirea de viță sau de Cristos, precum și ofilirea sau moartea nu se referă la a fi fără Dumnezeu și nemântuiți, ci la a avea „dezactivate”  în viața noastră anumite părți din întregul corp al adevărului deplin revelat în Scriptură cu privire la ce a realizat Cristos pentru noi, ce ni se cuvine, cine suntem cu adevărat în Cristos și cum ar trebui să arate viața noastră. Și această poate fi din lipsă de cunoștință, revelație și înțelegere datorită învățăturilor greșite sau din eșuarea în a menține credința proaspătă și puternică mereu în domeniile în care am fost luminați. Biblia spune la Ioan 8:32 că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi. Există un adevăr despre sfințire, despre vindecare, despre binecuvântare, despre umblarea prin Duhul Sfânt, etc. Putem să ne sfințim fie prin credința în harul pus la dispoziție de Cristos sau prin eforturi proprii. Putem să trăim fie în vindecare și sănătate trupească prin credința în ceea ce Isus a câștigat la cruce sau în frică și suferință. Putem să avem o viață prosperă și binecuvântată prin credință sau una dominată de sărăcie și lipsă sau una în care încercăm să prosperăm numai prin eforturi proprii. Putem lua orice decizie de viață lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt sau bazându-ne doar pe înțelepciunea noastră omenească. În orice domeniu de viață în care nu trăim prin credința în adevărul spiritual despre noi, acolo intervine despărțirea de viță și rodirea parțială sau încetarea temporară a rodirii, dar nu separarea ireversibilă de Dumnezeu. Poate că rezumatul învățăturii lui Isus este versetul 5: „Eu sunt vița; voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în El, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic”.O pildă nu este menită ca fiecare detaliu să corespundă unei oarecare realități spirituale.Ea are mai degrabă scopul de a ilustra un singur punct central. Faptul că mlădițele erau deja „în” Isus de la început nu este punctul principal, așa că nu este bine să construim o doctrină bazată pe un punct secundar sau pe o metaforă limitată.În al treilea rând, mlădițele nu au necesitat mai întâi atașare. Dacă cineva ia expresia „în Mine” în mod literal pentru a se referi la o persoană care este deja mântuită, aceasta creează o altă problemă cu metafora: cum s-au atașat mlădițele în Isus la început? Dacă mlădițele reprezintă oameni și atașamentul față de viță simbolizează mântuirea, atunci mlădițele ar trebui să fie mai întâi separate de viță la începutul metaforei, deoarece toată lumea este născută separat de Cristos și trebuie să-și pună credința în El înainte de mântuire.Permiteți-mi să vă dau un exemplu pentru a clarifica. Imaginați-vă că Ionuț are douăzeci și cinci de ani când crede în Isus ca Mântuitor al său. Folosind imagistica lui Isus, Ionuț a fost o mlădiță moartă și uscată timp de douăzeci și cinci de ani înainte de a se conecta la viță. Însă, pilda lui Isus trece complet cu vederea peste orice mlădițe care trebuie atașate mai întâi. Dacă considerăm îndepărtarea mlădițelor fără rod o pierdere a mântuirii, atunci trebuie de asemenea să observăm că fiecare mlădiță a început fiind deja atașată de Isus. Aceasta înseamnă că toată lumea este deja mântuită dacă nu se îndepărtează de Isus mai târziu. Totuși, acest lucru nu este ceea ce învață Scriptura. În schimb, Biblia spune că toată lumea începe separată de Cristos și trebuie să fie unită cu El prin credință. Motivul pentru care această realitate nu este ilustrată în metafora lui Isus din Ioan 15 este că Isus nu a încercat să transmită acel punct. Nici noi nu ar trebui să îngrămădim câte o semnificație în fiecare detaliu al acestei pilde în moduri care să distorsioneze sensul de bază intenționat.În al patrulea rând, nu se împacă cu restul Scripturii. Dacă Isus a vrut să-i învețe pe creștini în Ioan 15 că își pot pierde mântuirea, avem o problemă pentru că alte scripturi par să spună exact opusul. Poate cel mai explicit text din întreaga Biblie despre această problemă este 1 Ioan 2:19, care spune:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Ioan ne învață că cei care pretind a fi creștini, dar în cele din urmă se îndepărtează de credința lor, arată că nu au fost mântuiți niciodată. Isus Însuși confirmă acest adevăr atunci când spune următoarele despre credincioși în Ioan 10:28–29:Ioan 10:28–29 (NTR)28 Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.Cu alte cuvinte, odată creștin, întotdeauna creștin. Aceste două pasaje și altele, învață acest adevăr clar ca lumina zilei. Ca regulă generală, atunci când căutăm să interpretăm Biblia, ar trebui să ne propunem întotdeauna să interpretăm texte mai puțin clare (cum ar fi pildele) în lumina unor pasaje mai simple și la obiect. În acest caz, Ioan 15 ar trebui interpretat luând în considerare alte versete care abordează acest subiect mai direct și fără complicația unei metafore. Parabolele pot învăța clar adevăruri frumoase, dar numai atunci când detaliile periferice nu sunt luate prea literal. Permiteți întotdeauna întregii Scripturi să vă ghideze gândirea și să facă să iasă la iveală claritatea ei prin comparații cu pasaje care vorbesc despre aceeași problemă. În acest fel, putem evita erorile și să facem ca Biblia să spună ceva ce, de fapt, nu zice. Ioan 8:31 (Rămânerea în Cuvântul Său)Ioan 8:31 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: ‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci suntețiîntr-adevăr ucenicii Mei.O interpretare tipică a acestui pasaj a celor care cred că mântuirea poate fi pierdută este că adevărații ucenici ai lui Isus vor fi cunoscuți abia la sfârșit, numai dacă ei continuă să rămână în Cuvânt până la sfârșit. Cu alte cuvinte, ei vor rămâne ucenici și mântuiți numai dacă vor continua să rămână așa. Însă, Isus face aici distincția între evreii care erau adevărați ucenici și cei care nu erau, dar care afirmau că „se țin de învățătura Lui”. Observați că pasajul nu spune: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți fi ucenicii Mei, sau veți rămâne ucenicii Mei, ci sunteți ucenicii Mei”.Credincioșii nu sunt mântuiți ținându-se de învățătura Lui, ci se țin de învățătura Lui dacă sunt mântuiți și pentru că sunt mântuiți.Rămânerea lor în Cuvânt confirmă ceea ce sunt deja: adevărații ucenici ai lui Isus. Faptele Apostolilor 5:32 (Condiția ascultării)Faptele Apostolilor 5:32 (NTR)32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.Faptele Apostolilor 5:32 spune că Dumnezeu a dat Duhul Sfânt „celor care ascultă de El”. Unii creștini spun că acest verset implică faptul că, dacă nu mai asculți de Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi luat și îți vei pierde mântuirea. Însă, care este adevărata ascultare față de Dumnezeu în Noul Testament? Nu este ascultarea de Lege, ci mai degrabă ascultarea de credință (sau ascultarea credinței), conform cu Romani 1:5:Romani 1:5 (NTR)5 Prin El, noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, printre toate națiunile.Aceasta înseamnă că ascultarea care precede primirea Duhului Sfânt este ascultarea credinței în Isus Cristos. Aceasta este nașterea din nou în Cristos. Versetul nu spune că cineva Îl poate pierde pe Duhul Sfânt sau mântuirea printr-un act de neascultare. Dacă acest lucru ar fi adevărat, nimeni nu ar mai fi mântuit vreodată. Mai mult decât atât, dacă cineva ar putea mai întâi asculta de Dumnezeu înainte de a primi pe Duhul Sfânt, de ce ar mai avea nevoie de Duhul Sfânt?Unul dintre rolurile principale ale Duhului Sfânt este să-i ajute pe credincioși să trăiască în sfințenie și evlavie. 1 Corinteni 9:26–27 (A fi descalificat)1 Corinteni 9:26–27 (NTR)26 Prin urmare, eu alerg, dar nu la întâmplare, și lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt,27 ci mă lupt cu trupul meu și-l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.Din nou, în acest pasaj, mulți creștini interpretează potențialul lui Pavel de a deveni descalificat ca o posibilitate de a-și pierde mântuirea prin lipsa de disciplină. Îi era oare lui Pavel teamă că ar putea fi despărțit veșnic de Dumnezeu dacă ar da-o în bară mai târziu în viață, deși L-a iubit și slujit pe Isus timp de mulți ani? Răspunsul scurt este NU. Dați-mi voie să explic de ce. Ideea întregului context nu este primirea vieții veșnice și nici ajungerea lui Pavel în cer atunci când moare, ci mai degrabă credincioșia și utilitatea lui pentru Dumnezeu în ceea ce El vrea să realizeze prin viața lui Pavel. Este bucuria de a-L auzi pe Isus spunând: „Bravo, slujitor bun și credincios!” (Matei 25:21, 23). Premiul nu este viața veșnică, pentru că viața veșnică este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Premiul sau coroana reprezintă semnificație sau proeminență în Împărăția lui Dumnezeu, binecuvântare în viața și slujirea lui și laude de la Dumnezeu când Pavel va sta înaintea Lui după o viață bine trăită în slujirea Lui. Pavel nu este preocupat de pierderea vieții veșnice, ci de a nu fi descalificat pentru slujire. Deoarece dorește să-și continue lucrarea și să alerge într-un mod care este plăcut și onorabil lui Dumnezeu, el aleargă cu grijă și perseverență.Același lucru este valabil și pentru viața ta. A fi descalificat nu înseamnă să-ți pierzi viața veșnică, ci să-ți pierzi slujirea sau oportunitatea de a-I sluji lui Dumnezeu în această viață. Acestea sunt lucrurile pe care Pavel le-ar putea pierde și pe care oricare dintre noi le-am putea pierde, de asemenea, dacă nu reușim să ne menținem trupul în disciplină și autocontrol. 2 Petru 2:20–22 (Întoarcerea în lume)2 Petru 2:20–22 (NTR)20 Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos, aceștia se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi.21 Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât să fi cunoscut-o și apoi să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată.22 Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui“ și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvălește în noroi“.Obiecția aici față de eternalitatea mântuirii sfinților este că pot exista oameni care ajung la cunoașterea Domnului, ajung să cunoască calea dreptății și apoi se întorc de la porunca sfântă, fiind din nou încurcați în lume și pierzându-și astfel mântuirea. Însă, 2 Petru 2 vorbește despre profeți și învățători falși (versetele 1 și 18 din același capitol) care încearcă să-i influențeze pe alții în a adopta stilul lor de viață. Acești oameni sunt asociați cu creștinii și au început să înțeleagă calea dreptății, dar nu au fost născuți din nou. A fi născut din nou înseamnă o schimbare a naturii. Proverbele citate în versetul 22 vorbesc despre un câine și un porc care se întorc la necurăția lor. Însă, câinele a rămas tot câine atât după ce a renunțat la necurăție, cât și după ce s-a întors la ea. Același lucru este valabil și pentru porc. Nu au experimentat o schimbare în natură. Același lucru este valabil și pentru oamenii care au intrat în contact cu cunoașterea Domnului, dar nu au experimentat o schimbare fundamentală a naturii și apoi s-au întors la murdăriile lumii. Ei nu au fost niciodată salvați de la început. Romani 8:10–13 (Faptele trupului)Romani 8:10–13 (NTR)10 Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, dar Duhul este viața voastră, datorită dreptății.11 Și dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos dintre cei morți va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuiește în voi.12 Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să trăim potrivit ei.13 Pentru că, dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi.Obiecția cea mai întâlnită din acest pasaj la permanența mântuirii credinciosului este că versetul 13 se referă la credincioșii născuți din nou, iar moartea sau trăirea acolo se referă la moartea veșnică și la viața veșnică. Conform acestei înțelegeri, versetul 13 ar trebui să fie citit în felul următor: „Dacă credincioșii trăiesc conform firii și fac lucruri imorale, ei vor muri veșnic și își vor pierde mântuirea; dar dacă prin Duhul dau morții faptele trupului, lucrurile imorale, vor trăi veșnic și își vor păstra mântuirea lor eternă până la sfârșit.” E adevărat? Desigur că nu. Să vedem împreună de ce.Este adevărat că acest pasaj se referă în mod clar la frații în Cristos pe baza modului în care versetul 12 se adresează audienței ca frați. Totuși, contextul versetului 13 nu este despre mântuirea veșnică, ci despre trupul fizic și despre viața și moartea aici pe pământ. Iată câteva indicii: „trupul e mort din cauza păcatului” (versetul 10), Duhul lui Dumnezeu „va da viață trupurilor noastre muritoare” (versetul 11), iar dacă vom da morții „faptele trupului”, vom trăi (versetul 13). Când versetul 11 spune că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare, nu se referă la înlocuirea trupurilor noastre muritoare cu alte trupuri glorificate, eveniment ce va avea loc la a doua venire a lui Isus. Dacă ar fi fost așa, s-ar fi exprimat altfel. Însă, construcția cuvintelor arată că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare așa cum sunt aici pe pământ înainte de a fi înlocuite cu trupuri glorificate. El va întineri și va energiza trupurile noastre muritoare cu viață din tărâmul spiritual, astfel încât să trăiască mai mult și fără boală.Pavel folosește termenii „a muri” și „a trăi” pentru a transmite efecte temporale, care rezultă din păcat sau, respectiv, ascultare, dar care nu reflectă adevăruri veșnice. Faptele păcătoase, în special cele împotriva trupului fizic, cum ar fi băutura excesivă, dependența de droguri, imoralitatea sexuală, fumatul și mâncatul în exces, produc diferite forme de moarte aici și acum: moartea fizică prematură (1 Ioan 5:16; Iacov 5:19-20), suferință mentală și vinovăție (1 Samuel 15–16; Psalmii 51:2–9), relații rupte etc. Însă, condamnarea la moarte a diferitelor dorințe și pasiuni trupești ale trupului poate produce multiple binecuvântări ale vieții, cum ar fi sănătate fizică și longevitate (Psalmii 119:144; Proverbe 4:4, 7:2, 15:27; Efeseni 6:3), sănătate psihologică (Psalmul 69:32) și calitate a vieții în general din belșug (Ioan 10:10, 15:11).Să presupunem că Romani 8:13 are în vedere mântuirea veșnică. Cum măsurăm nivelul de carnalitate al vieții noastre? Care este nivelul de viață firesc care ne va face să ne pierdem mântuirea sau să o păstrăm în continuare? Nimeni nu știe, nu? Chiar și Biblia tace cu privire la această doză letală de viață carnală, dacă pot spune așa. Cu alte cuvinte, ai putea să te străduiești toată viața să trăiești cât mai moral și sănătos posibil, din punctul tău de vedere (pentru că toți avem niveluri diferite și relative de moralitate și de viață corectă), și să afli la sfârșit, spre dezamăgirea ta veșnică, că de fapt ți-ai pierdut mântuirea pe drum și nici măcar nu ai știut. Dumnezeu nu este așa. El ar fi mult mai clar în privința unei astfel de chestiuni de condamnare veșnică și de viață veșnică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA V)Matei 25:1–13 (Cele zece fecioare)Matei 25:1–13 (NTR)1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte.3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele,4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase.5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“.7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“.9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.10 În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă.11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“.12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.Cea mai comună interpretare a acestei pilde este că acele zece fecioare reprezintă copii ai lui Dumnezeu născuți din nou și aparținând Împărăției Sale, care au fost mântuiți cu toții la un moment dat. Apoi unii dintre ei și-au pierdut mântuirea din cauza lipsei de veghere în moralitate și fapte bune.Să analizăm mai întâi ceea ce știm sigur despre această pildă. În primul rând, pilda este despre Împărăția Cerurilor, despre un mire care este regele Isus și despre zece fecioare care reprezintă biserica vizibilă a lui Cristos. În al doilea rând, acțiunea din această pildă are loc între prima și a doua venire a lui Isus. În al treilea rând, asprimea răspunsului mirelui din versetul 12 — „Nu te cunosc” sau „Nu te-am cunoscut niciodată” — arată foarte clar că această pildă este despre o problemă eternă de viață și de moarte, respectiv chestiunea mântuirii veșnice în Împărăţia lui Dumnezeu sau a pedepsei veşnice. În al patrulea rând, este, de asemenea, evident că atunci când a venit mirele, făcând aluzie la a doua venire a lui Isus, unele dintre acele fecioare, reprezentând unii creștini, au participat la nunta Mielului. Aceasta înseamnă că au intrat în rai, în timp ce ceilalți au fost respinși și au mers în iad. Au mai rămas doar trei lucruri de elucidat: (1) În primul rând, ce reprezintă untdelemnul din lămpi și uleiul în plus din vase? (2) În al doilea rând, oamenii respinși au fost născuți din nou cu adevărat sau nu? (3) În al treilea rând, ce înseamnă veghere?Uleiul în Vechiul Testament era folosit pentru a unge pe împărați și pe preoți. Era o imagine a ungerii în vederea lucrării pentru Dumnezeu:1 Samuel 16:13 (NTR)13 Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns (pe David) în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama.În Noul Testament, credincioșii sunt unși cu Duhul Sfânt, așa cum vedem în aceste pasaje:Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de Diavolul, căci Dumnezeu era cu El.2 Corinteni 1:21 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.1 Ioan 2:20 (NTR)20 Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile.1 Ioan 2:27 (NKJV)27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar credincioșii sunt, de asemenea, unși cu Duhul Sfânt în timpul mântuirii. 1 Ioan 2:27 spune că ungerea pe care credincioșii au primit-o de la El rămâne în ei și îi învață toate lucrurile. Conform cu Ioan 14:16, 14:26 și 16:13, Duhul Sfânt este Ajutorul dat credincioșilor să fie cu ei pentru totdeauna, să-i învețe toate lucrurile și să-i conducă în tot adevărul. Așadar, uleiul din pilda fecioarelor este o imagine a Duhului Sfânt. Lumina lămpilor reprezintă fapte bune, moralitate, roade ale Duhului sau diferite acte divine ale Duhului, cum ar fi vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și învierea morților.Acum, care este diferența dintre uleiul prezent deja în lămpi și cel din vasele suplimentare? Pe de o parte, pe baza lui Ioan 14:16 și 1 Ioan 2:27, știm că, odată ce Duhul Sfânt vine în credincioși, El rămâne în ei pentru totdeauna. El nu mai vine și pleacă așa cum făcea în Vechiul Testament cu poporul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Efeseni 1:13–14 întărește această prezență veșnică a Duhului Sfânt în credincioși, afirmând că El este o pecete a mântuirii, o garanție a moștenirii credincioșilor până când aceștia dobândesc stăpânirea deplină a ei:Efeseni 1:13–14 (NTR)13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis,14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.Cuvântul grecesc tradus „garanție” în acest pasaj (gr. arrabon) este un termen legal și comercial care înseamnă prima rată, depozit, avans sau angajament. Reprezintă o plată care obligă partea contractantă să efectueze plăți suplimentare. Când Dumnezeu le-a dat credincioșilor Duhul Sfânt, S-a angajat să le dea toate binecuvântările ulterioare ale vieții eterne, precum și o mare răsplată în cer cu El. În concluzie, cele cinci fecioare pentru care lămpile au încetat să mai ardă nu pot reprezenta credincioși cu adevărat născuți din nou, care au avut odată Duhul Sfânt în ei ca pecete și apoi L-au pierdut.Pe de altă parte, o privire mai atentă asupra Scripturii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, va dezvălui că Duhul Sfânt poate veni peste oameni doar pentru o perioadă, pentru ca aceștia să îndeplinească unele sarcini divine sau chiar să facă fapte bune. Însă, nu este necesar ca Duhul Sfânt să rămână în ei într-un mod salvator. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt vine peste ei, dar nu în ei. Câteva exemple din Vechiul Testament îi includ pe Samson, care a primit spiritul și ungerea de putere, împăratul Saul, care a primit spiritul profeției, Iosua și regele Solomon, care au primit amândoi duhul înțelepciunii în diferite măsuri. Toți acei oameni „au luminat” pentru un timp prin ungerea Duhului Sfânt, fără a fi mântuiți în timpul vieții lor, pentru că Isus nu venise încă. În acel moment al istoriei, ei aparțineau împărăției întunericului.Venind în Noul Testament, în epoca de dinaintea morții lui Isus, Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Isus, a vindecat oameni și a scos demoni prin Duhul Sfânt, împreună cu ceilalți ucenici, dar a fost numit fiul pierzării în Ioan 17:12 și și-a luat viața fără ca să fi fost salvat. Mai mult, așa cum am văzut mai devreme în Evrei 6:4–6, pot exista oameni reprezentați de pământul stâncos din pilda Semănătorului, care sunt luminați de Evanghelie, care gustă darul ceresc, care devin părtași la lucrarea Duhul Sfânt și care gustă Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, dar nu au rădăcină în ei înșiși. Acești oameni continuă să se bazeze pe faptele lor bune, pe moralitatea și neprihănirea lor pentru a fi acceptați înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, Matei 7:21–23 pare să sugereze cumva că pot exista oameni care profețesc, care scot demoni și care fac lucrări mari în numele lui Isus, dar care totuși, la final, nu sunt recunoscuți de Isus. Modul în care Isus nu le-a recunoscut pe fecioarele neînțelepte nu este diferit:Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».1 Ioan 2:19 susține, de asemenea, că cei care se pare că s-au îndepărtat de la credință nu erau cu adevărat în ea, căci dacă ar fi fost, ar fi continuat până la sfârșit. Dar ei „au ieșit” și așa a devenit clar că nu fuseseră în credință:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Acum, dacă punem toate aceste observații împreună, cine sunt acești oameni care nu sunt cu adevărat născuți din nou, dar care, prin faptele lor exterioare, au o aparență foarte puternică de persoane mântuite? Lucrările lor sunt chiar minuni de vindecare și acte de eliberare. Astfel, ei pot fi incluși în trei categorii. Prima sunt oamenii care sunt sincer entuziasmați de Cristos, care rămân o vreme în biserică și încearcă să-și modeleze viața după principiile biblice, dar nu iau niciodată o decizie pentru Isus. Știm deja că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile (Romani 11:29). Știm că El poate folosi chiar și un măgar în scopurile Sale, așa cum a făcut cu măgarul lui Balaam. Întrucât Dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni, putem concluziona că El poate folosi chiar și pe acești oameni nemântuiți pentru a atinge viețile altora prin miracole, de dragul acelora cărora li se slujește. Însă, aceasta nu este neapărat o garanție a mântuirii pentru oamenii care fac slujirea. Folosirea puterilor supranaturale nu este egală cu a fi născut din nou. În exterior, la fel ca lămpile fecioarelor, acești așa-ziși credincioși pot părea să ardă și să strălucească pentru o vreme în exterior, fără ca această lumină să aibă vreun efect salvator asupra lor. Mântuirea este o relație de dragoste cu Cristos bazată pe credință. Ea este dincolo de daruri și miracole.A doua categorie a acestui tip de oameni pot fi creștinii nominali, oameni buni, morali, care au o părere bună despre principiile și valorile creștine și se numesc creștini. Acești oameni merg la biserică din când în când, dar nu au nicio relație mântuitoare cu Cristos. De obicei, ei sunt creștinii ortodocși,  mulți catolici, anglicani și chiar unii protestanți, în special în Statele Unite ale Americii.A treia categorie a acestui tip de oameni pot fi oamenii care aparțin lui Satan, care se arată în mod deliberat ca și creștini și chiar fac minuni folosind puterea Diavolului, cu singurul scop de a înșela oamenii, chiar și pe cei aleși. Acești oameni pot părea că predică adevărul Bibliei, dar răsucesc în secret unele părți ale ei într-un mod subtil, astfel încât diferențele să nu fie recunoscute ușor și să poată înșela pe alții. În Matei 24:24, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi că, în vremurile din urmă, cristoși și profeți falși se vor ridica și vor face în mod intenționat semne și minuni mari care să înșele oamenii.Matei 24:24 (NTR)24 Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.Mai mult, în 2 Corinteni 11:13–15, apostolul Pavel spune că Satan însuși se transformă într-un înger al luminii și are slujitori care, de asemenea, se transformă în apostoli ai lui Cristos și slujitori ai dreptății:2 Corinteni 11:13–15 (NTR)13 fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.14 Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.15 Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.Dacă ești ca mine, probabil te întrebi: „Există astfel de oameni? Cum arată ei?” Am avut aceeași îndoială până când într-o zi, am întâlnit un tânăr, tocmai în aceeași perioadă în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre aceste versete provocatoare. Acest tânăr era un muzician și compozitor de muzică hard-rock și fusese implicat în ocultism, chiar și atunci când își scria melodiile. Mi-a spus că și colegii săi de trupă se închinau în mod regulat lui Lucifer pentru beneficii lumești precum faimă, bani și plăceri. De asemenea, mi-a spus că el cunoaștea oameni care se închinau lui Satan și făceau miracole folosind puterea lui, dar care se deghizau în mod intenționat ca și creștini, pentru a înșela oamenii. Ei predicau 80% de adevăr cu 20% răstălmăciri foarte subtile ale adevărului de bază. Am fost șocat să aud asta, dar mi-a adus mai multă lumină cu privire la aceste versete, că astfel de oameni există: slujitori ai Satanei deghizați în apostoli ai lui Cristos.Până acum, probabil că a devenit clar că ulciorul suplimentar de ulei reprezintă partea invizibilă pe care o au doar credincioșii autentici. Acea parte invizibilă este Duhul Sfânt prezent ca o pecete a mântuirii în credincioși, ca urmare a credinței lor în Isus Cristos. Duhul Sfânt a venit să rămână în ei pentru eternitate. Cei fără vasul suplimentar de ulei pot genera o lumină asemănătoare cu a celor ce îl au, pot „lumina” pentru un timp, dar nu sunt cu adevărat salvați. În cazul lor, Duhul Sfânt probabil a venit doar peste ei și nu în ei. Această concluzie este susținută și de declarația puternică pe care Isus le-a făcut-o acestor oameni în Matei 25:12 și 7:23: „Nu vă cunosc” sau „Nu v-am cunoscut niciodată”. Dacă acești oameni au fost odată mântuiți în mod autentic și apoi și-au pierdut mântuirea prin fapte rele, Isus nu le-ar fi putut spune că nu i-a cunoscut niciodată. Le-ar fi putut spune ceva de genul: „Da, v-am cunoscut o dată, dar acum nu mai sunteți ai Mei”. Așa ar fi fost mai potrivit dacă acești oameni și-au pus vreodată credința în Isus și L-au făcut Domn într-un mod salvator.Este imperativ să ne amintim că oamenii care nu vor să fie respinși la intrarea în cer, dar care se întreabă, cu teamă, dacă nu cumva se află în acea categorie, pot să fie siguri că nu sunt. Simplul fapt că își pun această întrebare și că îi preocupă această problemă demonstrează fără nicio îndoială că nu se află în acea categorie. Oamenii care și-au pus în mod conștient credința în Cristos și L-au mărturisit ca Domn al vieții lor nu pot intra niciodată în grupa oamenilor pierduți fără să știe.În cele din urmă, ce înseamnă să veghezi? După cum am menționat mai înainte, pregătirea sau vegherea este semnul credinței, care este singura condiție prealabilă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor și participarea la celebrarea nunții Mirelui. Unii oameni pun accent pe vigilență, dar scapă din vedere faptul că, în pilda fecioarelor, toate dormeau. Pregătirea este răspunsul credinței la mesajul Evangheliei, care permite cuiva să fie primit în Împărăție în momentul sosirii neașteptate a Mirelui. Lipsa unei pregătiri adecvate este demonstrarea necredinței în jertfa lui Cristos ca singura cale de salvare, care va descalifica pe cineva din a intra și a se bucura de Împărăție. Matei 7:21–23 (Facerea voii Tatălui)Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?».23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».Am explicat puțin acest pasaj în secțiunea anterioară când am vorbit despre cele zece fecioare, dar aici vom aborda aceleași versete dintr-o perspectivă ușor diferită. S-ar putea ca nu toți creștinii să fie de acord cu privire la care este cel mai înfricoșător pasaj din Biblie, dar cei mai mulți agreează că aceste cuvinte finale ale lui Isus din predica de pe munte se situează aproape de capul listei. E groaznic să te gândești ca vei merge în iad. Este mai înspăimântător să afli prea târziu că te duci în iad când tu credeai că mergi în cer. Și este și mai alarmant să ne gândim că nu doar câțiva, ci „mulți” vor avea această experiență. Acesta este unul din motivele pentru care unii oameni folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini cu posibilitatea de pierdere a mântuirii dacă practică fărădelegea și nu fac voia Tatălui. Ei predică ceva de genul următor: „Tu poți să fii un credincios autentic născut din nou în Cristos, care Îl numește pe Isus „Domn”, care chiar profețește, scoate demoni și face multe minuni în numele lui Isus, dar dacă nu ești atent să faci voia Tatălui tot timpul și dacă practici fărădelegea, s-ar putea să ai marea surpriză neplăcută de a nu intra în Împărăția Cerurilor când vei sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”. Oare așa să fie? În primul rând, să ne gândim la ce vrea să spună Isus în legătură cu voia Tatălui și cine sunt cei care o împlinesc. Judecând după context, trebuie să însemne mai mult decât a spune „Doamne, Doamne” și a face lucrări mărețe în numele lui Isus.În ziua de azi, un punct de vedere des întâlnit sugerează că prin expresia „voia Tatălui Meu”, Isus s-a referit la o viață caracterizată de ascultarea a tot ceea ce a poruncit Tatăl. Astfel, cei care fac voia Tatălui vor fi cei care trăiesc o viață evlavioasă și sfântă. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, Dumnezeu este perfect și cineva nu poate intra în Împărăția Sa fără a deveni perfect, asemenea Lui (Matei 5:48). În al doilea rând, nu se poate spune că cineva a făcut voia Tatălui decât dacă o face în întregime, 100%. A încălca chiar și numai una dintre poruncile lui Dumnezeu înseamnă a le încălca pe toate (Iacov 2:10). În al treilea rând, chiar dacă aceste prime două argumente nu sunt valabile, acest prospect duce la concluzia nebiblică că nimeni nu poate fi vreodată sigur că este mântuit, decât la moarte. Nimeni nu ar putea ști vreodată dacă a ascultat suficient de mult. Totuși, Scripturile sunt clare că apostolii știau cu certitudine absolută că erau mântuiți și doreau ca cititorii lor să știe și ei acest lucru (1 Ioan 5:13).Există și o altă perspectivă asupra a ceea ce a vrut să spună Isus prin expresia „voia Tatălui Meu”. Când Isus a vorbit despre a face voia Tatălui pentru a obține intrarea în Împărăție, El a avut în minte un singur act de ascultare: credința în Evanghelie. Isus spune în Ioan 6:40:Ioan 6:40 (NTR)40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.Apoi, în Ioan 6:29, El ne spune clar:Ioan 6:29 (NTR)29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.Aceasta este Evanghelia, aceasta înseamnă a face voia Tatălui. Isus a mai spus: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ce voie trebuia să împlinească Isus? Aceasta era să moară pentru păcatele noastre și să ne aducă în noul Său legământ al harului. Același verset ne spune: „El dă la o parte primul (vechiul legământ) pentru a-l stabili pe al doilea (noul legământ)”. Deci, ceea ce spunea Isus în Matei 7 este următorul lucru: „Nu toți cei care Îmi spun „Doamne, Doamne” în ziua aceea sunt mântuiți, ci numai cei care împlinesc voia Tatălui Meu, și anume, să creadă în Mine”. Aceasta este voia Tatălui cu privire la mântuirea veșnică. El nu spune că în momentul în care faci o greșeală în gând sau faptă, El te reneagă și ți-ai pierdut mântuirea.Da, există și o voie a Tatălui cu privire la felul nostru de a trăi după ce intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta este voia Lui pentru viața noastră pe pământ, care trebuie să fie trăită conform noii poziții de sfințenie în care El ne-a adus. Nu este o condiție de a rămâne în Împărăție, ci mai degrabă să folosim toate beneficiile Evangheliei, să ne împlinim destinul dat de Dumnezeu și să-L facem mândru în fața oamenilor, astfel încât ei să dea slavă lui Dumnezeu. Această a doua voie a lui Dumnezeu este revelată în 1 Tesaloniceni 4:3–7:1 Tesaloniceni 4:3–7 (NTR)3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie.4 Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste,5 nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.6 Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat.7 Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.Așadar, trebuie să umblăm în sfințenie, dar nu pentru a rămâne mântuiți, ci pentru că El ne-a făcut deja sfinți. El ne-a adus pe tărâmul sfințeniei. În scriptura noastră inițială, observați că Domnul nostru Isus spune: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest lucru nu poate fi aplicat credincioșilor născuți din nou care au o relație cu Domnul. Se referă la oameni care nu au avut niciodată o relație personală cu Domnul. De aceea, Isus a putut să spună celui din urmă grup: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest pasaj trebuie folosit ca un avertisment numai pentru cei care pretind că au credință creștină, nu pentru cei care L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca Domn în viața lor.S-ar putea să vă întrebați: „Atunci cine sunt acești oameni care nu aparțin lui Dumnezeu și care nu au fost ai Lui niciodată, dar care pot face miracole? Cei care nu au Duhul pot să scoată demoni, să facă vindecări miraculoase, semne spectaculoase și minuni?” După cum am descris deja în detaliu în secțiunea despre cele zece fecioare cine ar putea fi acești oameni, există aproximativ două explicații posibile pentru abilitatea celor nelegiuiți de a îndeplini astfel de acte. Una este că unele minuni sunt făcute de puterea Satanei și a oștirii sale demonice (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13–15). Știm că Satan este foarte viclean. Pot exista momente când Diavolul „înscenează” un exorcism sau o vindecare în care un necredincios poruncește unui demon sau unei boli să plece, iar demonul pretinde că se conformează pentru a crea frică în privitori și a-i determina să aibă încredere în ierburi, incantații, talismane, apă sfințită și în moaște mai degrabă decât în Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu îi poate împuternici temporar pe necredincioși să facă fapte miraculoase, datorită dragostei Sale pentru oameni și pentru scopurile Sale. Un astfel de exemplu este Iuda Iscarioteanul, care, împreună cu ceilalți ucenici, a vestit Evanghelia și, presupunem, că a vindecat bolnavii și a făcut alte minuni. Nu există nimic care să indice că Iuda nu a avut aceeași putere ca ceilalți unsprezece ucenici, deși nu a fost niciodată un adevărat ucenic al lui Cristos. El a fost un înşelător şi „fiul pierzării” (Ioan 17:12). Dacă Iuda a făcut minuni, în ciuda stării inimii lui, a fost doar pentru că Dumnezeu a considerat potrivit să-l folosească pentru slava Sa.

1 Timotei 4:1–5 (Depărtarea de credință)1 Timotei 4:1-5 (VDCL)1 Duhul însă spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, luând aminte la duhuri amăgitoare și învățături de draci,2 care vorbesc minciuni în fățărnicie, înfierați în cugetul lor, ca și cu fierul roșu,3 oprind căsătorirea și poruncind a se feri de mâncări, pe care Dumnezeu le‐a făcut să fie luate cu mulțumiri de cei credincioși și care au cunoscut pe deplin adevărul.4 Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulțumiri;5 căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune.Primele două versete din textul de mai sus afirmă că în vremurile din urmă unii oameni se vor lepăda de credință acordând atenție spiritelor înșelătoare și doctrinelor demonilor, fără să-și dea seama de acest lucru bineînțeles, și din ipocrizie vor vorbi minciuni, conștiința acestora fiind însemnată cu fierul roșu. Mulți creștini cred că lepădarea de credință din aceste verste se referă la pierderea mântuirii veșnice, pentru că ei interpretează duhurile înșelătoare și învățăturile demonilor ca păcate imorale care, în cele din urmă, îi vor face pe unii creștini autentici să-și piardă mântuirea. Însă, te invit să luăm lucrurile pe rând și să vedem mai întâi în ce constau aceste învățături greșite și apoi cine sunt acei „unii” care se vor lepăda de credință, la ce fel de credință se referă și ce înseamnă această îndepărtare.Înainte de toate, aș dori să menționez că verbul „a lepăda” din versetul 1 ales de traducerea Cornilescu pentru a transla cuvântul grecesc apostesontai (îndemnând îndepărtare sau distanțare) este unul mult prea sever care transmite ideea de renunțare definitivă și ireversibilă la credință, în deplină conștiență de cauză a persoanei. Exclude posibilitatea persoanei de a fi înșelată (vezi expresia duhuri amăgitoare din versetul 1) sau îndepărtarea să fie una temporară cu posibilitatea de revenire.  O traducere mai fidelă a acestui verset ar fi următoarea:1 Timotei 4:1-5 (BTF2015)1 Iar Duhul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credință, dând atenție duhurilor amăgitoare și doctrinelor dracilor.Versetele 3 și 4 descriu unele dintre lucrurile și doctrinele pe care acești oameni le promovează și anume: interzicerea căsătoriei și abținerea de la anumite mâncăruri. Lucrurile relatate aici nu sunt păcate imorale și plăceri trupești în care oamenilor le place de obicei să  trăiască, ci mai degrabă „alte căi aparent bune” și ascetice de a dobândi neprihănirea. Ele sunt învățături și doctrine, dar nu păcate.Aceste învățături sunt îmbrăcate într-o înfățișare de sfințenie ceea ce le face foarte subtile și înșelătoare. Judecând după natura lor, se pare că cei care le propagau, încercau să fie sfinți prin fapte în loc de credință. Ei credeau că sfințenia vine din respectarea strictă a unui set de reguli. Aceste doctrine par să se asemene cu Legea lui Moise și să fie de natură iudaică. Cine pot fi oare acești oameni? Din moment ce pasajul vorbește de o îndepărtare de credință înseamnă că acei oameni au avut contact la un moment dat cu învățătura curată a mântuirii numai prin credința în Cristos. Ei fie au fost atât de convinși încât au fost și născuți din nou, sau s-au alăturat doar bisericii pentru o vreme, însă nu au putut să renunțe pe deplin la Legea lui Moise și nu fuseseră născuți din nou niciodată. Pavel îi numește ipocriți și mincinoși din cauză că una predicau altora, însă ei făceau exact invers în viața lor privată, iar conștiința lor a ajuns să fie insensibilă datorită trăirii lor constante în acel stil de viață. Ei nu mai vedeau seriozitatea contradicției din viața lor din dorința de a apărea în fața oamenilor ca fiind religioși și sfinți. După cum zona în care un animal însemnat cu fierul roșu devine amorțită și insensibilă la durere, așa și conștiința acestor oameni se desensibilizase. Din această cauză, apostolul Pavel descrie conștiința lor ca fiind însemnată cu fierul roșu.E foarte posibil ca acei „unii” influențați de învățăturile iudeilor să fie chiar lideri (păstori și învățători) ai bisericii lui Cristos din Efes, din moment ce ereziile avea legătură cu doctrine care de obicei sunt predicate din față. Mai mult decât atât, în 1 Timotei 1:7, ei sunt descriși ca dorind să fie învățători ai Legii. Dacă aceștia erau născuți din nou, ei îl iubeau probabil pe Dumnezeu, erau mântuiți veșnic prin har, dar din când în când erau „mușcați” de auto-neprihănirea propagată de adepții Legii lui Moise și se concentrau în principal pe faptele lor bune pentru a-I plăcea lui Dumnezeu aici pe pământ, iar aceasta era din cauza lipsei de înțelegere și revelație. Ei nu erau încă pe deplin stabiliți în Cristos și în credința în adevăr în toate domeniile. Aceasta nu înseamnă că își pierduseră mântuirea veșnică, ci că în viața lor de zi cu zi, ei se bazau mai mult pe neprihănirea lor de sine pentru a atrage favoarea lui Dumnezeu, în loc să aplice aceeași credință simplă pe care au avut-o la momentul mântuirii. Așadar, depărtarea lor de credință nu era o cădere ireversibilă din credință, ci o îndepărtare temporară sau limitată doar la unele aspecte ale vieții lor de credință. La fel se întâmplă și în ziua de azi cu mulți creștini autentici din trupul lui Cristos care mai alunecă din când în când în neprihănire de sine sau nu au o credință deplină în adevăr în toate domeniile vieții lor. Pavel nu a avut în vedere aici pierderea mântuirii veșnice. O mulțime de creștini născuți din nou, care sunt încă legaliști și auto-neprihăniți, vor merge în continuare în rai.Din acest pasaj putem extrage și niște principii generale de credință. De exemplu, minciuna diavolului va avea întotdeauna ca rezultat o mântuire bazată pe fapte. Aceasta este atrăgătoare deoarece o religie orientată spre fapte bune pare impresionantă, sfântă și dreaptă pentru alții. Putem examina religie cu religie și vom observa că toate se bazează pe ceea ce faci sau nu faci. Se crede că, astfel, Dumnezeu este îmbunat în cerințele Lui, sau, cu alte cuvinte, lucrările omenești bune Îl temperează, Îl înduplecă pe Dumnezeu. Însă, toate aceste învățături sunt satanice și alimentate de demonic. Adevăratul creștinism nu se bazează deloc pe fapte și lucrări umane, ci numai pe harul lui Dumnezeu.Religiile false ne învață că trebuie să lucrăm pentru salvare, dar creștinismul adevărat ne învață că Dumnezeu a făcut totul în Cristos.Aceasta este o modalitate de a identifica falsurile în învățături. Minciunile lui Satan se referă întotdeauna la același lucru: spiritualitatea realizată prin efort uman și nu bazată doar pe Cristos. Apocalipsa 3:1–5 (Cartea vieții)Apocalipsa 3:1–5 (NTR)1 Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: știu faptele tale. Ai reputația că trăiești, dar ești mort.2 Trezește-te și consolidează lucrurile rămase, care sunt pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.3 Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit! Păzește-le și pocăiește-te! Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine.4 Ai totuși în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine, îmbrăcați în alb, pentru că sunt demni de lucrul acesta.5 Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe și nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, iar Eu îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.Aceste versete par să se concentreze asupra faptelor bune, pe ideea de a fi vigilenți, de a nu ne păta hainele și de a fi victorioși. Versetul 5 spune în mod special că numai cei ce vor birui vor fi îmbrăcați în haine albe, numele lor nu va fi șters din cartea vieții sau din cartea celor mântuiți, iar Isus le va mărturisi numele înaintea Tatălui Său și înaintea îngerilor Săi. Una dintre interpretările cele mai des întâlnite ale acestui verset în lumea creștină este că unii oameni născuți din nou nu vor fi suficient de veghetori, nu vor învinge și, în cele din urmă, numele lor vor fi șterse din cartea vieții, chiar dacă au fost odată mântuiți în mod autentic. La prima vedere, aceasta pare o concluzie plauzibilă. Însă, haideți să aruncăm o privire mai atentă la fiecare verset.Aceste cuvinte erau adresate pastorului bisericii din Sardes, care reprezenta, de fapt, întreaga biserică din acel oraș. Ea era formată din două feluri de oameni: (1) mântuiți cu adevărat, (2) și cei care se numeau creștini și făceau tot felul de lucrări bune, morale, dar nu aveau o relație cu Isus Cristos și nu fuseseră niciodată născuți din nou spiritual.În versetul 1, Isus spune acestei biserici din Sardes că are niște fapte și o reputație că este în viață, dar este moartă. Ce este o biserică moartă? Este o comunitate creștină în care majoritatea oamenilor (dar nu toți) se afișează că fiind creștini buni, dar în realitate au o credință moartă. Biserica din Sardes era formată în principal din astfel de oameni. Ei făceau o mulțime de fapte și activități bune pentru comunitatea lor și probabil de aceea biserica din Sardes avea o reputație atât de bună, dar toate acele lucruri pe care le făceau erau fapte moarte pentru că nu veneau din credința în Cristos și erau doar niște fapte bune.  Versetul 2 menționează că lucrările lor nu erau perfecte (sau desăvârșite) înaintea lui Dumnezeu, întărind ideea că acești oameni nu fuseseră născuți din nou. Galateni 5:6 spune că singurul lucru care contează în Cristos este credința care lucrează prin dragoste. Pentru ca orice faptă să fie vie, ea trebuie să fie realizată dintr-o relație bazată pe credință în Cristos prin dragoste. Mai mult, Coloseni 2:9 spune că oricine este în Cristos este deja complet în El. Doar cineva în Cristos este complet și desăvârșit și, prin urmare, poate înfăptui lucrări perfecte înaintea lui Dumnezeu.S-ar putea să fi existat o perioadă în care biserica din Sardes să fi fost pe deplin vie, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor din ea erau născuți din nou și eficienți în Împărăție. Însă, cu timpul, datorită unei învățături care a fost poate prea inclusivă și prea influențată negativ de cultura societății, biserica a murit. Aceasta nu înseamnă că oamenii care erau născuți din nou și-au pierdut mântuirea, ci înseamnă că biserica pe ansamblu a murit în sensul că unii credincioși autentici au plecat de acolo, s-au adăugat oameni noi și, în timp, cei morți spiritual i-au depășit numeric pe cei vii spiritual. Versetul 4 subliniază că erau, chiar și în acea biserică moartă din Sardes, câțiva oameni care încă nu-și compromiseseră credința și relația cu Cristos făcând lucrări din neprihănire de sine. Aceasta arată că erau vrednici. Nimeni nu poate fi vreodată îndreptățit prin fapte, chiar și dacă acele fapte sunt făcute prin credință. Singurul lucru care îi face pe oameni să fie demni înaintea lui Dumnezeu este neprihănirea lui Cristos și credința în acea neprihănire. Deci, acești oameni și-au păstrat convingerea puternică și credința lor simplă în neprihănirea lui Cristos. Ei nu au diluat și nici nu au murdărit această convingere amestecând-o cu eforturi umane.În versetul 2, Isus încurajează biserica să fie vigilentă și să întărească lucrurile rămase care sunt gata să moară. Ce înseamnă să fii atent sau veghetor? Să presupunem că a fi vigilent se referă la faptele bune pe care oamenii născuți din nou le fac pentru a-și menține mântuirea. Aceasta înseamnă că oamenii din acea biserică trebuiau să vegheze asupra lor înșiși și asupra acțiunilor lor, pentru a se asigura că sunt cât mai sfinți posibil încât să biruiască și să rămână mântuiți. Această presupunere creează câteva probleme semnificative. În primul rând, adăugăm lucrările lor imperfecte la credința în Cristos ca o condiție a menținerii mântuirii. Standardul lui Dumnezeu este sfințenie perfectă, pe care niciun om nu o poate atinge nici măcar după mântuire. Numai Isus a reușit aceasta. În al doilea rând, ei nu puteau ști niciodată dacă mai erau încă mântuiți sau nu. Ei s-ar fi întrebat mereu: „Suntem suficient de veghetori sau trebuie să fim mai atenți? Suntem peste pragul mediu „necunoscut” al vegherii pe care îl are Dumnezeu, dacă există așa ceva?” Nu puteau ști. Așa că „a fi veghetoare ca biserică” nu se poate referi la oamenii născuți din nou și la faptele bune ca o condiție a mântuirii.Versetele 2 și 3 dezvoltă ceea ce înseamnă a fi vigilentă ca biserică. În primul rând, întărește lucrurile care rămân, care sunt pe cale să moară. Ce sunt aceste lucruri? Ele sunt legate de învățătura curată despre credința în Cristos, dreptatea și pocăința, astfel încât oamenii să poată fi mai întâi născuți din nou și să devină vii spiritual. În al doilea rând, amintiți-vă cum ați primit și auzit mesajul mântuirii, apoi țineți strâns de acesta și pocăiți-vă ca biserică, nu ca individ. Scriitorul nu se referă la ceea ce ați primit și auzit, ci la modul în care ați primit și auzit mesajul mântuirii – adică numai prin credință și prin mărturisirea cu gura. Știu că în Noua Traducere Românească (NTR) din care am citit pasajul, versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit!” Însă, în traducerea Cornilescu și Biblia Traducere Fidelă 2015 (BTF2015), versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, cum ai primit și auzit.” De asemenea, și traducerea New King James Version (NKJV) din engleză la fel a translat versetul 3: cum ai primit și auzit și nu ce ai primit și auzit. În al treilea rând, o altă dovadă că audiența era formată în principal din oameni nemântuiți poate fi găsită în ultima parte a versetului 3, care spune următoarele: „Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine”. Însă, 1 Tesaloniceni 5:4-5 spune că ziua Domnului nu va prinde ca un hoț pe cei care sunt în Cristos, pentru că ei nu sunt în întuneric, ci sunt fii ai luminii:1 Tesaloniceni 5:4–5 (NTR)4 Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț.5 Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.Acest pasaj clarifică faptul că pentru oameni, a veghea sau a fi atenți, însemna ca ei să vină în Cristos și să se asigure că sunt în Cristos. În acest fel, a doua venire a lui Isus nu i-ar lua prin surprindere ca un hoț în noapte.Versetul 5 din pasajul nostru inițial (Apocalipsa 3:1–5) spune că cel ce va birui nu va avea numele său șters din cartea vieții. Să biruiască ce anume? Tentațiile de a-L părăsi pe Dumnezeu și de a renunța la mântuire din cauza numeroaselor probleme și încercări din lume care le-ar putea apărea în cale? Nu, desigur că nu, ci mai degrabă să învingă păcatul, pe diavolul, moartea și lumea. Cine sunt biruitorii în Biblie? Cine a biruit deja toate aceste lucruri? Acei oameni care în primul rând au venit în Cristos și au devenit credincioși născuți din nou. Fără aceasta, nu se poate învinge nimic, nimeni nu poate nici măcar să încerce să învingă ceva. 1 Ioan 5:4–5 spune următoarele:1 Ioan 5:4–5 (VDCL)4 Pentru că orice este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră.5 Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?Conform acestui pasaj, este cert că cei născuți din Dumnezeu biruiesc lumea, nu există nicio îndoială în această privință. Credința în Cristos este cea care asigură această biruință, iar acești oameni sunt cei ale căror nume nu vor fi șterse din cartea vieții. Să mai vedem câteva pasaje despre a fi victorioși.1 Ioan 2:13 (BTF2015)13 Vă scriu, taților, pentru că ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.În acest verset, verbul „a învinge” este la timpul trecut, adică acei tineri l-au biruit deja pe cel rău, doar fiind în Cristos. Mai mult, acest lucru este dovedit de Romani 8:37:Romani 8:37 (NTR)37 Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit.Creștinii sunt mai mult decât biruitori prin Cel care i-a iubit. Ei nu înving, ci ei au învins deja în Cristos pentru că El a înfrânt lumea. Deci, a învinge înseamnă a veni în Cristos și nu a încerca să-și păstreze mântuirea până la capăt prin fapte bune. În lumina a tot ceea ce s-a spus până acum, Apocalipsa 3:5 poate fi înțeles în felul următor: „Cei care sunt născuți din nou din Dumnezeu și cred în El sunt cei care biruiesc și care nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții”. Este o promisiune și o binecuvântare, nu o amenințare.Acum, din moment ce suntem la subiectul cărții vieții, să încercăm să aruncăm puțin mai multă lumină asupra ei și asupra cui și când este înregistrat acolo. Majoritatea creștinilor cred că Dumnezeu are un așa-numit registru numit cartea vieții în care El adaugă oameni pe măsură ce sunt mântuiți de-a lungul istoriei omenirii sau îi șterge atunci când își pierd mântuirea. Numai cei care rămân înscriși acolo vor moșteni noul cer și noul pământ. Să vedem ce are de spus Biblia despre aceasta și dacă aceste presupuneri sunt valabile.În primul rând, conform cu Apocalipsa 20:15, 21:27 și Filipeni 4:3, este adevărat că Dumnezeu are o Carte a Vieții, iar credincioșii născuți din nou sunt cu siguranță scriși în acea carte, numită și cartea vieții Mielului. De asemenea, este adevărat că numai oamenii mântuiți vor rămâne înregistrați acolo până în ziua judecății. Să citim aceste pasaje:Apocalipsa 20:15 (NTR)15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc.Apocalipsa 21:27 (NTR)27 Nimic necurat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în cartea vieții Mielului.Filipeni 4:3 (NTR)3 Iar pe tine, adevărat partener de jug, te rog, ajută-le pe aceste femei! Ele au lucrat din greu pentru Evanghelie împreună cu mine, cu Clement și cu ceilalți confrați ai mei, ale căror nume sunt în cartea vieții.În al doilea rând, conform Apocalipsei 13:8 și 17:8, se pare că există o anumită categorie de oameni care nu au fost incluși deloc în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii:Apocalipsa 13:8 (NTR)8 Toți cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, fiecare om al cărui nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului Care a fost înjunghiat.Apocalipsa 17:8 (NTR)8 Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este, dar ea urmează să se ridice din Adânc și va merge spre distrugere. Locuitorii pământului, cei ale căror nume n-au fost scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, vor rămâne uimiți văzând fiara, pentru că ea era, nu mai este, dar va fi prezentă.În al treilea rând, Biblia nu menționează nicăieri că oamenii, de-a lungul istoriei, au fost adăugați, sau sunt adăugați, în cartea vieții în momentul mântuirii lor. Pe baza acestor scripturi ale Apocalipsei, putem, cu destul de multă certitudine, trage concluzia că restul oamenilor, în afara celor care s-au închinat fiarei, au fost înscriși în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii, indiferent dacă urmau să fie mântuiți sau nu (voi explica aceasta mai târziu).În al patrulea rând, în Luca 10:20, Isus le spune celor șaptezeci de ucenici, care se bucurau că demonii le sunt supuși, mai degrabă să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri.Luca 10:20 (NTR)20 Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri!Putem presupune din nou cu destulă siguranță că Isus vorbea aici despre cartea vieții. Altfel, nu ar exista niciun motiv de bucurie dacă ar fi doar consemnați în cartea generală a celor vii sau în cărțile pentru judecată. În acel moment al istoriei, niciunul dintre ucenici nu era încă mântuit pentru că Cristos nu murise încă pe cruce. Cu toate acestea, se pare că ei erau deja înregistrați în cartea vieții. Pentru a complica și mai mult lucrurile, Iuda Iscarioteanul era printre acei ucenici și se știe clar că el a sfârșit rău și nu a fost mântuit, deși fusese consemnat în acea carte. El a fost fiul pierzării:Ioan 17:12 (NTR)12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.Apoi avem oameni în Vechiul Testament, precum Avraam, regele David, Daniel și așa mai departe, care au murit fizic înainte ca Cristos să moară pe cruce și, totuși, Biblia dezvăluie că sunt mântuiți cu siguranță și astfel trebuie să fi fost scriși în cartea vieții. Dacă facem un rezumat: (1) unii oameni au fost înregistrați în cartea vieții înainte de a fi mântuiți (de exemplu, ucenicii lui Isus); (2) alți oameni au fost înscriși în cartea vieții însă nu au fost mântuiți în cele din urmă, deși au avut ocazia să facă acest lucru, și știm despre ei că sunt pierduți pentru totdeauna (de exemplu, Iuda Iscarioteanul); (3) iar alți oameni nu au avut ocazia să fie mântuiți în timpul vieții lor, dar ei sunt mântuiți pentru totdeauna și sunt înscriși în cartea vieții (părinții și profeții din Vechiul Testament).Acum, dacă încercăm să punem împreună toate aceste date, o posibilă interpretare care le-ar lega pe toate în mod logic și consecvent, fără a contrazice niciuna dintre ele, și care ar da sens tuturor acestor versete în contextul siguranței mântuirii, este următoarea:1. Dumnezeu fie a știut dinainte în mod clar, fie a hotărât în ​​mod specific (pentru scopurile Sale) că unii oameni nu vor fi mântuiți niciodată. Așa că El nu i-a inclus în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Aceștia sunt închinătorii fiarei de la sfârșitul timpurilor.2.Restul oamenilor din toată istoria omenirii care urmau să fie mântuiți SAU NU, El i-a inclus oricum pe toți în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Această ipoteză este susținută de 1 Timotei 2:3–4, unde Dumnezeu spune că El dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, deși nu toți vor fi mântuiți. El dă o șansă și acordă beneficiul îndoielii tuturor oamenilor:1 Timotei 2:3–4 (NTR) 3 Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului.3. Apoi, începând de acolo, Dumnezeu a șters din cartea vieții pe oamenii care au murit fizic și au părăsit această lume fără să aibă vreodată o credință mântuitoare sau să manifeste vreun fel de încredere în Dumnezeu, corespunzătoare nivelului de revelație pe care l-au avut în timpul vieții lor. Ceea ce vreau să spun prin această ultimă frază este că oamenii din Vechiul Testament care au trăit înainte de răstignirea lui Cristos au avut o revelație limitată a lui Dumnezeu și a mântuirii și nu au avut posibilitatea răscumpărării. Totuși, conform revelației pe care au avut-o, ei au făcut câțiva pași de credință înspre Dumnezeu în timpul vieții lor, au intrat într-un legământ cu El și acea credință le-a fost socotită drept neprihănire. Astfel, Avraam, Isaac, Iacov, Enoh, Noe, Moise, Iosua, David, Daniel, Rahav și alții ca ei, au rămas înscriși în cartea vieții pentru că, după cruce, li s-a dat mântuirea deși erau deja morți fizic. Acum, oamenii șterși nu au fost niciodată mântuiți de la început – adică ei nu au fost mântuiți și apoi și-au pierdut mântuirea activată, ci și-au pierdut mântuirea potențială. Nu au profitat de aceasta în timpul vieții lor.Această interpretare arată dragostea și mila lui Dumnezeu din belșug față de toți oamenii, asigură că cei care L-au primit pe Cristos nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții și explică de ce ucenicii, inclusiv Iuda Iscarioteanul, erau deja în cartea vieții înainte de a fi mântuiți oficial. Eu cred că Iuda Iscarioteanul a fost scos din cartea vieții după moartea sa fizică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA III)Galateni 5:19–21 (Practicarea faptelor firești)Galateni 5:19–21 (NTR)19 Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea,20 idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările,21 geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.Unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini că, dacă practică în mod obișnuit faptele firii pământești descrise în text, își pot pierde oricând mântuirea fără să știe. În primul rând, așa cum am demonstrat în secțiunea anterioară, a moșteni Împărăția echivalează cu a fi mântuit. În al doilea rând, Pavel nu spune că acei oameni care practică faptele firii pământești vor fi dezmoșteniți dintr-o stare de moștenitori, ci că ei nu vor moșteni nimic de la bun început. În al treilea rând, el nu specifică o succesiune cronologică clară sau un număr de abateri după care cei care practică faptele firii își vor pierde mântuirea.În al patrulea rând, dacă privim cu atenție la context (câteva versete înainte și câteva versete după pasajul nostru), putem descoperi imediat că apostolul Pavel ilustrează un contrast absolut între fire și Duh și între faptele firii și roadele Duhului: „Vă spun deci: umblați prin Duhul și, astfel, nu veți împlini nicidecum pofta firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământești, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți” (Galateni 5:16-17). El doar le pune una lângă alta pentru comparație și instruire dumnezeiască către credincioși. După ce enumeră toate faptele cărnii, el începe versetul 22 cu prepoziția „DAR”, care începe enumerarea roadelor Duhului. El conchide în versetul 24 că cei care sunt ai lui Cristos (care sunt diferiți de cei care practică faptele firii și nu vor moșteni Împărăția) și-au răstignit deja firea cu pasiunile și poftele ei. Așadar, el îi încurajează pe credincioși să trăiască conform adevărului despre natura lor schimbată deja. De fapt, în versetul 25, el spune așa: dacă ești în Duhul, trăiești în El și aparții lui Dumnezeu, atunci și umblă și poartă-te în Duhul sau în conformitate cu El. Tema este în mod clar reînnoirea minții credincioșilor în Cristos și nu pierderea mântuirii lor. Efeseni 5:5–6 (Fiii neascultării, partea 1)Efeseni 5:5–6 (NTR)5 Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.Acest text, care este adesea folosit ca obiecție la salvarea eternă, este foarte asemănător cu alte două scripturi din secțiunile anterioare, cu o nouă adăugare: „mânia lui Dumnezeu vine asupra fiilor neascultării”. Implicația este că credincioșii în Cristos, care sunt fii ai lui Dumnezeu și nu ascultă de El făcând oricare dintre lucrurile rușinoase enumerate, vor intra, după un anumit punct, sub mânia lui Dumnezeu. Totuși, despre ce fel de neascultare vorbește Pavel aici? Este neascultarea credinței, nu neascultarea de Lege. El mai spune în Romani 1:5 că prin Isus am primit harul și apostolia de a duce „ascultarea credinței” la toate națiunile. Fiii ascultării sunt cei care își pun credința în Cristos, în timp ce fiii neascultării sunt cei fără Cristos.Din nou, aici principalul răspuns la această obiecție este că apostolul Pavel descrie comportamentul celor care nu vor moșteni niciodată Împărăția lui Dumnezeu și sunt sub mânia Lui, cu scopul de a-i învăța pe credincioși cum să nu trăiască. El începe în Efeseni 4:17 spunând: „Să nu mai umblați așa cum umblă restul neamurilor” și continuă cu acest contrast în capitolele 4 și 5. În Efeseni 5:1, Pavel îi încurajează pe credincioșii din biserica din Efes să devină imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, iar în versetul 7 din același capitol, el îi îndrumă să nu fie părtași cu fiii neascultării. În versetul 8, Pavel clarifică și mai mult că ei au fost cândva întuneric, dar acum sunt lumină în Domnul, așa că ar trebui să umble conform acelei lumini din interiorul lor. Așa că ei nu sunt cei care vor fi dezmoșteniți dacă persistă suficient de mult în comportamente păcătoase. Expresia „mânia lui Dumnezeu” este menită să sublinieze gravitatea păcatului. Deși Isus Cristos a înlăturat orice păcat și condamnare la momentul mântuirii, asta nu înseamnă că Dumnezeu a devenit mai blând cu păcatul și că putem fi relaxați în privința aceasta. Ar trebui să ne străduim să ne diferențiem de întuneric și să trăim conform standardelor Împărăției pe care am moștenit-o. Coloseni 3:5–11 (Fiii neascultării, partea 2)Coloseni 3:5–11 (NTR)5 De aceea, dați la moarte tot ce este firesc în trupul vostru pământesc: preacurvia, necurăția, dorința rușinoasă, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie.6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.7 În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei.8 Însă acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de vorbirea murdară care v-ar putea ieși din gură.9 Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui10 și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după chipul Creatorului său.11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul și în toți.Acest pasaj este identic cu Efeseni 5:5–6, pe care l-am explicat deja. Totuși, am vrut să-l includ separat pentru repetiție și pentru a acoperi toate obiecțiile posibile pe care oamenii le-ar putea aduce cu privire la mântuirea veșnică a noii creații. Pe baza contextului pasajului, putem observa repede din nou contrastul pe care Pavel îl face clar între cei nemântuiți (fiii neascultării) și cei mântuiți care ar putea încă să facă lucruri păcătoase. Tocmai acesta este motivul unei astfel de comparații, deoarece creștinii încă mai fac lucruri păcătoase în procesul de reînnoire a minții și de sfințire. Versetul 5 începe cu prepoziția „de aceea”, care introduce rezultatul a ceea ce s-a întâmplat deja. Pentru că ați murit împreună cu Cristos (Coloseni 3:3) și ați înviat împreună cu Cristos (Coloseni 3:1), de aceea dați la moarte lucrurile pământești precum curvia, necurăția, poftele rele, etc. Versetul 7 continuă la timpul trecut: „În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei”. În cele din urmă, versetul 8 spune: DAR ACUM, lăsați deoparte toate aceste lucruri: mânia, furia, răutatea, etc.Deci, Pavel nu spune că creștinii din biserica din Colose ar putea deveni fii ai neascultării prin faptele lor păcătoase și astfel să vină sub mânie, ci că ar trebui să-și schimbe modul de viață acum că au moștenit Împărăția lui Dumnezeu și nu mai sunt sub mânia Lui. Apocalipsa 21:8 (Pedeapsa celei de-a doua morți)Apocalipsa 21:8 (BTF2015)8 Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.Unii creștini din trupul lui Cristos folosesc acest verset pentru a susține că credincioșii care nu duc o viață suficient de sfântă conform standardelor morale decente ar putea ajunge în iazul de foc care este moartea a doua. Dacă vrei să crezi această interpretare, nimeni nu te poate opri. Însă, dacă suntem cu adevărat interesați să cunoaștem intenția și adevărul versetului în contextul întregii scripturi, le putem vedea clar. În primul rând, observăm că apostolul Ioan nu spune că cei în Cristos care se poartă ca lași, necredincioși, scârboși sau ucigași vor suferi a doua moarte. În schimb, el îi numește după natura și identitatea lor, care nu este în Cristos. Mai mult decât atât, el începe versetul 8 cu prepoziția „dar”, delimitând clar pe cei care vor birui și care vor moșteni lucrurile lui Dumnezeu din versetul 7 de mincinoșii și de oamenii imorali sexual care vor merge în lacul de foc. Pe lângă asta, așa cum am menționat anterior, Biblia nu identifică niciodată poporul neprihănit al lui Dumnezeu cu acele denumiri păcătoase descrise în Apocalipsa 21:8. Matei 24:3–14 (Mulți se vor poticni)Matei 24:3–14 (NTR / BTF2015 / EDCR)3 Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, deoparte, și L-au întrebat:‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?4 Isus, răspunzând, le-a zis:‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva!5 Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți.6 Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă tulburați, căci acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul.7 O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Și vor fi foamete, molime și cutremure în diverse locuri.8 Dar toate acestea vor fi doar începutul durerilor nașterii.9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți, vă vor ucide și veți fi urâți de toate națiunile din cauza Numelui Meu.10 Atunci mulți se vor poticni, se vor trăda unii pe alții și se vor urî unii pe alții.11 Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în rătăcire pe mulți.12 Și din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci.13 Dar cel ce va îndura până la sfârșit va fi salvat.14 Această Evanghelie a Împărăției va fi proclamată întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul.Aici, Isus vorbește despre o perioadă dificilă de timp pentru creștini în viitor, caracterizată prin înșelăciune, războaie, foamete, cutremure, trădări și fărădelege. În funcție de perspectiva ta asupra vremurilor de sfârșit, acest sezon provocator s-ar putea să se fi întâmplat deja în anul 70 d.Hr. doar pentru evreii creștini, atunci când Titus a distrus Templul, sau se poate referi la timpul apropiat celei de-a doua veniri a lui Isus (așa-numita răpire), sau se poate referi la perioada Marelui Necaz. Însă, sfârșitul timpurilor nu este subiectul acestei cărți. Ideea este că Isus descrie o perioadă grea în care creștinii vor fi pe pământ. Mulți creștini cred că acest text se referă la credincioșii adevărați care trăiesc în acele vremuri și care își vor pierde mântuirea din cauza încercărilor. Ei susțin această interpretare din cauza expresiilor „mulți se vor poticni” din versetul 10, „dragostea celor mai mulți se va răci” din versetul 12 și „cine va îndura până la sfârșit va fi salvat” din versetul 13. Ei înțeleg cuvântul „salvat” din versetul 13 ca referindu-se la mântuirea veșnică și concluzionează că, din moment ce numai cei care vor răbda până la sfârșit vor fi mântuiți, atunci trebuie să fie și unii care nu vor rezista până la sfârșit și astfel nu vor fi mântuiți. Totuși, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică; nu despre asta este vorba aici, ci mai degrabă despre necazuri fizice și persecuții pe pământ din cauza Numelui lui Isus în timpul vremurilor de sfârșit.Fraza ”mulți se vor poticni” din versetul 10, care este tradusă mai corect în Biblia în limba engleză New King James ca și „mulți vor fi ofensați”, se referă la darea înapoi în credință pentru un timp și nu neapărat la pierderea mântuirii veșnice. Știm aceasta pentru că următoarele versete descriu în ce fel acei mulți se vor ofensa sau se vor poticni: ei se vor trăda și se vor urî unul pe altul, iar dragostea lor se va răci din cauza fărădelegii. Toate aceste fapte denotă o lipsă de credință în Isus și Evanghelie pentru această viață prezentă și nu o lipsă de credință în Evanghelie pentru viața viitoare. De ce ar trăda credincioșii pe alți oameni? Ar fi de frica unei amenințări sau pentru a obține un beneficiu în acele momente dificile. Ce ne arată aceasta? Necredință că Evanghelia le va asigura nevoile lor fizice, și nu necredință pentru iertarea păcatelor lor. De ce s-ar răci iubirea la unii credincioși în acele vremuri? Din cauza fărădelegii din jurul lor, toți vor deveni mai egoiști și vor avea grijă doar de ei înșiși, vremurile vor fi dificile, Dumnezeu nu va părea să intervină în favoarea lor și își vor pierde treptat conștientizarea iubirii și a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru ei, așa că vor începe să-și piardă și dragostea față de ceilalți oameni. Cam așa se întâmplă astăzi în lumea noastră. Aceasta nu înseamnă că acei credincioși sunt pierduți pentru totdeauna; înseamnă doar că ei sunt temporar mai slabi în credință în ceea ce privește lucrurile din această viață. Dragostea lor nu va dispărea complet; se va răci pentru o vreme.Cuvântul grecesc folosit în versetul 10 pentru „a se poticni” sau „a fi ofensat” este skandalizo, care înseamnă a se împiedica. Isus folosește același cuvânt grecesc în Matei 26:31–33 când le spune ucenicilor Săi că TOȚI se vor poticni din cauza Lui în noaptea trădării Sale. Să citim acel pasaj:Matei 26:31–33 (BTF2015)31 Atunci Isus le-a spus: Voi toți vă veți poticni din cauza Mea în această noapte; fiindcă este scris: Voi bate păstorul și oile turmei vor fi împrăștiate.32 Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru a răspuns și i-a zis: Chiar dacă toți se vor poticni din cauza Ta, totuși niciodată eu nu mă voi poticni.Traducerea NTR redă această cădere sau poticnire și mai frumos. Citim astfel:Matei 26:31–33 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis:‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris:„Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“.32 Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru, răspunzând, I-a zis:‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea!Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că toți se vor poticni în acea noapte din cauza Lui, El nu vorbea despre ei că își vor pierde mântuirea, ci mai degrabă că încrederea lor în Isus va fi slăbită temporar. Nici măcar nu erau salvați încă în acel moment, așa că nu aveau o mântuire pe care să o piardă pentru că Isus nu murise încă pentru ei și nu fusese încă înviat. Mai mult, știm că mai târziu, majoritatea ucenicilor, cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, au fost mântuiți și chiar martirizați pentru Evanghelie. De asemenea, să ne gândim la Petru pentru o clipă. Chiar dacă i-a spus lui Isus că nu se va poticni și îndoi niciodată, el a căzut când L-a trădat de trei ori, dar aceasta a fost o poticnire temporară. El s-a rugat după aceea și a fost readus la credință.A cădea sau a te poticni nu înseamnă niciodată a cădea din mântuire în mod irevocabil.Acum să ne întoarcem la Matei 24:13. Acolo spune: „Cel ce va îndura până la sfârșit, va fi salvat”. După cum am spus mai devreme, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică, ci necazul și persecuția pentru numele lui Isus. Când izbucnește această persecuție, creștinii au două opțiuni. Una din ele este să fie discreți și să nu iasă în evidență, nefiind atât de vocali în privința credinței lor sau chiar mințind despre asta. Cealaltă opțiune este să rămână fermi, indiferent de ce se întâmplă, până la capăt. Cuvântul „salvat” aici nu se referă la a fi mântuiți de iad, ci la a fi salvați de persecuție în sensul de a fi cruțați și protejați în mijlocul acesteia. În Matei 5, în Predica de pe Munte, Isus le spune oamenilor să se bucure când vine persecuția. Este un lucru nobil și drept să acceptăm și să îndurăm persecuția pentru Isus și chiar moartea de dragul Numelui Său. Însă, dacă creștinii decid că vor să fie feriți de persecuție, ei pot fi salvați de aceasta prin credință.De-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu a intervenit întotdeauna pentru a-și salva poporul de persecuție atunci când ei au rămas fermi în credință și au apărat reputația Lui. Dumnezeu i-a apărat.Lui Dumnezeu îi place să câștige.Gândește-te la cei trei tineri din cuptorul de foc, Şadrac, Meşac și Abed-Nego. Nu și-au plecat genunchiul în fața altor zei nici măcar cu prețul vieții lor, dar Dumnezeu a intervenit și i-a protejat. Nu numai atât, dar, ca rezultat, Dumnezeu a fost glorificat în toată împărăția. Gândește-te la Daniel în groapa cu lei. El a ales să-L slujească pe Dumnezeu și să se roage Lui așa cum obișnuia, știind despre decretul regelui, care a poruncit închinare numai lui însuși. El știa că oamenii răi stăteau la pândă să-l omoare pentru credința lui. Era gata să moară pentru Dumnezeul său. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a salvat pe Daniel de lei și, ca urmare, El a fost onorat și glorificat în toată acea împărăție. Dar ce să mai spunem de regina Estera și Mardoheu? Toți evreii din vremea aceea erau programați să fie uciși pentru credința lor. Cu toate acestea, doi oameni au rămas fermi în credință și, ca urmare, tot poporul lor a fost mântuit de la moarte și Dumnezeu a fost glorificat.În același mod, în vremurile din urmă, acei creștini care rămân fermi în credință, orice s-ar întâmpla, vor fi salvați și  feriți de persecuție.Ei vor dovedi Cuvântul lui Dumnezeu în viețile lor. Dumnezeu le va salva viețile, le va asigura traiul chiar și în vremuri dificile și aceasta va fi o mărturie puternică pentru alți oameni. Drept urmare, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu. Marcu 13:13 (Răbdare până la sfârșit)Marcu 13:13 (NTR)13 Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.În Biblie sunt mai multe pasaje paralele legate de acesta (Matei 10:22, Matei 24:13 și Luca 21:16–19), care au, toate, același context și același înțeles. Cel din Luca este deosebit de relevant pentru că oferă mai multă lumină asupra naturii acestei răbdări și mântuiri:Luca 21:16–19 (NTR)16 Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor omorî.17 Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu.18 Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.19 Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.Aceste pasaje sunt adesea folosite pentru a argumenta că numai cei care continuă în credință și fapte bune până la sfârșitul vieții vor primi mântuire sau vor dovedi că au fost salvați cu adevărat de la început. Însă, aceste versete nu pot fi înțelese în mod adecvat, în afara contextului. Este clar că ele vorbesc despre starea lucrurilor într-o perioadă dificilă de timp, probabil chiar înainte de întoarcerea lui Isus Cristos. Felul în care este folosit cuvântul „sfârșit” în oricare dintre aceste pasaje paralele demonstrează că ele nu au în vedere finalul vieții cuiva. Începând cu întrebarea ucenicilor despre „sfârșitul veacului” din Marcu 13:4, Matei 24:3 și Luca 21:7, Isus oferă informații despre acesta, menționându-l în Marcu 13:7 și Matei 24:6, 14. Este clar că Isus se referă la timpul dinainte de sfârșitul veacului. Deși unii s-ar putea să fie uciși, cei care vor supraviețui și vor îndura aceste primejdii până la sfârșit, vor fi eliberați („mântuiți”) de dușmanii lor, care sunt națiunile ce îi urăsc. Aceasta este pur și simplu o ocazie în care cuvântul „mântuit” se referă la eliberarea din pericol, nu la eliberarea din iad. Iadul nici măcar nu este menționat în vreunul dintre pasaje și ar fi în afara contextului. Textul din Luca 21:19 demonstrează acest fapt într-un mod și mai relevant, specificând clar protejarea trupului fizic în acele timpuri în expresii precum „niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde” și „prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele (sau viețile) voastre.”Perseverența despre care se vorbește în Marcu 13:13 se referă la statornicia în credință în acea perioadă de suferințe severe și persecuții. Cei care stau fermi și trăiesc până la sfârșit vor vedea o „salvare” glorioasă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA II)Evrei 3:12–14 (Îndepărtarea de Dumnezeu)Evrei 3:12–14 (NTR)12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu,13 ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.14 Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început.Unii creștini interpretează „îndepărtarea de Dumnezeul cel viu” în acest pasaj ca fiind pierderea mântuirii. Totuși, aici avem aceeași explicație ca înainte. A te depărta de Dumnezeu înseamnă a începe să-ți mărturisești credința în Cristos ca mai apoi să continui să te bazezi tot pe vechiul sistem al Legii pe care Dumnezeu l-a abolit și să nu crezi pe deplin în Cristos (adică să ai o inimă rea a necredinței). „Înşelăciunea păcatului” la care se face referire aici este înşelăciunea păcatului necredinţei în Cristos. Acesta este contextul. Versetul următor vorbește despre menținerea cu fermitate a convingerii noastre în Cristos și despre a nu aluneca înapoi în necredință. Observați, de asemenea, că în versetul 14, a ține cu fermitate convingerea noastră de la început până la sfârșit nu este o condiție pentru a rămâne în relație cu Cristos, ci un rezultat al faptului că am devenit deja părtași ai lui Cristos. Versetul nu spune că rămânem astfel doar atâta timp cât stăm fermi, ci că îi cunoaștem pe cei care au devenit cu adevărat părtași ai lui Cristos (timpul trecut) dacă ei țin ferm convingerea lor de mântuire până la sfârșit. Aceeași idee este exprimată în Evrei 3:5–6:Evrei 3:5–6 (NTR)5 Moise, într-adevăr, a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, fiind o mărturie despre lucrurile care urmau să fie spuse,6 dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu. Iar Casa Lui suntem noi, dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit încrederea și speranța cu care ne lăudăm.Unii predicatori deduc din acest pasaj că credincioșii rămân casa lui Dumnezeu atâta timp cât păstrează ferm și până la capăt încrederea și bucuria în speranță. Însă, versetul nu spune asta, ci spune că credincioșii sunt deja casa lui Dumnezeu, iar dovada constă în faptul că, aceștia vor păstra încrederea până la capăt ca și rezultat al credinței lor. Cu alte cuvinte, tu știi că locuința ta a fost conectată la rețeaua electrică dacă luminile se aprind în casă. Tu nu încerci să ții luminile aprinse pentru a te asigura că astfel casa ta rămâne conectată la rețeaua electrică. Evrei 12:14 (Căutarea sfințirii)Evrei 12:11–17 (NTR)11 Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.12 De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“, pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat.14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.15 Aveți grijă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,16 ca nu cumva vreunul să fie imoral sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut.17 Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, chiar dacă a căutat binecuvântarea cu lacrimi.Mulți creștini scot Evrei 12:14 din context și ajung la concluzia că credincioșii născuți din nou trebuie să urmărească sfințirea practică (adică facerea de fapte bune și omiterea celor rele) în timp ce trăiesc pe pământ, pentru a-și menține salvarea. Altfel, ei nu vor ajunge să-L vadă pe Domnul, ceea ce înseamnă că își pot pierde mântuirea în orice moment. Recunosc că acesta este un verset dificil de interpretat în mod corect de unul singur sau izolat de context și voi explica de ce este așa.Sfințirea la care face referire Evrei 12:14 poate fi doar una din două tipuri. Primul tip e sfințirea comportamentală și practică, la nivel de trup și suflet. Aceasta este progresivă și constă într-un proces de transformare ce începe după nașterea din nou și poate ține toată viața. Al doilea tip este sfințirea sau neprihănirea dată de Isus la momentul nașterii din nou, la nivel de duh. Aceasta nu mai este progresivă, ci este oferită o singură dată pentru totdeauna. Ea este menționată în 1 Corinteni 6:11 unde Pavel spune la timpul trecut corintenilor că ei au fost sfințiți. Ca regulă generală, în mediul creștin, există multă confuzie cu privire la lucrarea terminată deja în noi și la ceea ce este încă în proces de finalizare, tocmai din cauză ca autorii cărților Bibliei alternează discursul de la nivelul trupului și sufletului cu cel al duhului fără să anunțe audiența. Și atunci cade în responsabilitatea noastră și a Duhului Sfânt să facem această distincție, care nu este tot timpul simplă. Dar dacă avem o inimă sinceră și doritoare de a ajunge la rădăcina adevărului pur, cu ajutorul Duhului Sfânt, vom reuși.Să presupunem că Evrei 12:14 se referă la sfințirea progresivă a comportamentului. Căutarea unei astfel de sfințiri este un lucru bun și de dorit și e un proces în care noi trebuie să fim implicați în permanență ca și creștini, pentru că Dumnezeu este sfânt și știm că El dorește foarte mult ca și noi să fim sfinți în purtarea noastră, așa cum menționează apostolul Petru în 1 Petru 1:15–16. Faptul că textul ne îndeamnă să urmărim această sfințire poate fi un indiciu că nu e vorba aici de îndreptățirea primită o singură dată la momentul mântuirii. Și dacă versetul s-ar fi oprit aici, probabil aceasta ar fi fost cea mai bună interpretare care ne-ar fi insuflat o dorință și mai mare de a ne sfinți. Însă, în momentul în care versetul se termină cu faptul că nimeni nu va vedea pe Domnul fără această sfințire, nu mai poate fi vorba de sfințirea practică. De ce? Pentru că Dumnezeu este perfect și El cere numai perfecțiune, conform Matei 5:48. El nu acceptă jumătăți de măsură sau căutări progresive. Suntem noi oare vreodată desăvârșiți, după mântuire, în toată conduita noastră? Desigur că nu. Aceasta înseamnă că sfințirea progresivă care este mereu imperfectă nu poate fi un factor care va determina dacă Îi vedem, sau nu, fața lui Dumnezeu. În această situație, chiar nimeni nu Îi va vedea fața. Pot să garantez. La Dumnezeu nu este ca și cum ar fi un prag de sfințenie pe care numai El îl cunoaște în mintea Sa și îl ține secret și care poate fi de 60% sau 90%, iar dacă strădania ta depășește acel prag, vei reuși să-I vezi fața, altfel, nu. Din păcate, din ce am văzut până acum, practic foarte mulți creștini cred că este așa fără poate chiar să fie conștienți de acest lucru. În general, concluzia cu care este lăsată audiența în urma unei predici din Evrei 12:14 este că ei trebuie să facă tot posibilul să trăiască cât mai sfânt pentru a-și crește șansele de a fi deasupra pragului secret al lui Dumnezeu de sfințire și de a ajunge până la capăt într-o stare satisfăcătoare. Însă, pe langă faptul că Dumnezeu nu ar accepta o astfel de sfințire deficitară ca și condiție de a-I vedea fața, dacă menținerea salvării depinde de faptele noastre bune, atunci ea nu mai este doar prin har și prin credință, ceea ce contrazice alte scripturi puternice despre mântuire. Mai mult, amenințarea de a nu-L vedea pe Domnul dacă nu ne descurcăm suficient de bine, ar aduce frica în prim-plan ca motivator principal la sfințenie și nu iubirea necondiționată a lui Dumnezeu.De aceea trebuie să aruncăm o privire mai atentă atât asupra contextului imediat al acestui pasaj, cât și asupra contextului mai larg al întregii cărți Evrei. După cum am menționat mai înainte, cartea Evrei este scrisă în principal pentru creștinii evrei – atât autentici, cât și doar cu numele – care sufereau și treceau prin dificultăți din cauza identificării lor cu Isus Cristos și a noii căi de îndreptățire numai prin credință. Acești creștini se angajaseră să-L urmeze pe Cristos, dar ce însemna aceasta pentru ei nu era un drum glorios sau o plimbare prin Disneyland. Identificarea lor cu Isus le aducea mai multă durere și persecuție decât experimentaseră ei anterior. Până la capitolul 10, autorul cărții Evrei le explică acestor oameni în detaliu ce a făcut Isus pe cruce, implicațiile acelui act și superioritatea Sa față de Legea lui Moise. Apoi, în capitolul 11, autorul enumeră o listă de oameni din Vechiul Testament care au trebuit să lupte pentru credința lor în Dumnezeu și să îndure persecuția. În capitolul 12, autorul schimbă macazul de pe stilul de învățătură și începe să-i încurajeze pe acești credincioși să rămână puternici în timpul persecuției și să lupte pentru credință, așa cum au făcut-o predecesorii lor, deoarece această suferință funcționează ca și antrenamentul lor în dreptate sau neprihănire. Disciplina descrisă în capitolul 12 nu este una în sensul pedepsei lui Dumnezeu față de copiii Săi, ci o disciplină în termeni de antrenament, precum antrenamentul militar. Pregătirea și instruirea militară sunt dificile și dureroase, dar necesare pentru succesul în luptă. Când cineva se antrenează la sală, exercițiile nu sunt totdeauna confortabile sau ușoare, dar ele construiesc mușchii și ajută persoana să fie în formă. În mod similar, persecuția și suferința din cauza credinței produc rodul neprihănirii (Evrei 12:11).Mulți dintre acești creștini erau sătui și obosiți, epuizați din punct de vedere spiritual, iar scriitorul încearcă să-i încurajeze în versetul 12 spunându-le: „De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți”. Această frază este citată din Isaia 35:3. În Isaia 34, Dumnezeu anunță judecata dreaptă și răzbunarea împotriva tuturor dușmanilor lui Israel, reprezentați de Edom. Apoi, în capitolul 35, Dumnezeu descrie cum va arăta izbăvirea lor și le revelează că nu i-a uitat. Slava Domnului urma să fie aratată din nou, dar poporul lui Israel era încă în pustie și într-un pământ uscat în acel moment, așa cum ilustrează Isaia 35:1. Isaia spune acelei comunități: „În timp ce treceți prin această perioadă grea, gândiți-vă la toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru voi și, între timp, ajutați-vă unii pe alții, întăriți mâinile fraților voștri care sunt slabe și genunchii care sunt slabi”. Acum, revenind la textul nostru din Evrei, în același mod, în mijlocul a tot felul de tensiuni dintre cei de partea Legii și cei în Cristos, scriitorul spune acelei comunități de credincioși să se sprijine reciproc și să continue în credință. Apoi, în versetul 14, îi încurajează să încerce să urmărească pacea cât mai mult cu toți cei care luptă împotriva lor, dar fără compromis în ceea ce privește adevărul și sfințirea pe care au primit-o de la Isus prin credință. Cu alte cuvinte, „când familia și rudele vin împotriva voastră din cauza mesajului Evangheliei harului, nu vă mâniați. Încercați să căutați pacea, însă ținând cu hotărâre în același timp în mintea voastră sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”Sfințirea despre care vorbește versetul 14 este căutarea sfințeniei și a neprihănirii lui Isus primite o singură dată la momentul mântuirii. Scriitorul le spune acestor credincioși să nu renunțe la neprihănirea pe care au primit-o prin credință și astfel să se întoarcă la cea primită prin Lege, doar pentru a le fi ușurată viața. Și avem câteva indicii substanțiale în context care ne arată că despre asta vorbește scriitorul. În primul rând, Evrei 12:10 spune că cei care trec prin această pregătire au parte de sfințenia lui Isus. Aceasta le este dată. În al doilea rând, cuvântul „sfințire” sau „sfințenie” din versetul 14 este scris cu articol hotărât: urmărește sfințirea, nu doar o sfințire, ci acel tip de sfințire fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Asta înseamnă că exista și un alt tip de sfințire – cea prin faptele Legii – care îi împiedica să fie mântuiți și să-L vadă pe Domnul la sfârșit. În al treilea rând, versetele 15 până la 17 oferă mai multe detalii despre ce a vrut să spună scriitorul când i-a îndemnat să urmărească acea sfințire. El a intenționat să se asigure că nimeni nu ajunge lipsit de harul lui Dumnezeu și se duce înapoi la Lege. Aceasta însemna ca ei să nu permită nici unei rădăcini de amărăciune și frustrare să apară între ei din cauza noii căi de salvare și astfel să se întineze unul pe celălalt.Mai mult, însemna ca ei să se asigure că nimeni nu era fără Dumnezeu ca Esau, care avea dreptul de întâi născut cu multe binecuvântări la pachet, dar la care a renunțat foarte ușor doar pentru confortul unei singure mese. Apoi, când a vrut să primească înapoi binecuvântările, nu a mai putut. În același mod, versetul 17 încurajează poporul evreu care părea să se fi decis pentru Cristos să nu dea la o parte atât de repede noua cale de mântuire prin credință de dragul păcii pământești temporare cu frații lor evrei care încă urmau Legea lui Moise și îi prigoneau. Dacă nu-L aleg pe Cristos și nașterea din nou prin credință, ei vor rămâne nemântuiți și nu Îl vor vedea pe Domnul. 1 Corinteni 6:9–11 (Cei nedrepți și Împărăția)1 Corinteni 6:9–11 (NTR)9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei imorali, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii,10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici escrocii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.11 Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.Obiecția din acest pasaj la siguranța mântuirii credinciosului este următoarea: „Dacă ești un credincios născut din nou, dar continui să fii un imoral, un adulter, un hoț sau un bețiv, nu vei moșteni Împărăția lui Dumnezeu și îți vei pierde mântuirea.” În primul rând, să stabilim că moștenirea Împărăției este echivalentă cu a fi în Împărăție sau a fi mântuit în Cristos. Unii oameni susțin că „moștenirea” este diferită de „intrare”. Deși sunt de acord că există nivele diferite de posesie a Împărăției lui Dumnezeu aici pe pământ și că faptele păcătoase scad capacitatea noastră de a crede și de a manifesta mai mult din tot ce ne-a dăruit El, susțin că moștenirea Împărăției lui Dumnezeu este același lucru cu mântuirea veșnică. Galateni 3:29 și 4:7 arată că, odată ce ești fiu sau fiică a lui Dumnezeu, ești și moștenitor:Galateni 3:29 (NTR)29 Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendenții lui Avraam și moștenitori după promisiunea făcută.Galateni 4:7 (NTR)7 Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu.Mai mult, conform Efeseni 1:11–14, oamenii care cred în Isus primesc sigiliul Duhului Sfânt în momentul mântuirii. Acest sigiliu este o garanție a moștenirii lor:Efeseni 1:11–14 (BTF2015 / NTR)11 În El am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,12 Pentru lauda gloriei Sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos.13 În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh Sfânt al promisiunii,14 Care este garanția moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei Sale.În cele din urmă, voi dovedi că moștenirea Împărăției este echivalentă cu intrarea în ea, folosind și relatarea despre tânărul bogat care a venit la Cristos, consemnată în primele trei Evanghelii: Matei 19:16–29, Marcu 10:17–31 și Luca 18:18–30. Toate cele trei relatări se referă la același incident și subiectul este foarte clar: VIAȚA ETERNĂ. Aceasta este întrebarea de început, cu care se încheie fiecare pasaj. Matei 19:16 ne spune că tânărul bogat a întrebat: „Cum pot să AM viață veșnică”, dar Marcu 10:17 și Luca 18:18 ne spun amândouă că a întrebat: „Cum pot MOȘTENI viața veșnică”. Ca răspuns la întrebarea bărbatului, Isus Cristos a vorbit despre INTRAREA în viață în Matei 19:17. El a echivalat ”a avea” și ”a moșteni” viața veșnică cu intrarea în ea.Revenind la 1 Corinteni 6:9–11, deși Pavel se adresează credincioșilor din biserica din Corint și, deși ar părea că sugerează că unii credincioși adevărați nu vor moșteni Împărăția, el face o distincție clară între cei nedrepți și cei sfinți. Versetul 1 al acelui capitol spune: „Îndrăznește cineva dintre voi, având o problemă împotriva altuia, să meargă în judecată înaintea celor nedrepți, și nu înaintea sfinților”? Apoi, în versetele 2 și 3, el continuă spunând că sfinții vor judeca lumea și îngerii. Mai mult, în versetul 10, el afirmă că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu și, în versetul 11, el conchide: „Și așa ați fost unii dintre voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți și ați fost făcuți neprihăniți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru”. În mod clar, el nu spune că cei ce sunt creștini nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu dacă încă fac lucruri păcătoase. Însă, el compară comportamentul celor care nu sunt născuți din nou (și nu au nicio parte în Împărăție) cu cel al sfinților. Trebuie să existe o distincție în purtare, iar sfinții ar trebui să fie diferiți de cei nedrepți în modul lor de viață. El face doar o comparație cu scop educativ și motivațional. Mai mult, observați că nu spune că acei oameni vor fi dezmoșteniți. Pur și simplu nu vor moșteni niciodată Împărăția. În cele din urmă, aproape peste tot în Noul Testament, Dumnezeu îi numește sfinți pe cei ce sunt în Cristos și se raportează la ei în funcție de identitatea lor spirituală și nu în funcție de faptele lor care ar putea fi încă păcătoase. El nu îi califică niciodată pe creștini ca și desfrânați, bețivi, adulteri sau hoți, ci cu termenii de neprihăniți, sfinți, fii, moștenitori, etc. În concluzie, 1 Corinteni 6:9–11 nu poate fi folosit ca un argument valid că oamenii născuți din nou pot fi dezmoșteniți în orice moment datorită persistenței lor în trăire nesfântă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA I)Principii de interpretareOri de câte ori ne apropiem de un pasaj biblic care aparent contrazice siguranța veșnică a mântuirii credincioșilor, putem folosi câteva principii sau unelte care să ne ajute să înțelegem sensul corect și intenționat al textului respectiv. În primul rând, trebuie să ne uităm la contextul istoric și cultural al cărții căreia îi aparține pasajul și să căutăm răspunsuri la întrebări precum următoarele: Cine este autorul cărții? În ce perioadă a fost scrisă cartea? Care este tema cărții? Cui i s-a adresat? Ce probleme ale zilei a încercat să abordeze autorul? Care a fost tonul autorului și atmosfera creată de el? Când facem această cercetare, am putea găsi indicii importante despre interpretarea textului nostru inițial. În al doilea rând, trebuie să citim pasajul în contextul său imediat, adică câteva versete înaintea lui și câteva versete după el, pentru a vedea despre ce vorbea cu adevărat autorul. În al treilea rând, este recomandat să citim același pasaj în mai multe traduceri ale Bibliei și în diferite limbi dacă e posibil, cum ar fi engleză și greacă. Unele limbi sunt mult mai bogate în cuvinte și semnificații decât altele. Limba greacă este una dintre cele mai bogate și cuprinzătoare limbi de pe pământ. De aceea, probabil, Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât Noul Testament să fie scris într-o perioadă în care limba greacă era predominantă. De exemplu, limba greacă are șase cuvinte diferite pentru ”dragoste”, trei cuvinte diferite pentru ”cunoaștere” și trei cuvinte diferite pentru ”înțelepciune”. Mai mult, cuvântul ”mântuire” provine din cuvântul grecesc soteria, tradus ca și restabilire la o stare de siguranță, întregire, sănătate și bunăstare, precum și salvare, eliberare și ferire de pericol sau distrugere. Cu toate acestea, ca și creștini, când citim cuvântul „mântuire” din Biblie în limba noastră maternă, credem că se referă doar la mântuirea din iad și din iazul de foc. Dacă citim aceste pasaje dificile într-o singură traducere a Bibliei și doar în limba noastră maternă, putem pierde mult din semnificația inițial intenționată a textului.A patra cheie pentru o interpretare autentică a textelor complexe despre imuabilitatea mântuirii este să înțelegem că salvarea este un pachet holistic și complet, care include atât salvarea de iad, cât și sănătatea fizică, prosperitatea materială și eliberarea de obiceiuri și dependențe păcătoase aici pe pământ. Mergând pe aceeași linie, al cincilea principiu este că mântuirea include atât spiritul, cât și sufletul și trupul nostru. Salvarea spiritului este instantanee și eternă (perpetuă), în timp ce mântuirea sufletului și a trupului sunt progresive și au loc aici pe pământ. Uneori, chiar și creștini fiind, am putea să ne pierdem viața aici pe pământ mai devreme decât a plănuit Dumnezeu și să nu ne însușim toate beneficiile Evangheliei, în principal din cauza lipsei de cunoaștere și înțelegere. S-ar putea chiar să avem perioade de regres sau apostazie. Totuși, aceasta nu înseamnă că ne pierdem și mântuirea veșnică.Al șaselea principiu de interpretare este că mântuirea include două părți: o parte minoră și o parte semnificativă. Partea secundară are de-a face cu ispășirea păcatelor noastre trecute, care ne oferă intrarea veșnică în Împărăție și scăparea de iad, în timp ce partea semnificativă are de-a face cu Noul Legământ de binecuvântări, sfințenie, pace, bucurie, sănătate și prosperitate aici pe pământ. Salvarea adusă de Isus Cristos nu a fost în principal una din iad, ci o salvare de păcat și de toate efectele care au intrat în lume odată cu el. Mântuirea din iad este un produs secundar al mântuirii din păcat. De exemplu, să ne îndreptăm atenția la călătoria poporului Israel din Egipt spre țara promisă. Ieșirea lor din Egipt și trecerea Mării Roșii sunt un simbol al scăpării noastre din păcat și iad, al nașterii din nou și al botezului în apă. Însă, știm cu toții că acesta nu a fost scopul principal al lui Dumnezeu – doar să-i scoată din sclavie, să-i ajute să treacă Marea Roșie și apoi să-i lase să trăiască singuri în deșert. Deuteronom 6:22–23 spune că Dumnezeu i-a scos DIN Egipt pentru a-i duce ÎN țara făgăduită a Canaanului. Scoaterea lor din Egipt a fost doar un pas secundar și necesar pentru ca Dumnezeu să-i ducă în țara promisă. Mulți creștini cred că țara promisă pentru noi, credincioșii, este cerul, după moartea fizică, dar nu este așa. De ce? Pentru că acolo nu vor mai fi uriași cu care să lupte lupta credinței, precum uriașii cu care israeliții au luptat în Canaan. Giganții bolii, sărăciei, blestemului, influențelor demonice, a obiceiurilor păcătoase și dependențelor sunt aici pe pământ, nu în cer. Canaan este manifestarea supranaturală a libertății Noului Legământ aici pe pământ. Din păcate, mulți credincioși se gândesc doar să intre în rai și să scape de iad, iar acestea le sunt oricum deja acordate. Ei mor în „pustie” fără să ajungă vreodată să trăiască în Canaanul Evangheliei aici pe pământ. Noi suntem chemați să-i vindecăm pe bolnavi, să scoatem duhurile rele și să înviem morții (Matei 10:8). Câte dintre aceste beneficii ale Evangheliei se întâmplă în mod regulat în bisericile creștine? Sunt aproape inexistente. Însă ne facem griji de iad! De ce atât de mulți credincioși încă se complac în plăcerile păcătoase ale lumii? Pentru că, la fel ca și poporul Israel din deșert, dacă nu au gustat încă Canaanul, se vor gândi mereu la „carnea și usturoiul” Egiptului unde se aflau în robie. Mulți creștini L-au primit pe Isus doar pentru a le șterge păcatele. Au traversat spiritual Marea Roșie și apoi s-au oprit acolo, așteptând să moară fizic și să meargă în rai. Și de aceea ei tind să-și dorească atât de mult „Egiptul”. Mai mult decât atât, poporul Israel care a murit în deșert și nu a ajuns niciodată în Canaan din cauza necredinței lor, a fost pedepsit de Dumnezeu în diferite moduri – în principal prin moarte fizică – dar El nu i-a trimis niciodată înapoi în Egipt.Al șaptelea și ultimul principiu care ne va ajuta să interpretăm pasajele dificile este că „a lupta pentru credință” sau „a continua în credință” sau „a veghea în credință” sau „a face fapte bune”, toate acestea sunt efecte ale mântuirii autentice și nu condiții de menținere  a ei. Altfel, mântuirea nu ar mai fi numai prin credință și am avea fapte cu care să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu. Evrei 6:4-6 (Imposibilitatea reînnoirii)Evrei 6:1–9 (NTR / BTF2015)1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu,2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice.3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost odată luminați, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine,6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.8 Dacă însă dă spini și mărăcini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.Mulți oameni au învățat pe alții (și unii învață și astăzi) că acest pasaj arată clar că creștinii își pot pierde mântuirea. Și la prima vedere, la o simplă lectură, se pare că această interpretare este corectă. Dar, așa cum este cazul multor scripturi, ar trebui să fim conștienți de „erezia primei priviri”. Mai întâi, să ne uităm asupra contextului istoric și a publicului țintă al cărții Evrei. Din punct de vedere istoric, biserica primară era în general alcătuită din creștini evrei. Unii dintre acești oameni erau cu adevărat născuți din nou și pe deplin convinși de Cristos și de noua cale de salvare. Însă, alții doar s-au entuziasmat de Isus Cristos și, la gândul că El este Mesia așteptat, s-au alăturat cu bucurie bisericii. Dar ei veneau din secole în care familiile lor fuseseră cufundate în tradițiile iudaice de a merge la Templu pentru a-și acoperi păcatele din nou și din nou în ziua sfântă a ispășirii și de a oferi alte jertfe de animale în mod regulat. Acest sistem de sacrificii încetase în cea mai mare parte după distrugerea Templului în anul 70 d.Hr. După ce Templul a fost incendiat, soldații romani l-au dărâmat, piatră cu piatră, pentru a obține aurul topit care curgea printre crăpături. Probabil, chiar și după această perioadă, mai existau grupuri mici de evrei care încă mai aduceau jertfe de animale. Totuși, fără Templu și fără metoda prescrisă pentru jertfe, zilele sacrificiilor de animale se terminaseră.Înainte de distrugerea Templului, în momentul în care a fost scrisă cartea Evrei, aceștia aveau o mentalitate de reguli, legi și sacrificii repetate, construite în ei de-a lungul sutelor de ani. Mântuirea prin har prin credința în Cristos reprezenta o tranziție și o îndepărtare radicală de la Legea lui Moise și, din această cauză, mulți credincioși evrei aveau îndoieli cu privire la Cristos și oscilau în convingerea lor cu privire la El. Îl admirau pe Isus Cristos și le plăcea noua cale, dar nu erau pe deplin convinși în inimile lor să renunțe la Legea lui Moise și s-o lase cu totul în urmă. Pentru ei, a fost puțin cam ca trecerea de la ortodoxie, catolicism sau islam (toate bazate în principal pe fapte bune, închinare la idoli și tradiții) la simpla credință în Isus Cristos. Le era greu să lase în urmă mentalitatea faptelor. Pe lângă schimbarea mentală problematică din cauza sutelor de ani de moștenire întemeiate pe Lege, evreii care doreau să se dedice pe deplin lui Cristos se confruntau cu persecuția și ridiculizarea atât din partea comunității lor evreiești, cât și din partea propriilor rude și membri ai familiei. Aceștia erau ca al doilea tip de pământ din Marcu 4:16–17, pământul pietros în ce privește Cuvântul lui Cristos despre mântuire. Ce spun acele versete?Marcu 4:16–17 (BTF2015)16 Și la fel, aceștia sunt cei semănați pe locul pietros; care, după ce au auzit Cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;17 Și nu au rădăcină în ei înșiși și țin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.După cum arată acest pasaj, în același fel mulți evrei au primit Cuvântul cu bucurie. Au perceput ceva, s-au entuziasmat, dar nu aveau rădăcină în ei înșiși. Nu erau născuți cu adevărat din nou. Când lucrurile începeau să devină grele din cauza Cuvântului, când treburile nu mai mergeau atât de ușor pe cât trebuiau să meargă și când apăreau probleme cu oamenii și persecuții, acești evrei aveau tendința de a se întoarce înapoi la Lege și la sistemul de jertfe de animale. Însă, ei nu cădeau dintr-o stare de salvare într-o stare pierdută pentru că ei nu fuseseră de la început pe deplin convinși de Cristos. Probabil că la acea vreme nici măcar nu exista vreo discuție despre pierderea mântuirii, cum avem noi astăzi, sau despre a fi pierdut, din moment ce toți evreii erau poporul lui Dumnezeu, chiar și când erau sub conducerea lui Moise. Ei vroiau să-L slujească pe Dumnezeu. Când poporul lui Israel se afla în pustie în călătoria lor către țara făgăduită, după ce au trecut Marea Roșie, Dumnezeu nu i-a amenințat niciodată că îi va trimite înapoi în Egipt, chiar și atunci când au păcătuit. Da, au fost pedepsiți pentru păcatele lor și mulți dintre ei au murit în deșert și nu au ajuns niciodată în țara promisă, dar El nu a trimis pe nimeni înapoi în Egipt, ceea ce ar însemna pentru noi, creștinii, să ne pierdem mântuirea.Aceasta este audiența țintă a cărții Evrei. Textul din Evrei se adresează în primul rând acestor oameni pe care tocmai i-am descris, așa cum se arată din primele două versete ale cărții:Evrei 1:1–2 (BTF2015)1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile.Părinții menționați aici sunt Avraam, Isaac, Iacov și restul părinților poporului evreu. Cartea Evrei încearcă să-i întărească pe acești oameni în credința lor și să le explice inima Evangheliei într-un mod mai profund, contrastând-o și comparând-o cu Legea lui Moise. Ea compară lucrurile noi în Cristos cu cele vechi. Arată cum Isus Cristos este superior față de tot ceea ce cunoșteau ei până în acel moment – superior părinților și profeților din vechime (Capitolul 1), superior îngerilor (Capitolul 2), superior lui Moise (Capitolul 3), superior lui Iosua (Capitolul 4) și superior preoției levitice (Capitolul 5), în care preoții aduceau jertfe zi de zi în Templu. Acestor credincioși evrei le venea greu să creadă că jertfa lui Cristos era suficientă și că nu mai erau nevoiți să continue cu jertfele de animale. Expresia „din nou” este cheia în toată cartea Evrei.Oamenii despre care Pavel spune: „cei ce au fost odată luminați” din Evrei 6:4 erau doar niște degustători de salvare și nu băutori; aceștia au fost expuși beneficiilor sale, dar nu au fost salvați pe deplin. Ei doar „au gustat” sau „au luat mostre” din Cristos. Ei nu s-au convertit niciodată cu adevărat la credința în El. „Luminat” nu înseamnă neapărat „regenerat” sau „salvat”, deoarece a fi luminat cu privire la ceva nu garantează neapărat un angajament de a acționa pe baza a ceea ce ai fost luminat. O analogie bună ar fi diferența dintre a te căsători cu cineva și a ieși la câteva întâlniri cu acea persoană. Un om poate învăța lucruri despre Cristos și, prin aceasta, să-L admire și poate să-i facă plăcere să fie parte dintr-o părtășie, dar să nu aibă un angajament real și de durată față de El. S-ar putea să fi fost invitat de cineva la biserică, a auzit despre Isus și Evanghelie și a fost luminat, dar nu s-a hotărât niciodată pentru Cristos. Acesta nu este același lucru cu pocăința și credința prin care o persoană este unită cu Cristos și mântuită. În Matei 27:34, putem vedea că, atunci când Isus era pe cruce și i s-a făcut sete, I s-a dat vin acru amestecat cu fiere pe care doar l-a gustat, dar nu l-a băut.Matei 27:34 (NTR)34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.Deci, poți să guști ceva și apoi să refuzi să bei.Apoi avem expresia „părtași ai Duhului Sfânt”, care nu înseamnă neapărat că Duhul Sfânt a venit să trăiască în acești oameni pentru totdeauna, așa cum ar face-o în cazul credincioșilor. Câteva exemple de oameni părtași ai Duhul Sfânt care au sfârșit rău ar fi regele Saul și Samson din Vechiul Testament. Duhul Sfânt a venit peste ei pentru o vreme și au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, dar apoi au căzut. Un alt exemplu excelent de părtaș al Duhului Sfânt în Noul Testament este Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Isus, care a scos demoni și a vindecat pe cei bolnavi, dar apoi a căzut și s-a pierdut. Nici măcar nu fusese mântuit încă, pentru că Isus nu murise pe cruce în acel moment, iar Iuda a murit fără să-și manifeste vreo credință în Dumnezeu, așa cum a făcut Petru după ce a căzut. Iuda a fost doar un părtaș – un degustător – nu un băutor.Ai putea întreba: „Cum este posibil acest lucru? Cum pot oamenii să fie în biserică de ceva timp, să facă tot felul de activități, să vadă puterea lui Dumnezeu și să nu se nască din nou? Cunosc personal pe cineva devotat Domnului, care mai târziu s-a îndepărtat de Cristos. Vrei să-mi spui că acea persoană nu a fost născută din nou?” Ei bine, nu știu. S-ar putea să fi fost cu adevărat născuți din nou, caz în care se vor întoarce înapoi la Cristos, sau nu au fost născuți din nou deloc. Doar Dumnezeu și acea persoană poate ști ce se întâmplă în inima ei. Nimeni din exterior nu poate să știe ce crede cu adevărat o altă persoană. Biblia spune în 1 Ioan 2:19 următorul lucru:1 Ioan 2:19 (BTF2015)19 Au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, căci dacă ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar au ieșit ca să se arate că nu toți erau de-ai noștri.Conform acestui pasaj, unii oameni se pot ”atașa„ la trupul lui Cristos într-un mod aparent autentic, fără să fie neapărat din trup. Această categorie de „gustători” anulau puterea jertfei lui Cristos pentru ei înșiși, prin continuarea aducerii jertfelor de animale în mod repetat, deși cunoșteau adevărul. Comportamentul lor arăta că lucrarea de la cruce a fost ineficientă. Ei încă așteptau ca o jertfă permanentă să vină, așa că Isus Cristos trebuia să moară din nou. În felul acesta, ei Îl sacrificau din nou pe Fiul lui Dumnezeu și Îl supuneau la rușine publică. Dar Pavel vine și spune că, dacă acești oameni, care au gustat din harul lui Dumnezeu și din binefacerile Evangheliei, se întorc la Lege ca fundament pentru iertarea păcatelor lor, atunci este imposibil pentru ei să se pocăiască și să fie reînnoiți, atâta timp cât continuă să facă asta. Dacă ei tratează jertfa lui Cristos în acest fel, atunci rămân nemântuiți pentru că nu există nicio altă jertfă pentru păcate hotărâtă de Dumnezeu ca și plată satisfăcătoare pentru păcatele lor. Dumnezeu declarase vechiul sistem de jertfe de animale ca fiind învechit, deci nu mai era valabil și satisfăcător, iar sacrificiul etern al lui Isus îl înlocuise complet. Isus Cristos este sacrificiul etern suprem care înlătură orice tip de păcat. Pavel vorbește despre ploaie și rodire în Evrei 6:7 și 8. Peste acești oameni s-a plouat în mod repetat cu Cuvântul bun al lui Dumnezeu, cu iluminare și au beneficiat de puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, dacă continuă să meargă în necredință, ei vor rodi spini și mărăcini (fapte moarte) și vor ajunge să fie arși de judecata veșnică. Observați în versetele 4–6 că Pavel folosește pronumele la persoana a treia — „aceia, lor, ei” — pentru a vorbi despre acea categorie de oameni care sunt încă pe margine, poate chiar fără să știe, și nu despre cei care sunt deja în Cristos, preaiubiții cărora li se adresează în versetul 9. El este convins de lucruri mai bune care însoțesc mântuirea în cazul lor.În ultimul rând, chiar dacă acest pasaj s-ar fi referit la copiii lui Dumnezeu, care sunt cu adevărat în Cristos, dar care cad din credință și mântuire (așa cum le înțelegem noi), nimeni nu poate susține sau dovedi empiric că este imposibil ca ei să se întoarcă la pocăință. Atâta timp cât oamenii trăiesc pe acest pământ au o șansă de mântuire și de a se întoarce la Tatăl, ceea ce ar contrazice acest text. Este destul de interesant că unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a susține posibilitatea creștinilor de a-și pierde mântuirea prin păcat și, după aceea, fac chemări la altar. De ce ai chema oamenii la rugăciune și pocăință? Conform acestor versete, dacă și-au pierdut mântuirea, ei nu pot fi niciodată reînnoiți înapoi la pocăință. Așadar, nu are niciun sens să-i chemi pe oameni să se pocăiască atunci când s-ar putea ca ei să-și fi pierdut deja mântuirea. Evrei 10:26 (Păcatul voit)Evrei 10:11–29 (NTR)11 Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele.12 Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.13 Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui.14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.15 Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“,17 Duhul Sfânt adaugă: „Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum de păcatele și fărădelegile lor“.18 Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat.19 Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus,20 pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său,21 și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu,22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată.23 Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis!24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.25 Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie.26 Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat,27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori.28 Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori.29 Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului?Cea mai obișnuită interpretare a acestui text, care apare de obicei ca o obiecție la siguranța mântuirii, este că, dacă creștinii autentici continuă să păcătuiască intenționat și dacă se complac în păcat în mod repetat, își pot pierde mântuirea. Ei se pot aștepta doar la judecata și pedeapsa finală. Totuși, acest pasaj tratează aceeași problemă discutată în Evrei 6:1–9. Contextul aici este contrastul dintre jertfele repetate din Vechiul Testament, care nu au înlăturat niciodată păcatele (vezi versetul 11) și SINGURA jertfă a lui Cristos, pentru toate păcatele, din toate timpurile (vezi versetele 12 și 14). Versetul 18 indică faptul că din moment ce iertarea a venit numai prin jertfa lui Cristos, nu mai există nicio altă jertfă valabilă și acceptabilă pentru păcat. Această ultimă frază este repetată în versetul 26, „nu mai rămâne jertfă pentru păcate”, ceea ce dovedește că Pavel este încă în același context când vorbește despre păcatul intenționat.În versetele 19–25, Pavel le spune evreilor ce să facă, având în vedere noua cale de ispășire. Apoi, în versetul 26, care începe cu cuvântul „CĂCI”, „cunoașterea adevărului” la care se referă este tocmai ceea ce le spusese deja: există o singură jertfă pentru păcat. Acesta este adevărul. „Păcătuirea cu voia” nu se referă la fapte păcătoase intenționate care i-ar face pe credincioși să-și piardă mântuirea și să aștepte judecata terifiantă a lui Dumnezeu, ci la păcatul voit al necredinței în jertfa lui Isus dată odată pentru totdeauna. Acesta este singurul păcat de care Duhul Sfânt încearcă acum să convingă lumea, conform cu Ioan 16: păcatul de a nu crede în Isus și de a respinge plata aprobată de Dumnezeu pentru păcate. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: „Frații mei evrei, vă tot spun că nu mai există jertfe repetate de animale pentru păcate, ci doar o singură jertfă a lui Isus. Ăsta e adevărul! Dar dacă continuați să păcătuiți de bună voie, necrezând acest adevăr și vă întoarceți la Lege, nu mai rămâne altă jertfă pentru păcatele voastre și veți rămâne nemântuiți, sub mânia lui Dumnezeu.” Apoi continuă în versetele 28 și 29, spunând că ori de câte ori cineva nu a ascultat de Legea lui Moise și a pus-o deoparte, acea persoană a murit fără milă. Cu mult mai severă va fi pedeapsa celor care dau la o parte Legea lui Cristos, îl călcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și consideră ca necurat și obișnuit (gr. Koinon = comun) sângele legământului prin care au fost sfințiți, insultând astfel spiritul harului! Acesta este păcatul voit despre care vorbește Pavel aici.

DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA II)Lumea perfectă versus lumea căzutăSă vedem o altă dovadă a eternalității mântuirii. Lucifer însuși și primul Adam au căzut în păcat aflându-se într-o lume perfectă și dintr-o poziție de sfințenie perfectă. Cu atât mai mult, într-o lume plină de rău, de ispite și de toate poftele și obiceiurile nesănătoase lucrând împotriva ta ca și credincios, probabilitatea de a cădea din mântuire este de un milion la unu, dacă Dumnezeu nu te-ar ține și nu ți-ar păstra mântuirea intactă prin puterea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 1:7–9 că nu noi înșine, ci Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne va susține fără vină până la capăt pentru că Dumnezeu este credincios:1 Corinteni 1:7–9 (NTR / BVA)7 Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos,8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.9 Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.Apoi Iuda spune că cei chemați sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați de El în Isus Cristos:Iuda 1:1 (NTR / BTF2015)1 Iuda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos:…1 Tesaloniceni 5:23–24 transmite aceeași idee că Dumnezeul păcii Însuși ne va sfinți și ne va păstra fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că Cel care ne-a chemat este credincios și El este Cel care va face acest lucru:1 Tesaloniceni 5:23–24 (NTR / BTF2015)23 Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească complet, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos.24 Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.În cele din urmă, Iuda spune că Dumnezeu este capabil să ne ferească de cădere și să ne prezinte fără cusur înaintea slavei Sale:Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,… Legământul veșnicSă citim un pasaj convingător din Ieremia 32:37–40 despre Noul Legământ și efectele lui asupra credinciosului:Ieremia 32:37–40 (NTR / BTF2015)37 «Iată, îi voi aduna din toate țările unde i-am alungat în mânia, furia și înverșunarea Mea cea mare, îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în siguranță.38  Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor.39  Le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de Mine pentru totdeauna, pentru binele lor și al copiilor lor după ei.40  Voi încheia cu ei un legământ veșnic, potrivit căruia nu Mă voi opri din a le face bine. Voi pune în inima lor teama de Mine, ca să nu se mai îndepărteze de Mine.În acest pasaj, Dumnezeu vorbește prin profetul Ieremia în mod specific poporului Israel, dar și despre Noul Legământ în Cristos extins mai târziu și asupra neamurilor. În versetul 37, Dumnezeu spune poporului Israel ceva particular, doar pentru ei ca națiune, și anume că într-o zi El îi va aduna din toate țările și îi va aduce înapoi la Ierusalim. Dar apoi, de la versetul 38 până la versetul 40, Dumnezeu începe să le spună lucruri despre Noul Legământ care se aplică tuturor credincioșilor în Cristos de astăzi. De unde știm asta? În primul rând, Dumnezeu le promite că vor fi poporul Său. Aceasta este o temă care se repetă atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Dumnezeu a căutat întotdeauna o rasă aleasă și o Împărăție de preoți care să fie templul Său și în care să locuiască. Vedem în Exodul 19:5–6 o promisiune către poporul lui Israel că, dacă se supun Legii, ei vor fi acei oameni:Exod 19:5–6 (BTF2015)5 Și acum, dacă veți asculta într-adevăr de vocea Mea și veți ține legământul Meu, atunci voi Îmi veți fi un tezaur special, peste toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu.6 Și Îmi veți fi o Împărăție de preoți și o națiune sfântă. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.Apoi, în Noul Testament, în 1 Petru 2:9, după răstignirea lui Isus, Dumnezeu le spune tuturor oamenilor care sunt în Cristos (atât evrei, cât și neamuri), la timpul prezent că ei sunt acea generație aleasă, propriul Său popor special, pentru că Cristos a împlinit toată Legea și toate condițiile:1 Petru 2:9 (BVA)9 Dar voi sunteți un popor ales, formând un regat de preoți și o națiune sfântă. Ați devenit societatea oamenilor sfinți care aparțin lui Dumnezeu. Astfel, voi puteți proclama lucrările speciale pe care le face Acela care v-a chemat din întuneric la excelenta Sa lumină!A doua dovadă că textul din Ieremia se aplică noii creații este promisiunea lui Dumnezeu că El va da acestui popor o singură inimă, nouă, și o singură cale, ca să se teamă de El pentru totdeauna. Cine este calea, singura cale către Dumnezeu? Isus Cristos. El spune aceasta în Ioan 14:6:Ioan 14:6 (NTR)6 Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.Acum, după ce am stabilit că Ieremia 32:38–40 se aplică credincioșilor în Cristos, să observăm ce spune Dumnezeu despre acel Nou Legământ, respectiv despre salvare. În primul rând, în versetul 39, Dumnezeu spune că le va da o singură inimă și o singură cale, pentru ca ei să se teamă de El, PENTRU TOTDEAUNA. Cu alte cuvinte, această nouă inimă garantează că ei, prin propria lor alegere liberă, se vor teme de Dumnezeu PENTRU TOTDEAUNA, nu doar temporar. În al doilea rând, în versetul 40, Dumnezeu spune că El va face cu acești credincioși un LEGĂMÂNT VEȘNIC. Un legământ între două părți se încheie numai atunci când una dintre părți moare. Știm că Dumnezeu nu moare niciodată, dar știm, de asemenea, că nici credincioșii nu pot muri niciodată, deoarece au viața veșnică în noile lor spirite la momentul mântuirii. Mai mult decât atât, un legământ ETERN înseamnă că legământul nu se va termina NICIODATĂ, sugerând că credincioșii, chiar și prin libera lor alegere, nu vor dori niciodată să iasă din acel legământ. În al treilea rând, în a doua parte a versetului 40, Dumnezeu reiterează faptul că El va pune teama și respectul de El în inimile lor, astfel încât ei, chiar și prin libera lor alegere, să nu se îndepărteze de El. Faptele individuale versus natura moștenităÎnainte de venirea lui Cristos, de ce erau oamenii condamnați la iad în viitor după moartea fizică? Din cauza faptelor lor păcătoase individuale sau din cauza păcatului lui Adam care le-a fost transmis? Din cauza păcatului lui Adam, deoarece dacă Isus nu ar fi venit și nu ar fi murit pe cruce, oamenii buni ai Vechiului Testament precum Avraam, Noe, Ilie și toți ceilalți care au manifestat vreodată credința în Dumnezeu și au făcut fapte bune, ar fi rămas încă condamnați la iad în ciuda faptelor lor bune. În același mod, credincioșii în Cristos sunt mântuiți și rămân așa pe baza neprihănirii ultimului Adam, adică neprihănirea lui Isus, și nu pe seama faptelor lor bune făcute după mântuire. Poziția noii creațiiMai mult decât atât, Dumnezeu nu ar fi avut nicio garanție că Fiul Său nu a murit în zadar sau că cineva va ajunge până la capăt dacă El nu ar fi menținut acea mântuire. Să încercăm să răspundem la aceste întrebări mai adânci: în ce poziție te afli tu astăzi ca și creștin, în fața lui Dumnezeu? Există trei posibilități. Fie ești în poziția lui Adam de dinainte de cădere, în care poți pierde salvarea oricând, fie ești în poziția lui Isus de dinaintea crucii, adică trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea, sau ești în poziția lui Isus de după înviere, în care nu poți nici să cazi înapoi în moarte și nici nu trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea. Desigur, a treia poziție este cea adevărată și aceasta este inima Evangheliei, vestea cea mare, misterul pe care Dumnezeu l-a ținut ascuns de veacuri. Imposibila schimbare a naturiiEste posibil ca o ființă umană să-și schimbe natura după bunul plac? Chiar și în mod natural vorbind, ființele umane nu își pot schimba niciodată ADN-ul și nici nu pot deveni fiii și fiicele altcuiva. Este imposibil! De ce ar fi posibil acest lucru în sens spiritual, mai ales că acest domeniu îl guvernează întotdeauna pe cel natural și știind că lucrurile din domeniul natural sunt o analogie a lucrurilor spirituale? Cum poate fi posibil să fii o creație veche azi, o creație nouă mâine și apoi să te întorci, după un timp, la o creație veche? Desigur, așa ceva nu este posibil. Imposibila despărțire de dragosteSă vedem o altă dovadă biblică în favoarea siguranței și permanenței mântuirii în Romani 8:38–39.Romani 8:38–39 (NTR)38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!Acest pasaj afirmă într-o manieră foarte detaliată că nimic și nimeni, niciun alt lucru creat, nu-i poate separa pe credincioși de dragostea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, majoritatea creștinilor adaugă din nou în mintea lor că „nimeni nu îi poate despărți, DECÂT EI ÎNȘIȘI”. Nu este adevărat. Cuvântul spune: „nici o altă FIINȚĂ”. Credincioșii sunt ființe umane create de Dumnezeu? Atunci nici ei nu se pot separa de iubirea Lui. Nici măcar nu vor dori să facă aceasta în adâncul inimii lor. În plus, această problemă este una vitală. Dacă credincioșii s-ar putea separa de iubirea lui Dumnezeu, atunci Cuvântul ar fi menționat-o în mod explicit. Poate un fiu sau o fiică naturală să-și schimbe ADN-ul pentru a deveni fiul sau fiica altcuiva? Nu. Atunci nici un fiu sau fiică spirituală nu își pot schimba ADN-ul divin spiritual. Poate un tată sau o mamă naturală și normală să renunțe vreodată la fiul sau fiica lor? Nu. Întrucât ei nu pot face aceasta ca ființe create după chipul lui Dumnezeu, cu atât mai mult, Dumnezeu Tatăl nu poate face asta. Părinții pământești sunt mai buni și mai iubitori decât Dumnezeu Însuși, care i-a creat după chipul Său? Desigur că nu. Dumnezeu este mult mai bun decât creația Sa. Măreția TatăluiMai departe, Ioan 10:27–29 declară că oile lui Isus nu vor pieri niciodată.Ioan 10:27–29 (BTF2015)27 Oile Mele aud vocea Mea și Eu le cunosc și ele Mă urmează;28 Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.Dumnezeu, Tatăl este mai mare decât toți, chiar și decât credincioșii înșiși. Totuși, ei ar putea adăuga din nou în mintea lor: „Nimeni nu poate să-i smulgă din mâna Tatălui, decât ei înșiși. ” Factorul fricăPosibilitatea ca mântuirea să expire fie implicit, din cauza faptului că nu avem grijă cum ne trăim viața, fie prin libera noastră alegere, introduce în practica creștină o doză semnificativă de nesiguranță constantă, frică și anxietate. Însă, umblarea creștină ar trebui să fie în odihnă (Matei 11:28). Frica nu este un fruct al Duhului Sfânt. Credincioșii în Cristos nu ar trebui să trăiască în nici un fel de frică. Dacă tu, ca și credincios, detectezi în viața ta vreo teamă de acest gen că ți-ai putea cumva pierde salvarea, tu trebuie să știi că frica nu este de la Dumnezeu. Deoarece suntem încă expuși ispitelor și încă facem fapte păcătoase, întrebările repetitive, dacă mântuirea noastră a fost autentică sau dacă am trecut deja de punctul de unde nu mai este întoarcere, sunt inevitabile. Posibilitatea ca, într-un fel sau altul, salvarea să se piardă, elimină siguranța și, în cel mai bun caz, dă loc doar speranței. Însă, faptul în sine că tu vrei să te asiguri că nu vei renunța niciodată la Cristos, arată că salvarea ta a fost autentică și veșnică.Fără certitudinea și fixitatea salvării eterne, nu există pace reală. Fără pace, nu există bucurie. Fără bucurie, nu există capacitatea de a-i iubi pe ceilalți oameni necondiționat. În consecință, nici Dumnezeu nu ne iubește necondiționat dacă noi trebuie să ne menținem mântuirea, fie direct sau indirect, prin faptele noastre bune, în mod continuu. Însă, 1 Ioan 4:18 spune că nu există frică în dragoste și că iubirea perfectă o alungă, deoarece frica implică chin. Cel ce se teme nu a fost făcut desăvârșit în dragoste, adică nu a ajuns să fie pe deplin convins de cât de mult îl iubește Dumnezeu și că acea dragoste este fără condiții. Mai mult decât atât, acceptarea fricii că ți-ai putea pierde mântuirea prin alegerea ta revelează o încredere nebiblică în efortul și în faptele tale bune de a te menține în credință. Dumnezeu este Cel care te-a uns și te întărește în Cristos (2 Corinteni 1:21), și El este, de asemenea, Cel care lucrează în tine atât pentru a voi, cât și pentru a face fapte corespunzătoare mântuirii, pentru buna Sa plăcere (Filipeni 2:13).Nu în ultimul rând, să ne întrebăm următoarele: oare oamenii (atât credincioșii, cât și necredincioșii) se întorc împotriva lui Dumnezeu din pură ură față de El, așa cum a făcut diavolul, sau poate din cauza unor traume din trecutul vieții lor, din cauza anumitor frustrări sau așteptări greșite neîmplinite? De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, oamenii care par a fi împotriva lui Dumnezeu și vorbesc urât despre El, o fac din frustrare sau din lipsă de înțelegere. Dumnezeu cunoaște inima omului și nu ia în considerare acele afirmații verbale, atunci când nu sunt intenționate. Slavă Domnului că nu le ia în seamă! Cum poate un credincios născut din nou să ajungă vreodată într-o stare de ură autentică împotriva lui Dumnezeu? Este ca și cum ai spune că Dumnezeu sau Isus Cristos ar putea într-o zi să renunțe la starea lor de sfințenie și să devină păcat. Este imposibil! Cele mai multe astfel de apostazii aparente ale creștinilor provin din așteptări neîmplinite și nu din faptul că aceștia doresc cu adevărat să renunțe la mântuire. Motivația trăirii sfinteSingurul motiv pentru care credincioșii (în special predicatorii) promovează ideea că creștinii își pot pierde mântuirea, este acela de a-i motiva pe copiii lui Dumnezeu la o viață sfântă, mai precis la un comportament moral. Cu alte cuvinte, „trăiește sfânt sau mergi în iad”! Totuși, mai întâi, creștinii sunt îndreptățiți și făcuți neprihăniți în momentul salvării, fără a face nimic bun sau rău. În al doilea rând, dacă adevărații credincioși și-ar putea pierde credința, stimulentul lor pentru sfințire sau pentru a trăi o viață sfântă devine corupt. Frica de iad devine motorul principal mai degrabă decât dorința autentică a credinciosului de a se sfinți, dorință care izvorăște dintr-o inimă regenerată ca răspuns copleșitor la iubirea inițială a lui Dumnezeu. Frica de iad nu este motivația dumnezeiască potrivită și cu siguranță nu ține pe termen lung. „Vestea bună” a pierderii mântuiriiO mântuire fluctuantă adaugă o măsură considerabilă de reticență credincioșilor în ceea ce privește evanghelizarea și o lipsă de atracție a Evangheliei pentru cei ce nu-L cunosc pe Cristos. Lumea și viața în general sunt deja pline de incertitudini. O mântuire îndoielnică, cu posibilitatea de a pierde credința, nu este o veste bună și atrăgătoare, în niciun fel. Ipoteza pierderii mântuiriiAcum, să presupunem pentru o clipă, că este posibil, ca și credincios în Cristos, să-ți pierzi mântuirea prin păcat. De câte păcate e nevoie pentru a te face să îți pierzi salvarea? Biblia nu menționează un număr maxim de păcate care te vor face să-ți pierzi implicit mântuirea. Apoi, odată ce o pierzi, o mai poți recupera? Dacă da, aceasta ar presupune să fii botezat în apă și cu Duhul Sfânt din nou, lucru care nu se găsește nicăieri în Biblie. Dacă nu poți obține mântuirea înapoi, de unde știi când ai trecut de punctul de neîntoarcere? Există un punct atât de specific și decisiv? Dacă într-adevăr îți poți pierde mântuirea, cum de acest proces nu este descris în detaliu nicăieri în Biblie? Cum poți ști când ai pierdut-o? Deoarece aceasta nu este o problemă banală, ci o chestiune de viață și de moarte, majoritatea creștinilor ar dori să știe despre aceasta, iar Biblia ar fi trebuit să o acopere. Dar Biblia nu face asta! Evangheliile și epistolele menționează clar cum pot fi mântuiți oamenii și când este momentul exact când pot ști cu siguranță că sunt mântuiți (Romani 10:9-10). Însă, nu menționează nicăieri clar când credincioșii pot să știe că au căzut din credință și și-au pierdut salvarea eternă.Romani 10:9–10 (NKJV)9 Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.10 Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea.

DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA I)Introducere”Sunt oare încă salvat? Am fost de fapt vreodată salvat cu adevărat?” Ți-au venit vreodată în minte astfel de întrebări ca și credincios născut din nou? Știu că pe mine m-au urmărit de multe ori, deși credeam că sunt un credincios adevărat în Cristos, născut din nou, botezat în apă și mântuit. De ce? Pentru că încă păcătuiam ca și creștin și uneori în mod repetat în același domeniu. Când se întâmpla asta, mă simțeam rușinat, îmi părea rău de ceea ce făceam și mă întrebam: „Oare voi vedea vreodată vreun progres real în sfințenie în viața mea de creștin, astfel încât să nu fiu nevoit să-mi fac griji sau să-mi fie frică că îmi voi pierde mântuirea? Voi depăși vreodată complet și permanent comportamentele păcătoase care se repetă din nou și din nou, deși le-am mărturisit și am decis să mă schimb de atâtea ori?” Nu știam ce să fac pentru că îmi doream atât de mult să fiu plăcut Domnului, dar mă simțeam fără speranță. Conștiința mea a continuat să mă apese cu condamnare ani de zile până când am început să mă tem că acumularea acestor păcate a anulat deja sau va anula mântuirea mea veșnică undeva în viitorul apropiat, deși le-am mărturisit și mi-a părut sincer rău de ele. Obișnuiam să mă întreb: „Cât timp mă va suporta Dumnezeu până când va renunța complet la mine?” Ori de câte ori mă îmbarcam într-un avion, plângeam înaintea lui Dumnezeu și mă asiguram că mi-am mărturisit toate păcatele ca să nu fiu pierdut veșnic în caz că avionul se prăbușea. Având aceste întrebări care nu îmi dădeau pace în mod constant, am devenit descurajat în umblarea mea de creștin. În loc să mă bucur de salvarea mea, să-L iubesc pe Dumnezeu din ce în ce mai mult și să-L urmez cu o inimă neîmpovărată, mă simțeam mereu nevrednic, chiar și atunci când poate nu aveam în minte un anumit păcat. Îmi era greu uneori să mă rog sau să citesc Biblia. Și mai problematic era faptul că eram implicat în mod regulat în slujirea publică în biserică. Conduceam închinarea în fiecare săptămână, predicam Cuvântul și mă rugam pentru oameni. Treptat mi-am pierdut toată încrederea în a mai sluji lui Dumnezeu și oamenilor și am devenit atât de concentrat pe sine încât L-am pierdut din vedere pe Cristos și tot ceea ce El a făcut pentru mine. În ciuda eforturilor și intențiilor mele bune, am continuat să păcătuiesc. Păcatele mele nerezolvate continuau să se adune, împovărându-mi conștiința și făcându-mă să mă simt fără speranță și paralizat din punct de vedere spiritual. Am început să cred că nu voi putea trăi niciodată o viață sfântă și că voi fi întotdeauna în condamnare, vinovăție și depresie. Rețineți că nu trăiam în păcate grave cum ar fi adulter, droguri, băutură, fumat, furt sau minciună. Eram copil de pastor născut și crescut într-o familie creștină, însă aveam unele lucruri cu care mă confruntam. Într-o zi după întâlnirea de biserică, am decis serios să renunț la a-L urma pe Domnul pentru că mă săturasem să lupt și să mă prefac că sunt bine. De asemenea, eram convins că viața mea creștină a suferit pagube ireparabile și că eram deja pierdut. Așa că, m-am gândit în sinea mea: „Ce folos? De ce să mă mai chinui când mi-am pierdut deja mântuirea? De ce să mai încerc?” Dacă ai experimentat vreodată ceva asemănător, această serie de articole este pentru tine. Din fericire, Duhul Sfânt a avut milă de mine și nu m-a lăsat acolo. El a început încet să-mi dezvăluie adevăruri profunde despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la cruce și despre mântuire.Adevărații credincioși, care sunt născuți din nou și îndreptățiți prin credința în Cristos, pot să își piardă vreodată mântuirea prin păcat? Curând mi-am dat seama că această întrebare a fost o sursă de controversă pentru o lungă perioadă de timp printre creștini. Aceasta este într-adevăr o problemă de o importanță considerabilă în viața creștină practică. Pe de o parte, dacă nu există nicio garanție că mântuirea este permanentă, credincioșii pot experimenta o mare anxietate și nesiguranță, ca și mine, subminând eficiența și puterea Evangheliei în viața lor creștină. Pe de altă parte, dacă mântuirea este sigură și credincioșii sunt păstrați salvați independent de viețile și faptele lor, rezultatul ar putea fi delăsare sau indiferență față de cerințele morale și spirituale ale Evangheliei, ceea ce se numește libertinism. Prin urmare, clarificarea și stabilirea învățăturii scripturale referitoare la siguranța credinciosului este esențială pentru o viață biruitoare.Au existat două perspective predominante ale acestei controverse asupra siguranței eterne a salvării: una în care perseverența noastră în credință și sfințire condiționează păstrarea mântuirii, iar cealaltă în care mântuirea este asigurată de Dumnezeu pentru eternitate, independent de sfințirea noastră. În această serie de articole, voi susține că mântuirea autentică este păstrată de Dumnezeu pentru totdeauna, sfințirea fiind un rezultat al acestei mântuiri și nu o condiție pentru a o menține. Voi realiza acest obiectiv dezvăluind mai întâi dovezile biblice conform cărora credincioșii adevărați în Cristos nu își pot pierde niciodată mântuirea. Apoi voi aborda cele mai comune obiecții biblice la siguranța veșnică a mântuirii pentru adevărații credincioși născuți din nou și voi încerca să răspund la ele.Această serie de articole descrie o altă aplicație sau consecință (pe lângă mărturisirea păcatelor și Cina Domnului) a realității că credincioșii au devenit liberi de condamnare pentru totdeauna, iar păcatele lor viitoare au fost, de asemenea, eradicate. Un dar gratuit și irevocabilSă citim două pasaje care ilustrează însăși natura mântuirii și a vieții eterne:Efeseni 2:8 (RMNN)8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu.Romani 6:23 (RMNN)23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.Prima dovadă că tu, ca și credincios născut din nou, nu îți poți pierde niciodată mântuirea este faptul că mântuirea și viața eternă sunt daruri gratuite de la Dumnezeu. Chiar și expresia „dar gratuit” este un pleonasm pentru că orice dar este gratuit prin însăși definiția cuvântului „dar”, însă am folosit-o pentru a mă asigura că înțelegem că este gratuit. Un cadou nu vine cu nici un fel de obligații, condiții, muncă sau fapte bune necesare pentru a-l câștiga sau a-l păstra. Știind că acest cadou nu vine de la o ființă umană, ci de la Dumnezeul Atotputernic, care este mereu credincios și de încredere, care nu se schimbă niciodată și dă oamenilor numai daruri bune și perfecte (Iacov 1:17), ne dă și mai multă siguranță și încredere.Mai mult, îndreptățirea sau achitarea veșnică a păcatelor tale este primită numai prin credință și independentă de faptele Legii. Aceasta înseamnă că nu ți-ai primit mântuirea pe baza faptelor tale bune, nu este menținută prin faptele tale bune făcute după momentul salvării și nici nu se pierde prin faptele tale rele. Care sunt lucrările Legii? Sunt fapte bune și sfinte, făcute pentru Domnul, dar care sunt făcute prin efort uman și cu scopul greșit de a te menține drept cu Dumnezeu și de a fi plăcut Lui. Deoarece mântuirea ta este independentă de faptele tale, ea este sigură și eternă. Romani 3:28 arată clar acest lucru:Romani 3:28 (BTF2015 / NTR)28 De aceea noi considerăm că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii.Mântuirea este și un dar irevocabil. De unde știm asta? Însăși natura lui Dumnezeu ilustrată în Romani 11:29 ne dezvăluie acest fapt:Romani 11:29 (BTF2015)29 Fiindcă darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.Deși contextul acestui verset este chemarea lui Israel de către Dumnezeu, el dezvăluie ceva general valabil și adevărat despre natura lui Dumnezeu: odată ce El a dat un dar cuiva, odată ce a chemat sau binecuvântat pe cineva, El nu se pocăiește și nu-i pare rău de acel lucru, orice s-ar întâmpla. Darurile, chemările și binecuvântările de la Dumnezeu sunt întotdeauna irevocabile. Cei născuți din nou au primit darul dreptății și au fost chemați la mântuire. Acest dar și această chemare sunt irevocabile din punctul de vedere al lui Dumnezeu odată ce credincioșii le acceptă prin credință. Definiția vieții eterneÎn plus, conform multor pasaje precum Romani 6:23, Ioan 3:36, Ioan 5:24 și Ioan 6:47, credincioșii în Cristos au deja viață veșnică. Cum pot deveni din nou neeterni și temporali? Printre altele, însăși definiția ETERNITĂȚII include conceptul de existență fără sfârșit. Nu numai atât, dar această existență fără sfârșit este plină de viața lui Dumnezeu. Sigiliul Duhului SfântSă facem un pas mai departe. Conform cu Ioan 14:16, Duhul Sfânt a fost dat credincioșilor pentru a rămâne cu ei și în ei PENTRU ETERNITATE:Ioan 14:16 (BVA)16 Eu voi ruga pe Tatăl; și El vă va oferi un alt «Ajutor» care să rămână cu voi etern.Versetul nu adaugă nicio calificare sau condiție pentru timpul cât Duhul Sfânt va rămâne în credincioși. Spune doar PENTRU TOTDEAUNA. Cum poate El să rămână veșnic în ei dacă își pot pierde mântuirea oricând? Cum poate fi luat Duhul Sfânt înapoi? Cum poate „pentru totdeauna” să devină finit și oscilant? Cum poate fi rupt sigiliul veșnic al Duhului Sfânt descris în Efeseni 1:13–14, Efeseni 4:30, 2 Corinteni 1:21–22 și 5:5? Nu poate fi rupt niciodată. Un sigiliu spiritual făcut de Dumnezeu este etern.2 Corinteni 1:21-22 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.22 El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului. Răscumpărarea eternă și moștenirea eternăEvrei 9:12, 15 spun că Isus a dobândit pentru noi o RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ și o MOȘTENIRE ETERNĂ:Evrei 9:12 (BTF2015) Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o singură dată în Locul Preasfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi.Evrei 9:15 (BTF2015)15  Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.În general, credincioșii din trupul lui Cristos cred într-o răscumpărare de moment și într-o moștenire temporară care se află în permanență într-o stare de fluctuație în funcție de comportamentul lor. În raport cu modul în care te porți, îți poți pierde mântuirea și atunci trebuie să te naști din nou DIN NOU. Însă, dacă ai putea într-adevăr să-ți pierzi mântuirea la următorul tău păcat, cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu, Tatăl, l-ar putea face pentru tine ar fi să te omoare și să te ducă în cer imediat după ce L-ai primit pe Cristos în inima ta, ca să poți rămâne mântuit.Unii oameni ar putea spune că adjectivul ETERN înseamnă doar că răscumpărarea și moștenirea sunt disponibile oamenilor pentru totdeauna. Într-adevăr, cuvântul ETERN poate să nu se refere neapărat la faptul că odată ce ai răscumpărarea și mântuirea, ele sunt fixe și veșnice pentru tine indiferent de ceea ce faci. Totuși, dacă ne uităm la contextul din Evrei 9 și comparăm Vechiul Legământ (unde marele preot intra o dată pe an în Locul Preasfânt cu sângele animalelor ca să ispășească pentru oameni) cu Noul Legământ (unde Isus a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt cu propriul Său sânge), putem concluziona că răscumpărarea veșnică pe care Isus a obținut-o pentru noi este și ea fixă și veșnică în natură. Termenul ETERN înseamnă că răscumpărarea nu este temporară sau parțială, ci acoperă toate timpurile și toate păcatele. Sămânța nepieritoareUn alt argument vine din 1 Petru 1:23, care vorbește despre sămânța Cuvântului lui Dumnezeu:1 Petru 1:23 (BVA)23 Voi ați fost regenerați nu dintr-o „sămânță” care se degradează în timp, ci prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu care rămâne etern – deci este o „sămânță” care nu va fi distrusă.Noua creație se naște din nou din sămânța nepieritoare și nealterabilă a Cuvântului lui Dumnezeu, care este o entitate vie și rămâne în veci. Din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu trăiește pentru totdeauna, cum ar putea vreodată să PIARĂ o nouă creație născută din această sămânță? Un singur spirit cu DomnulApoi, pe baza 1 Corinteni 6:17, odată ce ești mântuit și te unești cu Domnul, ești făcut UN SINGUR SPIRIT cu El:1 Corinteni 6:17 (BVA / NTR)17 Dar cel care se unește cu Domnul, devine un singur spirit cu El.Cum ai putea să fii despărțit vreodată de El? Aceasta ar însemna o ruptură a Trinității în sine, ceea ce este imposibil. Chiar și atunci când Isus a fost pe cruce, El nu a fost despărțit de Treime în duhul Său. A rămas una cu Trinitatea. Puterea ultimului AdamUn alt argument biblic puternic în favoarea permanenței mântuirii vine din Romani 5, care îl descrie pe ultimul Adam, Isus Cristos, ca fiind MULT MAI puternic decât primul Adam. În ce fel? Înainte de venirea lui Cristos, nimeni nu putea „cădea” din moarte și întuneric „în dreptate”, indiferent de câte fapte bune și sfinte a făcut, nu-i așa? Acum, dacă oamenii care sunt creații noi (2 Corinteni 5:17) și sunt transferați din domeniul întunericului în Împărăția lui Dumnezeu (Coloseni 1:13) pot cădea înapoi în întuneric din cauza păcatelor și faptelor lor rele, în sensul că natura lor devine păcat din nou și își pierd mântuirea și starea lor de neprihănire, acest lucru Îl face pe Isus Cristos mult mai lipsit de putere decât Adam. Și natura lui Dumnezeu devine mult mai ineficientă. În cele din urmă, acest lucru ar arăta că moartea e mai puternică decât viața. Însă, Romani 5 îl descrie pe ultimul Adam ca fiind mult mai puternic și mai mare decât primul Adam. Viața naturală și viața spiritualăApoi, Faptele Apostolilor 17:28 susține că viața pământească naturală nu se poate menține singură, ci oamenii trăiesc, se mișcă și își au ființa în Dumnezeu.Faptele Apostolilor 17:28 (NTR)28 „Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm“; sau, așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: „Căci și noi suntem din neamul Lui“.Întrucât Dumnezeu susține viața naturală pământească, cu atât mai mult, cum ar putea viața spirituală să se susțină singură? Dumnezeu trebuie să mențină credința, dragostea și activitatea sfântă pe care El le-a inițiat prin intermediul alegerii libere a oamenilor. Deoarece Dumnezeu ocrotește viața naturală, tot așa ne putem aștepta ca El să o păzească și pe cea spirituală, așa cum vedem în Filipeni 1:6, Iuda 1:24 și 1 Corinteni 1:8. Să citim aceste pasaje:Filipeni 1:6 (BVA / BTF2015)6 Eu sunt convins că Acela care a început o bună lucrare în voi, o va finaliza până în ziua lui Cristos Isus.Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,…1 Corinteni 1:8 (BVA / NTR)8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.

IntroducereEvrei 3:7-4:16 (NTR & BTF2015)7 De aceea, așa cum spune Duhul Sfânt:„Astăzi, dacă auziți vocea Lui,8 nu vă împietriți inimile,ca în răzvrătire,ca în ziua testării în pustie,9 unde părinții voștri M-au testat,M-au pus la încercare și Mi‑au văzut lucrările10 timp de patruzeci de ani!De aceea M‑am mâniat pe generația aceiași am zis: «Ei întotdeauna se rătăcesc în inima lor.N‑au cunoscut căile Mele.»11 Așa că am jurat în mânia Mea:«Nu vor intra în odihna Mea!»“12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea a necredinței, care să‑l îndepărteze de Dumnezeul cel Viu,13 ci îndemnați‑vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.14 Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început,15 în timp ce se zice:„Astăzi, dacă auziți vocea Lui,nu vă împietriți inimileca în ziua răzvrătirii.“16 Căci cine au fost cei ce au auzit și s‑au răzvrătit? Nu toți cei ce au ieșit din Egipt prin Moise?17 Și pe cine S‑a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?18 Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au ascultat? (Scopul lui Dzeu nu era ieșirea din Egipt, ci intrarea în moștenire, în odihnă)19 Vedem așadar că ei n‑au putut să intre din cauza necredinței.4:1 De aceea, din moment ce rămâne o promisiune de a intra în odihna Lui, să ne temem ca nu cumva vreunul dintre voi să pară că nu a beneficiat de ea.2 Căci și nouă ne‑a fost vestită Evanghelia, ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l‑au auzit nu le‑a fost de niciun folos, nefiind amestecat cu credință în cei ce l-au auzit.3 Însă noi, cei care am crezut, intrăm în acea odihnă, așa cum a spus:„De aceea am jurat în mânia Mea:«Nu vor intra în odihna Mea!»“Deși lucrările Sale au fost terminate încă de la întemeierea lumii –4 pentru că a spus undeva, despre ziua a șaptea, astfel: „Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“5 și, din nou, în același loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“6 Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s‑a vestit Evanghelia, n‑au intrat din cauza neascultării,7 El hotărăște din nou o anumită zi, – „astăzi“ –, zicând, prin David, după mult timp, așa cum s‑a spus mai înainte:„Astăzi, dacă auziți glasul Lui,nu vă împietriți inimile!“8 Căci dacă Iosua le‑ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu n‑ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi.9 Prin urmare, rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.10 Fiindcă oricine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale.11 Așadar, să ne străduim (să facem orice efort, să ne muncim) deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ (puternic), mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și este cel ce discerne gândurile și intențiile inimii.13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.14 Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră.15 Căci n‑avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat.16 Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.Dumnezeu promite lui Avraam cu 700 de ani înainte că poporul din sămânța lui va trece prin robie în Egipt, dar apoi va fi scos și dus în țara promisă. Și apoi Dumnezeu trimite pe Moise în robie la popor să le aducă această veste bună, să le predice evanghelia despre o țară promisă în care curge lapte și miere și în care vor merge și vor intra. Vor trăi în case pe care nu le-au zidit ei și vor mânca din vii pe care nu le-au plantat ei. Vești extraordinare! Parcă suna prea bine ca să fie adevărat.Ce s-a întamplat? Au ieșit din robia Egiptului și în câte zile au ajuns la Cades-Barnea? În 11 zile (Deuteronom 1:2). După 400 de ani de robie, Dumnezeu i-a vrut în țara promisă în 11 zile. Așa că aceste iscoade merg și inspectează țara și apoi se întorc și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu zicând că ei nu vor intra în țară. Și aici în Evrei 3, Dumnezeu spune că ”părinții voștri m-au testat timp de 40 de ani. Nu Eu i-am testat pe ei, ci ei pe Mine. Timp de 40 de ani am încercat să îi duc pe acești oameni într-o țară unde nu aveau de muncit atâta ca să-și câștige existența, dar nu au vrut să intre.” Și apoi Dumnezeu spune că ”am jurat că nu vor intra în odihna Mea.” Foarte interesant! El nu a spus că ”nu veți intra în Canaan, ci că nu veți intra în odihna Mea.”Apoi pasajul spune că Iosua a dus poporul în țara Canaan până la urmă. Însă dacă această țară ar fi fost odihna lui Dumnezeu (v 4:8), atunci de ce Dumnezeu ar mai fi vorbit lui David mai târziu în Psalmii 95:7-8 despre o altă zi, adică astăzi, în care să nu ne împietrim inimile? Prin urmare, este și încă a rămas o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu, adică pentru noi cei născuți din nou, în care suntem invitați să intrăm.Cred că știm multe despre credință, cum vine, cum funcționează, ce face credința, cum credința te catapultează în puterea lui Dumnezeu, cum credința te duce în promisiunile lui Dumnezeu și cum pentru a primi tot ceea ce Dumnezeu a dat, ai nevoie de credință. Dar înainte ca credința să facă toate aceste lucruri în viața ta, înainte ca credința să producă rezultate în viața ta, există un lucru pe care credința îl va face mai întâi de toate: credința te va conduce întâi în odihna lui Dumnezeu. Ce este odihna lui Dumnezeu?Odihna lui Dumnezeu este un loc, o dimensiune, sau un tărâm în care intrăm.Geneza 2:1-3 (NTR)1 Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor oștire.2 În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S‑a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse.3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut‑o în creație.În a șaptea zi Îl vedem pe Dumnezeu cum creează un tărâm al odihnei în care îl invită și pe om după ce îl creează la sfârșitul zilei a șasea. În grădina Eden era odihna lui Dumnezeu și omul avea de lucru, dar nu era o muncă grea cu transpirație. Tot ce făcea sau lucra, făcea dintr-un loc și un tărâm al odihnei.În Sabatul lui Dumnezeu, în odihna lui Dumnezeu, munca și căsătoria nu erau făcute din sau sub presiune, ci din plăcere. Când omul a păcătuit, el a distrus acea zi de odihnă sau, mai bine zis, a ieșit din ea. Tărâmul odihnei a rămas intact însă omul a ieșit din el și a intrat în muncă asiduă. Viața de căsătorie a devenit o muncă. De ce? Pentru că nu mai erau în acel loc de odihnă și pace. Căsătoria a fost proiectată pentru acel loc de odihnă, și la fel munca a fost plănuită în cadrul acelei odihne. Primul om care a reintrat în odihnăIoan 14:10 (NTR)10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuiește în Mine, Își face lucrările Lui.Isus a fost primul om care a reintrat în odihna lui Dumnezeu. El trăia în mod constant în odihnă, permițându-i Tatălui să lucreze prin El.Odihna despre care vorbesc nu înseamnă o pernă pe care să dormi liniștit zile întregi și să te odihnești sau o vacanță în care te relaxezi. Este nevoie și de odihnă fizică însă nu despre asta e vorba aici. Isus în ziua de Sabat, o zi de odihnă, merge la un om care era culcat pe o pernă și îi zice: ia-ți patul și umblă.Oridecâteori Biblia vorbește de odihnă se referă la un tărâm, o dimensiune mentală constantă din care Isus funcționa. Credeți că Isus nu muncea din greu? E nevoie doar să citești prin Evanghelii și să încerci să faci o linie cronologică cu toate activitățile Lui dintr-o zi și ai să îți dai seama că nu stătea degeaba deloc. Însă era constant în tărâmul odihnei, în acea zonă a odihnei. Niciodată nu ai să-L vezi pe Isus într-o postură pietrificată, speriat, panicat sau impulsiv. Isus era enervant de liniștit. Vine Iair și îi zice că fata lui moare și Isus așteaptă și nu se grăbește, iar între timp fetița chiar moare. La fel face și cu Lazăr, prietenul lui cel mai bun. În locul lui Isus, când auzeam de Lazăr că e pe patul de moarte, ne apucam de rugăciune imediat și de porunci morții să plece. Însă Isus nu a făcut așa, ci a zis simplu că ”această boală nu este spre moarte”. Apoi în timpul furtunii pe mare, Isus doarme. Maria vine alarmată la nunta din Cana că nu este vin la nuntă. Ucenicii vin stresați că trebuie să hrănească pe cei 5000 de oameni. Însă Isus e calm și negrăbit în toate aceste circumstanțe. Cum putea Isus să fie așa? Nu era așa din cauză că era Dumnezeu, ci pentru că, a intrat în odihna lui Dumnezeu ca om și nu ca Dumnezeu.Adam nu se îngrijora deloc de existența lui sau cum să își câștige pâinea. Știai că Adam nu a lucrat niciodată pentru mâncare? Mâncarea pur și simplu îi venea, îi era dată în grădina Eden.Psalmii 127:1-2 (VDC)1 Dacă nu zideşte Domnul o casă,degeaba lucrează cei ce o zidesc;dacă nu păzeşte Domnul o cetate,degeaba veghează cel ce o păzeşte.2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziuca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere,căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.Ideea nu este să nu muncești, ci să nu muncești din stres și frică că nu ai să ai de ajuns, sau să demonstrezi ceva oamenilor. În tot ce faci, dacă ești sub presiune și nu sub plăcere, atunci nu ai intrat încă în odihna lui Dumnezeu. Ce este totuși această odihnă?Odihna aceasta nu este loc fizic, ci un tărâm mental, după cum spuneam. Mutarea într-o altă țară sau schimbarea serviciului nu te vor duce în odihnă. Odihna aceasta nu este calmitate sau tăcere ascetică sau un loc seren liniștit. Odihna această nu e ceva similar cu yoga.Definiția odihnei lui Dumnezeu – O stare mentală și emoțională de liniște, siguranță, și bucurie generate de încrederea deplină în ceea ce a vorbit Dumnezeu în Cuvântul Lui despre toate situațiile și problemele cu care te confrunți ASTĂZI, că ele toate se vor rezolva în favoarea ta. Odihna nu este speranța că toate se vor termina într-o zi când vom ajunge în viața de după moartea fizică. Soluția pentru orice problemă din viața ta a fost platită deja de Cristos la cruce, e inclusă în jertfa lui Cristos și e la dispoziția ta acum.Pacea pe care Isus ți-o dă funcționează în furtună, în trafic, și în anularea unui zbor. Este o pace lucrătoare din tărâmul odihnei lui Dumnezeu. Odihna a fost creată pentru om. Vindecarea, protecția, prosperitatea se află în odihna lui Dumnezeu. Adevărata credință se manifestă prin această odihnă.Dumnezeu este un gentleman. Când tu crezi că poți să o faci, poți să-ți mărești credința, să te strofoci, El va da un pas înapoi. Isus spunea: Tatăl lucrează, de aceea vindec.Știți, de obicei, acest pasaj din Evrei despre odihnă se citește la înmormântări și se face aluzie la odihna din cimitir. Însă dacă ne uităm atenți la text, o să vedem că oamenii de acolo care au murit fizic în pustie, nu au intrat în odihna lui Dumnezeu. Și din această cauză au și murit.Odată un pastor stătea la masă cu un prieten de-al lui. Și în timp ce mâncau, pastorul primește un telefon în care este informat că a fost jefuită clădirea bisericii și că toată aparatura audio și video foarte scumpă a fost furată. După ce a terminat convorbirea, pastorul a pus liniștit telefonul jos și a continuat să mănânce. Prietenul lui, oarecum panicat, nu înțelegea ce se întâmplă și îl întreabă pe pastor cum poate fi așa de relaxat. La care pastorul îi răspunde: ”Diavolul poate să îmi fure boxele și toată aparatura, dar nu și pacea. Dacă rămân în odihnă, pot să obțin înapoi câtă aparatură vreau eu, dar dacă ies din odihnă, am pierdut totul.” Adevărata ispită a lui IsusAdevărata ispită a lui Isus nu a fost în realitate de mânca sau de a se arunca de pe templu, ci de a ieși din odihnă și de a-și demonstra Lui Însuși că e fiul lui Dumnezeu. Aveți idee cât timp și energie consumăm ca să demonstrăm ceva cuiva? Isus nu încercat niciodată să demonstreze nimic nimănui sau să se justifice. El a fost un tâmplar obișnuit timp de 30 de ani. Cred că asta spune multe.Tu vei deveni inconfortabil oamenilor când nu mai ai nimic de demonstrat sau de dovedit și nu mai încerci să construiești sau să menții o reputație în fața oamenilor. Nu vei mai încerca să împlinești toate așteptările oamenilor. Vei deveni inconfortabil pentru că vei pune limite așa încât să nu ieși din starea de odihnă. Uneori va trebui să spui NU la unele lucruri bune care altădată le făceai. Și mulți oameni nu vor înțelege asta și te vor vorbi de rău. Sunt convins că pentru majoritatea dintre noi, Isus a fost sau ar fi fost o persoană inconfortabilă în multe privințe. Curgerea puterii e în odihnăCând ajungi în acel loc de odihnă, intri într-o curgere a puterii miraculoase a lui Dumnezeu în toate aspectele vieții tale și a altora din jurul tău. Sunt foarte mulți oameni în trupul lui Cristos care au reușit cumva să funcționeze în darurile Duhului Sfânt, dar nu au intrat niciodată în odihna lui Dumnezeu și din cauza aceasta au eșuat în final, pentru că erau mereu sub o presiune de a performa. Acest lucru nu îi face profeți falși, ci profeți autentici care au pierdut odihna. Știți care a fost problema împăratului Saul în Vechiul Testament? Nu a așteptat pe Samuel, și a cedat presiunii poporului. Și Samuel îi zice: ”Problema nu este actul în sine că ai adus jertfa, ci faptul că tu ca și împărat, ca lider, ai părăsit locul odihnei lui Dumnezeu. Ca și lider, nu-ți poți permite să nu fii în odihna lui Dumnezeu.” Lucrarea lui Isus și a noastrăPsalmii 110:1 (VDC)1 Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Meapână voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” –Aici Dumnezeu, Tatăl Îi zice lui Isus (domnul lui David) să stea jos, să se așeze la dreapta Lui până când El, Tatăl, îi pune pe dușmanii lui Isus sub picioarele Lui. Descrierea serviciului lui Isus este să conducă națiunile lumii, adică să domnească. Dar l-ai văzut pe Isus vreodată stresat, timorat?În Efeseni, Biblia ne spune că și noi am fost elevați și ridicați să fim așezați pe același tron cu Isus la dreapta lui Dumnezeu. Tatăl îți spune și ție și mie: ”Hei, stai așezat până când eu pun toți dușmanii tăi sub picioarele tale.” Și ultimul dușman e moartea. Așa că este o lucrare a lui Dumnezeu care aduce dușmanii sub picioarele tale. Pace versus putereRomani 16:20 (NTR)20 Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!Nu Dumnezeul puterii, ci Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan. Noi credem că zdrobirea lui Satan e o chestiune de putere, dar aici zice că e o chestiune de pace.Pace se traduce cu irene în greacă și cu shalom în ebraică. Pacea este acel tărâm al finalității (unde totul este terminat, finalizat, complet), un tărâm unde nu lipsește nimic. Dumnezeul acelui shalom îl va zdrobi pe Satan. Odihna e o persoanăIsaia 9:6-7 (BTF2015)6 Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul lui și îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veșnic, Prințul Păcii.7 Creșterea domniei și păcii Lui nu va avea sfârșit, peste tronul lui David și peste împărăția sa, pentru a o rândui și a o întemeia cu judecată și cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oștirilor va face aceasta.Matei 11:28-30 (VDC)28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.30 Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”Nu știu dacă ați observat că mai peste tot Isus spune: ”Veniți după Mine și urmați-Mă”. Însă aici, în pasajul de mai sus, pentru cei obosiți, El zice: ”Veniți la Mine, nu după Mine”. Pacea și odihna nu sunt o formulă, ci o persoană: Persoana lui Cristos. O singură ”muncă” în Noul TestamentEvrei 4:9-11 (NTR)9 Prin urmare, rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.10 Fiindcă oricine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale.11 Așadar, să ne străduim (să facem orice efort, să ne muncim) deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!Există un singur lucru în Noul Testament pentru care trebuie să ”muncim” și ”să ne străduim”: să intrăm în odihnă. Muncește-te în fiecare zi să intri în odihnă (oximoron). De ce? Pentru că nu e ușor și nu e tendința naturală a creștinului. Cum să intri în această odihnă?Cuvântul lui DumnezeuEvrei 4:11-16 (NTR)11 Așadar, să ne străduim (să facem orice efort, să ne muncim) deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ (puternic), mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și este cel ce discerne gândurile și intențiile inimii.13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.14 Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră.15 Căci n‑avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat.16 Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.Cuvântul lui Dumnezeu aici e în contextul odihnei lui Dumnezeu. Dacă îi dai voie Cuvântului lui Dumnezeu să intre adânc în viața ta, El va face o discernere sau o cernere în gândurile tale și îți va spune: ”Asta e din suflet, cealaltă e din spirit; asta e pură informație, cealaltă e revelație”. Și apoi trebuie să faci o decizie. Și făcând asta constant, intri în odihnă!Dumnezeu știe toate gândurile și intențiile tale (v.13) și aceasta poate crea frică în tine. Noi punem tot felul de măști, încercăm să demonstrăm lucruri, și din cauza asta, stăm în afara odihnei.Și atunci ce facem? Versetul 15 spune că nu avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre. Versetul 15 putea foarte frumos să spună același lucru în felul următor: ”avem un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre”. Însă folosind o negație dublă, autorul a accentuat și mai mult cât de adevărat este acest lucru. Noi venim în prezența Lui ca să primim har.Romani 14:17 (VDC)17 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.Când ieși din pacea lui Dumnezeu, tu nu funcționezi în Împărăție sau din Împărăție, ci te plasezi în afara Împărăției. Și nu mă refer aici la pierderea mântuirii, ci la viața de zi cu zi. Când ieșim din pace și bucurie, blocăm curgerea puterii. Și nu e Dumnezeu Cel care o blochează, ci noi.A-L căuta pe Dumnezeu și a face lucruri pentru El este bine. Dar între acest lucru și a deveni obosit, frustrat și iritat este o linie foarte subțire pe care aproape că nici nu știi când ai trecut-o sau de când ești acolo. Și în frustrare, presiune și iritare nu mai este curgerea și ungerea lui Dumnezeu! Vorbirea în limbiCu cât mai mult te disciplinezi și înveți să fii zilnic într-o atmosferă de închinare, rugăciune în limbi, ascultarea de predici, cu atât mai mult munca de a fi în odihnă este mai mică, și odihnă devine un stil de viață.Isaia 28:11-12 (NTR)11 De aceea, prin buze încâlcite și într‑o altă limbă,va vorbi El acestui popor,12 celor cărora le‑a zis:„Iată locul de odihnă!Lăsați‑l pe cel ostenit să se odihnească!Aici este odihna!“Dar ei n‑au vrut să asculte.O altă modalitate prin care te poți ”strădui” să intri în odihnă este vorbirea în limbi. Atunci când vorbești în limbi, pe langă multe alte lucruri pe care Duhul Sfânt le face, El predică minții și emoțiilor tale într-o limbă necunoscută, și astfel sufletul tău intră în odihna lui Dumnezeu.

Isus – întipărirea TatăluiEvrei 1:1-3 (BTF2015)1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul Său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile;3 Care, fiind strălucirea gloriei Lui și întipărirea persoanei Lui și susținând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut prin El însuși curățarea păcatelor noastre, s-a așezat la dreapta Maiestății în înălțime.În trecut Dumnezeu a vorbit prin profeți părinților poporului Israel, însă acum în aceste vremuri din urmă de la nașterea lui Isus încoace El ne-a vorbit prin Fiul Său. Matei 5:17 ne spune că Isus a împlinit Legea și profeții (adică toate profețiile din Vechiul Testament), iar Luca 16:16 ne spune că Legea și proorocii au ținut până la Ioan.Matei 5:17 (BTF2015)17 Să nu gândiți că am venit să distrug legea sau profeții; nu am venit să distrug, ci să împlinesc.Luca 16:16 (BTF2015)16 Legea și profeții au ținut până la Ioan; de atunci, împărăția lui Dumnezeu se predică și fiecare se înghesuie să intre în ea.Așa că va trebui să reevaluăm așa zisele referințe la vremurile din urmă pe care le găsim în cărțile proorocilor ca Ezechiel și Daniel pentru că ele nu prea au cum să se refere la vremea sfârșitului din moment ce au fost toate împlinite în Isus. Profeții au vorbit poporului Israel despre Isus și venirea Lui.Isus este ultima revelație, iar Legea împreună cu proorocii și tot Vechiul Testament trebuie interpretată prin prisma lui Isus pentru că El este întipărirea persoanei Tatălui. Legea și toată aparenta severitate a lui Dumnezeu din Vechiul Testament trebuie văzută în cadrul naturii persoanei lui Isus. Isus a împlinit toată Legea și totuși mesajul Lui a fost unul de dragoste ”extravagantă” și de restaurare. De exemplu, când a fost confruntat de farisei cu femeia prinsă în adulter, conform Legii ea trebuia omorâtă cu pietre, însă Isus, datorită dragostei Sale, a găsit o modalitate de a o salva de la moarte, fără ca să încalce Legea. Apoi, Adam și Eva puteau fi lăsați să moară veșnic după ce au mâncat din pomul interzis că doar așa a spus Dumnezeu că se va întâmpla. Însă Dumnezeu, datorită dragostei Sale infinite, a găsit o cale, foarte ”costisitoare” ce-i drept, de a salva omenirea de la moarte veșnică fără ca să Își încalce propriul Cuvânt. Mai mult decât atât, faptul că copilașii erau atrași de Isus și le plăcea să stea în prezența Lui ne vorbește volume despre ce fel de persoană era Isus, care reprezenta exact natura Tatălui Însuși. Copii simt intuitiv când o persoană este plină de dragoste față ei.În timpul vieții Sale, când s-a mâniat Isus de obicei sau s-a tulburat? Doar atunci când a intrat în contact cu fariseii și saducheii, cei care predicau un Dumnezeu aspru cu păcatul, cei care predicau mereu păcatul și sfințirea. Aceasta nu înseamnă că Isus a minimalizat gravitatea păcatului și necesitatea sfințirii, ci El doar a prioritizat dragostea față de persoană și restaurarea ei în locul pedepsei.Când dorim să discutăm ceva mai delicat cu o persoană (mai ales să aducem o corectare), nu-i așa că preferăm să vorbim față în față decât în scris? De ce oare? Pentru că dorim ca persoana respectivă să simtă din vocea noastră atitudinea cu care spunem acele cuvinte, emoțiile emanate, etc. În scris, persoana poate interpreta ce am spus conform stării sale de spirit de la acel moment și prin analogii cu alte experiențe, de obicei negative, pe care le-a avut în trecut. În scris, persoana care citește poate avea tot felul de suspiciuni, îndoieli sau preconcepții nefondate. În același fel, Dumnezeu a trimis întâi Legea, în scris, poporului Său ales. Prin ea, israeliții au dezvoltat în mintea și inima lor o imagine a lui Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu aspru și strict în relație cu omenirea. Însă, apoi Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Isus, ca să corecteze perspectiva denaturată pe care oamenii o aveau despre Dumnezeu din cauza Legii lui Moise. Însă cei mai mulți oameni nu au mai corectat-o sau le vine foarte dificil să o facă.De obicei, noi ca oameni uităm repede lucrurile bune care ni se întâmplă și pe care Dumnezeu le-a făcut și le face pentru noi. Când poporul Israel era în pustie, obișnuiau să uite repede tot ce Dumnezeu făcuse bun pentru ei când aveau de a face cu disciplinarea lui Dumnezeu. Și noi la fel avem tendința de a ne concentra pe blestemele lui Dumnezeu enunțate în Deuteronom capitolul 20 de exemplu, dar nu vedem și binecuvântarea lui Dumnezeu din același capitol. Rămânem ațintiți pe așa-zisa duritate a lui Dumnezeu și scăpăm din vedere bunătatea și dragostea Lui. V-ați pus vreodată problema că poate Dumnezeu nu avea dreptul să intervină și să excludă blestemele? La cât de mult iubește El omul încât a dat absolut totul pentru om, cred că dacă ar fi putut, nu ar fi inclus niciodată vreun blestem asupra omului. Nu El era Cel ce blestema, ci automat dacă poporul nu alegea viața, ieșea de sub protecția Lui.Tendința naturală omenească e întotdeauna îndreptată spre Lege, duritate și ascetism datorită nevoii omului de a face ceva pentru a fi neprihănit. Există o atracție aproape irezistibilă spre auto-neprihănire. Însă niciodată nu vom da greș dacă ”exagerăm” în direcția dragostei, acceptării și restaurării atunci când vine vorba de oameni ca persoane și nu neapărat de trăirea lor mai mult sau mai puțin dumnezeiască.Multor creștini le este frică parcă de prea mult har. Ei au impresia că dacă dau oamenilor prea mult har, aceștia vor trăi și mai mult în păcat. Însă este exact invers. Cu cât oamenii vor primi mai mult har și dragoste cu atât mai mult vor trăi în sfințenie pentru că diavolul și conștiința le spune deja când sunt greșiți. Cei mai mulți creștini nu își dau seama ce greu este de fapt să trăiești în super-har sau hiper-har, dacă pot spune așa. E nevoie doar să încerci la modul serios să vezi dacă și cât timp poți menține o atitudine mentală în care totdeauna să te vezi iubit de Dumnezeu și favoritul Lui chiar și atunci când păcătuiești. Nu ai să poți din cauza conștiinței pe care Dumnezeu a pus-o în noi să ne atenționeze când greșim, dar care nu ne mai spune și faptul că păcatele noastre de fapt au fost șterse deja. Conștiința și diavolul sunt niște polițiști acuzatori fideli și credincioși, mereu la datorie, mai ales când ne pregătim să facem o slujire pentru Dumnezeu.Un păcat repetat timp de ani de zile nu-ți va atrofia conștiința până acolo încât să nu mai simți nimic. Dacă prin absurd conștiința ta nu mai simte nimic, diavolul va avea grijă să umple golul și să continue cu acuzațiile și condamnarea din cauză că ești copilul lui Dumnezeu. Ne simțim bine când suntem legaliști de parcă i-am lua apărarea lui Dumnezeu și credem că astfel va fi poate mai îndurător cu noi și slăbiciunile noastre dacă predicăm la alții sus și tare păcatul și pocăința.Isus este strălucirea gloriei Tatălui (culmea naturii Tatălui) și întipărirea persoanei Sale. Cuvantul “întipărire” vine de la grecescul charakter care înseamnă gravură sau unealtă de cioplit, amprentă sau imprimeu. Tot ce a spus Isus după botezul Lui de la Iordan a fost EXACT ceea ce Dumnezeu, Tatăl, a vrut să spună. Putem oare zice același lucru despre proorocii Vechiului Testament care nici măcar nu erau născuți din nou? Nu. Poate Samuel s-a apropiat cel mai mult de Isus pentru nici că unul din cuvintele lui, spune Biblia, nu au căzut la pământ, ci au fost împlinite. Însă Samuel nu era exact Dumnezeu, Tatăl. La fel, profetul Ilie s-a apropiat mult, dar apoi îl vedem cum se plânge și se lamentează de Izabela.Sunteți de acord cu mine că Isus a avut doctrine de învățătură bune și corecte? Ce facem atunci dacă aceste doctrine ale lui Isus nu se potrivesc cu doctrinele care se predică azi de oameni care chiar sunt pastori sau au fost la seminar și sunt născuți din nou? Isus nu a avut școli biblice și diplome, ceea ce nu înseamnă că școlile nu sunt bune, ba chiar sunt recomandate. Școlile au locul lor important. Însă pe cine luăm în seamă?Ioan 14:6-10 (BTF2015)6 Isus i-a spus: Eu sunt calea și adevărul și viața: nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.7 Dacă M-ați fi cunoscut, L-ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu; și de acum Îl cunoașteți și L-ați văzut.8 Filip i-a spus: Doamne, arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns.9 Isus i-a spus: De atâta timp sunt cu voi și totuși nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl; și cum spui tu: Arată-ne pe Tatăl?10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine Însumi? Cuvintele pe care vi le vorbesc Eu nu le vorbesc de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face faptele.Mulți dintre noi avem impresia că Isus e mai moale, mai aproape de noi oamenii, mai drăgăstos și mai empatic decât Tatăl, pe care Îl vedem de obicei mai aspru și detașat. Și totuși Isus ne spune că El este exact Tatăl, iar la Ioan 16:27 Isus spune că Tatăl Însuși ne iubește:Ioan 16:27 (BTF2015)27 Fiindcă Tatăl însuși vă iubește, pentru că voi M-ați iubit și ați crezut că Eu am ieșit de la Dumnezeu.În versetul 10 din pasajul de mai sus (Ioan 14:6-10), haideți să observăm cum Isus numește cuvintele pe care le vorbește El drept faptele Tatălui. El echivalează cuvintele Lui cu faptele Tatălui.Tu știi că Tatăl locuiește și în tine exact ca în Isus? Isus când a trăit pe pământ nu a spus și nu a făcut ce a vrut El, ci doar ce Tatăl i-a spus să spună sau să facă. El a fost în viața de pe pământ 100% complet devotat Tatălui. Când ne uităm la Isus în Evanghelii, Îl vedem de fapt pe Tatăl cum te consideră și te tratează pe tine, cum relaționează cu tine și cum se gândește la tine. Doctrina lui IsusDoctrina lui Isus era aliniată complet cu doctrina Tatălui, iar doctrina noastră trebuie să se alinieze cu doctrina Lor, nu-i așa?Matei 7:7-12 (BTF2015)7 Cereți și (s-ar putea să vi se dea ceva pentru că Dumnezeu în cunoașterea Lui suverană știe cui să dea și cui nu?) vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide;8 Fiindcă oricine cere, primește; și cine caută, găsește; și celui ce bate, i se va deschide.9 Sau care este omul acela dintre voi, căruia, dacă îi cere fiul său o pâine, îi va da o piatră?10 Sau dacă îi cere un pește, îi va da un șarpe?11 Așadar dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în cer, va da lucruri bune celor ce i le cer.12 De aceea toate lucrurile, pe care voiți să vi le facă oamenii, faceți-le și voi la fel; fiindcă aceasta este legea și profeții.Sunteți de acord cu mine că este o diferență majoră între felul cum a predicat Isus și felul cum se predică în general în vremea noastră contemporană? Când vorbesc de predicare și învățare nu mă gândesc doar la pastori și la oamenii din față. Haideți să ne gândim puțin la noi când vorbim cu oamenii și ei ne spun diferite întâmplări din viața lor și ne cer o opinie sau un sfat, ce le spunem? Le spunem ce Isus a spus sau altceva?Isus vorbea aici la mii de oameni. E vorba despre predica de pe munte. Și El avea “tupeul” să spună astfel de lucruri ca cele din pasajul de mai sus: ”Cereți și vi se va da”. Fără nici un calificativ. Imediat cum auzim aceste lucruri, în mintea noastră va veni probabil următorul gând: ”Da, dar eu m-am rugat niște rugăciuni și nu au fost răspunse și mai știu pe cineva căruia i s-a întâmplat tot așa…” Poate experiența noastră să cântărească mai mult decât doctrina pe care Isus ne-a învățat? Oare este Isus eronat și nu a realizat că vor fi așa de mulți oameni care vor cere atâtea lucruri la care nu vor primi răspuns? Era Isus așa de cufundat în Tatăl încât a uitat despre viața reală de aici de pe pământ? Când vine vorba de doctrina lui Isus, în general, am diluat-o la maxim încât să fie pe placul tuturor. La versetul 11, Isus le spune oamenilor și nouă că Tatăl va da lucruri bune celor ce I le cer. Apoi dacă ne uităm la versetul 12, de ce oare ne spune Isus să facem oamenilor ce vrem noi ca ei să ne facă nouă? Pentru că exact acest lucru Îl face Tatăl cu noi. El ne face ceea i-ar place ca și noi să facem pentru El.Matei 21:21-22 (BTF2015)21 Isus a răspuns și le-a zis: Adevărat vă spun: Dacă aveți credință și nu vă îndoiți, veți face nu numai ce s-a făcut smochinului, ci chiar dacă spuneți acestui munte: Ridică-te și aruncă-te în mare; se va face.22 Și toate lucrurile, orice veți cere în rugăciune, crezând, veți primi.Ce cuvinte folosește Isus? Orice? Toate lucrurile? Sunt acestea cuvinte cu condiții sau cuvinte limitatoare? “Orice” sau “toate lucrurile” sunt niște expresii foarte generale. Putem pune orice acolo. Cum de nu i-a fost frică lui Isus să spună așa ceva? Îți poți imagina să intri într-o biserică și pastorul să spună: “Haideți să vă spun ce o să se întâmple în seara aceasta. Ați venit la programul potrivit. Tot ce veți cere în seara aceasta de la Dumnezeu, veți primi.” De ce nu a dat Isus calificative sau condiții? A zis El: “Acum stați, nu v-o luați în cap că puteți să cereți chiar orice. Stați să vă spun exact condițiile în care funcționează ce am spus.”?De exemplu, când vedem o reclamă cu o ofertă super avantajoasă pentru noi, nu-i așa că imediat ne așteptăm ca undeva în partea de jos a reclamei să scrie cu un scris foarte mic condițiile necesare pentru a ne califica să primim acea ofertă? Și de cele mai multe ori, nu ne încadrăm. Din cauza aceasta, ne-am obișnuit să transferăm același fel de gândire și în relația noastră cu Dumnezeu: ”Da, Dumnezeu ne dă lucruri bune și El zice că ne va da orice cerem, dar nu e chiar așa pentru că vedem clar că nu se întâmplă așa. El trebuie să aibă niște condiții de sfințenie, de rugăciune și post, etc.” Însă Isus nu a fost așa.ISUS A FOST ÎNTOTDEAUNA TOTDEAUNA. El niciodată nu a vorbit despre lucruri și rugăciuni pe care Dumnezeu nu vroia să le răspundă. Isus a spus că ÎNTOTDEAUNA Dumnezeu va răspunde la TOATE rugăciunile noastre. Imediat ne gândim: “Da, dar trebuie să fie în voia Lui”. Noi ne facem griji mai mari decât Isus ca ceea ce cerem să fie în voia Lui. Cred că nu ar trebui să ne facem noi griji așa de mult de voia Lui, ci mai degrabă să vedem întâi dacă putem crede ceea ce vrem să cerem. Isus nu a spus nimic de genul: “Orice veți cere și va fi în voia Tatălui”. Mulți dintre noi spunem și chiar predicăm: “Când te rogi și nimic nu se întâmplă,….” Știați că Isus nu a predicat niciodată acest tip de învățătură? El nu a zis niciodată lucruri de genul: “Ce faci când Îi ceri Tatălui ceva cu credință și nu se întâmplă?” Credința lucrează mereu. În Matei 17, când ucenicii nu au putut să elibereze pe cineva și L-au întrebat pe Isus de ce ei nu au putut, ce le-a spus Isus? Din pricine necredinței voastre. Punct! Numai că ei au crezut că au manifestat credință din moment ce au încercat să elibereze persoana, alte dăți a funcționat, iar Isus a făcut exact același lucru ca ei. Însă nu era chiar așa cum credeau ei.Isus nu a predicat acest fel de predică în care să luăm în calcul posibilitatea nefuncționării, deoarece pentru El nu exista. El totdeauna a predicat că Tatăl întotdeauna va răspunde.Marcu 11:22-24 (BTF2015)22 Iar Isus, răspunzând, le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu!23 Fiindcă adevărat vă spun că oricine va spune acestui munte: Ridică-te și aruncă-te în mare; și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că acele lucruri pe care le spune se vor face, el va avea orice spune.24 De aceea vă spun: Tot ce doriți când vă rugați, să credeți că veți primi și veți avea. (s-ar putea sa le ai?)Isus nu i-a învățat pe oameni așa cum se învață în unele biserici astăzi.Ioan 14:12-14 (BTF2015)12 Adevărat, adevărat vă spun: Cel ce crede în Mine, va face și el faptele pe care le fac Eu; și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu mă duc la Tatăl Meu.13 Și orice veți cere în numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul.14 Dacă veți cere ceva în numele Meu, Eu voi face.Când Dumnezeu nu răspunde, nu înseamnă că El are un alt scop mai mare care Îi dă dreptul să anuleze ce a spus în Cuvântul Său: ”Orice veți cere”. Altfel, nu ar fi lăsat pe Isus să promită așa lucruri mari. Trebuie să mai ținem cont și de faptul că Isus nu a venit să predice unor oameni care aveau toate lucrurile în ordine și a căror rugăciuni erau toate răspunse. Aceștia erau oameni sub ocupația romană, care plăteau taxe romanilor, erau asupriți și totuși Isus le zice: ”Orice veți cere”.Ioan 16:23-24 (BTF2015)23 Și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun că: Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da.24 Până acum nu ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină.Aceasta nu e ceea ce auzim la ordinea zilei. Și pentru că auzim diferit, credem diferit. Și pentru că credem diferit, primim diferit sau nu primim nimic. Isus nu s-a justificat niciodată, nu a încercat să explice mai mult ca toți să se simtă bine. Nu a dat calificative. El e Capul bisericii și Duhul Sfânt e Învățătorul suprem, dar niciunul din ei nu ”sare” niciodată de pe tron așa cum sărim noi, ca să ne protejeze de erezii. E uimitor cât de relaxați pot fi în mijlocul atâtor de multe denominațiuni creștine și idei doctrinare diferite. Nu se grăbesc deloc să îi corecteze pe cei greșiți și să Îi aducă pe calea dreaptă. Pentru că Duhul Sfânt încet încet corectează pe cine are de corectat, dar nu se panichează și nici nu începe să critice pe cei care predică greșit ca să ”protejeze” turma.Isus era cu oamenii care sufereau și El a trebuit să gândească la ce să învețe și cum să vorbească.Ioan 8:26-32 (BTF2015)26 Am multe de spus și de judecat despre voi, dar Cel ce M-a trimis este adevărat și spun lumii cele pe care le-am auzit de la El.27 Ei nu au înțeles că le vorbea despre Tatăl.28 Atunci Isus le-a spus: Când veți fi ridicat pe Fiul omului, atunci veți ști că Eu sunt El și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci așa cum m-a învățat Tatăl Meu, acestea vorbesc.29 Și Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna Eu fac cele plăcute Lui.30 Pe când vorbea acestea, mulți au crezut în El.31 Atunci Isus a spus iudeilor care au crezut în El: Dacă stăruiți în Cuvântul Meu, (care Cuvânt? Moralitate? Nu, în doctrina Lui) sunteți cu adevărat discipolii Mei;32 Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.Vedeți ce zice Isus? El zice că și El avea multe de spus și de judecat de la El, dar s-a abținut. A vorbit doar ce a auzit de la Tatăl. Isus nu a vorbit tot ce îi venea să spună sau să judece. Vă dați seama de câtă disciplină avem nevoie să nu ne apucăm să consolăm pe toată lumea, să îi facem să se simtă bine, ci doar să zicem ce spune Dumnezeu? Isus a refuzat să adauge mai multe cuvinte și să explice și să dea justificări.La versetul 27, vedem că ei nu au înțeles. Nu e comun acest lucru azi? Oare cu percepția Lui în Duhul nu și-a dat seama Isus că ei nu au înțeles? Ba da, sigur că da. Și totuși, El nu dă mai multe explicații. Apoi la versetul 28, vedem un alt lucru interesant că Isus a avut nevoie să fie învățat de Tatăl. El nu era omniscient pe pământ, pentru că și-a lăsat această abilitate în urmă.Ioan 7:16-18 (BTF2015)16 Isus le-a răspuns și a zis: Doctrina Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis.17 Dacă cineva voiește să facă voia Lui, va cunoaște despre doctrina aceasta, dacă este din Dumnezeu, sau dacă eu vorbesc de la Mine Însumi.18 Cine vorbește de la el însuși caută propria lui glorie; dar cine caută gloria Celui ce l-a trimis, acela este adevărat și în el nu este nedreptate.Doctrina lui Isus nu se baza pe cei 30 de ani ai Lui de experiență de viață. La 30 de ani El era un tinerel. Dar din cauza filmelor, avem impresia că era un bărbat foarte matur și înaintat în vârstă. Da, vedea și El experiențele oamenilor, dar El a primit o doctrină de la Tatăl care nu se baza pe experiențele oamenilor. Persoana care vorbește altceva decât Isus, caută propria lui glorie și propria reputație. “Cum voi arăta eu dacă vorbesc mare și tare și nimic nu se întâmplă? Va mai veni cineva la biserică? Poate mă vor ridiculiza la muncă”. Însă ce este cel mai important este să predicăm ceea ce a predicat și Isus chiar dacă uneori reputația noastră este în joc. Cuvântul lui Dumnezeu nu va cădea la pământ.

Ce este înșelăciunea?Numeri 23:16-20 (NTR)16 Domnul l‑a întâlnit pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui; apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak şi aşa să-i vorbeşti.“17 El s-a întors şi l-a văzut pe Balak lângă arderea sa de tot împreună cu toţi conducătorii Moabului. Balak l-a întrebat:– Ce ţi-a spus Domnul?18 Atunci el și‑a rostit oracolul și a zis:„Ridică‑te, Balak, și ascultă!Ia aminte la mine, fiul lui Țipor!19 Dumnezeu nu este un om ca să mintăsau un fiu al omului ca să‑I pară rău.Vorbește El oare fără să înfăptuiască?Promite El oare fără să împlinească?20 Iată, am primit poruncă să binecuvântez.El a binecuvântat și eu nu pot schimba nimic.Dușmanul dintotdeauna a găsit căi de a-i face pe oamenii lui Dumnezeu să nu trăiască la nivelul la care Dumnezeu dorește ca ei să trăiască. Modalitatea principală prin care dușmanul realizează acest lucru este prin a le încurca mintea și a-i face să creadă ceva ce nu este adevărat.2 Corinteni 11:3-4 (BTF2015)3 Dar mă tem ca nu cumva în vreun fel, așa cum șarpele a înșelat-o pe Eva prin viclenia lui, tot așa mințile voastre să fie corupte de la simplitatea care este în Cristos.4 Căci dacă cel ce vine predică pe un alt Isus, pe care noi nu l-am predicat, sau dacă primiți un duh diferit, pe care nu l-ați primit, sau o evanghelie diferită, pe care nu ați acceptat-o, ați putea să îl răbdați bine.Ce este înșelăciunea? Ea este similară cu minciuna, însă e totuși puțin diferită dintr-un anume motiv. Înșelăciunea înseamnă ca cineva să te convingă sau să te influențeze să crezi ceva ce nu e adevărat. De exemplu, un magician sau un iluzionist va încerca să te convingă că el chiar a făcut să apară un iepure din pălărie, însă știm cu toții că nu e adevărat. E o iluzie. În tăramul spiritual, demonii au un avantaj față de noi în a ne influența, pentru că ei trăiesc într-o lume invizibilă ochilor noștri fizici. Așa că ei ne șoptesc despre cum funcționează lucrurile în tărâmul spiritual și ne înșeală să credem și să trăim după niște principii care nu sunt adevărate.Versetul 3 ne spune că ”șarpele a înșelat-o pe Eva prin viclenia lui”. El nu doar a venit așa la Eva și i-a spus spontan ce i-a venit în cap. Diavolul s-a gândit dinainte la lucrurile astea și le-a plănuit.Cristos este simplu. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate. Dar câteodată ni se par prea simple pentru a le crede. Ni se pare că sunt prea bune ca să fie adevărate. Pentru aceia dintre noi care suntem în Cristos de ceva timp, e mai greu ca cineva să ne înșele în doctrinele majore ale creștinismului cum ar fi faptul că Cristos nu a venit în trup fizic sau că Cristos nu este chiar fiul lui Dumnezeu sau că Isus nu a fost chiar Dumnezeu, ci doar om sau că Dumnezeu este o singură persoană de fapt care poartă trei pălării, se manifestă în trei moduri diferite (Modalismul – una din ereziile trinității). Dar sunt alte doctrine despre care poate nu cunoaștem la fel de multe sau sunt mai subtile și în care putem fi înșelați ca și Eva.Apocalipsa 12:7-9 (BTF2015)7 Și a fost război în cer; Mihail și îngerii lui au luptat împotriva dragonului (Cine e dragonul?); și dragonul și îngerii lui au luptat.8 Și nu au învins; nici locul lor nu a mai fost găsit în cer. (Aceasta înseamnă că înainte era în cer)9 Și a fost aruncat afară dragonul cel mare, acel șarpe bătrân, numit Diavolul și Satan, care înșală întreaga lume; a fost aruncat pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el. (Este aceasta important?)Scopul principal al lui Satan este să te înșele, adică să te facă să crezi ceva ce nu e adevărat și să nu crezi ceea ce este adevărat. Versetul 9 ne spune că Satan a fost aruncat pe pământ. Este oare important acest lucru? Nu știu cum ești tu, dar eu locuiesc pe pământ încă, iar el este aici cu noi și încearcă tot timpul să ne înșele.1 Timotei 4:1 (BTF2015)1 Iar Duhul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credință (nu înseamnă pierderea salvării, ci necredință), dând atenție duhurilor amăgitoare și doctrinelor dracilor.De când a fost scrisă cartea lui Timotei, cred că noi mai mult ca oricare generație trăim în vremurile din urmă. Știți ce este o doctrină? O doctrină reprezintă o învățătură despre un anumit subiect. Doctrinele dracilor înseamnă învățături ale dracilor.Una dintre cele mai eficiente unelte ale demonilor este să îi facă pe învățătorii sau predicatorii din interiorul bisericilor creștine să îi învețe pe oameni doctrinele dracilor. Nu este aceasta o victorie imensă pentru diavol să-i facă pe predicatori să aducă învățături demonice, oricât de mici ar fi ele? Desigur că dacă acești învățători ar ști că acelea sunt doctrine demonice, nu le-ar predica niciodată. Dar dacă nu știu și au fost înșelați, atunci ei vor preda în biserică acele învățături și uite așa l-au ajutat pe diavol în lucrările lui fără să-și dea seama. Primul truc: Oare a spus Dumnezeu?Geneza 3:1-6 (BTF2015)1 Acum șarpele era mai viclean decât orice fiară a câmpului pe care DOMNUL Dumnezeu a făcut-o. Și a spus femeii: Oare a spus Dumnezeu: Să nu mâncați din fiecare pom al grădinii?2 Și femeia a spus șarpelui: Putem să mâncăm din rodul pomilor grădinii,3 Dar din rodul pomului care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: Să nu mâncați din el, nici să nu îl atingeți, ca nu cumva să muriți.4 Și șarpele a spus femeii: Nu veți muri nicidecum;5 Fiindcă Dumnezeu știe că în ziua în care voi mâncați din acesta, atunci ochii voștri vor fi deschiși și veți fi ca dumnezei, cunoscând binele și răul.6 Și când femeia a văzut că pomul era bun pentru mâncare și că era plăcut ochilor și un pom de dorit să facă pe cineva înțelept, ea a luat din rodul lui și a mâncat și a dat de asemenea soțului ei care era cu ea și a mâncat și el.Păcatul, moartea, nesiguranța și rușinea au intrat în lume când Adam și Eva au mâncat din pomul interzis. Acum haideți să vedem care sunt cele mai vechi trucuri de înșelare ale diavolului. Primul lucru pe care diavolul îl spune femeii este următorul: Oare a spus Dumnezeu cu adevărat? Primul lucru pe care diavolul îl încearcă este să îi facă pe oameni să pună la îndoială ceea ce Dumnezeu a spus în Cuvântul Său. El mai folosește și fraze de genul: „Oare chiar exact aceasta a intenționat El să spună?” Dacă te îndoiești de ceea ce Dumnezeu a spus sau a vrut să spună, atunci tu nu mai poți sta în credință, nu poți avea credință în acel lucru ce a fost spus.A spus Isus vreodată: ”Hei, tu știi la ce s-a gândit de fapt Moise când a scris asta și asta? De unde știi ce a vrut el să spună?” Nu, Isus nu a procedat așa. Biblia este simplă de înțeles pentru că îl avem pe Duhul Sfânt care ne învață. Da, este adevărat că trebuie să o studiem cât mai bine, să mergem la școli biblice dacă putem, mai ales cei care sunt în slujirea de predicare și învățare a altora. Este foarte benefic să învățăm greacă și ebraică dacă putem. Însă Biblia este simplă, pentru că Duhul Sfânt este Cel ce ne deschide ochii. Trucul numărul doi: Ce a spus Dumnezeu nu se va întâmplaHaideți să observăm cum pune diavolul problema: ”A spus oare Dumnezeu să nu mâncați din toți pomii din grădină?” Desigur că Dumnezeu nu a spus așa ceva. Dumnezeu a spus că ei pot mânca din toți pomii din grădină cu excepția unuia singur. Însă diavolul vine și zice că Dumnezeu le-a spus să nu mănânce din toți pomii. Dar și Eva a răspuns greșit. Ea a adăugat că Dumnezeu le-ar fi spus nici să nu atingă fructul, iar El de fapt le-a poruncit doar să nu mănânce din el. Însă chiar dacă nu a zis exact cum trebuia, dacă Eva se asculta pe sine nici să nu atingă fructul, tot era bine.Al doilea truc al diavolului este: ”Nu veți muri nicidecum”. Femeia tocmai i-a spus că va muri dacă mănancă și diavolul îi zice: ”Nu, nu vei muri”. Al doilea truc pe care diavolul îl folosește este următorul: ”Ceea ce Dumnezeu a spus sau ceea ce Cuvântul spune, nu se va întâmpla în realitate pentru că Dumnezeu știe altceva. Nu e chiar așa.”Uitați raționamentul diavolului: ”Nu veți muri pentru că Dumnezeu știe”. Înșelăciunea numărul doi a diavolului este să te facă să îți pui credința nu în ceea ce Dumnezeu a spus, ci în ceea ce Dumnezeu știe. ”Dumnezeu știe ceva mai mult decât a spus.” Câți dintre noi știm că Dumnezeu într-adevăr știe lucruri pe care nu le-a scris în Cuvântul Său? Știe Dumnezeu unde locuiești? Poți găsi acest lucru în Cuvânt? Nu, desigur, doar dacă strada pe care locuiești nu e ceva de genul ”Str. Ezechiel, nr. ….”Diavolului îi place să profite de conștiența ta că poate nu știi tot ce Dumnezeu a spus sau știe. Îi place să se joace la maxim cu asta. “Ei bine, nu știu eu chiar tot ce Dumnezeu știe, Dumnezeu e un Dumnezeu mare. Numai El știe toate lucrurile.”Geneza 3:4-5 (BTF2015)4 Și șarpele a spus femeii: Nu veți muri nicidecum;5 Fiindcă Dumnezeu știe că în ziua în care voi mâncați din acesta, atunci ochii voștri vor fi deschiși și veți fi ca dumnezei, cunoscând binele și răul.Sunteți de acord cu mine că Dumnezeu nu ne-a chemat să umblăm și să trăim crezând ceea ce Dumnezeu știe, ci crezând ceea ce Dumnezeu a spus? E o diferență semnificativă aici și noi trebuie să înțelegem diferența pentru că aceasta este o învățătură a dracilor care este foarte des întâlnită în bisericile creștine. Și putem vedea exact de unde a venit. E unul dintre cele mai vechi trucuri ale dușmanului. Tu nu știi ce Dumnezeu știe în afară de ceea ce Dumnezeu a spus că știe în Cuvântul Său. Aceasta este singura modalitate prin care poți ști cu certitudine ce anume știe Dumnezeu.Nu este posibil să umbli cu credință în ceea ce Dumnezeu știe, dar tu nu știi că știe. Poți să ai credință doar în ceva ce știi sigur că Dumnezeu știe. Și tot ceea ce tu știi că Dumnezeu știe e ceea ce El a spus în Cuvântul Său. Și această învățătură cu “Dumnezeu știe” este folosită foarte des în biserici și mai ales la înmormântări când cineva a murit: ”Nu știm de ce a murit această persoană. Nu ar fi trebuit să moară, era prea devreme să moară, era o persoană bună, însă Dumnezeu știe mai bine de ce a omorât-o”. Vedeți? Aici noi nu vorbim de ceea ce El a spus, ci de ceea ce El știe și noi nu știm. Știți ce tocmai am spus tuturor prin această afirmație că “Dumnezeu știe”? ”Ei bine, nu prea te poți baza întotdeauna pe ceea ce Dumnezeu a spus, pentru că Dumnezeu mai știe și alte lucruri. Și numai Dumnezeu știe de ce”.Ați auzit vreodată pe cineva spunând: “Eu cred că există un motiv pentru orice se întâmplă în viață”? Această afirmație pare foarte nevinovată și chiar așa e: există un motiv pentru orice. Însă ceea ce această afirmație implică vis-a-vis de Dumnezeu este că există un motiv anume pentru care Dumnezeu nu și-a ținut promisiunea într-o situație specifică din viața noastră. Totodată mai înseamnă că Dumnezeu a luat decizia să ocolească și să se îndepărteze de ceea ce a spus. Și aceasta nu e adevărat. Aceasta este o doctrină a dracilor. Dacă nu ne putem baza pe ceea ce Dumnezeu a spus, ce mai avem atunci? Ce ne mai rămâne? Nu avem nimic în care să ne punem credința. Trăim o viață numai de îndoială și suspiciune. Cum știi dacă ești salvat? Numai printr-o singură cale. Biblia spune la Romani 10:9-10 când și cum știi că ești salvat. “Dar oare chiar asta vrea să spună Biblia? Dar ce înseamnă oare cuvântul salvat“?Deci, al doilea truc al diavolului e: “Da, știu că Dumnezeu a spus aceasta, însă știi tu cum e, Dumnezeu știe mai bine. Și Dumnezeu știe ce o să se întâmple în viitor. Poate dacă ne vindeca de data asta, cine știe poate în viitor umblam în mândrie. Poate a realizat că nu ar fi chiar așa de bine să ne vindece de data asta”. Da, e adevărat că Dumnezeu este suveran și atotcunoscător. Însă El nu a devenit suveran și atotcunoscător după ce a scris Cuvântul. El era suveran și atotcunoscător și când a scris Cuvântul și El nu a uitat de situația ta specifică din viitor. În toată precunoașterea și înțelepciunea lui Dumnezeu, El ne-a dat aceste promisiuni pentru că știa că le poate ține și că le va ține. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt DA și AMIN (2 Corinteni 1:20).Numeri 23:16-20 (NTR)16 Domnul l‑a întâlnit pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui; apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak şi aşa să-i vorbeşti.“17 El s-a întors şi l-a văzut pe Balak lângă arderea sa de tot împreună cu toţi conducătorii Moabului. Balak l-a întrebat:– Ce ţi-a spus Domnul?18 Atunci el și‑a rostit oracolul și a zis:„Ridică‑te, Balak, și ascultă!Ia aminte la mine, fiul lui Țipor!19 Dumnezeu nu este un om ca să mintăsau un fiu al omului ca să‑I pară rău.Vorbește El oare fără să înfăptuiască?Promite El oare fără să împlinească?20 Iată, am primit poruncă să binecuvântez.El a binecuvântat și eu nu pot schimba nimic.Observați că pasajul nu spune nimic de ce știe Dumnezeu, ci de ce a spus El. ”Nu tot ce a spus Dumnezeu se va împlini, pentru că El știe….”  este cel mai vechi truc a lui Satan din Biblie. Eva s-a uitat la ce vedea, a acționat pe baza a ceea ce credea ea că Dumnezeu știe și a murit imediat. Ți-l poți imagina pe Adam zicând în timp ce era dat afară din grădină: “Ei bine, nu înțeleg de ce suntem dați afară. Parcă Dumnezeu a spus că trebuia să locuim în grădină. Dar trebuie să existe un motiv. Știu că Dumnezeu e credincios și El are un motiv pentru aceasta. El știe mai bine”. Normal că are un motiv. Motivul ești tu, Adam! Tu ai acționat pe baza a ceea ce Dumnezeu știe, în loc să acționezi pe baza a ceea ce Dumnezeu a spus.Știi ce ar fi trebuit să spună Eva când șarpele i-a zis că Dumnezeu știe? Ea ar fi trebuit să spună: “Ei bine, nu știu ce știe Dumnezeu și nu prea mă interesează, dar El mi-a spus să nu mănânc din acest pom că voi muri”. Probabil șarpele ar fi răspuns înapoi: ”Da, dar Dumnezeu în cunoașterea Lui suverană, El știe… “. La care Eva putea să spună: ”Da, s-ar putea să ai dreptate, nu zic, dar Dumnezeu mi-a spus să nu mănânc. Punct!” Cum a răspuns Isus, ultimul Adam?1 Corinteni 15:45 (BTF2015)45 Astfel și este scris: Primul om, Adam, a fost făcut un suflet viu; ultimul Adam a fost făcut un duh dătător de viață.Ultimul Adam, Isus, a venit să facă ceea ce primul Adam nu a reușit, adică să treacă prin ispite și să câștige. Primul Adam a păcătuit și a mers împotriva a ceea ce Dumnezeu a spus. Isus a venit și a trecut prin același tip de ispite, dar nu s-a bazat pe ceea ce Dumnezeu știa, ci s-a ținut de ceea ce Dumnezeu a spus.Matei 4:1-11 (BTF2015)1 Atunci a fost Isus condus de Duhul sus în pustie, să fie ispitit de diavolul.2 Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămânzit.3 Și când ispititorul a venit la El, i-a spus: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu poruncește ca aceste pietre să se facă pâini.4 Dar El a răspuns și a zis: Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.5 Atunci diavolul L-a luat sus în sfânta cetate și L-a așezat pe un turn al templului.6 Și I-a spus: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, fiindcă este scris: El va porunci îngerilor Săi referitor la Tine; și Te vor purta pe mâini, ca nu cumva să Îți lovești piciorul de vreo piatră.7 Isus i-a spus: Din nou este scris: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.8 Din nou diavolul L-a luat sus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și gloria lor;9 Și I-a spus: Toate acestea Ti le voi da, dacă Te prosterni și mi te închini.10 Atunci Isus i-a spus: Pleacă de aici Satan, fiindcă este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai Lui să Îi servești.11 Atunci diavolul L-a lăsat; și iată, îngeri au venit și I-au servit.Vă rog să observați în versetul 3 primul lucru cu care vine diavolul: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, atunci fă aceasta. Oare ești Fiul lui Dumnezeu?” Isus și părinții lui știau foarte bine că El era fiul lui Dumnezeu încă de când avea 12 ani când a zis că trebuia să fie în casa Tatălui Său și nu se referea la casa tâmplarului. El știa deja că Scripturile Vechiului Testament vorbeau despre El. Magii, păstorii și îngerii care au apărut la păstori la fel au adeverit același lucru. Apoi la botezul în apă, Dumnezeu Însuși a mărturisit public din nor că Isus era fiul Său preaiubit. Adică Satan nu știa că El e fiul lui Dumnezeu? Ba da, că altfel nu ar mai fi venit cu astfel de ispită.Nu e interesant că diavolul se folosește iar de mâncare ca primă ispită și la Isus? Dacă avem un apetit prea mare și nesănătos pentru mâncare, acela e un punct slab care deschide de obicei ușa și spre alte apetituri păcătoase. Și noi putem lucra la a scădea pofta de mâncare prin post. Dumnezeu ne-a dat antidotul. Nu cred că degeaba Dumnezeu ne îndeamnă la post regulat și Isus și-a început lucrarea de slujire prin post. Dacă câștigăm bătălia acolo cu trupul nostru, se va vedea și în alte domenii. Postul regulat trebuie să devină parte integrantă din viața normală de credincios ca și rugăciunea, închinarea și cititul Cuvântului.Ce a răspuns Isus prima dată lui Satan?  ESTE SCRIS!!! Aceasta a spus Dumnezeu: Omul nu va trăi doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. La versetul 6, diavolul vine iarăși cu aceeași placă: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu…..” Ce îi răspunde Isus? ESTE SCRIS!!!Știți că Isus era Cuvântul întrupat și tot ce spunea El urma să fie trecut cu litere roșii în Biblie? Și totuși în acea circumstanță El a citat exact ce Dumnezeu a spus deja și era scris deja. El nu a venit cu ceva nou, ci s-a ținut de ceea ce deja era scris.Isus ne-a arătat diferența dintre eșecul lui Adam și succesul Său.Sabia Duhului este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Tu nu ai o sabie a cunoașterii lui Dumnezeu, adică a ceea ce știe Dumnezeu, ci a Cuvântului. Când te arunci în afara a ceea ce Dumnezeu a spus vei fi întotdeauna în confuzie. Uitați la versetul 4 ce a răspuns Isus că omul va trăi cu orice cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu, nu din mintea lui Dumnezeu.Când dușmanul vine la tine și îți șoptește:– “A spus oare Dumnezeu cu adevărat că ești iertat de toate păcatele, inclusiv cele viitoare? Crezi tu că ești chiar iertat? Hai mai las-o la punctul mort că doar te știi și tu pe tine cum ești, nu trebuie să îți reamintesc eu. Ai dat-o în bară și de data asta urât de tot. Chiar ai impresia că mai ești iertat?”Știi ce trebuie să răspunzi?– “Ei bine, Dumnezeu a spus că nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus și dacă mi-am mărturisit păcatele, El este credincios și drept și m-a iertat de toate păcatele.”– “Chiar crezi că asta a vrut să spună Dumnezeu prin versetele alea? Adică tu vrei să le iei chiar literal? Acolo trebuie să fie niște figuri de stil ceva, niște cuvinte în greacă care schimbă complet înțelesul. De unde știi că la asta s-a referit?”– ”Din Cuvânt!”– “Da, dar Dumnezeu te știe pe tine și știe că deja ai cerut iertare pentru păcatul ăsta din nou și din nou și știi, este o limită și la Dumnezeu. Când ajunge la punctul acela, până și El zice că e de ajuns”.– ”Nu știu ce spui tu acolo, dar știu că Cuvântul spune că sunt iertat”.– “O să te ajute Dumnezeu în domeniul financiar? Cât despre finanțe, Dumnezeu știe că nu ești prea disciplinat cu banii tăi și că cheltui prea mult”.– ”Tot ce știu este că Dumnezeu va suplini toată nevoia mea conform bogățiilor Sale în glorie (Filipeni 4:19)”.– “Da, dar Dumnezeu știe că dacă te scoate din datorie și te binecuvintează, tu iar ai să ajungi acolo, ba chiar ai să faci alte prostii sau ai să te mândrești”.– ”Nu știu ce Dumnezeu știe, dar eu știu următorul lucru: Dumnezeul meu va suplini…”– “Cum rămâne dacă Dumnezeu te vindecă? Acum ești tot entuziasmat de Domnul, dar adu-ți aminte cum ești tu, uită-te la atitudinea aceea urâtă pe care ai avut-o. Dumnezeu știe că ai să umbli în neiertare, adică uită-te la tine oleacă. Dumnezeu știe că dacă te vindecă, ai să te duci iarăși la păcătoșeniile tale”.– ”Ei bine, nu știu ce știe Dumnezeu, dar eu știu că prin rănile lui am fost vindecat”.– ”Da? Atunci cum explici de ce persoana asta nu s-a vindecat?”– ”Nu știu de ce nu s-a vindecat, dar știu că Dumnezeu e totdeauna credincios Cuvântului Său”. Cuvântul stabilit in cerPsalmii 119:89-90 (VBRC2020)89 Cuvântul tău, Doamne, rămâneîn veci, neschimbat în cer.  (e stabilit, hotărât, stă ferm)90 Fidelitatea Ta dăinuie din generațieîn generație; Tu ai întemeiatpământul și el se menține.Să observăm ce urmează imedat în versetul 90: credincioșia Ta, fidelitatea Ta, Doamne, față de Cuvânt. Credincioșia lui Dumnezeu este strâns legată de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu poți fi credincios față de ceva, dacă nu ai promis să faci ceva. Tu poți fi credincios doar în legătură cu o promisiune, cu o angajare de a face ceva. Versetul 89 spune că pentru totdeauna, Cuvântul lui Dumnezeu e stabilit și hotărât în cer.– “Adică vrei să spui că încă e valabil și azi chiar dacă a fost spus cu mult timp în urmă”?– ”Da, e valabil și astăzi.”Cerul și pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu NICIODATĂ nu va trece (Marcu 13:31). Ce înseamnă hotărat sau stabilit? Înseamnă că nu mai este negociabil. Nu poate fi contestat sau anulat. Nu se discută! Este sigilat și semnat! Unde? În cer. Haideți să vedem unde nu este stabilit Cuvântul Său: pe pământ și în inimile noastre. Aici este discutat, argumentat și pus la îndoială în mod constant. Aici pe pământ noi trebuie să stabilim Cuvântul, să îl impunem realității materiale înconjurătoare. În cer unde trăiește Dumnezeu nu se discută Cuvântul Lui. Îngerii nu pun la îndoială Cuvântul. Nici nu consideră altfel. Nu există nici un argument teologic.Cu cât mai mult argumentăm împotriva Cuvântului cu atât mai multe dovezi contrare Cuvântului se adună în viața noastră ca un morman gigant. Chiar sunt fabricate dovezi noi. Și ajungem să credem cu toată inima noastră că avem dreptate, dar greșim. Noi trebuie să schimbăm direcția și să începem să credem Cuvântul și să creștem mormanul de dovezi în favoarea manifestării Cuvântului.Proverbe 4:18 (NTR)18 Dar cărarea celor drepți este ca lumina zorilor,a cărei strălucire crește până ajunge la lumina zilei.Noi trebuie să spunem: “Refuz să argumentez cu Cuvântul lui Dumnezeu. Voi disputa experiența mea, rugăciunea mea fără răspuns, înțelegerea mea greșită sau lipsa de înțelegere, dar refuz să dezbat Cuvântul”. De exemplu, când apare o discrepanță între calculele noastre bugetare și ceea ce este în bancă, nu-i așa că se întâmplă foarte rar sau niciodată ca banca să greșească? Aproape automat ne gândim prima dată că trebuie să fie ceva greșit în calculele noastre și nu la bancă. În același fel, întotdeana când ceva din Cuvânt nu merge și nu funcționează pentru noi, trebuie să pornim de la premisa că Dumnezeu e credincios și că ceva greșit e la noi, adică mai este ceva de ajustat la înțelegerea și cunoașterea noastră. Nu mă refer la păcate sau la moralitatea noastră. Un alt exemplu important în acest context este faptul că între Vechiul și Noul Testament sunt multe discrepanțe aparente. Și noi trebuie sa interpretăm Vechiul Testament în lumina Noului Testament, adică ultima revelație dă sens și înțelegere sau informează revelațiile mai vechi. Din păcate, noi interpretăm de cele mai multe ori Noul Testament în lumina Vechiul Testament, adică Îl vedem pe Dumnezeu și natura Sa din prisma Legii aspre a lui Moise și nu din trăirea plină de dragoste și sacrificiu a lui Isus care a fost întipărirea exactă a Tatălui.Auzi pe unii spunând: “Da, Dumnezeu nu m-a vindecat sau nu m-a scăpat dintr-o situație, dar acum înțeleg de ce nu a făcut-o”. Și încep să ghicească și să descrie un scenariu întreg ca și cum Dumnezeu le-a dat un capitol nou din Biblie în legătură cu experiența lor. Și desigur, această ne dă o anumită alinare emoțională și psihologică  și o eliberare de sub presiunea de a ne da nouă și altora o explicație de ce nu s-a împlinit Cuvântul. Dar ceea ce mai face acest lucru este că explică o situație printr-o ghicire sau presupunere care e în afara Cuvântului. Iar data următoare când va trebui să luptăm în credință pentru viața noastră sau pentru familia noastră într-o situație de finanțe, căsătorie, copii sau slujire, vom începe din nou să dezvoltăm tot felul de ipoteze pentru că nu ne-am ținut de la început de ce a spus Dumnezeu. Dar Dumnezeu e hotărat în cer. El a spus ce a avut de spus și așa rămâne.Încercarea de a reconcilia viața și experiența noastră cu ceea ce spune Cuvântul este un proces dificil și inconfortabil. Dar noi trebuie să luăm o hotărâre. Mai bine poate să nu înțelegem totul și să admitem că nu înțelegem în loc să ne purtăm ca și cum înțelegem totul și astfel să schimbăm ce a spus Dumnezeu. Iar în felul acesta să nu vedem promisiunile lui Dumnezeu împlinite în viața noastră. Dacă tu crezi că Cuvântul trebuie să se conformeze cu viața ta actuală, ori altfel nu e adevărat, atunci ai să fii dezamăgit, deoarece este exact invers: viața ta trebuie să se conformeze cu ceea ce spune Cuvântul. Schimbarea direcției vieții noastre conform cu ceea ce e scris în Cuvânt ia timp. Nu se întâmplă peste noapte. E ca o corabie pe care o cârnim de la cârmă, dar ia timp până când corabia face turnura și noi nici nu sesizăm foarte bine când se face aceasta. Dar ea se face, dacă am schimbat direcția de la cârmă și o menținem schimbată îndeajuns de mult timp. Cel mai bine se observă acest mecanism atunci când te afli pe un vas imens de croazieră. Acea cârmă a vasului vieții noastre e vorbirea noastră de zi cu zi.Iacov 3:4-6 (BTF2015)4 Iată, și corăbiile, oricât de mari ar fi și purtate sub vânturi violente, totuși sunt conduse cu o cârmă foarte mică, ori încotro dorește cârmaciul.5 Astfel și limba este un membru mic și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce lucru mare aprinde!6 Și limba este un foc, o lume a nedreptății; astfel este limba printre membrele noastre; întinează tot trupul și aprinde cursul naturii (sau cursul existenței); și este aprinsă de iad.Limba sau vorbirea firească a omului natural cu sau fără Cristos este un foc din iad care influențează evenimentele viitoare alea vieții și existenței lui (a omului natural). Cu limba noastră ne proiectăm viitorul și direcția vieții noastre. Nu la întâmplare primul lucru pe care Dumnezeu l-a făcut când L-a trimis pe Duhul Sfânt la Rusalii a fost să trimită un alt foc din cer care să preia controlul limbii noastre și să anuleze focul iadului și direcția morții. Aceasta e vorbirea în limbi care dacă este practicată în mod regulat, ne face în mod inconștient să trăim în voia perfectă a lui Dumnezeu în toate aspectele vieții noastre. Ne duce pe direcția binecuvântării, succesului și victoriei. Vorbirea în limbi este o modalitate puternică prin care ne proiectăm viața și ne influențăm destinul într-un mod divin. Prin vorbirea în limbi, vom ocoli inconștient întâmplările nefaste care îi atacă pe toți oamenii și vom intra pe ușile de binecuvântare pe care alții nu le văd.Proverbe 15:4 (BTF2015)4 O limbă sănătoasă este un pom al vieții, dar perversitate în ea este o spărtură în duh.Atunci când vorbim conform Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-a spus peste situațiile noastre sau când vorbim în limbi, atunci de fapt ne hrănim din pomul vieții care era în grădina Eden și avem viață. Această înseamnă o limbă sănătoasă. Însă vorbirea contrară Cuvântului, adică vorbirea firească bazată pe cele cinci simțuri, sau lipsa îndelungată a vorbirii în limbi, creează o spărtură în duh, adică în lumea spirituală, în ce privește viața noastră și evenimentele care se întâmplă în lumea noastră personală. Lumea noastră personală este ansamblul de situații, persoane și întâmplări cu care ne confruntăm personal în fiecare zi. Când ne plasăm în afara Cuvântului lui Dumnezeu prin vorbirea noastră regulată contrară Cuvântului, suntem neprotejați și experimentăm aceleași lucruri rele pe care oamenii fără Dumnezeu le experimentează: aceleași boli, eșecuri, accidente, sărăcie, și în cele din urmă moartea prematură uneori. Însă nu trebuie să fie așa cu noi, cei în Cristos, iar decizia de a face o schimbare ne aparține.

IntroducereEra un rege al moabiților numit Balak și copiii lui Israel tocmai învinseseră pe amoriți și se îndreptau spre Moab. Și moabiții s-au înfricoșat. Așa că Balak, regele Moabului îl cheamă pe Balaam, un om care avea contact cu lumea spirituală, să blesteme pe Israel. Însă Balaam nu a putut să îi blesteme chiar dacă a încercat de câteva ori și din locuri diferite.Numeri 23:16-20 (NTR)16 Domnul l‑a întâlnit pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui; apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak şi aşa să-i vorbeşti.“17 El s-a întors şi l-a văzut pe Balak lângă arderea sa de tot împreună cu toţi conducătorii Moabului. Balak l-a întrebat: – Ce ţi-a spus Domnul?18 Atunci el și‑a rostit oracolul și a zis:„Ridică‑te, Balak, și ascultă!Ia aminte la mine, fiul lui Țipor!19 Dumnezeu nu este un om ca să mintăsau un fiu al omului ca să‑I pară rău.Vorbește El oare fără să înfăptuiască?Promite El oare fără să împlinească?20 Iată, am primit poruncă să binecuvântez.El a binecuvântat și eu nu pot schimba nimic.Ce a vorbit Dumnezeu prin gura lui Balaam? Că Dumnezeu nu este ca omul să mintă vreodată. Uneori noi oamenii mințim, fie intenționat ca să ieșim dintr-o situație, fie din greșeală pentru că așa am crezut că e adevărul. Însă Dumnezeu nu minte nici din greșeală. El nu zice: ”Hei, sunt aici de așa mult timp încât mi-a scăpat când am spus acel lucru.” Nu e așa deloc cu Dumnezeu.O metodă foarte elegantă de a predica, dar foarte subtilă și falsă, este următoarea: “Indiferent ce s-ar întâmpla, noi știm că Dumnezeu e credincios.” Haideți să vă spun ce este încapsulat în această afirmație, ceva ce nu e spus explicit, dar este intenționat implicit: “Fie că Dumnezeu va face ce a promis sau nu, El rămâne credincios.”Toți creștinii afirmă că Dumnezeu e credincios până când vine vorba de ceva specific la care au nevoie de dovadă că funcționează. Atâta timp cât se vorbește la general, toți sunt de acord că Cuvântul lui Dumnezeu e adevărat. Dar când avem nevoie ca ceva specific din Cuvânt să se împlinească în viața noastră, o dăm de cotite prin afirmații de genul: ”Ei bine, nu prea poți ști niciodată nimic sigur.”Noi spunem că El e credincios din cauză că Biblia spune că e așa și nu avem cum să fim creștini născuți din nou dacă nu afirmăm acest lucru la fel ca Biblia. Dar aflăm dacă chiar credem cu adevărat că El e credincios atunci când ne confruntăm cu ceva ce El a spus și nu s-a manifestat în viața noastră încă.În afara bisericii, noi știm exact ce înseamnă cuvintele. Însă în biserica lui Cristos parcă ”ne învăluie fumul și gloria lui Dumnezeu în așa măsură” încât cuvintele nu mai înseamnă nimic. Sper că v-ați dat seama de ironie. De exemplu, dacă în afara bisericii cineva ia un împrumut de la bancă și la un moment nu mai plătește ratele, va fi considerat ”necredincios” de către bancă, indiferent în cel fel se schimbă economia și situațiile. De ce? Pentru că acel cineva a promis și a semnat un contract de împrumut cu banca că va returna banii indiferent de schimbările în economia țării și a lumii sau în situația sa financiară.Când vine vorba de Dumnezeu, gândim total altfel fără să ne dăm seama: “Ei bine, Dumnezeu e Dumnezeu, chiar dacă nu face chiar tot ce a zis, El tot e credincios. El nu trebuie să facă tot ce a zis, dar tot e credincios.” Și învăluim totul așa într-un nor de mister și ambiguitate nedumnezeiască, chiar demonică aș putea spune. Și aducem în schemă și toate cuvintele teologice pompoase ca să căpătăm mai multă credibilitate în afirmațiile noastre nebiblice: “Ei bine, Dumnezeu în suveranitatea Lui, poate a decis să facă altceva într-o anumită situație decât ce a zis în Cuvânt.” Și atunci oamenii de rând vor avea tendința să spună: “Nu prea înțeleg nimic din ce vrea să spună acest om, dar în mod sigur știe mai multe decât mine, pentru că a fost la seminar. Așa că o să cred ce spune. ” Definiția credincioșiei“Dumnezeu e întotdeauna credincios” înseamnă că El va face întotdeauna ce a spus că va face și a făcut deja ce a spus că a făcut.O definiție simplă a credincioșiei ar fi următoarea: “Când vorbești și promiți ceva, tu și înfăptuiești acel ceva.” Dumnezeu este întotdeauna credincios Cuvântului Său. Credincioșia nu este ceva de genul: vorbești un lucru, iar dacă după aceea îți vine altă idee, faci altceva și tot rămâi credincios. Nu, aceea e minciună.Versetul 20 din pasajul de mai sus spune că  o dată ce Dumnezeu a binecuvântat ceva sau pe cineva, acea binecuvântare nu poate fi inversată. Binecuvântarea este ireversibilă. Credincioșia lui Dumnezeu în mântuireDumnezeu a spus în Psalmii 103:2-3,Psalmii 103:2-3 (NTR)2 Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnulși nu uita niciuna din binefacerile Lui!3 El îți iartă toate nelegiuirile,îți vindecă toate bolile.A spus Dumnezeu asta? Va face El asta? Da, desigur.Ne-a iertat El toate păcatele chiar dacă am făcut niște lucruri foarte rele sau încă le mai facem? Da, sigur. El ne-a iertat toate păcatele trecute, prezente și viitoare. Cum știm asta? Pentru că El a spus așa. Ne-a vindecat El toate bolile fizice? Da, desigur. Cum știm acest lucru? Pentru că El tocmai a spus asta în pasajul de mai sus. Însă mulți creștini dau înapoi cand vine vorba de vindecare.Atâta timp cât nu trebuie să vezi ceva tangibil (cum ar fi de exemplu în domeniul iertării păcatelor), Dumnezeu e credincios. Însă când vine vorba de ceva vizibil (ca vindecarea fizică), El nu mai este credincios. Nu riscăm, pentru că dacă nu se întâmplă nimic, atunci toți ochii sunt pe noi. Ne e teamă.Dacă cineva îl primește pe Isus în inima lui, noi îl conducem în rugăciunea de predare. Iar dacă după o săptămână acea persoană vine și ne spune: ”Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar simt că nu mai sunt salvat” noi probabil o întrebăm: ”Păi de ce simți așa?” La care persoana răspunde: ”Pur și simplu nu simt că Dumnezeu m-a iertat.” Ce răspundem noi de obicei ca și creștini în acel moment? ”Păi, nu știu ce să zic, poate chiar nu te-a iertat, cine știe”?  NU, nicidecum. Ci noi îi vom spune: ”Nu trebuie să trăiești după sentimente. Biblia spune la Romani 10:9-10 că dacă Îl facem pe El Domn, vom fi mântuiți. Noi trăim prin credință și nu prin vedere sau simțire. Noi toți avem sentimente din astea din când în când, dar nu trebuie să le bagi în seamă. Aceste simțiri trebuie ignorate.”Dar cum procedăm când ajungem la vindecare sau binecuvântare financiară, și nu ne simțim vindecați? În loc să  zicem: ”Nu mă iau după ceea ce simt, ci după ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu” – noi zicem ceva de genul: ”Mă încred în Dumnezeu. El știe mai bine ce e bun pentru mine.” Acum spunem ceva diferit de ceea ce Dumnezeu a spus.În Luca 5:17-26 Îl vedem pe Isus, din nou ca și în Psalmii 103:2-3, punând iertarea păcatelor pe același loc cu vindecarea fizică:Luca 5:17-26 (NTR)17 Într‑una din zile, în timp ce El dădea învățătură, erau acolo și niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră de prin toate satele Galileei și ale Iudeei și din Ierusalim. Puterea Domnului era cu El, ca să vindece.18 Și iată că niște oameni aduceau pe pat un om care era paralizat. Ei încercau să intre cu el, ca să‑l pună înaintea lui Isus.19 Dar fiindcă n‑au găsit cum să‑l aducă înăuntru din cauza mulțimii, s‑au urcat pe acoperișul casei și l‑au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul mulțimii, înaintea lui Isus.20 Văzând Isus credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!“21 Cărturarii și fariseii au început să‑și zică: „Cine este Acesta Care rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?!“22 Însă Isus, cunoscând gândurile lor, a răspuns, zicându‑le: „De ce gândiți astfel în inimile voastre?23 Ce este mai ușor, a spune: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică‑te și umblă!»?24 Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i‑a zis El celui ce era paralizat – ridică‑te, ia‑ți patul și du‑te acasă!“25 Și deodată el s‑a ridicat înaintea lor, și‑a luat patul pe care zăcuse și s‑a dus acasă, slăvindu‑L pe Dumnezeu.26 Pe toți i‑a cuprins uimirea și Îl slăveau pe Dumnezeu. S‑au umplut de teamă și au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaiîntâlnite!“Practic, Isus ce spune aici este faptul că nici a ierta păcatele și nici a vindeca pe cineva nu este un lucru ușor. Ambele sunt foarte grele de înfăptuit. Însă, pentru a demonstra că El are puterea și autoritatea de a ierta păcatele (un lucru care nu putea fi dovedit palpabil în el însuși), Isus îl vindecă pe olog (un lucru palpabil). În felul acesta, Isus arată că la fel cum voia lui Dumnezeu pentru oameni este să le ierte păcatele și pentru aceasta urma să își dea viața la cruce, în același fel, voia Lui este să îi și vindece fizic. De aceea, vindecarea fizică a fost inclusă și ea în jertfa de pe cruce alături de iertarea de păcate. Ca niște copilașiIsus spune în Matei 18:3 că dacă nu ne vom face ca niște copilași, nu vom intra niciodată în Împărăția Cerurilor. Care este caracteristica copiilor despre care Isus vorbește aici? Credința orbească a unui copil în ceea ce îi spune tatăl său chiar dacă nu vede ceva imediat. Când un tată le promite copiilor lui că vor merge la un parc de distracții sau la circ, acei copii se bucură deja, ca și cum ar merge în acel moment, doar pentru că tata le-a promis. Dar dacă acel tată e un părinte rău, ar putea să le spună: ”O nu, nu mai mergem la nici un parc. V-am păcălit. V-am zis doar așa în glumă să văd cum reacționați.”Dumnezeu nu este deloc așa. El nu spune niciodată: ”Ooo, am zis Eu cumva în Cuvântul Meu că te-am vindecat? Nuuu, nu e chiar așa. Tu chiar iei Biblia în serios?” Știu, pare poate amuzant. Dar exact așa gândim noi despre Dumnezeu și ne raportăm la El. Dumnezeu e suveran tot timpulAuzim de multe ori fraza: ”Dumnezeu e în control. El e suveran. Dumnezeu în înțelepciunea Lui infinită și în suveranitatea Lui, știe că în această situație specifică, ar fi mai bine altceva.” Câți dintre noi știm că Dumnezeu era suveran și avea toată cunoașterea și când a dat promisiunile? Dumnezeu nu a obținut informații noi de la momentul când ne-a dat o promisiune până la momentul în care avem nevoie de acea promisiune.Dumnezeu nu a spus ceva, iar apoi mai târziu să zică: ”Oh, probabil nu ar fi trebuit să spun ce am spus chiar în felul acesta de libertin. O să și-o ia în cap oamenii.” Dumnezeu ne-a cunoscut pe toți dintre noi când a dat promisiunile. Obiecții și experiențe personale negative”Dar cum rămâne cu asta? Cu situația omului respectiv? Am o mătușă sau un unchi care nu s-a vindecat sau a murit, etc.” Noi toți avem sau am trecut prin situații similare. Dar Biblia ne spune să umblăm prin credință și nu prin vedere.Iacov 1:5-7 (NTR)5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s‑o ceară de la Dumnezeu, Care dă  (doar unora??) tuturor cu generozitate și fără să mustre (nu trebuie să te simți prost că ți-a dat-o), și ea (s-ar putea să îi fie dată dacă e voia lui Dumnezeu, și dacă El e într-o dispoziție bună??) îi va fi dată.6 Dar s‑o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc (nici măcar nu lua în considerare că s-ar putea să nu se întâmple), fiindcă cel ce se îndoiește este ca valul mării, purtat de vânt și împins încoace și încolo.7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul,8 fiindcă este un om șovăielnic, nestatornic în toate căile lui.Observați ce extrem și extravagant e Dumnezeu: El dă tuturor, cu generozitate, fără mustrare sau șantaj. El e absolut, clar și pragmatic. Și în acest pasaj nu e vorba doar de înțelepciune, ci de orice cerem de la Dumnezeu. În versetele 7 și 8, Iacov face tranziția de la un lucru specific (înțelepciunea) la toate lucrurile în general, folosind termeni ca ”ceva” și ”nestatornic în toate căile lui”.Apoi haideți să observăm aparenta redundanță: ”să ceri cu credință, fără să te îndoiești”. Există două feluri de gândire care mereu intră în conflict. Să zicem că cineva este bolnav și are în familia sa o mătușă Marta (nume fictiv) tot bolnavă care nu s-a vindecat deși s-a rugat. Și mai are și un unchi Ion (tot nume fictiv), care a murit chiar dacă a crezut în vindecare. Când acea persoană vrea să se roage pentru vindecare, în mintea ei vor fi două gândiri. ”Doamne, Tu ai spus că prin rănile tale sunt vindecat și cred (gândirea numărul 1 plină de credință), dar mătușa Marta nu a fost vindecată, iar unchiul Ion a murit chiar dacă a crezut (gândirea numărul 2 cu îndoială)”. De aceea, Iacov spune prin Duhul Sfânt să cerem cu credință, fără să ne îndoim.E oare ușor să nu ne îndoim? Conceptul e simplu, dar nu e ușor. Când presiunea vine în viața noastră, tot atunci se prezintă în mintea noastră foarte loiale și logica și experiențele negative din trecut, atât ale noastre cât și ale altora. Însă, nu vom câștiga niciodată nimic prin a nu Îl crede pe Dumnezeu.Încă un lucru important și demn de menționat aici este că întâi vine tentația de a ne îndoi și apoi îndoiala propriu-zisă. A fi ispitiți să ne îndoim nu înseamnă că deja ne-am îndoit. Ci doar dacă începem să vorbim și să acționăm pe baza acelei tentații de îndoială, atunci abia am săvârșit păcatul îndoielii. Nu trebuie confundată ispita de a ne îndoi, care poate să vină oricând și la oricine, cu îndoiala în sine.Mai este un tip de rugăciune în rândul creștinilor atunci când aceștia se roagă pentru alții, un fel de rugăciune prin care omul nu greșește niciodată, doar Dumnezeu poate: ”Oricare ar fi voia Ta Doamne cu această situație, facă-se voia Ta.” Și fie că omul e vindecat sau nu, sau fie că moare sau nu, rugăciunea respectivă se va împlini. E o rugăciune foarte prudentă și sigură pentru om, însă nu pentru Dumnezeu. Sau ne mai rugăm în felul următor: ”Doamne, Tu vezi această persoană că se luptă financiar, și Tu știi mai bine de ce e așa. De aceea, ne rugăm acum ca voia Ta să se facă.”Isus nu s-a rugat niciodată așa pentru oameni pentru a obține ceva de la Dumnezeu. Ați observat acest lucru? Da, poate când nu știm voia lui Dumnezeu cu privire la o situație de viitor sau o decizie importantă, ne putem ruga în felul acesta, dar nu și atunci când avem revelată voia Lui cu privire la acea situație în Scriptură. Dar știți de ce ne rugăm așa? Pentru că vrem să stăm și în barcă (ca ceilalți ucenici) și să mergem pe ape (cum a făcut Petru) în același timp. Și acest lucru nu e posibil. Isus nu i-a spus lui Petru să vină pe ape la El, ca mai apoi 5 minute mai târziu, în suveranitatea Lui, să se răzgandească și să îl lase pe Petru să se scufunde, ca să nu și-o ia în cap față de ceilalți ucenici. Petru a început să se scufunde din cauza îndoielii sale. El a început să meargă pe ape cu credință, dar pe parcurs a lăsat îndoiala să își facă loc, pentru că probabil nu a mai auzit de nici un alt om vreodată să meargă pe ape. Și când a mai văzut și valurile din jurul lui, a cedat complet în fața îndoielii. Însă, Cuvântul pe care Isus i l-a dat, l-ar fi susținut să meargă pe ape până la Isus. Cum îmi zidesc credințaRomani 10:17 (NTR)17 Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.Credința nu vine prin auzirea sau meditarea la cazuri de oameni care nu au fost eliberați, vindecați sau ajutați. Noi nu ne putem permite să ne punem tot felul de întrebări de genul: ”Mă întreb oare ce s-o fi întâmplat în situația respectivă și care a fost cauza de nu s-a vindecat persoana respectivă.”De asemenea, nu putem să ne poruncim nouă înșine sau să ne forțăm să avem credință când ajungem în fața nevoii și a presiunii. Credința se zidește înainte de a ajunge în fața nevoii prin meditarea regulată la Cuvânt. Trăirea prin credință trebuie să fie un stil de viață. Tu doar te expui la Cuvânt, iar credința vine. La un moment dat, în mintea și emoțiile tale, Duhul Sfânt face un ”clic” și convingerea ta devine de neclintit. Noi trebuie să dobândim o gândire de tip tunel care se uită doar în față la lumina de la capătul tunelului (adică la ceea ce spune Cuvântul) și nu bagă deloc în seamă ce vede sau simte în jur.În Numeri 21:6-9, citim:Numeri 21:6-9 (NTR)6 Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși. Ei i‑au mușcat pe cei din popor și mulți oameni din Israel au murit.7 Poporul a venit la Moise și i‑a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă‑te Domnului să alunge de la noi acești șerpi.“ Moise s‑a rugat pentru popor.8 Domnul i‑a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă‑l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el, va trăi.“9 Și astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l‑a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe și privea spre șarpele din bronz, trăia.Nu cred că era așa de ușor pentru israeliți să privească la șarpele de bronz. Pentru că în timp ce ei trebuiau să privească la acel șarpe făcut de Moise, șerpii veninoși încă se plimbau printre ei, se încolăceau pe ei și poate chiar îi mușcau. Însă, Dumnezeu i-a asigurat că nu vor muri, ci vor trăi, dacă vor continua să se uite țintă la acel șarpe înălțat de Moise și nu la ce se întâmpla în jurul lor. Limbajul ne localizeazăPsalmii 91:1-2 (RMNN)1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînaltși se odihnește la umbra Celui Atotputernic2 zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea,Dumnezeul meu în care mă încred!”Să observăm că în versetul 2, cel ce zice despre Domnul ”El este locul meu de scăpare” nu o face în biserică, ci în viața lui personală când se confruntă cu o problemă. Aici nu se referă la ce spunem sau cântăm într-un serviciu de biserică. Abia când ieșim în afara bisericii, ne dăm seama ce credem cu adevărat. Auzim câteodată pe unii creștini vorbind în viața de zi cu zi: “Vai de capul meu, mi s-a întâmplat asta și asta și sunt terminat”. Iar dacă încercăm să spunem ceva din Cuvânt, primim următoarea replică: “Da, lasă că ai să vezi tu cum o să fie când ai să ajungi ca mine și ai să treci prin aceeași situație“. Aceasta poate sau nu să fie adevărat.Oricât ne-am bate în piept că suntem maturi spiritual și că știm multe și că am avut multe revelații sau că am fost la seminar, limbajul nostru din viața obișnuită ne localizează sau ne plasează cu exactitate unde suntem spiritual.Psalmii 91:7 (RMNN)7 O mie să cadă alături de tineși zece mii la dreapta ta,dar de tine nu se vor apropia.Psalmistul nu vorbește aici de oameni din afara bisericii, ci de oameni din aceeași biserică poate, frați și surori de-ai noștri (de la stânga și dreapta noastră), de lângă noi, pentru care Cuvântul nu a funcționat. Au rămas poate bolnavi sau au murit. Iar tu rămâi ferm în credință și spui: ”Lângă mine nu va veni”. Adevărul nu este cu majoritateaNumeri 13:1-2 (NTR)1 Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând:2„Trimite niște bărbați să cerceteze țara Canaan (să vadă dacă pot lua țara, sau dacă le voi da țara, sau dacă le place țara și dacă vreți să v-o dau???) pe care o dau fiilor lui Israel. Din fiecare seminție a părinților lor să trimiți câte un bărbat; toți să fie dintre conducătorii lor.“Observați că aceste iscoade nu erau oameni obișnuiți din popor, ci erau liderii lor. Și Dumnezeu spunea un lucru, iar majoritatea acestor iscoade spuneau total alt lucru.Numeri 14:2-9  (NTR)2 Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și întreaga comunitate le‑a zis:– O, de am fi murit noi în țara Egiptului sau de am fi murit în pustia aceasta!3 De ce ne aduce Domnul în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copilașii noștri vor ajunge pradă. N‑ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt? (Era mai bine când nu eram salvați și nu știam nimic din lucrurile astea bisericești de credință)4 Și fiecare i‑a zis fratelui său:– Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!5 Atunci Moise și Aaron s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea întregii adunări a comunității fiilor lui Israel.6 Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și‑au sfâșiat hainele (doar 2 oameni dintre cele 12 iscoade erau diferiți, adică aproximativ 16%)7 și au vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând:– Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o cercetăm este o țară deosebit de bună. (nu doar bună)8 Dacă Domnul Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în această țară și ne‑o va da nouă; este o țară în care curge lapte și miere.9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le‑a fost luată, iar Domnul este cu noi. Nu vă temeți de ei.Dumnezeu nu este deloc binecuvântat să Îl trimită pe Isus să platească tot acest preț imens și să ne facă tot felul de promisiuni, iar apoi noi să nu mergem și să luăm ce ni s-a dat deja. Nu Îl binecuvintează deloc pe Dumnezeu.Cand iscoadele au venit înapoi, poporul a zis: “Majoritatea dintre iscoade, liderii noștri, au zis că nu putem lua țara. Din moment ce 10 din 12 au spus asta, înseamnă că e adevărat, așa trebuie să fie. Stiu ei ce vorbesc, că doar sunt și lideri. Chiar dacă am bătut toată această cale lungă din Egipt și chiar dacă a spus El Dumnezeu ce a spus. ”Dacă presupui că majoritatea are dreptate, aproape întotdeauna vei fi greșit. Din aproximativ 1.6 milioane de israeliți doar 2 au intrat în țara promisă, adică 0.000125%.Când Isus a venit pe pământ și a predicat Evanghelia la oameni și la farisei și saduchei, majoritatea oamenilor au crezut ce învăța El?  NU. Dar cine avea dreptate? Ei sau El? Dacă Îl credeai pe Isus, primeai viața, iar dacă îi credeai pe ei, primeai moarte.Dacă ne uităm la sistemele religioase (și mă refer chiar la creștini născuți din nou), mulți oameni în trupul lui Cristos au educație, dar nu au revelație din Cuvântul lui Dumnezeu. Numai cineva cu revelație va zice: “Ceea ce Dumnezeu a spus în Cuvântul Său, El vrea să avem. Ne aparține.”Numeri 14:9 (NTR)9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le‑a fost luată, iar Domnul este cu noi. Nu vă temeți de ei.Cele două iscoade pline de credință nu au văzut cu ochii naturali că protecția le-a fost luată la Canaaniți, ci prin revelație și prin credință.Dumnezeu a așteptat ca toată generația aceea să moară în pustie. Poporul Israel nu a crezut și din cauza asta Dumnezeu i-a întors în pustie înspre Marea Roșie și au orbecăit prin pustie 40 de ani până când au murit. La fel este și biserica de astăzi în mare parte. Însă Dumnezeu aduce din nou biserica în aceste timpuri aproape de Canaan și ne încurajează să intrăm în țara promisă. Însă vei intra tu, sau vei decide să rămâi cu majoritatea?Să ne gândim și la presiunea de peste următoarea generație a lui Israel. Micuțul Ionuț a crescut și a ajuns acum adult. Și își amintește cum bunicul lui îi zicea de țara promisă că vor intra în ea, însă bunicul a murit și nu a mai reușit să intre. ”Oare de ce aș reuși eu?” Tata și mama la fel au murit. Matușa Marta a murit. Când lăsăm îndoielile să intre în mintea noastră, deodată dovezile sunt create pentru a sprijini îndoielile noastre. Dacă acea generație s-ar fi uitat la cine nu a intrat, nici ei nu ar fi intrat. Credincioșia și vorbirea2 Corinteni 1:18-20 (NTR)18 Credincios este Dumnezeu (sau după cum Dumnezeu este credincios sau așa cum Dumnezeu este credincios), că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“.19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanus și Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“,20 pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu.Credincioșia lui Dumnezeu este strâns legată de Cuvântul Său. El este credincios Cuvântului Său dat.  Dumnezeu nu spune: “Da, am zis asta, dar am învățat multe de atunci și știu totul despre tine.” Puțin câte puținLa Exodul 23:30, Dumnezeu i-a spus lui Moise că îi va da țara nu toată deodată, ci PUȚIN CÂTE PUȚIN:Exodul 23:29-30 (NTR)29 Totuși, nu‑i voi alunga într‑un singur an, pentru că țara ar rămâne pustie și vietățile câmpului s‑ar înmulți împotriva ta.30 Puțin câte puțin, îi voi alunga dinaintea ta până vei crește la număr și vei stăpâni țara.Dacă așteptăm ca Dumnezeu să facă totul pentru noi în calea noastră și noi doar să intrăm în ”țară” fără nici o opoziție sau luptă a credinței, ne înșelăm. În marea moștenire a salvării intrăm puțin câte puțin. Schimbarea minții nu se întâmplă peste noapte.

Autoritatea spirituală a credinciosuluiCele trei târâmuriExistă 3 tărâmuri în care sunt implicați credincioșii:  1. Tărâmul fizic, vizibil și pământesc (sau primul cer) – guvernele lumii, structurile politice, toate sistemele și culturile aparțin acestui tărâm. 2. Tărâmul spiritual, invizibil și demonic (sau al doilea cer) – aici avem autorități spirituale demonice care sunt în  spatele structurilor de autoritate, a culturilor și sistemelor pământești. Acestea au autoritate peste tărâmul fizic și îl influențează. Aceasta nu înseamnă că trebuie să devenim super conștienți de diavolul și să credem că sub orice piatră există un demon. 3. Tărâmul spiritual, invizibil și dumnezeiesc (sau cel de-al treilea cer) – aici se află tronul lui Dumnezeu împreună cu toți îngerii și structurile de ierarhie ale îngerilor. Ordinea corectă în lupta spiritualăMulți creștini când vorbesc despre lupta spirituală și autoritatea spirituală spun că trebuie să cunoaștem principalitățile spirituale cu care avem de a face și rangurile din lumea demonică (demonii cu putere și autoritate mai mică, demoni cu autoritate mai mare, etc.). Ei spun că trebuie să-ți cunoști bine dușmanul înainte de a te angaja în luptă spirituală. Și cu toții cred că avem exemple de oameni și de mijlociri în rugăciune ciudate pentru orașe, care implică tot felul de simboluri materiale. Acești oameni încep învățătura lor de la premisa ”cunoaște-ți adversarul” și se concentrează foarte mult pe lumea demonică. Însă aceasta este o abordare greșită pentru creștinii născuți din nou. Da, ar trebui să-ți cunoști dușmanul, dar înainte de asta trebuie să știi 3 lucruri:  1. Cine ești tu cu adevărat în Cristos 2. Cui aparții 3. Ce posezi sau ce ai Adevărata luptă spirituală a credinciosului se dă între cele două urechi (adică la minte), nu direct cu forțele spirituale demonice. Da, trebuie să-ți cunoști adversarul, dar numai în relație cu cele 3 lucruri pe care trebuie să le știi și să le asimilezi ca și realitatea ta normală adânc în inima ta. Orice învățătură despre autoritate și luptă spirituală trebuie să înceapă cu aceste 3 concepte și cu asimilarea lor la nivel de minte subconștientă. Haideți să citim Efeseni 6:12:Efeseni 6:12 (NTR)12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești.Aici apostolul Pavel vorbește în detaliu despre principalitățile și ierarhiile demonice. Însă haideți să observăm în ce capitol din cartea Efeseni se află acest verset. E în capitolul 6 al cărții care e ultimul capitol din Efeseni. La versetul 10 din același capitol, Pavel folosește expresia: ”În final, fraților...” sau ”Încolo, fraților...” sau ”În cele din urmă, fraților...”. Acesta nu este primul lucru pe care Pavel îi învață pe Efeseni despre lupta spirituală. Haideți să citim și Efeseni 1:19-23 să vedem cu ce începe Paveldiscuția despre autoritate și luptă spirituală:Efeseni 1:19-23 (NTR)19 și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfășurat‑o în Cristos când L‑a înviat dintre cei morți și L‑a așezat la dreapta Lui în locurile cerești, 21 mai presus (sau cu mult deasupra) de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22 El I‑a supus toate lucrurile sub picioare și L‑a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui Care umple totul în toți.După cum vedeți, Pavel începe în capitolul 1 din Efeseni prin a vorbi despre nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu care L-a înviat pe Cristos și L-a poziționat la dreapta puterii lui Dumnezeu, acordându-i un rang de autoritate cu mult deasupra oricărei alte autorități spirituale din locurile cerești. Apoi, Pavel continuă discuția despre lupta spirituală la capitolul 2 din Efeseni, afirmând că TOT ce are Cristos (adică sfera lui de autoritate) avem și noi credincioșii:Efeseni 2:6 (NTR)6 El ne‑a înviat împreună cu Cristos și ne‑a așezat împreună cu El în locurile cerești, în Cristos Isus,Un alt lucru extraordinar pe care îl putem observa la Efeseni 1:22 este că TOATE lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos PENTRU BISERICĂ. Cristos este constituit din Isus (Capul) și Biserica (trupul Lui). Este un tot unitar indestructibil și indivizibil. Efeseni 5:30 ne spune că noi suntem os din oasele Sale și carne din carnea Sa. Dacă toate lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos, iar Biserica este trupul Lui, ce înseamnă acest lucru pentru noi credincioșii? Înseamnă că toate lucrurile sunt și sub picioarele noastre. Deci, Pavel incepe la Efeseni capitolele 1 și 2 să descrie autoritatea și puterea lui Cristos și a noastră, a Bisericii, iar apoi în capitolul 3 versetul 10, el descrie scopul acestei conferiri de autoritate, acela de a guverna peste al doilea tărâm:Efeseni 3:10 (NTR)10 astfel încât, conducerilor și autorităților din locurile cerești (din al doilea tărâm), să li se facă cunoscut ACUM, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,La fel și 1 Ioan 3:8 descrie scopul mainfestării lui Cristos în noi, acela de a distruge lucrările celui rău:1 Ioan 3:8 (NTR)8 Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului.Abia la urma cărții Efeseni, Pavel îi introduce pe credincioși în subiectul luptei spirituale. Deci, ce trebuie să știm este: cine ești, cui aparții și ce ai. Numai când știi aceste lucruri și trăiești în permanență cu această conștiență (nu te mai chinui să te convingi), poți să începi să vorbești despre lupta spirituală.Ce sunt locurile cerești?Ce sunt aceste locuri cerești din punct de vedere al localizării? Observați că nu e locul ceresc (sau cerul lui Dumnezeu), ci locurile cerești. Am văzut deja la Efeseni 6:12 că spiritele demonice se află tot în locurile cerești. Însă acum aceste spirite împreună cu diavolul au fost aruncați pe pământ (Ezechiel 28:17; Isaia 14:2; Luca 10:18). Dacă diavolul e și pe pământ și în locurile cerești și în al doilea tărâm invizibil, acest lucru înseamnă că pământul împreună cu al doilea tărâm invizibil fac parte din locurile cerești. Apoi la Efeseni 2:6 vedem că și noi avem același rang de autoritate ca și Cristos în locurile cerești acum, însă noi suntem localizați pe pământ și nu împreună cu tronul lui Dumnezeu în al treilea tărâm. Aceasta este o dovadă în plus că pământul face parte din locurile cerești. Însă, conform Efeseni 1:20, se pare că și cerul lui Dumnezeu sau al treilea tărâm spiritual se află tot în locurile cerești. La Isaia 66:1 și Faptele Apostolilor 7:49, vedem că cerul (sau al treilea cer) e tronul lui Dumnezeu, iar pămantul e așternutul picioarelor Sale, care e un alt indiciu că al treilea cer și cu pământul sunt cumva împreună:Isaia 66:1 (NTR)„Aşa vorbeşte Domnul: «Cerul este tronul Meu, iar pământul este aşternutul picioarelor Mele! Unde deci  Mi-aţi putea zidi voi Mie o casă? Sau unde va fi locul Meu de odihnă?Punând Efeseni 1:19-23, 2:6 și 6:12 împreună, putem concluziona că locurile cerești includ toate cele 3 tărâmuri. Locurile cerești reprezintă tot ce este în jurul nostru vizibil și invizibil. Și în acel spațiu comun sau acea dimensiune, totul este sub picioarele noastre (sub comanda noastră) în Cristos. În termeni de autoritate și rang, cerul lui Dumnezeu este cel mai înalt, urmat de tărâmul demonic și apoi de tărâmul pământesc. De exemplu, în clădirea unei companii de afaceri (care ar reprezenta locurile cerești), CEO-ul companiei și persoana de serviciu care face curățenie pot fi geografic localizate în aceeași clădire. Însă rangurile lor de autoritate diferă semnificativ. Toate aceste 3 tărâmuri sunt interconectate. Se întrepătrund și ocupă același spatiu. Când la Efeseni 1:21 spune ”cu mult deasupra”, nu se referă la locația fizică a cerului lui Dumnezeu (al treilea cer), ci la nivelul de autoritate.Simptome, surse și soluțiiAcum, dacă ne uităm la tărâmul fizic, vedem foarte multe probleme și lucrări ale întunericului: boală, violență, războaie, avorturi, violuri, trafic de organe, trafic de droguri și tot felul de răutăți. Dar acestea sunt doar niste simptome. Rădăcina acestor probleme se află în al doilea tărâm. Și numai al treilea tărâm are soluția permanentă la aceste probleme. Așa că ce avem aici este un prim tărâm cu probleme simptomatice, a căror sursă se află în al doilea tărâm și a căror soluție vine din al treilea tărâm. Nu poți trata o problemă din primul tărâm cu o soluție din primul tărâm. Așa funcționează medicina de exemplu. Dacă ai cancer și încerci să îl tratezi prin medicina, asta e foarte bine, dar e un remediu din primul tărâm. Și în spatele acelui cancer se poate afla un duh de infirmitate sau de moarte. Nu suntem împotriva doctorilor pentru că ei urmaresc același lucru (sănătatea și vindecarea), dar sunt limitați în capacitatea lor de a ajuta. Ei încearcă să trateze simptomele, care se pot întoarce. Dacă înveți să operezi din al treilea tărâm și să demolezi problema din al doilea tărâm, atunci simptomele din primul tărâm dispar.Înălțarea lui Isus ca omSă mergem mai departe. Toate conducerile, autoritățile, puterile și domniile demonice din al doilea tărâm au fost create de Dumnezeu inițial și toate aceste ranguri de autoritate sunt un lucru bun. La fel, ele există și în lumea îngerilor. Coloseni 1:15-18 spune așa:Coloseni 1:15-18 (NTR)15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,întâiul născut peste întreaga creație,16 pentru că prin El (Isus sau Cuvântul) au fost create toate lucrurile, în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (primul tărâm și celelalte două tărâmuri),fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorități.Toate au fost create prin El și pentru El.17 El este înainte de toate lucrurile și în El se țin toate împreună.18 El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Întâiul născut dintre cei morți,Diferența dintre aceste autorități sau structuri de putere din al doilea tărâm și cel de-al treilea tărâm este ca cele din tărâmul al doilea trăiesc în rebeliune (Efeseni 6:12). Și în al treilea tărâm sunt conduceri, autorități, domnii și puteri. Dar toate au fost create DE EL și sunt SUB EL și PENTRU EL. Iar El este Capul Bisericii. Oriunde este capul meu, acolo este și trupul meu, nu-i așa? Nu avem capul în America și trupul în Europa. Daca El, Isus, are cea mai mare sferă de autoritate, iar El este Capul, și noi trupul, înseamnă că și noi avem aceeași sferă de autoritate. În ce privește sfera și rangul de autoritate, noi suntem împreună pe același loc cu El. Haideți să citim Filipeni 2:6-11:Filipeni 2:6-11 (NTR)6 Cel Ce, deși exista în chip de Dumnezeu, n‑a considerat că a fi deopotrivă cu Dumnezeu este un lucru de apucat,7 ci S‑a golit pe Sine, luând chip de rob și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om;8 S‑a smerit și a devenit ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce.9 De aceea și Dumnezeu L‑a înălțat nespus de multși I‑a dăruit Numele care este mai presus de orice nume,10 pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi din cer, de pe pământ și de sub pământ,11 și orice limbă să mărturisească că Isus Cristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.Când la Filipeni 2:9 spune că Dumnezeu L-a înălțat pe Isus datorită smereniei și suferinței Lui, Dumnezeu nu L-a înălțat ca și Dumnezeu, pentru că Isus era deja înălțat ca și Dumnezeu. Ci L-a înălțat și L-a ridicat ca om. Dumnezeu nu mai poate fi înălțat mai sus decât este deja. Isus nu a devenit doar înlocuitorul nostru, ci și reprezentantul nostru ca umanitate. Care e diferența? Tot ce a făcut El ca om, nu a făcut doar PENTRU noi și în locul nostru, ci și CA noi, adică reprezentant al rasei umane.Isus e de-al nostru. E din rasa noastră umană. De exemplu, când ești în străinătate și dai peste cineva din neamul tău și țara ta, nu-i așa că te bucuri? De ce? Pentru că vorbiți aceeași limbă, te simți comfortabil că te înțelege, și e de aceeași cultură și personalitate ca tine. Isus e primul om (de-al nostru) care a fost adus în uniune cu Dumnezeu. Noi suntem obișnuiți să Îl vedem pe Isus ca fiind Dumnezeu, dar El este în primul rând om ca noi. E nevoie să ne disciplinăm mintea să-L vadă pe Isus ca om, pentru că atunci întreaga noastră viață va fi revoluționată. Nu degeaba Isus a fost numit ”Fiul Omului” pe lângă denumirea de Fiul lui Dumnezeu. Isus era fiu de rasă umană.  Dumnezeu a înălțat NUMELE UNUI OM deasupra tuturor altor nume. Autoritatea numelui Isus face orice genunchi să se plece în respect. Toate ființele din toate cele trei tărâmuri într-o zi se vor pleca în fața Lui. Isus nu a existat înainte de încarnare. De la început și pe tot parcursul Vechiului Testament Trinitatea era compusă din Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt (Ioan 1:1-4,14; 1 Ioan 5:7).Ioan 1:1-4,14 (NTR)1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. 4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 14 Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.1 Ioan 5:7 (RMNN)7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.)Tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Isus și i-a conferit, revelează inima Lui pentru umanitate. Romani 8:17 spune că am devenit moștenitori ai lui Dumnezeu Însuși și co-moștenitori cu Isus. Tot cerul și universul știe Numele omului Isus.Evrei 2:5-9 (NTR)5 Căci nu îngerilor le‑a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, 6 ci, undeva, cineva a mărturisit, zicând: „Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑l cercetezi?7 Tu l‑ai făcut cu puțin mai prejos decât pe îngeri și l‑ai încoronat cu slavă și cu cinste;8 le‑ai supus pe toate sub picioarele lui.“ Căci, atunci când i le‑a supus pe toate, nu i‑a lăsat nimic nesupus. Totuși, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. (după cădere)9 Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă și cinste datorită morții pe care a suferit‑o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți.10 Căci era potrivit pentru Acela, pentru Care și prin Care sunt toate, ca, pentru a‑i duce pe mulți fii la slavă (nu se referă la slava viitoare), să‑L desăvârșească prin suferințe pe Inițiatorul mântuirii lor. 11 Căci atât Cel Ce sfințește, cât și cei ce sunt sfințiți sunt toți dintr-Unul. Din acest motiv, Lui nu‑I este rușine să‑i numească frați,Nu trebuie să te temi că e lipsă de respect sau că te iei cu Isus de șireturi dacă-L numești fratele tău mai mare. El ne-a numit întâi frații și surorile Lui. Dumnezeu l-a creat pe Adam să domnească peste tărâmul fizic și să-l supună. A pus toate lucrurile sub picioarele lui, dar el a căzut. Așa că cel ce trebuia să supună toate lucrurile fizice, a fost supus el însuși. Isus este un om și va fi un om pentru eternitate. El și-a păstrat trupul fizic de glorie. El nu este numai spirit acum ca Dumnezeu. Isus are scaunul de autoritate cel mai înalt ca și om: peste toate cele 3 tărâmuri: fizic, demonic și ceresc.Nu e nimic extraordinar în faptul că Dumnezeu are autoritate peste cele 3 tărâmuri pentru că El este Dumnezeu. DAR ca un om (de-al nostru) să aibă această autoritate e cu totul altceva. Matei 28:18-20 spune așa:Matei 28:18-20 (NTR)18 Isus S‑a apropiat de ei și le‑a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. 19 Prin urmare, duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt 20 și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“Isus are toată autoritatea nu numai pe pământ, ci și în cer. Iar această autoritate I-A FOST DATĂ, CONFERITĂ. Însă nimeni nu Îi dă autoritate lui Dumnezeu, daca se referă la Isus ca Dumnezeu, altfel ar trebui să fie cineva mai mare ca Dumnezeu care să Îi dea autoritate lui Isus ca Dumnezeu. Această autoritate I-a fost dată ca OM. Tu și cu mine am fost ridicați la o autoritate cu mult deasupra celei pe care Adam a avut-o înainte de cădere. Adam nu a avut viața veșnică a lui Dumnezeu (Gr. zoe). Ea era în pomul vieții, însă noi o avem acum în duhul nostru născut din nou. Această viață veșnică nu este doar existență fără sfârșit după moartea fizică. Ea include existență fără sfârșit dar aceasta e partea secundară. Viața veșnică este în principal viața și natura lui Dumnezeu Însuși din tărâmul eternității manifestată în duhul nostrum aici pe pământ.În Vechiul Testament, ierarhia de autoritate era Dumnezeu, diavolul și apoi oamenii. În Noul Testament, este Dumnezeu, Isus și Biserica, diavolul și apoi oamenii. Iov, David, Avraam, Ilie, Isaia erau toți sub autoritatea diavolului.Ce înseamnă a trăi sau a te ruga în Numele lui Isus? Nu e o formulă magică. Înseamnă că tot ce faci, vorbești și ești e în Numele lui Isus. Tu funcționezi și trăiești în numele Lui. Tu poți să vindeci sau să eliberezi și fără să menționezi Numele lui Isus neapărat, dacă atunci când faci acest lucru ești conștient în mintea ta că faci acel lucru în Numele Lui. Nu vorbele tale eliberează puterea, ci conștiența mentală pe care o ai. De fapt, cineva spunea că atunci când demonii aud de multe ori ”în numele lui Isus” sau că cineva încearcă să găsească formula exactă, să zică toate cuvintele potrivite încât să cuprindă tot, atunci își dau seama că de fapt tu nu știi cine ești sau nu ești destul de convins de cine ești. De exemplu, când Moise era la rugul aprins și Dumnezeu i-a spus să arunce jos toiagul, acesta s-a transformat în șarpe fără ca Dumnezeu să-i poruncească toiagului în mod specific: ”Toiag, îti poruncesc să te faci șarpe.” Toiagul s-a transformat în șarpe doar prin intenția mentală a lui Dumnezeu, că doar e Dumnezeu. În Marcu 11 când i s-a făcut foame lui Isus și a venit să caute ceva să mănânce dintr-un smochin, Biblia spune că nu a găsit decât frunze pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci Isus I-A RĂSPUNS smochinului ceva și l-a blestemat. Acest lucru înseamnă că smochinul i-a vorbit ceva lui Isus înainte ca Isus să-I răspundă. De ce s-a supărat Isus pe smochin din moment ce nu era vremea smochinelor? Din cauză că Isus intenționase în mintea Lui să găsească fructe în el chiar dacă nu era vremea smochinelor. De la distanță, prin intenția și așteptarea Lui, Isus i-a comandat smochinului să facă smochine instant. Însă smochinul, încăpățânat, ”i-a zis” că nu are să-I dea smochine pentru că nu  vremea lor. Așa ne vorbesc și nou lucrurile din viața noastră. Ne vorbesc o perspectivă omenească, una normal pentru omul de rând. Însă, Isus avea autoritate peste smochin în orice vreme. De aceea, i-a răspuns mânios și l-a blestemat. ”Prin urmare, duceți-vă!” Noi avem misiunea de a merge din prisma autorității pe care Isus ca om și cu noi o avem. Pavel spune că noi vom judeca îngerii. Acum știm de ce îngerii sunt duhuri slujitoare nouă (Evrei 1:14). Ei sunt în slujba ta și a mea. Acum ne putem da puțin seama de ce tânjesc să privească în Evanghelie și să înțeleagă de ce avem noi așa autoritate. Ce anume am moștenit noi să avem asemenea autoritate, când diavolul și-a dorit așa ceva, și tocmai acea autoritate Dumnezeu a dat-o de bună voie omului. Exact acest lucru îl deranjează enorm și îl arde la suflet pe diavol.Evrei 1:14 (NTR)14 Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce urmează să moștenească mântuirea?

IntroducereAstăzi aș dori să vorbesc despre un subiect de mare interes în rândul creștinilor, și anume, despre cum să auzi vocea lui Dumnezeu. În ciuda abundenței de materiale și predici creștine disponibile astăzi, mulți credincioși încă se luptă să audă vocea lui Dumnezeu și au o dorință sinceră de a ști cum vorbește Dumnezeu poporului Său în Noul Testament. În discuția noastră de astăzi, voi încerca să ofer răspunsuri la 5 întrebări: „De ce avem nevoie să-L auzim pe Dumnezeu? Vorbește Dumnezeu astăzi tuturor credincioșilor născuți din nou sau numai anumitor oameni care sunt mai sfinți sau aleși de El? Cum vorbește Dumnezeu? Cum putem discerne vocea lui Dumnezeu dintre toate celelalte voci? și Ce putem face pentru a învăța mai repede să auzim vocea lui Dumnezeu?” 1. De ce avem nevoie să auzim vocea lui Dumnezeu?Unii credincioși poate se întreabă de ce ar trebui să audă vreodată vocea lui Dumnezeu în viața lor. La ce i-ar ajuta? Este auzirea vocii lui Dumnezeu ceva de importanță vitală care merită atenția, timpul și efortul nostru sau este doar o abilitate bună de avut pentru orice eventualitate? Ei bine, există multe avantaje extraordinare în auzirea vocii lui Dumnezeu. În primul rând, te va proteja de multe decizii, situații, oameni sau lucruri negative care ar putea încerca să vină în viața ta. În al doilea rând, te va ajuta să vezi multe oportunități și să îți deschidă uși pentru a fi binecuvântat și de a deveni o binecuvântare pentru alți oameni. În al treilea rând, îți va îndrepta pașii către destinul și chemarea ta pe acest pământ, astfel încât să împlinești cât mai mult din ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru tine și viața ta. În al patrulea rând, te va încuraja și te va întări în spiritul și credința ta în acele momente în care te vei simți slab sau descurajat. Auzirea lui Dumnezeu este vitală pentru a duce o viață de glorie continuă, victorie, succes, pace, bucurie, sănătate, bunăstare și prosperitate aici pe pământ. 2. Cui vorbește Dumnezeu?În Noul Testament, Dumnezeu vrea să vorbească și le vorbește tuturor credincioșilor născuți din nou. Acest lucru este diferit de Vechiul Testament, unde Dumnezeu a vorbit doar anumitor oameni aleși de El. Poate te vei întreba, de ce este așa? Lucrurile stau în felul acesta deoarece în Vechiul Testament toți oamenii erau sub autoritatea întunericului. Isus nu murise încă pe cruce și Duhul Sfânt nu locuia încă în ființele umane în mod permanent. Duhul Sfânt era dat din când în când anumitor oameni în măsuri parțiale și pentru misiuni specifice și temporare. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt venea și pleca. Însă, în Noul Testament, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis în lăuntrul credincioșilor pentru a fi în ei și cu ei pentru totdeauna. Vedem aceasta în Ioan 14:16-17 și în 1 Corinteni 6:19: Ioan 14:16-17 (NTR)16 Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi în veac, şi anume 17 Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi. 1 Corinteni 6:19 (NTR)19 Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?  Dumnezeu vorbește întotdeauna tuturor credincioșilor în Cristos și aceasta este ceva normal. Aceasta ar trebui să fie o normalitate zilnică pentru creștini și nu ceva anormal care se întâmplă din când în când în unele momente de ungere foarte speciale. Fiecare credincios în Cristos are capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne vorbească mult mai mult decât suntem noi gata să-L auzim. De fapt, El vorbește mult mai mult decât auzim noi. Să vedem ce ne spune Ioan 10:27, Ioan 14:26, Ioan 16:13 despre auzirea vocii lui Dumnezeu: Ioan 10:27 (NTR)27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. Ioan 14:26 (NTR)26 Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti tot ce v-am spus. Ioan 16:13 (NTR)13 Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină. Oile lui Cristos aud și recunosc glasul Lui. Duhul Sfânt din noi ne va învăța toate lucrurile, ne va călăuzi în tot adevărul și ne va anunța anumite lucruri din viitor. Acestea nu sunt toate stipulate în Biblie, ci Duhul Sfânt ni le va vorbi direct nouă. Dacă mergem mai departe, un alt lucru important este că nu e suficient să știm că Dumnezeu vorbește și că este normal pentru credincioși să-L audă. Noi trebuie să și căutăm să-I auzim vocea, să fim preocupați de acest lucru și trebuie să ne reglăm mintea la frecvența spirituală corectă, cam în același mod în care căutăm un canal radio până când găsim frecvența potrivită. Atâta timp cât poți trăi fără să auzi vocea lui Dumnezeu, vei continua să faci asta. Însă nu va fi în avantajul tău. În Ieremia 29:11-13, Dumnezeu vorbește poporului Său prin profetul Ieremia următoarele:  Ieremia 29:11-13 (NTR)11 Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. 12 Mă veţi chema şi veţi veni să vă rugaţi Mie, iar Eu vă voi asculta. 13 Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima. Noi trebuie să ne luăm timp pentru a ne liniști mintea și a reduce la minim volumul tuturor celorlalte voci pentru a putea auzi acel murmur suav al vocii Sale. Trebuie să ne deconectăm frecvent de la zgomotul zilnic, să ne retragem în noi înșine și să medităm la cine suntem în Cristos, unde mergem, ce facem, cum facem anumite lucruri, de ce le facem așa și așa mai departe. Trebuie să ne obișnuim să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu. O dată făceam un test-drive la o mașină nouă pentru a o cumpăra și, în timp ce o conduceam, se auzea destul de tare vâjâitul vântului de afară chiar și cu geamurile închise. Și tocmai acesta era unul din lucrurile pe care le căutam la o următoare mașină nouă, acela de a auzi cât mai puțin zgomot posibil de afară. Așa că am întrebat-o pe doamna care făcea testul cu noi de ce se aude așa tare zgomotul de afară din moment ce aceasta era o mașină nouă, la care ea a răspuns cu o față foarte serioasă: „Să știți că dacă dați muzica mai tare, nu veți mai auzi niciun zgomot de vânt de afară”. Nu mi-am putut da seama dacă această doamnă glumea sau chiar vorbea serios când a spus asta. Nici nu știam cum să reacționez la o asemenea replică. Ideea este că, atâta timp cât avem alte voci mai puternice în viața noastră, va fi dificil, dacă nu imposibil, să auzim vocea lui Dumnezeu. Și în zilele noastre, vocile s-au multiplicat exponențial: prin internet și rețelele de socializare, telefoane mobile, divertisment media digital și tot felul de gadget-uri. În calitate de credincioși, în această vreme trebuie să fim mai intenționați ca oricând în a auzi vocea lui Dumnezeu, dacă vrem cu adevărat să-L auzim. Și retragerea din activitățile zilnice nu ar trebui să fie foarte dificilă sau complicată. Nu vorbesc aici despre ceva super spiritual în care să îți iei un timp special mai lung în tăcere și departe de toată lumea, deși și aceste timpuri sunt recomandate când se poate. Însă majoritatea dintre noi avem multe activități și muncă și trebui să integrăm cumva acest obicei în rutina noastră zilnică astfel încât să curgă natural. Nu trebuie să fie întotdeauna un timp special, dar în mintea ta trebuie să fii sensibil, să iei un pas înapoi des și să te gândești la lucruri, la situații prin care treci, să le  analizezi, să asculți o predică, să îți pui întrebări, să meditezi la Cuvânt, și lucruri de genul acesta. Și acest lucru poate fi făcut foarte natural când conduci mașina, când ești în mijloacele de transport în comun, când ai un timp de pauză la servici, când pregătești mâncarea, etc.  3. Cum vorbește Dumnezeu?Primul mod prin care Dumnezeu vorbește fiilor și fiicelor Sale este Cuvântul Său sau Cuvântul lui Cristos. A.     Prin Cuvântul lui DumnezeuNu ne putem aștepta să auzim vocea lui Dumnezeu atât de mult în moduri specifice până când nu știm foarte bine ceea ce El a spus deja în Cuvântul Său. Trebuie să petrecem timp în Cuvântul Său. Când vorbesc despre Cuvântul lui Cristos, nu mă refer la reîmprospătarea minții noastre cu ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi din punct de vedere moral, ci la învățarea din Cuvânt a cine suntem în Cristos, care este identitatea noastră ca nouă creație, ce moștenire am primit, care sunt drepturile și responsabilitățile noastre în tărâmul spiritual, cum funcționează lumea spirituală și legile spirituale, care este inima lui Dumnezeu, căile Sale de a face lucrurile, natura Sa, caracterul Său, perspectivele Sale asupra lucrurilor și valorile Sale. Și a fi continuu în Cuvânt nu este greu. Trebuie doar să ne formăm un obicei consistent de a citi personal Cuvântul, de a asculta învățături biblice și predici și de a memora versete care se aplică noii creații.Cu cât avem mai mult Cuvânt în noi, cu atât mai mult vom deveni una în gând și inimă cu Dumnezeu. Vom ști ce să facem în multe situații chiar și fără a primi un cuvânt special de la Dumnezeu. De exemplu, de multe ori eu pot lua o decizie pentru familia noastră chiar și fără ca soția mea să fie acolo prezentă și știu sigur dacă va fi sau nu de acord cu decizia mea, pentru că o cunosc foarte bine. Petrecem mult timp împreună. Și același lucru este valabil și pentru ea și pentru mulți dintre voi. Cuvântul va acționa și ca punct de control pentru toate celelalte voci pe care le auzim. Uneori am putea crede că am auzit ceva de la Dumnezeu care contrazice ceea ce El a spus deja clar în Cuvântul Său. De exemplu, Dumnezeu nu îți va spune niciodată să divorțezi de soție și să mergi cu altcineva. Alteori, așteptăm să auzim un răspuns de la Dumnezeu cu privire la o situație despre care El ne-a spus deja în Cuvântul Său că avem răspunsul, cum ar fi lipsa de pace, boala, lipsa financiară și așa mai departe. În toate aceste situații, avem o problemă de cunoaștere. 2 Petru 1:2-3 spune următorul lucru: 2 Petru 1:2-3 (NTR)2 harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea CeluiCe ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. Mulți oameni se roagă pentru pace în familiile lor, pace în ceea ce privește finanțele, pentru sănătatea și viitorul lor, dar nu au cunoștințele necesare și adecvate despre Dumnezeu, care să le ofere pacea pe care o caută fără să aștepte să primească ceva de la Dumnezeu. Pacea nu va veni peste tine dintr-o dată ca o pătură supranaturală, ci vine prin cunoașterea Lui. Dacă ai o problemă de pace în viața ta este pentru că ai o problemă de cunoaștere. Același lucru este valabil dacă ai o boală sau o problemă financiară. Osea 4:6 spune că poporul lui Dumnezeu piere din lipsă de cunoaștere, nu din lipsă de putere sau de rugăciune. Romani 8:6 (BTF2015)6 Fiindcă a gândi carnal este moarte; dar a gândi spiritual, viață și pace. Gândirea carnală nu se referă doar la lucruri păcătoase, ci la modul de a gândi în toate lucrurile vieții. A avea o gândire spirituală înseamnă să gândești conform Cuvântului și principiilor sale în toate deciziile și abordarea vieții tale. Gândirea spirituală îți oferă viață și pace. Aceasta e ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune. B.      Prin vocea interioară a mințiiCând poporul lui Dumnezeu a trecut de la Vechiul Testament la Noul Testament au avut loc niște schimbări semnificative în relația dintre Dumnezeu și ființele umane. Aproape tot ce ține de viața creștină s-a schimbat într-un fel sau altul: postul și rugăciunea, închinarea, profeticul, autoritatea, felul în care Dumnezeu se raportează la oameni, și așa mai departe. Din păcate, mulți credincioși trăiesc încă în Vechiul Testament și infuzează gândirea Vechiului Testament în Noul Testament. Modul în care Dumnezeu vorbește în mod specific poporului Său este un astfel de domeniu care s-a schimbat semnificativ în Noul Testament.În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit poporului Său de cele mai multe ori (dacă nu tot timpul) printr-o o voce auzibilă și din exteriorul persoanei, deoarece oamenii nu aveau Duhul Sfânt în ei. Dumnezeu trimitea mesajele Sale și prin apariții îngerești. Profeții trebuiau să primească și să transmită mesajele de la Dumnezeu foarte exact. Era ca o transă spirituală în care intrau. Și dacă ceva din ceea ce spuneau nu se împlinea, erau considerați profeți falși și uneori uciși. Însă, în Noul Testament, Dumnezeu vorbește în interiorul nostru, în mintea noastră conștientă, și prin intuiție, impresii, imagini, viziuni, precum și anumite sentimente sau vise de noapte. Este ca o comunicare telepatică prin care ne trezim deodată că știm anumite lucruri în intuiția noastră fără să știm de unde au venit. Uneori avem un sentiment bun sau un sentiment rău în legătură cu o situație sau cu o persoană. În Noul Testament, vocea lui Dumnezeu trece prin sufletul nostru (emoții, rațiune, personalitate) și ne vorbește prin pronumele la persoana întâi. Ne folosește urechea și vocea noastră interioară, de parcă ar fi vocea noastră, ideile și dorințele noastre. De aceea, de multe ori, vocea lui Dumnezeu în viața noastră este confundată cu propria noastră voce și este imediat respinsă fără să ne dăm seama că Dumnezeu ne vorbește și acelea nu sunt doar propriile noastre idei. Voi da aici exemplele preotului Caiafa și ale apostolului Petru care au vorbit ceva despre care au crezut că este de la ei, când de fapt era de la Duhul lui Dumnezeu: Ioan 11:49-52 (NTR)49 Însă unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis:– Voi nu ştiţi nimic!50 Nu vă daţi seama că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam?!51 Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus urma să moară pentru neam52 şi nu numai pentru neam, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Matei 16:15-17 (NTR)15 – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.16 Simon Petru a răspuns:– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!17 Isus i-a zis:– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. Deoarece Dumnezeu folosește vocea noastră interioară atunci când vorbește, avem nevoie de credință pentru a acționa pe baza a ceea ce credem că am primit de la Dumnezeu. Uneori, nu avem întreaga imagine și trebuie doar să facem primul pas în credință. Evrei 11:6 spune că fără credință este imposibil să-i fim plăcuți lui Dumnezeu. La început, s-ar putea să nu distingem întotdeauna corect ceea ce primim de la Dumnezeu, dar chiar și atunci când greșim, Dumnezeu va aprecia credința noastră de a acționa și va găsi modalități de a ne readuce pe calea cea bună. De asemenea, prin practică pas cu pas vom învăța să recunoaștem vocea Lui din ce în ce mai clar.Poate te întrebi: „Dar de ce este așa în Noul Testament?” Acest lucru se datorează faptului că la nivel spiritual, prin nașterea din nou, am devenit un singur spirit cu spiritul lui Cristos:  1 Corinteni 6:17 (NTR)17 Dar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Cei născuți din nou au mintea lui Cristos: 1 Corinteni 2:16 (BTF2015)16 Fiindcă cine a cunoscut mintea Domnului, ca să îi dea învățătură? Noi însă avem mintea lui Cristos. Mulți credincioși cred că a avea mintea lui Cristos este așa o metaforă, un proces, un ideal și că se referă la a gândi moral ca Dumnezeu. Însă, nu este așa. Cu siguranță există un proces de integrare al minții lui Cristos în viețile noastre, dar există și ceva real care a avut loc deja. La nivel de subconștient al minților noastre, mintea lui Cristos Însuși a fost etern conectată la mintea noastră în momentul mântuirii. Acum avem acces la modul în care gândește Cristos în fiecare situație. Caroline Leaf, o femeie de știință creștină în neurologie cerebrală, spune că ființele umane, și mai ales credincioșii născuți din nou, sunt implicați în două lumi în același timp. Ei sunt cu un picior în tărâmul spiritual prin mintea subconștientă, unde are loc activitatea spirituală și cu celălalt picior în tărâmul fizic prin mintea conștientă și prin trupul fizic. Ea mai spune că mintea conștientă funcționează la o viteză de 2000 de acțiuni pe secundă, în timp ce mintea subconștientă funcționează la o viteză de 400 de miliarde de acțiuni pe secundă, care este o viteză cuantică uluitoare de natură spirituală, ce nu a fost niciodată reprodusă în lumea fizică de către o ființă umană. Biblia spune următoarele în Coloseni 2:2-3 și 1 Ioan 2:20: Coloseni 2:2-3 (NTR)2 ca inimile lor să fie încurajate, unite în dragoste şi să aibă bogăţiile depline ale înţelegerii complete, pentru a cunoaşte taina lui Dumnezeu, şi anume pe Cristos, 3 în Care sunt ascunse toate bogăţiile înţelepciunii şi ale cunoaşterii. 1 Ioan 2:20 (BTF2015)20 Dar voi aveți o ungere de la Cel Sfânt și cunoașteți toate lucrurile. O dată ce am intrat în Cristos, am primit acces în mintea noastră la toate bogățiile cunoașterii și înțelepciunii lui Dumnezeu, dar acel acces este la nivel de subconștient și trebuie să scoatem la suprafață acele lucruri de care avem nevoie pentru fiecare situație în mintea noastră conștientă, astfel încât să putem beneficia de ele. Este ca și cum am avea o fântână vastă de viață și cunoaștere în noi, în stomacul nostru sau în zona intestinală, de unde scoatem apa vie a răspunsurilor și a puterii pentru orice situație dată. Acesta este sistemul nervos enteric din zona intestinală, unde simțim prima dată orice sentiment de frică sau stres. Aceasta este și zona intuiției. Caroline Leaf și alți oameni de știință numesc acest sistem, care este conectat la mintea subconștientă, al doilea creier. Și aici intră în joc discuția despre rugăciunea în limbi. Avem în noi o fântână numită fântâna mântuirii care izvorăște în râuri de apă vie.Dacă vă amintiți de începuturile Internetului când a apărut Google pentru prima dată și căutam un anumit cuvânt sau subiect, primeam foarte puține rezultate, deoarece cunoștințele de pe Internet erau încă limitate și rare. Însă, după câțiva ani, dacă mergeți astăzi pe Internet pentru a căuta ceva, veți găsi mii de resurse și link-uri pe orice subiect. De ce? Pentru că informațiile disponibile pe Internet au devenit atât de vaste aproape peste noapte. Îmi amintesc când am cumpărat pentru prima oară Logos Bible Software pentru școala biblică, aveam doar pachetele Starter și Bronze. Și când căutam ceva în interiorul acelei aplicații Logos, obțineam doar câteva resurse. Mai târziu, am trecut la pachetele Silver și Gold și, dintr-o dată, s-a deschis o lume cu totul nouă. Era ca un portal către noi cunoștințe. Acum, când am căutam același lucru, obțineam mult mai multe resurse și lexicoane grecești și tot felul de comentarii asupra unui subiect. La fel, când intrăm în Cristos, ni se acordă acces de nivel de platină sau diamant (dacă aș putea spune așa) la cunoștințe divine și acestea le accesăm prin reînnoirea minții noastre cu Cuvântul lui Dumnezeu și prin vorbirea în limbi în mod regulat. În acest fel, când auzi o predică sau când citești o carte sau când analizezi o situație, dintr-o dată vei vedea și percepe lucruri care ție ți se vor părea normale, triviale și naturale și pe care de cele mai multe ori le vei trece cu vederea, dar acele lucruri nu sunt percepute de alte persoane. Acest lucru se întâmplă deoarece ai acces la o bază de date mult mai mare de cunoștințe, de înțelepciune divină și de revelație spirituală. Dar punctul pe care încerc să-l subliniez este că acele lucruri nu îți vor veni cu foc și tunete din cer, ci într-un mod foarte subtil și natural. C.      Prin rugăciune frecventă în limbiNu știu cum pot sublinia suficient de mult necesitatea credincioșilor de a se ruga în mod regulat în limbi și mai ales în situațiile în care au nevoie să-L audă pe Dumnezeu. Cu cât mai mult credincioșii se vor ruga în limbi, cu atât mai mult mintea lor va fi contopită cu mintea lui Cristos la nivel conștient și aceștia vor intra în așa-numita călăuzire inconștientă a Duhului. La acest nivel, majoritatea deciziilor, a lucrurilor pe care le vorbim, a locurilor unde mergem și a faptelor noastre vor fi în voia lui Dumnezeu în mod inconștient. Acest lucru este mult mai bun și mai de dorit, deoarece atunci când suntem plini în mod continuu de Duhul Sfânt prin rugăciunea în limbi (Efeseni 5:18), chiar și glumele noastre pot vorbi ceva cuiva din partea lui Dumnezeu. Romani 8:14 spune că toți aceia care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu (inconștient), sunt fiii lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc folosit pentru “fii” acolo este huios, care înseamnă „fiii maturi ai lui Dumnezeu”, aceia care și-au reînnoit mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu și care se roagă atât de mult în limbi încât literalmente au devenit una cu Duhul în realitate. Există și un alt cuvânt grecesc folosit pentru bebeluși sau copii în Cristos și acesta este nepios.Apostolul Pavel se ruga în limbi mai mult decât oricine. Nu este o surpriză faptul că a scris 3 sferturi din Noul Testament și a avut așa revelații ale harului direct de la Isus Cristos, pe care ceilalți apostoli nu le-au avut, deși au trăit cu Isus timp de 3 ani. În 1 Corinteni 14:15, Pavel a spus: 1 Corinteni 14:15 (NTR)15 Aşadar, ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea, voi cânta laude cu duhul, dar voi cânta laude şi cu mintea. Expresiile „de asemenea” sau ”și cu” se aplică rugăciunii și cântării cu mintea sau înțelegerea. Cu alte cuvinte, acest tip de rugăciune și cântare este secundar. Principalul mod de a ne ruga și de a cânta ar trebui să fie cu duhul, adică în limbi. Cu toate acestea, din anumite motive, majoritatea a creștinilor tratează rugăciunea în limbi ca un fel de rugăciune secundară care apare ici și colo, numai în momentele pe care ei le consideră a fi „momente înalte în Duh” sau folosesc rugăciunea în limbi ca umplutură. Însă rugăciunea în limbi este primordială pentru că ea aduce mintea Duhului la suprafață. Romani 8:26-27 spune: Romani 8:26-27 (NTR)26 În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine nerostite; 27 însă Cel Care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu. 1 Corinteni 14:4 spune că atunci când vorbim în limbi, ne zidim pe noi înșine. Care părți ale noastre sunt zidite? Trupurile noastre prin sănătate și mintea noastră prin reînnoire. Cu alte cuvinte, mințile și trupurile noastre se acordează, se aliniază și se conformează cu realitatea duhului din noi. Sfaturile de care ai nevoie cu privire la familia ta, în legătură cu ce servici să alegi, ce partener de viață să alegi, în ce direcție de slujire spirituală să mergi, care este chemarea și destinul tău, răspunsurile la toate acestea sunt deja în interiorul tău. Ele trebuie doar să fie scoase la iveală prin vorbirea în limbi.Uneori, când pierd un lucru și nu-l găsesc, mă rog în limbi și destul de repede îmi vine în minte o idee despre locul în care am plasat ultima dată acel lucru. La locul de muncă, când mă confrunt cu o provocare tehnică pe care nu știu cum să o rezolv, mă rog în limbi. Frumusețea este că, cu cât te obișnuiești mai mult să te rogi în limbi, cu atât mai mult răspunsurile supranaturale la problemele zilnice vor curge în mod natural din tine și îți vor veni în minte. La locul meu de muncă, am deja reputația de a rezolva probleme doar prin simpla mea prezență într-o conferință, fără să fac nimic și nu glumesc când afirm acest lucru. Colegii mei fac glume pe seama asta, dar pentru mine este foarte real. Mi s-a întâmplat de mai multe ori când diferiți oameni din companie au încercat zile întregi să rezolve o problemă și în cele din urmă au organizat o conferință cu mine pentru a explica problema și a vedea dacă pot ajuta în vreun fel. O dată ce intram în conferință și începeau să-mi explice problema, își dădeau seama că problema nu mai exista și mă întrebau dacă am făcut ceva la care le răspundeam că nu. Uneori, îmi trimiteau un email despre o anumită problemă pentru a o  examina și, fără să fac nimic, după câteva minute, îmi trimiteau alt email spunându-mi că problema a fost rezolvată și mă întrebau dacă am făcut ceva. Poate sună comic, dar aceasta a fost experiența mea de mai multe ori și acestea nu sunt singurele manifestări ale supranaturalului din viața mea. 4. Cum să discern vocea lui Dumnezeu?Primul mod de a discerne vocea lui Dumnezeu este prin Cuvântul Său. Cu cât avem mai mult Cuvânt în noi și cu cât ne rugăm mai mult în limbi, cu atât mai mult dorințele lui Dumnezeu vor deveni dorințele inimii noastre. În acest fel, putem deveni din ce în ce mai siguri că atunci când dorim să facem ceva, va fi de la Dumnezeu. Psalmul 37:4 spune: Psalmii 37:4 (BTF2015)4 Desfată-te de asemenea în DOMNUL și El îți va da dorințele inimii tale. Acest verset poate însemna cu siguranță că Dumnezeu ne va împlini și dorințele inimii noastre, deși unele dintre dorințele noastre nu sunt întotdeauna bune după cum știm. Însă, o interpretare mai bună ar fi că, cu cât ne găsim mai mult plăcerea în Dumnezeu, în prezența Sa și în Cuvântul Său, El face ca dorințele Sale să devină  dorințele inimilor noastre. Evrei 4:12 spune că Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să distingă și să separe ceea ce este spiritual de ceea ce este firesc sau sufletesc. Haideți să citim: Evrei 4:12 (NTR)12 Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii. A doua modalitate prin care putem discerne vocea lui Dumnezeu este prin prezența sau absența păcii. Coloseni 3:15 (NTR)15 Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori! Când vorbesc despre pace sau lipsa ei, vorbesc despre ceva dincolo de sentimente, pentru că emoțiile pot fi înșelătoare uneori. Este o neliniște pe care o simți în interiorul tău în legătură cu o situație. Nu știi de ce, dar doar te trezești că te simți într-un anume fel. Eu și soția mea am decis la un moment dat să ne mutăm într-un anumit oraș și timp de două săptămâni, după ce am luat decizia, amândoi am avut un sentiment persistent de neliniște, ca un nor de întuneric deasupra noastră. În momentul în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre asta și am decis să ne schimbăm destinația, dintr-o dată, amândoi am început să ne simțim în largul nostru și plini de bucurie și pace. Altădată, mi s-a oferit ocazia să fiu pastorul unei biserici, un lucru pe care mi l-am dorit din totdeauna, însă, dintr-un anumit motiv, la acel moment, nu aveam deloc pace pentru a accepta acea poziție. Și nu am făcut-o. Mai târziu, am înțeles de ce a fost mai bine pentru mine să nu o accept și Duhul Sfânt m-a protejat de unele lucruri nedorite. Ori de câte ori te afli într-o situație în care trebuie să alegi ceva și să iei o decizie, dar nu ai pace completă cu nici una din opțiunile disponibile, fie mai aștepți dacă e posibil și poți, fie mergi înainte cu opțiunea cu care ai cea mai multă pace. Este foarte posibil ca după ce faci primul pas să primești mai multă claritate cu privire la cee ace trebuie să faci.Al treilea mod prin care putem discerne vocea lui Dumnezeu este să cerem confirmări suplimentare de la Dumnezeu sau de la alte persoane apropiate care ne cunosc bine și ne iubesc cu adevărat. Dumnezeu nu va fi supărat dacă Îi cerem sincer alte confirmări, mai ales în deciziile cruciale ale vieții și, de cele mai multe ori, El ni le va da. 5. Ce pot face pentru a învăța să discern vocea lui Dumnezeu?Primul lucru pe care trebuie să-l realizăm și cel mai important este că învățarea de a discerne vocea lui Dumnezeu nu vine peste noapte, ci este un proces care necesită timp. De fapt, creșterea și dezvoltarea spirituală necesită timp. De exemplu, pentru a ne antrena mintea și pentru a obține o educație petrecem cel puțin 15 ani în școală. De asemenea, dacă dorim să ne dezvoltăm forța musculară fizică, mergem la sală ani de zile în mod regulat și adoptăm anumite diete de mâncare. La fel este cu dezvoltarea spirituală în  Noul Testament și cu auzirea vocii lui Dumnezeu. Necesită timp și efort intenționat pentru a construi obiceiurile spirituale sănătoase care să ne faciliteze și să cultive creșterea în lucrurile spirituale. Majoritatea a creștinilor se așteaptă ca rezultatele spirituale să vină instantaneu ca la microunde, iar Dumnezeu să facă totul pentru ei. Nu este așa în Noul Testament.Al doilea lucru important este că nimeni nu te poate învăța abilitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. Poți primi învățătură și îndrumări, dar a recunoaște vocea lui Dumnezeu pentru tine personal este ceva ce va trebui să înveți singur prin practică și credință consecventă. Însă dacă te ții de asta cu perseverență, vei ajunge la un moment dat la un punct în care vei putea recunoaște vocea lui Dumnezeu cu exactitate dintre toate celelalte voci, în același mod în care poți recunoaște vocea soțului sau a soției, pentru că petreci mult timp cu el sau ea. Fiul meu și cu mine avem obiceiul de a asculta în fiecare seară la culcare Biblia audio printr-o aplicație numită Bible.is și există mulți actori care își folosesc vocile în citirea respectivă a Bibliei. După ce am ascultat cele 4 Evanghelii de vreo 3-4 ori la rând și vocea persoanei care îl interpreta pe Isus, am început la un moment dat să ascultăm povestea lui Iosif din Vechiul Testament. Creatorii aplicației au decis să folosească aceeași voce a lui Isus și pentru Iosif. În timp ce ascultam, eu nu am dat atenție prea mult, dar fiul meu de cinci ani mi-a spus: „Tati, acesta nu este Iosif, ci Isus. De ce este Isus în această poveste?” Vedeți, el s-a familiarizat atât de mult cu acea voce care îl interpreta pe Isus, încât a putut să o recunoască dintre alte 4-5 voci și chiar într-o altă istorioară. Acest lucru e uimitor! Dar exact asta se va întâmpla și cu tine.Voi încheia această învățătură oferindu-ți câteva îndrumări practice despre cum să crești să înveți să distingi vocea lui Dumnezeu. Mai întâi, mărește expunerea ta zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu. Obișnuiește-te să citești cel puțin un capitol pe zi din Biblie și gândește-te la ceea ce spune, dar nu încerca să devii super spiritual sau să cauți semnificații care nu sunt nici măcar în text. Pur și simplu încearcă să vezi cum îți vorbește ție acel pasaj, ce se aplică pentru tine din el și cum îl poți implementa în viața ta. Dacă nu îți vine nimic, nu e nici o problemă, treci mai departe la următorul capitol. De asemenea, obișnuiește-te să asculți predici care te ajută să înțelegi mai bine Cuvântul. Și nu asculta pe oricine, ci pe oamenii care predică despre har și despre noua creație. Pentru început, poți începe să asculți canalul meu de YouTube (Seria ”Gloria neprihănirii”, Seria ”Vindecarea divină”, Seria ”Noua creație”) sau canalul meu de podcast-uri „Redescoperă Evanghelia” disponibil pe numeroase stații online de podcast-uri. Alte recomandări ar fi: ​​Andrew Wommack (care are mii de fișiere audio gratuite de învățătură pe site-ul său sau pe podcast-uri), Barry Bennett, Audrey Mack, Curry Blake, Kenneth Hagin și Dr. Myles Monroe din Statele Unite ale Americii, Joseph Prince din Singapore, Chris Oyakilome din Nigeria, Ryan Rufus din Hong-Kong și Profetul Kobus din Africa de Sud. Poți găsi materialele lor pe site-urile lor web, pe YouTube sau pe canalele de podcast-uri. Eu am transferat câteva dintre aceste învățături pe telefonul meu mobil sau folosesc podcast-uri Apple, podcast-uri Castbox și ascult întotdeauna o predică pe mașină în timp ce conduc. Dacă mergi cu bicicleta sau folosești mijloacele de transport în comun, poți să-ți pui căști în ureche și să asculți predici. Pe lângă citirea Cuvântului sau ascultarea predicilor, ceea ce fac eu și îți recomand și ție este să memorezi versete care se aplică noii creații și să le personalizezi. Eu folosesc aplicația „Bible Memory: Remember Me”, unde am adunat peste 300 de versete relevante din lectura mea zilnică a Bibliei și repet câte 2 versete în fiecare zi. La fel fac și cu fiul meu de cinci ani, însă cu el repet ​​aceleași 2 versete timp de o săptămână întreagă fiecare zi.În al doilea rând, începe să îți formezi obiceiul de a te ruga zilnic în limbi și începe ușor cu 5-10 minute, dar consecvent, apoi extinde timpul treptat până la 1 oră pe zi cel puțin. Încearcă să te rogi în diferite momente ale zilei și vezi care dintre ele funcționează cel mai bine pentru tine, fie dimineața foarte devreme, fie după ora prânzului la serviciu, fie după-amiaza, fie noaptea târziu înainte de a merge la culcare. La început, va părea dificil să implementezi acest obicei, deoarece necesită multă credință și disciplină, dar după un timp, va deveni ușor și vei observa că nu vei mai putea trăi fără el. Va fi ca respirația. De obicei, eu găsesc câteva trasee de mers pe jos aproape de zona în care locuiesc, care sunt mai liniștite și nu sunt atât de populate și merg la o plimbare și mă rog în limbi și declar Cuvântul lui Dumnezeu peste viața mea, între 40 de minute și o oră aproape zilnic. Spun asta cu toată umilința, nu pentru a mă lăuda, ci pentru a te încuraja că este posibil și pentru a-ți oferi un punct de referință practic. Desigur, în afară de a lua un timp special deoparte pentru a te ruga, poți oricând să te rogi în limbi în timp ce faci alte activități precum lucrul prin casă, cumpărături, spălarea vaselor, spălarea mașinii, etc.În al treilea rând, fii mereu preocupat și pregătit să-L auzi pe Dumnezeu. Fă-ți un obicei din asta. Ori de câte ori te rogi singur, sau te plimbi, sau mergi la cumpărături, amintește-ți din când în când să-L asculți pe Dumnezeu și să fii sensibil la vocea Lui. În acest fel, îți vei dezvolta conștiența de sine și vei putea discerne mai exact atunci când Dumnezeu îți vorbește. Nu numai atât, dar progresul tău spiritual se va manifesta în lumea naturală într-o măsură crescândă și va fi văzut de toți. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei în felul următor: 1 Timotei 4:13-16 (NTR)13 Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. 14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. 15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. 16 Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. Dacă te dedici în totalitate acestui proces, progresul tău va fi evident pentru toți. Dacă vei continua cu persistență, te vei salva pe tine și pe cei care te ascultă sau vin în contact cu tine. Timotei era la acel moment deja salvat veșnic din iad, așa că mântuirea despre care vorbește Pavel aici este salvarea pe pământ de toate lucrurile negative care afectează în mod normal și natural oamenii fără Cristos.

Mărturisirea păcatelor și Cina DomnuluiSă citim mai întâi celebrul pasaj despre Cina Domnului din 1 Corinteni 11:17-34: 1 Corinteni 11:17–34 (BTF2015 & NTR) 17 Acum, în ceea ce vă spun, nu vă laud, pentru că vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău.18 Fiindcă, întâi de toate, când vă adunați în biserică, aud că sunt dezbinări între voi; și în parte o cred.19 Fiindcă trebuie să fie și erezii printre voi, ca să fie arătați printre voi cei aprobați.20 De aceea când vă adunați în același loc, nu este ca să mâncați Cina Domnului.21 Fiindcă la mâncare, fiecare își ia cina adusă de el, în fața altuia; și unul este flămând, iar altul este beat.22 Ce? Nu aveți case unde să mâncați și să beți? Sau disprețuiți biserica lui Dumnezeu și îi faceți de rușine pe cei ce nu au? Ce să vă spun? Să vă laud în aceasta? Nu vă laud.23 Fiindcă am primit de la Domnul ce v-am și dat: Că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat pâine;24 Și după ce a adus mulțumiri, a frânt-o și a spus: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi; faceți aceasta în amintirea Mea.25 Tot astfel a luat și paharul după ce a mâncat, spunând: Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu; faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, în amintirea Mea.26 Fiindcă ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din acest pahar, proclamați moartea Domnului până vine El.27 De aceea oricine mănâncă pâinea aceasta și bea paharul Domnului în mod nevrednic, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.28 Dar omul să se cerceteze pe sine însuși și astfel să mănânce din pâine și să bea din pahar.29 Fiindcă cel ce mănâncă și bea în mod nevrednic, își mănâncă și bea propria lui condamnare, dacă nu deosebește trupul Domnului.30 Din cauza aceasta între voi sunt mulți slabi și bolnavi și mulți dorm.31 Căci dacă ne-am judeca pe noi înșine, nu am fi judecați.32 Dar când suntem judecați, suntem disciplinați de Domnul, ca să nu fim condamnați cu lumea.33 De aceea, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați-vă unii pe alții.34 Și dacă flămânzește cineva, să mănânce acasă; ca nu cumva să vă adunați pentru condamnare. Iar restul le voi pune în ordine când voi veni. Mulți creștini interpretează pasajul de mai sus în felul următor: ”Înainte de a lua Cina Domnului, trebuie să mă cercetez foarte atent, să verific dacă există păcate nemărturisite în viața mea și să le mărturisesc pe toate. Apoi pot să iau Cina Domnului. Acesta este modul vrednic de a lua Cina Domnului. În caz contrar, dacă o iau cu vreun păcat nemărturisit, mi-aș putea pierde mântuirea, aș putea pierde binecuvântările lui Dumnezeu, sau Dumnezeu m-ar putea pedepsi cu boală sau chiar moarte. Și nu voi putea veni la Dumnezeu să-L rog să mă vindece, pentru că mi-am făcut-o cu propriile mâini. Așadar, dacă mă simt prea nevrednic uneori, este mai bine să nu iau parte la Cina Domnului pentru a nu fi pedepsit de Dumnezeu”. Așa citesc mulți credincioși 1 Corinteni 11:17-34 și tratează Cina Domnului ca pe ceva foarte sacru și înfricoșător, la care pot participa doar dacă au fost complet sinceri cu viața lor înaintea lui Dumnezeu și s-au asigurat că au mărturisit orice păcat pe care ei îl știu înaintea Lui. Altfel, Dumnezeu îi va lovi cu boală și blestem. Din cauza fricii de pedeapsă, mulți credincioși pe bună dreptate se abțin de la a lua Cina Domnului pentru perioade lungi de timp. În general, majoritatea credincioșilor consideră Cina Domnului ca fiind ceva asemănător cu apa amară din Numeri 5:16-28, pe care femeile suspectate de adulter trebuiau să o bea pentru a-și dovedi nevinovăția. Dacă acele femei erau nesincere și vinovate și beau acea apă, pântecele lor se umflau, coapsele li se uscau și deveneau un blestem în mijlocul poporului lor. Aceasta este mentalitatea cu care cei mai mulți credincioși se apropie de Cina Domnului. Însă, această interpretare și practică a Cinei Domnului sunt departe de adevăr și îi privează pe credincioși de beneficiile sale prețioase pe care Isus le-a intenționat atunci când El a inițiat-o.Să analizăm pasajul citit cu atenție în contextul său. În primul rând, expresia ”în mod nedemn” sau ”în chip nevrednic” din versetele 27 și 29 nu se referă la vrednicia persoanei care participă la Cina Domnului, ci la vrednicia manierei în care acea persoană ia parte la Cină, vrednicia felului sau a modului în care ia Cina. Noi nu putem deveni niciodată vrednici de a lua Cina Domnului prin ceva ce facem, indiferent de ceea ce facem, nici măcar prin mărturisirea păcatelor, deoarece singurul lucru care a putut plăti pentru păcatele noastre și care a putut să ne facă vrednici este sânge nevinovat, după cum vedem în Evrei 9:22: Evrei 9:22 (BTF2015) 22 Și, conform Legii, aproape toate sunt curățate cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare. Fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate și nu fără mărturisirea păcatelor. Sângele nostru este vinovat și contaminat de păcatul lui Adam care ne-a fost transmis când ne-am născut fizic pe acest pământ. Singura persoană care a avut sânge nevinovat a fost Isus Cristos, ultimul Adam, pentru că El nu a avut un tată pământesc. Duhul Sfânt L-a zămislit, Isus a avut sânge fără vină și El a păstrat acel sânge nevinovat pe parcursul vieții Sale, prin împlinirea întregii Legi a lui Moise și prin a nu păcătui nici măcar o dată. El a fost fără pată când a ajuns la momentul crucii: 1 Petru 1:18–19 (BTF2015) 18 Știind că nu ați fost răscumpărați cu lucruri putrezitoare, ca argint și aur, din comportarea voastră deșartă primită prin tradiții de la părinții voștri,19 Ci cu prețiosul sânge al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. De ce numai sânge nevinovat putea înlătura păcatele? Pentru că sufletul unei ființe umane este în sânge. Aceasta ne spune Levitic 17:11: Leviticul 17:11 (BTF2015 & NTR) 11 Pentru că viața trupului este în sânge; și vi l-am dat pe altar pentru a se face ispășire pentru sufletele voastre, pentru că sângele este cel ce face ispășire pentru suflet. Cuvântul ”viață” din expresia ”viața trupului este în sânge” este ebraicul ”Nephesh”, care se traduce prin ”suflet, ființă vie, sine, sau persoană”. Așadar, ai fost făcut vrednic o dată pentru totdeauna prin sângele și sacrificiul lui Cristos și nimic altceva. Punct! Tu ești întotdeauna vrednic să participi la Cină datorită sângelui nevinovat al lui Isus și nu pe baza mărturisirii tale. Neprihănirea și vrednicia ta sunt Cristos. Însă, există și un mod adecvat și vrednic de a lua parte la Cina Domnului.A lua Cina Domnului într-un mod vrednic înseamnă în primul rând să îi atribui o semnificație în mintea ta atunci când o iei, să te gândești la ceea ce înseamnă din perspectiva lui Dumnezeu și să îți aduci aminte de Cel care a instituit-o. Nu înseamnă doar să mănânci ceva mâncare și să bei. Vedem acest concept repetat de trei ori în pasajul despre Cină: (1) În versetele de la 17 la 22, Pavel îi mustră pe corinteni pentru că își luau mesele fără să-i aștepte pe ceilalți, pentru că se îmbătau, pentru că nu se gândeau la Cristos și pentru că credeau că aceasta era Cina Domnului; (2) În versetele 24 și 25, Pavel Îl citează pe Isus și spune că atunci când luăm Cina Domnului, noi trebuie să ne aducem aminte de El; (3) În versetul 28, Pavel menționează că există o cercetare, o examinare sau o evaluare a noastră care trebuie să aibă loc înainte de a lua Cina Domnului.Dacă ar fi să facem un rezumat, a lua Cina Domnului într-un mod vrednic înseamnă două lucruri: (1) să ne amintim de Cristos în modul corect și (2) să ne evaluăm pe noi înșine în modul corect. Ce înseamnă să ne amintim de Cristos într-un mod corespunzător și să ne cercetăm pe noi înșine într-un mod adecvat? În versetul 24, Isus spune că trupul Său a fost frânt pentru noi, a fost judecat pentru noi și în locul nostru. Pâinea frântă este o reprezentare a trupului lui Cristos care a fost zdrobit pentru noi și El spune că ar trebui să facem mereu acest lucru în amintirea Lui și a ceea ce a făcut El pentru noi. Aceasta este amintirea, distingerea, sau deosebirea potrivită a trupului Domnului din versetul 29, precum și cercetarea sau evaluarea corespunzătoare a noastră. Este o chestiune de locul unde plasăm vina și judecata păcatelor noastre: fie pe trupul lui Isus, fie pe noi. În aceeași manieră, Pavel ne îndeamnă să luăm și vinul (v. 25), care este o reprezentare a sângelui vărsat al lui Isus.De fiecare dată când luăm Cina Domnului (v. 26), noi proclamăm moartea Domnului (sau judecata Domnului) până la revenirea Lui. Cu alte cuvinte, dacă noi proclamăm judecata Domnului peste păcatele noastre, atunci noi proclamăm și libertatea, vindecarea, victoria, neprihănirea, prosperitatea, bucuria și pacea noastră. Noi ne evaluăm și ne judecăm pe noi înșine sau ne considerăm ca fiind neprihăniți, vindecați și liberi. Proclamarea morții Sale este o proclamare vieții noastre.A lua Cina Domnului într-un MOD NEVREDNIC nu se referă la faptul că o persoană este nevrednică din cauza păcatelor ei nemărturisite, după cum am menționat mai devreme. Mai degrabă se referă la a nu admite corect că judecata pentru păcatele noastre a fost pusă pe trupul și sângele Domnului. Așadar, printr-o examinare incorectă, noi devenim din nou vinovați și ne punem sub condamnare.Versetul 28 ne spune mai întâi să ne cercetăm pe noi înșine și să facem o evaluare a noastră înainte de a lua Cina. Întregul pasaj din 1 Corinteni 11 nu spune nicăieri să ne mărturisim păcatele înainte de Cină, sau că examinarea noastră presupune mărturisirea păcatelor. Cuvântul grecesc pentru ”mărturisire”, ”Homologeo”, nu este nici măcar prezent nicăieri, cum era în 1 Ioan 1:9. Noi doar am presupus că cercetarea noastră se referă la cercetarea noastră în lumina păcatelor noastre. Însă, examinarea descrisă în acest pasaj este cea făcută în lumina a ceea ce Isus a făcut și nu din perspectiva păcatelor noastre. După aceea, putem lua Cina Domnului ca și o celebrare a vieții pentru noi și nu a judecății. Este o celebrare a ceea ce Isus a realizat la cruce pentru noi. Și aceasta creează credință în inimile noastre pentru vindecare și victorie. Cuvântul grecesc pentru ”a examina” este ”Dokimazo” și înseamnă ”a testa și implicit a aproba”. Cei care sunt în Cristos se văd pe ei înșiși aprobați și acceptați de Dumnezeu. O ilustrație din Vechiul Legământ poate ajuta la o înțelegere mai clară a acestui lucru. La templu, Marele Preot nu cerceta persoana care aducea jertfa de păcatele ei. Preotul nu îi cerea persoanei să-și mărturisească păcatele individuale. El doar examina mielul de jertfă ca să nu aibă nici un defect. În Noul Legământ, Cristos este Mielul nostru de jertfă fără nici un cusur sau defect (1 Petru 1:18-19). În timpul Cinei Domnului, noi Îl examinăm pe El și ne vedem pe noi înșine ca fiind testați și aprobați în El.Versetul 29 din 1 Corinteni 11 spune că, dacă nu discernem trupul Domnului în acest fel, atunci mâncăm și bem judecata împotriva noastră înșine sau propria noastră condamnare. În acel moment, noi sărbătorim de fapt propria condamnare sau judecată, și luăm Cina Domnului în amintirea noastră și a păcatelor noastre, și nu în amintirea Domnului.Care este atunci examinarea corectă a noastră? În ziua de astăzi, cei mai mulți dintre noi, în loc să ne eliberăm de conștiința păcatelor și să recunoaștem judecata lui Cristos, ne dezgropăm păcatele în timpul Cinei Domnului și devenim mai conștienți de ele. În mod inconștient, noi întărim în mințile noastre minciuna că suntem încă păcătoși. Noi credem că Cina Domnului este ca și cum am merge la înmormântarea cuiva. De obicei, când mergem la înmormântări, aflându-ne în acea atmosferă tristă ne face mai moi în inimile noastre, mai smeriți, și ne amintim de persoana decedată simțindu-ne ca și cum i-am datora ceva lui sau ei (mai ales dacă au murit cumva din cauza noastră) și parcă dorim să facem ceva în schimb. În același fel procedăm și cu moartea lui Isus în timpul Cinei. Noi credem că cel mai bun mod de a-L răsplăti pe Isus pentru suferințele Sale este ca măcar să ne amintim de păcatele noastre și să ne cerem iertare, ca și cum I-am face Lui o favoare. Însă, acest lucru este greșit. Nu aceasta înseamnă să ne amintim de El. Din nou, este demn de menționat că în textul despre Cina Domnului din Matei 26:26-29, când Isus le-a dat ucenicilor Săi pâinea și vinul pentru prima dată, El nu a menționat nimic despre mărturisirea păcatelor înainte de a lua Cina. De fapt, El nu a menționat acest lucru în niciuna din evanghelii. Haideți să citim acel pasaj: Matei 26:26–29 (BTF2015)26 Și pe când mâncau, Isus a luat o pâine și a binecuvântat-o și a frânt-o și a dat-o discipolilor și a spus: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.27 Și a luat paharul și după ce a adus mulțumiri, le-a dat, spunând: Beți toți din el;28 Fiindcă acesta este sângele Meu, al Noului Legământ, care se varsă pentru mulți pentru iertarea păcatelor.29 Dar vă spun: De acum încolo, nicidecum nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea nou cu voi în împărăția Tatălui Meu.” Isus a spus pur și simplu doar următoarele lucruri despre Cină: ”Acesta este sângele Meu al Noului Legământ”. Ce este un legământ? Este un jurământ verbalizat, un schimb între două părți și un acord obligatoriu de promisiuni. În acest caz, când Isus a ratificat acest Nou Legământ cu ucenicii Săi și cu toți credincioșii care urmau să vină după ei, El a vrut să spună următorul lucru: ”Voi Îmi dați toată murdăria voastră, iar Eu vă voi da binecuvântările Mele; jur să fac aceasta pentru voi”. Când vorbim despre sângele lui Isus, ne gândim doar la ispășire, care reprezintă partea negativă a jertfei, și nu acordăm atât de multă atenție părții mai bune și mai mari a acelui sacrificiu, care este partea pozitivă. A doua parte se referă la ceea ce aduce cu el acel sânge DUPĂ ispășire. Prin sângele lui Isus, Dumnezeu a făcut un legământ cu noi și Dumnezeu a jurat să facă ceva pentru noi. Când Isus a intrat în Sfânta Sfintelor a Cortului Ceresc și a stropit Scaunul Îndurării de la tronul lui Dumnezeu cu propriul Său sânge, acela nu a fost doar sângele ispășirii și iertării păcatelor, ci și sângele Noului Legământ care afirma următorul lucru: ”Eu, Isus Cristos, jur că îi voi vindeca, că le voi restaura familiile, copiii și că le voi purta de grijă financiar”. De obicei, când Dumnezeu făcea un legământ cu oamenii în Biblie, care parte a legământului avea de câștigat cel mai mult? Întotdeauna oamenii, desigur. Haideți să vedem cum a făcut Dumnezeu legământul cu Avraam: Evrei 6:13–14 (BTF2015) 13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe Sine Însuși,14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.  Dumnezeu a vrut să-l asigure pe Avraam că ceea ce a promis va face. Dar pentru că nu putea jura pe nimic mai mare decât El, a jurat pe Sine. A împlinit Dumnezeu oare tot ce i-a promis lui Avraam? Da. Cu cât mai mult își va ține El față de noi legământul mai bun și promisiunile mai bune pe care ni le-a dat prin Cristos! Evrei 8:6 declară: Evrei 8:6 (BTF2015 & RMNN) 6 Dar acum El a obținut o slujire nespus mai bună, prin aceea că este de asemenea Mediatorul (sau Intermediarul) unui legământ mai bun, care a fost întemeiat pe promisiuni mai bune. Câteodată suntem atât de descurajați și ne întrebăm dacă Dumnezeu chiar Își va împlini promisiunile Sale față de noi sau nu, pentru că noi credem că El se uită la greșelile noastre atunci când decide dacă să-Și țină o promisiune sau nu. Însă, numai sângele lui Isus ne va da lucrurile pentru care a plătit și care ne-au fost furate de păcat. De multe ori când păcătuim, și în mod special când repetăm un anume păcat, începem să ne târâm încet încet înapoi în prezența lui Dumnezeu, după ceva timp, prin plâns și regrete. Începem să bocim în felul următor: ”O, Doamne, nu merit nimic, nu sunt nimic, sunt doar un păcătos, Te-am dezamăgit din nou atât de mult și Tu m-ai iertat deja de atâtea ori, încât s-ar putea să te fi săturat deja să mă ierți, pentru că mila Ta nu poate ține la nesfârșit”. Totuși, ceea ce nu ne dăm seama este că, în timp ce spunem toate aceste lucruri în prezența lui Dumnezeu, sângele stropit al lui Isus spune altceva: ”Eu am plătit pentru păcatele tale, jur că tu ai iertare, Eu am plătit pentru eliberarea ta și jur că te voi izbăvi din robia poftelor și a dependențelor”. Noi vorbim din prisma emoțiilor noastre și a vinei pe care o simțim, dar aceasta nu este ceea ce sângele vorbește. Vocile noastre nu sunt în unitate cu vocea sângelui. Vocea mea spune că nu merit nimic, iar vocea sângelui spune: ”Ba da meriți, acum meriți”. 1 Corinteni 10:16 (BTF2015 & NTR) 16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este el părtășia (sau frăția) sângelui lui Cristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este părtășia (sau frăția) trupului lui Cristos? Când participăm la Cina Domnului, avem părtășie cu sângele și trupul lui Cristos. Cuvântul grecesc pentru ”comuniune” sau ”părtășie” din versetul pe care l-am citit este ”Coinonia”, care înseamnă ”participare activă, implicare și împărtășire cu cineva sau în ceva”. Nu este același lucru cu socializarea. Biblia vorbește despre părtășie unii cu alții și despre părtășia cu Tatăl și Fiul Său: 1 Ioan 1:3 (BTF2015 & NTR) 3 Ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, pentru ca și voi să aveți părtășie cu noi; și părtășia noastră este într-adevăr cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos. Când ajungem la o adevărată părtășie unii cu alții, ca frați și surori în timpul unei întâlniri? Când vorbim despre aceleași lucruri în unitate, vorbim aceeași limbă spirituală și ne zidim reciproc. Acum, a avea părtășie cu trupul și sângele lui Isus când luăm Cina Domnului înseamnă să ne aliniem în unitate cu ceea ce vorbește sângele și să vorbim aceleași lucruri. Sângele lui Isus vorbește și se jură în legătură cu justificarea noastră și face un jurământ în favoarea noastră. Ce avem de gând să vorbim noi? ”O, eu nu merit acest lucru, sper să nu mor dacă beau din aceast pahar, am fost așa de rău”. Aceasta nu este părtășie. Cum poate exista părtășie între ceva neprihănit și ceva păcătos? Da, în noi înșine nu merităm, dar din cauza acestui sânge și datorită faptului că suntem în Cristos, acum merităm. Acesta este modul în care ceea ce spunem vine în unitate cu ceea ce spune sângele. Noi nu primim mântuirea prin mărturisirea a ceea ce simțim sau a opiniei noastre despre Isus, că poate El a fost pur și simplu un profet sau un om bun. Nu, noi trebuie să facem o mărturisire specifică în conformitate cu ceea ce Biblia spune despre salvare și despre Isus, precum că El este Domn și Salvator. Noi nu am fi în unitate cu ceea ce Biblia ne-a spus să mărturisim, dacă am declara altceva. Și până când nu suntem de acord și nu spunem exact ce Biblia spune despre salvare, nu putem fi născuți din nou. În acelasși fel, dacă nu ne aliniem pe noi înșine cu ceea ce spune Biblia despre justificarea, vindecarea, copiii, educația, slujba, căsătoria și finanțele noastre, cuvintele noastre se vor opune cuvintelor lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu spune că Isus a plătit pentru toate acele lucruri, ni le-a dat gratuit și jură cu sânge să le facă pentru noi, iar noi spunem: ”Nu, nu mi se aplică mie. Permite-mi să îți dau întreaga listă de ce nu sunt eu calificat pentru așa ceva”. Și începem să ne căutăm păcatele și să le mărturisim. Apocalipsa 12:10-11 spune următoarele: Apocalipsa 12:10–11 (BTF2015 & RMNN) 10 Și am auzit o voce tare, spunând în cer: ”Acum a venit salvarea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și puterea lui Cristos, pentru că a fost aruncat jos acuzatorul fraților noștri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte”. 11 Și aceștia l-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor; și nu și-au iubit viața până la moarte. Cu care raport ne vom uni? Cu acuzațiile diavolului sau cu sângele Mielului? Venim în sala tronului spunând că nu merităm nimic, că Dumnezeu nu ar trebui să facă nimic cu noi și pentru noi, așa cum diavolul afirmă? Sau vom spune ceea ce sângele Mielului spune despre noi? Noi suntem cei care avem votul decisiv când venim în sala tronului. Manifestarea mântuirii în toate domeniile vieții noastre (cum ar fi vindecarea fizică, pacea, finanțele) depinde de vocea cu care ne aliniem, atât în timpul Cinei Domnului, cât și în timpul vieților noastre de zi cu zi. Revenind la pasajul nostru inițial din 1 Corinteni 11, versetul 29 spune că, dacă nu ne evaluăm pe noi înșine correct, punând judecata asupra lui Isus Cristos, noi bem judecata împotriva noastră înșine sau ne bem propria condamnare. Ce înseamnă să bem propria noastră condamnare? Înseamnă că nu ne însușim beneficiile ce au rezultat din jertfa lui Isus, adică în acest caz, vindecare și întărire fizică pentru noi înșine, prin judecarea incorectă a morții Domnului. În consecință, noi bem judecata care ar fi trebuit să fie pusă pe Isus și, astfel, continuăm să fim bolnavi și slăbiți fizic ca toți ceilalți oameni, și chiar să murim înainte de vreme. Acest lucru nu se datorează faptului că Dumnezeu provoacă acele lucruri să ni se întâmple, ci pentru că lumea în care trăim se află într-o stare implicită de boală, moarte și putrezire. Dacă nu proclamăm și nu credem în mântuirea și imunitatea noastră puse la dispoziția noastră de moartea și învierea Domnului, rămânem vulnerabili la aceleași lucruri la care și restul lumii este vulnerabilă. Boala și moartea timpurie nu sunt pedeapse de la Dumnezeu pentru luarea Cinei Domnului fără a ne mărturisi păcatele, ci acestea sunt pur și simplu consecințele naturale ale bizuirii noastre pe propriile eforturi în loc de a ne încrede în Isus, într-o lume bolnavă și cazută.În limba greacă, prepozițiile cum ar fi ”PENTRU” și ”DAR” pot fi traduse și ca ”ÎN”, ”PRIN” și ”DIN CAUZĂ CĂ”. Versetele 31 și 32 pot fi parafrazate în felul următor: 31 Căci dacă ne-am judeca pe noi înșine (adică să discernem și să ne evaluăm corect în lumina judecății Domnului, ca fiind deja drepți, neprihăniți, vindecați și fără păcat), atuncinu am mai fi judecați (adică nu am deveni vulnerabili la boală și moarte cât suntem pe pământ, așa cum lumea experimentează în mod implicit).32 Pentru că atunci când suntem judecați (adică evaluați corect ca fiind deja judecați în Cristos pentru păcatele noastre), prin aceasta noi suntem disciplinați de Domnul (adică suntem instruiți, pregătiți, antrenați, educați, disciplinați - ne formăm un obicei sănătos de a reveni mereu la judecata de la cruce în locul nostru), pentru a nu fi condamnați cu lumea (adică să nu fim sub aceleași pericole ca lumea). Cina Domnului este o celebrare a vieții și o disciplină sănătoasă instituită de Domnul pentru a ne ajuta să ne amintim întotdeauna că judecata noastră a fost pusă pe Cristos. Această disciplină, în sine, determină creșterea credinței în inimile noastre și provoacă reînnoirea minții noastre, ceea ce ne face să fim mai sănătoși și mai victorioși. Dacă ne-am îmbolnăvit pentru că nu am luat Cina Domnului în modul vrednic pe care l-am explicat deja, aceasta nu este o pedeapsă de la Dumnezeu și avem încă acces la vindecare și sănătate, doar prin proclamarea cu credință a ceea ce avem în Cristos, că prin rănile Lui am fost vindecați (1 Petru 2:24). Luarea Cinei Domnului când suntem bolnavi este o modalitate excelentă de a ne exercita credința pentru vindecare. Înseamnă a spune: ”Nu mă identific cu aceste simptome. Mă identific cu Isus, Care mi-a purtat neputințele și Care a fost rănit, ca eu să fiu vindecat”.În încheiere, aș dori să ofer o ilustrare practică a modului în care ar trebui să ne apropiem de Cina Domnului și a felului în care să o sărbătorim într-un mod vrednic. Când noi, ca și credincioși în Cristos, dorim să luăm Cina Domnului fie la biserică cu alți credincioși, fie acasă, în timp ce ținem pâinea în mână, ar trebui să ne rugăm în felul următor: ”Dragă Doamne Isuse, vin la Tine și îmi amintesc de tot ce ai făcut pentru mine la cruce. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult și că ai renunțat la cer pentru mine. Mulțumesc că ai permis ca trupul Tău să fie zdrobit, astfel încât trupul meu să fie întreg. Prin luarea acestei pâini, primesc viața învierii Tale, sănătate și tărie fizică. Prin rănile care au fost făcute pe spatele Tău, trupul meu este vindecat din cap până în picioare. Fiecare celulă, fiecare organ, fiecare funcționalitate a trupului meu este vindecată, restaurată și reînnoită. Prin harul Tău, voi fi complet puternic și sănătos în toate zilele vieții mele. Nici o boală nu poate rămâne în trupul meu, deoarece aceeași putere care Te-a ridicat pe Tine din mormânt curge prin mine. În numele lui Isus, cred și primesc toate aceste lucruri”. Apoi, putem mânca din pâine. Apoi, luăm paharul în mână și spunem: ”Doamne Isuse, Îți mulțumesc și pentru sângele Tău prețios. Viața Ta fără păcate, fără blesteme, fără boli și fără sărăcie este în sângele Tău. Și sângele Tău vărsat a șters orice păcat din viața mea. Prin sângele Tău, sunt iertat de toate păcatele mele - trecute, prezente și viitoare - și sunt complet neprihănit. Astăzi, sărbătoresc și îmi însușesc din moștenirea celor drepți, adică protecție, vindecare, întregire și prosperitate. Mulțumesc Doamne Isuse, că mă iubești. Amin”. Apoi, putem bea din pahar.

Obiecții la mărturisirea făcută o singură datăUnii ar putea spune: „Dar cum rămâne cu ceea ce a spus Isaia în capitolul 59 versetul 2, precum că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, că ele ascund fața Lui de noi și că El nu ne va asculta? Nu înseamnă aceasta că ieșim din părtășia cu Dumnezeu și că trebuie să ne mărturisim păcatele pentru ca El să ne audă din nou?” Nu, nu este așa. Isaia a trăit înainte de cruce, Isus nu plătise încă pentru păcatele sale și Isaia nu era o nouă creație în Cristos. Într-adevăr, atât în timpul său cât și de-a lungul întregii perioade vechi-testamentale, păcatele oamenilor creau un zid de despărțire între ei și Dumnezeu și Dumnezeu nu îi auzea până când aceștia nu se smereau înaintea Lui și nu aduceau jertfele de animale pentru ispășire. Însă, Cristos este jertfa noastră eternă care ne-a curățat de tot păcatul o dată pentru totdeauna. Așadar, în Noul Testament, faptele noastre păcătoase nu pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Dumnezeu nu-Și mai ascunde fața de noi și El ne aude mereu indiferent de ce am greșit. ”Dar cum rămâne cu Proverbe 28:13 unde regele Solomon spune: Proverbe 28:13 (BTF2015) 13 Cel ce își acoperă păcatele nu va prospera, dar oricine le mărturisește și se lasă de ele va primi milă. ?” Aceeași explicație ca și în cazul lui Isaia e relevantă și aici. Regele Solomon avea nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și prosperitatea lui depindea de ascultarea sa față de Lege, pentru că el umbla în întuneric. Păcatele lui nu fuseseră încă șterse. Toți oamenii din Vechiul Testament se bazau pe mila lui Dumnezeu pentru binecuvântarea și prosperitatea lor. Până când Cristos urma să vină, Dumnezeu trecea cu vederea temporar păcatele lor când aceștia respectau Legea sau aduceau jertfele de animale. Însă, în Noul Testament, noua creație a devenit prosperitate (2 Corinteni 8:9) fără nici o condiție, datorită  neprihănirii lui Cristos, iar credincioșii au fost binecuvântați cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești (Efeseni 1:3). Credincioșii în Cristos nu mai au păcate de acoperit sau de mărturisit, pentru că ele au fost toate șterse la cruce. ”Dar cum rămâne cu regele David care a plâns în Psalmul 32:1-5 și în Psalmul 38:18 pentru păcatele sale și le-a mărturisit? Nu ar trebui să urmăm exemplul lui”? Haideți să citim aceste pasaje.  Psalmii 32:1–5 (BTF2015) 1 Binecuvântat este cel a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit.2 Binecuvântat este omul căruia DOMNUL nu îi impută nelegiuirea și în al cărui duh nu este viclenie.3 Când tăceam, oasele mele au îmbătrânit prin răcnetul meu cât era ziua de lungă.4 Căci zi și noapte mâna Ta era grea asupra mea, seva mi s-a schimbat în seceta verii. 5 Atunci mi-am recunoscut păcatul în fața Ta și nu mi-am ascuns nelegiuirea. Am spus: ”Voi mărturisi DOMNULUI fărădelegile mele;” și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.  Psalmii 38:18 (BTF2015) 18 Îmi mărturisesc vina; păcatul meu mă frământă. Dacă ne uităm cu atenție la primele două versete din Psalmul 32, vom observa că regele David a profețit prin Duhul despre timpul în care păcatele oamenilor vor fi iertate și Domnul nu le va mai atribui nelegiuirea. S-a bucurat privind înainte la zilele pe care le trăim noi acum. Însă, în timpul său, el a trebuit să-și mărturisească păcatele Domnului pentru a primi îndurare și probabil că a mărturisit mai mult în speranța că își salva fiul de la pedeapsa cu moartea. Și chiar dacă regele David și-a mărturisit păcatele de multe ori și a cerut iertare de la Dumnezeu, mărturisirea și lacrimile sale nu au fost cele care i-au ispășit păcatul. David tot a trebuit să aducă jertfe pentru păcat pentru a-și ispăși păcatele conform Legii. În cele din urmă, „ce facem cu rugăciunea ‘Tatăl nostru’ din Luca 11:2-4 sau Matei 6:9-13, unde Isus ne spune să cerem Tatălui iertarea pentru păcatele noastre? Nu ne spune El să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu”? Să citim pasajul din Luca unde apare rugăciunea ”Tatăl nostru”: Luca 11: 2–4 (BTF2015)2 Și le-a spus: Când vă rugați, spuneți: Tatăl nostru care ești în cer, Sfințit fie numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.3 Pâinea noastră de zi cu zi dă-ne-o nouă zilnic.4 Și ne iartă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm fiecăruia îndatorat nouă. Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău. Dacă privim cu atenție la rugăciunea ”Tatăl nostru” în lumina Evangheliei, vom putea repede să observăm că rugăciunea ”Tatăl nostru” este o rugăciune a Vechiului Testament și nu una nou-testamentală. În primul rând, trebuie să realizăm că ucenicii care l-au rugat pe Isus să-i învețe cum să se roage erau evrei obișnuiți cu Legea și Tora. În al doilea rând, Isus nu murise încă pe cruce pentru a stabili un model de rugăciune conform erei noii creații și El nu putea dezvălui încă planul pe care Dumnezeu Îl avea prin cruce, altfel diavolul nu L-ar fi răstignit niciodată. În acel moment în timp, Isus se afla încă în perioada Vechiului Testament. Trecerea de la Vechiul Legământ la Noul Legământ nu fusese încă făcută. De exemplu, El a spus în versetul 2 să ne rugăm ca Împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ. Aceasta era tânjirea și rugăciunea tuturor profeților din Vechiul Testament, ca Împărăția lui Dumnezeu să vină. Acest lucru trebuia să se întâmple când va veni Mesia. La acel moment în timp, acest tip de rugăciune avea sens deoarece Împărăția nu venise încă. Însă, vedem mai târziu în Romani 14:17, precum și în alte locuri, că Isus a adus Împărăția pe pământ, mai ales după cruce, deși nu încă în manifestarea sa deplin vizibilă: Marcu 1:14-15 (BTF2015)14 Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu,15 Și, spunând: ”Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia.” Luca 17:20–21 (BTF2015)20 Și fiind întrebat de farisei, când are să vină împărăția lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: ”Împărăția lui Dumnezeu nu vine la vedere;21 Nici nu vor spune: Iat-o aici! Sau: Iat-o acolo! Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Romani 14:17 (BTF2015)17 Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Apoi în Luca 11:3, Isus le-a spus ucenicilor Săi să ceară Tatălui pâinea zilnică. Însă, vedem mai târziu în Efeseni 1:3 și 2 Petru 1:3 că Dumnezeu i-a binecuvântat deja pe credincioși cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești și cu tot ce ține de viață și evlavie. La sfârșitul rugăciunii, Isus îi instruiește pe ucenici să ceară Tatălui să-i elibereze de cel rău. Acest lucru avea sens înainte de cruce, pentru că toți oamenii se aflau în domeniul întunericului și sub autoritatea diavolului și aveau nevoie ca Dumnezeu să intervină și să-i ajute. Însă, mai târziu, Coloseni 1:13 spune că credincioșii au fost transferați din domeniul întunericului în Împărăția Fiului Său preaiubit. Mai mult, Efeseni 2:6 și 1:20-23 arată că credincioșii au același rang și autoritate de mâna dreaptă a Tatălui ca Isus Cristos, iar autoritatea lor în Cristos este mult mai presus de orice stăpânire, autoritate, putere și domnie. Noile creații nu trebuie să se roage pentru eliberare de cel rău, pentru că ele deja au fost eliberate de el.În mod similar, rugăciunea pentru iertarea păcatelor condiționată de iertarea altora, era o rugăciune din Vechiul Testament. În Vechiul Testament, poporul lui Dumnezeu trebuia să aducă în mod repetat sacrificii și să-și ceară iertare de păcate. Cu toate acestea, chiar și această rugăciune din Vechiul Testament de a cere iertare pentru păcate nu era o mărturisire a păcatelor specifice individuale, ci una generală a tuturor păcatelor. Cuvântul grecesc folosit aici este din nou Hamartia, în forma de plural, care descrie totalitatea păcatelor din viața acelei persoane ca natură sau fapte și nu ca și acțiuni păcătoase specifice cunoscute.După toată această învățătură cu privire la mărturisirea păcatelor, s-ar putea să te întrebi: ”Ce ar trebui să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să-mi mărturisesc păcatul lui Dumnezeu sau nu? Cum să continui să mă raportez la El?”  Ce să facem când am păcătuitDacă suntem sinceri cu noi înșine, de cele mai multe ori, nu ne simțim condamnați pentru fiecare păcat mic pe care l-am făcut sau pentru păcatele de care nu suntem conștienți, ca Martin Luther. De obicei, există păcate specifice pe care diavolul sau conștiința noastră ni le aduce în minte și cu care ne condamnă, comportamente și atitudini păcătoase pe care probabil le-am repetat de multe ori și pe care încă nu am reușit să le depășim. Acelea sunt momentele când simțim nevoia să-i spunem ceva lui Dumnezeu cu privire la acele păcate înainte de a putea merge mai departe. Pe de o parte, ne simțim condamnați din cauza păcatelor noastre și nevrednici să ne apropiem de Dumnezeu. Pe de altă parte, noi știm că toate păcatele noastre au fost șterse pentru totdeauna, și acest lucru creează un adevărat conflict în interiorul nostru. Acest conflict interior este alimentat și de faptul că încă trăim într-o lume căzută, în care iertarea unei persoane depinde de cealaltă persoană care trebuie să își ceară scuze și să facă primul pas spre reconciliere. Mintea noastră este programată să gândească în acest fel și să transfere prin analogie același tip de interacțiune la relația dintre Dumnezeu și noi.Înainte de a oferi o soluție practică la acest conflict interior și la întrebarea cu privire la ce să facem atunci când păcătuim, trebuie să fim conștienți de câteva lucruri. Orice formă de mărturisire a păcatelor și orice tip de cerere de iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre nu va ierta acele păcate în acel moment în timp, nici nu ne va justifica și nici nu ne va menține justificați. Nu ne va face mai vrednici să primim binecuvântări de la Dumnezeu sau să slujim altora și nici nu ne va menține mântuirea intactă, ca și când ea ar fi fost vreodată în pericol. Da, mântuirea sufletului și a trupului nostru este progresivă, dar mântuirea duhului nostru are loc o singură dată și durează pentru eternitate. Noi nu mărturisim un păcat lui Dumnezeu cu scopul de a fi iertați. Dumnezeu ne-a iertat deja toate păcatele noastre și ele au fost șterse pentru totdeauna. Recunoașterea înaintea lui Dumnezeu a lucrului greșit cunoscut pe care l-am făcut, și cu care conștiința noastră ne condamnă, ne va curăța doar conștiința și ne va ajuta mintea să treacă mai departe. Ne va ajuta să ne raportăm la Dumnezeu din nou cu sinceritate din toată inima. Cu alte cuvinte, ne va ajuta pe noi să ne iertăm pe noi înșine în mintea noastră, va satisface și va tempera conștiința noastră, și ne va permite să ne raportăm la Dumnezeu din nou într-un mod deschis și fără teamă. Și cu siguranță ar trebui să facem acest lucru dacă mintea și conștiința noastră ne deranjează și nu ne dă pace și nu putem trece peste asta doar prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ar trebui să-i spunem „Îmi pare rău” lui Dumnezeu dacă există ceva specific de care ne simțim condamnați, de dragul conștiinței noastre, astfel încât ea să nu devină întinată, împietrită și insensibilă. Însă, nu ar trebui să rămânem acolo și să ne concentrăm asupra păcatului nostru prea mult timp. Trebuie să ne concentrăm imediat atenția asupra adevărului Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre și să începem să Îi mulțumim și să-L lăudăm pentru ceea ce a făcut El. Trebuie să începem să declarăm ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre noua noastră identitate în Cristos, și să nu zăbovim deloc în condamnarea acuzatorului. Aceasta face parte din curățirea conștiinței de păcate cu apa Cuvântului.De aceea, atunci când există un păcat care ne deranjează în momentul când încercăm să avem părtășie cu  Dumnezeu, modul corect de a rezolva situația sau de a mărturisi ar trebui să fie în felul următor: „Tată, îmi pare atât de rău de lucrul greșit pe care l-am făcut. Recunosc că este păcat, și că nu ar fi trebuit să îl fac ca și creație nouă în Cristos. Recunosc că m-am jucat cu moartea și că mi-am făcut rău singur, că L-am întristat pe Duhul Sfânt și că am frustrat harul Tău. Dar Îți mulțumesc că păcatul meu a fost deja înlăturat de la mine și spălat prin sângele lui Isus. Îți mulțumesc că încă sunt o nouă creație în Cristos, că dragostea Ta este necondiționată și că sunt liber de condamnare pentru totdeauna (Romani 8:1). Sunt mort față de  păcat și viu pentru neprihănire (Romani 6:11). Păcatul nu mai are stăpânire asupra mea pentru că sunt sub har (Romani 6:14). Isus Cristos este neprihănirea mea (2 Corinteni 5:21). Sunt născut din Dumnezeu și biruiesc lumea (1 Ioan 5:4). Eu sunt lumina lumii și sarea pământului (Matei 5:14). Eu umblu în lumină și niciodată nu voi mai umbla în întuneric (1 Ioan 1:5-7). Am fost transferat din domeniul întunericului în împărăția Fiului Tău preaiubit (Coloseni 1:13). Îți mulțumesc, Tată, că sunt acceptat în Cel preaiubit, că sunt privilegiat și am favoare înaltă înaintea Ta (Efeseni 1:5-7)”.Acum, s-ar putea să vă întrebați: ”Nu mă va face oare acest mod de mărturisire a păcatelor prea moale față de păcat? Nu îmi va da oare aceasta mai multă libertate la păcat?” Nu, cu siguranță nu. De fapt, este exact invers: îți va da mai multă libertate de păcat. Nu ai observat că păcătuiești și chiar dacă nu ți se dă permisiune să păcătuiești? Pavel spune în Romani 6:2, „Cum putem, noi, care am murit față de păcat să mai continuăm să trăim în păcat?” Poți tu să faci tot ceea ce vrei și să rămâi încă salvat dacă te-ai născut din nou cu adevărat? Da, cu siguranță. Dar de ce te-ai gândi să faci răul din moment ce te-ai pocăit și ai venit de partea lui Dumnezeu? De ce ai vrea să păcătuiești din moment ce nu mai ai o natură păcătoasă? De fapt, o întrebare mai bună este următoarea: Dacă te-ai născut din nou cu adevărat și ai învățătura corectă despre cine ești în Cristos, crezi că vei putea continua să păcătuiești la nesfârșit? Nu cred. Poate Dumnezeu să facă tot vrea? Da, desigur. Îi dă însă această libertate și putere permisiunea să păcătuiască? Niciodată. Libertatea Lui de a face ce vrea are niște limite. Ar fi putut Isus să facă tot ce vrea pe pământ? Da, desigur. Însă a păcătuit El vreodată? Nu. Poate când auzi acest mesaj pentru prima dată, s-ar putea să ai tendința de a persista în obiceiurile tale păcătoase la început, în mod special dacă ai trăit mult timp după reguli religioase și sub frica iadului sau sub frica de a-ți pierde mântuirea. S-ar putea încă să simți că te bucuri de anumite păcate și plăceri, chiar dacă duhul tău a fost complet recreat. Acest lucru se întâmplă din cauză că sentimentele și comportamentele tale sunt deviate și nu sunt complet aliniate încă cu dorințele noului tău spirit datorită unei minți nereînnoite. De fapt, libertatea de a trăi pentru Dumnezeu fără nici o condiție și amenințare poate fi o adevărată provocare pentru mulți. Însă, asta nu înseamnă că această perpectivă asupra mărturisirii păcatelor îți dă permisiunea să păcătuiești mai mult. Faptele tale păcătoase sau păcatele repetate reflectă doar ceea ce era deja în inima ta și care trebuie corectat și schimbat prin reînnoirea minții. Duhul tău este perfect sfânt; nu-i place să păcătuiască. Cu cât mai mult îți reînnoiești mintea cu noua ta identitate în Cristos, cu atât mai mult dorințele, plăcerile și sentimentele tale se vor schimba corespunzător și se vor alinia la noua ta identitate. Încet, dragostea lui Dumnezeu te va convinge și te va aduce înapoi de la indulgențele și comportamentele tale păcătoase. Dar de data aceasta vei fi o persoană liberă cu adevărat și vei trăi în sfințenie pentru că tu vrei acest lucru și pentru că Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și nu din cauza constrângerilor și amenințărilor cu iadul. Făcând un pas mai departe, soluția Bibliei pentru eliminarea comportamentelor păcătoase este întotdeauna de a ne reaminti nouă înșine de identitatea noastră neprihănită în Cristos. Aceasta nu este pentru a ne încuraja să păcătuim mai mult sau pentru a ne înmuia față de gravitatea păcatului și a consecințelor sale. Ci mai degrabă această reamintire are scopul de a ne concentra atenția pe Salvatorul nostru, care a plătit pentru păcatele noastre pe deplin la cruce, și de a ne încuraja să trăim în conformitate cu identitatea noii creații pe care Isus a instituit-o la cruce. Aceasta este adevărata pocăință - întoarcerea la cruce și revenirea la harul Său! Când eșuezi, adu-ți aminte că poți întotdeauna vorbi cu Dumnezeu deschis  despre eșecul tău, însă fă-o cu o revelație a semnificației crucii și a victoriei de acolo. Consideră păcatele tale ca fiind deja pedepsite în trupul Său și primește într-un mod proaspăt iertarea și favoarea nemeritată pentru a putea birui păcatele tale.

Mărturisirea păcatelor în 1 Ioan 1:91 Ioan 1:5–2:1 (BTF2015) 5 Acesta de fapt este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l relatăm, că Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric.6 Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul;7 Dar dacă umblăm în lumină, așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăță de tot păcatul.8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi.9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curețe de toată nedreptatea.10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este în noi.1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți. Și dacă cineva păcătuiește, avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem în legătură cu 1 Ioan 1:9 este următoarea: Acest verset se adresează credincioșilor sau oamenilor fără Cristos? În contextul a tot ceea ce am văzut până acum, acest pasaj nu poate fi adresat credincioșilor în Cristos, pentru că se referă la credincioși, atunci subminează întreaga Evanghelie. Dacă toate păcatele noastre trecute, prezente și viitoare au fost iertate, nu mai rămâne nimic de iertat. Dacă am devenit neprihăniți în momentul mântuirii, atunci nu mai există nici o nedreptate de care să fim curățați. Nu putem afirma că am fost curățați de tot păcatul, dar că și încă mai suntem în proces de curățare, amândouă în același timp. Când Isus a spălat picioarele ucenicilor, El i-a spus lui Petru în Ioan 13:10: Ioan 13:10 (BTF2015) 10 Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți.”  Pe baza acestui verset, mulți creștini trag concluzia în mod greșit că ei, ca și credincioși născuți din nou, sunt complet spălați și curățați într-un sens, dar că trebuie totuși să își spele „picioarele” prin a cere iertare pentru păcatele pe care încă le mai fac. O astfel de concluzie este inconsistentă cu ceea ce a făcut Isus la cruce și nu are nimic de-a face cu contextul spălării picioarelor, care era despre slujirea unii altora. Revenind la 1 Ioan 1:9, această Scriptură a fost scrisă unei adunări de credincioși, dar a fost destinată celor care nu cred și vom vedea de ce. Vedem acest tip de adresare și în epistola către Romani, care a fost și ea scrisă în principal credincioșilor. Cu toate acestea, vedem că Romani 10:9-10 se adresează celor fără Cristos, care ar fi putut fi în biserică printre credincioși și le spune cum să fie mântuiți. Mai mult, în bisericile noastre de astăzi, predicatorii folosesc de obicei expresia „frați și surori” pentru a se adresa congregației, însă s-ar putea ca nu toți din congregație să fie adevărați frați și surori. Unii ar putea fi doar creștini cu numele în timp ce alții pot să nu-L cunoască pe Cristos deloc. În același mod, mai ales primul capitol din 1 Ioan a fost scris bisericii ca și întreagă congregație, dar avea în vedere un anumit context și o anumită problematică a zilei care se regăsea în biserică, și anume Gnosticismul. Gnosticismul provine din cuvântul grecesc „gnosis”, care înseamnă cunoaștere sau înțelegere a lucrurilor. Știm din istoria bisericii că spre sfârșitul primului secol și începutul celui de-al doilea secol, proto-Gnosticismul, și în special Docetismul, și-au făcut apariția în biserică. Docetismul era doctrina că Isus Cristos nu a venit în carne, că El nu a avut un trup fizic, și ca drept urmare și suferințele Lui au fost doar aparente. Câțiva ani mai târziu, această doctrină s-a dezvoltat într-un sistem teologic cunoscut sub numele de Gnosticism. Pe la mijlocul secolului al doilea, Gnosticismul ajunsese la o formă matură și completă, iar adepții săi produceau deja propriile evanghelii și epistole, dintre care Evanghelia lui Toma și Evanghelia lui Iuda sunt câteva exemple. Ioan pare să fi anticipat această dezvoltare a Gnosticismului și amenințarea ce o prezenta pentru sănătatea bisericii, așa că a scris 1 Ioan pentru a contracara influența acestui curent. Gnosticismul unifica dualismul grecesc cu misticismul estic. El adoptase perspectiva dualistică că tot ce este imaterial sau spiritual e bun în timp ce tot ce are o formă materială e rău. La aceasta s-a adăugat și accentul misticismului estic pe o cunoaștere spirituală secretă rezervată doar pentru puținii aleși. Gnosticii încercau să aibă părtășie cu credincioșii în biserică și în felul acesta ideile și gândurile lor s-au infiltrat în creștinism. Ei spuneau lucruri de genul următor: „E bine că ești creștin, e bine că ești familiarizat cu Isus Cristos, dar acum permite-mi să te călăuzesc spre o cunoaștere mai profundă a unor adevăruri spirituale adânci, care vor debloca în secret mai multă semnificație și scop pentru tine”. După cum am menționat deja pe scurt, două convingeri primare referitoare la Cristos și creștinism îi caracterizau pe Gnostici și acestea erau ideile care îl îngrijorau pe Ioan. În primul rând, ei nu credeau că Isus Cristos a venit în trup fizic. În al doilea rând, ei nu credeau că păcatul este real sau existent la nivel spiritual, așa că în final negau păcatul sau, mai bine zis, negau natura păcătoasă transmisă de la Adam către toți oamenii la nivel de duh. Iată cum argumentau ei că păcatul nu este real în duhul uman. Gnosticii credeau că orice fel de păcate sau pofte, fie ele păcate sexuale sau alte dependențe, apar doar în lumea fizică. Însă, aceștia considerau că ei trăiesc la un nivel spiritual, și nu unul fizic, datorită cunoașterii profunde și secrete pe care ei credeau că o posedă. Prin urmare, orice se întâmpla în domeniul fizic era mai puțin important pentru ei și era chiar considerat o fabricație a realității, o iluzie, deoarece realitatea se petrecea la nivel spiritual unde păcatul nu exista. Din acest motiv, Gnosticii credeau că Isus nu a avut un trup fizic. Ar fi fost un lucru inferior și dezonorant ca Isus să fie legat de un trup fizic, așa că Isus trebuia să fi fost pur spiritual după părerea lor. De aceea, deschiderea necaracteristică a primei epistole a lui Ioan arată în mod clar că adresarea inițială nu a fost către credincioși, ci către Gnostici, care nu credeau că Isus a venit în trup. Nu există nici un salut către credincioși, spre deosebire de ceea ce găsim în a doua și a treia epistolă. În schimb, apostolul Ioan deschide prima sa epistolă cu o adresare directă a ereziei gravă a Gnosticilor: 1 Ioan 1:1 (BTF2015) 1 Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, referitor la Cuvântul vieții. Mai târziu, în capitolul 4, Ioan menționează că oricine nu mărturisește că Isus Cristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu și are spiritul lui Anticrist, din nou contracarând erezia Gnostică: 1 Ioan 4:1-3 (BTF2015)1 Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume.2 Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este din Dumnezeu,3 Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al Anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume. Ioan accentuează faptul că Isus a venit într-adevăr în trup fizic, pentru că Ioan însuși împreună cu ceilalți ucenici Îl auziseră, Îl văzuseră și Îl atinseseră pe Isus. De ce era atât de important și vital de crezut faptul că Isus a venit în trup fizic? De ce orice duh care mărturisea opusul era numit duhul Anticristului? Dacă Isus nu ar fi avut un trup fizic, atunci El nu ar fi fost un adevărat Fiul al omului. Și dacă nu ar fi fost pe deplin om, atunci El nu s-ar fi putut identifica cu oamenii și să plătească pedeapsa păcatelor lor, iar în final, El nu ar fi fost Cristosul, sau Mesia Salvatorul. Negarea trupului fizic al lui Isus însemna același lucru cu   negarea Lui Însuși ca și Cristos, ca și Mesia. Din această cauză, Ioan a numit duhul Anticristului orice duh care nu mărturisea că Isus Cristos a venit în trup. Apoi, în versetul 9 din capitolul 1, Ioan atacă a doua erezie a Gnosticismului – și anume negarea păcatului – și încearcă să îi convingă pe Gnostici să-și recunoască și să-și mărturisească păcatele, pentru ca Dumnezeu să îi ierte și să-i curățească de orice nedreptate. Abia în capitolul 2 din prima epistolă a lui Ioan vedem pentru prima dată fraza ”copilașii mei”, sugerând că, de la acel capitol încolo, apostolul Ioan se va adresa credincioșilor. Acum, haideți să parcurgem fiecare verset din contextul pasajului din 1 Ioan 1:9 și să-l explicăm. 1 Ioan 1:5 spune că „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc”. Există doar două tărâmuri sau împărății în care oamenii pot fi localizați: în LUMINĂ (cei mântuiți) sau în ÎNTUNERIC (cei pierduți). Următorul verset spune că „Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul”. Gnosticii erau foarte buni în a pretinde că și ei erau mântuiți, dar, în realitate, aceștia se aflau încă în tărâmul întunericului din cauza convingerilor lor greșite. Se mințeau atât pe ei înșiși cât și pe alții fără ca macăr să fie conștienți de aceasta și nu trăiau adevărul. De aceea, în versetul 7, Ioan le spune: „Dar dacă umblăm în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăță de tot păcatul”. Mulți creștini interpretează „umblarea în lumină” ca fiind umblarea „conform” luminii sau „după” lumină în termeni de moralitate. Însă, acest verset nu vorbește aici despre lumină în sensul comportamentului moral și al faptelor morale, ci în ceea ce privește tărâmul în care oamenii umblă și trăiesc, sau în termeni de natura duhului lor. Nu este vorba atât de mult despre CUM umblă ei, ci UNDE umblă. Aceștia nu pot INTRA și IEȘI din lumină. Să citim câteva pasaje care explică aceste două tărâmuri: 1 Tesaloniceni 5:5 (BTF2015) 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.  Coloseni 1:13 (BTF2015) 13 (El) ne-a eliberat din puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului său iubit. 2 Corinteni 6:14–15 (BTF2015) 14 Nu vă înjugați în mod inegal cu cei ce nu cred; fiindcă ce părtășie are dreptatea cu fărădelegea? Și ce comuniune are lumina cu întunericul? 15 Și ce armonie este între Cristos și Belial? Sau ce parte are cel ce crede cu cel ce nu crede?  Mulți credincioși cred că lumina înseamnă cunoaștere și informații despre Lege (legea morală, sau cele Zece Porunci, mai precis), iar umblarea în lumină înseamnă că trebuie să trăiască și să umble în conformitate cu nivelul de cunoaștere și de revelație pe care îl au din Lege. Cu alte cuvinte, umblarea în lumină pentru ei înseamnă pur și simplu a trăi o viață morală. Însă, dacă înțelegem semnificația LUMINII din versetul 7 ca fiind CUM să trăim (adică comportamentul nostru), atunci noi, ca și credincioși, ar trebui să trăim în conformitate cu LUMINA în același fel în care Dumnezeu Însuși trăiește în conformitate cu LUMINA, adică o trăire perfectă. Trăim noi oare pe deplin în lumină prin faptele noastre așa cum Dumnezeu trăiește în lumină, adică în sfințenie perfectă? Desigur că nu. Așadar, lumina nu se referă la comportament, ci la o natură, la un tărâm. Mai mult, dacă înțelegem umblarea în lumină în termeni de comportament și de CUM să trăim, atunci versetul 7 s-ar citi în felul următor: „Atât timp cât nu păcătuim (adică umblăm în conformitate cu lumina), sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul”. De ce anume ne mai curăță sângele lui Isus dacă deja nu mai umblăm în păcat? Adevărul este că noi, chiar ca și credincioși autentici, mai facem încă fapte păcătoase în trupul și sufletul nostru, dar datorită naturii duhului nou, nu vom mai umbla niciodată în tărâmul întunericului. Mersul la McDonalds nu transformă o persoană într-un BigMac, așa cum nici mersul într-un garaj nu transformă o persoană într-o mașină. Sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul în momentul când intrăm în tărâmul luminii, după cum concluzionează și versetul 7, chiar dacă încă mai facem acțiuni păcătoase după ce am fost curățați. La momentul mântuirii, sângele lui Cristos curățește atât păcatul de la nivelul duhului cât și toate faptele păcătoase făcute de noi în timp (în trecut, prezent și viitor) la nivelul sufletului și trupului. Credincioșii nu experimentează niciodată vreun moment, în timpul zilei sau al nopții, când nu sunt curați de orice păcat. Păcatul nu face nici ca părtășia sfinților cu Dumnezeu să fie ruptă. Dumnezeu nu așteaptă ca tu să îți restaurezi relația cu El după ce ai păcătuit, pentru că ea nu se rupe niciodată. Noi gândim în felul acesta că părtășia cu Dumnezeu, Tatăl, se întrerupe atunci când păcătuim, deoarece întreaga lume din jurul nostru funcționează așa. De exemplu, ori de câte ori într-o căsnicie soții fac greșeli și se rănesc unul pe altul, aceștia nu divorțează imediat, dar acele greșeli afectează părtășia dintre cei doi și persoana responsabilă trebuie să-și ceară iertare pentru ca acea părtășie să fie restaurată. Și noi transferăm acest mod de gândire în relația noastră cu Dumnezeu și credem că Dumnezeu este ca oamenii și așteaptă scuzele noastre înainte ca El să ne poată ierta și să aibă din nou părtășie cu noi. Dar Dumnezeu nu este ca oamenii. El a luat inițiativa de a plăti pentru păcatele noastre prin jertfa Fiului Său chiar înainte de a ne naște și a exista. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, noi nu ieșim niciodată din părtășie cu El. Numai mintea și conștiința noastră ne spun că suntem în afara părtășiei cu El și simțim nevoia să facem ceva pentru a remedia acest lucru. Da, s-ar putea să-l întristăm pe Duhul Sfânt și să frustrăm harul lui Dumnezeu, după cum Efeseni 4:30 ne arată, dar El nu întrerupe niciodată părtășia Sa cu noi din această cauză. Să presupunem pentru o clipă că într-adevăr ai ieși din părtășia cu Dumnezeu atunci când păcătuiești. Cum ar arăta oare această stare? Haideți să o definim împreună. Înseamnă aceasta că Dumnezeu este atât de supărat pe tine, încât El nu te mai ajută cu nimic până nu îți mărturisești păcatul, chiar dacă Îi ceri ceva în rugăciune? Înseamnă aceasta că nu te mai poți baza pe Dumnezeu în nici un lucru și că ești pe cont propriu până nu-ți mărturisești păcatele? Nu, desigur că nu. O, ce-i mai place diavolului atunci când gândești așa și acesta este de fapt scopul său prin condamnare: să crezi că Dumnezeu este supărat pe tine din cauza păcatului tău și că nu ar trebui nici să îndrăznești să mai vorbești cu El sau să-I ceri ceva. Aceasta este o gândire complet greșită și nebiblică în Noul Testament. Acest lucru era adevărat numai în Vechiul Testament. Oamenii experimentau înfrângere și dezastre atunci când păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. Dar aceasta se întâmpla din cauză că Isus Cristos nu plătise încă pedeapsa pentru păcatele  lor. Pentru ca israeliții să poată experimenta în mod regulat binecuvântările lui Dumnezeu, aveau și ei o cale: ei trebuiau fie să respecte întotdeauna Legea (ceea ce știm că nu puteau tot timpul), fie să aducă jertfe de animale și să ceară iertare imediat când păcătuiau. Acest lucru nu mai este adevărat în Noul Testament datorită jertfei eterne a lui Isus, care ne iartă o dată pentru totdeauna. Așa cum am menționat anterior în alte locuri, întristarea Duhului Sfânt nu este același lucru cu ofensarea sau supărarea Lui. Duhul Sfânt ar fi ofensat și supărat dacă, fie nu ar exista dragoste și grijă pentru credincioși din partea Sa, fie nu ar exista jertfa de sânge pentru ispășirea celor ce au crezut. Întristarea se referă la o suferință și o durere cauzate de dragoste. Duhul Sfânt se întristează pentru că El ne iubește și suferă când vede cum ne distrugem pe noi înșine și permitem morții să se manifeste în viața noastră prin păcat. Cuvântul „mărturisește” din 1 Ioan 1:9 este cuvântul grecesc „Homologeo”, care înseamnă „a spune același lucru ca și altcineva, a fi de acord cu cineva sau a recunoaște”. Prin urmare, a ne mărturisi păcatele înseamnă a spune același lucru despre păcatele noastre pe care Dumnezeu îl spune: că păcatul este real, dar că păcatele noastre au fost iertate și spălate prin sângele Domnului nostru Isus Cristos (Apocalipsa 1:5). Când realizăm că am păcătuit și că, de fapt, ne-am născut în păcat și în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu datorită păcatului adamic, adevărata mărturisire înseamnă a fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu cu privirea la soluția Lui pentru păcat și a ne exprima recunoștința față de El pentru realitatea iertării noastre în Cristos. Pe baza acestui verset, multe biserici creștine învață că cei ce au crezut deja în Cristos trebuie să-și mărturisească păcatele în mod regulat pentru a fi iertați. Ei învață că credincioșii pot intra și ieși din părtășia cu Dumnezeu, așa cum am menționat mai devreme. Ei spun că credincioșii trebuie să mențină o contabilitate strictă a păcatelor cu Dumnezeu. Motivul acestei contabilități este ca ei să nu uite păcatele pe care le-au comis și astfel să nu fie în afara părtășiei cu Dumnezeu pentru o perioadă lungă de timp. Dacă acest verset într-adevăr vorbește despre mărturisirea păcatelor în mod regulat, atunci trebuie să se refere la toate păcatele, atât CUNOSCUTE cât și NECUNOSCUTE, deoarece versetul nu spune să mărturisim doar păcatele CUNOSCUTE și nu există nici un alt verset în Biblie care să spună aceasta. Fiecare păcat trebuie recunoscut și mărturisit, altfel pe acestui acest verset, suntem încă nedrepți. Nu putem selecta doar ce dorim noi să mărturisim. Nu putem să mărturisim doar păcatele pe care ni le amintim. Și după cum cu toții știm, nu este omenește posibil să mărturisim fiecare păcat din gând, cuvânt sau faptă. Putem noi oare să știm și să ne amintim întotdeauna fiecare păcat și să-l mărturisim, inclusiv păcatele de omisiune? Dacă iertarea păcatelor depinde de mărturisirea noastră regulată a păcatelor, atunci avem o problemă serioasă de depășit, una imposibilă. S-ar putea să te întrebi: ”Ce să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să ignor păcatul pur și simplu și să nu îi spun niciodată lui Dumnezeu că îmi pare rău?” Nu neapărat, însă voi explica mai multe despre aceasta mai târziu.În cele două cazuri în care vedem cuvântul „păcate” în 1 Ioan 1:9, este folosit substantivul grecesc „Hamartia”. Două cuvinte comune sunt traduse din greacă ca și ”păcat” în Noul Testament, dar acestea au conotații diferite. Cele două cuvinte sunt Hamartano (un verb) și Hamartia (un substantiv). Amândouă cuvintele înseamnă în mod literal ”a rata ținta când cineva trage cu săgeata”. Însă, verbul Hamartano este folosit în Biblie cu sensul de comportament păcătos care ratează ținta sfințeniei (adică ”un lucru pe care îl facem din când în când”), în timp ce substantivul Hamartia denotă starea interioară care este în afară țintei și nu faptele. Potrivit cunoscutului profesor al Bibliei, William Vine, substantivul Hamartia indică ”un principiu sau o sursă a acțiunii, un element lăuntric care produce fapte, un principiu sau o putere guvernantă”. Cu alte cuvinte, substantivul Hamartia se referă la principiul păcatului, la starea păcătoasă moștenită și transmisă de la Adam după cădere. Este interesant și important de observat că Pavel folosește unul dintre aceste două cuvinte mult mai mult decât pe celălalt. Știi care este acesta? În totalitatea epistolelor sale, Pavel folosește verbul Hamartano doar de 14 ori, în comparație cu o utilizare copleșitoare de 55 de ori a substantivului Hamartia. Aceste două cuvinte apar cel mai mult în cartea Romani, unde raportul este și mai uimitor: 6 utilizări ale verbului Hamartano, comparativ cu 39 de utilizări ale substantivului Hamartia! De cele mai multe ori, când întâlnim cuvântul „păcat” în cartea Romani, Pavel nu vorbește despre comportament păcătos, ci despre condiția de păcat. Prin întrebuințarea formei de substantiv a acestui cuvânt, Ioan (ca și Pavel) în mod clar nu se referea la comiterea unor acte păcătoase individuale în timp, pentru că altfel ar fi folosit forma verbală „Hamartano”. Deși a folosit pluralul substantivului Hamartia (care s-ar traduce păcate), Ioan se referea la natura păcatului moștenită de la Adam la nivel spiritual, împreună cu totalitatea acțiunilor păcătoase generate de acea natură la nivelul sufletului și al trupului în toate timpurile (trecut, prezent și viitor). În lumina acestui lucru, cred că acum suntem mult mai în măsură să înțelegem că 1 Ioan 1:9 nu vorbește despre mărturisirea păcatelor noastre de fiecare dată când păcătuim cu gândul sau cu fapta. Ioan vorbea despre nevoia de a recunoaște și de a mărturisi lui Dumnezeu faptul că suntem păcătoși din cauza păcatului lui Adam și de a primi iertarea totală pentru toate păcatele noastre prin lucrarea terminată a lui Isus. Cât de des trebuie să facem acest lucru? O singură dată, la mântuire. De aceea, 1 Ioan 1:9 este un verset care se aplică la mântuire și care îi încurajează pe păcătoși să recunoască și să-și mărturisească starea lor păcătoasă sau „identitatea de păcătoși”, să se nască din nou prin credința în Domnul Isus Cristos și să li se înlocuiască natura păcătoasă din Adam cu o nouă natură neprihănită și dreaptă prin Cristos. Pentru a fi pe deplin convinși că aceasta este ceea ce avea în vedere Ioan, haideți să aruncăm o privire la încă trei pasaje din Evanghelii, unde același substantiv Hamartia a fost folosit la plural și să analizăm semnificația acestuia în acele contexte. Primul este Matei 1:21: Matei 1:21 (BTF2015)21 Și ea va naște un Fiu și îi vei pune numele ISUS, pentru că El va salva pe poporul Său de păcatele lor (gr. Hamartias). Cu siguranță, Isus nu și-a salvat poporul de toate acțiunile și faptele păcătoase în sensul că aceștia nu le mai fac în timp după mântuire, ci El i-a salvat de păcatele lor în sensul naturii moștenite de la Adam și al acțiunilor păcătoase care sunt generate de acea natură în toate timpurile. Luca 24:47 ilustrează același lucru în conjuncție cu pocăința; reflectă același sens de stare sau condiție: Luca 24:47 (BTF2015)47 Și pocăința și iertarea păcatelor (gr. Hamartias) să fie predicate în numele Lui printre toate națiunile, începând de la Ierusalim. Al treilea pasaj se găsește la Matei 3:5-6, unde spune în felul următor: Matei 3:5-6 (BTF2015)5 Atunci au ieșit la el (Ioan Botezătorul) Ierusalimul și toată Iudeea și toată regiunea de jur împrejurul Iordanului,6 Și erau botezați de el în Iordan, mărturisindu-și păcatele (gr. Hamartias). După cum s-a menționat anterior, putem destul de ușor trage concluzia că, acești oameni care veneau la Ioan Botezătorul, nu-i mărturiseau acestuia păcatele lor individuale, ci păcatele lor în sens cumulativ. Acum, revenind la 1 Ioan 1:9, doctrina eretică Gnostică nu admitea starea păcătoasă a omului. Ioan a abordat această erezie direct în primul capitol din 1 Ioan și îi îndemna pe cei atinși de curentul Gnostic să-și mărturisească starea lor de păcat și să primească iertarea completă a lui Cristos, precum și curățarea totală de toată nedreptatea lor, prin lucrarea Sa terminată de la cruce. O dată ce credincioșii devin drepți în momentul mântuirii, aceștia nu mai pot avea nedreptate de care să fie curățați din nou. Numai cei care nu cred trebuie să fie curățați de orice nedreptate.”Ce spune atunci apostolul Ioan despre comiterea noastră de păcate la nivel de suflet și trup, după ce am devenit credincioși?” Doar două versete mai târziu, în al doilea capitol al epistolei, Ioan răspunde la această întrebare în timp ce își începe adresa către credincioși: 1 Ioan 2:1 (BTF2015) 1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți (gr. Hamartano). Și dacă cineva păcătuiește (gr. Hamartano), avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept.  De data aceasta, cuvintele „păcat” și „păcate” sunt reprezentate prin verbul grecesc „Hamartano”. Ioan se referă acum la comiterea păcatelor de către credincioși – adică la gândurile și faptele lor păcătoase. Ce spune Ioan cu privire la aceasta? El ne reamintește că, atunci când eșuăm ca și credincioși, avem un Avocat la Tatăl – pe Isus Cristos. El este Avocatul nostrum, angajat de Însuși Tatăl, care ne reprezintă și ne apără împotriva tuturor acuzațiilor diavolului. El este cel mai bun Avocat al tuturor timpurilor și are cea mai bună apărare în favoarea noastră: sângele Său prețios care vorbește răscumpărare pentru eternitate! Datorită Domnului nostru Isus și a ceea ce a realizat El la cruce, avem iertare și rămânem drepți înaintea lui Dumnezeu chiar și atunci când mai păcătuim. Așa după cum apostolul Pavel le-a reamintit credincioșilor din Corint, care eșuaseră de multe ori prin păcat, că ei încă erau templul Duhului Sfânt, Ioan ne reamintește nouă cine suntem în Cristos și pe Cine avem ca reprezentant al nostru la dreapta lui Dumnezeu. Apoi, în versetul 12 al aceluiași capitol 2, Ioan întărește ceea ce a spus în versetul 2: 1 Ioan 2:12 (NTR) 12 Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită numelui Său.  Ce spune el aici? El le reamintește copilașilor spirituali, care încă se mai simt condamnați, că păcatele lor sunt deja iertate datorită numelui Său și nu din cauza mărturisirii lor.  

Mărturisirea păcatelorRomani 8:1 spune: Romani 8:1 (BTF2015 & NTR) 1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului. Mulți creștini citesc pasajul de mai sus și, din nou, adaugă în mintea lor, fără măcar să-și dea seama,  următoarea idee: „Da, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus [atâta timp cât nu au păcate nemărturisite în viața lor]”. Totuși, acest lucru nu este adevărat. După cum vom vedea din Biblie, mărturisirea păcatelor nu constituie baza sau condiția MENȚINERII mântuirii. O dată ce credincioșii sunt justificați prin credință, ei au pace cu Dumnezeu pentru totdeauna: Romani 5:1 (BTF2015) 1 De aceea, fiind declarați drepți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos.  Dacă menținerea îndreptățirii sau a mântuirii depinde de mărturisirea păcatelor credincioșilor (fie a tuturor păcatelor sau doar a păcatelor cunoscute), atunci cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu, Tatăl, ar putea să-l facă pentru credincioși este să-i ia în cer imediat după ce sunt mântuiți. În acest fel, credincioșii nu sunt în pericol de a-și pierde vreodată mântuirea din cauza unui păcat nemărturisit. Când credincioșii își mărturisesc păcatele, pot ei fi siguri că au mărturisit totul? Au ei suficient timp să mărturisească totul? Pentru Martin Luther, mărturisirea păcatelor era o disciplină zilnică. Uneori mărturisea câte șase ore la rând! El a dus la extremă această practică. Luther a fost întrebat odată, „Îl iubești tu pe Dumnezeu?” la care el a răspuns: „Mă întrebi dacă Îl iubesc pe Dumnezeu? Uneori Îl urăsc”. Cum ar putea cineva să spună așa ceva? Numai cineva chinuit de păcatul său ar putea ajunge la o astfel de concluzie. Luther mărturisea ore în șir. El examina regulat Cele Zece Porunci și cele șapte păcate mortale și cea mai mare frică scripturală pe care o avea era încălcarea Primei Porunci: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine” (Exodul 20:3). De asemenea, revizuia adesea predica de pe munte și se întreba dacă ar putea trăi cu fidelitate în conformitate cu principiile ei. Totodată, scenele judecății din cartea Apocalipsei îl bântuiau. R.C. Sproul explică mai în detaliu ce se întâmpla în acel timp în felul următor: „Mărturisirea era o parte obișnuită a vieții monastice. Ceilalți frați veneau regulat la duhovnicii lor și spuneau: ‘Părinte, am păcătuit. Aseară am stat treaz după ce s-a dat “stingerea” și mi-am citit Biblia cu o lumânare’ sau, ‘Ieri la prânz am râvnit la salata de cartofi a fratelui Filip”. (Câte necazuri poate avea un călugăr într-o mănăstire?) Părintele confesor auzea mărturisirea, acorda absolvirea preoțească și apoi desemna o mică penitență. Atât! Întregul proces dura doar câteva minute. Nu la fel era și cu fratele Luther. El nu era mulțumit cu o scurtă recitare a păcatelor sale. El vroia să se asigure că niciun păcat din viața lui nu rămânea nemărturisit. Intra în confesional și stătea acolo ore în șir în fiecare zi”. Motivul lui Luther pentru mărturisire era spaima lui cu privire la judecata lui Dumnezeu. El credea că Dumnezeu e ofensat de păcatele sale, dar Dumnezeu nu era ofensat din cauza jertfei lui Cristos. Luther trăia zilnic cu frică de judecata imediată a lui Dumnezeu asupra vieții sale. El a spus odată: „Dacă aș putea crede că Dumnezeu nu este supărat pe mine, aș sta și în cap de bucurie”. Așa de chinuit devenise el de enormitatea propriilor sale păcate și de incapacitatea sa de a satisface un Dumnezeu drept. Luther mărturisea fiecare păcat. El își ura păcatul. De fapt, din cauza obsesiei sale cu mărturisirea, Luther a fost chiar considerat nebun. Unii călugări credeau că are lupte sexuale profunde, pentru că numai astfel de păcate ar tulbura pe un călugăr în așa măsură încât să mărturisească la fel de mult cum făcea el. Călugării credeau că Luther era la un pas de un episod psihotic sau de o cădere nervoasă. Dozele sale intense de confesiune îi provocau până și durere fizică și suferință. Începuse să aibă dificultăți digestive (pietre la rinichi și la fiere) din cauza anxietății provocate de lupta sa cu păcatul. Nu îl tulbura nici un păcat în mod special. Era vorba de natura sa coruptă la general vorbind - „Ce pot face pentru a câștiga un Dumnezeu bun de partea mea? O, păcatul meu, păcatul meu, ce să fac cu păcatul meu?”În ziua de astăzi, poate creștinii nu duc mărturisirea păcatelor la astfel de extreme ca Luther, deși ar trebui să o facă dacă ar fi cu adevărat serioși în legătură cu aceasta. Însă, ei tot trec printr-un chin relativ asemănator cu a lui Luther și se simt mereu nevrednici în fața lui Dumnezeu. Israeliții din Vechiul Testament aveau o zi de ispășire o dată pe an, când își mărturiseau păcatele și le puneau toate pe un țap - țapul ispășitor numit Azazel - și apoi trimiteau acel țap în pustie. Își poate imagina cineva câteva milioane de evrei care își iau timp să mărturisească preoților toate păcatele din anul care a trecut? Întregul proces ar fi durat câțiva ani pentru a se încheia și preoții ar fi fost epuizați sau ar fi murit de epuizare. Oare își mărturiseau acei oameni păcatele așa cum fac creștinii astăzi? Desigur că nu. Ori de câte ori oamenii aduceau animale pentru jertfe de păcat, examinau preoții pe oameni de păcatele lor sau animalul pentru sacrificiu, care trebuia să fie fără pată și fără nici un defect? Animalul, desigur! Preotul examina jertfa și nu persoana care a adus-o, deoarece întregul motiv pentru care cineva aducea o jertfă pentru păcat era că a păcătuit. Nu era nevoie de examinări suplimentare.În mod similar, când Ioan Botezătorul boteza oamenii în apă la râul Iordan, Biblia spune că oamenii veneau la el și își mărturiseau păcatele. Ei nu începeau să își mărturisească fiecare păcățel lui Ioan în apă. În ambele aceste două cazuri descrise, mărturisirea păcatelor însemna recunoașterea faptului că au păcătuit înaintea lui Dumnezeu și credința că El le-a iertat sau le-a acoperit toate păcatele. Aceasta este ceea ce fac credincioșii născuți din nou o dată pentru totdeauna la momentul mântuirii lor. Gândiți-vă la criminalul de pe cruce care avea o multitudine de păcate, pe care nu le-a mărturisit. El doar i-a cerut lui Isus să-și amintească de el când va intra în Împărăția Sa și Isus i-a promis că îl va lua în cer. De ce ar fi interesat Dumnezeu să audă despre fiecare păcat murdar și dezgustător al nostru? El știe și vede din belșug astfel de păcate, totul este deschis înaintea Lui, El știe deja totul și El a plătit deja pentru toate păcatele prin jertfa lui Isus.Adevărul este că, chiar dacă noi credem că avem un motiv sincer și pertinent pentru mărturisirea păcatelor noastre, noi o facem de fapt pentru că nu ne putem ierta pe noi înșine și datorită neprihănirii noastre de sine. Încercăm să-I arătăm lui Dumnezeu că nu suntem chiar atât de răi, că putem face ceva pentru a remedia greșeala și pentru a deveni din nou vrednici în fața Lui de a primi binecuvântările Sale și de a-L face să se miște cu putere în viețile noastre. Oare mărturisirea păcatelor ne ajută cu adevărat să nu mai păcătuim? După cum poate probabil ai observat și în propria ta viață, de cele mai multe ori, nu ajută deloc în acest sens. Mărturisești păcatul și apoi te duci și îl faci din nou de cele mai multe ori, pentru că acea mărturisire în sine te ține în ciclul păcatului prin faptul că te face să te concentrezi pe păcat și pe incapacitatea ta de a-l birui și nu pe Isus.Acum, haideți să privim mărturisirea păcatelor și dintr-un alt unghi. Când oamenii ne greșesc cu ceva, trebuie noi să-i așteptăm întâi pe ei să-și ceară iertare pentru a-i ierta? Conform Bibliei, nu, deloc. Noi trebuie să iertăm oamenii indiferent de ce fac ei și încă de vreo 490 de ori pe zi. Dacă Dumnezeu ne cere nouă așa ceva, oare nu ne tratează El pe noi cu mult mai mult în același fel? Ba da, El așa face. El ne-a șters deja toate păcatele, fără ca să aștepte mărturisirea noastră detaliată a fiecărui păcat. Am mărturisit o dată că suntem păcătoși și că avem nevoie de jertfa lui Isus să ne curățească, și aceasta e de ajuns pentru El. Însă, din câte se pare, jertfa lui Isus nu este suficientă pentru noi. Simțim nevoia să plângem și să facem penitență pentru fiecare păcat în mod repetat. O întrebare și mai îngrijorătoare este aceasta: Ce se întâmplă dacă un credincios moare deodată cu păcate nemărtursite? Nu mai este salvat? Merge în iad după ce a trăit o viață întreagă cu Dumnezeu? Din păcate, mulți creștini și chiar lideri cred că astfel de credincioși merg în iad. Pentru a atenua o astfel de concluzie îngrozitoare, ei spun că de fapt nu mulți credincioși vor fi în acea situație, deoarece Dumnezeu le va ”orchestra” moartea în așa fel încât majoritatea creștinilor să moară cu toate păcatele lor mărturisite. Ești tu gata să crezi ceva care nici măcar nu are vreun suport biblic, în loc să crezi că toate păcatele tale au fost luate și că, indiferent când și cum mori, tu mergi în cer? O astfel de ipoteză ar însemna că credincioșii sunt mântuiți complet și permanent doar la sfârșitul vieții lor și chiar și atunci, numai dacă au mărturisit toate păcatele. Această concluzie nu este biblică.Acum, dacă ne uităm cu atenție în Noul Testament, putem observa cu ușurință că Isus, în toată viața Sa pe pământ, nu a menționat niciodată mărturisirea păcatelor, nici măcar atunci când a inițiat Cina în camera de sus cu ucenicii Săi. El nu le-a spus să-și ia câteva minute să se examineze pe ei înșiși de păcatele lor, să se asigure că au mărturisit totul și apoi să ia din pâine și din vin, sau să nu ia deloc dacă păcatul e prea greu. Ba mai mult, îl putem vedea pe apostolul Pavel vorbind atât de detaliat despre mântuire, justificare și sfințire în toate epistolele sale doctrinare (Romani, Galateni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, 1 și 2 Timotei etc.), dar niciodată nu menționează nimic despre a mărturisi păcatele. Cum a putut Pavel să uite complet să menționeze un aspect atât de „important” al mărturisirii păcatelor ca și o condiție a menținerii mântuirii? Desigur că nu a uitat. De fapt, el intenționat nu a scris nimic despre asta. În scrisoarea adresată creștinilor din Corint, dintre care mulți comiteau păcate, precum vizitarea prostituatelor prin templele idolatre, el nu le spus să-și mărturisească păcatele pentru a se pune în ordine cu Dumnezeu, ci mai degrabă le-a amintit cine sunt ei în Cristos: 1 Corinteni 3:16 (BTF2015) 16 Nu știți că sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?  Statutul nostru de „îndreptățiți în fața lui  Dumnezeu” nu se bazează pe mărturisirea imperfectă de păcate făcută de un om imperfect, ci pe bogățiile harului lui Dumnezeu și pe jertfa perfectă a Fiului Său. Există doar două pasaje în întregul Noul Testament care fac aluzie specifică la mărturisirea păcatelor și niciunul dintre ele nu a fost scris de Pavel. Pe lângă aceasta, nici unul dintre aceste două pasaje nu menționează mărturisirea păcatelor ca și o condiție de menținere a mântuirii. Aceste două texte se găsesc la Iacov 5:14-16 în contextul vindecării fizice și la 1 Ioan 1:9. Haideți să aruncăm o privire la primul.  Iacov 5:14-16 Iacov 5:14–16 (BTF2015 & VDCL) 14 Este cineva dintre voi bolnav? Să cheme prezbiterii bisericii și ei să se roage peste el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului.15 Și rugăciunea credinței îl va salva pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. 16 Mărturisiți-vă unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mult poate să realizeze rugăciunea ferventă și puternică a unui om drept.  Este important să observăm câteva lucruri în acest pasaj. Contextul acestui pasaj este vindecarea fizică de boală și mărturisirea greșelilor unii altora, nu lui Dumnezeu. Numai uitându-ne la context, putem să ne dăm seama că acest pasaj nu poate fi considerat suport biblic pentru mărturisirea păcatelor la  Dumnezeu, în felul în care o fac creștinii astăzi. Versetul 15 spune clar că dacă persoana bolnavă a comis păcate, ele vor fi iertate automat fără nici o mărturisire. Remarcabil este faptul că acele păcate vor fi iertate după ce persoana a fost vindecată și nu înainte. Uneori, când mă duc să mă rog pentru cineva bolnav, dacă boala nu pleacă instantaneu și este încăpățânată, unii lideri îmi spun: „Întreabă persoana dacă nu are cumva vreun păcat nemărturisit sau ascuns în viața ei”. Ce legătură are aceasta cu vindecarea? Oprește păcatul nemărturisit vindecarea? Nu, deloc. Încă pe când eram păcătoși, Dumnezeu a luat inițiativa să-L trimită pe Fiul Său să moară, înainte ca să ne naștem și fără ca să aștepte să Îl rugăm noi să facă acest lucru. Pasajul spune clar că bolnavii vor fi mai întâi vindecați indiferent de păcatele lor și, dacă au comis păcate, ei vor fi iertați fără să menționeze nimic despre mărturisirea păcatelor lui Dumnezeu.Versetul 16 vorbește apoi despre mărturisirea greșelilor noastre unii altora. Însă, aceasta nu ne face mai sfinți și demni de vindecare înaintea lui Dumnezeu, nu ne aduce mai aproape de Dumnezeu și nici nu ne eliberează definitiv de a nu mai săvârși acele păcate. Mărturisirea, plânsul și eliberarea de povara din inimă nu te scapă cu adevărat de păcat. O astfel de libertate vine numai prin har prin credință și nu prin mărturisirea unii altora. Da, este adevărat că unele păcate precum vrăjitoria și implicarea în ocult pot fi cauza directă a anumitor boli. În același fel, stresul, neiertarea, sau amărăciunea pot duce la anumite boli,  de asemenea, iar prin simpla mărturisire a acelor păcate unii altora și prin aducerea lor la lumină, persoana bolnavă poate fi vindecată și eliberată. Însă, mărturisirea în astfel de situații nu este o condiție pentru a-L face pe Dumnezeu să vindece persoana, ci un act pentru a expune demonicul sau pentru a căuta reconciliere în relațiile umane. Acesta ar fi primul motiv pentru mărturisirea păcatelor unii altora.Un al doilea motiv pentru mărturisirea păcatelor unii altora, bazat pe acest pasaj, poate fi acela de a primi ajutor în rugăciune de la alți credincioși cu privire la o problemă sau un păcat și pentru a fi întăriți de a avea victorie asupra acelor comportamente păcătoase. De fapt, versetul 16 încurajează rugăciunea unii pentru alții. Al treilea motiv pentru mărturisirea unor păcate ascunse altor oameni este ușurarea ta emoțională și efectul terapeutic ca urmare a împărtășirii acelor lucruri. Comportamentele sau faptele păcătoase îți fură pacea și te condamnă în mod continuu, așa că mărturisirea te ajută pe tine să te ierți și să îți curățești conștiința de acea vină mai ușor și mai repede, mai ales în cazul păcatelor repetate. Însă, acea mărturisire nu-L influențează pe Dumnezeu și relația Sa cu tine în nici un fel. Acest aspect al aducerii la lumină a lucrurilor ascunse care sfâșie o persoană în interior este încurajat chiar de lumea seculară ca fiind benefic. Însă, el nu poate fi folosit pentru a face ispășire pentru păcatele tale înaintea lui Dumnezeu.

CREDINCIOȘII NU POT PĂCĂTUI (1 IOAN 3:9)1 Ioan 3:9 (RMNN) 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Mulți oameni se luptă să înțeleagă acest pasaj deoarece contextul arată clar că creștinii încă păcătuiesc:  1 Ioan 1:8 (BTF2015)8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi. 1 Ioan 1:10 (BTF2015)10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi.  1 Ioan 2:1 (BVA)1 Dragii mei copii, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva dintre voi păcătuiește, avem la Tatăl un „Avocat”. Acesta este Isus care pledează în mod corect în favoarea noastră. Acestea sunt trei ipostaze din aceeași scrisoare unde scriitorul, apostolul Ioan, vorbește despre a păcătui. Primele două pasaje comunică următorul lucru: ”Dacă spui că nu ai păcat, ești un mincinos”. Apoi, în al treilea pasaj adaugă: ”Îți scriu acestea, ca să nu păcătuiești (în viitor). Dar dacă păcătuiești, tu ai un Avocat care este cu Tatăl”. Apoi, în 1 Ioan 3:9 el declară: ”Dacă ești născut din Dumnezeu, nu poți păcătui.” Sună foarte contradictoriu, nu-i așa? Atât Scriptura cât și experiența ne arată că creștinii pot păcătui și încă păcătuiesc. Chiar întreg contextul cărții 1 Ioan ne arată că este posibil pentru un credincios născut din nou să facă ceva care e păcat. Totuși, 1 Ioan 3:9 spune clar că dacă ești născut din Dumnezeu, nu poți păcătui. Cum poate fi aceasta?  Unii oameni consideră că 1 Ioan 3:9 se referă la faptul că nu poți ”în mod regulat” să păcătuiești. Mai multe traduceri ale Bibliei chiar redau versetul în felul acesta. Oamenii care adoptă această perspectivă predică ceva de genul următor: ”Dacă erai un bețiv înainte de a fi salvat, poate te vei mai îmbăta o dată sau de două ori, dar dacă ești cu adevărat salvat, nu vei mai păcătui în mod regulat. În cele din urmă, vei vedea victorie în acel domeniu, sau nu ai fost cu adevărat născut din nou.” Însă, pentru a îmbrățișa acest punct de vedere, tu trebuie să categorisești păcatele – ceea ce Dumnezeu nu face. Pentru El, nu există păcate ”mari” și păcate ”mici”. Conform definiției Sale, noi toți păcătuim în mod regulat și obișnuit. Noi toți, în mod regulat, nu reușim să studiem Cuvântul lui Dumnezeu atât cât ar trebui să o facem. Noi toți, în mod obișnuit, eșuăm în a-i iubi pe alții atât cât ar trebui. În mod regulat, nouă nu ne pasă de alții atât cât ar trebui. În mod regulat, alunecăm în egoism, iar Dumnezeu trebuie, în mod regulat, să se ocupe de noi cu privire la aceasta. De asemenea, câteodată trecem cu vederea lucruri pe care Dumnezeu le numește păcate. De exemplu, Dumnezeu vede mâncatul excesiv și lacom la fel ca beția, adulterul și crima (vezi Deuteronom 21:20). Mâncatul excesiv este un păcat care se poate întâmpla doar în mod regulat și repetat. Nu poți deveni supraponderal doar mâncând o singură dată o porție mare de mâncare. Chiar dacă te-ai chinui să bagi toată acea mâncare în tine într-o singură masă, ar face o diferență de poate jumătate de kilogram sau un kilogram. Însă, pentru a pune 25-50 de kilograme în plus, tu trebuie să mănânci peste măsură în mod repetat. A fi supraponderal este un păcat practicat în mod regulat. Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, pentru că știu că sunt și oameni supraponderali nu neaparăt din cauza mâncarii. Însă, doresc să pun lucrurile puțin în perspectivă.   Dacă interpretezi 1 Ioan 3:9 în acest fel, că tu nu poți păcătui în mod regulat dacă ești cu adevărat născut din Dumnezeu, atunci nimeni nu s-ar califica, pentru că noi toți păcătuim în mod regulat. Singurul mod prin care această interpretare poate fi predicată este prin a spune: ”Ei bine, nu poți practica păcatele mari în mod regulat, dar păcatele mici, sigur, poți să le faci în mod regulat”. Însă versetul nu spune acest lucru.  Cred că aparenta contradicție și confuzie creată de cartea 1 Ioan cu privire la noua creație și la păcat decurge din alternarea frecventă și subtilă între păcatul de la nivelul trupului și sufletului și păcatul de la nivelul noului spirit. Dacă înțelegi structura ființei umane ca duh, suflet și trup și faptul că Dumnezeu tratează cu  credincioșii născuți din nou în duhul sau la nivelul duhului, atunci o interpretare mai bună a acestui pasaj ar fi următoarea. Singura parte din tine care este născută din Dumnezeu este duhul tău. Sufletul tău nu este născut din Dumnezeu și nici trupul tău nu este născut din Dumnezeu. Ele au fost cumpărate, dar nu sunt încă răscumpărate. Sufletul și mintea ta sunt reînnoite, iar trupul tău va fi glorificat la sfârșit. Însă singura parte din tine care este schimbată acum într-o clipă este duhul tău, iar duhul tău nu poate păcătui. Duhul a fost creat în adevărată dreptate și sfințenie (Efeseni 4:24). O dată ce ai crezut, duhul tău a fost sigilat (Efeseni 1:13), păstrat și încapsulat în Duhul Sfânt în așa fel încât păcatele pe care le înfăptuiești prin acțiunile și gândurile tale să nu pătrundă în el. Din moment ce duhul recreat nu poate păcătui în sine însuși, el își  păstrează puritatea și sfințenia. Tu nu pierzi sfințenia duhului în funcție de cum te porți. Această înțelegere a lucrurilor este esențială pentru a avea o relație cu Dumnezeu și părtășie cu El.    Pe baza capitolelor 9  și 10 din cartea Evrei, precum și pe baza a ceea ce am discutat până acum despre păcatele viitoare, putem interpreta 1 Ioan 3:9 și în felul următor: dacă toate păcatele trecute, prezente și viitoare ale credincioșilor născuți din nou deja au fost șterse prin jertfa lui Isus o dată pentru totdeauna, atunci nu există nici un nou tip de păcat pe care un credincios l-ar putea înfăptui și care să se afle în afara păcatelor pe care jertfa lui Isus le-a rezolvat și șters deja. Prin urmare, în realitate un creștin nu poate să mai păcătuiască.   În continuare, haideți să vedem cum și de ce anume convinge Duhul Sfânt lumea și pe credincioși, pentru că, de cele mai multe ori, condamnarea care vine din partea conștiinței este confundată cu convingerea Duhului Sfânt.  CONVINGEREA DE PĂCAT ȘI DE NEPRIHĂNIREÎn noaptea dinaintea crucificării Sale, în Ioan 16:7-11, Isus a dat ucenicilor Săi niște instrucțiuni, spunându-le următoarele: Ioan 16:7–11 (BVA & VDCL) 7 Totuși, vă spun adevărul: este în avantajul vostru să plec, pentru că dacă nu plec Eu, Ajutorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. 8 Și când va veni El, va încredința (va convinge) lumea de păcat, de dreptate (neprihănire) și de judecată:9 de păcat, fiindcă ei nu cred în Mine; 10 de dreptate (neprihănire), pentru că Mă duc la Tatăl și nu Mă mai vedeți;11 de judecată, pentru că conducătorul acestei lumi este judecat. În versetul 8, putem vedea tripla slujire a Duhului Sfânt: să convingă lumea de păcat, de dreptate și de judecată. E uimitor cum religia în general a răsucit acest verset pentru a-l face să sune condamnator, când de fapt opusul este adevărat. Domnul Isus parcă a știut că acest pasaj va fi interpretat greșit sau că ar putea fi interpretat greșit și astfel a continuat în versetele următoare să explice în detaliu exact ce a vrut să spună. În versetul 9, spune ”de păcat” (la singular) și nu ”de păcate” (la plural). Duhul Sfânt convinge lumea și nu pe credincioși, de un singur păcat: păcatul de a nu crede în Isus. El nu convinge lumea de toate  păcatele lor individuale imorale, pentru că conștiința face deja acest lucru. În ce privește oamenii care nu sunt născuți din nou, Duhul Sfânt nu-i convinge de lucruri cum ar fi beția, minciuna sau furatul; aceasta este misiunea conștiinței. Principalul motiv pentru care oamenii vor merge în iad este păcatul respingerii lui Isus, și nu păcatele lor individuale. Aceasta este cauza directă și primară, din cauză că păcatele întregii lumi au fost deja plătite:  1 Ioan 2:2 (BTF2015) 2 Și El este ispășirea (jertfa de ispășire) pentru păcatele noastre și nu doar pentru ale noastre, ci și pentru ale întregii lumi. Isus nu a murit doar pentru creștinii care urmau să Îl accepte, ci El a murit și pentru oamenii care poate nu Îl vor accepta niciodată. El a plătit pentru păcatele lor de asemenea. Păcatele întregii lumi au fost plătite. Domnul Isus a plătit pentru păcatele întregii lumi, chiar și pentru acelea care nu au fost încă înfăptuite. Prin urmare, oamenii nu merg în iad pentru păcatele lor. Păcatele lor au fost plătite. Oamenii merg în iad pentru respingerea plății făcute pentru păcatele lor, care este jertfa Domnului Isus. Cristos a plătit pentru păcatele fiecărei persoane. Nu contează că ești o persoană bună, o persoană morală sau o persoană rea. Romani 3:23 spune că: ”toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Fiecare om a ratat cerul. Unii dintre noi am trăit poate puțin mai bine ca alții și nu am făcut lucrurile rele pe care alții le-au făcut, dar în comparație cu standardul de sfințenie a lui Dumnezeu, toți am păcătuit și nu ne-am ridicat la nivelul sfințeniei Lui. Dacă te încrezi în propria bunătate, propria sfințenie și în faptele tale bune, fără a-L primi pe Cristos în inima ta, vei merge în iad. Isus este Cel care a plătit pentru păcatele tale și tu nu poți veni înaintea lui Dumnezeu bazându-te pe bunătatea ta și să-I spui: ”Doamne, merit cerul pentru că am trăit sfânt. Nu am înjurat, nu am furat și nici nu am omorât pe nimeni. Sunt o persoană bună și morală.” Vei fi trimis direct în iad. Însă Isus a plătit pentru păcatele tuturor! Pentru absolut toți oamenii! Toate păcatele tale au fost achitate. Nu contează ce ai făcut. Nu contează nici dacă ești persoana cea mai de jos din lume. Isus a plătit pentru păcatele tale așa cum a plătit pentru păcatele fiecărei alte persoane, deci păcatul nu mai este problema. Isus a pus capăt problemei păcatului o dată pentru totdeauna. Isus este totul. Toate se învârt în jurul Lui. Tot ceea ce contează este să îți pui credința în Isus. Acesta este lucrul de care Duhul Sfânt convinge lumea: plata achitată de Isus pentru toate păcatele. După ce ești născut din nou, Duhul Sfânt continuă să te convingă și să îți spună același lucru, dar pe partea de neprihănire a plății. El încearcă să te convingă că toate păcatele tale trecute, prezente și viitoare au fost iertate și îndepărtate pentru tine de plata în sânge a lui Isus. Duhul Sfânt nu este Cel care umblă după tine peste tot spunându-ți: ”Nu ar trebui să faci aceasta” sau ”Nu ar fi trebuit să faci cealaltă”. Unii dintre voi gândiți uneori în felul următor: ”O, Duhul Sfânt stă de capul meu și îmi spune tot timpul că nu ar trebui să fac aceea sau cealaltă.”  Nu, aceasta e religia care îți vorbește în felul acesta, nu Duhul Sfânt. Propria ta conștiința este cea care te condamnă și cunoașterea ta intuitivă a binelui și a răului, cunoștința ta despre ce este drept și ce este greșit. Religia doar amplifică aceastea și înrăutățește situația. Duhul Sfânt nu este Cel care te condamnă. Nu ați auzit niciodată oameni în biserică mărturisind lucruri de genul: ”Fratele meu, am făcut lucrul acesta greșit și Duhul Sfânt m-a făcut să mă simt deplorabil; pur și simplu nu îmi dă pace”? Acești oameni se ridică, mărturisesc și apoi se pocăiesc și spun tuturor ce au făcut. Și ei cred că Duhul Sfânt aduce acest sentiment de condamnare. Ei îl numesc convingere sau mustrare, dar e de fapt condamnare. Aceasta nu înseamnă că Duhul Sfânt este împotriva conștiinței sau că se opune ei. Conștiința este bună și morală, exact cum spune Pavel și despre Legea lui Moise. Acesta e motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat o conștiință de la început, pentru a ne ține în frâu. Atât conștiința, cât și Legea reflectă natura lui Dumnezeu și standardul Său moral perfect. Amândouă sunt pe aceeași undă și în unitate cu Duhul Sfânt. Însă, Duhul Sfânt trebuie să-i convingă pe credincioși de o realitate superioară care înlocuiește sau e deasupra condamnării care vine din partea conștiinței și a Legii lui Moise, și anume, El încearcă să-i convingă de neprihănirea lui Isus plătită cu sânge. Nu-i așa că nu auzi foarte des în biserici astăzi oameni ridicându-se în picioare și spunând: ”Dragi frați și surori, am făcut asta sau cealaltă și știu că nu e bine ce am făcut înaintea lui Dumnezeu. Dar Duhul Sfânt a venit la mine și m-a încredințat că încă sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos, încă sunt preaiubitul lui Dumnezeu, și încă sunt liber de condamnare”? Și totuși, acestea sunt exact lucrurile de care Duhul Sfânt încearcă să îi convingă pe credincioși, mai ales după ce au păcătuit, pentru că ele sunt contrare logicii minții umane.În ceea ce-i privește pe credincioși, Duhul Sfânt continuă să-i convingă, practic, de același păcat al necredinței și nu de păcate individuale. Însă, de data aceasta, nu este necredința în plata lui Isus pentru păcatele lor, ci necredința în rezultatul etern și continuu ale plății lui Isus pentru păcate, adică necredința în neprihănire. Duhul Sfânt este acolo pentru a-i convinge pe credincioși de neprihănire. De ce? Pentru că Isus nu mai este cu ei ca să îi asigure mereu de această realitate. El a plecat la Tatăl. Așadar, atunci când păcătuiești ca și credincios, Duhul Sfânt este acolo să te întrebe: ”Crezi tu cu adevărat în Isus?” Tu răspunzi: ”Da, cred”. Apoi El spune: ”Atunci ești încă neprihănit și în relație bună cu Dumnezeu chiar dacă ai păcătuit. Tu nu ești condamnat. Dumnezeu nu este supărat pe tine și tu ești încă în părtășie cu El. Iar Eu, Duhul Sfânt, sunt încă aici cu tine să te ajut și să te întăresc. Sunt de partea ta indiferent de situație și te iubesc”.  Rădăcina tuturor păcatelor este păcatul necredinței în Isus. Dacă dai la o parte toate straturile, totul se reduce la necredință. De ce te îngrijorezi? Pentru că nu ai încredere în Isus. Îngrijorarea este o insultă la adresa promisiunilor lui Dumnezeu. Doctorul îți spune că ești bolnav și că urmează să mori, în timp ce Biblia îți spune că prin rănile Lui ai fost vindecat (1 Petru 2:24). De ce stai bolnav uneori? Pentru că ai încredere în diagnosticul și informația furnizată de doctori mai mult decât în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre vindecare și despre cine ești tu în Cristos. Și de acest lucru încearcă Duhul Sfânt să îi convingă pe credincioși. El încearcă să îi convingă de Cuvântul neprihănirii. Duhul Sfânt este Mângâietorul, Ajutorul și Ziditorul, nu Acuzatorul. Diavolul și conștiința ta sunt acuzatorii. Biblia spune:  1 Ioan 3:20 (BTF2015) 20 Pentru că, dacă inima noastră ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile. Când propria inimă te condamnă, Dumnezeu este acolo prin Duhul Sfânt să îți spună că El este mai mare decât acea condamnare și El cunoaște toate lucrurile. El este conștient de eșecurile și păcatele tale, dar El este mai mare decât acestea. Până acum, am văzut din Cuvânt că credincioșii născuți din nou sunt neprihăniți în natura duhului lor, că ei sunt liberi de condamnare pentru totdeauna și că păcatele lor viitoare au fost de asemenea eradicate. În consecință, aceștia nu pot în realitate păcătui în duhul lor. Care sunt atunci implicațiile acestor adevăruri în anumite domenii cu care credincioșii se confruntă zilnic, cum ar fi mărturisirea păcatelor, Cina Domnului, siguranța mântuirii, precum și sfințenia practică sau sfințirea? Vom vedea în următoarele sesiuni.

Condamnarea și păcatele viitoareLiberi de condamnare Un alt mod în care conștiința ta este curățată de conștiența păcatelor este prin realizarea și recunoașterea în mintea și inima ta că, chiar și atunci când ai păcătuit, rămâi în continuare liber de condamnare. Să citim cel mai faimos pasaj despre libertatea de condamnare care se găsește la Romani 8:1-2: Romani 8:1–2 (BTF2015 & NTR) 1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.2 Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții. La cine se referă Pavel în pasajul de mai sus? El se adresează celor care sunt în Cristos, adică bisericii invizibile (care este adevărata biserică), și nu celei vizibile. Acum, ce înseamnă pentru tine să fii în Cristos? Înseamnă că ești un credincios născut din nou și că ești o creație nouă. Înseamnă, de asemenea, că ești mântuit, achitat, că ai viață veșnică și că ai Duhul Sfânt în tine. Toate acestea sunt fraze echivalente despre a fi în Cristos. Așadar, acest pasaj se adresează credincioșilor care încă păcătuiesc.În tărâmul fizic și natural, când anume te poate condamna un tribunal? Ești condamnat atunci când încalci legea țării în care trăiești. În tărâmul spiritual, a fi condamnat înaintea lui Dumnezeu înseamnă că ești un păcătos. Ce înseamnă „nici o condamnare” în fața lui Dumnezeu? Înseamnă achitare, justificare, sau a avea statutul juridic de „justificat” declarat de Dumnezeu asupra ta ca și credincios; înseamnă a avea o reputație dreaptă sau un rang de îndreptățit în fața lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ești „inacuzabil”, ca și când nu ai păcătuit niciodată. Justificarea este mai mult decât iertarea păcatelor. În relațiile noastre interumane, iertarea înseamnă că răul făcut cuiva rămâne încă neplătit, însă persoana căreia i s-a făcut acel rău alege să îl treacă cu vederea sau să uite de el. Expresia „iertarea păcatelor” în legătură cu Dumnezeu poate fi folosită doar în sensul că credincioșii nu au plătit ei înșiși direct pentru păcatele lor datorită compasiunii Sale. Dar cineva a plătit. Cristos e Cel care a plătit pentru ei și în locul lor, iar ei au plătit în El. Dumnezeu nu a trecut pur și simplu cu vederea păcatele lor și nici nu le-a uitat fără nici o plată. Cristos a plătit pentru ele. Justificarea înseamnă că creștinii au plătit integral pentru păcatele lor în Cristos și că au fost renăscuți într-o nouă creație justificată și achitată, care nu a păcătuit niciodată. Dacă L-ai primit pe Isus Cristos în inima ta ca și Salvatorul tău, atunci ai devenit justificat, ai plătit pe deplin pentru toate păcatele tale prin Cristos, și ai fost renăscut într-o creație nouă și justificată care nu a păcătuit niciodată și nici nu va mai păcătui cu adevărat niciodată. O să explic acest lucru în detaliu mai târziu. Ca și credincios în Cristos, toate păcatele tale – din trecut, prezent și viitor – au fost șterse în mod complet și permanent, nu doar iertate.În istoria lui Daniel, după ce a fost aruncat în groapa cu lei și Dumnezeu i-a salvat viața, dacă cineva ar fi venit la regele Darius și i-ar fi spus că Daniel a încălcat legea, ar fi fost nedrept ca regele să-l pedepsească din nou pe Daniel pentru aceeași încălcare de lege. Daniel fusese deja aruncat o dată în groapa leilor. În același mod, dreptatea lui Dumnezeu impune astăzi achitarea noastră datorită jertfei lui Cristos. Noi nu suntem justificați pe bază de milă, ci pe bază de dreptate și neprihănire, pentru că păcatele noastre au fost plătite în întregime în Cristos. În noaptea Paștelui, când poporul Israel se pregătea să părăsească Egiptul, Dumnezeu le-a spus: „Când voi trece pe lângă ușa voastră și voi vedea sângele (nu faptele voastre bune sau bunul vostru nume), voi trece pe lângă voi mai departe” (Exodul 12:13). Sângele înseamnă că a avut loc deja o moarte. Isus a murit pentru noi și din cauza aceasta neprihănirea lui Dumnezeu este de partea noastră.Mulți creștini citesc Romani 8:1-2 și, în mod inconștient, adaugă în mintea lor următoarea frază: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât nu fac fapte păcătoase]”. Însă, Pavel se adresează în acest verset credincioșilor născuți din nou care încă mai au fapte păcătoase în viața lor. Dacă nu ar avea deloc fapte păcătoase, nu ar exista nici un motiv pentru care aceștia să se simtă condamnați, iar versetul ar fi irelevant. Apostolul Pavel are în minte exact pe acei oameni care au fost regenerați, care au fost făcuți neprihăniți, dar care au încă fapte păcătoase în viața lor, ca tine și ca mine. Tocmai acele fapte au tendința de a te face să te simți condamnat, ca și credincios, deși nu mai ești condamnat.Un alt mod în care unii creștini citesc versetul de mai sus este următorul: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât fac fapte neprihănite și umblă conform cu Duhul]”. Însă, în momentul mântuirii tu ai primit o răscumpărare și o justificare veșnică complet separată de fapte și independentă de faptele tale bune sau rele:  Efeseni 2:8–9 (NTR) 8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu;9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Romani 3:28 (BTF2015) 28 De aceea socotim că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii. Mântuirea a venit prin har prin credință și nu prin fapte bune, care sunt faptele Legii. Credința este singura condiție pentru a primi justificarea eternă. Faptele bune nu sunt o condiție, ci un efect natural și un rezultat normal al unei credințe salvatoare autentice. Numai credința justifică, dar nu credința care este singură. Iacov pare să descrie o imagine puțin diferită de cea a apostolului Pavel în Iacov 2:14-26, afirmând atât credința cât și faptele bune ca și condiții de mântuire, aparent contrazicându-l pe Pavel. Am spus „aparent” pentru că Iacov nu îl contrazice de fapt pe Paul și vom vedea de ce. Să citim pasajul din Iacov 2: 14-26: Iacov 2:14–26 (BTF2015) 14 Care este folosul, frații mei, dacă cineva spune că are credință și nu are fapte? Poate această credință să îl salveze?15 Și dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de mâncarea zilnică, 16 Iar unul dintre voi ar spune acestora: Plecați în pace, încălziți-vă și săturați-vă, dar nu ați da acestora cele necesare trupului, ce folos?17 Așa și credința, dacă nu are fapte, este moartă, fiind singură. 18 Dar va spune cineva: Tu ai credință și eu am fapte; arată-mi credința ta fără faptele tale și eu îți voi arăta credința mea prin faptele mele.19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu; bine faci; și dracii cred și tremură.20 Dorești dar să știi, omule deșert, că este moartă credința despărțită de fapte? 21 Avraam, tatăl nostru, nu prin fapte a fost declarat drept, când a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar? 22 Vezi cum credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința a fost desăvârșită?23 Și a fost împlinită Scriptura care spune: Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a atribuit pentru dreptate; și a fost numit prietenul lui Dumnezeu.24 Vedeți așadar cum prin fapte este declarat drept omul și nu doar prin credință.25 Tot așa și curva Rahab, nu prin fapte a fost declarată dreaptă, când a primit mesagerii și i-a trimis afară pe altă cale?26 Căci după cum trupul despărțit de duh este mort, tot așa și credința despărțită de fapte este moartă.  Iacov afirmă în versetul 24 că un om este justificat și prin fapte, nu numai prin credință. Iacov pare să fi fost înclinat înspre Lege mai mult decât apostolul Pavel și a scos în evidență mai mult faptele. Cu toate acestea, Iacov nu spune că credincioșii au nevoie de fapte bune ca și CAUZĂ a justificării lor. El spune că aceștia vor avea fapte bune ca și CONSECINȚĂ a justificării lor. Faptele nu pot fi adăugate ca și o condiție primară a justificării, ci ca și un rezultat necesar al unei credințe autentice. Există o legătură indestructibilă între credință și fapte. De exemplu, dacă energia electrică funcționează așa cum ar trebui, va fi lumină în casa ta. Dar tu, în calitate de proprietar al casei, nu poți produce lumină tu însuți pentru a demonstra că ai energie electrică care vine în casa ta de la centrala electrică. În general, creștinii au o credință autentică la momentul mântuirii în ceea ce privește salvarea din iad în viața viitoare, după moarte. Însă, cei mai mulți dintre ei nu aplică aceeași credință simplă în domeniul sfințirii și al faptelor bune din viața prezentă. Din cauza convingerilor și a învățăturilor greșite, ei sunt mântuiți de la iad, dar produc foarte puține roade ale neprihănirii. Ei nu reușesc să facă o mulțime de fapte bune și uneori se îndoiesc că credința lor este chiar autentică, sau se întreabă dacă mai sunt încă mântuiți sau nu. Faptele bune nu ar trebui să fie făcute de credincioși pentru a obține sau MENȚINE justificarea (mântuirea), ci mai degrabă trebuie făcute din recunoștință și mulțumire față de Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut. Acele fapte bune vor primi, de asemenea, răsplătiri la sfârșitul timpurilor. Însă, faptele bune nu creează credință; ele doar dezvăluie o credință autentică care este vie. În același mod, faptele rele sau lipsa faptelor bune nu ucid credința autentică, ci doar scot la iveală o credință care era deja moartă de la bun început. Dacă ne uităm în Vechiul Testament la incidentul cu regele Solomon și cele două mame, ce vroia Solomon să vadă de fapt când a decis să omoare copilul sănătos și să îl împărtă între cele două femei? A căutat el o faptă din partea uneia dintre cele două femei care să merite copilul sănătos? A vrut el să creeze o nouă relație între oricare dintre aceste două femei și copilul viu, o relație care nu era deja acolo înainte? Desigur că nu! El doar căuta o faptă care să dovedească ceea ce era deja adevărat; o acțiune care să arate cine era adevărata mamă a acelui copil sănătos. În același mod, o credință și o relație autentică cu Cristos va da mai devreme sau mai târziu roade ale neprihănirii.  Păcatele viitoareMajoritatea creștinilor sunt de acord că la momentul salvării păcatele lor trecute au fost iertate și șterse prin sângele lui Isus. Totuși, cum rămâne cu păcatele viitoare? Ești tu liber de condamnare doar până la următorul păcat? Sunt păcatele din viitor șterse în timp pe baza mărturisirii tale, sau acele păcate au fost și ele îndepărtate la momentul regenerării? Desigur că păcatele noastre viitoare au fost de asemenea șterse la momentul salvării, pentru că noi am fost făcuți neprihăniți în duhul nostru pentru totdeauna. Haideți să citim din nou Evrei 10:10-14:  Evrei 10:10–14 (NTR) 10 Prin acea voie am fost noi sfinţiţi, şi anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.11 Fiecare preot stă în fiecare zi şi îşi face slujba, aducând din nou şi din nou aceleaşi jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele, 12 însă după ce Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu 13 şi de atunci aşteaptă până când duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. 14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârşit pentru totdeauna (pentru toate timpurile) pe cei ce sunt sfinţiţi. Versetul 10 spune că noi am fost sfințiți prin oferirea trupului lui Isus Cristos O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA. Apoi versetul 12 spune ca El a oferit O SINGURĂ jertfă pentru TOATE păcatele noastre pentru TOTDEAUNA. În sfârșit, versetul 14 spune, din nou, că printr-O SINGURĂ jertfă, El ne-a DESĂVÂRȘIT pentru TOTDEAUNA. Chiar și de păcatele pe care încă nu le-ai comis ai fost iertat. Evrei 9:12, 15 zice că El a obținut pentru tine o RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ și o MOȘTENIRE ETERNĂ. Termenul ”ETERN” demonstrează faptul că răscumpărarea nu e temporală sau parțială, ci acoperă tot timpul și toate păcatele:  Evrei 9:12 (BTF2015) 12 Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul Lui sânge a intrat o singură dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi. Evrei 9:15 (BTF2015) 15 Și din această cauză, El este Intermediarul Noului Legământ, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne. În cea mai mare parte, trupul lui Cristos crede într-o răscumpărare momentană și o moștenire momentană, care se află constant în stare de fluctuație în funcție de comportamentul lor. Pe baza felului în care te porți, îți poți pierde mântuirea, și apoi ai nevoie să fii născut din nou DIN NOU. Însă, dacă cu adevărat ți-ai putea pierde mântuirea la următorul păcat, atunci cel mai iubitor lucru pe care Tatăl Dumnezeu l-ar putea face pentru tine este să te omoare și să te ia la cer imediat după ce L-ai primit pe Cristos în inima ta, astfel încât să poți rămâne salvat. O perspectivă mai puțin severă, pe care unii oameni o adoptă, este că nu îți pierzi mântuirea și nici nu te duci în iad la următorul păcat, dar pierzi toate beneficiile salvării. Aceștia cred că, dacă păcătuiești, Dumnezeu nu va mai răspunde la rugăciunile tale, nu va mai avea părtășie cu tine și nu va mai fi mulțumit de tine până când nu repari situația. Ca drept urmare, El nu va mai elibera bucurie în viața ta, nu te va mai vindeca și nici nu te va mai face să prosperi până când nu faci ce trebuie. Practic, această interpretare este același lucru ca prima perspectivă, dar cu consecințe mai mici, care sunt în mare parte legate de această viață prezentă, temporală, și fizică și nu de viața viitoare, eternă și spirituală. Totuși, aceasta nu este ceea ce aceste versete învață. Dă-mi voie să te întreb următorul lucru: Când Isus a murit pe cruce pentru păcatele tale, existai tu în acel timp pe pământ? Cel mai probabil că nu. Așadar, aceasta înseamnă că toate păcatele tale pentru care Isus a murit, toate păcatele de pe durata întregii tale vieți, erau toate viitoare pentru El. Tu ai fost răscumpărat veșnic, ai primit o moștenire veșnică și ai fost sfințit și desăvârșit pentru totdeauna în momentul când ai crezut în jertfa lui Isus. Este aproape prea frumos să fie adevărat!Înseamnă oare aceasta ca de acum poți face orice dorești și poți păcătui cât vrei? Îți dă acest lucru  permisiunea de a păcătui? Bineînțeles că nu. Dacă gândești în acest fel, trebuie să te naști din nou. Aceasta ar trebui, din contră, să te încurajeze mai mult la o trăire sfântă înaintea lui Dumnezeu. Dacă ai fost cu adevărat născut din nou, vei dori să trăiești pentru Dumnezeu și nu pentru tine însuți. Poate nu vei face o treabă prea bună tot timpul, dar adevărul te va face liber: nu liber să păcătuiești, ci liber de păcat. Păcatul nu afectează relația lui Dumnezeu cu tine și nici binecuvântările Lui pentru tine, datorită lui Cristos, dar păcatul te afectează pe tine, îți afectează mintea și capacitatea de a primi binecuvântările lui Dumnezeu atât pentru tine cât și pentru alții. Faptele tale păcătoase duc la moarte, care s-ar putea să nu fie manifestată neapărat imediat și palpabil în felul în care te aștepți tu, dar moartea se manifestă prin confuzia minții tale, depresie, frică, necredință, boală și, în cele din urmă, chiar prin moarte fizică prematură. Probabil vei observa că atunci când păcătuiești, diavolul și conștiința ta îți vor ataca direct credința. Îți vor spune lucruri de genul: ”Dumnezeu este supărat pe tine, părtășia ta cu El e întreruptă, Duhul Sfânt te-a părăsit, nu mai ești iubit și încă ești un păcătos.” Aceasta este moartea la care mă refer. Când păcătuiești, devine mai dificil pentru mintea ta să creadă din nou adevărul lui Dumnezeu despre tine și necesită un efort suplimentar pentru a contracara acele gânduri de moarte generate de faptele tale păcătoase. Tu ești cel mai interesat, în primul și în primul rând, să nu păcătuiești, pentru că atunci când păcătuiești te rănești singur fără să realizezi. Ofensa păcatelor tale față de Dumnezeu a fost deja plătită, așa că nu Dumnezeu este cel rănit, ci tu ești. Nu Dumnezeu oprește puterea Lui și binecuvântările Lui din a curge prin tine datorită păcatelor tale, ci tu ești cel care le oprești. Da, Dumnezeu este întristat când păcătuiești, dar întristarea nu este același lucru cu mânia și ofensa; este mai degrabă o suferință și o durere a lui Dumnezeu, care decurge din dragostea lui Dumnezeu de Tată față de tine, când vede cum te distrugi și cum te joci cu moartea. Dumnezeu nu te respinge când păcătuiești, pentru că păcatele tale au fost deja șterse. Dumnezeu nu îți va spune niciodată: ”Nu te voi mai iubi dacă faci asta” sau ”Nu te voi mai binecuvânta dacă faci cealaltă” sau ”Te voi părăsi și voi întrerupe părtășia Mea cu tine dacă păcătuiești”. Însă Ioan 10:10 ne spune că hoțul (Satan) nu vine decât să fure, să ucidă și să distrugă. Faptele noastre păcătoase îi oferă oportunitatea de face exact acest lucru.  Când înțelegi bunătatea lui Dumnezeu față de tine, și când primești o revelație a dragostei Lui pentru tine, că ți-a șters toate păcatele (trecute, prezente și viitoare), nu poți decât să Îl iubești pe Dumnezeu și să Îl adori. Ajungi să fii atât de recunoscător pentru ce a făcut Dumnezeu încât Îl slujești și Îl asculți mai mult întâmplător decât ți-ai propus vreodată să o faci intenționat. Acest lucru conduce către o viață sfântă!   Acum, haideți să continuăm să citim din Evrei 10, de la versetul 15: Evrei 10:15–18 (NTR) 15 Duhul Sfânt, de asemenea, depune mărturie înaintea noastră. După ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor“,17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.“18 Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat. Acest pasaj include un citat din Ieremia 31 începând cu versetul 31, unde Dumnezeu promite ca Noul Legământ nu va fi ca Vechiul Legământ. Sub Vechiul Legământ, oamenii veneau la Dumnezeu, cereau iertare pentru păcate lor, ofereau o jertfă de animale care în mod simbolic îi curăța și în felul acesta aveau relația lor cu Dumnezeu. Însă, după cum spune în Evrei 9:9, aceste lucruri nu le curăța niciodată conștiința. Ei încă erau conștienți de păcat și încă trăiau sub condamnare. Dar în acest Nou Legământ, Dumnezeu a pus legile Sale în inimile noastre și le-a scris în mințile noastre. El nu-și mai aduce aminte de păcatele și faptele noastre nelegiuite. Mai mult, versetul 18 din Evrei 10 spune un lucru izbitor: acolo unde este iertarea acestor păcate, nu mai este jertfă pentru păcat. Extraordinar! Mulți creștini cred că, de fiecare dată când păcătuiesc, trebuie să se întoarcă și să pledeze pentru ca Dumnezeu să aplice sângele lui Isus pe păcatul lor. Ei cred că trebuie să aducă acel păcat sub sânge. Ei au impresia că Dumnezeu este supărat pe ei dacă nu-și mărturisesc păcatele. Astfel că aceștia simt nevoia să aștepte un timp până când îndrăznesc măcar să vină cu păcatul lor înaintea lui Dumnezeu, mai ales dacă este un păcat repetat. Între timp, până ajung la acel moment, nici nu se pot gândi să ceară ceva de la Dumnezeu sau să se bazeze pe Dumnezeu să îi ajute în vreun fel. Ei cred că sunt pe cont propriu și simt că s-au poziționat în tabăra opusă lui Dumnezeu. În cele din urmă, atunci când capătă suficient curaj pentru a veni cu păcatul lor înaintea lui Dumnezeu, ei simt nevoia să plângă cât mai mult și mai sincer posibil pentru a-L asigura pe Dumnezeu că lor chiar le pare rău de păcatul lor. În acest mod, ei fac un fel  de penitență pentru păcatul lor și se pedepsesc pe ei înșiși pentru acel păcat. Ei consideră că, cu cât plâng mai mult, cu atât Dumnezeu îi va crede și, în cele din urmă, le va oferi iertare. Și tu poate ai fost în situația acestor creștini de asemenea. Eu știu că am făcut aceste lucruri și am trecut prin aceste cicluri ani la rând, numai ca apoi, să mă întorc în același loc din nou și din nou. Însă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, El nu mai poate fi vreodată supărat datorită păcatului tău și să aștepte mărturisirea ta sinceră înainte de a-ți oferi iertare. Toate păcatele tale au fost PLĂTITE PE DEPLIN de Cristos, dacă ești în Cristos. Dumnezeu nu poate fi niciodată supărat pe Cristos, nu-i așa? Credincioșii nu mai sunt priviți prin prisma cărnii, ci prin prisma lui Cristos. Mai mult, dacă Dumnezeu ar fi supărat pe tine, aceasta ar însemna o plată dublă pentru păcatul tău. Aceasta L-ar face pe Dumnezeu nedrept și ar ieftini jertfa lui Cristos. Plânsul tău de mărturisire pentru a fi iertat ar fi o lucrare umană adăugată la condiția de a fi justificat. Dacă păcatele tale viitoare ar avea nevoie de mărturisirea ta pentru a fi înlăturate, aceasta ar fi ca și cum ai adăuga lucrarea ta de mărturisire la sacrificiul lui Isus, făcând același lucru pe care poporul Israel îl facea în Vechiul Testament prin jertfele de animale din nou și din nou (vezi Evrei 10:11). Voi vorbi mai târziu despre 1 Ioan 1:9, verset care s-ar putea să îți vină în minte acum.Ai putea spune: ”Dar cum rămâne cu Isaia 59:2-4 unde spune că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, îi ascund fața Lui de noi și El nu ne ascultă?” Da, acest lucru era adevărat în timpul lui Isaia, pentru că nimeni nu plătise încă pentru acele păcate. Cristos nu murise încă pe cruce. În Vechiul Testament, când oamenii păcătuiau, ei trebuiau să aducă jertfe și să repare relația lor cu Dumnezeu, altfel El nu îi asculta și nici nu îi ajuta în nici un fel. Însă, în Noul Testament, Cristos a plătit deja pentru orice păcat și ne-a răscumpărat din blestemele Legii și din toate consecințele păcătuirii noastre: Galateni 3:13 (NTR)13 Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn.“ Cristos te-a răscumpărat din toate blestemele din Deuteronom 28, însemnând că El a plătit pedeapsa pentru orice încălcare de Lege pentru tine și în tine. În Noul Testament, păcatele noastre nu mai pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, iar El încă ne aude, chiar și atunci când păcătuim.Imaginează-ți că aș veni în vizită la tine acasă și copilul tău ar veni în bucătărie și ar îngenunchea spunând: ”O, mamă și tată, știu că nu merit nimic, știu că nu mi-am făcut patul astăzi, știu că nu am luat cele mai bune note, știu că nu fac tot ce aș putea face. Dar aș putea, vă rog, să am ceva de mâncare? Vă rog mult, vă rog! Doar puțină mâncare, vă rog mult; nu prea multă, ca să nu mă mândresc, ci doar cât îmi  trebuie ca să supraviețuiesc. Știu că nu merit o masă întreagă, dar ați putea să-mi dați măcar puțin?” Și copilul tău ar continua să te implore în felul acesta. Dacă aș vedea aceasta, voi gândi ceva de genul: ”Ceva nu este în regulă în această relație”. Copii trebuie să-și onoreze și să-și respecte părinții, dar nu e nimic greșit ca un copil să vină și să spună: ”Mi-e foame, vreau ceva de mâncare”. În realitate, părinților le place un nivel de familiaritate în relația lor cu copiii și le place când copiii lor vin la ei și beneficiază de pe urma acelei relații reciproc respectuoasă și familiară, în loc de a-i implora cu frică să li se dea lucrurile de care au nevoie. Însă, religia ne-a învățat să venim și să-L implorăm pe Dumnezeu pentru firmituri și să Îi spunem că nu suntem vrednici de nimic, nici măcar de lucrurile de care avem nevoie. Dacă te simți în acest fel, această înseamnă că conștiința ta nu a fost curățată. Tu nu te apropii de Dumnezeu în felul Noului Legământ. Te comporți de parcă încă există o separare între tine și Dumnezeu și aceasta e dovada că conștiința ta nu a fost curățată de sângele Domnului Isus. Haideți să citim următoarele versete din același capitol 10 al cărții Evrei: Evrei 10:19–22 (NTR) 19 Aşadar, fraţilor, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos, 20 prin calea cea nouă şi vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său – 21 şi întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de o conştiinţă rea şi trupurile spălate cu apă curată! Noi trebuie să ne apropiem de El acum într-un mod nou și viu. Versetul 22 folosește expresia: ”în siguranța deplină a credinței”. Există diferite nivele de credință, dependență și încredere în Dumnezeu și în ceea ce a făcut Isus. Poți să ai doar credință și acela e primul nivel. Dar poți fi și sigur de credința ta și acela  este al doilea nivel. În cele din urmă, poți avea și o asigurare deplină a credinței. Acest verset spune că ar trebui să avem deplină asigurare a credinței, având inimile curățite de o conștiință rea. Nu poți veni înaintea lui Dumnezeu cu o deplină asigurare a credinței și absolut, total încrezător, dacă nu ți-ai curățat conștiința. Din nefericire, aici se află majoritatea creștinilor. Ei trăiesc cu o conștiință întinată. Ei încă au o conștiință a păcatului sau, mai bine spus, sunt conștienți de păcat și inima lor îi condamnă. S-ar putea uneori nici măcar să nu aibă un păcat specific în minte, dar ei tot se simt păcătoși, nevrednici, îndatorați lui Dumnezeu și condamnați. Aceasta înseamnă că aceștia nu și-au curățat conștiința de păcat. 

Marele schimb2 Corinteni 5:21 spune următoarele: 2 Corinteni 5:21 (BTF2015) 21  Fiindcă pe Cel ce nu a cunoscut păcat (adică Isus Cristos), (Dumnezeu, Tatăl) L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți dreptatea (sau neprihănirea) lui Dumnezeu în El. Întrebare: În ce fel a fost făcut Isus Cristos păcat pe cruce? A fost făcut El păcat numai din punct de vedere legal SAU a fost făcut păcat și vital în natura Sa, adică în duhul Său? Apoi, în ce fel au fost făcuți credincioșii neprihănire? Am văzut și am demonstrat deja mai devreme că credincioșii trebuiau să fie făcuți neprihăniți atât din punct de vedere legal, cât și vital în natura lor. Aici ne vom concentra asupra felului în care Isus a fost făcut păcat pe cruce și asupra felului de moarte pe care a experimentat-o El ca rezultat al faptului că a fost făcut păcat. Duhul Său a experimentat moarte spirituală și separare completă de Dumnezeu împreună cu moartea Sa fizică? Acestea sunt întrebări foarte importante și complexe la care vom încerca să răspundem. Când voi vorbi despre natură pe parcursul întregii acestei secțiuni, mă voi referi la duhul unei ființe umane, respectiv la duhul lui Isus Cristos. Există două perspective predominante cu privire la răspunsul la întrebările de mai sus. Prima perspectivă este că Isus nu a fost făcut păcat din punct de vedere vital în natura Sa, ci păcatul i-a fost doar imputat din punct de vedere legal sau judiciar. În același fel, credincioșii născuți din nou rămân păcătoși în natura lor, iar neprihănirea li se impută și lor doar legal. A doua perspectivă este că Isus a fost făcut păcat atât din punct de vedere legal, cât și vital în natura Sa și că El a preluat natura lui Satan pe cruce. În același fel, credincioșii născuți din nou devin neprihănire atât din punct de vedere legal, cât și vital în natura lor. Perspectiva pe care o voi da și explica în această carte este o a treia alternativă: faptul că credincioșii născuți din nou au devenit neprihăniți atât din punct de vedere legal, cât și vital, după cum am demonstrat deja mai devreme, însă Isus a fost făcut păcat doar în mod legal și nu și vital în duhul Său. Mai mult, voi susține că Isus a experimentat doar moarte sufletească și fizică, dar nu și moarte spirituală în duhul Său.De ce cred că păcatul i-a fost doar imputat din punct de vedere legal lui Isus? Există aproximativ patru motive pentru asta. În primul rând, pentru că ori de câte ori poporul Israel aducea animale pentru jertfele lor de păcat și de vină în Vechiul Testament și își puneau mâinile peste animale pentru transferarea vinei, acele animale nu deveneau niciodată păcat în natura lor. Era doar un transfer legal. La fel se întâmpla și cu țapul ispășitor azazel care era trimis în pustie în ziua anuală a ispășirii și purta legal toate păcatele congregației. Țapul ispășitor nu devenea păcat în natura sa. În al doilea rând, vedem că Dumnezeu i-a creditat neprihănirea lui Avraam și altor oameni ai lui Dumnezeu din Vechiul Testament, doar din punct de vedere legal și în avans, înainte ca Cristos să vină și să moară pe cruce. În același mod, și lui Isus Cristos i s-a atribuit păcatul doar legal, însă în cazul Lui, atribuirea a fost atât retroactivă (ca să-l includă și pe Avraam) cât și pentru toate timpurile. În al treilea rând, dacă Isus ar fi fost făcut păcat în natura Sa, adică în duhul Său, atunci El nu ar mai fi fost jertfa perfectă și fără vină pentru păcatele omenirii. Să citim două pasaje care ilustrează faptul că Mielul de Paște din Vechiul Testament (Exodul 12:21) era o „tipologie” a lui Cristos și că Isus Cristos Însuși avea să devină Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29): Exodul 12:21 (NTR) 21 Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte. Ioan 1:29 (BTF2015) 29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a spus: Iată, Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii.  Dacă continuăm cu această paralelă, putem observa că mielul de jertfă din Vechiul Testament trebuia să fie „fără cusur”. În momentul jertfei, o mână era pusă peste animalul de jertfă fără cusur pentru a simboliza transferul vinovăției. Putem vedea acest lucru în multe pasaje precum Exodul 12:5, Leviticul 4:3-4, Leviticul 23-24, Leviticul 32-33 și Leviticul 22:20, dar o să citim doar două dintre aceste pasaje: Leviticul 22:20 (BTF2015) 20 Dar orice are cusur, să nu îl aduceți, pentru că nu vă va fi bine primit.  Leviticul 4:3–4 (NTR) 3 Dacă cel ce păcătuieşte este chiar preotul care a primit ungerea, aducând astfel vină asupra poporului, el va trebui să-I aducă Domnului pentru păcatul săvârşit un viţel fără meteahnă din cireada sa, ca jertfă pentru păcat. 4 Să aducă viţelul la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului şi viţelul să fie înjunghiat acolo, înaintea Domnului. Mielul de jertfă nu devenea în realitate păcătos în natura sa, ci mai degrabă păcatul era imputat animalului din punct de vedere legal și animalul era pe post de jertfă înlocuitoare. În mod asemănător, Cristos, Mielul lui Dumnezeu, a fost complet fără pată, după cum putem vedea în 1 Petru 1:19, iar păcatul umanității I-a fost atribuit judiciar. El a fost jertfa înlocuitoare pentru întreaga omenire pe crucea de la Calvar. Transferul păcatului asupra Lui a fost doar legal și nu vital. Să citim 1 Petru 1:18-19: 1 Petru 1:18–19 (BTF2015) 18 Știind că nu ați fost răscumpărați cu lucruri putrezitoare, ca argint și aur, din comportarea voastră deșartă primită prin tradiții de la părinții voștri, 19 Ci cu prețiosul sânge al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. Întreaga lume este în prezent în păcat și separată de Dumnezeu încă de la naștere datorită naturii păcatului transmisă de la Adam și nu datorită propriilor acțiuni păcătoase. Aceasta înseamnă că dacă Isus devenea păcat în natura Sa, atunci El ar fi fost separat de Dumnezeu și pătat, întinat, chiar dacă nu păcătuise niciodată prin propriile Sale fapte în timpul vieții.Al patrulea motiv pentru care cred că păcatul i-a fost atribuit doar legal lui Isus este că Isus nu ar fi avut dreptul la înviere dacă El ar fi fost făcut păcat în natura Sa. Să citim Romani 6:23 pentru a vedea de ce: Romani 6:23 (BTF2015) 23 Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viața eternă prin Isus Cristos Domnul nostru.  Acest pasaj spune că plata păcatului este moartea. Dacă Isus ar fi devenit păcat în natura Sa, El nu s-ar mai fi întors din morți și nu ar mai fi învins moartea. Singurii oameni asupra cărora moartea nu poate domni sunt oamenii neprihăniți. De aceea, Isus a trebuit să rămână neprihănit în natura și duhul Său pentru a avea puterea și dreptul legal de a se întoarce dintre cei morți.Acum, de ce cred că Isus a experimentat durere și moarte numai în sufletul și trupul Său, dar nu și moarte spirituală în duhul Său? În primul rând, e din cauză că Adam și Eva au păcătuit cu sufletul și trupul lor fizic înainte ca duhul lor să moară. În același fel, Isus a trebuit să experimenteze moartea doar în trupul și sufletul Său fizic care erau fără vină și fără păcat, pentru a determina învierea și recrearea spiritului uman într-o creație cu totul nouă. El doar a gustat moartea cu sufletul și trupul Său, dar nu a experimentat moarte spirituală cu duhul Său. Evrei 2:9 (BTF2015) 9 Dar vedem pe Isus, care a fost făcut puțin mai prejos decât îngerii, pentru suferirea morții, încoronat cu glorie și onoare, ca prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare om. Isus a gustat moartea pe cruce cu sufletul Său prin experimentarea tuturor emoțiilor sufletești negative prin care pot trece vreodată ființele umane: tristețe, deznădejde, descurajare, frică, îngrijorare, depresie, confuzie, singurătate, plictiseală, mânie, etc. Mai mult decât atat, Isus a gustat moartea pe cruce cu trupul Său întâi prin simțirea tuturor durerilor și bolilor fizice posibile pe care ființele umane le pot avea la un moment dat, toate o dată la momentul crucii, iar apoi prin predarea finală a suflării Sale în moarte. În al doilea rând, dacă Isus ar fi devenit păcat în duhul Său și ar fi muri și spiritual, atunci ar fi existat o ruptură sau o fisură cosmică în Trinitatea lui Dumnezeu. Dumnezeirea Însăși ar fi fost contaminată de păcat. Să nu uităm că Isus era și Dumnezeu; El era una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în esență și El avea viață veșnică în duhul Său. Aceasta este o existență fixă necondiționată fără sfârșit în viața și prezența lui Dumnezeu. Duhul lui Isus trebuia să fie păstrat intact. Nu numai atât, dar dacă o asemenea separare ar fi fost posibilă să se întâmple, ca Fiul lui Dumnezeu să intre în moarte spirituală și să piardă viața eternă pentru o clipă, atunci nu ar fi existat nici o siguranță a mântuirii credincioșilor și nici a darului vieții veșnice pe care aceștia l-au primit. Ei ar fi putut pierde mântuirea și viața veșnică în orice moment și să devină condamnați pentru eternitate. S-ar putea să întrebi acum: „Deci, dacă duhul lui Isus nu a putut fi făcut păcat, atunci a avut El într-adevăr potențialul de a păcătui în timp ce era pe pământ? Au fost ispitele lui Isus ispite reale sau doar se prefăcea că este ispitit ca și noi? Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus ar fi păcătuit în vreun fel”? Faptul că Isus nu a devenit păcat în natura Sa pe cruce nu înseamnă că Isus nu a avut întreg potențialul de a păcătui. El a fost Fiul Omului, El a venit în poziția inițială a lui Adam de dinainte de cădere și El a îndeplinit întreaga Lege ca om și nu ca Dumnezeu, altfel Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa Sa. Tentațiile sale au fost foarte reale. El a avut potențialul real de a păcătui și de a intra în moarte spirituală ca Adam, altfel ispitele Sale nu ar fi fost reale și aceasta contrazice ceea ce spune Biblia în Evrei 4:15 și Evrei 7:26: Evrei 4:15 (BTF2015) 15 Fiindcă nu avem un Mare Preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat. Evrei 7:26 (BTF2015) 26 Fiindcă un astfel de Mare Preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoși și făcut mai presus de ceruri. Nu știu ce s-ar fi întâmplat cu Trinitatea și cu rasa umană dacă Isus ar fi păcătuit în vreun fel în timpul vieții Sale. Nici nu vreau să mă gândesc la consecințele devastatoare și nici nu vreau să speculez nimic despre asta, din moment ce Biblia nu spune nimic despre astfel de repercusiuni sau despre o asemenea posibilitate. Însă, ceea ce știu sigur conform Bibliei este că Isus ar fi putut păcătui în orice moment, dar El nu a făcut-o. El a rămas sfânt, neîntinat și separat de păcătoși. Slavă Domnului! El este atât de demn de laudă căci a fost capabil să ducă la bun sfârșit o misiune atât de dificilă și aproape imposibilă: să îndeplinească toată Legea lui Dumnezeu ca ființă umană și apoi să plătească prin moartea Sa pentru toate faptele greșite ale umanității.Care sunt unele dintre implicațiile vieții fără păcat a lui Isus pe pământ? Faptul că Isus a trăit timp de treizeci și trei de ani o viață fără păcat pe pământ și apoi a murit pe cruce, în timp ce El a avut ocazia și potențialul complet de a păcătui, a realizat cel puțin trei lucruri importante. În primul rând, L-a făcut pe Isus Mielul de jertfă perfect și fără vină. Biblia ne spune în Evrei 2:10 că El a fost desăvârșit prin suferințele ispitelor și suferințele morții pe cruce, pentru a deveni Marele Preot și Mielul fără cusur.  Evrei 2:10 (NTR) 10 Cel pentru Care şi prin Care sunt toate a considerat potrivit ca, pentru a aduce mulţi fii la slavă, să-L desăvârşească prin suferinţe pe Autorul mântuirii lor. Nimeni nu poate obține neprihănirea sau să fie numit neprihănit și nevinovat fără să aibă oportunitatea și ispita de a fi nedrept. Pe de o parte, Isus s-a născut perfect și, totuși, pe de altă parte, El a trebuit să fie perfecționat, în sensul de a folosi și de a aplica perfecțiunea Sa de la naștere în viața reală. El s-a născut sfânt și a fost atât Fiul lui Dumnezeu, cât și Fiul Omului. Cu toate acestea, El a învățat ascultarea prin suferințe așa cum vedem în Evrei 5:8-10:  Evrei 5:8–10 (BTF2015) 8 Cu toate că era Fiu, a învățat ascultarea prin cele ce a suferit. 9 Și, fiind făcut desăvârșit, a devenit Autorul salvării eterne pentru toți cei ce ascultă de El10 Numit de Dumnezeu Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec.”  Suferințele lui Isus dinainte de cruce, în timp ce trăia pe pământ, nu au constat niciodată din lucruri aparținând morții spirituale și întunericului, cum ar fi boala fizică, lipsa, sărăcia, depresia, tristețea, confuzia, slăbiciunea, eșecul, frica, îngrijorarea, deznădejdea sau descurajarea. El a distrus toate acestea pe oriunde s-a dus și a refuzat să le accepte în viața Lui. El nu a fost niciodată supus lor. Suferințele sale au fost, mai degrabă, ispite și persecuții din partea altor oameni și din partea diavolului și, în cele din urmă, moartea pe cruce. Îți poți imagina câtă credință a trebuit să exerseze Isus în grădina Ghetsimani și de asemenea pe cruce, că Tatăl va accepta viața Lui fără de păcat și jertfa Sa și că se va întoarce cu adevărat dintre cei morți? Evrei 5:7 spune următorul lucru: Evrei 5:7 (NTR) 7 El, în timpul vieţii Lui pe pământ, s-a rugat şi a făcut cereri, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, către Cel Care putea să-L scape de la moarte, şi a fost auzit datorită reverenţei Sale. Uneori, noi, ca și credincioși, suntem atât de încurajați în timpul unei predici la biserică sau în timpul unui timp devoțional, iar apoi când ne confruntăm cu o încercare, parcă uităm tot ceea ce știm din Cuvântul lui Dumnezeu. Pare că nimic nu ne poate încuraja în acele momente. Ceea ce a experimentat Isus în Ghetsimani și pe cruce este cam același lucru. Fiind în mijlocul suferinței, percepția Sa asupra realității nu era atât de fixă și clară și El a trebuit să lupte lupta credinței, așa cum trebuie să facem și noi, până la capăt. De aceea, în grădină, El L-a rugat pe Tatăl dacă este posibil să îndepărteze paharul crucii de la El. Pasajul pe care l-am citit spunea că El a făcut rugăciuni și cereri, cu strigăte puternice și lacrimi, pentru a fi salvat de la moarte de către Tatăl Său după cruce. Nu poți decât să Îl iubești și să-L prețuiești pe Isus pentru totdeauna când înțelegi măcar puțin prin ce a trebuit El să treacă pentru tine și pentru mine. Al doilea lucru pe care l-a realizat viața fără de păcat a lui Isus a fost că a garantat învierea Sa; I-a dat dreptul să fie înviat din moarte înapoi la viață. Te-ai întrebat vreodată ce s-ar fi întâmplat cu Isus dacă nu ar fi fost omorât pe cruce? Dacă Isus nu ar fi fost ucis de oameni pe cruce, El ar fi continuat să trăiască pentru totdeauna. Moartea nu L-ar fi putut atinge, pentru că El nu a păcătuit niciodată. Moartea are drept numai peste oamenii păcătoși. Mai mult, dacă Isus nu ar fi ales să renunțe la viața Sa din proprie inițiativă, El nu ar fi putut fi omorât cu nici un chip, indiferent ce ar fi încercat Romanii să-i facă. Să citim Ioan 10:17-18: Ioan 10:17-18 (BTF2015)17 Din această cauză Tatăl mă iubește, pentru că Eu îmi dau viața, ca iarăși să o iau.18 Nimeni nu o ia de la Mine, ci eu o dau de la Mine. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu. După ce Isus a murit, El a fost înviat la viață nu pentru că era Dumnezeu, ci pentru că a trăit o viață fără păcat, ca ființă umană, în timp ce era pe pământ. Moartea nu L-a putut ține și nu a avut de ales, decât să Îl ”arunce” înapoi afară și să-I dea drumul. Dacă Isus ar fi rămas în moarte, aceasta ar fi însemnat că și El a fost păcătos, deoarece numai cei care păcătuiesc mor. Aceasta ar fi însemnat că sacrificiul Său nu a fost  acceptat de Tatăl și, în consecință, toți credincioșii ar fi rămas încă în păcatele lor, pentru că nu ar mai fi existat o plată înlocuitoare pentru păcatele umanității căzute, după cum vedem în 1 Corinteni 15:12-19: 1 Corinteni 15:12–19 (BTF2015) 12 Dar dacă Cristos este predicat că a înviat dintre morți, cum spun unii dintre voi că nu este înviere a morților?13 Dar dacă nu este înviere a morților, atunci Cristos nu a fost înviat.14 Și dacă Cristos nu a fost înviat, atunci predicarea noastră este deșartă și credința voastră de asemenea deșartă.15 Și, într-adevăr, suntem găsiți martori falși ai lui Dumnezeu, pentru că am adus mărturie despre Dumnezeu că L-a înviat pe Cristos, pe care nu L-a înviat, dacă așa este că morții nu învie.16 Căci dacă morții nu învie, atunci Cristos nu a fost înviat.17 Și dacă nu a fost înviat Cristos, credința voastră este deșartă; voi sunteți încă în păcatele voastre.18 Atunci și cei ce au adormit în Cristos sunt pierduți.19 Dacă doar pentru această viață avem speranță în Cristos, suntem cei mai mizerabili dintre toți oamenii. Moartea lui Isus fără înviere nu ar fi fost suficientă pentru a ispăși și a plăti pentru păcatele omenirii și pentru achitarea ei. Prin învierea Sa, Isus Însuși a fost îndreptățit și achitat mai întâi, iar apoi, prin îndreptățirea Sa, restul oamenilor în Cristos au fost îndreptățiți și achitați. Oamenii trebuie să creadă și în învierea Lui pentru mântuire și nu numai în moartea Lui. Romani 4:25 (NTR) 25 Care a fost dat pentru păcatele noastre şi Care a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. Romani 10:9–10 (BTF2015) 9 Că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morți, vei fi salvat.10 Căci cu inima omul crede pentru dreptate; și cu gura mărturisirea este făcută pentru salvare.  Al treilea lucru pe care l-a realizat viața fără păcat a lui Isus a fost că a dobândit neprihănirea care urma să fie dată credincioșilor. El a împlinit întreaga Lege și L-a ascultat pe Dumnezeu până la capăt. Isus a fost fără păcat și totuși a murit fizic. Acest lucru nu a fost corect după dreptatea lui Dumnezeu. Așa că Dumnezeu a reconciliat acea moarte nevinovată cu dreptatea Sa prin a o considera ca drept plată pentru păcatele omenirii. Acum, după ce păcatele credincioșilor au fost șterse, ei ar fi fost aduși înapoi la locul și poziția în care Adam a fost creat inițial și lăsați să-și câștige neprihănirea prin fapte, după cum trebuia și Adam să facă. Jertfa lui Isus a plătit datoria de păcat a umanității (partea negativă) și a adus-o la zero. Însă, Dumnezeu a făcut un pas mai departe și i-a așezat pe cei credincioși pe partea pozitivă pentru totdeauna: El le-a creditat credincioșilor nu numai moartea și învierea lui Isus, ci și viața Sa fără păcat, pe care a trăit-o pe pământ. Neprihănirea pe care Isus a câștigat-o prin faptele Sale, a dat-o credincioșilor gratuit în dar, atât legal cât și vital. Mai întâi, El i-a declarat neprihăniți legal, iar apoi i-a făcut neprihăniți în natura lor. Ca rezultat al neprihănirii lui Isus, El le-a dat și viața veșnică în dar, aceeași viață din pomul vieții care se găsea inițial în Grădina Eden. De aceea, credincioșii se află acum într-o poziție mult mai ridicată și mai bună decât cea a lui Adam, adică într-o STARE FIXĂ ȘI NECONDIȚIONATĂ DE NEPRIHĂNIRE ȘI VIAȚĂ ETERNĂ. Creștinii nu mai trebuie să încerce să fie sfinți pentru a obține favoarea lui Dumnezeu sau neprihănirea lui Dumnezeu sau pentru a fi mai binecuvântați sau pentru a-și menține mântuirea. Lucrarea de sfințire a credincioșilor este acum pentru plăcerea lui Dumnezeu, pentru a trăi o viață bună pe pământ prin împlinirea întregului lor destin dat de Dumnezeu, și pentru răsplătirile din viața viitoare. Sfințenia manifestată este, de asemenea, posibilă fără efort, deoarece natura credincioșilor a fost schimbată în neprihănire. Acest mare schimb a fost posibil deoarece, la Cina cea de Taină, din Matei 26:28, Isus a intrat într-un nou legământ de sânge cu ucenicii Săi și, respectiv, cu toți oamenii care vor trăia vreodată și vor crede în El: Matei 26:28 (BTF2015 & NTR) 28 Fiindcă acesta este sângele Meu, al Noului Legământ, care se varsă pentru mulți pentru iertarea păcatelor.  Tot ceea ce ucenicii aveau împreună cu toți credincioșii în Cristos din toate timpurile, urma să îi aparțină lui Isus acum și tot ceea ce avea Isus, urma să aparțină ucenicilor și tuturor credincioșilor în Cristos din toate timpurile. Isus și ucenicii împreună cu toți credincioșii din toate timpurile au devenit UNA în acel moment. Acesta e motivul pentru care atunci când Isus Cristos a mers la cruce, credincioșii au mers la cruce cu El, au murit împreună cu El și au fost înviați împreună cu El.Creștinii nu sunt niște păcătoși salvați prin har. Noi nu putem afirma că suntem doar niște păcătoși salvați prin har. Am putea spune că AM FOST păcătoși, dar acum suntem mântuiți prin har sau, și mai bine, că suntem sfinți mântuiți prin har. Nu mai putem cânta cântece care afirmă zdrobire și slăbiciune sau versuri care nu se aliniază adevărului prezent al lui Dumnezeu din Noul Testament, versuri precum: „reînnoiește în mine un duh nou”, „nu mă lepăda de la Fața Ta”, „nu lua Duhul Sfânt de la mine”. Aceste lucruri nu ni se vor întâmpla niciodată nouă, creștinilor. Ele au fost adevărate pentru David în Vechiul Testament în Psalmul 51, dar nu și pentru creștinii de astăzi. Ai putea să argumentezi că noi toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). Da, dar aceasta era înainte de mântuire, și nu după. Acum am devenit gloria Domnului în duhul nostru și manifestăm această glorie înspre trupul și sufletul nostru cu cât ne uităm mai mult în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu și privim la acea slavă a Domnului din duhul nostru: 2 Corinteni 3:18 (BTF2015) 18 Dar noi toți, cu fața descoperită, privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în același chip din glorie în glorie, chiar prin Duhul Domnului.   

Ce este păcatul?Acum că am definit neprihănirea, suntem într-o poziție mai bună de a defini păcatul, prin comparație cu neprihănirea, într-un mod mult mai holistic. Am spus mai devreme că neprihănirea este natura lui Dumnezeu care definește caracterul Său și modalitățile Sale de a face toate lucrurile. 2 Petru 1:2-4 spune că cei ce sunt în Cristos au devenit și ei părtași la natura divină a lui Dumnezeu și la neprihănirea Sa: 2 Petru 1:2–4 (BTF2015)2 Har și pace să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus.3 Așa cum dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit toate lucrurile pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat la glorie și virtute4 Prin care ne sunt dăruite cele mai mari și prețioase promisiuni, ca prin acestea să deveniți părtași naturii dumnezeiești, ați scăpat de putreziciunea care este în lume prin poftă.  Doar uitându-ne la definiția neprihănirii, putem deduce două lucruri despre păcat. În primul rând, păcatul este și el o natură, la fel cum neprihănirea este o natură. De fapt, Biblia arată că toate ființele umane se nasc pe acest pământ cu o natură de păcat în spiritul lor care a fost moștenită de la primul om, Adam. În al doilea rând, păcatul este tot ceea ce Dumnezeu nu este. Păcatul este exact opusul neprihănirii, caracterului lui Dumnezeu și căilor Sale de a face lucrurile. Putem vedea acest contrast ilustrat în multe pasaje ale Bibliei. Să citim doar câteva dintre ele:    Romani 6:18 (BTF2015 & RMNN)18 Și fiind făcuți liberi față de păcat, ați devenit robii neprihănirii. Romani 6:20 (NTR & RMNN)20 Căci atunci când eraţi sclavi ai păcatului eraţi liberi în ce priveşte neprihănirea. 2 Corinteni 5:21 (BTF2015 & RMNN)21Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în el. Ca și neprihănirea, există păcat pozițional și păcat practic sau, mai bine spus, păcat moștenit și păcat manifestat. Păcatul moștenit sau neprihănirea moștenită determină destinul tău etern și au de-a face în principal cu osândirea veșnică și respectiv, cu mântuirea veșnică, în timp ce păcatul manifestat și neprihănirea manifestată au de-a face cu calitatea vieții tale aici pe pământ, precum și cu răsplătirile veșnice după această viață. Oamenii care rămân cu o natură de păcat prin neacceptarea jertfei lui Isus, vor merge la condamnarea veșnică în lacul de foc după moartea fizică, indiferent de câte fapte bune și neprihănite au făcut în timp trăiau pe pământ. Prin contrast, cei care își schimbă natura păcatului într-o natură neprihănită și sunt transferați de la moarte la viață prin acceptarea jertfei lui Isus pentru păcatele lor (Ioan 5:24), vor merge la mântuirea veșnică în prezența lui Dumnezeu după moartea fizică, chiar dacă au mai făcut fapte păcătoase în viața lor pe pământ. Salvarea lor veșnică este asigurată de natura lor neprihănită primită prin credință ca dar gratuit și nu de faptele lor neprihănite sau de neprihănirea manifestată.Cum ar trebui să definim „păcatul manifestat” care însoțește natura păcătoasă sau care este încă prezent uneori chiar și la oamenii cu o natură neprihănită? În ochii celor mai mulți credincioși, păcatul manifestat se rezumă doar la fapte imorale și rele, care au fost prima dată evidențiate de conștiința umană la căderea primului om, apoi de Legea lui Moise ca încălcări ale celor Zece Porunci și mai târziu de predica lui Isus de pe munte, unde El a extins legea morală la nivelul gândurilor și intențiilor inimii (Matei 5-7). În cele din urmă, apostolul Pavel a descris în detaliu în epistolele sale acest tip de manifestări ale păcatului, în pasaje precum Efeseni 5:3-4, 1 Corinteni 6:9-10, Galateni 5:10-21 și Coloseni 3:5-9. Acestea sunt: ​​imoralitate sexuală, adulter, homosexualitate, impuritate, poftă trupească, necurăție de orice fel, lăcomie, obscenitate, vorbire nesăbuită, defăimare, limbaj abuziv, bârfă, idolatrie, furt, minciună, beție, abuz, vrăjitorie, ură, invidie, gelozie, ceartă, mânie, furie, ambiție egoistă, disensiune, crimă, dorințe rele, viclenie și răutate. Aceste fapte și atitudini păcătoase sunt toate păcate de comitere, în mare parte externe, și ele sunt cele mai evidente dintre toate comportamentele păcătoase. Apoi, există păcate de omitere cum ar fi atunci când credincioșii pot face un bine și totuși nu îl fac (Iacov 4:17), sau când nu-L iubesc pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele lor așa cum Isus i-a iubit pe ei. Însă, există și alte fapte păcătoase de omitere care sunt mai puțin evidente, dar totuși păcătoase în ochii lui Dumnezeu. Dacă îți amintești, am menționat undeva pe la începutul acestei cărți că neprihănirea nu constă doar în moralitate, deși moralitatea este inclusă în ea. Neprihănirea este mult mai mult decât atât; ea constă în natura, caracterul și căile lui Dumnezeu de a face lucrurile. Neprihănirea include ștergerea tuturor păcatelor prin jertfa lui Isus, precum și vindecarea, prosperitatea, binecuvântarea, victoria, pacea, bucuria, înțelepciunea și viața veșnică. Din moment ce păcatul este opusul neprihănirii și opusul naturii lui Dumnezeu, atunci permiterea în viața noastră a bolii, a sărăciei, a lipsei financiare, a datoriilor, a lipsei de pace și bucurie, a îngrijorării, a tristeții, a melancoliei, a depresiei, a stresului, a eșecului sau fricii de orice fel, a îndoielii de sine, a mâncatului excesiv, etc. este, de asemenea, păcat. Da, ai citit bine ce am scris: permiterea bolii în trupul tău este păcat. Resemnarea în fața lipsei, sărăciei și datoriilor din viața ta este păcat. A fi stresat și îngrijorat este păcat. Sunt conștient că ceea ce tocmai am spus ar putea veni ca și un șoc pentru mulți, pentru că probabil nu ne-am gândit niciodată la păcat în acest fel. Înainte să respingeți și să renunțați la această învățătură, permiteți-mi să vă ofer argumentele biblice pe baza cărora eu cred că păcatul include toate acele lucruri.   Îți poți imagina vreodată pe Dumnezeu Tatăl, pe Duhul Sfânt sau pe Isus ca fiind stresați, îngrijorați, înfricoșați, bolnavi, săraci, triști, nesiguri sau deprimați? Nu, desigur că nu, aceste atribute nici măcar nu pot fi menționate în legătură cu Dumnezeu. A existat vreuna dintre aceste fațete ale morții în creație în Grădina Edenului înainte de căderea omului? După cum știm din Biblie, Dumnezeu nu le-a inclus în creația Sa a lumii și a omului. Când au intrat în lume aceste stări păcătoase? Ele au intrat toate când omul nu a ascultat de Dumnezeu și păcatul a intrat în lume. Toate acestea sunt manifestări ale păcatului și ale morții. Crezi cumva că vreunul dintre aceste efecte ale morții va fi prezent în cer în viața viitoare? Nu, desigur că nu, chiar și acum ele nu există în prezența lui Dumnezeu sau pe undeva în al treilea cer. Mai mult, Biblia spune în 1 Corinteni 3:16 și 1 Corinteni 6:19 căci credincioșii născuți din nou în Cristos au devenit templul Duhului Sfânt. Să le citim: 1 Corinteni 3:16 (BTF2015)16 Nu știți că sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? 1 Corinteni 6:19 (BTF2015)19 Ce? Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi, pe care Îl aveți de la Dumnezeu și voi nu sunteți ai voștri? Dacă ne uităm în Vechiul Testament și ne gândim la Cortul Întâlnirii sau la templele fizice ale lui Dumnezeu, a fost vreodată permisă în ele vreun fel de pângărire sau necurăție? Nu, nimic de acest fel nu era permis. Întrucât trupurile noastre au devenit templul Duhului Sfânt, orice întinare a trupului nu ar trebui lăsată să rămână în trup. Boala este o întinare și un defect al trupului, o imperfecțiune care nu ar trebui să fie lăsată să rămână în trupurile noastre, ca și noi creații în Cristos, chiar dacă ea ne atacă trupurile.            Să vedem o altă dovadă din Biblie că păcatul include într-adevăr toate aceste lucruri. Romani 14:23 spune că orice nu este din sau prin credință este păcat. Mai mult decât atât, Evrei 11:6 spune că fără credință este imposibil să-i fii plăcut(ă) lui Dumnezeu. Acum, s-ar putea să întrebi: „Credința în ce?” Credința în Cuvântul lui Dumnezeu sau în Cuvântul Harului sau în Cuvântul lui Cristos. Acest Cuvânt este manualul de instrucțiuni de funcționare al noii creații. Romani 10:17 spune următorul lucru: Romani 10:17 (BTF2015)17 Astfel credința vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce nu este din credința în Cuvântul lui Dumnezeu este păcat și fără credință în Cuvântul lui Dumnezeu este imposibil ca cineva să-i placă lui Dumnezeu. Primul act al credinței în Cuvânt este primirea salvării prin har și numai prin credință (Efeseni 2:8) și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Însă, după intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, tot ceea ce nu este prin credință în Cuvântul Lui pe acest pământ este păcat. Acceptarea bolilor și a slăbiciunilor în trupul nostru este lipsă de credință în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că vindecarea a fost cumpărată pentru noi cu sângele lui Isus la cruce. Cultivarea stresului și a îngrijorării în viața noastră este lipsă de credință în promisiunile lui Dumnezeu de protecție și resurse. A fi fricos sau nesigur este lipsă de credință în dragostea lui Dumnezeu. 1 Ioan 4:18 spune că dragostea perfectă alungă frica. Când știi cu toată ființa ta că Dumnezeu te iubește și că El este mereu de partea ta, nu te temi de nimic. A fi înfricoșat în orice fel și a fi conștient de dragostea lui Dumnezeu nu pot coexista împreună. Pofta și imoralitatea sexuală sunt lipsa de credință în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu că am primit un spirit de înfrânare la salvare (2 Timotei 1:7). Romani 6:7, 11 spun următoarele: Romani 6:7 (NTR)7 Căci, cine a murit cu adevărat (în Cristos), a fost eliberat de păcat. Romani 6:11 (BTF2015)11 Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă a fi morți într-adevăr față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu prin Isus Cristos Domnul nostru. În lumina acestei definiții cuprinzătoare a păcatului, aceste pasaje pot fi citite și înțelese, de asemenea, în felul următor: dacă am murit în Cristos, am fost eliberați de boală, sărăcie, stres, depresie, frică, nesiguranță și eșec. Noi trebuie să fim conștienți de faptul că suntem morți într-adevăr față de boală, sărăcie, stres, depresie, frică, nesiguranță și eșec și suntem vii pentru Dumnezeu în Cristos. Să vedem încă două pasaje în care putem înlocui păcatul cu boala și toate celelalte fațete ale morții: Romani 6:14 (BTF2015)14 Fiindcă păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteți sub lege, ci sub har. Romani 8:2 (BTF2015)2 Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții. Boala, lipsa, datoriile, stresul și eșecul nu vor avea stăpânire asupra noastră, pentru că suntem sub har. Harul include vindecare, binecuvântare, succes, odihnă, pace, bucurie și înțelepciune. Legea Duhului de viață în Cristos Isus ne-a făcut liberi de legea bolii și a morții sau de legea sărăciei și a morții și așa mai departe. Puteți pune în aceste pasaje oricare dintre atributele morții în loc de cuvântul „păcat”, deoarece acestea sunt echivalente. Această înțelegere schimbă totul, nu-i așa? Cu siguranță a schimbat totul pentru mine. Mi-a întărit determinarea și hotărârea de a eradica boala, lipsa, stresul și îngrijorarea din viața mea cu orice preț, deoarece aceste efecte ale morții sunt ilegale pentru credincioșii în Cristos. Deși boala, sărăcia, stresul, îngrijorarea și frica sunt considerate o parte normală a vieții de cei mai mulți oameni, ele nu sunt deloc normale pentru creștini. Noua creație în Cristos nu este doar o ființă umană obișnuită, ci o ființă supranaturală.Acum, prin includerea tuturor manifestărilor naturii păcatoase, ca boala și sărăcia, in definiția păcatului, putem avea acces la noi perspective și asupra comportamentelor și dependențele noastre păcătoase. Prima concluzie constă în faptul că Dumnezeu nu este ofensat, mâniat sau supărat de comportamentele noastre păcătoase, în același mod în care El nu este ofensat atunci când suntem bolnavi sau în lipsă. El nu mai poate fi mâniat din cauza faptelor noastre păcătoase, pentru că toată mânia Lui pentru ofensele noastre a fost revărsată o dată pentru totdeauna pe Isus Cristos la cruce. Comportamentele noastre păcătoase nu schimbă inima de dragoste a lui Dumnezeu față de noi, la fel cum boala și lipsa nu schimbă inima Lui față de noi. Comportamentele noastre păcătoase ne fac să suferim și ne distrug în același mod în care boala și lipsa aduc suferință. Mai mult, binecuvântările noastre nu sunt afectate în niciun fel din partea lui Dumnezeu de faptele noastre păcătoase, pentru că El nu le acordă în timp, în funcție de nivelul nostru de sfințenie, ci El le-a dat deja pe toate gratuit în Cristos. Nu în ultimul rând, siguranța noastră eternă a mântuirii nu este afectată de faptele noastre păcătoase, în același mod în care nu este afectată de boală și lipsă. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu este întristat atunci când facem fapte păcătoase, în același mod în care El este întristat atunci când suntem bolnavi, în lipsuri, deprimați sau stresați. Conform Efeseni 4:30, Duhul Sfânt este întristat de păcat. Însă, întristarea nu este mânie sau furie, ci mai degrabă durerea inimii cauzată de dragoste, pe care o trăiește Dumnezeu când ne vede distrugându-ne pe noi înșine și destinele noastre prin comportamente păcătoase și dependențe. Este aceeași durere pe care El o simte ca Tată când ne vede suferind inutil de boală, lipsă, depresie sau frică, mai ales din moment ce El a oferit deja o soluție puternică pentru toate aceste tipuri de moarte în Fiul Său, Isus Cristos. El este mâhnit când nu profităm de harul pe care ni l-a acordat în Cristos. Neprihănirea și dreptatea lui Dumnezeu nu sunt afectate în niciun fel de păcatele noastre, inima Lui față de noi nu este afectată și nici părtășia Lui cu noi. Însă, noi suntem afectați într-un mod negativ de faptele păcătoase, pentru că permitem morții să se infiltreze în ființele noastre și să diminueze capacitatea credinței de a materializa toată moștenirea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o în tărâmul spiritual. Păcatul afectează calitatea vieții noastre aici pe pământ.   A doua perspectivă este că mijloacele naturale și supranaturale de schimbare a comportamentului și de sfințire, se pot suprapune și se pot completa reciproc până la un punct, la fel cum se întâmplă cu boala. Când ești bolnav, în funcție de tipul de boală, poți folosi unele mijloace naturale pentru a te face bine, cum ar fi tratamente medicale sau intervenții chirurgicale, pe care Dumnezeu le poate binecuvânta. Aceste metode pot remedia diverse probleme de sănătate, fie temporar, fie permanent. Însă, există și o cale mai bună, o modalitate supranaturală de vindecare numai prin credință și har, care nu intră neapărat în conflict cu căile medicale naturale și nici nu le anulează, dar care este, de asemenea, eficientă în vindecarea bolilor incurabile și a oricărui tip de afecțiune trupească la care lumea medicală nu are soluție, cum ar fi: cancer, sida, diabet, orbire, surditate, infertilitate și diverse alte condiții. Când ne confruntăm cu aceste situații imposibile, nu avem altă opțiune decât să punem credința (nu doar speranța) pur și simplu în Cuvântul lui Dumnezeu despre vindecare cu perseverență și răbdare până când vindecarea divină se manifestă. Nu putem adăuga niciun efort uman la aceste vindecări, decât să ne menținem mintea concentrată pe ceea ce a spus Dumnezeu despre vindecarea noastră până când harul este eliberat și boala este îndepărtată.   La fel, când vine vorba de fapte și comportamente păcătoase, unele dintre acestea pot fi schimbate prin mijloace naturale prin propriile tale eforturi, deși această schimbare nu este întotdeauna garantată pe termen lung. Cea mai eficientă modalitate de schimbare și sfințire de lungă durată este harul prin simpla credință, mai ales când vine vorba de tot felul de dependențe și domenii din viața ta în care ești slab și te lupți de mult timp. Vorbesc despre acele domenii în care ai încercat tot ceea ce ai știut să fii liber fără nici o victorie semnificativă și permanentă, acele domenii în care te simți fără speranță și simți că nu vei putea fi niciodată liber. Așa cum nu poți face nimic în legătură cu o boală pentru care nu există nici un remediu medical, ci doar să crezi în puterea crucii, la fel trebuie să abordezi sfințirea ta. De cele mai multe ori, ne grăbim să încercăm să ne schimbăm pe noi înșine moral, deoarece simțim că mijloacele și deciziile pentru a deveni mai buni sunt ușor accesibile și la dispoziția noastră imediată și nu insistăm să învățăm cum să folosim mijloacele credinței pentru a elibera harul în acele domenii, care să producă schimbări supranaturale de durată. Mulți oameni se bazează pe voința și hotărârile lor puternice pentru a corecta defecte morale sau vicii, care pot fi eficiente pentru o perioadă de timp, dar implică efort uman și este o zbatere pentru rezultate pe termen scurt de cele mai multe ori. Soluția mai bună și dată de Dumnezeu pentru orice schimbare de comportament este credința și perseverența în har. S-ar putea să nu vezi rezultate imediate ca atunci când folosești voința, deoarece este nevoie de timp pentru ca credința și convingerea în Cuvânt să crească, dar o dată ce harul este eliberat, schimbarea este fără efort. Voi avea mai târziu un capitol separat despre sfințire, dar am vrut doar să ating un puțin aici această nuanță subtilă din viața noastră de credință.  După ce ați citit toate aceste lucruri despre conceptul de păcat, puteți începe să pătrundeți cât de departe am deviat, ca și trup al lui Cristos, de viața pe care Dumnezeu a intenționat-o pentru noi credincioșii să o trăim aici pe pământ? Visăm și ne concentrăm atât de mult pe viața de după moarte încât ne scapă și trece pe lângă noi viața pe care ar trebui să o trăim aici pe pământ în deplină neprihănire. De asemenea, puteți vedea cât de imposibil este pentru noi credincioșii să încercăm să trăim neprihănirea prin propriile noastre eforturi? Putem doar să o mimăm poate, dar fără a trăi în acea neprihănire divină autentică care curge doar prin credință. Umblarea în neprihănire este o lucrare supranaturală care necesită credință. A trăi în neprihănire nu înseamnă a te lupta și a te concentra conștient asupra modului în care să fii mai bun din punct de vedere moral sau de a face cât mai multe fapte bune. Din această cauză singurul tip de viață plăcut lui Dumnezeu este cel trăit prin har prin credință. Pentru a trăi prin credință în mod regulat, trebuie să ne expunem cât mai mult posibil la Cuvântul lui Dumnezeu, să medităm la el, să-l declarăm și să ne rugăm în limbi, până când procesele noastre mentale, viața gândurilor, și emoțiile noastre sunt atât de modificate și acordate la Duhul Sfânt încât harul și puterea curg prin noi continuu și ne fac să umblăm în neprihănire inconștient și fără efort.

Adevărata natură a lui DumnezeuAstăzi doresc să aduc un mesaj de viață, speranță și bucurie din Cuvântul lui Dumnezeu și in mod specific aș dori să vorbesc despre adevărata natură a lui Dumnezeu, pentru că majoritatea oamenilor au o imagine denaturată a lui Dumnezeu. Diavolul și religia în general au reușit atât de bine să proiecteze această imagine eronată despre Dumnezeu în inimile oamenilor încât acesta este unul din marile motive pentru care oamenii stau departe de Dumnezeu sau fug de El cu totul. Și aș vrea să încep prin a citi un verset din Faptele Apostolilor 10:38, unde spune așa:  Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei ce erau asupriţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. Haideți să observăm în acest verset ce anume făcea Isus susținut și sprijinit de Dumnezeu și ce făcea diavolul. Isus făcea bine și acest bine consta în ce anume? În vindecare de boli. Și Dumnezeu era cu El și de partea Lui. Ce făcea diavolul în schimb? Îi asuprea pe oameni și le făcea rău. Cum? Prin boli. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că lucrurile de care sufereau oamenii, adică bolile, erau lucruri rele și nu veneau în nici un caz de la Dumnezeu, ci de la diavol. Ba mai mult, versetul spune ca diavolul îi asuprea pe oameni prin boală.  Imaginea pe care majoritatea oamenilor o au despre Dumnezeu este aceea a unui Dumnezeu ranchiunos, răzbunător, neînțelegător, un Dumnezeu al ascetismului și al suferinței, un Dumnezeu care preferă sărăcia în loc de bunăstare și boala în loc de sănătate și un Dumnezeu care mereu pune în calea oamenilor tot felul de nenorociri și necazuri pentru a-i face mai buni sau pentru a-i învăța ceva. Cu alte cuvinte, oamenii Îl văd pe Dumnezeu ca fiind adeptul teoriei ”scopul scuză mijloacele”, adică scopul Său de a ne învăța tot felul de lucruri misterioase și de a ne face mai buni morali, scuză mijloacele prin care El realizează acest lucru: asupririle diavolului (boală, sărăcie, și necazuri de tot felul). Am ajuns să numim maturi spirituali pe acei oameni care au fost capabili să îndure cele mai multe suferințe și necazuri. Însă acești oameni sunt foarte predispuși la neprihănire de sine și la a ajunge să nu aibă nici o răsplată în cer. Această imagine deformată a lui Dumnezeu din mintea oamenilor este o mare cauză pentru care oamenii fug de Dumnezeu și aleargă după bani, plăceri și multe alte lucruri. Ei nu știu, nu li s-a spus și nu au realizat cât de bun este Dumnezeu și că Dumnezeu deja le-a dat gratuit pe acest pământ tot ceea ce ei caută, ba chiar mult mai mult. Matei 6:33 spune așa:   Matei 6:33 (NTR)33 Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui Dumnezeu)[a] şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Dumnezeu nu spune aici într-un mod egoist: ”Căutați-mă întâi pe Mine și dați-mi Mie mai întâi ce vreau, puneți-mă pe Mine pe primul loc și apoi o să vă dau și Eu ceea ce voi vreți.” Nu, nu, ci El ne îndeamnă să căutăm Împărătia pentru că în ea sunt incluse toate celelalte lucruri pe care le căutăm; ele vin la pachet cu Împărăția aici pe pământ. Și Împărăția deja a venit pe pământ o dată cu moartea și învierea lui Isus Cristos, doar că e invizibilă încă, dar ea funcționează și e aici acum pe pământ la îndemâna noastră. Aleluia! Ne ferim atâta să vorbim de bani și de prosperitate ca de ciumă, ca nu cumva să ni se lipească inima de ei. Însă scăpăm din vedere faptul că lucrăm cel puțin opt ore în fiecare zi din săptămână pentru bani și că mereu ne dorim un servici mai bun, o afacere mai prosperă, o casă mai bună și mai mare sau o mașină mai bună. Ne place când avem destule finanțe și ne putem permite mai multe lucruri și aceasta nu e ceva rău. Nu înseamnă că de acuma suntem iubitori de bani. Să nu confundăm sentimentul normal de bucurie când avem de toate cu iubirea anormală și nebiblică de bani care Îl inlocuiește pe Dumnezeu. Banii nu sunt problema, ci încrederea în ei în locul lui Dumnezeu e problema. Dependența de ei e problema și când ești gata să renunți la orice fel de principii pentru a-i obține. Însă tu poți să ai bani fără ca inima ta să se lipească de ei într-un mod necorespunzător, la fel cum poți să ai relații intime cu soția ta sau cu soțul tău fără să îți fie teamă că ai să te duci cu alte persoane. În același fel, poți să nu ai bani și să fii mereu în lipsă, iar inima ta să fie lipită de bani. A avea sau nu avea bani nu garantează că inima ta nu va iubi banul intr-un mod nebiblic. De fapt, cei săraci au mai mari șanse să iubească banul mai mult decât pe Dumnezeu, pentru că ei nu îi au și visează la ei, pe când cei bogați îi au și au opțiunea să nu-i iubească. Ba chiar cei care au bani ajung mai repede să își dea seama că nu îi satisfac și că sunt total goi fără Dumnezeu și au șanse mai mari să Îl iubească pe Dumnezeu. Și apoi slavă Domnului pentru oamenii bogați și întreprinzători, care construiesc afaceri și industrii, pentru că dacă nu ar fi ei, toți săracii care lucrează la ei și trăiesc pe lângă ei, ar muri de foame pentru că nu ar avea unde să mai lucreze.  Să privim la acest aspect și în felul următor: când Dumnezeu a creat lumea inițial, erau cumva boli și sărăcie și nenorociri în grădina Eden? Nu, pentru că ele nu au fost niciodată în intenția lui Dumnezeu, nu-i așa? Credeți că în cerul lui Dumnezeu este sărăcie, boală și necazuri? Păi dacă acestea ar fi cele mai puternice mijloace de a-Și învăța creaturile Sale lucruri prețioase despre viață și de a le face mai bune, nu ar trebui să aplice aceleași metode atât Lui cât și tuturor creaturilor din cer? Mai mult decât atât, viața viitoare de după moarte pe care o așteptăm cu atâta nerăbdare și la care visăm, nu ar trebui să fie plină de astfel de lucruri și de lacrimi și suferințe? Acolo ritmul de învățare ar trebui să fie și mai alert și la un nivel ridicat, nu-i asa? Însă, noi știm din Biblie că nu este deloc așa. Nu mai zic că din ce văd în Biblie, când Dumnezeu și-a construit al treilea cer și tronul Său, nu s-a sărăcit deloc, ci a folosit într-un mod extravagant și excesiv aur și sute de pietre prețioase de tot felul: diamante, smaralde, perle și așa mai departe. Până și străzile sunt de aur în cer. Dacă ar fi să Îl examinăm pe Dumnezeu după standardele noastre, Dumnezeu ar fi Cel mai iubitor de bani, Cel mai mandru și extravagant dintre noi și în mod sigur nu smerit. Îi este lipita inima lui Dumnezeu de bani, aur și pietre prețioase doar pentru că le are din abundență? Nu, în nici un caz. În același fel, putem fi și noi.  Biblia ne arată că Dumnezeu este un Dumnezeu bogat, plin de bunătate și dragoste, un Dumnezeu care iubește sănătatea, succesul, victoria și bunăstarea și El dă daruri bune și perfecte copiilor Săi. Vedem acest lucru la Iacov 1:17: Iacov 1:17 (BTF2015)17 Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere.  Da, Isus a avut de suferit, dar nu de boală, sărăcie și necazuri nefaste, ci El a suferit persecuție din partea oamenilor datorită Cuvântului lui Dumnezeu. Mai mult, suferința Lui de la cruce a fost una necesară pentru ca noi să nu mai suferim. Singura suferință din Biblie aprobată de Isus pentru noi ca fiind nobilă și demnă de îndurat este persecuția pentru Numele lui Isus. Însă chiar și în persecuții pentru Numele lui Dumnezeu, dacă ne uităm peste tot în Vechiul Testament, o să putem observa că lui Dumnezeu mereu i-a plăcut să câștige și nu să îi lase pe oamenii Săi să îndure persecuțiile: poporul lui Israel la Marea Roșie când au murit toți egiptenii, cei trei tineri Șadrac, Meșac și Abednego, Daniel în groapa cu lei, Mardoheu și Estera, etc. În Noul Testament, îl avem pe apostolul Ioan, care nu a putut fi omorât chiar dacă l-au pus în ulei înfierbântat și până la urmă l-au exilat în insula Patmos. Chiar dacă putem refuza și persecuțiile pentru Numele lui Isus atunci când ele vin, totuși  este ceva care Isus apreciază când le îndurăm chiar cu prețul vieții. Însă tot ce vine rău în viața noastră și nu e persecuție (ca boli, lipsuri și nenorociri) vine direct de la diavolul. Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să distrugă lucrările diavolului. 1 Ioan 3:8 și Ioana 10:10 ne spun acest lucru:  1 Ioan 3:8 (BTF2015)8 Cu acest scop a fost arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să distrugă faptele diavolului. Ioan 10:10 (BTF2015)10Hoțul nu vine decât pentru a fura și a ucide și a nimici. Eu am venit ca ele să aibă viață și să o aibă din abundență.  De ce a venit Isus pe lume și a murit pe o cruce? Nu ca să ne salveze de la iad; acela e un rezultat secundar. Ci Isus a venit din cauză că Dumnezeu ne-a iubit așa de mult încât a vrut să ne salveze din păcat și de sub toate efectele lui. 1 Ioan 4:10 spune așa: 1 Ioan 4:10 (BTF2015)10 În aceasta este dragostea, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său să fie ispășirea pentru păcatele noastre. Mesajul de salvare al lui Cristos a fost predicat în cea mai mare parte în felul următor (și mai ales la înmormântări): “Acceptă-L pe Dumnezeu că altfel, după ce mori, ai să mergi in iad. Unde mergi tu dacă mori la noapte”? Cu alte cuvinte: ”Vino la Dumnezeu doar ca să scapi de iad, dar nu din cauză că poate Dumnezeu are și El ceva de oferit, cum ar fi dragoste, viață, pace și bucurie”. Pe lângă faptul că tot accentul predicării unui astfel de mesaj este pe viața viitoare și nu oferă mai nimic pentru viața de aici de pe pământ, acest fel de predicare inspiră forțare ca și cum Dumnezeu ar avea un scop egoist de a le impune oamenilor să Îl iubească ca un dictator: “Dacă nu ești de partea Mea, ești împotriva Mea și trebuie să fii pedepsit(ă)”. Însă nu e așa deloc. Noi suntem cei care am ales moartea și iadul prin Adam. Noi am ales să plecăm de la Dumnezeu. El nu a intenționat niciodată să trecem prin păcat, moarte și răzvrătire. Însă tot El ne-a mai dat o a doua șansă prin jertfa lui Isus atunci când am ales răul. Dacă era să fie cu adevărat corect, Dumnezeu putea să ne lase să mergem în iad, fără să ne mai ofere nici o șansă de scăpare și totul ar fi fost din cauza noastră, nu a Lui.  Noi avem liberul arbitru și putem să facem ce vrem și să alegem ce vrem în viață. Nimeni nu ne forțează să alegem nimic.  Dar din păcate, nu putem alege și consecințele alegerilor noastre, ci trebuie să trăim cu ele. Nouă ne place să alegem ce vrem, iar apoi când apar consecințe nedorite, dăm vina pe Dumnezeu, pe diavol, sau pe alți oameni. Însă nimeni nu ne poate presa să facem nimic. Adam era într-o lume perfectă, fără rău, fără diavol și fără nici o presiune și tot a ales să păcătuiască prin propria sa alegere. Și să nu crezi că ai fi procedat mai bine în locul lui Adam, pentru că în fiecare zi sunt lucruri la care ar trebui să renunți sau să le faci diferit și nu o faci. Noi am avut și avem mereu de ales între viață și moarte și de cele mai multe ori alegem moartea chiar în viața de zi cu zi prin vorbele și faptele noastre. Noi suntem cei care avem de pierdut prin neacceptarea ofertei de viață a lui Dumnezeu. El nu pierde nimic pentru că este auto-suficient și poate crea alte sute și mii de lumi. E ca și cum Dumnezeu îți oferă gratuit să trăiești o viață mai bună, într-un palat cu tot ceea ai nevoie, iar tu Îi zici că nu vrei să fii forțat și preferi să trăiești într-o cocioabă și să te chinui de pe o zi pe alta. Până și Dumnezeu și diavolul au ales între viață și moarte, dacă pot spune așa. Dacă mergi în iad după moarte, este pur și simplu alegerea și preferința ta; nu e vina lui Dumnezeu.  Isus a venit să aducă viață, pace și bucurie, și nu doar să ne scape de la moarte. Scăparea de la iad este un rezultat secundar. Salvarea include atât o viață plină de victorie, succes, sănătate, prosperitate, pace și bucurie aici pe pământ, cât și în viața viitoare împreună cu Dumnezeu. Nu acestea sunt lucrurile pe care toți oamenii le caută? Tocmai aceasta e vestea bună a Evangheliei și a jertfei de la cruce. Da, desigur că este o luptă a credinței când Îl accepți pe Isus în viața ta, dar aceea e o luptă cu mintea ta de a o convinge că ceea ce Dumnezeu ți-a dat e adevărat, iar victoria îți este promisă și asigurată în orice provocare care ar veni în calea ta. Și mă refer la victorie și nu la putere de a îndura stoic asupririle diavolului. Lupta credinței este lupta mentală de a rămâne mereu convins(ă) în inima ta de adevărul lui Dumnezeu despre cine ești tu în Cristos.  Diavolul este un mincinos de la început și orice plăcere sau avantaj pe care ți-l oferă, vine cu moarte și distrugere la pachet. Dumnezeu nu este împotriva plăcerilor sau împotriva la a trăi bine deloc, așa cum vrea diavolul să credem. Diavolul nu a creat nici o plăcere niciodată. El nu este în stare să creeze nimic, ci doar să pervertească ceea ce Dumenzeu a creat deja și să adauge moarte. De fapt, Dumnezeu este Cel care ne-a creat cu miros, gust, văz și auz doar pentru plăcerea noastră. El a creat această lume cu atâtea culori și opțiuni, cu atâta varietate de animale și plante, cu atâtea mii de gusturi și opțiuni de mâncare, doar ca noi să ne bucurăm de ele. Dacă era vorba doar de eficiență, Dumnezeu putea să creeze o lume doar în alb și negru, să ne lase să mâncăm fără nici un gust, și așa mai departe. Dumnezeu este Cel care a inventat și proiectat relațiile intime dintre un bărbat și o femeie, nu diavolul. El este Cel care a oferit oamenilor aceasta pentru plăcere și nu numai pentru procreare. Dacă era doar pentru procreare, era lipsit de orice plăcere. Ceea ce vreau să vedeți este că Dumnezeu este un Dumnezeu de viață, pragmatic, iubitor, bogat, și nu este împotriva lucrurilor pe care de multe ori ni le dorim. Însă El oferă toate aceste lucruri bune în niște limite astfel încât să nu ne facem rău nici nouă, nici altor oameni și acele lucruri bune să fie doar binecuvântare și nu urmate de suferință și moarte.  Acesta este Dumnezeul pe care Îl iubesc și Îl slujesc și care m-a binecuvântat atat de mult. M-a eliberat de povara păcatelor, de dependențe și de condamnare. E o plăcere să trăiesc viața cu El și de asta îmi doresc să spun la cât mai mulți oameni despre El și bunătatea Lui. El mi-a adus numai pace, bucurie, bunăstare, sănătate, înțelepciune și mă ferește de necazuri și nenorociri nefaste. Dacă îți dorești și tu o astfel de viață cu Dumnezeu, poți să o ai chiar acum într-un mod foarte simplu. Tot ce e nevoie să faci e să accepți că ești păcătos și că ai nevoie de El, să crezi că El a murit pentru a lua toate păcatele tale și a înviat din morți, și să Îl mărturisești cu gura ta ca Domn și Stăpân al vieții tale. Biblia spune la Romani 10:9-10: Romani 10:9-10 (BTF2015)9 Că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus și vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat dintre morți, vei fi salvat.10 Căci cu inima omul crede pentru dreptate; și cu gura mărturisirea este făcută pentru salvare. Vrei să faci o scurtă rugăciune cu mine în care să îți predai viața lui Isus? Spune împreună cu mine: ”Doamne Isuse, am nevoie de Tine. Îți mulțumesc că ai murit pe cruce pentru păcatul meu. Îți deschid ușa inimii mele și Te primesc ca Salvatorul și Domnul vieții mele. Preia controlul vieții mele și fă-mă persoana care Tu vrei să fiu. Amin!” Dacă ai făcut această rugăciune cu toată inima, într-o clipă ai fost transferat(ă) de sub autoritatea și dominația întunericului în Împărăția lui Dumnezeu, iar duhul tău a fost complet recreat după imaginea lui Dumnezeu. La Coloseni 1:13-14 Biblia spune că El: Coloseni 1:13-14 (BTF2015)13 Care ne-a eliberat din puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului său iubit,14 În care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor. Tot ce mai trebuie să mai faci este să cauți o biserică creștină în care să fii botezat(ă) în apă, iar apoi să continui să ai părtășie cu alți frați și surori din familia lui Dumnezeu și să asculți Cuvântul lui Dumnezeu ca să crești în credință și să intri în posesia a cât mai mult din Împărăția lui Dumnezeu. Sper că acest mesaj a adus bucurie și pace în viața ta și mă rog ca oriunde te-ai afla, Dumnezeu să te binecuvinteze și să te țină în harul Lui până la sfârșit. Amin!

Ce este neprihănirea?Am vorbit atât de multe despre neprihănire și despre faptul că noul nostru duh a devenit neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos. Dar ce este cu adevărat neprihănirea? S-ar putea să îți fi pus această întrebare și tu la un moment dat. Neprihănirea este acea natură a lui Dumnezeu care definește caracterul Său și căile Sale de a face toate lucrurile. Stă în caracterul lui Dumnezeu ca întotdeauna să aibă dreptate și să fie perfect în orice lucru. Este vorba despre cine este El. Cum gândește El este întotdeauna corect. Ceea ce spune El este întotdeauna corect. Ceea ce face El este întotdeauna corect pentru că El este Dumnezeu. Putem să o numim și calitatea corectitudinii lui Dumnezeu. El nu greșește niciodată. El are întotdeauna dreptate indiferent de ce ar spune orice altă ființă. Când vine vorba de lucrurile acestei lumi, dacă Dumnezeu îi spune unei flori „tu ești un copac”, acea floare nu va avea altă opțiune decât să se transforme într-un copac, pentru că Dumnezeu nu poate minți niciodată și El trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Când Dumnezeu a spus în Geneza: ”Să fie lumină!”, lumina a venit în existență. Când Isus a blestemat smochinul în Marcu 11 și a decretat peste el: ”Fie ca nimeni să nu mai mănânce vreodată fructe din tine”, smochinul nu a avut altă opțiune decât să se supună și să se usuce. Aceasta este putere. Dumnezeu creează și blesteamă cu cuvintele Sale. El Își impune realitatea Sa lucrurilor și circumstanțelor. Însă, când vine vorba de oameni, cuvintele neprihănite ale lui Dumnezeu nu vor încălca niciodată voința liberă a oamenilor și autoritatea lor. Cuvintele lui Dumnezeu care fac referire la oameni, trebuie să fie întâi acceptate liber de către aceștia prin credință, înainte ca ele să fie împlinite în viețile lor. Cu alte cuvinte, oamenii au alegerea și ei decid dacă un cuvânt neprihănit al lui Dumnezeu se va împlini în vieților lor sau nu. Când Dumnezeu i-a spus lui Avraam în Geneza 17:5 ”iată, că te-am făcut tatăl multor națiuni” și i-a și schimbat numele din Avram în Avraam ca să reflecte acea realitate, ceea ce Dumnezeu i-a spus s-a întâmplat în cele din urmă, dar nu fără cooperarea de credință a lui Avraam. Când Dumnezeu a spus credincioșilor în 2 Corinteni 5:21 că ei au devenit neprihănirea Sa în Cristos atunci când aceștia L-au primit pe Cristos în vieților lor prin credință, ceea ce Dumnezeu a spus, s-a și întâmplat. Când Dumnezeu a spus credincioșilor în 1 Petru 2:24 că ei au fost vindecați, acel cuvânt neprihănit se împlinește în viețile lor, numai când aceștia îl acceptă în mod liber prin credință.Când această neprihănire a lui Dumnezeu este pusă în duhul nostru la nașterea din nou, ea ne acordă un statut de îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu, deoarece această neprihănire are și o latură legală. Însă, în primul și-n primul rând, neprihănirea este o natură în același mod în care păcatul este o natură. Când ne-am născut fizic în această lume, noi ne-am născut păcătoși înainte de a face ceva rău, din cauza naturii păcătoase pe care am moștenit-o de la Adam. Acea natură păcătoasă a purtat împreună cu ea și statutul legal de vinovați și condamnați înaintea lui Dumnezeu. În același fel, atunci când ne-am născut din nou din Duhul, noi am primit o nouă natură a neprihănirii prin credință, înainte de a face ceva bun. Nu faptele noastre bune ne-au făcut neprihăniți în același fel în care nu faptele noastre păcătoase ne-au făcut păcătoși. Însă natura noastră neprihănită ne impulsionează la fapte bune în timp ce natura noastră păcătoasă ne presează să facem fapte păcătoase. Faptele noastre sunt în mare parte influențate de natura noastră.Când Adam a intrat în moarte spirituală, el a devenit păcat atât din punct de vedere legal, cât și vital. Natura duhului său a fost schimbată, el a intrat în moarte și statutul său legal față de Dumnezeu a devenit unul de condamnat. Din cauza lui, întreaga rasă umană a murit în natura sa, de asemenea. Însă, Biblia ne spune în Romani 5:15-19 căci Cristos, care este ultimul Adam, nu numai că a anulat ceea ce a făcut primul Adam, împăcându-ne cu Dumnezeu din punct de vedere legal, ci a făcut mult mai mult. El ne-a dat gratuit darul neprihănirii ca și natură. Să citim împreună acest întreg pasaj: Romani 5:15–19 (NTR & BTF2015) 15 Însă, darul gratuit nu este ca și ofensa (sau încălcarea)! Căci, dacă prin ofensa unui singur om mulți au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul prin harul unui singur Om, Isus Cristos, a abundat pentru mulți. 16 Și darul nu este ca ceea ce a venit prin acel unu care a păcătuit. Fiindcă judecata care a venit dintr-o singură ofensă a rezultat în condamnare, însă darul gratuit care a venit din multe ofense a rezultat în achitare. 17 Căci dacă prin ofensa unui singur om moartea a domnit prin acel unul, cu mult mai mult, cei ce primesc abundență de har și din darul neprihănirii (sau al corectitudinii, al dreptății) vor domni în viață prin Acel Unul, Isus Cristos).18 Așadar, așa cum prin ofensa unui singur om judecata a venit peste toți oamenii, rezultând în condamnare, tot așa, prin actul neprihănit (sau drept) al unui singur Om, darul gratuit a venit la toți oamenii, rezultând în dreptul la viață.19 Fiindcă după cum prin neascultarea unui singur om, mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur Om, mulți vor fi făcuți neprihăniți (sau drepți). Cristos ar fi trebuit să realizeze cel puțin ceea ce a reușit Adam să facă, nu? Altfel, El ar fi fost mai puțin puternic decât Adam. Desigur, ceea ce Cristos a făcut a fost în direcția vieții spirituale, și nu a morții spirituale. Însă, Cristos a trebuit să realizeze o schimbare atât a statutului legal, cât și a stării vitale a credincioșilor și să-i repună în poziția neprihănirii în care a fost inițial Adam, nu-i așa? Partea interesantă este că Cristos a făcut ceva mult mai bun decât Adam. Poziția și natura lui Adam înainte de cădere a fost una de neprihănire pozitivă menținută și condiționată de ascultarea lui Adam față de porunca lui Dumnezeu. Nu era o neprihănire fixă, eternă și necondiționată, independentă de faptele sale. Dacă Isus Cristos doar ar fi anulat ceea ce a făcut Adam, aceasta ar fi însemnat că oamenii care urmau să creadă în El ar fi fost doar aduși înapoi de pe minus la zero, având un trecut curat și o neprihănire temporară și condiționată. Oamenii aflați în acea poziție ar fi trebuit să câștige neprihănirea necondiționată și fixă pe cont propriu prin ascultarea de legile și poruncile lui Dumnezeu. Dar Isus nu i-a lăsat pe credincioși în acea poziție. El a anulat tot ceea ce a făcut Adam, dar a și câștigat neprihănirea necondiționată veșnică prin ascultarea Sa față de Lege în timpul vieții Sale și apoi a dat-o în dar credincioșilor. Acest lucru este extraordinar!!! Romani 5:19 spune că, din moment ce prin Adam, oamenii au fost făcuți păcătoși atât din punct de vedere legal, cât și în natura duhului lor, prin Cristos, creștinii născuți din nou au fost făcuți, de asemenea, neprihăniți atât din punct de vedere legal cât și în natura duhului lor. Aceasta este reciprocitate. Dacă nu ar fi fost făcuți neprihăniți atât legal cât și în natura lor, Cristos ar fi fost mai puțin puternic decât Adam și aceasta nu este biblic. Întrucât păcatul (sau moartea spirituală) nu a fost atribuit doar legal lui Adam și întregii rasei umane, nici neprihănirea (sau viața spirituală) nu este atribuită doar legal creștinilor. Însă, Cristos a făcut mult mai mult decât atât. El le-a dat în mod gratuit credincioșilor neprihănirea eternă și necondiționată a lui Dumnezeu pe care a câștigat-o pe pământ prin ascultarea Sa ireproșabilă de Lege. Calitatea neprihănirii Sale este superioară celei pe care a avut-o Adam inițial. Isus nu i-a lăsat pe credincioși să o câștige singuri, așa cum trebuia să facă Adam înainte de cădere. Aceasta este nemaipomenit! Isus a ascultat și a împlinit toate poruncile și condițiile lui Dumnezeu din Deuteronom 28, iar apoi a dăruit acea ascultare credincioșilor. Tocmai această neprihănire a lui Isus Cristos prezentă în duhul renăscut al noii creații este cea care conferă creștinilor dreptul legal la sănătate și prosperitate pe acest pământ. Din această cauză ei nu mai sunt supuși legii păcatului și morții, ci trăiesc după legea Duhului de viață (Romani 8: 2). Ei sunt imuni la boli, afecțiuni și lipsă, dar numai atunci când încep să creadă că au neprihănirea lui Isus. Din această cauză păcatul cu toate efectele sale negative nu mai are stăpânire asupra credincioșilor (Romani 6:14). Și nu are nimic de-a face cu faptele lor bune sau cu sfințirea lor, ci toate sunt bazate pe neprihănirea lui Isus.Înainte de cruce, lui Avraam i s-a atribuit neprihănirea pe credit (Romani 4); i-a fost dată doar din punct de vedere legal în avans; i-a fost acordată datorită credinței sale, dar natura lui era încă aceea de păcătos și nu de neprihănit. Însă, după cruce, când ne naștem din nou, nu ni se mai dă neprihănirea doar în mod legal. Ne naștem în neprihănire; ne naștem neprihăniți. Viața veșnică ne este dată în dar datorită neprihănirii. Ființelor umane nu li se oferă natura umană și viață în general ca și un dar după ce se nasc, ci ei se nasc pur și simplu ființe umane. În același mod, noile creații în Cristos se nasc neprihăniți în natura duhului lor. Înainte de cruce, neprihănirea era dată și atribuită oamenilor păcătoși doar din punct de vedere legal, pe baza credinței lor sau a ascultării de Lege. După cruce însă, neprihănirea este dăruită credincioșilor născuți din nou și ca natură. Creștinii au exact aceeași natură ca și a lui Dumnezeu Însuși aici pe pământ, așa cum și Isus a avut. Ei au capacitatea în duhul lor, prin Duhul Sfânt, de a gândi corect, de a vorbi corect, de a fi în locurile potrivite la momentul potrivit și de a face lucrurile corecte, chiar și inconștient. Ei sunt înțelepciunea lui Dumnezeu în Cristos (1 Corinteni 1:30). Ei sunt conduși de Duhul Sfânt chiar inconștient atunci când aleg să creadă în această neprihănire și sunt conștienți de ea.            Când tu crezi și declari „Sunt sfânt” sau „Sunt drept”, pe baza a ceea ce spune Cuvântul, în ciuda comportamentelor tale păcătoase, tu nu negi prezența acelor fapte păcătoase în viața ta. Tu nu ești arogant sau insuficient de smerit. Tu mai degrabă refuzi dreptul acțiunilor păcătoase de a rămâne în viața ta. Tu dictezi schimbare acțiunilor tale păcătoase, pentru că ești neprihănit și nu poți minți, exact ca Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu a decretat „Să fie lumină” întunericului care a acoperea pământul, la fel tu dictezi Cuvântul lui Dumnezeu emoțiilor sau circumstanțelor tale, și realitatea ta trebuie să se supună și să se alinieze acelor cuvinte neprihănite (sau drepte). Dacă te simți deprimat și începi să spui că ești plin de pace și bucurie (Romani 14:17), tu nu îți negi depresia, ci îi refuzi dreptul de a rămâne. Depresia trebuie să plece și să se transforme în pace și bucurie în sufletul și emoțiile tale, pentru că ai decretat cu gura ta ce este adevărat în spiritul tău și ceea ce vrei să ai în loc de depresie. Pacea trebuie să se manifeste în emoțiile tale. Starea ta emoțională trebuie să se ajusteze conform cuvintelor tale, deoarece acestea sunt cuvintele unui rege și cuvintele dreptății: Eclesiastul 8:4 (BTF2015)4 Unde este cuvântul unui împărat, este putere. Când ești bolnav(ă) sau simți o durere în trupul tău și începi să declari Cuvântul, că ai fost vindecat(ă) prin loviturile și rănile Lui (1 Petru 2:24), tu nu negi prezența acelei dureri, ci negi dreptul ei de a rămâne. Tu poruncești trupului tău să-și regleze starea conform neprihănirii (sau corectitudinii, dreptății și perfecțiunii divine). Dacă trupul tău era bolnav, acum trebuie să se vindece din cauza cuvintelor tale drepte. Același lucru se întâmplă atunci când declari cuvinte de prosperitate asupra vieții tale: ceea ce spui trebuie să ia ființă pentru că se bazează pe Cuvânt. Să observăm că nu poți să declari sau să comanzi orice îți vine în minte, ci doar ceea ce se bazează pe Cuvânt și numai ceea ce este inclus în drepturile și în moștenirea ta în Cristos. Mai mult decât atât, nu poți impune sau comanda lucruri asupra altor oameni, deoarece aceștia au și ei voința liberă și autoritate ca și tine, în mod special alți credincioși.  Neprihănirea pozițională vs. neprihănirea practicăAcum să vorbim puțin despre neprihănirea pozițională versus neprihănirea practică. Faptul că încă fac acțiuni păcătoase după ce au fost născuți din nou, îi nedumerește pe credincioși. Pe de o parte, Biblia afirmă că creștinii SUNT DEJA neprihăniți, dar pe de altă parte, în realitate, ei nu văd acea neprihănire MANIFESTÂNDU-SE ÎNCĂ în mod complet. De aceea, există o tensiune între acest „deja” și ”încă nu” și există o așa-numită teorie a neprihănirii poziționale și a neprihănirii practice (sau comportamentale). Unii le mai numesc și neprihănirea de drept și neprihănirea de fapt. Modul în care aceste două tipuri de neprihăniri sunt de obicei înțelese este următorul: creștinii sunt încă păcătoși în natura spiritului lor și numai statutul lor legal față de Dumnezeu s-a schimbat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu doar consideră pe credincioși că sunt neprihăniți din punct de vedere legal, însă aceștia nu sunt în realitate neprihăniți și în natura lor. Aceasta este definiția neprihănirii poziționale sau a neprihănirii de drept. Apoi, acești credincioși trebuie să-și perfecționeze neprihănirea prin îmbunătățirea comportamentului exterior. Ei realizează acest lucru prin a încerca să fie cat mai morali posibil – adică citind Cuvântul pentru a vedea ce așteaptă Dumnezeu de la ei din punct de vedere moral și apoi încercând să pună acele lucruri în aplicare în viața lor. Aceasta este definiția neprihănirii practice sau a neprihănirii de fapt. Însă, această terminologie creează prezumțiile false pe care tocmai le-am descris în mințile credincioșilor în mod inconștient și nu descriu cu exactitate care este adevărul real. Aceasta se datorează și lipsei de înțelegere a conceptelor de spirit, suflet și trup. O mai bună terminologie pentru cele două tipuri de neprihăniri ar fi următoarea: neprihănirea înnăscută versus neprihănirea activată.Aceste denumiri noi creează prezumții mai bune care sunt mai aproape de realitate, pentru că la drept vorbind, nu doar poziția juridică a creștinilor s-a schimbat în neprihănire, ci și natura părții celei mai importante a identității lor (adică spiritul lor) a devenit neprihănire în esența sa. A fost spiritul lui Adam afectat doar legal când a păcătuit în trupul său? A interschimbat el doar niște poziții juridice? Nu, ci spiritul său a fost tangibil afectat și schimbat în esența sa. Spiritul său a devenit moarte. În același mod, spiritul creștinilor a devenit neprihănire în esență. Acum, numai mințile și trupurile lor trebuie să prindă din urmă și să se alinieze cu schimbarea care a avut loc în spiritul lor și mintea lor are nevoie să fie reînnoită. Așa-numita neprihănire pozițională sau de drept ar trebui să acopere sau să descrie schimbarea atât în statutul legal, cât și în starea vitală a spiritului. Neprihănirea practică sau de fapt ar trebui să acopere sau să se refere la reînnoirea minții în toate aspectele, nu numai la capitolul moralitate.Putem folosi un smartphone cu toate potențialitățile sale ca o comparație pentru a ilustra mai bine neprihănirea înnăscută și cea activată. Posibilitățile încapsulate cu care smartphone-ul vine la pachet pot fi asemănate cu neprihănirea înnascută, iar învățarea modului de utilizare a smartphone-ului în viața noastră de zi cu zi (învățarea despre aplicații pentru diferite nevoi, instalarea și apoi utilizarea acestora) poate fi comparată cu neprihănirea activată. Meditația asupra Cuvântului și reînnoirea minții este procesul de activare al neprihănirii. De exemplu, 1 Corinteni 10:13 este un verset în domeniul ispitelor și al stăpânirii de sine asupra căruia trebuie meditat, apoi personalizat și aplicat. 1 Petru 2:24 este un verset în sfera vindecării fizice divine care ar trebui să fie folosit pentru meditație, personalizare și aplicare în viața noastră de zi cu zi. La fel, 3 Ioan 1:2 este un pasaj pe tema prosperității în toate domeniile vieții și 2 Corinteni 8:9, precum și 2 Corinteni 9:8 sunt două pasaje tot în domeniul prosperității, dar în mod specific al finanțelor (adică al bogăției, datoriilor și împrumuturilor).Copii noi-născuți au toate potențialele naturii umane în ei la naștere (de exemplu, cântatul la instrumente, înotul, pictura, ingineria, șofatul mașinilor, tot felul de producții, etc.), dar ei trebuie să crească, să își dezvolte potențialurile și să învețe unele dintre aceste îndemânări, practicându-le până când sunt activate și devin parte integrantă din ei. Aceste abilități devin automate ca și parte din ființa lor, la nivel de subconștient. La începutul învățării unui obicei sau al unei aptitudini noi, procesul este dificil (de exemplu, să înveți să conduci o mașină), dar prin practică, devine ușor ca a doua natură. Oamenii născuți din Dumnezeu sunt la fel. Efeseni 2:10 spune că noi suntem lucrarea Lui creată în Cristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca noi să umblăm în ele.Pe de o parte, credincioșii au fost creați perfecți și compleți, adică în spiritul lor și aceasta se vede în versete precum Evrei 10:14 și 12:23: Evrei 10:14 (BTF2015) 14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.  Evrei 12:23 (BTF2015) 23 De adunarea tuturor și biserica întâilor născuți, care sunt scriși în cer, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, și de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți.  Pe de altă parte, credincioșii sunt și perfecționați în credință, dragoste și sfințenie în mintea lor (adică în raționamentul, gândirea, voința, emoțiile, vorbirea, conștiința) și în trupurile lor (adică în acțiunile lor). Putem vedea acest lucru ilustrat în Iacov 2:22, 1 Petru 5:10 și 1 Ioan 4:12: Iacov 2:22 (BTF2015) 22 Vezi cum credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința a fost desăvârșită?  1 Petru 5:10 (BTF2015) 10 Dar Dumnezeul întregului har, care ne-a chemat la gloria Sa eternă prin Cristos Isus, după ce ați suferit un timp, să vă facă desăvârșiți, neclintiți, întăriți, și întemeiați. 1 Ioan 4:12 (BTF2015) 12 Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu trăiește în noi și dragostea Lui s-a desăvârșit în noi. Există încă un pasaj în 2 Corinteni 7:1 care vorbește despre perfecționarea sfințeniei, dar și despre posibilitatea ca un duh să fie întinat și trebuie să explicăm acest lucru. Să citim pasajul: 2 Corinteni 7:1 (BTF2015) 1 De aceea având aceste promisiuni, preaiubiților, să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în teama de Dumnezeu. S-ar putea să te întrebi cum poate fi întinat un spirit, din moment ce tocmai am învățat că este neprihănit? În primul rând, în același mod în care întinarea trupului nu schimbă natura trupului, întinarea spiritului nu schimbă natura spiritului. În al doilea rând, întinarea trupului este în general legată de imoralitatea sexuală în Scriptură, iar întinarea duhului legată de idolatrie și închinare greșită. Acest lucru are sens atunci când ne gândim și la felul de închinare pe care Dumnezeu Îl dorește - în duh și în adevăr (Ioan 4:23). Mai mult, contextul versetului 2 Corinteni 7:1, adică capitolul 6, este despre a fi înjugat cu necredincioși și despre închinarea la idoli în Corint. Aceste lucruri pot întina duhul, dar nu pot schimba natura neprihănită a spiritului sau să cauzeze pierderea mântuirii.

Principiul oglinziiSă citim Iacov 1:21-25: Iacov 1:21–25 (BTF2015) 21 De aceea puneți deoparte toată murdăria și revărsarea răutății și primiți cu blândețe Cuvântul altoit, care este în stare să vă salveze sufletele.22 Fiți așadar înfăptuitori ai Cuvântului și nu doar ascultători ai Lui, înșelându-vă pe voi înșivă.23 Pentru că dacă vreunul este ascultător al Cuvântului și nu înfăptuitor, el este asemănător unui om care își privește fața naturală în oglindă;24 Fiindcă se privește pe sine însuși și pleacă și uită imediat ce fel de om era.25 Dar oricine privește cu atenție în legea desăvârșită a libertății (adică Evanghelia) și continuă în ea, el, nefiind un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al faptei, acesta va fi binecuvântat în fapta lui.  Majoritatea creștinilor citesc acest pasaj și interpretează oglinda ca fiind Legea morală a lui Dumnezeu în care trebuie să te uiți continuu pentru a-ți vedea defectele și păcatele. Cu alte cuvinte, tu vezi ceea ce trebuie să schimbi și apoi mergi și încerci să schimbi acele lucruri, fără a uita defectele morale pe care le-ai văzut în oglindă, până când acele probleme sunt rezolvate în viața ta. Numai ATUNCI vei fi binecuvântat în ceea ce faci. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, oglinda este legea perfectă a libertății și nu Legea morală sau cele Zece Porunci. Ce este legea perfectă a libertății? Legea perfectă a libertății este Evanghelia sau Cuvântul harului Său. Legea perfectă a libertății este legea Duhului de viață în Cristos Isus (Romani 8:2). Această lege stipulează că noi suntem morți față de păcat (Romani 6:11) și că nu mai suntem sub stăpânirea lui (Romani 6:14), că Dumnezeu ne iubește (Ioan 16:27), că suntem co-moștenitori împreună cu Cristos (Romani 8:17), că toate binecuvântările posibile ne sunt stabilite și aprobate deja în locurile cerești (Efeseni 1:3), căci chiar și atunci când păcătuim nu mai suntem condamnați (Romani 8:1), că avem puterea să trăim în sfințenie (1 Corinteni 10:13, Filipeni 4:13), că am fost vindecați (1 Petru 2:24), că suntem un succes (Psalmul 1:3), că suntem prosperi (2 Corinteni 8:9), învingători (Romani 8:37), mai presus de eșec și protejați. Aceasta este Evanghelia și legea perfectă a libertății pe care trebuie să o înfăptuim, adică să credem aceste lucruri și să umblăm în ele. În Noul Testament, a înfăptui Cuvântul înseamnă a crede Cuvântul cu privire la tine și a acționa conform Lui. A înfăptui Cuvântul nu se referă la a respecta un set de reguli morale ca în Vechiul Testament. În Noul Testament, nu vei fi binecuvântat DEOARECE te-ai supus Legii morale. Supunerea sau ascultarea nu mai este o condiție pentru ca Dumnezeu să te binecuvinteze ca în Vechiul Testament. Tu ești binecuvântat(ă) indiferent de nivelul tău de supunere sau ascultare. Cu cât mai mult crezi Cuvântul harului despre ființa perfectă care ai devenit în duhul tău, cu atât mai mult har este eliberat în viața ta și cu atât mai multe binecuvântări se manifestă din interiorul tău în lumea materială. Când ajungi să realizezi cât de binecuvântat(ă) ești, atunci binecuvântarea începe să curgă în tot ceea ce faci. Tu ești binecuvântat(ă) chiar și înainte să crezi acest lucru, o dată ce ai venit în Cristos. Dar când începi să crezi că ai fost binecuvântat(ă), acea binecuvântare începe să se manifeste în viața ta fizică și emoțională.Să observăm că în versetul 21 spune căci Cuvântul este deja implantat sau sădit în tine și capabil să îți salveze sufletul. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că noul tău duh este Cuvântul Însuși, pentru că a fost născut din sămânța nepieritoare a Cuvântului lui Dumnezeu (1 Petru 1:23), și prin urmare, tu ai devenit Cuvântul lui Dumnezeu în spiritul tău. Acel Cuvânt este doar închis înăuntrul tău și blocat de mintea ta. Când te uiți în oglinda Cuvântului, te vezi pe tine însuți, adică Cuvântul. Când mintea ta primește revelația a cine ești cu adevărat în interior, și o acceptă prin a o crede, acela e momentul când începi să pui ”carne” pe Cuvântul din interior, în același fel în care Isus a fost Cuvântul încarnat. Acela e momentul când tu aduci Cuvântul în afară și îl manifești pentru a-ți face sufletul imun la lucrările întunericului de pe acest pământ. Lucrările întunericului sunt acestea: boală, depresie, confuzie, lipsă de pace și bucurie, eșec, mânie, lipsă de înțelepciune, etc. Aceasta e modalitatea prin care sufletul tău este salvat de Cuvântul lui Dumnezeu implantat sau altoit în tine. Salvarea sufletului tău în acest context nu se referă la salvarea de la iad în viața viitoare, ci la salvarea întregii tale ființe aici pe pământ de păcat și de toate efectele lui asupra ta, care au intrat o dată cu păcatul în lume. Reînnoirea minții nu constă în reîmprospătarea minții cu Legea morală a lui Dumnezeu, sau cu cele zece porunci. Legea morală a lui Dumnezeu a fost deja scrisă în conștiința ta de când te-ai născut pe acest pământ. Noi cunoaștem binele și răul datorită căderii. Deci, nu este nevoie să reîmprospătăm aceste cunoștințe, deoarece sunt deja în noi și în toți oamenii. Din acest motiv există oameni morali care nici măcar nu au fost născuți din nou vreodată, care nu au auzit de cele zece porunci și nici nu au încercat să le țină vreodată, dar care trăiesc după cele mai înalte standarde morale și câteodată mult mai bine decât unii credincioși născuți din nou. Tot din acest motiv, oameni din religia ortodoxă sau catolică, care sunt în mare parte nenăscuți din nou, merg în mod regulat să-și mărturisească păcatele la preoți. Conștiința lucrează mereu în orice persoană, fie că ne place sau nu, și nu are nevoie de ajutorul nostru. Reînnoirea minții înseamnă să îți reînnoiești gândirea cu privire la noua ta identitate și natură, să meditezi și să te concentrezi asupra acestui lucru și să fii conștient(ă) de aceasta. Noua identitate nu este ceva evident și vizibil cu ochiul liber, ci este ceva ce tu trebuie să percepi cu ochii Duhului și să îți reîmprospătezi mintea cu ea în mod constant. Natura ta nouă este ceea ce tu nu trebuie să uiți și să o pui în practică. Atunci sufletul (mintea, voința, conștiința și emoțiile) și trupul tău vor fi transformate și se vor alinia imaginii lui Cristos, în care Duhul tău a fost renăscut deja.În oglindă, tu nu vezi vechiul tău sine, păcătosul, sau faptele păcătoase. În schimb, Îl vezi pe Cristos, Care este slavă și glorie, care este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, și acesta ești și tu în El. 2 Corinteni 3:17-18 este, de asemenea, un pasaj care vorbește tot despre oglindă și spune următoarele: 2 Corinteni 3:17–18 (NTR & BTF2015) 17 Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.18 Dar noi toți, cu fața descoperită, privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem transformați în același chip din glorie în glorie, chiar prin Duhul Domnului.  Modalitatea prin care ești transformat(ă) în același chip al Domnului este prin a privi și a medita la gloria Domnului, adică a-ți concentra atenția pe cine este Cristos în tine și pe cine ești tu în Cristos. Realizezi acest lucru prin citirea și meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu și prin ascultarea de predici și învățături biblice. Așa te uiți în legea perfectă a libertății și vezi cine ești și cine ai devenit: însăși gloria Domnului. Noua creație nu mai este lipsită de slava lui Dumnezeu, așa cum spune Romani 3:23. Aceasta este starea necredincioșilor. Noua creație în Cristos este plinătatea slavei lui Dumnezeu aici pe pământ (Ioan 1:16; Ioan 17:22).De cele mai multe ori, credincioșii citesc Biblia dintr-o perspectivă a Vechiul Testament, în loc să o citească cu o mentalitate a Noului Testament. Aceștia citesc Noul Testament în lumina și prin lentilele Vechiul Testament, în loc să citească Vechiul Testament în lumina și prin lentilele Noului Testament. Harul și gloria care au venit după moartea și învierea lui Isus sunt punctul culminant al întregii Biblii. Toate celelalte sunt incluse în acest har ca și etape intermediare ale dezvăluirii planului final de har: alegerea unui om, Avraam, alegerea unei națiuni, Israel, darea Legii, și perioada profeților. Toate acelea au fost umbre ale lucrului real ce urma să vină. Dumnezeu a trebuit să anunțe nașterea lui Isus și ceea ce El urma să realizeze la cruce prin gura profeților Săi, pentru ca El să aibă autoritatea omului de a-L aduce pe Isus pe pământ. De aceea probabil au trebuit să treacă sute și mii de ani până când promisiunile despre sămânța lui Cristos date Evei și lui Avraam au venit în existență. În același timp, Dumnezeu a trebuit să fie foarte criptic în aceste prevestiri, în așa fel încât diavolul și prinții acestei lumi să nu înțeleagă planul Său secret de mântuire. Altfel, aceștia nu ar fi crucificat niciodată pe Domnul gloriei (1 Corinteni 2:8). Îți poți imagina acest lucru? Diavolul nu L-ar fi crucificat niciodată pe Isus dacă ar fi știut că prin moartea unui singur om, mai mulți fii de Dumnezeu ca El vor veni în ființă. Dumnezeu a trebuit să lucreze în Vechiul Testament în etape pentru a-Și revela planul Său în mod progresiv și cu atenție, dar harul este cel care unifică și dă sens tuturor acelor faze împreună. Din acest motiv, unele adevăruri care reprezentau o realitate prezentă în Vechiul Testament, nu pot deveni principii de interpretare ale întregii Biblii, și în mod special ale Noului Testament. E mai degrabă invers: Noul Testament trebuie să interpreteze Vechiul Testament. Există adevăruri prezente care țin de noua creație în Cristos și sunt de asemenea și adevăruri din trecut care nu se aplică credincioșilor astăzi, deși acestea au pavat calea către Cristos și s-au aplicat oamenilor care au trăit în acele vremuri și contexte. Din acest motiv, Biblia conține VECHIUL testament și NOUL testament. Multe lucruri din Vechiul Testament i-au pregătit pe oameni prin simboluri și analogii pentru a înțelege ceea ce urma să se întâmple la cruce.Haideți să ne uităm la câteva exemple de citire a Noului Testament având prezumții Vechi-Testamentale. În Deuteronom 11:26-28 citim așa: Deuteronom 11:26-28 (BTF2015)26 Iată, vă pun înainte astăzi și binecuvântare și blestem;27 Binecuvântare, dacă veți asculta de poruncile DOMNULUI Dumnezeul vostru, pe care vi le poruncesc astăzi;28 Și blestem, dacă nu veți asculta de poruncile DOMNULUI Dumnezeul vostru, ci vă veți abate de la calea pe care v-o poruncesc astăzi, pentru a merge după alți dumnezei, pe care nu i-ați cunoscut. Apoi când citim Iacov 1:21-25, presupunem că pasajul vorbește despre același lucru ca în Deuteronom: Iacov 1:21–25 (BTF2015) 21 De aceea puneți deoparte toată murdăria și revărsarea răutății și primiți cu blândețe Cuvântul altoit, care este în stare să vă salveze sufletele.22 Fiți așadar înfăptuitori ai Cuvântului și nu doar ascultători ai Lui, înșelându-vă pe voi înșivă.23 Pentru că dacă vreunul este ascultător al Cuvântului și nu înfăptuitor, el este asemănător unui om care își privește fața naturală în oglindă;24 Fiindcă se privește pe sine însuși și pleacă și uită imediat ce fel de om era.25 Dar oricine privește cu atenție în legea desăvârșită a libertății și continuă în ea, el, nefiind un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al faptei, acesta va fi binecuvântat în fapta lui. Adevărul general din trecut revelat în pasajul din Deuteronom pe care tocmai l-am citit, precum și în multe alte locuri din Vechiul Testament, este acesta: dacă asculți de poruncile lui Dumnezeu (adică de Lege), Dumnezeu te va binecuvânta; dacă nu asculți de poruncile Lui, atunci Dumnezeu te va blestema sau te va pedepsi. Adevărul general prezent revelat în pasajul din Iacov pe care tocmai l-am citit, precum și în multe alte locuri din Noul Testament, este următorul: Dumnezeu deja te-a binecuvântat și te-a făcut sfânt(ă) prin credință în tărâmul spiritual, indepdendent de ascultarea și faptele tale; acum mergi și fă lucrurile care țin de noua ta natură, și astfel tu (și nu Dumnezeu) vei converti binecuvântările spirituale în binecuvântări pământești.Un alt exemplu: în Vechiul Testament, puterea lui Dumnezeu și Duhul Sfânt veneau jos pe pământ pentru a ajuta poporul lui Dumnezeu din când în când și rămânea cu ei pentru o vreme, atâta timp cât poporul asculta de Lege și se smereau pe ei înșiși cu post și rugăciune. Ei trebuiau să Îl implore pe Dumnezeu să vină să Îi ajute în luptele lor prin ascultarea și postul lor. Și acest lucru era adevărat și valabil pentru ei, din cauză căci Cristos nu murise încă și ei nu erau încă parte din familia lui Dumnezeu. Ei erau slujitori, și nu fii și fiice. Ei nu aveau nici un drept legal la puterea lui Dumnezeu. Ei se bizuiau doar pe mila lui Dumnezeu care trecea cu vederea păcatele lor până când Cristos urma să vină. Însă, credincioșii din Noul Testament aplică aceleași principii darului Duhului Sfânt, gândind că ei trebuie să se curățească pe ei înșiși întâi, apoi să se smerească pe ei înșiși cu rugăciune și post, și apoi să stăruie și să aștepte un timp îndelungat într-o stare de implorare a lui Dumnezeu ca să trimită Duhul Sfânt promis de El, până când aceștia simt ceva fizic sau emoțional spectaculos. Acesta e modul în care ei știu că au primit Duhul Sfânt. Altfel, trag concluzia că nu au fost destul de sfinți, sau că nu s-au rugat și nu au postit destul, sau că Dumnezeu pur și simplu nu a vrut încă să le dea Duhul Sfânt. Așa că se duc și încearcă și mai mult să se sfințească. Același principiu îl aplică și dacă au nevoie de o vindecare în trupul lor, sau dacă doresc ca Dumnezeu să se miște cu putere în viețile lor și cu semne și minuni, în mod special atunci când citesc, de exemplu, 2 Timotei 2:21, unde Pavel îi spune lui Timotei să se curățească pe el însuși pentru ca să fie un vas de onoare. Însă acolo este un alt context al calificării pentru slujire publică în fața oamenilor și nu o condiție pentru primirea Duhului Sfânt. Majoritatea credincioșilor au făcut din Duhul Sfânt, din puterea lui Dumnezeu și din vindecare, o răsplată pentru comportamentul lor bun. Sau au făcut din aceste lucruri ceva ce poate fi experimentat numai când ajung la un anumit nivel spiritual înalt. ”De ce mai avem nevoie de Duhul Sfânt atunci, din moment ce trebuie să fim perfecți înainte ca El să poată veni? În ce fel ne mai poate ajuta El?” Duhul Sfânt a venit tocmai cu acest scop: să ne ajute, să ne sfințească, să ne învețe cum să fim spirituali și să se miște în noi cu putere astfel încât să fim o binecuvântare pentru oameni. Mulți creștini cred chiar că în funcție de ascultarea lor, Duhul Sfânt vine și pleacă după cum făcea în Vechiul Testament, bazându-se pe ceea ce regele David a spus în Psalmul 51:11: ”Nu mă lepăda din prezența Ta și nu lua Duhul Tău Sfânt de la mine”. Primul adevăr, care este o realitate a trecutului în acest exemplu, e acela că în Vechiul Testament Dumnezeu făcea totul pentru oameni ca și răspuns la ascultarea lor de Lege și la rugăciune și post. Adevărul prezent este că Dumnezeu deja a dat poporului Său tot ceea ce are nevoie în mod gratuit prin credință (pe Fiul Său, Cuvântul Său, Duhul Său cel Sfânt și plinătatea puterii Lui), iar acum poporul Său trebuie să folosească ce are și ce i s-a dat. Nici Dumnezeu și nici Isus nu sunt mișcați și nici nu răspund în vreun fel datorită nivelului de sfințire al credincioșilor sau datorită postului lor. Postul nu Îl mișcă pe Dumnezeu, ci ne schimbă pe noi. Isus s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu după ce Și-a terminat lucrarea (Evrei 10:12) și El acum Îi așteaptă pe credincioși să aducă pe toți dușmanii bolii, sărăciei și ai dependențelor sub picioarele Lui, atât în propriile lor vieți cât și în viețile altor oameni.O altă realitate a trecutului este că în Vechiul Testament, Duhul Sfânt venea doar parțial și temporar peste unii oameni pentru a îndeplini anumite misiuni, în funcție de ascultarea lor. Adevărul prezent este că Duhul Sfânt este primit în plinătatea Sa și fără măsură (Ioan 3:34; Ioan 20:21) de către orice persoană născută din nou printr-o simplă rugăciune a credinței, exact ca și salvarea. Duhul Sfânt este darul pe care Dumnezeu a dorit să-L dea gratuit poporului Său dintotdeauna, încă de la Avraam. Duhul Sfânt este binecuvântarea lui Avraam (Galateni 3:14) și de aceea Isus a trebuit să moară întâi, pentru ca noile creații să aibă dreptul să primească Duhul Sfânt. Mai mult decât atât, în Ioan 14:16, Isus a spus că o dată ce Duhul Sfânt va veni, El va fi cu credincioșii pentru totdeauna, fără a specifica vreo condiție. Duhul Sfânt nu mai vine și pleacă când simțim că nu suntem îndeajuns de sfinți în ochii noștri.În final, Îl vedem pe Dumnezeu în Vechiul Testament trimițând câteodată boală, blestem, și calamitate peste poporul Său din cauza încălcărilor lor de Lege, după cum a și promis în Deuteronom 28. Apoi, credincioșii vin la Evrei 12, unde citesc despre așa-zisa disciplină a Domnului și trag concluzia că Dumnezeu încă pedepsește pe copiii Lui câteodată cu boală și blestem sau le îngăduie să vină peste ei, pentru ca să-i disciplineze, să-i învețe ceva, sau să-i forțeze să se întoarcă de la căile lor rele. Însă, adevărul prezent în Noul Testament este că Dumnezeu nu mai poate niciodată să trimită sau să îngăduie boală și blestem peste copiii Lui ca și consecință a căilor lor rele. Credincioșii sunt cei care le îngăduie în viața lor prin necredință. Conform cu Galateni 3:13, Cristos a devenit blestem pentru toate greșelile întregii umanități și a luat tot blestemul și toate boalele asupra Lui (1 Petru 2:24). Îngăduie Dumnezeu ca unii oameni să nu primească salvarea și să meargă în iad? Desigur că nu, ci ei îngăduie acest lucru prin necredința lor. Mai mult decât atât, Duhul Sfânt este Cel care Îi învață pe credincioși toate lucrurile și Îi călăuzește în tot adevărul (Ioan 14:26; Ioan 16:13; 1 Ioan 2:27) și nu uneltele diavolului. Pe lângă aceasta, Scriptura este inspirată de Dumnezeu să învețe, să mustre, să corecteze și să antreneze în neprihănire pe cei care sunt în Cristos (2 Timotei 3:16) și nu calamitățile și blestemul.             Acum haideți să aruncăm o privire asupra câtorva exemple despre cum să citim Vechiul Testament având o mentalitate a noii creații. Proverbe 8:18 spune: Proverbe 8:18 (BTF2015)18 Bogății și onoare sunt cu mine (înțelepciunea), da, bogății durabile și dreptatea.             Noi știm din viața regelui Solomon cum înțelepciunea i-a adus bogății și onoare. Însă, în Noul Testament, vedem că Cristos a devenit înțelepciune de la Dumnezeu pentru noua creație (1 Corinteni 1:30), că noua creație are mintea lui Cristos (1 Corinteni 2:16), și că în Cristos sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și cunoașterii (Coloseni 2:3). Cu această perspectivă în minte, acum putem înțelege că dacă suntem în Cristos, suntem cu mult mai avantajați decât regele Solomon, avem acces la toată înțelepciunea și cunoașterea, și în consecință, noi putem experimenta bogății durabile și onoare în viețile noastre. Este o promisiune certă.             Proverbe 18:21 spune: Proverbe 18:21 (BTF2015)21 Moarte și viață sunt în puterea limbii, și cei ce o iubesc vor mânca din rodul ei.             Cu ceea ce cunoaștem din Noul Testament, noi știm că putem schimba cursul vieții noastre înspre bine, prin cuvintele pe care le spunem prin credință, care sunt aliniate la Cuvântul harului. Totodată, noi noi ne putem schimba cursul vieților noastre și atunci când permitem râurilor de apă vie să curgă liber prin gura noastră prin vorbirea și rugăciunea în alte limbi (Ioan 7:38; Iacov 3:2-7). Cu mentalitatea Noului Testament, acum știm căci contează ceea ce credem și ceea ce vorbim cu gura noastră și că moartea și viața sunt într-adevăr în puterea limbii.

Procesul de reînnoire al mințiiÎn Romani 12:1-2 ni se spune următorul lucru: Romani 12:1–2 (NTR & BTF2015) 1 De aceea vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre ca un sacrificiu viu, sfânt, și plăcut lui Dumnezeu. Aceasta este slujirea voastră acceptabilă.2 Și nu vă conformați acestei lumi; ci fiți transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi (confirma) care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită. Versetul 2 spune să nu ne conformăm acestei lumi. Cuvântul „conformat” înseamnă „a fi turnat într-o matriță”. Cu alte cuvinte, există și va exista mereu presiune din partea lumii, a diavolului, a necredincioșilor și a circumstanțelor pentru a te face să te conformezi lor. Nu poți trece prin viață fără a fi presat și topit într-un fel sau altul, dar tu poți alege în ce matriță să te încadrezi. Nu trebuie să ai amărăciune cum are lumea, și nici nu trebuie să experimentezi înfrângerea pe care ți-o oferă această lume. Nu te conforma și nu te lăsa turnat(ă) în matrița acestei lumi, ci fii transformat(ă). Cuvântul „transformat” în greacă este metamorphoo, de unde avem cuvântul „metamorfoză”, care înseamnă transformarea unui vierme dintr-un cocon într-un fluture. Dacă dorești acest fel de transformare în care ești schimbat(ă) în sfera ta fizică și emoțională, dintr-o persoană răutăcioasă și supărătoare într-una iubitoare și veselă, dintr-o persoană bolnavă într-una vindecată, dintr-o persoană învinsă în persoana victorioasă care Dumnezeu vrea să fii, atunci trebuie să îți reînnoiești mintea. Duhul tău este perfect după cum știm deja. Trupul merge din inerție cu valul și se alătură și el călătoriei. Dar ceea ce gândești cu mintea ta determină dacă experimentezi viața lui Dumnezeu sau moartea și înfrângerea în tărâmul natural. Reînnoirea minții tale schimbă toate acestea. Ea produce transformarea ta și acea transformare aprobă și confirmă voia bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu in viața ta. Cum se întâmplă acest lucru? Voia bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu pentru tine – revelată în Evanghelie – este ca tu să ai viață din abundență, pace, bucurie, sănătate, prosperitate și victorie asupra păcatului. Toate aceste lucruri, care reprezintă voia lui Dumnezeu pentru tine, sunt deja prezente în duhul tău născut din nou. În momentul în care începi să fii transformat(ă) în afară și atunci când ceea ce este înăuntrul tău devine vizibil în afară, tu demonstrezi lumii că ceea ce Dumnezeu a spus despre tine și că ceea ce Dumnezeu a pus în duhul tău este adevărat și real. Transformarea ta certifică și confirmă ceea ce Dumnezeu deja a realizat în tine.Verbul ”a deosebi” sau ”a discerne” din Romani 12:2 vine de la cuvântul grecesc dokimazo, care înseamnă ”a aproba ceva sau pe cineva, a-ți da consimțământul, a examina sau testa ceva sau pe cineva și a dovedi că e de încredere, a determina, a certifica, sau a confirma” (Dicționarul teologic al Noului Testament, de Kittle and Friedrich Gerhard and Geoffrey William Bromiley). Exact același cuvânt grecesc este folosit și în 1 Corinteni 16:3, unde apostolul Pavel spune: 1 Corinteni 16:3 (BTF2015)3 Și când voi veni, pe cei care îi veți aproba (sau îi veți considera vrednici) prin epistole, pe aceștia îi voi trimite să ducă darul vostru la Ierusalim. Pavel spune că va trimite darurile corintenilor la Ierusalim prin oameni care au fost testați de biserica din Corint și confirmați ca fiind demni de încredere să ducă asemenea daruri. Acum, întorcându-ne la Romani 12:1-2, toate traducerile Bibliei în limba română (Cornilescu, NTR, BTF2015) au tradus cuvântul grecesc dokimazo cu verbele ”a deosebi, a discerne, sau a înțelege”. Traducerea literală Cornilescu a Bibliei din anul 1931 în limba română este singura care a folosit verbul ”a încerca, a testa”. Verbele ”a deosebi” sau ”a discerne” în limba română sunt definite ca și ”a distinge, a detecta, a percepe, a înțelege, sau a realiza”, creând următoarea conotație în mintea ta atunci când citești Romani 12:2: ”că prin reînnoirea minții tale cu legile morale ale lui Dumnezeu din Biblie în mod regulat, vei învăța să deosebești binele și răul sau ceea ce îi place și nu îi place lui Dumnezeu, care reprezintă de fapt voia bună, plăcută, și perfectă a lui Dumnezeu”. Este oare această interpretare corectă? După cum am învățat deja, mintea noastră nu are nevoie de împrospătări suplimentare ale legilor morale ale lui Dumnezeu (adică cele zece porunci în mare), pentru că conștiința noastră știe deja binele și răul foarte bine și ni le aduce aminte în mod regulat, fie că ne place sau nu. De asemenea, după cum voi explica mai în detaliu puțin mai târziu, reînnoirea minții nu constă în a ne uita în mod continuu în Legea lui Moise pentru a ne vedea defectele și păcatele și apoi a încerca să ne îmbunătățim pe noi înșine din punct de vedere moral. De aceea, traducerea cuvântului grecesc dokimazo ca și ”a confirma sau a certifica” din traducerile mai literale ale Bibliei în limba engleză (KJV, NKJV, NASB, LEB) este mult mai precisă, pentru că ilustrează în mod corect procesul de reînnoire al minții ca fiind asimilarea unei noi identități, și nu doar o perfecționare morală a vechii persoane. Prin transformarea care rezultă din înlocuirea identității tale cu cea a lui Cristos, tu poți confirma voia lui Dumnezeu, care nu e doar moralitate, ci neprihănire, viață și putere în toate aspectele vieții tale.Cum îți reînnoiești mintea? Prin Cuvântul lui Dumnezeu care îți spune ce este adevărat din punct de vedere spiritual și îți oferă o nouă gândire. Apoi tu trebuie să te conformezi cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu are de spus cu privire la tine.  Faptele Apostolilor 20:32 (BTF2015) 32 Și acum fraților, vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, care este în stare să vă edifice și să vă dea o moștenire printre toți cei sfințiți.  Apostolul Pavel spune căci Cuvântul harului Său este capabil să te edifice și să îți dea o moștenire; te ajută să intri în posesia acesteia. Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul harului Său este manualul de instrucțiuni pentru noua creație. Noul Testament conține majoritatea acestor instrucțiuni și principii referitoare la noua creație și la neprihănirea lui Dumnezeu, însă Vechiul Testament conține și el asemenea instrucțiuni, deoarece Legea și profeții au salutat de departe harul care urma să vină la noi. Permite-mi să mai împărtășesc și alte câteva Scripturi care vor aduce și mai multă claritate asupra a ceea ce s-a întâmplat în tine. Acestea vor ilustra adevărurile despre schimbarea care a avut loc în duhul tău. În Efeseni 4:17 scrie: Ephesians 4:17 (BTF2015) 17 De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri,  în deșertăciunea minții lor. Cuvântul „neamuri” aici se referă la cei care nu sunt evrei. În acel context, Pavel se referea la oameni care nu erau în legământ cu Dumnezeu. Modul în care poate ar exprima el același lucru astăzi ar fi cam așa: „Nu umblați ca niște persoane rătăcite și ca niște persoane care nu au o relație cu Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, nu îți lăsa pur și simplu mintea să fie controlată și dominată de lucrurile fizice carnale. Dacă nu începi să gândești spiritual și să ai o minte spirituală în loc de o minte carnală, atunci vei opri curgerea vieții lui Dumnezeu prin tine. Un pasaj care reflectă bine acest lucru este Romani 8:6 unde spune: Romani 8:6 (BTF2015) 6 Fiindcă a gândi carnal este moarte; dar a gândi spiritual este viață și pace.  Gândirea carnală nu înseamnă neapărat o gândire păcătoasă. Desigur, este adevărat că tot păcatul este carnal, dar nu toată carnalitatea este păcat. Cuvântul „carnal” înseamnă literalmente „tot ce percepi prin cele cinci simțuri”. Cu alte cuvinte, nu îți lăsa mintea să fie dominată doar de ceea ce poți vedea, gusta, auzi, mirosi și simți. Tu poți percepe și realități care sunt dincolo de simțuri, pe măsură ce sufletul tău crede Cuvântul lui Dumnezeu. La nivel natural, tu deja poți crede lucruri pe care nu le vezi cu ochiul liber. De exemplu, am ajuns să ne dăm seama că există germeni invisibili peste tot în jurul nostru, care pot fi văzuți doar la microscop. Din această cauză, ne spălăm pe mâini chiar dacă nu vedem cu ochiul liber acei germeni microscopici. De asemenea, avem curentul electric, unde radio, semnale de televiziune, rețele wireless de internet și tranzacții bancare peste tot în jurul nostru chiar acum, fie că ne aflăm în mașină sau acasă. Nu vedem toate acestea cu ochiul liber, dar le vedem efectele în viețile noastre de zi cu zi și beneficiem de pe urma lor. Am ajuns să realizăm că există lucruri pe care nu le putem vedea, gusta, auzi, mirosi sau simți, dar ele sunt la fel de reale. Și aici vorbim doar de dimensiunea fizică și naturală, însă dacă trecem la tărâmul spiritual, există o întreagă lume spirituală reală în jurul nostru. În Efeseni, Biblia numește această lume spirituală locurile cerești. Mai mult decât atât, există și anumite realități spirituale în tine, în duhul tău născut din nou. Mă refer aici la acea parte spirituală a ta pe care nu o poți percepe prin simțurile tale, dar o poți crede pe măsură ce o descoperi în Cuvântul lui Dumnezeu. Începe să îți folosești mintea după cum Cuvântul lui Dumnezeu te instruiește, și nu ca neamurile, fiind controlat doar de fire, pentru că dacă ai o minte carnală, adică dominată de simțuri, aceasta este moarte. Însă a gândi spiritual este viață și pace. Versetul din Romani 8:6 pe care tocmai l-am citit nu a spus că gândirea spirituală tinde spre viață și pace sau că te ajută cumva să fii propulsat în acea direcție. Nu, ci a spus că gândirea spirituală este viață și pace. În alte cuvinte, ai putea să pui aceste afirmații și sub formă de formulă matematică: gândirea spirituală este egală cu viață plus pace, în timp ce gândirea carnală este egală cu moartea. Nu este vorba aici doar despre moartea fizică. Moartea reprezintă tot ceea ce rezultă în urma păcatului, indiferent că este vorba de moartea fizică finală a trupului tău sau de moartea lentă a depresiei, a tristeții emoționale, a singurătății, a plictiselii, a necredinței, a deznădejdii, a amărăciunii, a mâniei, a lipsei de orice fel, a sărăciei și a bolii. Gândirea carnală produce moarte. Punct!Ce este gândirea spirituală? Să mergem la Ioan 6:63 unde scrie: Ioan 6:63 (BTF2015) 63 Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le spun eu, sunt duh și sunt viață.  Gândirea spirituală înseamnă gândirea Cuvântului. Dacă ești dominat(ă) de ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu are de spus în loc de ceea ce simțurile tale fizice îți spun, atunci ai o minte spirituală și ea va produce numai viață și pace. Un alt pasaj care vorbește despre același lucru este Isaia 26:3, unde scrie: Isaia 26:3 (BTF2015) 3 Tu îl vei ține în desăvârșită pace, pe cel a cărui minte este fixată asupra ta, pentru că el se încrede în Tine.  Observă din nou aici cum Cuvântul asociază pacea cu modul în care gândești. Dacă nu ai pace, poți spune tu că este din cauza unor anumite circumstanțe sau din cauza a ceea ce ți-a făcut o altă persoană, însă nu aceea este problema ta cu adevărat. Problema este că tu ai permis minții tale să fie dominată de ceea ce poți vedea, gusta, auzi, mirosi și simți. Dacă îți menții mintea concentrată asupra lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțele fizice din jurul tău, El te va ține în pace perfectă (Isaia 26:3). Duhul tău este întotdeauna în pace perfectă. Dar dacă mintea ta se concentrează pe problemele tale, dacă te uiți la ele și te gândești la potențialele consecințe negative ce ar putea decurge din acele probleme și la ceea ce au pățit alți oameni în situații similare, atunci chiar dacă tu ai pacea perfectă a lui Dumnezeu în duhul tău, nu o vei experimenta în sufletul tău. Nu pentru că nu este acolo în duhul tău, ci pentru că tu nu ai eliberat-o; tu nu ai adus-o la suprafață din duhul tău și apoi să o impui emoțiilor tale. Acea supapă despre care vorbeam mai devreme este închisă și viața care este în duhul tău nu curge în exterior. Să ne întoarcem pentru un scurt moment la Efeseni 4:17 și să citim și versetul 18: Efeseni 4:17–18 (BTF2015) 17 De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor,18 Având înțelegerea întunecată, fiind înstrăinați de viața lui Dumnezeu prin ignoranța care este în ei, din cauza orbirii inimii lor. Versetul 18 vorbește despre cum capacitatea noastră de a înțelege lucrurile poate fi întunecată dacă trăim ca niște oameni obișnuiți. Aceasta se referă din nou la mintea noastră. Dacă nu îți folosești mintea pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu și dacă nu îți reînoiești mintea, atunci ea va gravita automat în jurul a ceea ce poți vedea, gusta, auzi, mirosi și simți și acest lucru îți va întuneca înțelegerea. Permite-mi să subliniez importanța ”înțelegerii” sau a perceperii lucrurilor și în felul următor: știm cu toții căci cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu este esențială și că trebuie să o ai. Însă, tu ai nevoie și de înțelegerea în mod corect a acelor cunoștințe și de aplicarea lor în viața de zi cu zi prin diferite asocieri și conexiuni. Înțelegerea înseamnă personalizarea cunoștințelor. Cu alte cuvinte, cunoașterea este ca și cum ai lua mâncare și ai pune-o în gură. Acesta e primul pas. Dar apoi, trebuie să și înghiți acea mâncare și trupul tău trebuie să înceapă să o digere înainte ca toți nutrienții și beneficiile existente în acea mâncare să înceapă să fie eliberate în trupul tău. Cunoașterea lui Dumnezeu este importantă, însă ea își atinge potențialul doar dacă o poți înțelege cum trebuie și dacă poți să eliberezi viața care se află în ea. Și acest verset spune că dacă umbli și trăiești ca neamurile sau ca oamenii rătăciți, tu nu vezi adevărurile spirituale, ci ești dominat doar de gândirea ta carnală și tot ceea ce obții ca rezultat este moartea. Versetul 18 continuă și spune că te înstrăinezi de viața lui Dumnezeu atunci când trăirea ta este dominată de lumea fizică. Cu alte cuvinte, viața lui Dumnezeu este încă acolo, dar tu ești înstrăinat(ă) și separat(ă) de ea, din cauza ignoranței tale, din nou referindu-se la minte și la modul în care gândește ea. Dacă lucrurile fizice și naturale te domină în loc de adevărurile spirituale și supranaturale, tu te înstrăinezi de viața lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că îți pierzi mântuirea veșnică, dar nu beneficiezi de viața lui Dumnezeu aici pe pământ. Și aceasta se întâmplă din nefericire cu majoritatea dintre noi, din cauză că nu gândim așa cum gândește Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Ați fost vindecați prin rănile lui Isus” (1 Petru 2:24), iar noi ne uităm în oglindă și spunem: „Oare am cancer? Umflătura aceasta arată ca o tumoare”. Când nu vedem vindecarea și încă simțim durere din cauza unei boli sau dacă suntem epuizați emoțional și plini de frică din cauza acelei boli, atunci spunem ceva de genul: „Ei bine, Dumnezeu spune că am fost vindecat(ă), dar nu sunt; m-am uitat în oglindă și pur și simplu nu sunt vindecat(ă). ” Așa că începem să gândim carnal și adoptăm manifestarea fizică actuală a realității noastre prin vorbele pe care le vorbim și care sunt contrare Cuvântului, fiind astfel dominați de cele cinci simțuri. Din această cauză, ceea ce este fizic își va continua cursul chiar dacă noi avem în noi viața lui Dumnezeu și puterea învierii. Viața lui Dumnezeu nu se va manifesta în circumstanța noastră fizică. Dacă dorim ca lucrurile să se schimbe, chiar dacă încă simțim durerea și simptomele bolii (oricare ar fi ea – cancer, diabet, diverși viruși, etc.), în mijlocul ei și de preferat înaintea ca ea să apară, noi trebuie să lucrăm la nivelul nostru de convingere cu privire la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre vindecare, prin a continua să ne reînnoim mintea cu acel Cuvânt, prin a continua să îl credem și să îl spunem cu gura noastră, până când îl facem să funcționeze și vedem rezultatele vindecării sau ale recuperării fizice manifestându-se în tărâmul fizic. Acesta e modul prin care punem la lucru salvarea noastră (conform cu Filipeni 2:12) și o aducem în afară din spiritul nostru interior înspre sufletul și trupul nostru, convertind o realitate spirituală invisibilă într-o realitate fizică vizibilă. În primul rând, ne schimbăm gândirea noastră dintr-una carnală într-una spirituală, prin alinierea ei la Cuvântul lui Dumnezeu, și acest lucru ia timp. Nu se întâmplă peste noapte. Schimbarea convingerilor noastre din a fi bazate pe cele cinci simțuri vizibile în a fi bazate pe realitățile invizibile spirituale ia timp, efort, intenționalitate, repetiție și perseverență. Însă încet încet, vom începe să schimbăm macazul, să gândim spiritual și apoi să adoptăm realitatea spirituală care ar trebui să se manifeste în tărâmul fizic prin cuvintele pe care le vorbim, care vor fi de această dată aliniate la Cuvântul lui Dumnezeu și dominate de El.Să luăm un alt domeniu din viața noastră și să vedem cum funcționează reînnoirea minții. Dumnezeu spune în Cuvântul Său: ”Prin sărăcia lui Isus, tu ai fost făcut bogat(ă)” (2 Corinteni 8:9) și ”Tu ar trebui să ai destul din toate lucrurile și în orice vreme” (2 Corinteni 9:8) și ”Tu ar trebui să prosperi în toate lucrurile și să fii în sănătate” (3 Ioan 1:2) și ”Tu nu vei duce lipsă de nimic și nici nu vei dori nimic care să nu poți avea pentru că Domnul este Păstorul tău” (Psalm 23:1) și ”Tu prosperi în tot ceea ce faci” (Psalm 1:3), iar noi ne uităm la facturile și la datoriile noastre și spunem ceva de genul: ”Din nou am rămas în urmă cu plățile și nu pot să plătesc la timp facturile; probabil voi fi o persoană săracă toată viața mea; în starea actuală și cu serviciul meu actual, nu voi reuși niciodată să am destul ca să plătesc toate datoriile și împrumuturile, să am o casă nu mai zic, și apoi să mai am și în plus să mă bucur în vacanțe sau să ajut pe alții; Dumnezeu o fi spus El că am fost făcut bogat(ă) și prosper(ă), dar uită-te la mine, abia pot face față de la salariu la salariu”. Atât timp cât continuăm să gândim carnal în acel domeniu și adoptăm situația financiară precară actuală prin cuvintele pe care le vorbim, care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu, sărăcia și lipsa își vor continua cursul, chiar dacă noi avem toată prosperitatea și viața lui Dumnezeu în interiorul nostru. Acea viață nu se va manifesta în finanțele noastre. Pe lângă aceasta, o mare majoritate a creștinilor din ziua de azi cred că sărăcia e voia lui Dumnezeu pentru ei și ridică sărăcia și lipsa la rang de virtute, deși Dumnezeu nu a spus și nici nu a sugerat acest lucru nicăieri în Biblie. Evanghelia lui Cristos nu este o evanghelie a sărăciei și lipsei, ci a prosperității și binecuvântării. Numai poveștile lui Ion Creangă și ale altor scriitori ne-au învățat că sărăcia e ceva nobil și smerit. Dacă sperăm ca vreodată situația noastră financiară să se schimbe în mai bine, noi trebuie să începem să ne aliniem gândirea noastră, convingerile și vorbirea la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre finanțele noastre și nu ceea ce spune folclorul românesc sau alți oameni.Dar ce să mai spunem despre dependențe și comportamente păcătoase repetate ca băutul, drogurile, imoralitatea sexuală de orice natură, bârfa, excesele de mânie sau mâncatul excesiv? Același lucru se aplică. Dumnezeu spune: ”Nici o ispită nu v-a luat pe dinainte care să nu fie comună omului și Eu niciodată nu voi permite ca tu să fii ispitit(ă) peste măsură, dincolo de ceea ce tu poți suporta” (1 Corinteni 10:13) și ”Păcatul nu va domni asupra ta pentru ca tu ești sub har” (Romani 6:14) și ”Tu ești mort față de păcat” (Romani 6:11) și ”Tu ai primit un duh de înfrânare și de auto-control” (2 Timotei 1:7), iar noi ne uităm la poftele și impulsurile noastre și spunem ceva de genul: ”Dumnezeu zice El că sunt mort față de păcat, dar nu e chiar așa; spune El că duhul meu are înfrânare și auto-disciplină, dar eu tot încă pot simți tentațiile într-un mod așa de puternic că nu știu dacă voi putea fi vreodată liber(ă) de asta; am încercat tot ce am știut și deși îmi doresc să scap de dependența mea atât de mult, pur și simplu nu pot să o fac”. Dacă ne dorim libertate de astfel de comportamente, atunci chiar în mijlocul acelor ispite și preferabil și înainte de a ajunge în ispite, noi trebuie să continuăm să credem și să spunem ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune, ignorând presiunile tentațiilor pe care le simțim, exact cum am face cu o boală atunci când încă îi simțim simptomele. Acesta e modul în care vom reuși să ne eliberăm de acele probleme în sufletul, mintea și sentimentele noastre. În acest fel, puterea de auto-control din interior va intra în acțiune în afară și va rezulta în libertatea noastră.Ce spune Biblia despre mântuirea noastră de la iad? Dumnezeu spune: ”Prin har ați fost mântuiți prin credință” (Efeseni 2:8). În acest domeniu, cei mai mulți credincioși sunt puternici și cred dincolo de orice îndoială că ei vor merge în cer după moarte, chiar dacă nu au văzut niciodată cerul sau iadul. Acesta este un lucru bun și noi ar trebui să transferăm același fel de convingere și de credință în toate celelalte domenii despre care tocmai am vorbit, pentru că dacă, de exemplu, nu reușim să facem vindecarea să funcționeze prin credință aici pe pământ, ce ne face să credem că mântuirea noastră de la iad este reală sau că cerul este real?  Până la urmă, nu avem nici o dovadă fizică a existenței iadului și atât mântuirea de la iad cât și vindecarea fizică au fost amândouă incluse în jertfa lui Isus și în același Cuvânt al lui Dumnezeu. Același lucru se aplică și pentru sfințire și prosperitate, ca la vindecare. Dacă toate aceste lucruri sunt în Cuvântul lui Dumnezeu și lucrează după același principiu, atunci dacă unul e adevărat și real, toate celelalte ar trebui să fie adevărate și reale și să se manifeste în viața noastră, nu-i așa? Dacă mântuirea de la iad este reală și dacă cerul este real, atunci și sfințirea, și vindecarea, și prosperitatea, și învierea morților, și înfrânarea, și pacea, și bucuria, toate sunt reale și adevărate. De ce oare ne este așa de ușor să credem Cuvântul lui Dumnezeu despre cer, dar nu chiar așa de ușor când vine vorba să credem același Cuvânt al lui Dumnezeu cu privire la viața noastră de aici pe pământ? V-ați întrebat vreodată acest lucru? Eu mereu fac paralela aceasta pentru că mă ajută să mă întorc mereu la simplitatea credinței în toate domeniile. Am ajuns să cred că sunt cel puțin două motive în spatele acestui fenomen: (1) când vine vorba de mântuirea de la iad, nu trebuie să demonstrăm nimic acum și nici nu suntem puși față în față cu nevoia de a vedea manifestarea acelei salvări într-un mod palpabil acum, pentru că cerul este în viitor, după moarte; (2) când vine vorba de mântuirea de la iad, nu prea avem altă opțiune dacă salvarea de la iad nu este reală și cerul nu este real, așa că ne aruncăm în acea credință cu tot ceea ce avem și suntem, deși nu avem nici o dovadă empirică că Dumnezeu există, sau că cerul și iadul ar fi reale. Exact în același fel ar trebui să credem și pentru vindecare, prosperitate, și libertate de dependențe. Însă, atunci când vine vorba de aceste lucruri, suntem confruntați cu nevoia de a vedea dovada manifestării acum, și de multe ori acea dovadă nu este vizibilă imediat, datorită poate lipsei de revelație sau a lipsei de înțelegere a drepturilor noii creații și a felului cum funcționează credința. În plus, de cele mai multe ori avem așa de multe alte opțiuni. Când vine vorba de sfințire, putem mereu apela la eforturile noastre și la moralitate. Când vine vorba de prosperitate, putem oricând să ne apucăm de ceva și ne ridicăm prin propriile puteri. Când vine vorba de boală, avem acces la atâtea spitale, diagnostice și remedii. Poate din acest motiv este mai dificil să credem pentru aceste lucruri de aici pe pământ decât pentru cer. Poate de aceea în alte țări, mult mai multe vindecări divine se întâmplă, pentru că acei oameni nu au altă opțiune și nu au acces poate la spitale și medicină modernă. Ei fie cred Cuvântul lui Dumnezeu pentru vindecare sau mor. Aceasta nu înseamnă că medicina este rea și că ar trebui să o înlăturăm complet, pentru că ea urmărește același scop bun de vindecare, însă este limitată, și din această cauză uneori ne face mai mult rău decât bine pentru că ne secătuiește de toată credința în supranatural, prin rapoartele ei negative și limitate natural. Romani 8:32 spune: Romani 8:32 (BTF2015)32 El care nu a cruțat pe propriul său Fiu, ci L-a predat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate lucrurile cu El? Din moment ce Dumnezeu nu Și-a cruțat cea mai prețioasă posesiune a Lui – pe singurul Lui Fiu, Isus Cristos – ci L-a sacrificat pentru noi, de ce nu ar dori El să ne dea gratis toate celelalte lucruri ca vindecare, prosperitate, pace, bucurie și sfințire? Să nu uităm faptul că El ne-a dat și cealaltă mai prețioasă posesiune a Lui – Duhul Sfânt. Sunt oare vindecarea și prosperitatea mult mai prețioase pentru Dumnezeu decât Isus Cristos și Duhul Sfânt? Din moment ce Dumnezeu a fost capabil să ne salveze de la iad și să recreeze complet duhul nostru la momentul mântuirii într-o clipă printr-o simplă rugăciune a noastră cu credință, oare necesită vindecarea și prosperitatea mai multă putere decât a fost exercitată la momentul salvării? Desigur că nu! Credința noastră în mântuirea de la iad ar trebui să întărească credința în toate celelalte lucruri, până când le vedem manifestate în tărâmul nostru fizic. O dată ce le vedem manifestate, atunci credința noastră atât în salvarea viitoare de la iad cât și în salvarea noastră prezentă din boală, sărăcie și dependențe va fi întărită. Următoarea dată când ne vom confrunta cu un alt uriaș al bolii sau presiunii financiare, ne va fi mult mai ușor să îl înfrângem datorită credinței pe care am acumulat-o în urma ultimei noastre experiențe negative pe care am învins-o și nu doar am îndurat-o.Majoritatea oamenilor permit sentimentelor să îi conducă. Sentimentele ar trebui să fie precum cabina unui tren. Ele există, dar nu ar trebui să fie motorul trenului; ar trebui mai degrabă să urmeze motorul. Sentimentele ar trebui să urmeze modul în care gândești. Pentru majoritatea dintre noi, sentimentele au devenit motorul care ne conduce în loc să le conducem noi prin motorul gândirii evlavioase.

Curățarea de păcate a conștiințeiCine ești tu în duhul?Diagrama celor trei inele pe aceeași linie ca într-un lanț ilustrează, de asemenea, această lipsă a unei legături directe dintre duh și trup. De aceea, tot ceea ce iese din duhul tău înspre trupul tău trebuie să treacă prin partea ta mental-emoțională. Cu diagrama conductelor de mai jos, un capăt al conductei reprezintă duhul tău, iar celălalt capăt trupul tău. Sufletul tău acționează ca o supapă sau ca un robinet între cele două. Când deschizi supapa, ceea ce este în duhul tău poate curge prin sufletul tău înspre trupul tău. În funcție de cât de deschisă este acea supapă, fluxul vieții poate fi doar o picătură, un pârâu mic sau râuri (Ioan 7:38). Când supapa este închisă, curgerea de la duh la trup se oprește. Aceasta este o ilustrație excelentă a modului în care un credincios născut din nou funcționează!Duhul este încapsulat în interiorul sufletului și nu are acces direct la trupul fizic. Trebuie să treacă prin suflet. Romani 8:11 spune că același Duh și aceeași putere care L-a înviat pe Isus din morți locuiește deja în fiecare credincios născut din nou. Dar dacă mintea ta este închisă la acest adevăr și nu îl îmbrățișează, acea viață a învierii nu poate curge prin tine. Dacă ceea ce vezi în oglinda spirituală nu devine mai real pentru mintea ta decât ceea ce vezi în tărâmul fizic, atunci este posibil ca această viață a învierii care este în duhul tău să fie complet închisă și să nu aibă nici un efect, la fel cum ai închide supapa la o conductă. Poți ajunge la un punct în care ești total dominat(ă) de ceea ce simți și spui: „Dar mă simt rău, mă doare tot corpul. Doctorul spune că mor. Iată dosarul meu medical”. Și dacă acele lucruri te domină, atunci chiar dacă ai viața lui Dumnezeu care învie morții în duhul tău, sufletul tău poate închide acea putere, astfel încât nici o picătură din puterea dătătoare de viață a lui Dumnezeu să nu atingă vreodată trupul tău fizic. Și poți muri bolnav având înlăuntrul tău viața învierii lui Dumnezeu. Ar fi ca și cum ai muri de sete în timp ce ești rezemat de o fântână plină de apă dătătoare de viață! Și bineînțeles că poți aplica aceasta la fiecare domeniu al vieții tale. Poți avea depresie, poți avea furie și amărăciune în tine, în timp ce în duhul tău este iubire, bucurie și pace. Deci rolul decisiv în manifestarea vieții învierii îl are sufletul tău. Duhul tău este întotdeauna pentru Dumnezeu, întotdeauna ca Dumnezeu și are în el tot ceea ce are Dumnezeu. Trupul tău nu este nici bun, nici rău; nu este nici moral nici imoral; este amoral. Trupul tău nu dictează sau controlează nimic. Sufletul tău este cel care controlează ce se întâmplă cu trupul tău. Duhul tău este întotdeauna pentru Dumnezeu, în timp ce trupul tău va merge din inerție. Dacă sufletul nu îl influențează, atunci trupul tău va merge doar prin ceea ce vede, gustă, aude, miroase sau simte. Pe de o parte, dacă îți pui sufletul de acord cu duhul tău, atunci vor fi două entități care luptă împreună împotriva celei fizice și viața lui Dumnezeu care este în duhul tău se va manifesta în trupul tău fizic mai repede și mai ușor. Va produce vindecare, eliberare, victorie și putere. Pe de altă parte, dacă sufletul tău se pune de acord cu ceea ce trupul tău fizic simte până la punctul în care nu mai poți crede nimic ce nu poți percepe cu cele cinci simțuri ale tale, atunci vei închide viața lui Dumnezeu care este în duhul tău. E trist să spun acest lucru, dar în această categorie se află un număr mare de creștini. Iar cauza principală a acestei situații este că majoritatea creștinilor nu au o revelație funcțională și clară a duhului, sufletului și trupului. Ei nu înțeleg că o schimbare radicală deja s-a produs în duhul lor și nu sunt pe deplin conștienți de cine sunt ei în Cristos, gândind că dacă nu pot vedea, gusta, auzi, mirosi sau simți ceva, atunci nu este real. Ei pur și simplu nu vor să fie mincinoși sau ipocriți prin a ignora simțurile lor; ei doar încearcă să fie reali și sinceri. Ei își cercetează tărâmul fizic și emoțional și, dacă nu pot percepe în vreun fel puterea lui Dumnezeu cu cele cinci simțuri, atunci se gândesc: „Ei bine, nu este aici”. Dar adevărul este că, dacă L-ai făcut pe Isus Domnul tău, o schimbare s-a produs în tine. Tu ai devenit o persoană complet nouă. Lucrurile vechi s-au dus, toate lucrurile au devenit noi. Și acesta este punctul de plecare al victoriei în relația ta cu Dumnezeu. Nu pot sublinia îndeajuns de mult cât de importantă este această înțelegere a lucrurilor. Ceea ce a făcut acest lucru pentru mine este că mi-a transformat viața și gândirea, pentru că și eu am experimentat din când în când puterea lui Dumnezeu la nivelul fizic și emoțional, așa cum probabil ai făcut-o și tu. Dar după ce emoțiile simțirii acelei puteri s-au diminuat, am crezut că puterea a plecat. Știam că Dumnezeu este real și că toate lucrurile pe care le-a promis sunt reale, dar nu credeam că ele sunt în mine. Și din această cauză, am trecut prin perioade de frustrare, disperare și descurajare, nu din cauza păcatului, ci din cauza dorinței de a trăi pentru Dumnezeu și de a experimenta tot ce are El mai bun. Și simțeam că nu pot ajunge acolo. Aceasta se întâmplă foarte des cu mulți creștini care experimentează botezul Duhului Sfânt la un moment dat, primesc puterea și apoi pentru că nu mai simt nimic în trupurile lor, ei cred că a plecat sau că trebuie să aștepte și să se roage din nou pentru ea, sau că trebuie să se sfințească și să postească ca să o primească. Dar în tot acest timp, puterea este acolo, ea trebuie doar să fie stârnită și activată, prin reînnoirea minții, închinare și rugăciunea în limbi. În spiritul tău născut din nou ai deja toată puterea lui Dumnezeu. Este doar o chestiune de a elibera ceea ce ai, și nu de a merge și a încerca să obții ceva de la Dumnezeu. Acest concept mi-a revoluționat viața și sper că va face același lucru și pentru viața ta. O dată ce ai fost născut(ă) din nou, viața creștină nu este un proces de a obține lucruri de la Dumnezeu, ci mai degrabă un proces de reînnoire a minții prin care înveți să eliberezi ceea ce ai primit deja. Este mult mai ușor să eliberezi ceva ce ai primit deja decât să încerci să obții ceva ce nu ai. Acest proces de încercare de a obține ceva ce nu ai și care nu este o realitate pentru tine, are deja un element de îndoială în el. Cu alte cuvinte, tu crezi că este posibil, dar nu crezi că este deja o realitate finalizată. Perspectiva ta este una de a tinde spre ideal, de a încerca să te îndrepți înspre acolo, și doar de a începe să crezi pe Dumnezeu pentru vindecare, bucurie, victorie, putere, prosperitate și sfințenie. Însă această perspectivă conține deja un element al îndoielii. Crezi că este posibil, dar nu crezi s-a realizat deja pentru tine și în tine. Dar, o dată ce ajungi să crezi că deja s-a realizat, cum poți să te mai îndoiești că nu vei primi ceva ce aveai deja? În practică, nu te îndoiești că vei obține o mașină dacă o ai deja, nu? Același lucru se aplică și la o slujbă sau o casă, nu-i așa? Și știu că unii dintre voi gândiți: „Ei bine, bineînțeles că nu te îndoiești. De ce te-ai îndoi că vei primi ceva ce ai deja?” Ei bine, aceasta este și ideea pe care încerc să o transmit. Încerc să fac o ilustrație aici. În ce privește lucrurile naturale, nu facem asta. Dacă deja ai obținut ceva, nu te mai îndoiești că îl vei obține. Dar dacă spui: „Mă încred în Dumnezeu pentru vindecare” și apoi începi să te zbați și să spui: „Îndepărtez acest gând de îndoială. Cred că voi primi vindecare. Dumnezeu mă va vindeca. Voi primi miracolul meu de la Dumnezeu”, te afli în aceeași situație prezentată mai sus. Unul dintre motivele pentru care te îndoiești este că nu crezi că ai primit deja vindecarea. Crezi că o poți obține, dar nu crezi că ai și primit-o deja. Ceea ce s-a întâmplat la momentul salvării și care va accentua și mai mult ceea ce vreau să spun, e exact următorul lucru: când L-am mărturisit pe Isus ca Domnul meu, am fost schimbat pe loc și duhul meu a devenit total nou. Spiritul meu nu este în curs de schimbare, nu crește și nu se maturizează. În spiritul meu, eu sunt total schimbat și complet, iar restul vieții creștine nu este învățarea a cum să obțin ceva de la Dumnezeu, ci mai degrabă să învăț cum să eliberez viața pe care El a pus-o în mine instantaneu prin nașterea din nou. Ce adevăr radical! Să citim Filimon 1:6 unde scrie următoarele: Filimon 1:6 (BTF2015) 6 Astfel încât părtășia credinței tale să devină lucrătoare prin recunoașterea oricărui lucru bun care este în voi, în Cristos Isus.  Cuvântul „părtășie” din acest verset înseamnă a comunica, a distribui, a împărți, a elibera sau a transfera. Deci manifestarea credinței tale devine eficientă (sau activă, efectivă), sau credința începe să funcționeze și să fie productivă atunci când începi să conștientizezi (să admiți, să accepți, să recunoști) fiecare lucru bun care este în tine în Cristos Isus. Pavel nu a spus că credința ta începe să funcționeze prin obținerea unei noi ungeri de la Dumnezeu, a unei porții duble sau prin obținerea a mai mult din Dumnezeu. Acestea sunt concepte pe care le vei auzi des, dar adevărul este că aceasta nu este o realitate Nou-Testamentală. Vei auzi oameni spunând lucruri de genul: „În Vechiul Testament, Elisei a primit o porție dublă din ceea ce a avut Ilie. Aceasta este seara porției duble. Veniți, oameni buni, ne vom ruga pentru voi să primiți de două ori mai mult de la Dumnezeu”. Acesta este un principiu Vechi-Testamental. Ilie și Elisei nu erau născuți din nou, ei nu au avut Duhul Sfânt fără măsură și plinătatea lui Dumnezeu în ei, cum avem noi. Ei au avut Duhul peste ei în porții mici și pentru o vreme scurtă. De aceea Elisei a putut avea de două ori mai mult din puterea lui Ilie. Dar în Noul Testament Scriptura spune în Ioan 1:16 că: Ioan 1:16 (BTF2015) 16 Și din plinătatea Lui noi toți am primit, și har peste har.  Mai mult, Coloseni 2:9-10 spune că suntem desăvârșiți în El, în Acela în care locuiește toată plinătatea Dumnezeirii: Coloseni 2:9–10 (BTF2015) 9 Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii.10 Și voi sunteți compleți în El, care este Capul a toată stăpânirea și puterea.  Apoi Ioan 3:34 și Ioan 20:21 spun următoarele: Ioan 3:34 (BTF2015) 34 Fiindcă acela, pe care l-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu; fiindcă Dumnezeu nu îi dă Duhul cu măsură.  Ioan 20:21 (BTF2015) 21 Atunci Isus le-a spus din nou: Pace vouă; cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu.”  În același fel în care Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Isus, având Duhul fără măsură, El ne-a trimis și pe noi. În Noul Testament nu primești doar un pic din Dumnezeu și altcineva are un pic mai mult din Dumnezeu. Adevărul este că fiecare credincios născut din nou a devenit complet nou, lucrurile vechi au trecut și toate lucrurile au devenit noi. În duhul nostru, toți suntem la fel unii cu alții, cu toții am primit aceeași măsură de credință, cu toții am primit aceeași putere, aceeași înțelepciune și aceeași abilitate. Duhurile noastre sunt toate identice cu Domnul Isus Cristos din toate punctele de vedere.  1 Corinteni 6:17 (BTF2015) 17 Dar cel alipit de Domnul este un singur duh cu El. Duhul tău a devenit un singur duh cu Domnul. Duhul tău nu este în proces de creștere și de a deveni mai bun. Tu deja ai totul. Felul în care credința ta devine lucrătoare în viața ta de creștin(ă) este prin conștientizarea, admiterea și acceptarea lucrurilor bune pe care Dumezeu le-a pus în tine în duhul tău. Chiar și acest cuvânt „a conștientiza” sau ”a admite” este important. Nu poți conștientiza ceva ce nu este o realitate. Poți conștientiza doar lucrurile care există deja. Credința ta începe să funcționeze atunci când recunoști, când admiți că toate aceste lucruri mărețe există deja în tine în Cristos Isus. Din nou, majoritatea oamenilor au conceptul că Dumnezeu poate face orice. Creștinii care au primit salvarea prin credința în Isus Cristos, cred că au acum acces la Dumnezeu și că prin rugăciunile lor Dumnezeu le poate trimite puterea Sa. Dar ei cred că această putere este condiționată de o mulțime de lucruri, cum ar fi: sfințenie, rugăciune, post, studierea Cuvântului, etc. Ei cred ceva de genul următor: „Chiar dacă Dumnezeu are acea putere și ne este disponibilă nouă, ea este totuși condiționată de noi care trebuie să facem o mulțime de lucruri pentru a o primi.” Aceste îndoieli și condiții îi împiedică să experimenteze cu adevărat puterea lui Dumnezeu. Noi credem că Dumnezeu are puterea, dar nu credem că este deja în noi, ci credem că este undeva acolo și că trebuie să facem lucruri pentru a o obține și a o merita. Dar când încep să cred că este deja o realitate în duhul meu, îmi va fi mult mai ușor să umblu în viața lui Dumnezeu și să o manifest. La momentul mântuirii, Dumnezeu a pus în mine aceeași putere și ungere ca a Lui, victoria, bucuria și pacea Sa. Toată plinătatea Lui este deja în mine din abundență. Și singurul motiv pentru care nu se manifestă în emoțiile mele sau în trupul meu fizic nu este din cauză că Dumnezeu nu mi-a dat-o, ci din cauza unei minți ne-reînnoite. Încă mă uit în oglinda fizică în loc să mă uit în oglinda spirituală.O treime din mântuirea ta este deja completă. Duhul tău este la fel de mântuit, de sfințit, de drept, de plin de putere pe cât va fi în toată eternitatea. Tu vei primi un trup nou, iar sufletul tău va fi pe deplin reînnoit, dar duhul tău nu se va îmbunătăți în niciun fel. Duhul tău actual te va însoți în eternitate. Sufletul și trupul tău sunt în proces de schimbare și la a doua venire a Domnului, ele vor fi complet schimbate de asemenea. Toate cele trei vor fi perfecte în acel moment. Dar acum, doar duhul tău este la fel de perfect și de complet pe cât va fi vreodată, iar restul vieții creștine este un proces de reînnoire a minții. Și pe măsură ce faci asta, trupul fizic va experimenta beneficiile de asemenea. Să citim Efeseni 4:20-24 și să vedem cum este creat acest duh nou în momentul nașterii din nou: Efeseni 4:20–24 (BTF2015) 20 Dar voi nu ați învățat astfel despre Cristos;21 Dacă așa este că L-ați auzit și ați fost învățați de către El, precum adevărul este în Isus;22 Ca voi să puneți deoparte cele referitoare la purtarea voastră de mai înainte, omul vechi, care este corupt conform poftelor înșelătoare;23 Și să vă înnoiți în duhul minții voastre;24 Și să vă îmbrăcați cu omul nou, care, conform lui Dumnezeu, este creat în dreptate și adevărată sfințenie.  Versetul 24 spune să îmbraci noul om (acea naștere din nou, partea duhului din tine) care a fost creat după Dumnezeu, în adevărată dreptate și sfințenie. Știai că atunci când te-ai născut fizic nu ai început să exiști ca mai apoi abia zece ani mai târziu să devii o persoană reală? Tu erai deja o persoană din momentul conceperii. Ai fost creat(ă) în acest fel. În aceeași manieră, când te-ai născut din nou, ai fost creat(ă) ca neprihănirea lui Dumnezeu în El. Ai fost creat(ă) neprihănit și cu adevărat sfânt. Aceasta nu este mândrie, ci încredere, îndrazneală și credință în ceea ce a spus Dumnezeu și aceasta este, în cele din urmă, adevărata smerenie: să fii de acord cu ceea ce a spus Dumnezeu despre tine, să-ți însușești acele lucruri pe care El le-a declarat asupra ta și nu să ai propria ta părere mai bună despre tine bazată pe cum te simți. Majoritatea creștinilor au acest concept că ei devin neprihăniți în timp și că sunt din ce în ce mai sfinți cu fiecare zi care trece, însă criteriile după care măsoară acest așa-zis progres sunt faptele și comportamentul lor. Ei privesc doar la tărâmul fizic exterior. Și este adevărat că creștinii variază în faptele lor, variază în gradul de moralitate pe care îl trăiesc în exterior. Dar în duhul lor, au fost creați neprihăniți și cu adevărat sfinți. Și acest lucru este atât de vital. Ioan 4:24 spune asta: Ioan 4:24 (BTF2015) 24 Dumnezeu este un Duh; și cei ce I se închină, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.  Acest verset nu spune că ai putea să te închini în duh și adevăr sau că ar trebui să te închini în acest fel deoarece așa este de preferat. Nu, a spus că trebuie să te închini în duh și adevăr. De ce este așa? Pentru că atunci când ești născut din nou, duhul tău este complet schimbat și este instantaneu recreat neprihănit și drept. Dacă nu înțelegi acest lucru și te apropii de Dumnezeu pe baza modului în care acționezi în trupul tău fizic și după gândurile pe care le ai în acel moment, tu nu ești vrednic(ă) să intri în prezența Lui, chiar și în momentele tale cele mai bune. Tu încă nu reușești să faci tot ce ar trebui ca să corespunzi standardelor lui Dumnezeu. Chiar și atunci când te afli în cea mai bună stare emoțională și îl căuți pe Dumnezeu, tu încă mai ai gânduri negative și lucruri în mintea ta care sunt necurate, iar Dumnezeu este sfânt. Așadar, cum poate un Dumnezeu sfânt să aibă părtășie cu oamenii necurați? Chiar și în cea mai bună stare spirituală a ta, tot nu te ridici la nivelul standardelor și perfecțiunii lui Dumnezeu. Atunci când îți pui credința în Isus și ești nascut(ă) din nou, duhul tău devine o făptură nouă, care este neprihănită, sfântă și capabilă să relaționeze cu Dumnezeu și să se închine unui Dumnezeu sfânt. Tu ești la fel de curat(ă) și de sfânt(ă) în duhul tău ca Isus, din pricina neprihănirii Lui care ți-a fost dată. În 1 Corinteni 1:30 scrie: 1 Corinteni 1:30 (NTR) 30 Iar voi, datorită Lui, sunteţi în Cristos Isus, Care a devenit pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfinţire şi răscumpărare. Isus a devenit neprihănirea noastră. Slavă Domnului! Ce adevăr radical! Când o persoană spune „Toată neprihănirea mea este ca o haină murdară”, această afirmație este citată din Isaia 64:6. Este adevărat că în Vechiul Testament, neprihănirea ta era ca o haină murdară, dar nu te mai afli în Vechiul Testament. Oamenii din Vechiul Testament nu erau născuți din nou, nu aveau un duh nou care a fost creat în neprihănire și adevărată sfințenie. Indiferent de cât de bine trăiau ei în trupul lor fizic și cu mintea lor sufletească, ei tot erau lipsiți de slava lui Dumnezeu așa cum afirmă Romani 3:23. Noi cu toții am fost lipsiți de slava lui Dumnezeu. Așa că dacă te uiți doar la partea exterioară, fizică și naturală a ta, toată neprihănirea ta este ca o haină murdară. Este adevărat. Dar când te naști din nou, tu nu mai ești doar o persoană fizică și nici nu mai ești lipsit(ă) de gloria lui Dumnezeu. Slava pe care Isus a avut-o, El ți-a dat-o ție și nouă tuturor (Ioan 17:22). Acesta este ideea principală pe care încerc să o exprim. În duh, ești o persoană cu totul nouă, o nouă specie de ființe care nu a mai existat înainte. Pentru un credincios Nou-Testamental să spună că neprihănirea lui sau a ei este ca o haină murdară, acest lucru nu mai este adevărat. Nu este adevărul prezent. Într-un anumit sens, ar fi ca și cum L-am numi pe Isus o haină murdară, pentru că Isus a devenit neprihănirea noastră. Este adevărat că în sfera tă fizică trebuie să îți îmbunătățești faptele, emoțiile și gândurile în sfințenie, dar în acea dimensiune ești întotdeauna într-un proces, nu vei ajunge niciodată la capăt. Tu doar te îndrepți în acea direcție. Dar în duh, nu ești într-un proces de a deveni neprihănit, tu ai fost deja creat(ă) neprihănit(ă) și cu adevărat sfânt(ă). Și întrucât Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24) și El se uită la duhul tău și se relaționează la tine pe baza statutului duhului tău, acesta este motivul pentru care tu trebuie să te închini Lui în duh și în adevăr. Trebuie să crezi realitățile duhului tău și adevărul despre duhul tău revelate în Cuvânt atunci când te apropii de Dumnezeu. Doar așa poate Dumnezeu să te primească. Conform cu Ioan 1:12-13, noua creație este născută din Însuși Dumnezeu și nu din sânge sau carne. Acest lucru se poate întâmpla doar la nivel de duh: Ioan 1:12–13 (BTF2015) 12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu,13 Care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu. Apoi, în 1 Ioan 4:17, Biblia spune: 1 Ioan 4:17 (NTR) 17 În felul acesta, dragostea lui Dumnezeu este făcută desăvârşită în noi, pentru ca noi să avem îndrăzneală în ziua judecăţii, fiindcă, în lumea aceasta, cum este El, aşa suntem şi noi. Acest pasaj nu a spus că așa cum este El, așa vom fi și noi în viața viitoare, ci așa suntem și noi în această lume. Dacă te uiți într-o oglindă fizică, s-ar putea să vezi riduri, chelie, umflături și tot felul de lucruri și apoi începi să te întrebi: „Chiar sunt așa cum este Isus?” Tu știi că Isus nu este așa. Apoi cauți în sfera emoțională și afli că ai depresie, descurajare, mânie și amărăciune. Dacă te uiți doar la dimensiunea ta emoțională și încerci să împaci acele lucruri cu 1 Ioan 4:17, probabil vei ajunge într-un punct în care vei spune: „Biblia este atât de greu de înțeles că eu chiar nu pot să înțeleg ce vrea să spună. Oricine poate spune doar uitându-se la mine că nu sunt așa cum este Isus”. Așa că umbli în necredință și îți lași simțurile să continue să te domine. Dar dacă înțelegi conceptele de duh, suflet și trup și înțelegi că la duhul tău se referă acele pasaje, atunci realizezi că acesta este singurul mod în care poți fi așa cum este Isus acum în această lume. 

Curățarea de păcate a conștiințeiDupă cum am menționat pe scurt mai devreme, conștiința poate fi curățată sau poate rămâne curată prin simpla neîncălcare a ei. Însă, atunci când păcătuiești și îți încalci conștiința, ea poate fi curățată de vinovăția acelui păcat amintindu-ți, meditând, crezând și chiar declarând cu voce tare patru lucruri: (1) ai fost făcut(ă) neprihănit(ă) în natura duhului tău pentru totdeauna la momentul salvării tale; (2) ești liber(ă) de condamnare pentru totdeauna chiar și atunci când mai faci fapte păcătoase; (3) păcatele tale trecute, prezente și viitoare au fost complet șterse la momentul salvării tale; (4) în realitatea duhului, dacă ai fost cu adevărat născut(ă) din nou, nici măcar nu mai poți înfăptui vreun alt păcat vreodată.  Duh, suflet și trupO bună înțelegere a ființei umane ca duh, suflet și trup, precum și a rolului fiecăreia dintre aceste părți este de o importanță vitală atât în procesul curățării conștiinței noastre cât și cel al creșterii spirituale. Această învățătură a revoluționat viața mea personală și a rezolvat o parte din frustrările și confuzia pe care le experimentam atunci când citeam și studiam Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-a oferit o bază solidă pentru toate celelalte lucruri pe care Dumnezeu mi le-a descoperit de-a lungul anilor despre neprihănire, conștiință, mărturisirea păcatelor, siguranța veșnică a salvării și despre sfințire. De asemenea, m-a ajutat să scap de multe gândiri greșite din viața mea. Mă rog să aibă același impact și asupra ta în timp ce citești această carte. Aș vrea să încep această secțiune prin a citi 1 Tesaloniceni 5:23 care ilustrează în mod clar cele trei părți ale ființei umane. Oamenii sunt spirite care au un suflet și trăiesc într-un trup. Există multe Scripturi care dezvăluie tricotomia ființei umane, dar 1 Tesaloniceni 5:23 este cel mai clar pasaj în această direcție, care nu mai are nevoie de altă dovadă:  1 Tesaloniceni 5:23 (BTF2015) 23 Și însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească complet; și întregul vostru duh și suflet și trup, să fie păstrate ireproșabile până la venirea Domnului nostru Isus Cristos.  Acest lucru este atât de evident încât nu cred că poate exista vreun argument credibil împotriva faptului că noi, oamenii, suntem alcătuiți din duh, suflet și trup. Aspectul acesta este foarte important pentru că sunt unele teologii care cred că noi, oamenii, de fapt, suntem făcuți din două părți, și anume suflet și trup. Probabil că aceasta nu este o poziție teologică dominantă, dar în ceea ce privește practica, în ceea ce privește viața de zi cu zi a oamenilor, foarte puțini înțeleg conceptele de duh, suflet și trup. Majoritatea oamenilor confundă sufletul cu duhul, ca fiind același lucru și consideră că sunt făcuți doar din două părți: o parte fizică și o parte interioară mental-emoțională, pe care majoritatea o asociază cu personalitatea lor. De fapt, dacă te vei uita în concordanța lui James Strong de limbă ebraică și greacă, una din principalele concordanțe pe care oamenii o folosesc pentru a căuta cuvinte grecești în Noul Testament, ea chiar definește cuvântul ”duh” (”pneuma” în greacă) ca fiind ”sufletul nemuritor” și nu face o distincție între cele două. Studiul meu asupra Cuvântului lui Dumnezeu a dezvăluit o diferență clară între duh și suflet, astfel că nu pot fi de acord cu acea definiție din greacă a cuvântului ”pneuma”. Înseamnă mai mult decât sufletul nemuritor; este vorba despre duhul omului, despre acea parte interioară a noastră.Există trei părți distincte: duh, suflet și trup. Trupul este, în mod evident, ușor de recunoscut. Dacă te uiți într-o oglindă, aceea este partea pe care o vezi imediat. Dacă ai vorbi cu mine față în față acum, trupul meu ar fi acea parte la care te-ai uita, însă tu te-ai adresa, de fapt, sufletului meu, care este partea mea mentală și emoțională. Unii oameni definesc sufletul ca fiind compus din minte, voință și emoții și aceasta este, cu siguranță, adevărat. Însă, nu cred că se rezumă exclusiv la acestea, ci este mai mult decât atât. Eu cred că conștiința noastră face și ea parte din suflet. Sufletul este, în esență, personalitatea ființei umane. Dacă aș atinge trupul tău fizic, poți simți aceasta. Dar aș putea, de asemenea, să te ating prin cuvinte. De exemplu, prin această carte, fără să interacționez cu tine fizic, vorbesc sufletului tău și aceasta îți poate atinge emoțiile. Te poate face fie să te bucuri, fie să te întristezi sau să te superi. Și tu, de asemenea, la rândul tău, poți spune cuvinte care să rănească pe alți oameni, fără a-i atinge fizic în vreun fel. Fiecare persoană este în contact cu partea sa sufletească, așa cum este și cu partea trupească. Este ușor pentru tine să analizezi și să-ți dai seama cum te simți la un moment dat, dacă ești fericit sau deprimat. Trupul și sufletul sunt două domenii cu care fiecare dintre noi suntem în contact în mod constant și nu avem nevoie de foarte multe explicații cu privire la acestea. Dar partea spirituală din noi este un aspect cu totul diferit. În Ioan 3:1-8, când Isus vorbea cu Nicodim, unul din conducătorii sinagogii care a venit la El pe timp de noapte, Isus i-a spus că trebuie să se nască din nou. Nicodim a răspuns: ”Cum se poate întâmpla acest lucru? Cum se poate naște din nou un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” În timp ce Isus încerca să-i explice acest lucru, Isus i-a zis: ”Ce este născut din carne, este carne; și ce este născut din Duhul, este duh”. Și ceea ce a vrut El să spună este că duhul e duh și carnea e carne și nu există nici o legătură directă între cele două. Ele sunt interdependente și am să explic imediat la ce mă refer, însă duhul e duh și carnea e carne. Tu nu poți simți duhul tău într-un mod fizic și natural. Din nou, dacă vrei să știi cum se simte trupul tău, nu trebuie decât să te gândești la aceasta și corpul îți va spune imediat dacă e obosit sau dacă este energizat și plin de adrenalină, sau dacă ești în formă bună și gata de o alergare. Poți face imediat o evaluare și să afli exact în ce stare se află trupul tău. De fapt, nici nu trebuie să te gândești prea mult, pentru că această informație îți este furnizată în permanență. De asemenea, este posibil ca și în domeniul sufletesc să faci o evaluare și să afli dacă ești fericit sau trist, dacă depresia este problema ta sau frica, sau dacă ești epuizat(ă) mental și ai nevoie de o pauză. Ești instantaneu în legătură cu toate acestea. Însă, tu nu îți poți contacta duhul tău prin emoțiile tale sau prin vreo cale fizică. Duhul nu poate fi accesat prin nici un mod natural și aici se află una dintre marile probleme ale vieții creștine: duhul este acea parte din noi care a fost schimbată în mod radical în momentul salvării. Duhul este partea din noi cu care Dumnezeu comunică și tot duhul este acea parte din noi prin care curge viața și puterea lui Dumnezeu. Și dacă nu înțelegi acest lucru, atunci când Scriptura îți spune că ai în tine aceeași putere care L-a înviat pe Cristos din morți (Romani 8:11), sau că poți face aceleași lucrări pe care Isus le-a făcut (Ioan 14:12), sau că ești o creație complet nouă (2 Corinteni 5:17), atunci vei căuta la trupul tău fizic și la partea mental-emoțională a personalității tale, și dacă nu vei putea vedea, gusta, auzi, mirosi sau simți ceea ce Biblia afirmă despre tine, atunci imediat vei percepe acest lucru ca și o contradicție și te vei simți conflictuat. Vei începe atunci să gândești că Biblia este așa de greu de înțeles, vei vedea discrepanța dintre experiențele tale și ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și s-ar putea să îți arunci mâinile în aer și să concluzionezi că ce spune Biblia e pur și simplu neadevărat.Una dintre cele mai importante chei pentru mine în umblarea mea cu Dumnezeu a fost să înțeleg această realitate a duhului, sufletului și trupului și faptul că tărâmul spiritual nu poate fi văzut sau simțit. Singura modalitate de a discerne și de a defini adevărurile spirituale este cu ajutorul Bibliei. Trebuie doar să crezi că ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Lui despre tine este adevărat, fără a încerca să accesezi acele adevăruri prin simțurile tale. Isus a spus în Ioan 6:63: Ioan 6:63 (BTF2015) 63 Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintelepe care vi le spun eu, sunt duh și sunt viață.  Cuvântul lui Dumnezeu este duh și viață. Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă realitatea spirituală. Dacă vrei să știi cum este duhul tău, atunci trebuie să mergi la Cuvântul lui Dumnezeu ca să afli. Nu te poți ghida după o emoție sau după o oarecare percepție. Tu trebuie să mergi la Cuvântul lui Dumnezeu. Aici avem un alt pasaj din Scriptură, în Iacov 1:23-25, care spune:     Iacov 1:23–25 (BTF2015) 23 Pentru că dacă vreunul este ascultător al Cuvântului și nu înfăptuitor, el este asemănător unui om care își privește fața naturală în oglindă;24 Fiindcă se privește pe sine însuși și pleacă și uită imediat ce fel de om era.25 Dar oricine privește cu atenție în legea desăvârșită a libertății (adică Evanghelia) și continuă în ea, el, nefiind un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al faptei, acesta va fi binecuvântat în fapta lui. Acest pasaj din Scriptură compară Biblia cu o oglindă în care te privești, nu ca să-ți vezi fața fizică, ci să îți vezi fața spirituală, să vezi ce ești și cine ești în duh. Când vrei să vezi dacă părul tău e pieptănat, ce faci? Știai că, în realitate, nu ți-ai văzut niciodată părul? Nici fața nu ți-ai văzut-o niciodată. Dacă ești femeie, tu te machiezi în fața unei oglinzi; nu te uiți în realitate la fața ta. Ceea ce faci este să te uiți, de fapt, la o reprezentare, la o reflexie a feței tale în oglindă. Adevărul este că tu niciodată nu te-ai uitat cu ochii tăi direct la fața ta. Te-ai uitat întotdeauna la o reflexie sau o reprezentare, dar ai ajuns să ai încredere în ea.  Tot astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este o reflexie perfectă a noului tău duh. Când dorești să vezi dacă părul îți este pieptănat sau dacă fața ta arată bine, nu te iei după sentimente. Nu poți merge înainte și spune: ”Ei bine, simt că sunt deja machiată și că fața mea arată bine, iar când îmi ating părul, simt că este pieptănat și că sunt gata de plecare”. Nu te poți lua după ceea ce simți sau gândești. Trebuie să te uiți în oglindă și apoi să te încrezi în ceea ce vezi. Tot astfel este și cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu îți oferă o imagine perfectă a cine ești în duhul tău – faptul că ești Cuvântul întrupat, exact cum a fost Isus. Și aceasta e singura cale. Nu poți spune: ”Ei bine, dacă aș avea puterea lui Dumnezeu în mine, aș ști aceasta”. Nu, nu ai ști. Samson nu a știut când Duhul lui Dumnezeu împreună cu puterea Sa l-au părăsit. Aceasta ne arată că el nu simțea ceva special când puterea era peste el, ci doar îi vedea manifestarea. El nu simțea puterea pe care o avea. Ceea ce este duh e duh și ceea ce este carne e carne. Nu poți percepe duhul sau puterea prin simțurile tale ca fizice. Este ca și cum cineva ar spune: ”Ei bine, dacă aș avea machiaj pe față aș ști, aș simți”. Nu poți simți aceasta, trebuie să te uiți și apoi să acționezi conform cu ceea ce vezi. Exact același lucru se aplică și la Cuvântul lui Dumnezeu și la duhul tău: tu trebuie să te uiți la noul tău duh prin oglinda Cuvântului, și nu prin cele cinci simțuri ale tale sau prin sentimente.   Cine ești tu în duhul?O transformare totală a avut loc în interiorul fiecărei persoane care a fost născută din nou. Poți vedea aceasta în multe locuri din Biblie, 2 Corinteni 5:17 fiind Scriptura de temelie în acest sens: 2 Corinteni 5:17 (BTF2015) 17 De aceea dacă este cineva în Cristos, este o creatură nouă, cele vechi au trecut; iată, toate au devenit noi.  Acest verset spune că Dumnezeu te-a schimbat total o dată ce ai venit la Cristos. Nu spune că toate lucrurile devin noi sau că au potențialul de a deveni noi. Mai degrabă spune la timpul trecut că toate lucrurile AU DEVENIT noi. Dacă nu înțelegi conceptul de duh, suflet și trup, ești imediat predispus confuziei, frustrării și, în cele din urmă, necredinței. Acest lucru se întâmplă din cauză că îți poți da seama, prin procesul de eliminare, că nu este vorba aici de trupul tău fizic. Dacă erai mai ponderat(ă) înainte de a fi salvat(ă), vei fi în continuare la fel și după ce ai fost salvat(ă). Trupul tău nu a murit instantaneu și nici toate lucrurile nu au devenit noi cu el. Cred că acest lucru este destul de evident pentru toată lumea. Scriptura spune în 1 Corinteni 15 căci coruptibilul trebuie să îmbrace necoruptibilul și acest trup muritor trebuie să-l îmbrace pe cel nemuritor. Acolo în 1 Corinteni 15 se vorbește despre trupul tău fizic. Isus a murit și pentru mântuirea trupului tău și vine un moment în viitor, când vei primi un trup de slavă. Dar în acest moment, trupul tău nu a fost salvat sau reînnoit. A fost cumpărat, dar nu încă răscumpărat. Este la fel ca și cu cupoanele Groupon. Le achiziționezi, însă apoi mai târziu, trebuie să le răscumperi. Tu nu dorești doar să deții niște vouchere, ci le păstrezi doar pentru a le putea răscumpăra ulterior și pentru a beneficia de lucrurile pe care le-ai achiziționat prin ele. Trupul tău a fost cumpărat. Trupul tău de slavă a fost deja cumpărat prin moartea Domnului Isus, dar aștepți încă răscumpărarea posesiunii cumpărătorului. Trupul a fost cumpărat, plata a fost făcută, dar tu ai în continuare un trup corupt și ești în așteptarea unui trup nemuritor și incoruptibil.Sufletul tău – cu mintea, voința, emoțiile și conștiința - de asemenea, nu este partea din tine care a fost salvată. Există multă confuzie în acest sens, deoarece vei auzi oameni spunând adesea: „Ei bine, eu sunt un câștigător de suflete. Am venit aici să văd un suflet salvat”. În Noul Testament, există doar două locuri în care se vorbește despre salvarea sufletelor (Iacov 1:21 și 1 Petru 1:9), iar acestea nu vorbesc despre experiența nașterii din nou. De exemplu, dacă o persoană este descurajată și în tărâmul ei sufletesc - în emoțiile ei – se simte înfrântă și descurajată, dar apoi intră în Cuvântul lui Dumnezeu și începe să creadă, ea primește pacea și bucuria Domnului. Aceasta înseamnă salvarea sufletului. Dar când vine vorba nașterii din nou, sufletul tău nu este partea care este salvată. Sufletul nostru se poate schimba în măsura reînnoirii minții noastre, fapt care duce la schimbarea atitudinii și a valorilor prin Cuvântul lui Dumnezeu, însă salvarea nu avut loc în mod complet la acel nivel. Sufletul este în proces de salvare, se află în curs de desfășurare și acest proces este condiționat de reînnoirea minții noastre. Deci, poți vedea că sufletul tău nu face parte din ceea ce a trecut și nici din lucrurile care au devenit noi. Dacă erai în depresie înainte de a fi mântuit(ă), vei continua să fii în depresie și după salvare, dacă nu începi să crezi în Cuvântul lui Dumnezeu și să schimbi modul în care gândește sufletul tău. Acest lucru se poate întâmpla cu siguranță și ar trebui să se întâmple, dar nu se întâmplă automat. Permite-mi să descriu acest concept și în felul următor: dacă nu știai matematica înainte de a fi salvat(ă), atunci nu o să știi instantaneu matematica după ce ești salvat(ă). Lucrurile vechi, cum ar fi lipsa de cunoștințe într-un domeniu, nu au trecut și nici toate lucrurile din domeniul tău sufletesc nu au devenit noi deodată. Sufletul nu este schimbat imediat, ci este în proces de schimbare. Și cu toate acestea, 2 Corinteni 5:17 spune că, dacă cineva este în Cristos, ea este acum în timpul prezent și aici pe pământ, o nouă creație. Acesta este un fapt fără echivoc și reprezintă realitatea, nu este o promisiune. Traducerea literală din greacă a expresiei ”nouă creație” este „o nouă specie de ființă care nu a mai existat înainte”. Este vorba de o transformare totală. Lucrurile vechi s-au dus - timpul trecut -, toate lucrurile au devenit noi. Pasajul nu spune că acele lucruri vechi vor trece în viitor dacă vom depune suficient efort sau dacă ne vom ruga și vom posti îndeajuns. Această Scriptură descrie o schimbare care are loc prin nașterea din nou, și care nu mai este în curs de realizare, ci este deja finalizată. Este un fapt împlinit, o operațiune încheiată. Așadar, prin procesul de eliminare, îți poți da seama că nici trupul tău și nici sufletul tău nu sunt cele schimbate în acest fel. Așa că ne mai rămâne duhul. Spiritul tău este partea din tine care s-a schimbat total la mântuire. Când oamenii îl fac pe Isus Cristos,  Domnul lor, are loc o schimbare imediată în duhul lor. De obicei, și trupul și sufletul lor sunt atinse și afectate de schimbarea care a avut loc în duh, dar nu într-un mod total și complet. Și dacă nu înțelegi acest lucru, atunci vei experimenta dezamăgire. „Am crezut că sunt o persoană nouă, am crezut că m-am schimbat, am crezut că Isus va schimba totul.” Dacă nu înțelegi că această schimbare are loc în duh întâi, iar apoi trebuie să se manifeste înspre suflet și trup, atunci vei cădea imediat în necredință și vei începe să spui: „Nimic nu s-a schimbat, sunt în continuare același (aceeași).” Aceasta îi poate face pe unii oameni să se îndoiască că au fost vreodată salvați cu adevărat. Cheia la toate acestea este să înțelegi că duhul este cel care a fost complet schimbat. E deja terminată treaba. Tot ceea ce vei avea nevoie vreodată în viața ta de creștin(ă) este deja în duhul tău. Acesta este un adevăr radical. Mi-au trebuit mulți ani să prind și să înțeleg această revelație, dar tu nu ești în proces de a obține ceva de la Dumnezeu. În duhul tău născut din nou, tu ai deja tot ce vei avea nevoie vreodată. Este deja acolo în întregime, în maturitate și în plenitudine. Duhul tău este perfect și complet. Duhul tău este în acest moment exact la fel cum va fi și în eternitate. Tu nu vei primi un spirit nou când vei merge în cer. Duhul tău este acum la fel de perfect, la fel de matur și la fel de complet, precum este Isus. Iar restul vieții creștine constă în a învăța să crezi acest lucru, uitându-te în oglinda spirituală a Cuvântul lui Dumnezeu și crezând ceea ce spune despre tine. Acesta este procesul de reînnoire a minții. Și pe măsură ce îți aliniezi sufletul tău cu ceea ce este deja prezent în duhul, atunci vei vedea beneficiile fizice.Tu ești alcătuit(ă) din trei părți: duh, suflet și trup. Duhul tău este întotdeauna pentru Dumnezeu; este deja creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și are tot ce are Dumnezeu. Apoi ai și sufletul și trupul, de asemenea. Dacă sufletul tău se unește cu spiritul tău, atunci sunt doi împotriva la unul. Aceste două părți împreună în unitate vor domina a treia parte - trupul fizic. Atunci trupul fizic va experimenta viața, victoria și puterea care se află în duhul tău. Dar, dacă sufletul tău se unește cu trupul fizic și este dominat de ceea ce poate vedea, gusta, auzi, mirosi sau simți, atunci el va opri viața care este în duhul tău din a se manifesta vreodată în tărâmul fizic. Sufletul tău trebuie să înțeleagă și să vină în unitate cu ceea ce s-a petrecut în interiorul tău, adică în duhul tău, așa încât duhul tău să poată curge prin sufletul tău pentru a ajunge în trupul tău și apoi în lumea fizică.Iată o diagramă funcțională care descrie duhul, sufletul și trupul ca și trei cercuri concentrice. Această diagramă este un efort de a ilustra cât mai bine relația dintre trup, suflet și spirit.Cercul exterior cel mai mare este trupul tău. Este partea pe care o poți vedea și simți. Apoi în al doilea cerc mai mic imediat interior, ai o parte care nu poate fi văzută, dar poate fi simțită. Acela este sufletul tău. Cred că poți observa cum sufletul tău atinge atât trupul, cât și spiritul tău. Spiritul tău este al treilea cerc interior. Deși este centrul a ceea ce ești tu, nu poate fi văzut sau simțit. Majoritatea oamenilor nu-și dau seama de faptul că duhul lor este nucleul ființei lor. Ei funcționează în principal din partea sufletească a lor, crezând că ceea ce gândesc și simt este realitatea. Pentru ei, orice nu poate fi perceput prin cele cinci simțuri naturale, nu este ”real”. Încercând să fie „realiști”, ei caută puterea lui Dumnezeu în dimensiunile lor fizice, emoționale și mentale. Dacă nu pot percepe puterea la acele nivele, atunci trag concluzia că nu o au deloc. Ei probabil percep sufletele lor ca fiind centrul ființei lor, însă Cuvântul lui Dumnezeu spune altceva. Duhul tău este adevăratat ta persoană! Iacov 2:26 (NTR) 26 Aşa cum trupul fără duh este mort, tot astfel şi credinţa fără fapte este moartă. Partea din tine dătătoare de viață este duhul. Duhul este partea de unde vine viața ta. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El a suflat în el suflarea de viață (Geneza 2:7) și a devenit un suflet „viu”. Cuvântul „suflare” în ebraică este cuvântul pentru „vânt” (ruach) și a fost tradus literalmente „duh” în alte locuri cum ar fi Iov 26:4 și Proverbe 20:27. Acesta este cuvântul pe care îl folosim pentru ”duh”. Dumnezeu a creat mai întâi trupul fizic și totul era acolo, dar nu a avut nici un fel de viață până când Dumnezeu a suflat în el și a transmis duh în trupul lui Adam. Duhul este partea ta dătătoare de viață (Ioan 6:63; 1 Corinteni 15:45). Întrucât viața ta provine din duhul tău, acesta este cercul cel mai din interior dintre cele trei. Observă, de asemenea, cum duhul tău este complet înconjurat de sufletul tău. Nu are acces direct la trupul tău fizic.  

Conștiența păcatelor și a faptelor moarteAcum că ne-am întors la Domnul și am fost născuți din nou, Dumnezeu nu vrea să mai avem o conștiință rea, ci o conștiință bună și perfectă. El nu vrea să mai fim dominați de conștiință, ci dorește să ne curățăm pe noi înșine de o conștiință întinată. Există o cale mai bună de a relaționa cu Dumnezeu. Haideți acum să vedem cum conștiința noastră împreună cu comportamentul sau purtarea noastră poate genera două tipuri de conștiențe care ne sunt ambele dăunătoare: o conștiență a faptelor moarte și o conștiență a păcatului. După cum știm deja, conștiința noastră ne anunță când am făcut ceva greșit. Când conștiința este tăcută pentru o perioadă mai lungă de timp din cauză că poate facem niște fapte bune, suntem mai morali sau poate nu încalcăm marea majoritate a poruncilor lui Dumnezeu, s-ar putea să începem să gândim și să simțim, fără să ne dăm seama, că am devenit vrednici de favoarea lui Dumnezeu și că ni se cuvin binecuvântările și puterea Lui, datorită faptelor noastre. În acel moment, noi ne-am format o conștiență a faptelor noastre bune. Biblia numește aceasta conștiența faptelor moarte și voi explica mai bine în câteva momente ce sunt, de fapt, faptele moarte. În aceeași manieră, când conștiința ne spune în mod repetat pentru o perioadă mai lungă de timp (și îi permitem să facă acest lucru) că am greșit, că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și că am eșuat, aceasta ne va face să ne simțim condamnați și nevrednici de favoarea lui Dumnezeu, de binecuvântările și de puterea Sa. În acel moment, noi ne-am dezvoltat o conștiență a păcatului, o mentalitate că încă suntem păcătoși. Nici una dintre aceste două situații nu este bună sau de dorit. O conștiință perfectă este aceea căreia nu-i permitem nici să se bazeze pe faptele bune pentru acceptare înaintea lui Dumnezeu, și nici să ne condamne din cauza păcatului. Cartea Evrei acoperă ambele scenarii în capitolele 9 și 10. Să citim primul pasaj din capitolul 9: Evrei 9:9–14 (NTR) 9 Aceasta este o ilustraţie a timpului prezent, arătând că atât darurile, cât şi jertfele care erau aduse nu puteau să ducă la desăvârşire conştiinţa celui care se închina. 10 Acestea sunt în legătură numai cu mâncarea, cu băutura şi cu diferite ceremonii de purificare; sunt reguli exterioare, care există până la vremea stabilirii noii ordini.11 Însă atunci când Cristos, ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a intrat în cortul mai mare şi perfect care nu este făcut de mâini – adică nu este parte a acestei creaţii – 12 nu cu sânge de capre şi de viţei, ci cu propriul Lui sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, obţinând astfel o răscumpărare veşnică. 13 Dacă sângele caprelor şi al boilor şi stropirea cu cenuşa unei juninci îi sfinţeşte pe cei pângăriţi (având în vedere curăţirea trupului), 14 cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul veşnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu – va curăţi conştiinţa noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu! Dacă punem împreună versetele 9 și 14, putem observa că a fi făcuți perfecți în ceea ce privește conștiința noastră înseamnă a ne curăța conștiința noastră de faptele moarte. Legea de jertfe a Vechiului Testament nu a putut realiza acest lucru. Ce sunt faptele moarte? Faptele moarte sunt fie fapte bune făcute dintr-o motivație greșită, fie fapte bune pe care ne bazăm ca și neprihănire în fața lui Dumnezeu. De exemplu, fariseii si saducheii nu se vedeau pe ei înșiși ca fiind păcătoși, ci dimpotrivă, se vedeau neprihăniți din cauză că respectau Legea exterioară, se concentrau mai mult pe exterior, și la nivelul minții lor ei nu își încălcau conștiința. Ei erau niște oameni morali și buni în ochii lor. Conștiința lor nu îi acuza, ci le creștea încrederea de sine. Ei nu aveau o conștiență a păcatelor lor, ci o conștiență de fapte moarte. Cu alte cuvinte, ei erau mai mult conștienți de faptele lor bune decât de multitudinea păcatelor lor.Când credincioșii în Cristos cred că dacă țin post și se roagă mai mult, sau nu fac lucruri imorale, sau fac o lucrare de slujire pentru Dumnezeu, din cauza aceasta Dumnezeu ar trebui să îi binecuvânteze sau să lucreze cu putere prin ei, atunci conștiința lor este rea și plină de fapte moarte, de care trebuie să fie curățată. Credincioșii trebuie să aibă conștiența neprihănirii lui Cristos și să fie conștienți de faptul că aprobarea înaintea lui Dumnezeu, favoarea lui Dumnezeu și binecuvântările Sale sunt bazate doar pe neprihănirea lui Cristos, și nu pe faptele lor bune sau disciplinele lor spirituale. A nu fi conștienți de faptele noastre bune nu înseamnă că nu există un bine absolut în lume; nu înseamnă că ar trebui să fim indiferenți față de orice faptă bună sau să negăm existența binelui. Faptele bune sunt bune, lui Dumnezeu Îi plac, și noi ar trebui să urmărim să le facem într-o cât mai mare măsură. De fapt, Dumnezeu este Cel care a pregătit deja multe fapte bune dinainte pentru noi în Cristos, ca noi să umblăm în ele (Efeseni 2:10), și pentru care tot El ne va și răsplăti la sfârșit. Însă a nu fi conțienți de faptele noastre bune înseamnă să nu ne bizuim pe acele fapte bune în mintea noastră ca fiind temeiul prin care primim ceva de la Dumnezeu. Același lucru este valabil și cu disciplinele spirituale cum ar fi postul, rugăciunea, închinarea sau meditarea la Cuvânt. Acestea sunt toate foarte bune și ele trebuie să fie făcute pentru că ele ne schimbă pe noi și mintea noastră astfel încât să manifestăm o mai mare credință în viețile noastre, care la rândul ei, materializează mai multe binecuvântări pentru noi în lumea naturală. Însă, aceste discipline nu Îl schimbă pe Dumnezeu și nici nu Îl determină să facă ceva pentru noi. El deja a făcut totul pentru noi și ne-a dat totul. Disciplinele doar ne ajută pe noi să obținem mai repede și într-o măsură mai mare ceea ce Dumnezeu deja ne-a dat. Acum haideți să citim despre celălalt tip de conștiență în Evrei 10: Evrei 10:1–4 (BTF2015) 1 Fiindcă Legea, având o umbră a lucrurilor bune ce vor veni și nu însăși imaginea lucrurilor, nu poate niciodată să desăvârșească pe cei ce se apropie de ea cu acele sacrificii, pe care le-au oferit neîncetat an după an.2 Altfel, nu ar fi încetat ele să fie oferite? Pentru că închinătorii trebuiau să nu mai aibă conștiența păcatelor, o dată curățați.3 Totuși, în sacrificiile acelea este o reamintire a păcatelor în fiecare an.4 Fiindcă este imposibil ca sângele taurilor și al țapilor să înlăture păcatele. Acest pasaj vorbește despre a nu mai avea o conștiență a păcatelor. Acest lucru a fost realizat în Cristos, dar nu a putut fi realizat în timpul Legii. Ispășirea în Vechiul Testament doar acoperea temporar păcatele. Sângele lui Isus însă nu doar ne-a acoperit păcatele atunci când a făcut ispășire pentru noi, ci ne-a curățat de toate păcatele noastre pentru totdeauna. Păcatele noastre – atât din trecut și prezent, cât și din viitor – au fost toate șterse și eliminate o dată pentru totdeauna. Acesta este motivul pentru care noi nu ar mai trebui să fim conștienți de păcatele noastre. Noi nu trebuie să ne mai vedem pe noi înșine ca și păcătoși, chiar și atunci când încă mai păcătuim, pentru că păcatele noastre viitoare au fost și ele deja șterse. A nu fi conștienți de păcatele noastre nu înseamnă că păcatul nu mai este păcat, că răul nu mai există sau că Dumnezeu a devenit mai blând cu păcatul; ci înseamnă mai degrabă a nu ne concentra pe faptele noastre păcătoase, ci pe neprihănirea lui Cristos. Acest lucru înseamnă că în mod continuu, atunci când conștiința noastră ne condamnă de ceva ce am făcut greșit, noi nu rămânem sau zăbovim prea mult în condamnarea conștiinței, ci agreăm repede cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre noi, și anume, că încă suntem neprihăniți prin Cristos, pentru că sângele lui Cristos a șters deja acea faptă păcătoasă. Am auzit pe unii predicatori afirmând că în Noul Testament, a nu avea conștiența păcatelor înseamnă că nu mai există binele și răul în fața lui Dumnezeu, ci doar Duhul Sfânt este acum Cel care decide ce este bun și ce este rău, chiar dacă unele din acele decizii și lucruri s-ar putea să fi fost considerate ca fiind rele în Vechiul Testament. De exemplu, minciuna este un păcat clar în Biblie, dar în anumite circumstanțe ea ar putea să nu fie considerată păcat. Dacă guvernul persecută biserica și ne cere să dezvăluim locația ascunsă a fraților și surorilor noastre, ce facem atunci? Le spunem sau mințim că nu știim? Unii afirmă că a minți în această situație nu este un păcat pentru că este făcut din dragoste pentru frați. Este oare așa? Cu alte cuvinte, scopul scuză mijloacele. Dar ce ar fi dacă există o altă opțiune, pe care poate nu am văzut-o încă, prin care putem atât să protejăm pe frații și surorile noastre, cât și să nu mințim? Dacă ne gândim la momentul în care fariseii au adus-o pe femeia prinsă în adulter în fața lui Isus, omenește vorbind, părea că Isus nu avea nici cale de ieșire din acea dilemă. Pe de o parte, dacă ar fi spus ”Nu o omorâți”, atunci ar fi venit împotriva Legii și ar fi înfuriat întreg poporul. Pe de altă parte, dacă ar fi spus ”Omorâți-o”, atunci nimeni nu ar mai fi crezut în mesajul Său de dragoste și milă. Însă, prin înțelepciunea lui Dumnezeu, Isus a găsit o a treia variantă la care nu s-a gândit nimeni și prin care a reușit să păstreze atât Legea cât și mesajul său de dragoste. El a reușit să împace două lucruri aparent contradictorii: dreptatea Legii cu dragostea Tatălui. În același fel, a nu mai avea o conștiență a păcatelor nu înseamnă că binele poate deveni rău, sau că răul poate deveni bine, în funcție de circumstanțe. Binele rămâne bine, și răul rămâne rău; dar noi trebuie să ne focalizăm pe neprihănirea lui Isus care a împlinit tot binele și care a plătit pentru pedeapsa întregului rău. În El, dreptatea și dragostea s-au îmbrățișat, adevărul și mila s-au întâlnit, și neprihănirea și pacea s-au sărutat, după cum este scris în Psalmul 85:10:  Psalmii 85:10 (BTF2015) 10 Mila și adevărul s-au întâlnit; dreptatea și pacea s-au sărutat. Este atât de trist să vezi că în majoritatea bisericilor din ziua de azi se cultivă mai mult conștiența păcatelor decât conștiența neprihănirii. ”O, trebuie să ne cercetăm inimile, să ne evaluăm pe noi înșine și faptele noastre, și să fim asigurăm că suntem bine cu Dumnezeu. Trebuie să ne asigurăm că ne mărturisim toate păcatele”, când de fapt Dumnezeu se așteaptă ca nici să nu ne mai gândim la păcat, din moment ce am fost curățați o dată pentru totdeauna, după cum este scris în Evrei 10:2. Să vă dau un exemplu. Dacă ai împrumutat bani de la cineva, nu-i așa că de fiecare dată când te întâlnești cu acea persoană de la care te-ai împrumut, vei avea acea datorie în conștiința ta? Te vei simți îndatorat. Și apropo, gândește-te de două ori înainte de a împrumuta bani cuiva, pentru că există șanse ridicate de a pierde acea relație. E mai bine poate să binecuvântezi cu banii respectivi dacă poți, sau să nu împrumuți deloc. Atât timp cât te simți îndatorat față de cineva, te va face să eviți să te întâlnești cu acea persoană. În același fel, dacă te simți mereu îndatorat față de Dumnezeu (și asta este ceea ce conștiența păcatului reprezintă), vei dori să Îl eviți pe Dumnezeu pe cât mai mult posibil și vei fugi de El, pentru că El îți reamintește de datoria pe care o ai. Însă, dacă nu ai conștiența păcatelor, atunci poți veni oricând liber înaintea lui Dumnezeu. Aducerea aminte a păcatelor în fiecare an din Vechiul Testament este opusă eliminării complete a păcatelor din Noul Testament. Să spunem că te duci la restaurantul tău favorit și comanzi tot ceea ce îți place, iar când mergi să plătești, chelnerul îți spune că altcineva ți-a plătit mâncarea comandată și că acea persoană dorește ca tu doar să te bucuri de ea. Acum, dacă acel chelner nu ți-ar fi adus la cunoștință că altcineva ți-a plătit deja factura, nu era ea totuși plătită? Desigur ca da! Apoi dacă acel chelner nu ți-ar fi adus la cunoștință că factura e deja plătită de altcineva, nu ți-ar fi rămas ție de plătit factura? BA DA! Aceasta este exact și problema cu lumea de astăzi. Isus deja a plătit pentru toate păcatele noastre, dar chelnerii nu ne informează de plata deplină a datoriei noastre. Neprihănirea de sine se naște dintr-o conștiință plină de păcate. Noi încercăm să facem ispășire pentru păcatele noastre, însă moartea lui Isus ne-a dat o conștiință care e liberă de păcate.  Versetele 1 și 2 din Evrei 10 ne spun că Legea a fost o umbră a lucrurilor bune ce urmau să vină; și lucrurile bune ce urmau să vină erau următoarele: (1) închinătorii vor fi curățați o dată pentru totdeauna; (2) aceștia vor înceta să aducă jertfe repetate; (3) și nu vor mai avea o conștiență a păcatelor. A funcționat oare jertfa lui Isus? Dacă a funcționat, atunci noi nu mai trebuie să avem nici o conștiență a păcatelor. De fiecare dată când suntem conștienți de păcat, noi insultăm atât plata făcută de Domnul nostru Isus Cristos, cât și pe Cel care a primit plata – adică pe Dumnezeu, Tatăl. Acesta este adevărul, chiar dacă ne vine poate greu să îl auzim, mai ales după ani de zile în care poate am văzut lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Când suntem conștienți de păcat, noi afirmăm de fapt, că Dumnezeu nu a fost mulțumit de jertfa lui Isus. Dacă toată datoria noastră a fost plătită, însă noi nu știm acest lucru sau nu-l credem, atunci aceasta ne va afecta într-un mod negativ. Dacă ținem datoria păcatului în conștiința noastră, aceasta poate aduce boală, depresie, un ciclu nesfârșit de păcat, condamnare, și în cele din urmă, moarte fizică prematură. De ce sunt încă credincioșii în ziua de azi așa de conștienți de păcat? Pentru că conștiența de păcat este predicată de multe ori de la amvon, crezând că aceasta îi va ajuta pe credincioși să nu păcătuiască. Deși poate acești predicatori au intenții bune, acest lucru este greșit. Exact conștiența păcatului este cea care îi face pe credincioși să păcătuiască și mai mult. Așadar, haideți să vedem cum ne putem curăța conștiința noastră de păcate și cum putem astfel să devenim liberi de conștiența păcatelor.

Conștiința și Legea lui MoiseAici ajungem la un punct important care îți poate schimba relația ta cu Dumnezeu într-un mod semnificativ dacă înțelegi acest concept într-un mod adecvat. Motivul pentru care Dumnezeu a dat Legea a fost pentru a aduce conștiința noastră înapoi la locul potrivit, la modul în care Dumnezeu a intenționat-o să funcționeze, în conformitate cu standardul Său. Legea a fost o încercare de ”resetare” și de recalibrare a conștiinței. Acesta a fost scopul Legii, respectiv scopul celor zece porunci. Însă religia nu a prins această idee, ci a promovat noțiunea că motivul pentru care Dumnezeu a spus ”să nu faci una sau alta” a fost pentru că El a vrut ca tu să împlinești toate aceste porunci, astfel încât să fii neprihănit înaintea Lui. Dar nimeni nu poate ține Legea. Nimeni nu a împlinit Legea vreodată. Aceasta s-ar putea să fie o afirmație radicală pentru mulți oameni. Unii dintre voi s-ar putea încă să fiți de părere că Dumnezeu a dat Legea oamenilor pentru ca ei să o împlinească. Nu este adevărat. Niciodată nu vei putea ține Legea. Legea nu a fost dată ca să o împlinești. Ea a fost dată ca să îți arate standardul de moralitate și de perfecțiune al lui Dumnezeu. Dacă te predai Legii, acest lucru va determina conștiința ta să înceapă să funcționeze corect, îți va calibra și regla „sistemul intern de monitorizare morală”.Încearcă pentru un moment să îți imaginezi că te afli pe nisipuri mișcătoare și că te scufunzi, iar toți ceilalți oameni din jurul tău se află în aceleași nisipuri mișcătoare. Dacă toți se scufundă în același ritm, majoritatea nu vor observa acest lucru, și astfel viteza de scufundare va fi relativă deoarece fiecare se compară cu ceilalți. Însă, dacă există un stâlp cu marcaje înfipt pe margine unde pământul e solid, chiar dacă toți se scufundă în același ritm, tu poți să te uiți la acel stâlp și să realizezi următorul lucru: ”Mă scufund, treaba e serioasă.” În acest caz, tu ai un punct de referință fix și de neclintit. În același fel, Legea, cu cele zece porunci, a fost standardul neclintit al lui Dumnezeu de bine și rău, și motivul pentru care El a dat Legea a fost de a-ți reactiva conștiința și de a te aduce înapoi la poziția în care nu ai mai avea o conștiință insensibilă, rea și întinată, sau o conștiință care a fost distorsionată prin compararea ta cu alți oameni. Legea a fost dată pentru a-ți arăta binele și răul, și pentru a te condamna. Legea nu a fost dată să te elibereze, ci să te condamne.  2 Corinteni 3:7–9 (NTR) 7 Dar dacă slujba morţii, încrustată în litere, pe table de piatră, a fost cu slavă, astfel încât poporul Israel n-a putut privi la faţa lui Moise, din cauza strălucirii trecătoare a feţei lui, 8 cu cât mai mult este cu slavă slujba Duhului? 9 Căci, dacă în slujba aducătoare de condamnare era slavă, cu mult mai mult slujba aducătoare de dreptate (neprihănire) va abunda de slavă! Cele zece porunci au fost singurele porunci scrise și inscripționate în piatră, după cum este menționat în versetul 7. Acele zece porunci sunt numite slujba morții în versetul 7 și slujba condamnării în versetul 9. În Noul Testament, Isus a venit să ne dea viață, iar Satan a venit să ne aducă moarte: Ioan 10:10 (BTF2015) 10 Hoțul nu vine decât pentru a fura și a ucide și a nimici. Eu am venit ca ele să aibă viață și să o aibă din abundență. În Noul Testament, Isus te-a eliberat de condamnare, dar diavolul și conștiința ta continuă să te condamne. Conștiința e ca un robot care știe numai de bine și rău. Ea știe doar când ai păcătuit, dar nu știe despre înțelepciunea mai înaltă a lui Dumnezeu și despre neprihănirea Sa în Cristos care a șters deja acele păcate cu care conștiința te condamnă: Romani 8:1 (NTR) 1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus (care nu trăiesc conform cărnii, ci conform Duhului). Isus care a împlinit toată Legea și a cui viață a fost în completă unitate cu Legea, nu te condamnă când păcătuiești, și totuși Legea te condamnă și a fost mereu în slujba condamnării. Nu Isus este Cel care te condamnă când păcătuiești, ci conștiința ta alimentată de Lege. 1 Corinteni 15:56 (NTR) 56 Boldul morții (sau înțepătură morții) este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. Acest pasaj ne spune că păcatul produce moartea și că puterea păcatului stă în Lege. Înainte de a vorbi despre păcat și Lege, aș vrea să explic puțin ce înseamnă boldul morții, pentru că eu personal nu am înțeles această expresie mulți ani de zile și sunt sigur că sunt și alți creștini care chiar mă ascultă în aceeași situație. Ce înseamnă boldul morții? Traducerea literală a cuvântului ”bold” din engleză sau din greacă este ”înțepătură” sau ”mușcătură”. Deja începem să vedem ceva interesant. Practic prima parte a versetului ne spune că păcatul este înțepătura morții. Cum îi înțeapă moartea pe oameni, inclusiv pe credincioși, prin păcat și ce înseamnă acest lucru practic? Când oameni păcătuiesc, moartea însăși îi înțeapă. Acest lucru este similar cu o înțepătură de scorpion sau cu injectarea unei doze de venin în ființa lor. O dată ce înțepătură are loc, moartea începe să le afecteze personalitatea, mintea, gândurile, sentimentele, stările lor de spirit, precum și trupul lor fizic, fără ca ei să-și dea seama măcar, deoarece efectele morții nu se văd de obicei imediat. Cum se manifestă moartea în viața lor? Ei nu își vor pierde mântuirea dacă sunt credincioși cu adevărat, dar moartea va afecta calitatea vieții lor aici pe pământ. Păcatul aduce condamnare și vinovăție care paralizează capacitatea credincioșilor de a-I sluji lui Dumnezeu și oamenilor cu deplină bucurie și pace, deoarece conștiința lor este întinată de păcat. Ei încep să se simtă poate confuzi, deprimați, descurajați, copleșiți sau fără speranță fără niciun motiv și apoi se întreabă de ce li se întâmplă toate aceste lucruri. De asemenea, aceștia își pierd pacea și bucuria și devin slabi în credință atunci când vine vorba de a face față diferitelor situații din viață. Un motiv pentru care li se întâmplă toate acestea este că moartea s-a infiltrat în ființa acestor oameni prin faptele lor păcătoase și a început să îi afecteze negativ. În mod similar, trupul fizic este afectat încet de moarte. Acești oameni s-ar putea să înceapă să sufere dintr-o dată de anumite boli, să îmbătrânească mai repede, și chiar să moară prematur. Când Adam și Eva au păcătuit, au fost mușcați de moarte și, din acel moment, moartea a început să lucreze în ei. Deși nu toate efectele morții au fost văzute imediat, încet încet fiecare parte a ființei lor a fost afectată de aceasta, până când au murit în cele din urmă chiar și fizic. Ritmul și frecvența faptelor tale păcătoase accelerează sau încetinesc manifestările morții în viața ta. Acesta este un motiv pentru care noi, ca și credincioși în Cristos, suntem interesați să umblăm în sfințenie, astfel încât să trăim vieți mai lungi, mai sănătoase, mai fericite și mai bogate și să împlinim chemările și destinele pe care Dumnezeu le-a trasat pentru noi.Acum, să revenim la a doua parte a versetului pe care l-am citit mai devreme, unde se vorbea despre păcat și Lege. Legea nu te-a întărit pe tine în lupta ta împotriva păcatului, ci mai degrabă a întărit păcatul în lupta sa împotriva ta. Cum așa? Ei bine, pe de o parte Legea a elevat standardul de bine și rău și astfel a mărit sensibilitatea conștiinței tale. Pe de altă parte, datorită naturii păcătoase a spiritului tău moștenit de la Adam, atunci când spiritul tău mort a intrat în contact cu o Lege perfectă și sfântă, te-a făcut să eșuezi de fiecare dată. Drept urmare, ea a creat în tine conștiența unui om păcătos care mereu eșuează și are nevoie de Dumnezeu. Acesta e modul în care Legea a dat putere păcatului: ți-a dat atât înapoi conștiința, cât și o conștiență de om păcătos. Conștiența sau conștientizarea este puțin diferită de conștiință. Conștiența este o mentalitate, un mod de gândire, sau un cadru al tuturor lucrurilor de care ești conștient(ă) în momentul prezent. Conștiența răspunde la întrebările ”Ce anume cunoști? Ce anume știi? Care sunt lucrurile de care ești conștient(ă) și care îți influențează deciziile vieții?”, pe când conștiința răspunde la întrebarea ”Ce este bine și ce este rău?”. Acest proces prin care păcatul a fost întărit împotriva ta este explicat în Romani 7:5 în felul următor:  Romani 7:5 (BTF2015/NTR)5 Fiindcă atunci când eram în fire, pasiunile păcatoase, care erau stârnite de Lege, erau la lucru în membrele noastre, pentru a produce rod de moarte. Cu alte cuvinte, Legea a scos în evidență păcatul și principiul răului care existau deja în oameni, exact ca o reacție chimică. Mulți credincioși cred că Dumnezeu a dat Legea pentru a ne ajuta. E adevărat, ne-a ajutat atunci când ne-am deformat conștiința ca și rasă umană, comparându-ne cu alți oameni, și astfel coborându-ne standardele morale la o stare degradată. În aceste situații, atunci când Dumnezeu a spus ”Să nu …”, conștiința ta a fost adusă înapoi unde ar fi trebuit să fie, și tu ai devenit conștient(ă) că ești păcătos (păcătoasă) în totalitatea ființei tale. Acesta a fost un lucru benefic pe care Dumnezeu l-a și intenționat. Însă dezavantajul Legii a fost că ea te-a și condamnat, te-a omorât, și ți-a adus rușine și frică în același fel cum s-a întâmplat și cu Adam și Eva atunci când au primit conștiința la început, care a avut ca rezultate toate aceste efecte negative. Așadar, pe de o parte a fost necesar ca Dumnezeu să dea Legea din cauza conștiinței, dar pe de altă parte, prin Lege, conștiința ta a început să te condamne și continuă să te condamne și astăzi.  Conștiința nu îți spune niciodată nimic încurajator și nici nu te laudă pentru ceva bun ce ai făcut. Dacă ai făcut nouăzeci și nouă de lucruri bune și doar unul greșit, conștiința îți va arăta doar acel lucru pe care l-ai făcut greșit. Nu-ți va spune niciodată: ”Faci bine ce faci; e mult mai bine; te apropii din ce în ce mai tare”. Conștiința este acolo să te condamne și să îți arate ce este greșit. Ea are toate aceste efecte negative, dar în Noul Legământ avem ceva mai bun decât conștiința și o cale mai bună de a aborda moralitatea, deși conștiința rămâne ceva de care totuși avem nevoie și în ziua de astăzi. În acest moment, ai putea spune ceva de genul: ”Dacă tot ce spui tu este adevărat și noi trăim în Noul Testament, atunci poate ar trebui să înlăturăm cele zece porunci din tribunale și din toate locurile publice pentru că avem acum o lege mai mare și mai bună”. Nu e chiar așa, deoarece nu toți oamenii sunt credincioși născuți din nou în Cristos. Nu toți Îl au pe Duhul Sfânt și nici nu se lasă totdeauna conduși de El, chiar și din rândul credincioșilor. Însă în mod special pentru cei ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu, conștiința este singura opreliște sau barieră pe care o au în calea nelegiuirii totale.    1 Timotei 1:8–9 (NTR) 8 Ştim că Legea este bună, dacă cineva o foloseşte corect. 9 Ştim, de asemenea, că Legea nu este făcută pentru cel drept (sau neprihănit), ci pentru cei fără de Lege şi pentru cei răzvrătiţi, pentru cei neevlavioşi şi pentru cei păcătoşi, pentru cei lipsiţi de sfinţenie şi pentru cei lumeşti, pentru ucigaşii de tată şi pentru ucigaşii de mamă, pentru ucigaşii de oameni. Așadar, Legea este bună dacă este folosită corect și în contextul potrivit. Avem nevoie de Lege; avem nevoie de acest standard perfect de moralitate, însă noi, credincioșii, ne putem curăța conștiinta și putem trăi deasupra ei, la un nivel superior de relaționare cu Dumnezeu și cu oamenii. Cine este o persoană neprihănită? Credinciosul născut din nou. La momentul mântuirii, credincioșii devin neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos (2 Corinteni 5:21). Cei ce nu sunt născuți din nou în Cristos au nevoie să știe standardul de bine și rău; ce este sfânt și ce este nelegiuit. Dumnezeu nu a schimbat standardul în Noul Testament; El doar a împlinit Legea prin Isus și ne-a curățat nu pe baza respectării Legii, ci pe baza sângelui vărsat al lui Cristos și a credinței noastre în El. Legea nu ne-a fost dată pentru a ne face drepți înaintea lui Dumnezeu, ci pentru a amplifica conștiința noastră și pentru a ne indica binele și răul, lucru care nu poate decât să întărească păcatul și să ne condamne și mai mult. Romani 3:19–20 (BTF2015) 19 Știm însă că oricâte spune Legea, le spune celor sub Lege; ca fiecare gură să fie astupată și toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.20 De aceea prin faptele Legii nicio făptură nu va fi declarată dreaptă înaintea Lui; fiindcă prin Lege este cunoștința păcatului. Versetul 19 descrie scopul Legii, și anume că ea fost dată pentru a pune capăt tuturor scuzelor oamenilor și pentru ca întreaga lume să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu. În ziua de azi auzim oameni spunând: ”O da, am făcut unele greșeli, dar am fost crescut(ă) într-o familie abuzivă și oamenii au profitat de mine când eram copil”. Și astfel dăm vina pe oricine altcineva și orice altceva. Însă Legea nu oferă nici un fel de excepție sau toleranță pentru anumite circumstanțe speciale din cauza cărora ai făcut ce ai făcut. Dacă ai încălcat standardul, ești vinovat(ă). Legea nu are milă deloc; ea ți-a închis gura, a eliminat toate scuzele tale și te-a făcut vinovat(ă) în fața lui Dumnezeu. Legea ți-a dat atât cunoștința despre păcat cât și conștiența prezenței păcatului în viața ta. Legea ți-a dat conștiența păcatului. Acest lucru înseamnă că Legea te-a făcut să fii conștient(ă) în mod continuu de natura ta păcătoasă.Însă, în Noul Testament avem ceva mai bun decât conștiința. Noi, ca și credincioși, nu ar trebui să relaționăm cu Dumnezeu pe baza unei liste de reguli cu ce să facem și ce să nu facem, și pe baza măsurii în care respectăm sau nu acele reguli. Dacă îi permitem Legii și conștiinței să ne condamne, vom continua să rămânem prinși într-un ciclu vicios de păcătuire. Da, este adevărat că natura duhului nostru, care reprezintă centrul ființei noastre, nu mai este păcătoasă. Noi nu mai avem în noi acea predispoziție spre rău la nivelul duhului nostru, și de aceea, când intrăm în contact cu Legea, ea nu ar mai trebui să întărească păcatul în noi ca în trecut, nu-i așa? Desigur. Însă între Lege și spiritul născut din nou se află sufletul cu o minte ce a fost programată în conformitate cu spiritul păcătos pe care l-am avut înainte. Obiceiurile, încredințările și emoțiile noastre au fost impregnate sau îmbibate cu o conștiență a păcatului și din această cauză, când sufletul intră în contact cu Legea, ne determină încă să păcătuim până când reușim să ne reînnoim mințile cu conștiența neprihănirii, cu conștiența naturii noastre schimbate. Mai mult decât atât, noi credincioșii încă trăim într-o lume căzută și încă avem o conștiință care în mod constant are tendința naturală spre conștiența păcatului și spre o trăire sub Lege. Însă, adevărul este că acum noul nostru duh este complet aliniat și în unitate cu Legea. Nu mai există nici un conflict între cele două. Numai mintea mai este cea care trebuie să vină din urmă și să se alinieze cu ceea ce s-a întâmplat în interiorul nostru.